Seminarul Partidului Socialist Francez

“1990-2010: Sfârşitul blocului sovietic. 20 de ani după. Bilanţ şi perspective”

Paris, 5 martie 2010

Ion Iliescu

Dragi prieteni,

Sunt onorat de invitaţia dumneavoastră şi am acceptat cu plăcere să vorbesc despre prăbuşirea de sistem din 1989. Vă rog să-mi permiteţi să subliniez câteva probleme, de o manieră sintetică.

1. Risc o afirmaţie, încă din startul discuţiei noastre: blocul sovietic nu a existat decât formal. Nu a avut niciodată coeziunea şi determinarea blocului occidental, pentru că nu s-a format pe baze voluntare, pe un fundament comun de valori politice şi morale, ci prin forţă. Ba, mai mult, cred că nici sovieticii nu erau pregătiţi pentru o asemenea construcţie politică după cel de-al Doilea Război Mondial.

Asta explică multe dintre deciziile şi evoluţiile din Estul Europei, asta explică şi reacţiile naţionaliste, şi slăbiciunea gândirii de stânga din aceste ţări, până în 1989.

Anul 1989 reprezintă, exprimat cu o formulă sintetică, marele şoc din finalul unui secol scurt. Am fost cu toţii martori la un moment de vârf nu doar pentru istoria ţărilor est–europene, ci şi pentru comunitatea internaţională, în ansamblul ei, căci anul revoluţionar 1989, finalizat de fapt cu prăbuşirea Uniunii Sovietice în 1991, a influenţat întreaga istorie contemporană.

2.Prăbuşirea sistemului socialismului de stat din ţările est-europene, în 1989, formalizată prin destrămarea URSS în 1991, reprezintă marele şoc de la finalul secolului 20, apreciat de Hobsbawm  drept un „secol scurt”. Nu greşim atunci când alegem drept repere temporale ale acestui secol momentele care au produs cele mai profunde schimbări în viaţa omenirii, şi anume: primul şi al doilea război mondial, urmate de prăbuşirea marilor imperii (atât continentale, cât şi coloniale), ceea ce a permis apariţia de noi state naţionale independent şi extinderea democraţiei. Prăbuşirea sistemului socialismului de stat de la sfârşitul secolului, care nu s-a mai datorat unui conflict militar, ci unei implozii, ca urmare a proceselor interne de dezagregare a pus capăt Războiului Rece şi a deschis o nouă etapă în evoluţia vieţii internaţionale.

3.Acest secol scurt a fost dominat, din punct de vedere economic, de Marea Depresie din 1929-1933, cea care a accentuat fanatismele şi extremismele ideologice.

De fapt, în plan economic, şi ideologic, până la un punct, marea inovaţie a acestui secol este intervenţia statului în economie, ca singură soluţie pentru a readuce echilibrele  în economie şi în societate. Secolul 20 a fost, deci, şi secolul statului, în cel mai propriu sens al cuvântului. Statul a dominat viaţa economică şi socială, fie că a făcut-o într-un mod democratic, fie că a făcut-o într-un mod totalitar.

Pentru a înţelege ce  a reprezentat socialismul de stat în Estul Europei, motivele pentru care lumea l-a considerat, o lungă bucată de vreme, o alternativă pentru sistemul occidental, trebuie să plecăm de la starea de înapoiere a ţărilor din Est în raport cu Occidentul. Nevoia lor de recuperare a rămânerilor în urmă necesita o centralizare a scopurilor şi mijloacelor.

În plus, statul a fost văzut ca un instrument de reducere a polarizării sociale, de punere în practică a imperativului echităţii şi egalităţii de şanse.

Însă, absolutizarea  rolului statului a produs stalinismul, în URSS, respectiv fascismul şi nazismul, în Italia şi în Germania.

Stalinismul nu poate fi încadrat decât abuziv  în stânga politică. Nici ca gândire, ca ideologie şi nici ca practică socială, „stânga” nu poate fi identificată cu acţiunile politice construite pe crime, pe încălcarea valorilor morale, pe nesocotirea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.

Războiul Rece, bipolaritatea şi ameninţarea reprezentată de un posibil Holocaust nuclear au consolidat şi mai mult rolul statului, în economie, în societate, generând, în vestul Europei, imediat după cel de-a Doilea Război Mondial, ceea ce a fost definit, ca economie socială de piaţă. Acest mod de funcţionare a economiei a ajutat la refacerea economiei postbelice, permiţând dezvoltarea clasei de mijloc în occident şi creşterea economică pe termen lung.

4.Dacă, la începutul lor, regimurile totalitare din Est au generat o anumită performanţă economică, comparativ cu nivelul de la care porneau, economia hipercentralizată s-a dovedit tot mai mult o frână în calea dezvoltării, mai ales în condiţiile noii revoluţii tehnologice, care, din anii 60 ai secolului 20, au marcat economia la nivel global.

Congresul al XX lea al PCUS şi dezvăluirile lui Hruşciov despre crimele staliniste au fost un prim şoc, care a zguduit lumea, generând în Est o serie de mişcări pentru schimbări dorite şi necesare,  rapid înăbuşite, aşa cum s-a întâmplat în cazul răscoalei populare de la Budapesta.

Anul 1968 marchează un al doilea moment de criză internă a sistemului, care s-a manifestat prin lansarea unui proces de reflecţie şi de dezbatere privind posibilele căi de urmat, pentru o eventuală reformă a sistemului. Aceste eforturi au eşuat după invadarea Cehoslovaciei şi reprimarea „primăverii de la Praga”, motivată prin „doctrina Brejnev”.

Mihail Gorbaciov şi programul său privind perestroika au meritul de a fi deschis o discuţie fundamentală: putea fi, sau nu , reformat sistemul?  Discuţia, care a debutat în 1985, a fost determinată de o realitate obiectivă, nu era o percepţie subiectivă a lui Gorbaciov : exista convingerea că sistemul este blocat, nu mai funcţionează şi este nevoie de o schimbare.

5. În România nici măcar nu se putea discuta despre nevoia de a schimba ceva. Lucrul este cu atât mai grav, cu cât  la momentul 1964, România a făcut un gest semnificativ de deschidere, care exprima nevoia autonomiei decizionale a partidelor comuniste şi a acceptării pluralismului opiniilor în sânul mişcării comuniste internaţionale.  În 1968  a fost meritul lui Ceauşescu de a fi avut curajul să condamne Uniunea Sovietică pentru invadarea Cehoslovaciei. Doar că după aceea el a rămas blocat şi nu a continuat în logica deschiderii sistemului, lucru pe care, de fapt, nu îl dorea. El se dorea a fi un dictator absolut, într-un spaţiu închis, ferit de orice influenţe şi intervenţii din exterior.

După ce România fusese pentru un timp cea mai deschisă ţară din sistemul CAER către Occident, către lume, în general, şi mai ales în plan economic şi tehnologic, anii 70, dar mai ales anii ’80 au însemnat din nou închidere şi condamnarea ţării la izolare, accentuând degradarea economică în România, agravarea situaţiei oamenilor şi acutizând contradicţiile interne ale sistemului.

S-a creat o situaţie care nu avea altă ieşire, neexistând mecanisme democratice de gestionare a crizelor, decât explozia socială şi revolta populară la care am asistat în decembrie 1989, însoţită de sacrificii de vieţi umane, care, prin consecinţele ei profunde,  prin schimbările radicale pe care le-a generat, s-a constituit într-o veritabilă revoluţie.

6.Discutând despre cauzele prăbuşirii sistemului comunismului de stat în 1989, ne putem referi la  două elemente fundamentale ale sale. În primul rând, sistemul, aşa cum a apărut el în plan istoric şi a fost perceput la vremea respectivă în lumea intelectuală progresistă şi în mişcarea muncitorească internaţională, promitea în plan politic mai multă democraţie decât democraţia reprezentativă, adică o democraţie de esenţă populară, ceea ce numim astăzi democraţia directă, participativă. Ceea ce a rezultat în practica statului sovietic şi a altor state din est, inclusiv în România, a fost exact opusul unei democraţii: totalitarismul. Astfel s-a compromis din start ideea politică fundamentală pe care s-a  sprijinit ideologia comunistă.

În al doilea rând, pe plan economic, unde se desfăşura confruntarea cea mai directă între cele două sisteme opuse, sistemul economic de piaţă capitalistă şi sistemul statului totalitar comunist, al economiei centralizate, eşecul a fost şi mai evident şi mai  penalizator.

Sistemul economiei etatizate a acţionat ca un sistem de tip mecanic, ierarhic, piramidal, cu comandă unică. Un astfel de sistem rigid, osificat, inflexibil,  era incapabil să răspundă schimbărilor foarte rapide din cea de-a doua jumătate a secolului 20, în timp ce economia de piaţă capitalistă s-a dovedit, ca structură, un sistem cibernetic, flexibil şi cu o mare capacitate de adaptare la schimbare.

Ca o concluzie, anul 1989 ne-a dat cel mai tranşant şi mai definitiv răspuns la întrebarea: „era reformabil sistemul comunist?” Răspunsul a fost categoric negativ. Proiectul de reformare a comunismului,  reprezentat de perestroika, s-a dovedit la fel de nerealist ca şi proiectul comunismului de stat! Iar în esenţa sa acesta nu era decât un „capitalism de stat”, cu un ambalaj pseudo-socialist.

Atunci când regimurile politice se rup de realităţi, ele se condamnă la dispariţie şi la oprobiul public. Este ceea ce s-a întâmplat cu sistemul comunismului de stat. Întotdeauna sistemele politice şi sociale închise sfârşesc prin a se distruge prin inadecvare. Lipsa unei critici viguroase, a unor contra-puteri efective, care să sancţioneze excesele puterii se constituie în adevărate handicapuri pentru sistem, care nu se poate transforma de la sine, în absenţa forţelor schimbării.

7. Cei douăzeci de ani scurşi de la momentul amplelor schimbări din Estul Europei ne pot permite şi un bilanţ general, pentru că nu putem scoate această schimbare din contextul ei global. Sigur, cea mai importantă achiziţie este revenirea la democraţie şi la un sistem de garanţii constituţionale şi legale în ceea ce priveşte drepturile şi libertăţile cetăţeneşti.

La rândul ei, revenirea la principiile şi mecanismele economiei de piaţă a fost un lucru important, numai că ea s-a petrecut într-un context particular, ceea ce a dat naştere la o serie de abuzuri şi ilegalităţi legate de transferul proprietăţii publice în mâini privare, generând foarte multă corupţie.

Să nu uităm că transformarea de sistem din Est s-a produs într-un moment în care, pe plan internaţional, reaganismul economic, dictatul neoliberalismului şi al Consensului de la Washington, erau la apogeu. Sub influenţa şi la presiunea acestor abordări, în ţările noastre procesul de tranziţie a condus la demantelarea sistemelor de protecţie socială şi de servicii publice. Asta a produs grave dezechilibre economice şi sociale, creşterea sărăciei, mai ales a sărăciei extreme, a polarizării economice şi sociale. Valori precum solidaritatea socială şi-au pierdut sensul în societăţile emergente în Est. Un individualism feroce i-a luat locul, ceea ce a dat naştere la abuzuri şi la grave frustrări.

Mai mult, toate aceste ţări au suferit, în aceşti ani, un masiv proces de dezindustrializare, care le-a făcut extrem de vulnerabile în faţa crizei, drenând competenţele şi mâna de lucru calificată în favoarea Occidentului, prin migraţie din cauze economice. Mai grav, în loc să reducă decalajele de dezvoltare, tranziţia le-a accentuat.

8. Printr-o stranie coincidenţă, în această perioadă, când se împlinesc  două decenii de la prăbuşirea sistemului comunist, omenirea traversează una dintre cele mai grave şi mai periculoase crize economice din istoria sa modern. Este o criză care ne va obliga să reevaluăm modul în care gândim economia, în care ne raportăm la ea, la procesele care o determină, la stat şi la piaţă, la democraţie, ca sistem politic.

Dacă sistemul care s-a prăbuşit în 1989 a fetişizat statul, ignorând piaţa, şi absolutizând intervenţionismul în economie şi paternalismul în politică şi în societate, acum fetişizarea şi absolutizarea pieţei şi negarea oricărei intervenţii a statului în economie, inclusiv prin măsuri de reglementare a pieţelor, a generat o nouă criză majoră de sistem, a economiei capitaliste. De data asta criza este agravată de faptul că lumea s-a globalizat într-o atât de mare măsură încât orice măsuri de prevenire a contagiunii sunt aproape imposibil de conceput şi de înfăptuit.

Se poate spune că în decurs de numai două decenii am asistat la eşecul a două abordări extreme. Şi într-un caz şi în altul la originea eşecului s-a aflat transformarea unor modele de dezvoltare economică şi socială în dogme rigide, în închiderea modelului şi în refuzul acceptării ideii că modelul, pentru a funcţiona, trebuie să sufere modificări, care să-l pună de acord cu realităţi în schimbare.  Din acest punct de vedere neoliberalismul şcolii de la Chicago nu  este cu nimic superior teoriilor economice ale socialismului de stat.

Probabil că secolul 21 va însemna afirmarea realismului, prin promovarea unor soluţii rezultate din justa îmbinare a locului şi rolului statului şi al pieţei, respectiv a factorilor de reglementare, care să prevină sau, după caz, să elimine excesele pieţelor şi mai ales să corecteze efectele sale negative în plan social.

Prăbuşirea comunismului nu a fost un „sfârşit al istoriei”, ci doar începutul unui nou capitol în istoria omenirii. Actuala criză de sistem a economiei capitaliste este, la rândul său, un moment de cotitură în evoluţia societăţii contemporane.

9. Putem să ne punem întrebarea: Unde se află stânga în acest peisaj atât de divers şi de dramatic al ultimelor două decenii? Stânga traversează o criză de identitate şi de proiect politic, este demonizată şi timorat. Stânga nu reuşeşte să capitalizeze eşecurile dreptei, nu poate trece de un soi de barieră psihologică, indusă de identificarea ei cu trecutul „comunist” al Estului.

De fapt, eu cred că revoluţiile din Est, din 1989, contestarea internă a sistemului s-au făcut din perspectiva valorilor şi idealurilor stângii de sorginte occidentală, social democrată, marxistă sau nu.

Faptul că „dreapta” a venit la putere în Est, după prăbuşirea „comunismului”, este un fel de a spune. Elitele politice şi administrative ale totalitarismului erau de multă vreme depolitizate, mimau aderenţa la „comunism”. Oportunist, ele au sărit imediat în barca neoliberalismului şi a capitalismului, au adoptat ideologia noilor stăpâni, la fel cum înaintaşii unora dintre ei au îmbrăţişat ideologia „marxistă” a ocupanţilor sovietici. Şi sunt, cum se spune, mai catolici decât Papa în liberalismul lor!

În Est stânga abia acum se poate reconstrui, deşi se confruntă cu agresivitatea şi fanatismul unui anticomunism de dată recentă. Anticomunism care ascunde impostura elitelor de dreapta, cele care au impus „terapii de şoc”, care au redus statul la neputinţă, care au privatizat cu ambele mâini şi au accepta o polarizare socială fără precedent.

Stânga trebuie să se re-ideologizeze. Să ia act de schimbările sociale profunde, generate de noua revoluţie informaţională, care structurează într-un mod cu totul nou relaţiile sociale. În fond, valorile morale şi politice nu se schimbă atât de rapid cum am crede noi. Trebuie doar să facem apel la ele.

Bătăliile viitoare ale stângii vor fi pe două mari fronturi. Unul este cel al apărării democraţiei. Criza democraţiei reprezentative este o realitate. Şi ea vine din criza cetăţeniei. Oamenii se retrag din spaţiul public. Avem o societate de piaţă, şi construim o politică şi o democraţie de piaţă. În acest moment, doar între 2% şi 5% dintre cetăţenii cu drept de vot se declară membri şi simpatizanţi ai unui partid. Populismul şi extremismele au un câmp larg de recrutare de votanţi.

Un al doilea front este cel al criticii capitalismului. Critica nu înseamnă doar respingere, negare. Nu putem accepta excesele lui, cu consecinţe economice şi sociale, dar şi de mediu, devastatoare.

Stânga trebuie să răspundă nevoii de a reconsidera noţiuni economice fundamentale şi de a promova noi idei privind reforma conceptuală în economie. Pe lângă principiul creşterii economice, trebuie trecut spre obiectivul dezvoltării, care nu se limitează la creştere. Dezvoltarea înseamnă îmbunătăţirea bunăstării oamenilor, iar aceasta presupune, înainte de toate, îmbunătăţirea vieţii celor săraci. “A promova bunăstarea înseamnă, mai ales, creşterea nivelului educaţional, reducerea sărăcie, şanse egale, concomitent cu prezervarea mediului ambiant al ţării şi a tradiţiilor culturale”.

Sunt doar câteva probleme pe care am ţinut să le evidenţiez în cadrul acestei dezbateri privind procesele declanşate de prăbuşirea sistemului comunist în Europa, ca şi de criza de sistem a economiei contemporane. Din acest context rezultă şi  problemele cu care se confruntă  stânga europeană în acest moment.

Advertisements

16 Responses to “Seminarul Partidului Socialist Francez”

  1. PARIS « ECHILIBRU Says:

    […] cursul lucrarilor din 5 martie 2010 am prezentat o Alocutiune, al carui text este publicat in […]

  2. Victor Says:

    Exceptionala analiza dintr-o perspectiva inedita.

  3. Gabriela Savitsky Says:

    O trecere în revistă realistă a acestui secol în care omenirea a cunoscut o dezvoltare fără precedent, datorită descoperirilor minţii omeneşti şi, în acelaşi timp, exagerbarea extremismelor şi intoleranţei.

    Mă îngrijorează tipul de societate spre care ne îndreptăm – şi mă refer aici la România. Dacă vom merge mai departe pe acest drum al exploatării excesive a resurselor, al limitării accesului la educaţie din pricina sărăciei extreme şi a lipsei şcolilor la sat, al neglijării voite a bătrânilor spre decimarea acestora, al exodului forţei de muncă valide peste graniţe, în 20 de ani, România va ajunge într-un capăt de drum fără întoarcere.

    Mă întreb cine are atâta înţelepciune şi generozitate încât să construiască proiectul unei ideologii conforme cu realitatea contemporană. Să oprim automatizarea excesivă, goana după consum, workaholismul sau măcar să le încetinim şi să acordăm mai multă atenţie naturii, respectării ei, integrării într-un univers pe care noi îl receptăm acum ca nişte raptori distrugători şi nu ca nişte indivizi sau comunităţi integrate într-un tot de care trebuie să ţinem seama.

    Care sunt căile de a construi un Stat, un aparat şi incoruptibil şi bine pregătit, când asistăm la corupţia generalizată a tuturor puterilor, la escaladarea şantajului politic, la puteri ale statului care se luptă între ele pentru a-şi dovedi supremaţia şi nu lucrează în favoarea sau în interesul cetăţeanului? Statul s-a transformat într-un sistem închis al gulerelor albe care generează doar ostilitate, dispreţ şi oprobiu din partea cetăţenilor.

    Este o temă generoasă de dezbatere. Vă felicit încă o dată pentru excelenta alocuţiune – o sinteză a esenţei politice a secolului XX şi vă urez să rămâneţi cât mai mult timp cu noi.

  4. fragmentariumpolitic Says:

    Este de-a dreptul reconfortant si datator de sperante sa constati ca ideile stangii nu au murit, ca ele continua sa traiasca si sa se reafirme prin cei care nu s-au dezis niciodata de ele. Va sunt recunoscator, Domnule Presedinte, si cred ca acest sentiment il impartasesc toti cei care au facut din idealurile stangii o miza personala (1). Intr-adevar, extremele se ating, iar din acest punct de vedere aveti perfecta dreptate cand afirmati ca socialismul de stat a fost, de fapt, un capitalism de stat (2). Am retinut ca fiind extrem de valoroase, teoretic si practic, cele doua fronturi ale bataliilor viitoare ale stangii. Democratia reprezentativa, pe langa aspectele pozitive si necesare pe care le are in conditiile complexitatii crescande de astazi, are limitele pe care le are orice interpunere sau intermediere, in care uneori aspiratiile cetatenilor nu se mai regasesc, motiv pentru care risca sa devina speculativa. Reabilitarea democratiei directe este singura modalitate sanctionatorie de a preveni acest lucru (3). Critica neoliberalismului, a extremismului acestuia ar trebui mai sustinut asumata de catre stanga, pentru ca dreapta nu o va face niciodata. Va multumesc !

  5. Sibilla Says:

    Interesant, impresionant, de meditat, analizat…
    Aşa e, democraţia e-n pericol şi DA:
    * ( … ) Oportunist, ele au sărit imediat în barca neoliberalismului şi a capitalismului, au adoptat ideologia noilor stăpâni, la fel cum înaintaşii unora dintre ei au îmbrăţişat ideologia „marxistă” a ocupanţilor sovietici. Şi sunt, cum se spune, mai catolici decât Papa în liberalismul lor! ( … ) *
    CORECT!!!
    Revenirea la normalitate presupune ŞI depăşirea crizei de moralitate cu care, din nefericire, se confruntă mare parte a * clasei politice *, cu excepţiile ce se impun, dar, care, fără ieşirea din această criză a celor ce fie nu au înţeles, fie sunt total dezinteresaţi, fie sunt din tagma oportuniştilor, aserviţilor – nu pot face mare lucru şi de aceea trebuie regândite, tare multe…
    Bine formulat şi subliniat: * barieră psihologică * ! O barieră psihologică pe care cei la putere acum o… impun prin manipulare, pt a servi unor interese personale, nicidecum maselor sociale, e un soi de * armă * prin intermediul cărora zăpăcesc oamenii, mare parte neavând acces la informaţii, dezinformându-i şi-atunci nici nu e de mirare că mulţi tineri se trezesc judecând prin prisma a ce li se toarnă. Sunt multe de spus, analizat, regândit şi… şi mai multe de făcut! Şi nimic peste noapte şi nici prin neimplicarea tuturor factorilor ce concură…
    Vă mulţumim, d-le Preşedinte.
    respect,
    Sibilla

  6. theodora0303 Says:

    “Putem să ne punem întrebarea: Unde se află stânga în acest peisaj atât de divers şi de dramatic al ultimelor două decenii? Stânga traversează o criză de identitate şi de proiect politic, este demonizată şi timorat. Stânga nu reuşeşte să capitalizeze eşecurile dreptei, nu poate trece de un soi de barieră psihologică, indusă de identificarea ei cu trecutul „comunist” al Estului. ”
    Domnule Presedinte Ion Iliescu,
    Ce anume, concret, trebuie sa faca stanga romaneasca in acest moment pentru a reusi sa capitalizeze esecurile dreptei romanesti?

  7. Victor Says:

    Theo, da-mi voie sa raspund si eu intrebarii tale, intrebare pe care o consider inceputul unei dezbateri. Raspunsul, cel putin mie, mi se pare logic daca ne uitam in trecutul apropiat al stangii romanesti. Totodata, privind in trecut, putem nuanta intrebarea ta: cum s-a putut ca in perioada cand Ion Iliescu conducea PSD si de ce acum nu se mai poate?  Liderul de tip Iliescu care prin propria sa personalitate si prin propriile sale convingeri sa aiba forta pentru a determina oamenii sa voteze stanga in intregimea sa-adica tot partidul- nu mai exista in PSD.  Devine limpede ca pentru a reusi sa capitalizeze esecurile dreptei, stanga trebuie sa vina cu militanti care deopotriva cred si au stiinta de a convinge. Nu cred ca exista o solutie miracol, doar step by step. Cu alte cuvinte, nu mai ai un Iliescu care sa convinga de unul singur, trebuie sa se puna toti pe munca. Bineinteles, cu conditia sa creada. Altminteri e inutil. Si mai e ceva. Pe unul ca mine nu trebuie sa-l convingi ca social-democratia este solutia optima. Insa daca incerci sa ma convingi ca pesedeul reprezinta principiile social-democratiei ma uit la majoritatea celor din actuala conducere si-ti spun: lasa-ma frate cu pesedeul tau. :) Sau soro :)

    Practic sunt doua etape: intr-o prima etapa, psd trebuie sa convinga ca este cu adevarat un partid interesat de binele celor multi si apoi in a doua etapa sa convinga ca este partidul capabil sa guverneze. It’s a long way to Tipperary :)  Zic eu, dar nu sunt detinatorul adevarului absolut. Voi ce ziceti?  

  8. Mihnea Georgescu Says:

    Reţin că “Statul trebuie să se re-ideologizeze”. Un gând fertil, mulţumesc.

  9. Mihnea Georgescu Says:

    Marele Şoc din Finalul unui Secol Scurt! Invocaţi formula lui Tismăneanu…

  10. stansebastian Says:

    Orice a-ti zice globalizarea este neocolonialism pur, este un mod nou de sclavizare a tarilor esteuropene.Chiar daca stalinismul a fost un regim dur el a avut rolul sau benefic in istoria lumii,fara de care lumea ar fi aratat cu totul altfel.Comunismul din Est a reprezentat o amenintare pentru bogatii din Vest care de teama au fost mai flexibili si mai darnici in acordarea de drepturi salariatilor.Faptul ca mucitorii si paturile sarace s-ar fi putut revolta si prin revolta lor ar fi determinat disparitia clasei exploatatoare acesta a fost singurul motor al democratizarii, care nu este decat o spoiala a unui nou tip de sclavagism “sclavia creditelor” foarte asemanator cu cea pe care o practicau boierii romani (le dade-au taranilor un sac de boabe iarna cand erau cu “cutitul la os” iar vara ai puneau la munca pt 10 saci).
    Din pacate discursul dumnevoastra avea oarece temei cum 10 ani
    dar acum lucrurile devin clare si va dau doar un exemplu:Germania isi
    ia revansa si ne cuceresc economic daca in incercarile anteroare din secolul trecut nu au avut succes cu armele.In mod asemanator si
    Austria.
    Teoria conform careia sistemul nu putea fi reformat nu mai e de actualitate si tine de vointa unora in a-si ascunde slabiciunile, in spatele
    unor teorii infirmate in practica de China, care chiar daca isi datoreaza
    dezvoltarea fulminanta procesului de globalizare isi pastreaza coloana vertebrala si devine un actor din ce in ce mai important pe scena mondiala. Cat despre stanga europeana e la fel ca si PSD,o gluma proasta
    Adevrata stanga este cea comunista care a aratat fermitate si voin-
    ta in combaterea decalajelor dintre cele doua blocuri ideologice.
    Criza insasi este expresia disparitiei comunismului si implicit a amenintarii la adresa bogatilor pe acesta il reprezenta.
    Modelul chinezesc mi se pare cel mai potrivit si ma refer aici strict la Romania unde dezmatul si destrabalarea politicienilor a adus tara in starea in care este. Lipsa PCR se cunoaste in viata politica, altfel s-ar comporta conducatorii daca ar sti ca are cine sa-i traga in teapa pentru
    marile jafuri si dispretul pe care il au fata de oamenii care i-au pus
    acolo. Bogatii au grija ca formal sa existe partide de stanga creaind impresia de democratie prin propaganda posturilor de TV pe care le detin si manipuleaza populatia.inabusind tentatiile de revolta.
    Disparitia blocului estic a dus la slabirea puterii stangii vesteuropene
    Anticomunismul nu tine de foame, romanii vor locuri de munca si respect nu lozinci anticomuniste perimate.
    Lucrurile nu mai pot continua asa si se impune o schimbare, trebuie ca omul corect si cinstit sa fie in centrul tuturor lucrurilor indiferent de
    puterea sa financiara,iar cei care nu consimt astfel sa fie aspru pedepsiti
    Omenirea nu poate astepta devoltarea constiintei umane care este incetinita de liberalismul excesiv si de propaganda denuntata anterior.
    Minimizarea rolului statului in economie este o greseala mai ales in
    tara “capitalismului de cumetrie”
    Multumesc si va urez sanatate dvs si familiei!

  11. dorucoarna Says:

    Sunt suparat, si asta pentru ca acest text trebuia prezentat in 2004; acum e tardiv, resursele s-au polarizat excesiv si trebuie gasita iesirea, o iesire de urgenta, nu una comuna.

    Perfect deacord ca un ECHILIBRU intre actiunile statului si ale pietei reprezinta singura solutie, astfel ca DREAPTA fara STANGA nu se poate, nu are sens, aceasta se demonstreaza chiar acum, la scara europeana.

    Minunat este ca acesta cuvantare contine -in schita- solutia problemei ideologice a stangii europene, a combaterii crizei, ba chiar a intregului aranjament politic necesar Europei, Romaniei, PSD-ului, si noua, cetatenilor: ESTE SENSUL LUCRURILOR TRECUTE, PREZENTE SI VIITOARE iar pentru noi este GO-ul gata descifrat!

    Actiunea, pe mai departe, cred ca va fi dupa formula “la cererea publicului”, conditionand astfel stanga si dreapta spre echilibru si coabitare constructiva indreptata spre un nivel mediu de trai.
    PSD ar trebui sa aiba ce face de acum; daca nu, inseamna ca nu vrea!

  12. Victor Says:

    Draga Mihnea, am senzatia ca paternitatea formulei care da si titlul cartii nascute din dialogul intre Presedinte si lingaul tuturor presedintilor Romaniei cei pe care i-a apucat, ii apartine lui Ion Iliescu. Si daca tot a venit vorba de Tismaneanu se cuvine sa adaug un pasaj din lucrarea sa din 1976 “Noua Stanga si scoala de la Frankfurt”:
    “Capitalismul nu poate fi nimicit prin reverii evazioniste, nici prin revolte sectare, nici prin salturi sau rupturi metafizice. Singura cale de depasire a satu-quoului o reprezinta revolutia socialista, în care clasa muncitoare, condusa de partidul ei politic revolutionar, are de îndeplinit rolul principal.” (pag. 100)

    Nu, nu am citit porcaria lingaului de curte al lui Basescu-astazi!- citate din celebra lucrare circula pe internet.
    Asadat asta a “condamnat” comunismul!!! Si pe ta-su totodata pentru ca asa nou stapan asa sluga: adica ambii “fara mama, fara tata” cum se spune in popor despre astfel de indivizi.

  13. Sibilla Says:

    @Victor,
    CORECT!
    Îmi cunoşti opiniile vis a vis de lăutarul de curte, agent dublu Volodea , ăsta de observ că e dat cu insistenţă exemplu de * moralitate *, CULMEA, acum ŞI pe acest blog…
    Genul de specimene/indivi pe care bine i-ai descris tu, se numesc CANALII!
    Să n-aud de nemernicul Volodea care l-a împroşcat cu noroi pe Patriarhul Teoctist dar n-am auzit să spună ceva la adresa Patriarhilor unşi de… masoni.
    Circulă pe internet şi-o vorbă, cum că * bengosul ( marinarul, securistul de la Anvers ), l-a uns paznic la oi pe Lup, ticălosul, Volodea din motive de ambii agreate, au o ţintă comună, derbedeii şi ceva dosare ale secu-mainarului pierdute… *
    Da, scrierile semnate V Tismăneanu anii 74-76, circulă pe internet, precum şi multe, multe, alte informaţii… în fine, un cameleon, oportunist, care-şi schimbă ideile funcţie de cine e la putere la un moment dat ŞI funcţie de serviciile pe care le slujeşte, în cazul lui, e obişnuinţă jocul dublu, doi stăpâni…

  14. sorinmuncaciujr Says:

    Domnule Iliescu, din punct de vedere ideologic doresc sa fac o serie de critici alocutiunii dumneavoastra. O voi face “in rate” spatiul fiind limitat pentru un singur raspuns. In primul rind, va rog sa consultati manualele de geografie, Romania este o tara central europeana nu est europeana. Afirmatia dumneavoastra ca ” inovatia secolului 20 a fost interventia statului in economie” este total gresita din punct de vedere istoric. Statul, in mai toate civilizatiile, a incercat sa-si impuna suprematia asupra societatii civile. Astfel, datorita controlului statului asupra cetatenilor sai, aflati lupta pentru existenta adica, in economie, a condus conducatorii (statului) la falsa impresie ca pot influenta legile economiei in interesul lor politic prin impunerea vointei lor asupra cetatenilor. Legile economice sint la fel ca legile fizicii universale, total rezistente la orisice influente exterioare. Astfel, omul munceste pentru a sadisface nevoile lui, cu alte cuvinte puterea de a produce este exercitata in scopul consumului ulterior. Statul, prin ignoranta umana a acestei legi economice, a intervenint in economie , de obicei, prin exercitarea dreptului la confiscare( taxe,impozite,dari.. etc) reducind rata consumului deci implicit(legea economica inalienabila)reducind rata productiei. Producatorii deprivati de rezultatul muncii lor devin din ce in ce mai neinteresati in productie si astfel societatea se degradeaza economic, moral si social pina la disparitia statului respectiv si a societatii care a fost subiectul interventiei statului in economie. Sclavul este un prost producator pentru ca easte un prost(restrictionat) consumator. Astfel, in decursul istoriei s-au prabusit statele grecesti, imperiul roman, imperiul Maya, state feudale, state moderne inclusiv statele comuniste atunci cind, cetatenii acestor state au ajuns economic in asa un hal incit sa nu le mai pese de soarta statului si societatii. Istoria dse repeta “again and again” statul ignorind inflexibilitatea legilor economice intervine in economie si duce inevitabil la prabusirea statului si societatii respective.
    Un alt punct este aparitia fascismului si comunismului in secolul 20. Domnule Iliescu, istoric vorbind, aceste plagi ale secolului 20 s-au datorat interventiei brutale a statelor democratice in afacerile interne ale monarhiilor, dupa primul razboi mondial. Prin intrarea SUA, sub presedintele Wilson, de partea antantei aceasta a obtinut victoria impunind Italiei si Germaniei regimuri “democratice” care au dus la aparitia fascismului( Hitler a fost ales in mod democratic). Deasemeni, in Rusia, prabusirea monarhiei rusestti, cu “contributie externa”, a dus la aparitia comunismului. Una din ratiunile existentei statului este apararea de pericolele externe, istoria secolului 20 arata ca, nu numai ca popoarele nu au fost aparate de statele respective dar, natiunile au fost tirite de acelesi state in doua oribile conflagratii mondiale. Este greu, istoric vorbind, sa consideram aceasta functie a statului ca fiind onorabila pentru cetatenii Europei secolului 20.
    Voi continua , cu voia dumneavoastra critica alocutiunii, din punct de vedere ideologic, cu argumente .
    Sorin Muncaciu,

  15. fragmentariumpolitic Says:

    “Lovitura din dosare”, ultimul episod ?

    Pericolul vine din stanga

    Desi la Kiev portocaliul nu se mai poarta, la Bucuresti acestuia ii merge bine-mersi, mai ales asortat cu mov. Ultima inovatie pare sa fi ajutat regimul lui Traian Basescu sa inteleaga ca se poate domni mult si bine agitand sperietoarea cu pericolul restauratiei comuniste de catre social-democrati. De doua ori acestia i-au suflat in ceafa, o data Adrian Nastase, alta data Mircea Geoana, si de tot atatea ori a scapat, ca prin urechile acului, cu ajutorul magiei anticomuniste. Dar, precum in povestera cu urciorul care nu merge de multe ori la apa, Traian Basescu stie, chiar fara sa fi consultat vreun oracol, ca, daca nu-l va contracara, sfarsitul politic i se va trage de la PSD, singura forta ideologica si politica din opozitie care, intr-o buna zi, il poate infunda.

    Cosmarul care naste monstri

    Tocmai spaima de o asemenea probabilitate este cea care-l indeamna sa puna la cale, impreuna cu apropiatii Puterii, o noua lovitura anti-stanga, urzita din dosarele Revolutiei si indreptata impotriva liderului social-democrat Ion Iliescu, conceputa ca un fel de solutie finala care sa-l scape pentru totdeauna de cosmarul social-democrat. Numai ca, de aceasta data, vicleanul si abilul exponent al dreptei democrat-liberale si-a luat o serie de masuri in plus, atragand in ecuatia anti-Iliescu noi variabile (tismanenizarea, burakowskizarea, opreaizarea etc).

    “Dovezile ” care nu exista

    Asa-zisele piese de rezistenta ale planului-diversiune, aflat, dupa cate se pare, in plina desfasurare, sunt pretinse dovezi-bomba, extrase din arhive, care l-ar incrimina pe Ion Iliescu de solicitarea, in zilele Revolutiei, de sprijin militar sovietic si de declararea vasalitatii fata de Moscova. Subiectul este, de departe, rasuflat si lipsit de orice veridicitate istorica. In cei peste douazeci de ani de la Revolutie nu s-a descoperit nici cel mai mic indiciu in sensul acuzatiilor formulate, ceea ce ar fi fost absolut imposibil, cu atatia martori oculari, daca astfel de fapte ar fi existat. Dimpotriva, marturiile istorice dovedesc patriotismul si luciditatea omului politic Ion Iliescu, care, intelegand ca miza evenimentelor nu era puterea sa personala (care nu l-a corupt niciodata) ci insasi soarta tarii, constientiza pe deplin pericolul unor diversiuni pe tema unei “interventii straine”. Pe de alta parte, Iliescu era pe deplin conectat la miscarea de idei eurocomunista si noua politica a lui Mihail Gorbaciov, de “glasnost” si “perestroika”, care se declarase public adversar al brejnevismului si interventionismului (motive pentru care, fara indoiala, orice cerere contrara adresata Moscovei nu ar fi fost calificata decat o gafa sau, si mai rau, o provocare politica).

    O “cerere” rastalmacita

    In realitate, unele afirmatii ale lui Ion Iliescu din timpul evenimentelor sangeroase ale vremii au fost scoase din context si rastalmacite cu rea credinta, in scopuri politice. Sa ne apropiem putin de spiritul si situatia de atunci si sa incercam sa le judecam in mod obiectiv si fara patima politica. Romania apartinea lagarului comunist (membra CAER si a Tratatului de la Varsovia), iar dincolo de Prut se intindea imperiul URSS, al carui lider novator nutrea ideea, dovedita utopica, de reformare a comunismului, dar cu pastrarea rolului conducator al Partidelor Comuniste. In aceste conditii, primul lucru pe care trebuia sa-l faca, la Revolutie, orice om politic responsabil si cu simtul realitatii era sa-i menajeze susceptibilitatile si sa-i dea asigurari vecinului de la Rasarit ca Revolutia Romana nu era o “defectiune” anticomunista si antisovietica, adica exact lucrul care s-a straduit sa-l faca experimentatul om politic Ion Iliescu si care, spre cinstea lui si recunostinta noastra, i-a reusit. Romania nu putea sa dea altfel de semnale Moscovei, fara riscul de a fi perceputa ca fiind ostila sovietismului si comunismului. Acesta-i marele adevar istoric, distorsionat si maltratat de catre cei obsedati de puterea absoluta, care corupe in mod absolut. “Cererea de sprijin de la Moscova”, din 23 decembrie 1989, era, de fapt, una care tinea de uzantele diplomatice si politice in astfel de cazuri, care se adresa comunitatii internationale pentru recunoastere si sprijin politic, economic, umanitar si moral, pe de o parte, dar si pentru a nu starni nelinistea si mania ursului sovietic, printr-o miscare necugetata care ar fi putut fi interpretata ca o incercare de a i se lua prada, pe de alta parte.

    Diplomatia echilibrului

    In acelasi concept strategic, de prevenire a neincrederii si de castigare a bunavointei sovietice (fara de care ar fi putut aparea tensiuni si frictiuni contraproductive) s-a inscris si intalnirea cu ambasadorul URSS la Bucuresti, din 27 decembrie, in cadrul careia Ion Iliescu a facut o serie de declaratii de conjunctura, privind “franarea elementelor de dreapta”, respingerea “partidelor pe interese, sectare” si altele asemanatoare, care tinteau convingerea Moscovei ca evenimentele nu se indreptau catre o ruptura anticomunista, implicit antisovietica. Toate aceste acte au tinut de firesc, de normalitate, de ceea ce expertii numesc marea diplomatie sau marea politica, precautiuni care trebuiau sa lucreze pentru tara, intr-un moment de mare slabiciune, specific marilor schimbari. Valul istoriei care a maturat ulterior bastionul comunismului, schimband in mod pasnic fata Europei si a Lumii, a fost in beneficiul marii noastre schimbari politice de la 22 Decembrie 1989 si o confirmare a justetei prudentialitatii si a intelepciunii liderilor Revolutiei.

    Ultimele dosare, alte mistificari

    Dar marea diversiune anti-Iliescu, inspirata, intr-o prima faza, de scotocirea speculativa a arhivelor, nu se va opri aici. Mutarile tactice facute de catre Putere pana in prezent si perspectiva schimbarii raportului de forte la Curtea Constitutionala fac posibila jucarea ultimei carti (creditata deja cu cea mai mare miza), respectiv cea a rascolirii ultimelor dosare ale Armatei despre Revolutie, desecretizate cu “operativitate” de catre ministrul “independent” al Apararii, la cererea Guvernului, in speranta desarta de a gasi “probe” incriminatoare irefutabile.

    O antepronuntare mincinoasa

    Ca un preambul la ceea ce se urmareste si se vrea prin jucarea cartii dosarelor Armatei sunt cuvintele procurorului Dan Voinea: “Imaginea lui Ion Iliescu ar putea fi afectata de ultimele dosare ale Revolutiei, declasificate de Armata, daca aceste noi documente vor demonstra ca fostul presedinte ar fi fost implicat in organizarea comandamentelor de actiune de dupa 22 decembrie1989.” Iar pentru a nu exista niciun dubiu pentru “scotocitori”, procurorul in cauza nu ezita sa se antepronunte: “Eu stiu ca este implicat.” S-ar putea spune ca si de aceasta data nimic nu ar trebui sa ne mai surprinda, pentru ca si aceasta asa-zisa speta este imbibata de aceeasi rastalmacire si tendentiozitate in scopuri politice, cliseul repetandu-se…

    De ce, din nou, Ion Iliescu ?

    Si totusi, pentru oamenii onesti, o intrebare ar putea fi irepresibila: de ce astfel de atacuri murdare, care-si itesc din nou capul had dupa douazeci de ani, sunt indreptate impotriva unui venerabil octogenar, care si-a inchinat intreaga viata idealurilor stangii, dar care in prezent nu mai detine niciun fel de functii in PSD sau in stat ? Motivatia tine de scopurile demolatoare ale atacurilor simbolistice si identitare: Ion Iliescu, ca fondator al partidului, este parintele intregului PSD… Nu in ultimul rand, asemenea scandaloase procese de intentie reprezinta o strategie de abatere a atentiei de la mocirla in care guvernarea de dreapta ne afunda, incet si sigur, zi de zi…

  16. fragmentariumpolitic Says:

    In timp ce SUA, trezindu-se din reveria falsei “revolutii a bogatilor”, incearca din rasputeri sa se intoarca spre stanga, Romania merge in mars fortat, sub steag portocaliu, in directia opusa. Oare nu am invatat nimic din lectiile aliatului american ?

    Gestul “Nobel” al lui Obama

    Ca om de stanga, presedintele american Barack Obama se afla angajat intr-un razboi politic inversunat cu o dreapta lacoma si abuziva care si-a dus falsa “revolutie” pana aproape de ultimele ei consecinte (taxe si impozite pentru cei bogati din ce in ce mai mici, reglementari ale pietei cat mai putine, asistenta sociala cat mai slaba). Analizele sale lucide releva ca programele New Deal din anii treizeci (ale caror filosofie sociala o sintetizeaza in “Toti facem parte din sistem”) au fost invinse de cele ale Societatii Proprietatii de azi (despre a caror filosofie de excluziune sociala spune, sarcastic, ca pare a fi “Sunteti pe cont propriu”). Risipirea “magiei” pietei, criza Societatii Proprietatii si amenintarea prabusirii contractului social impun reintoarcerea la valorile stangii. In aceasta lupta, democratul Obama incearca reabilitarea colaborarii public-privat (ghidandu-se, potrivit propriei marturisiri, dupa maxima simpla a lui Lincoln, care spunea ca americanii trebuie sa faca impreuna, prin guvernul lor, numai ceea ce nu pot face la fel de bine sau deloc in mod individual sau privat), cat si redistribuirea echitabila a riscurilor si recompenselor sociale. Dar, pentru a preveni orice rastalmaciri populiste, tanarul presedinte american avertizeaza: numai daca muncesti din greu si iti asumi responsabilitati, ai sansa sa traiesti mai bine. Un recent gest, cu adevarat nobil, vine sa confirme, o data in plus, aceasta pozitie consecventa de stanga. Casa Alba a anuntat ca Barack Obama a donat suma de 1,4 milioane de dolari, acordată odată cu Premiul Nobel pentru Pace, in folosul unor oameni nevoiasi sau batuti de soarta, respectiv unui număr de zece organizaţii care militează pentru familiile militarilor, pentru Haiti sau pentru educaţia minorităţilor defavorizate. După patru luni de la primirea prestigiosului premiu, preşedintele Statelor Unite şi-a respectat promisiunea privind efectuarea donatiei respective.

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: