Diversiunea tainelor – de Octavian Știreanu

08/11/2016

stireanu

Discreditarea completă a Revoluţiei din Decembrie nu este un episod întâmplător, ci marele proiect de ţară la care se lucrează pas cu pas.

Revoluţia, care a conferit poporului român aura unei demnităţi inegalabile pe plan internaţional, este un ultim obstacol în calea îngenuncherii definitive a acestei ţări. Şi de-aceea el trebuie înlăturat. Profitorii politici ai Revoluţiei nu vor să se ştie datori nimănui, urmele trebuie şterse, istoria trebuie rescrisă. Se caută surogate de revoluţie sau chiar substitute de revoluţie. În tragedia de la Colectiv „a răsărit speranţa“, ne spunea ambasadorul Americii. Liberalii ne-au anunţat şi ei că urmează „adevărata revoluţie“.

Industria anticomunismului a fost una dintre cele mai profitabile în ultimul sfert de veac. Instituţii, ong-uri, burse, cărţi, simpozioane, alegeri, voturi – o întreagă maşinărie de spălare a istoriei a fost extrem de profitabilă pentru o faună eclectică, adusă la lumină din tenebrele unei societăţi bolnave. Această faună, finanţată puternic din afară, a ajuns să dea direcţia unei ţări. Doar Revoluţia este cea care le stă ca un ghimpe în ochi. Aşa se explică noua industrie în plin avânt a demolării Revoluţiei din decembrie.

Sunt aruncate în joc mize uriaşe. Spectacolul este total. Lumpenul politic pufneşte pe nări, adulmecând miros de sânge. Impostorii au devenit lideri de ong-uri „specializate în revoluţie“.

Foşti turnători cu acte la securitate, instalatori de profesie, se erijează în istorici şi produc pe bandă tone de maculatură despre lovitura de stat. Troglodiţii ocupă scena evocărilor, relatând tot felul de „evenimente“ produse doar în imaginaţia lor. Laşii din decembrie, privitori în papuci la revoluţie, devin eroi ai dreptăţii.

Frustraţii tranziţiei îşi freacă mâinile. Foştii securişti simt că pot să-şi ia o revanşă istorică. Neisprăviţii aduşi de mâlul revoluţiei devin criteriu moral într-o societate pentru care nu mai există respect pentru adevăr şi istorie.

În acest joc mizerabil intră statul neosecurist. Comunicatul Parchetului militar de zilele trecute a dat semnalul ofensivei finale. Directiva dată de preşedintele Iohannis se aplică întocmai şi la timp: „nu e vremea istoricilor, ci a procurorilor“.

Tribunalele Populare deja deliberează în studiourile unor televiziuni. Voitinovici-ul proceselor din 1946 reapare sub diferite întruchipări. Cu sau fără batistuţă.

Agitatorul nr.1 este Traian Băsescu. Simte dincotro bate vântul şi e primul care se urcă pe val. Lângă el chiţăie de ani mulţi un individ fără căpătâi care a fost setat pe o singură misiune – să-l facă criminal pe Ion Iliescu de trei ori pe zi. La revoluţie, individul era portar pe la Caransabeş, dar acum pretinde că se afla în sediul CC, „să adune armele“! Aşa se scrie „istoria“. Nimeni nu ştie din ce trăieşte şi ce-a făcut vreodată la viaţa lui.

Verdictele sunt ca şi date. Mai rămâne formalitatea pronunţării sentinţelor.

Aceasta este ţara siluită de minciuni şi golită de valori timp de un deceniu de un personaj sinistru, care acum, simţind trend-ul, îşi face din diversiunea „tainelor“ un program politic.

Reflecțiile unui infatuat

31/10/2016
Regret că trebuie să folosesc această sintagmă, dar citind ceea ce scrie Lucian Isar pe site-ul său, nu se poate să nu-ți pui întrebări despre mobilul obsesiei în privința guvernatorului BNR, Mugur Isărescu,  pe care și-o cultivă și afișează cu obstinație domnul respectiv. Care, precum un copil ”silitor”, bagă degetele în ochii învățătorului, tot o fi remarcat, cât de bun ar fi el pentru postul de guvernator, după plecarea obiectului obsesiei sale. A fost remarcat, nicio grijă. Ei, și?
 
Cu toate astea spuse, sunt necesare câteva precizări, pentru că domnul Isar pare să nu fi trăit aceleași realități cu noi, ceilalți. Primo: nu e existat, nu există un proiect  de țară Iliescu-Isărescu. Eu, spre deosebire de domnul Isar, nu sunt bancher, deci nu operez cu instrumente ”totalitare”. Programul de transformare structurală a economiei românești este operă colectivă. La definirea lui au participat toate forțele politice, de stânga și de dreapta, și a avut drept obiectiv aderarea la UE. Consensul de la Snagov este realizat în 1995, semnat de TOATE partidele parlamentare la 21 iunie în acel an. Acel document era însoțit de o Strategie națională de pregătire a aderării la UE. După semnarea documentului a urmat depunerea de către România, la 22 iunie 1995, la Paris , a cererii de aderare la UE. Negocierile de Aderare au început ca urmare a deciziei summit-ului UE de la Copenhaga, în 1999.
 
Decizia strategică a României, a națiunii române, până la urmă, a fost de integrare europeană și euro-atlantică, și nu este rezultatul unui complot Iliescu-Isărescu. Da, BNR a fost parte a grupului de experți care a elaborat strategia de pregătire a aderării. Dar alături de ea au fost și Academia Română, și Universități, și personalități ale societății civile, specialiști români și străini, experți europeni. Viziunea domnului Isar despre acest proiect este primitivă și lipsită de orice fel de substanță.
 
Nu și-a propus nimeni sărăcirea românilor. Am spus, și nu o dată, că aderarea va avea niște costuri. Unele erau inerente trecerii de la economia planificată la economia de piață. Altele au fost consecința proastei guvernării și a obsesiei unora de a distruge tot ce a însemnat structurile productive din economia socialistă. Iar cei precum domnul Isar au oferit ideologia justificativă acestei distrugeri, rezumată în sloganul ”Jos comunismul!”.  Ei au justificat jaful din economie, distrugerea unor mari capacități industriale, desființarea unor multe locuri de muncă de înaltă calificare și bine plătite prin la fel de primitivul ”Statul este prost administrator, să-l alungăm din economie!” L-am alungat. Acum descoperă domnul Isar că această ideologie-la conceptualizarea căreia a participat, împreună cu partidul pe care îl conduce soția sa-a generat sărăcie și disperare socială? Și este atât de laș, încât să nu-și asume, alături de ceilalți care gândesc ca el, și la un moment dat au luat deciziile care au dus la prădarea averii publice?
 
Sunt mici salariile? Evident, da! Dar a uitat domnul Isar cum s-au împotrivit și se împotrivesc cei pe care PNL îi susține acum la guvernare, ideii de a mări salariul minim? Să-i reamintesc eu felul în care a fost modificat Codul Muncii, și care au fost consecințele acestei modificări?
 
Nu știe domnul Isar că acum peste 93% din PIB ul României este format în sistemul privat? Scrie undeva în proiectele de dezvoltare durabilă,  la elaborarea cărora am participat eu și oamenii cu care am lucrat, că partea care revine salariilor în PIB trebuie să fie sub 40%, cea mai mică din UE? Poate demonstra asta? Dacă nu, este, cum spuneam, un infatuat, util unei cauze false, aceea de a justifica faptul că, urmând o ideologie vulgar neo-liberală, România a ajuns într-o fundătură? Din care nu vrea să iasă politic, și apelează la minciuna ”guvernului tehnocrat”, aducând grave atingeri funcționării democratice a societății, și agravând polarizarea economică și socială.
 
Urâtă a ajuns dezbaterea publică din România. ”Greaua moștenire”  ține loc de explicații pentru orice. Nu vreau să insist. Un lucru este sigur: eu, și alături de mine cei care au condus România în timpul mandatelor mele de președinte al României, am ales să construim consens în legătură cu marile obiective ale interesului național. Și așa am putut adera la UE și la NATO. Ceilalți au adoptat abordarea conflictuală. Cu rezultatele pe care le vedem acum. Dacă domnul Isar ar avea un dram de onestitate, ar recunoaște măcar asta.
 
PS: din articolul domnului Isar răzbate o îngrijorătoare necunoaștere a felului în care este organizată, instituțional, țara asta, și cum funcționează ea. Citez: ”Exponenții grupării Iliescu -Isărescu în conduc instituțiile de forță ale Statului Român: Nicolae Văcăroiu, la Curtea de Conturi, Valer Dorneanu, la Curtea Constituțională, Mugur Isărescu, la BNR, Mișu Negritoiu, la ASF. Ion Iliescu este în capabil să impună comisarul european din partea României, spre amuzamentul partenerilor strategici.”
 
Dacă face un ușor efort de memorie, domnul Isar ar reveni în realitatea ordinii constituționale a României, în care instituțiile de forță sunt Armata, Poliția, serviciile de informații. Și, dacă tot crede că acelea pe care le-a înșirat acolo sunt de forță, nu cumva a uitat una, extrem de iubită de întreprinzătorii și contribuabilii români, mă refer la ANAF? Sau sunt ”dușmani buni”, și dușmani răi”?
 
Cât privește amuzamentul ”partenerilor strategici”, nu contest, el există. Dar pe cu totul alte teme decât aceea a pretinsei mele capacități de a numi comisari europeni. Să zicem despre confuzia și despre incapacitatea noastră de a genera proiecte, ca membru al UE și al NATO. Ca atare, cu toată modestia de care sunt capabil, dacă am această capacitate, de a influența lucrurile la Bruxelles, nu crede domnul Isar că este o greșeală impardonabilă ca ea să nu fie folosită pentru binele României?

25 octombrie – ZIUA ARMATEI ROMÂNE

25/10/2016
armata
    Aniversăm azi Ziua Armatei Române, dată legată de momentul în care obiectivul politic, și național, al participării României la cel de-al Doilea Război Mondial: reîntregirea țării cu teritoriile pierdute ca urmare a acțiunii puterilor revizioniste din epoca anilor 30, a fost atins. Anul acesta aniversarea are o semnificație specială: s-au împlinit 100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial, când, tot prin jertfa ostașilor și ofițerilor români, ne-am atins alt obiectiv al interesului național: desăvârșirea unității tuturor românilor într-un stat național.
    Să nu uităm rolul jucat de Armată în victoria Revoluției Române, rol care demonstrează că, dincolo de orice altă valoare, ea are drept obiectiv păstrarea continuității și apărarea statului român. Care continuă să existe dincolo de ideologii și de regimuri politice, exprimând suveranitatea cetățenilor săi.
    Armata Română a trecut, în ultimii 26 de ani, printr-un amplu proces de reforme, cerute de integrarea noastră în NATO. Aceste reforme, începute în timpul primului meu mandat de Președinte al României, au avut costuri umane și materiale deloc de neglijat, și este cu atât mai mult de apreciat felul în care corpul militar a răspuns acestor cerințe, care țin de interesul național. Reamintesc doar câteva etape: Armata Română a avut, în statele din Estul Europei, recent ieșite din comunism și din Tratatul de la Varșovia, primul politician în fruntea Ministerului Apărării, ca parte a trecerii ei sub control civil. România a semnat prima Parteneriatul pentru Pace, primul pas pe drumul integrării în NATO. Armata română a participat și participă, la misiuni în cadrul NATO, în Afganistan, Irak, Balcanii de Vest, Africa, îndeplinind angajamentele și misiunile care-i revin în cadrul Organizației Atlanticului de Nord.
     Sper că am învățat din lecțiile participării noastre la cele două conflagrații mondiale. Ca să-și facă datoria Armata trebuie să fie echipată și pregătită corespunzător. Iar sarcina asigurării acestor condiții revine politicului. Nu putem ignora climatul internațional actual. Și pentru o țară ca România, cu mari probleme sociale, abia ieșită din criză economică, cheltuielile de înarmare sunt dureroae. Ele trebuie însă făcute, tocmai pentru a nu mai avea costurile umane uriașe din cele două războaie, datorate slabei înzestrări a armatei.
     Avem nevoie de o dezbatere publică deschisă și serioasă atât despre misiunile Armatei, în amintitul context, despre nevoile ei, dar și despre modul în care se poate păstra legătura dintre o armată de profesioniști și societate. O armată, oricât de pregătită și de echipată ar fi, nu își poate îndeplini misiunile fără sprijinul cetățenilor. Militarii nu sunt simpli angajați ai statului, care prestează un serviciu public. O astfel de viziune este greșită, și, din păcate, începe să se manifeste și la noi.
    Ziua Armatei este un bun moment pentru întărirea acestei legături. Amintind sacrificiile înaintașilor, jertfa lor pe câmpul de luptă, amintim de faptul că fiecare, în felul lui, are o datorie față de țară, pe care trebuie să și-o îndeplinească pe cât de bine și de onest poate. Democrația nu înseamnă doar drepturi, ci și obligații din partea cetățenilor, înseamnă asumarea responsabilității față de viitorul fiecăruia, și al națiunii, în ansamblul său. Cei care au eliberat, la 25 octombrie 1944, ultima palmă de pământ românesc, și-au făcut datoria. Ne înclinăm în fața lor , și sperăm să nu mai fie nevoie de sacrificii pentru a ne păstra libertatea. Dar dacă vom fi obligați să o facem, să fim pregătiți, având în minte exemplul lor.
      La mulți ani Armatei Române!

RADU CÂMPEANU (1922-2016)

19/10/2016
Am aflat cu profundă tristețe vestea morții lui Radu Câmpeanuradu-campeanu, fostul președinte al Partidului Național Liberal, om politic ce a marcat anii de început ai revenirii României la democrație. A fost un om dedicat ideii de servire a interesului public, un continuator al valorilor și proiectelor liberalismului românesc interbelic.
Am găsit în Radu Câmpeanu un partener pentru reconstrucția instituțională a României, pentru construirea unui climat politic normal, pentru revenirea României în concertul european, unde ne este locul. I-am respectat punctele de vedere și am colaborat atât în CPUN, cât și ulterior, în Parlament. Dezbaterea noastră, a celor trei candidați la Președinția României, în mai 1990, a fost un model de demers public, în care fiecare și-a susținut cu decență și tărie proiectele și viziunile despre viitorul țării.
Sunt alături de familie și de cei apropiați în această încercare și le transmit sincerele mele condoleanțe.
Dumnezeu să-l odihnească!
Ion Iliescu.

SHIMON PERES (1923-2016)

28/09/2016

 

Am aflat cu profundă tristețe vestea morții fostului președinte al Statului Israel, Shimon Peres, un mare prieten al României. Viața sa se confundă cu istoria statului pe care l-a servit, și în fruntea căruia a fost în ultimii ani ai vieții sale. Destinul său a fost comun multor evrei din Estul Europei, care și-au urmat visul întemeierii unui stat propriu. Nu în ultimul rând a fost un om de stânga, fidel valorilor ei, care și-a început cariera politică în Mapai, organizație înființată și condusă de o altă figură legendară a Israelului, David Ben-Gurion. A fost, multă vreme, vicepreședinte al Internaționalei Socialiste.

Și-a servit țara ocupând mai multe funții de înaltă responsabilitate, ca prim-ministru sau ministru al apărării. A primit, alături de Yitzak Rabin și Yasser Arafat, Premiul Nobel pentru Pace, ca recunoaștere a eforturilor sale pentru soluționarea unui conflict ce a marcat Orientul Mijlociu timp de decenii.
L-am întâlnit în diverse ocazii, inclusiv în timpul întâlnirii de la București, din 1994, la Forumul Crans Montana, cu Yasser Arafat. I-am apreciat stilul deschis, profunda cunoaștere a problemelor zonei, eforturile sale sincere pentru rezolvarea unei probleme vitale pentru Statul Israel, dar și pentru vecinii săi. Ca om ce-și avea originile în Estul Europei, era extrem de sensibil la problemele acestei regiuni, și aprecia contribuția evreilor de origine română la edificarea statului evreu și la consolidarea lui.
Transmit sincere condoleanțe familiei și sunt alături de toți cei care l-au cunoscut și apreciat.

Ion Iliescu  

Regina Ana

01/08/2016

Am aflat cu tristețe vestea morții Reginei Ana, și transmit întreaga mea compasiune pentru această grea pierdere Regelui Mihai și membrilor familiei regale. Am avut privilegiul să o cunosc, și am apreciat felul în care, trecând peste o istorie care nu a fost clementă, până la urmă, cu niciunul dintre noi, ținea la România. Păstrez amintirea discuțiilor pe care le-am avut atât la Versoix, cât și la București, relația cu familia regală fiind una de respect și de asumare a responsabilităților pe care fiecare le-am avut și le avem față de români.

Dumnezeu să o odihnească în pace!

Ion Iliescu

La moartea unui uriaș actor

20/07/2016

ELIE WIESEL (1928-2016)

03/07/2016

VICTOR ATANASIE STANCULESCU

19/06/2016

 

Dragi prieteni, membri ai Comitetului Executiv National

27/04/2016

Mă adresez dumneavoastră într-un moment pe care îl consider delicat pentru partid. Considerați acest mesaj drept expresia îngrijorării mele, îngrijorare determinată de evoluțiile la vârful partidului. Esența acestui mesaj este un apel la unitate și continuitate în PSD. Să nu repetăm greșeli ale trecutului, care ne-au costat.

Înainte de orice, partidul are responsabilități atât față de membrii și simpatizanții săi, de oamenii de stânga din România, cât și față de toți cetățenii.

Trebuie să-și facă datoria, nu să se piardă în lupte pentru putere, care nu au nicio miză pentru români.

Știți foarte bine că nu sunt adeptul excluderilor și al altor măsuri de forță. Ele ne-au făcut mult rău. Dacă apelăm și acum la așa ceva, nu vom rezolva nimic.

Reamintesc faptul că și președintele partidului, și președintele său executiv au fost aleși de membrii de partid, respectiv de delegații la Congres, pentru ceea ce au făcut pentru partid. Domnul Liviu Dragnea a dat măsura capacităților sale de organizator în anii care s-au scurs de la venirea sa în partid. I-am transmis, vineri, după anunțarea sentinței, faptul că am considerat și consider lipsită de sens condamnarea sa. Domnul Valeriu Zgonea a venit în PSD în anii în care eram în opoziție, în urmă cu două decenii, și îmi amintesc de entuziasmul cu care își asuma răspunderi și lucra în folosul partidului.

Nu este de folos nimănui conflictul acesta. PSD trebuie să se concentreze pe campania pentru alegerile locale, unde avem ceva de demonstrat: că suntem partidul cu un program coerent de guvernare locală, pentru prosperitatea comunităților locale. Este timp, după alegeri, pentru o analiză aprofundată a situației din partid.

Închei reiterând apelul meu la calm și la responsabilitate.

 

Ion Iliescu