“CONFERINTA DE PRESA”- 25.11.08

SUMAR –

Conferinţa de presă sustinuta de domnul Ion Iliescu,

fost presedinte al Romaniei, liderul Grupului PSD din Senat

Palatul Parlamentului, 25 noiembrie 2008

Este ultima mea conferinţă de presă în calitate de senator şi de şef al grupului parlamentar al PSD în Senatul României. Nu am intenţia să fac acum şi aici un bilanţ al acestui mandat. Dar am dorit să spun o serie de lucruri acum, când se încheie un capitol din viaţa politică a României. Nu ştiu, şi nimeni nu ştie, dacă alegerile de la 30 noiembrie vor da un Parlament mai stabil, mai profesionist şi mai responsabil.

Până acum partidele au reuşit, în ciuda unor eşecuri sau a inflamării unor confruntări, altminteri fireşti în orice parlament, să promoveze legile esenţiale, de care ţara a avut nevoie în procesul de tranziţie economică, pentru atingerea obiectivelor aderării la spaţiul euro – atlantic. Mulţi dintre cei care au asigurat continuitatea procesului de legiferare nu se vor mai regăsi în Senat şi în Camera Deputaţilor. Acest lucru ar putea fi un mare handicap pentru viitorul parlament, într-un moment extrem de dificil pentru România.

Parlamentul este şi trebuie să rămână principala instituţie a democraţiei reprezentative. Şi trebuie să se facă respectată, să răspundă mai atent aşteptărilor cetăţenilor.

Mandatul ultimilor patru ani a fost marcat de conflictul şefului statului cu Executivul, dar şi cu Parlamentul. Nu am de gând să mă opresc acum asupra acestui conflict. Un lucru este clar: el îşi are originea în ignorarea rezultatelor votului popular din noiembrie 2004. Principala consecinţă a conflictului a fost abaterea atenţiei instituţiilor statului şi a partidelor politice de la temele esenţiale ale interesului naţional şi ale agendei publice, legate de dezvoltarea durabilă a României, de protecţia socială, de integrarea europeană.

Marele eşec al acestor ani îl reprezintă incapacitatea de a genera o strategie coerentă post-aderare, care să ducă la folosirea oportunităţilor ce decurg din statutul de ţară membră a UE. În condiţii interne şi externe cu mult mai dificile, inclusiv în planul confruntărilor politice şi ideologice, şi pe fondul unei fragmentări mai mari a spaţiului politic, lucru care făcea extrem de problematică obţinerea consensului, am reuşit, în anii 90, să asigurăm conlucrarea forţelor politice şi sprijinul lor pentru atingerea obiectivelor strategice ale României, în special pentru integrarea europeană şi euroatlantică. Acest proces s-a încheiat în anii 2001-2004, prin aderarea la NATO şi finalizarea negocierilor de aderare la UE.

Exemplul acelor ani nu a mai fost urmat şi în perioada post-aderare, când ar fi fost chiar mai necesar, pentru că problemele integrării europene sunt cu mult mai complicate şi cer un efort mai concret şi mai susţinut decât cel al îndeplinirii condiţiilor de aderare. Cel mai bun exemplu în susţinerea acestei afirmaţii îl reprezintă slaba capacitate de procesare şi de accesare a fondurilor europene, România devenind dintr-o receptoare netă de fonduri europene, o contributoare la bugetul UE.

Mai mult, nu avem încă o dezbatere serioasă şi cu atât mai puţin o strategie elaborată privitoare la aderarea României la zona euro, adoptarea monedei unice presupunând îndeplinirea criteriilor de performanţă ale Tratatului de la Maastricht, de compatibilizare a economiei şi societăţii româneşti cu economia UE şi de creştere a competitivităţii economiei naţionale.

Totodată România este practic absentă din procesul decizional la nivel regional, european şi global. Aşa-zisa Axă Washington – Londra – Bucureşti s-a dovedit o frază goală, o formă lipsită de orice fel de conţinut. Cooperarea regională la Marea Neagră bate pasul pe loc, iar relaţiile cu vecinii nu sunt puse suficient în valoare. Nu avem iniţiative în plan internaţional, nu avem vizibilitate, suntem permanent în defensivă.

Sper sincer ca după aceste alegeri lucrurile să se schimbe, iar diplomaţia parlamentară să fie mai activă şi mai vizibilă.

Următorii patru ani vor fi dominaţi de imperativul gestionării actualei crize economice, care nu este decât la început, şi apoi a procesului de relansare a creşterii economice, care, de data asta trebuie să aducă şi dezvoltare, nu ca în ultimii patru ani, când rezultatul creşterii economice a fost mai ales un nivel fără precedent al polarizării sociale.

Veştile proaste din economie sunt tot mai frecvente: scăderi de comenzi în industrie şi servicii, şomaj tehnic la întreprinderi foarte importante, o scădere evidentă a consumului, semne despre scumpirea creditelor în lei şi despre condiţii prohibitive pentru creditele în valută, perspective de scumpiri la utilităţi începând cu anul viitor, precum şi disponibilizări tot mai numeroase. Statutul românilor plecaţi la muncă în străinătate este tot mai incert. Aceste semnale generează dezorientare şi neîncredere din partea populaţiei, precum şi incertitudine cu privire la viitorul imediat.

Este un moment greu, fără precedent pentru cei mai mulţi dintre români, care ne anunţă că vor veni vremuri dificile pentru întreaga societate. Vremuri în care cel mai greu loviţi vor fi oamenii care depind de salariu sau de pensie, şi pentru care consecinţele crizei reprezintă ameninţări serioase la adresa nivelului de trai.

Pentru gestionarea crizei economice este nevoie de stabilitate politică şi socială, de bună guvernare şi de un consens al forţelor politice asupra unei strategii economice coerente şi realiste de depăşire a crizei.

Acum vedem mai bine care sunt slăbiciunile structurale ale economiei, efectele înlocuirii producţiei interne cu importurile. Re-industrializarea României pe baze moderne şi eficiente devine o urgenţă. Altminteri, banii pe care îi vom investi în construcţia de infrastructuri se vor transforma în deficit extern şi în datorie publică.

Din păcate actuala campanie electorală, fragmentată şi inconsistentă, plină de confuzie şi de teme marginale, parazitează orice efort de definire a unei strategii coerente care să se adreseze cauzelor crizei. Cele mai multe dintre măsurile anunţate sunt de uz electoral, şi nu rezistă la o analiză serioasă.

Ca politicieni, trebuie să avem ca prioritate absolută adoptarea rapidă a unei strategii naţionale unitare, care să stea la baza protejării populaţiei şi a economiei de efectele negative ale crizei.

Fac un apel la toţi înalţii demnitari ai statului român, precum şi la liderii partidelor politice, să dea dovadă de responsabilitate şi solidaritate. Trebuie să fie lăsate deoparte temele parazite, care nu au legătură cu realităţile României, cu nevoile şi cu aşteptările celor care văd, în aceste zile, că le este pus în pericol locul de muncă.

Criza economică din prezent poate fi combătută. Dar, pentru aceasta, trebuie stabilite de la bun început câteva principii clare. Iar principala prioritate trebuie să fie aceea de a pune pe primul plan oamenii şi soluţiile de protejare a acestora. Salariile şi pensiile, economiile din bănci, siguranţa locului de muncă, garanţia accesului la serviciile publice de bază – toate acestea nu trebuie să fie periclitate de soluţiile pe care le gândim în perspectivă. Dacă protejăm, în primul rând, oamenii, vor fi apoi protejate, pe rând, şi afacerile, dar şi economia în ansamblu.

Cu precădere, trebuie să fim atenţi la cei din mediul rural şi la cei din zonele sărace. Modernizarea agriculturii şi creşterea producţiei de alimente şi de alte produse agricole pot deveni o şansă pentru România, ca şi valorificarea potenţialului turistic al ţării, inclusiv pe acela din mediul rural. Dunărea şi Carpaţii trebuie să devină axele unor proiecte strategice de dezvoltare a ţării.

România a mai trecut prin perioade complicate, iar singura cale de a asigura un nivel de normalitate în relaţiile sociale este aceea de a lupta constant pentru reducerea polarizării sociale, pentru echitate şi justiţie socială.

Oamenii care muncesc sunt cei care vor scoate România din criză. Dar ei trebuie ajutaţi în prezent. Şi nu pot fi ajutaţi decât de un stat puternic. Statul actual este slăbit de patru ani de crize politice şi de lupte pentru putere. Iar dacă politicienii vor continua scandalurile de până acum şi climatul de instabilitate, oamenii din toată ţara vor avea de suferit.

Ca oameni politici, avem obligaţia să analizăm cu toată atenţia slăbiciunile de care a dat şi dă dovadă statul român. Este un stat care, în prezent, nu are capacitatea şi mijloacele necesare pentru a veni în ajutorul cetăţenilor săi.

România are nevoie, în aceste momente excepţionale, de stabilitate. La putere trebuie să vină un guvern capabil să asigure întărirea statului şi să impună politici mai generoase de protecţie socială. Statul trebuie să devină un actor implicat în societate şi în economie. El poate proteja cetăţenii care, în prezent, se simt uitaţi şi sunt dezorientaţi, sunt cuprinşi de temeri în faţa unei situaţii cu care nu s-au mai întâlnit. El poate oferi economiei un impuls, prin investiţii în infrastructură, în sistemul de educaţie şi de sănătate şi, foarte important, în dezvoltarea mediului rural. Dacă actualele semnale de criză economică nu vor găsi în viitorul guvern un răspuns eficient, efectele sociale vor fi majore.

Această criză poate fi învinsă doar dacă după alegeri nu vor fi războaie politice permanente. Din nefericire, văd că lipsa de responsabilitate a politicienilor de la putere este extinsă la toate nivelurile. Criteriul esenţial de rezolvare a tensiunilor dintre instituţiile statului este respectarea Constituţiei în litera şi spiritul ei.

Alegerile din 30 noiembrie vor fi decisive nu doar pentru modul în care va arăta viitorul Parlament pentru următorii patru ani. Vor fi decisive şi pentru modul în care se va pregăti ţara noastră să înfrunte şi să depăşească efectele crizei economice. Semnalul pe care votul românilor îl va da este esenţial şi el trebuie respectat.

Dacă acum clasa politică nu trece examenul deplinei maturităţi şi nu-şi asumă responsabilităţile care îi revin, dacă în loc să genereze soluţii, generează noi probleme, efectele asupra societăţii româneşti vor fi, inevitabil, negative.

Sper că spusele mele vor fi bine înţelese. Ştiu ce eforturi uriaşe au făcut românii, în condiţii dintre cele mai dificile, pentru a ajunge acolo unde suntem azi. Se vor împlini, în curând, 90 de ani de la Marea Unire, un act de voinţă naţională, împlinit şi păstrat de toţi cei care s-au simţit datori faţă de jertfele înaintaşilor. Şi tot în decembrie se vor împlini 19 ani de la Revoluţia din 1989, act fondator al României democratice şi europene, pe care unii continuă să o conteste şi să o denigreze, promovând acţiuni şi proiecte contrare spiritului şi programului Revoluţiei Române.

Este momentul unei noi uniri şi solidarităţi a celor care se simt responsabili faţă de moştenirea trecutului şi pentru asigurarea unui viitor mai bun, pentru a trece peste un moment dificil şi pentru a păstra ceea ce am cucerit cu jertfe în decembrie 1989: democraţia şi libertatea, puse în slujba celor mulţi.

Am încredere în maturitatea cetăţenilor, în opţiunea lor, exprimată prin votul pe care îl vor da la 30 noiembrie, ca şi în responsabilitatea faţă de ţară şi de cetăţeni a celor care vor fi investiţi cu încrederea alegătorilor de a-i reprezenta cu demnitate în viitorul Parlament al ţării.

Advertisement