SUMARUL INTERVENTIEI LA LUCRARILE FORUMULUI NATIONAL PENTRU DEZVOLTARE DURABILA SI PROTECTIA MEDIULUI, 14.03.2008 /CCIR

 

             1. Forumul încununează un ciclu de dezbateri: am început cu 3 ani în urmă – în acelaşi loc, cu un forum naţional privind dezvoltarea durabilă.

            Au urmat 7 reuniuni zonale – pe regiuni de dezvoltare economică. Acum închidem cercul cu acest al doilea forum naţional.

             2. Dezbaterile din aceşti  3 ani reprezintă continuarea unor abordări privind strategiile dezvoltării societăţii româneşti:

             – începând cu elaborarea, în 1990, a schiţei tranziţiei României spre economia de piaţă;

             – continuând cu strategia pregătirii integrării României în Uniunea Europeană, în 1995, după primirea României ca ţară asociată, împreună cu alte 5 state;

             – apoi – Planul dezvoltării pe termen mediu (în anul 2000), odată cu începerea negocierilor pentru intrarea în Uniunea Europeană cu drepturi depline;

             – la aceasta ar fi de menţionat Proiectele ESEN ale Academiei Române şi Strategia pentru promovarea societăţii informaţionale;

             – în fine, în perioada 2003-2004, s-a lucrat la elaborarea Strategiei dezvoltării durabile a României, cu orizont anul 2025 (broşura cu concluzii);

             – s-au mai purtat discuţii pe aceeaşi temă cu PNUD (discutiile continuă şi azi, la nivelul Academiei Române).

           3. Tema dezvoltării durabile s-a impus atât în planul abordărilor teoretice, cât şi la nivelul acţiunilor statelor şi al ONU.

            Iniţial, ea a vizat doar conceptul de sustenabilitate, din punctul de vedere al raporturilor societăţii contemporane cu mediul ambiant vizând două aspecte fundamentale semnalate încă în primul raport al Clubului de la Roma, şi anume, un plan cantitativ – tendinţa de epuizare a resurselor naturale (de energie, materii prime şi hrană) constatând că evoluţia dinamică a societăţii industriale a exacerbat consumul de resurse, fiind considerată o societate a risipei.

            Iar în plan calitativ, deteriorarea factorilor de mediu: apă, aer, sol – în special, prin poluare, dar şi degradare fizică!

            De unde concluzia necesităţii stopării creşterii economice, concluzie respinsă la primul summit pe probleme de mediu organizat de ONU în 1972 la Stockholm, unde reacţia reprezentanţilor ţărilor slab dezvoltate a fost violentă.

             Considerând ideea în sine sprijin pentru reducerea decalajelor economice dintre ţările bogate şi cele sărace şi combaterea sărăciei în lume.

             Al doilea summit mondial din 1992, de la Rio de Janeiro a îmbinat tematica privind mediul cu temele decalajelor economice şi combaterii sărăciei în lume.

             Al treilea summit, de la Johannesburg din anul 2002 a definit conceptul de dezvoltare durabilă prin trei piloni:

             – protecţia mediului

             – reducerea decalajelor economice din lume

             – combaterea sărăciei

 – UNESCO a adăugat un al patrulea pilon: cel al protecţiei diversităţii culturale, în condiţiile efectelor globalizării care tind să sărăcească patrimoniul mondial, acumulat în timp, prin contribuţia tuturor popoarelor.

 *   *   *

             4. În acest context, am abordat în 2003 şi 2004 ideea elaborării unei strategii naţionale de dezvoltare durabilă, luând în considerare şi obiectivele strategiei similare a Uniunii Europene, unul dintre obiective fiind compatibilizarea societăţii şi economiei româneşti cu realităţile din Uniunea Europeană.

             Am pornit în elaborarea obiectivelor acestei strategii de la realităţile româneşti:

            – efectele prăbuşirii de sistem, din 1989, atât în România, cât şi în ţările vecine, foste membre CAER;

– procesele complicate care au caracterizat tranziţia de la economia centralizată de stat spre economia de piaţă, care au avut ca efect dezindustrializarea, prăbuşirea dramatică a producţiei industriale, care a ajuns până la 40% în 1992, chiar şi astăzi reprezentând doar 60% ca valoare a producţiei faţă de 1989;

–  dispariţia de unităţi economice şi de locuri de muncă;

– prăbuşirea agriculturii – desfiinţarea unor mari unităţi de producţie, CAP-uri şi IAS-uri, şi fărâmiţarea exploataţiilor, cu efecte grave asupra producţiei agricole din ţară exportatoare, România a devenit, în fapt, importatoarea de produse agroindustriale; dificultăţile satului românesc, slăbit ca urmare a căderii agriculturii şi în absenţa unor infrastructuri de bază – drumuri, alimentări cu apă, surse de energie, telecomunicaţii etc., scăderea drastică a puterii de cumpărare a populaţiei, a calităţii vieţii şi a serviciilor publice de sănătate şi  educaţie; scăderea natalităţii şi a speranţei de viaţă;

– slăbirea solidarităţii sociale şi naţionale – polarizarea socială – ca fenomen negativ, însoţitor al tranziţiei, agravat în ultimii ani.

            5. Pornind de la aceste realităţi, am apreciat că obiectivul strategic major al României pe termen lung (până în 2025) – trebuie să fie reducerea decalajelor faţă de ţările dezvoltate europene.

             În vederea realizării acestui obiectiv – întrucât PIB/locuitor al României reprezintă 1/3 faţă de media Uniunii Europene – am considerat necesar să realizăm, pe parcursul unei perioade îndelungate, ritmuri anuale de creştere economică, cel puţin duble, faţă de media Uniunii Europene.

             – au fost luate în calcul două variante posibile: una minimală, cu un ritm anual de cca 5,5% creştere PIB (care ar asigura, în 2025, ca PIB/locuitor al României să ajungă la 66% din media Uniunii Europene;

– alta, mai optimistă, cu un ritm anual de 6,1%, care ar asigura atingerea unui nivel al PIB/locuitor la 80% din media Uniunii Europene

           Putem constata că, în ultimii 7 ani, ne-am înscris cu ritmuri de creştere, chiar aproape de varianta optimistă – ceea ce a asigurat o dublare a PIB.

            Important este să menţinem această tendinţă de creştere pentru următoarele două decenii.

             Aceasta este misiunea tuturor guvernărilor (indiferent de orientarea lor ideologică) a generaţiilor ce vin!

             În jurul acestui obiectiv se impune realizarea unei veritabile Alianţe Naţionale pentru Dezvoltare Durabilă, la care să participe toţi factorii interesaţi, forţe politice de la guvernare şi din opoziţie, reprezentanţii structurilor administraţiei de stat – centrale şi locale, ai agenţilor economici (sector public şi privat), cercetarea, învăţământul, asociaţiile profesionale – sindicale şi patronale, societatea civilă în ansamblul ei.

 Obiectivele acestei strategii naţionale ar trebui să devină cauza comună a tuturor românilor, vârstnici şi tineri, inclusiv a românilor plecaţi la muncă în afara ţării.

             6. În urmărirea acestui obiectiv trebuie să avem în vedere şi constrângerile – de ordin intern, ca şi extern:

             Intern:

         – caracterul limitat al resurselor naturale (cândva, atuul principal al economiei româneşti);

         – starea precară a infrastructurilor (drumuri, alimentări cu apă, cu energie);

         – decalaje economico-sociale (nivelul productivităţii, al eficienţei economice şi al managementului; nivelul tehnologic, gradul de cultură şi de educaţie al populaţiei; standardul de viaţă, scăderea populaţiei rurale; decalajele rural/urban);

             – deteriorarea factorilor de mediu (degradarea solurilor; defrişările de păduri.

             Extern:

            – înăsprirea concurenţei (în plan european şi global);

             – nivelul scăzut la cercetării ştiinţifice şi tehnologice – dependenţa externă, în acest plan;

             – fenomenul migraţiei forţei de muncă;

             – influenţa deteriorării  condiţiilor generale de mediu (schimbările climatice);

– creşterea polarizării sociale la scară globală.

             Problema reducerii decalajelor şi a compatibilizării societăţii şi economiei româneşti cu Uniunea Europeană – trebuie să devină o cauză comună a Uniunii Europene – şi acesta trebuie să devină un obiectiv politic major în activitatea noastră, ca ţară membră a Uniunii Europene.

 
            7. Obiectivul dezvoltării durabile nu se rezumă doar la creştere economică, ci trebuie să vizeze toate componentele acestui proces:

 
A. Pilonul economic trebuie să vizeze, în primul rând, reducerea decalajelor:

 
            a) Principalele căi de acţiune:

             – oprirea dezindustrializării – susţinerea unei noi dezvoltări industriale, pe bază de tehnologii competitive, cu productivităţi superioare, locuri de muncă cu calificare superioară;

             – modernizarea agriculturii – ramură strategică pentru România, prin înlăturarea fărâmiţării; stimularea asocierii micilor proprietari; promovarea structurii de tip industrial pentru folosirea potenţialului solului românesc;

             – diversificarea vieţii economice a satelor prin dezvoltarea activităţilor de prelucrare a produselor agricole, ca şi a altor activităţi economice; reducerea ponderii populaţiei ocupate în agricultură;

             – dezvoltarea şi diversificarea serviciilor publice şi private; crearea de noi locuri de muncă;

             – reducerea decalajelor zonale şi a celor dintre mediul rural şi urban, prin modernizarea infrastructurilor, a serviciilor de sănătate şi de educaţie;

             – promovarea societăţii informaţionale prin dezvoltarea educaţiei, cercetării; stimularea investiţiilor şi a dotării tuturor sectoarelor – stimularea creativităţii tinerilor.

             b) Trebuie promovată o strategie naţională a calităţii, competitivităţii şi productivităţii, concordanţă cu obiectivele TBEI (Tabloul de Bord European al Inovaţiei), adoptat la Lisabona.

             – un obiectiv naţional ar putea deveni o amplă acţiune, pe două direcţii:

             – creşterea productivităţii.

– reducerea consumurilor (a costurilor de fabricaţie).

             Un raport al Clubului de la Roma, coordonat de prof. Weizacker, intitulat “Factor4″, prevede posibilitatea quadruplării PIB, prin dublarea productivităţii naţionale şi reducerea la jumătate a consumurilor. El introduce conceptul de productivitate a resurselor, a energiei şi a materiilor, inclusiv a solului; pentru România, creşterea producţiei/ha – o mare rezervă economică!

             c) Motoarele creşterii economice ar putea fi:

            – acumularea

            – creştere consumului intern

            – exportul

            – noile tehnologii

             Aceasta înseamnă: urmărirea unui program investiţional de anvergură, atât în infrastructuri, cât şi în unităţi de producţie şi servicii:

             – încurajarea reinvestirii de capital

            – promovarea  de investiţii public/privat

            – creşterea eficienţei investiţiilor

             Dezvoltarea pieţei interne înseamnă:

             – ocuparea forţei de muncă (crearea de noi locuri de muncă)

            – creşterea puterii de cumpărare a populaţiei

             B. Pilonul social

            Trebuie să promovăm un model social românesc, compatibil cu modelul social european.

             a) Aceasta înseamnă îmbinarea preocupării pentru creşterea eficienţei economice şi a profitului, cu justiţia şi echitatea socială şi promovarea de măsuri pentru reducerea polarizării sociale (a marilor decalaje în veniturile diferitelor categorii.

             b) Un obiectiv punctual – combaterea sărăciei (eliminarea sărăciei extreme) şi promovarea egalităţii de şanse – în primul rând accesul general la educaţie şi sănătate.

             c) Lupta continuă, permanentă, împotriva corupţiei trebuie să ducă la:

            – eliminarea economiei speculative

            – excluderea socială

            – instabilitatea economică

             d) Promovarea clasei de mijloc este un element de stabilitate, dezvoltare sustenabilă şi reducerea polarizării sociale.

             e) Politicile sociale, componentă obligatorie a oricărei politici economice. Ele trebuie să urmărească creşterea veniturilor populaţiei (salarii decente; asigurarea salariului minim garantat, dar şi creşterea continuă a salariului mediu, ca şi îmbunătăţirea sistemului de pensii.

             Un obiectiv constant: asigurarea unui trai decent pentru fiecare.

             f) Un mijloc de acţiune important: asigurarea unui sistem optim şi echitabil de fiscalitate, atât pentru cetăţeni, cât şi pentru agenţii economici.

           C. Al treilea pilon – mediul

             Ne aflăm în faţa multor fenomene negative, de scarificare a naturii pe termen lung pentru un profit imediat.

            a) Sunt îngrijorătoare defrişările masive de păduri; desfiinţarea de spaţii verzi în oraşe, urmare agresiunii unor acţiuni de investiţii imobiliare (afacerea cea mai rentabilă a zilei).

            Ca şi creşterea torenţialităţii în zonele montane şi de deal; dezvoltarea fenomenelor eroziunii de sol, alunecări etc.

             Trebuie completată şi înăsprită legislaţia – interdicţia eliminării spaţiilor verzi şi defrişării şi dezvoltarea de spaţii verzi, acţiuni naţionale de împăduriri (de la 25% la 38%).

             b) Efectele degradării mediului asupra performanţelor economice.

            – definirea conceptului “eficienţă ecologică” – “eco-eficienţă”.

             c) Stăm prost, am dat chiar înapoi, faţă de situaţia dinainte de 1989 privind reciclarea materialelor refolosibile şi gestionarea deşeurilor!

             – reciclarea e pe cale să devină o industrie specifică a secolului al XXI-lea. Ea reintroduce în circuitul economic importante resurse materiale şi creează şi locuri de muncă, pe lângă protecţia mediului.

             D. Cultura şi protejarea patrimoniului – poate fi un alt element important al conceptului dezvoltării durabile.

             Suntem o ţară cu o bogată moştenire culturală, care poate deveni sursă importantă pentru completarea veniturilor ţării şi ale comunităţilor!

  Pentru multe ţări cu tradiţie, cu un turism dezvoltat, patrimoniul cultural produs de strămoşi lucrează în contul generaţiilor actuale, fiind o sursă importantă de venituri (Grecia, Spania, Egipt, Italia).

 
*   *   *

 

            Forumul nostru nu e o structură instituţionalizată. Nu-şi propune să adopte documente. Dar e un cadru util pentru schimb de păreri, pentru promovarea unor idei şi conturarea unor căi de acţiune pentru o acţiune naţională de mare actualitate.

 

 

Advertisement