Regina Ana

01/08/2016

Am aflat cu tristețe vestea morții Reginei Ana, și transmit întreaga mea compasiune pentru această grea pierdere Regelui Mihai și membrilor familiei regale. Am avut privilegiul să o cunosc, și am apreciat felul în care, trecând peste o istorie care nu a fost clementă, până la urmă, cu niciunul dintre noi, ținea la România. Păstrez amintirea discuțiilor pe care le-am avut atât la Versoix, cât și la București, relația cu familia regală fiind una de respect și de asumare a responsabilităților pe care fiecare le-am avut și le avem față de români.

Dumnezeu să o odihnească în pace!

Ion Iliescu

La moartea unui uriaș actor

20/07/2016

ELIE WIESEL (1928-2016)

03/07/2016

VICTOR ATANASIE STANCULESCU

19/06/2016

 

Dragi prieteni, membri ai Comitetului Executiv National

27/04/2016

Mă adresez dumneavoastră într-un moment pe care îl consider delicat pentru partid. Considerați acest mesaj drept expresia îngrijorării mele, îngrijorare determinată de evoluțiile la vârful partidului. Esența acestui mesaj este un apel la unitate și continuitate în PSD. Să nu repetăm greșeli ale trecutului, care ne-au costat.

Înainte de orice, partidul are responsabilități atât față de membrii și simpatizanții săi, de oamenii de stânga din România, cât și față de toți cetățenii.

Trebuie să-și facă datoria, nu să se piardă în lupte pentru putere, care nu au nicio miză pentru români.

Știți foarte bine că nu sunt adeptul excluderilor și al altor măsuri de forță. Ele ne-au făcut mult rău. Dacă apelăm și acum la așa ceva, nu vom rezolva nimic.

Reamintesc faptul că și președintele partidului, și președintele său executiv au fost aleși de membrii de partid, respectiv de delegații la Congres, pentru ceea ce au făcut pentru partid. Domnul Liviu Dragnea a dat măsura capacităților sale de organizator în anii care s-au scurs de la venirea sa în partid. I-am transmis, vineri, după anunțarea sentinței, faptul că am considerat și consider lipsită de sens condamnarea sa. Domnul Valeriu Zgonea a venit în PSD în anii în care eram în opoziție, în urmă cu două decenii, și îmi amintesc de entuziasmul cu care își asuma răspunderi și lucra în folosul partidului.

Nu este de folos nimănui conflictul acesta. PSD trebuie să se concentreze pe campania pentru alegerile locale, unde avem ceva de demonstrat: că suntem partidul cu un program coerent de guvernare locală, pentru prosperitatea comunităților locale. Este timp, după alegeri, pentru o analiză aprofundată a situației din partid.

Închei reiterând apelul meu la calm și la responsabilitate.

 

Ion Iliescu

Regele Mihai

02/03/2016

 imageAm aflat cu profundă îngrijorare despre problemele de sănătate ale Maiestății Sale, Regele Mihai, care trece prin momente dificile. Îi urez multă sănătate și puterea de a trece de această cumpănă a vieții. Prezența sa în spațiul public românesc a fost un exemplu de echilibru, și a contribuit la crearea unui climat de normalitate. Sper să revină cât mai repede cu putință la proiectele sale.

 

Ion Iliescu

Despre eroi și monumente

28/02/2016

Am primit, azi dimineață, acest text, însoțit de câteva fotografii. Mi s-a părut un punct de vedere corect, dincolo de radicalitatea tonului celui care a scris rândurile de mai jos. Cel care le-a scris nu este o persoană publică, și ține să rămână așa.

”Domnule Președinte,

Sunt surprins de virulența reacției unor ”jurnaliști” și ”reprezentanți ai societății civile” față de afirmația dumneavoastră de joi, când spuneați, citez: ”Acum să stăm să tot plângem morţii, în loc să tragem concluziile politice adecvate pentru tot procesul de dezvoltare al societăţii româneşti…”.

Este o realitate dureroasă a României, și nu de ieri, de azi. În afară de a ne plânge morții, nu vrem să facem nimic pentru ca jertfa lor să însemne ceva. Am plâns morții și în 1907. Ce concluzii politice s-au tras, pentru ca situația mizerabilă a țărănimii românești să nu mai genereze o tragedie ca aceea din primăvara lui 1907? Niciuna! S-a schimbat în bine situația țăranilor, după ce s-a terminat numărătoarea morților? Nu!

Am plâns morți și în decembrie 1918. Și ce concluzii politice s-au tras, după revolta muncitorilor tipografi? Înăsprirea represiunii? Am plâns morți și în 1929, la Lupeni, și în 1933, la Grivița, am plâns morți și în timpul rebeliunii legionare, și în anii stalinismului românesc, și i-am plâns și pe cei din decembrie 1989.

Am crezut, și nu sunt singur în credința mea, că decembrie 1989 va fi un moment fondator al unei Românii democrate, tolerante, în care libertatea de exprimare să fie o valoare fundamentală. Și, până la un punct, așa a fost. Cu toate conflictele de la începutul anilor 90, România a ținut să demonstreze că a înțeles erorile trecutului, că se schimbă, că internalizează valorile europene. Asta ne-a permis aderarea la Uniunea Europeană și la NATO.

Am fost, și sunt, un susținător al drumului european al României. Știu, poate mai bine ca mulți alții, costurile economice și sociale ale schimbării României. Mi-am pierdut locul de muncă, am trăit doi ani din te miri ce. Mi-am schimbat ”meseria”. Am luat-o de la început. A meritat? Da, deși nu cred că aș mai putea să fac ce am făcut atunci. Sunt mai bogat? Nu. Dar succesul în viață nu se judecă doar după mărimea contului în bancă.

Ca mine sunt mulți în România. Ni se mai spune și ”România profundă, care, din păcate, este și o Românie mută. Ce nu își face auzit glasul. Poate pentru că am crezut, și credem, că în democrație așa se petrec lucrurile: pentru noi trebuie să vorbească aleșii noștri. Iar o vreme așa a fost. Aleșii noștri au vorbit pentru noi. Unii mai bine, alții mai rău. Doar că, ușor, ușor, de vreo zece ani încoace, nimeni nu mai vorbește pentru noi. Nici la stânga, nici la dreapta. Locul aleșilor a fost luat de tot felul de trompete ale diferitelor grupuri de interese. Care nu doar că nu mai vorbesc pentru noi, cetățenii, presupuși a avea drepturi, ci împotriva noastră. Cum spuneați, democrația fără cetățeni nu este democrație. Și cu toate astea aici ne aflăm: cetățenii au dispărut din spațiul public. Ce vedem este orice, numai democrație, nu.

Discursul public al trompetelor oscilează între talibanism și ipocrizie. Iar grija unor trompete pentru ”morții din decembrie 1989”, a căror memorie ar fi fost tulburată de spusele dumneavoastră, este de un cinism imaginabil. Pentru că aceleași trompete au demonizat, și denigrat permanent, monumentul închinat memoriei lor, monument ridicat în Piața Revoluției. Monumentul poate să-ți placă, sau nu. Mie nu-mi place. Dar este o poziție subiectivă. Îmi place însă gestul de cinstire a jertfei unor oameni, jertfă care le dă trompetelor libertatea de a macula pe oricine și orice.

Ca unul care cunoaște dezbaterea de idei din diverse țări, un astfel de monument n-a întrunit NICIODATĂ unanimitatea. Așa s-a întâmplat în cazul Memorialului de la New York, dedicat celor dispăruți în atentatele din 11 septembrie 2001. Au protestat rude ale celor dispăruți, arhitecți, urbaniști, societate civilă. Dar odată terminat, nimănui nu i-a trecut prin minte să-l profaneze. Ei bine, din ”respect” pentru morții Revoluției, s-au găsit bucureșteni care au profanat monumentul din Piața Revoluției. Iar trompetele au fost fericite, au aplaudat libertatea de a macula. Nu am văzut niciun gest de condamnare. Nu a cerut nimeni respectarea memoriei celor dispăruți.

Nici autorităților nu le pasă. De ce le-ar păsa? Ele nu se simt responsabile de nimic. Monumentul se află la 50 de metri de Ministerul de Interne. Clădire păzită de jandarmi. Jandarmi care păzeau cu zel și simulacrul de artă de for public, care a înconjurat, în derâdere, monumentul, circa nouă luni, anul trecut. Sub ochii lor blajini s-a produs vandalizarea monumentului. Presupun că ”autoritățile” se vor deranja abia atunci când niște ”artiști” vor acoperi cu grafitti pereții biroului ministrului de Interne. Moment ce nu pare prea departe.

Am făcut câteva fotografii ale monumentului. Ele sunt ilustrarea pomenitei ipocrizii, care se întinde în spațiul public, ipocrizie care a generat și atacurile la adresa spuselor dumneavoastră. Ca să se schimbe ceva, este nevoie de a transpune în politici publice ”concluziile politice adecvate pentru tot procesul de dezvoltare al societăţii româneşti…” Da, oricât le-ar părea unora de ciudat, așa funcționează lucrurile în societățile normale, în democrații. Mai este însă România anului 2016 o democrație? Mă tem că nu. Dar, iarăși spun, poate este doar o apreciere subiectivă. M-aș bucura să greșesc.”

008_1 013 012_1 010 007 002_1 003 004_1 006_1

 

 

 

Câteva precizări

25/02/2016

La sfârșitul întâlnirii de la Palatul Parlamentului, dedicată formării CPUN, prima instituție a noii democrații românești, am răspuns unor întrebări ale presei, legate de intenția redeschiderii dosarului ”Revoluția din decembrie”, și unor decizii ale Curții Europene a Drepturilor Omului, privitoare la plângerile unor rude ale victimelor din decembrie 1989.

Revoluția Română a fost un eveniment extrem de complex, și a spune că poți să-l cuprinzi într-un dosar înseamnă a ignora o întreagă realitate. Orice sentințe ar da un tribunal sau altul, ele nu înseamnă că reprezintă adevărul despre Revoluție. Sunt doar soluții particulare, date unor cazuri particulare. Iar acolo unde au fost identificați vinovați de represiune, aceștia au fost judecați și condamnați. Nu pentru o vină în general, ci pentru fapte concrete.

Regret faptul că o exprimare eliptică, în contextul acestei discuții, poate suna drept indiferență față suferința rudelor celor morți în acele zile. Nu este, iar tot ceea ce am făcut pentru cinstirea memoriei lor stă dovadă că nu este vorba de indiferență sau de lipsa empatiei.

Cinstirea memoriei celor morți în timpul Revoluției înseamnă în primul rând să acționăm pentru ca România să nu mai cunoască totalitarismul. Iar pentru asta acțiunea politică este primordială.  Democrația înseamnă politică. Trebuie să tragem concluziile politice care se impun din tot ceea ce am făcut greșit în acești 26 de ani, înseamnă să întărim instituțiile politice: parlament, partide, organe alese la nivel local; să ne facem datoria de a veghea ca țara asta să rămână o democrație, drepturile și libertățile cetățenești să fie respectate.

 

Replică

19/02/2016

Mă surprinde ştirea vehiculată în unele ziare şi la unele posturi de televiziune, că eu – Ion Iliescu – aş fi influenţat cu ceva chemarea în faţa Senatului a premierului Cioloş !

În ce fel şi în ce calitate aş fi putut face eu acest lucru ?

Este o speculaţie fără temei !

Ion Iliescu

Libertatea presei, valoare fundamentală a unei democrații

16/02/2016

Observ cu surprindere, alături de mulți dintre cetățenii României, un proces de limitare a unor drepturi și libertăți fundamentale, firești și normale într-o democrație. Acest proces este, indiferent de justificări, în totală contradicție cu prevederile Constituției României, ale Tratatelor fondatoare ale Uniunii Europene și ale Curții Europene a Drepturilor Omului.

În anii care au trecut de la Revoluția din decembrie 1989, cu toate greutățile pe care le-am avut de trecut, libertatea de exprimare nu a fost pusă niciodată în pericol, pentru că a existat, la nivel național, un consens al tuturor forțelor politice, al societății civile, privitor la protecția acestui drept. Din păcate acest consens a fost erodat continuu după 2004, iar conflictele din politică și din societate s-au extins asupra presei.

Statul este garantul drepturilor și libertăților civile. Într-un mod inexplicabil, statul, prin instituțiile sale, decide să limiteze dreptul la liberă exprimare unui trust de presă, Intact, și televiziunilor sale. Este dreptul ANAF să-și exercite prerogativele. Dar în același timp este obligația sa să se comporte rațional, nu discreționar. Intervenția de ieri, din sediul televiziunii A3, a fost o demonstrație de forță, cu nimic justificată.

Asta se petrece într-o țară al cărui guvern se revendică-și se legitimează-de la societatea civilă, ceea ce nu este doar un soi de ironie, ci și un non-sens. Nu cred că limitarea libertăților fundamentale este scopul guvernului și al instituțiilor sale. Ne aflăm într-un moment extrem de periculos pentru viitorul democrației românești.

Reacția clasei politice și a organizațiilor societății civile trebuie să fie fermă și fără echivoc. Se pot găsi găsi soluții în relația trustului de presă cu o instituție a statului, fără folosirea abuzivă a prerogativelor respectivei instituții de stat. Cei care cred că teama este instrument de guvernare într-o democrație nu dovedesc decât faptul că gândirea, și practicile totalitare, sunt încă prezente în societatea românească.

Avem de ales: lăsăm lucrurile să degenereze, și ne întoarcem de unde am plecat, la totalitarism, sau ne apărăm drepturile și libertățile recâștigate cu sacrificii în decembrie 1989. Putem să lăsăm la o parte resentimentele și să fim solidari în apărarea democrației.

 

 

Ion Iliescu

 


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 258 other followers