ULTIMA CONFRUNTARE – Emanuel Valeriu (2)

I.I.: In primul rand, aş vrea sa ma refer la exemplul american sau francez, in materie de agricultura. Eu ma aflam in 1965 in Franta. In sudul Frantei, deci in zona inferioara a bazinului hidrografic al Rhonului, in care se efectuau nişte lucrari de irigatii foarte mari. Dar atunci era o intreaga discutie in legatura cu – era pe vremea lui De Gaulle – masurile pe care le luase guvenul francez pentru a incuraja concentrarea de capitaluri, atat in industrie, cat şi in agricultura, pentru a face fata concurentei capitalurilor americane din Europa. şi atunci s-au luat o serie de masuri şi in industrie, pentru asocierea unor mari companii, pentru realizarea de concentrari, deci un proces obiectiv economic, de concentrare a capitalurilor şi nu de faramitare a unitatilor economice. Si in agricultura franceza, deci in sudul Frantei, pe nisipuri, zona viticola de traditie, statul a efectuat nişte lucrari mari de irigatie. Am vizitat un sistem de 200 000 de hectare, aşa cum sunt sistemele noastre din sudul tarii. Ca sa poata efectua lucrari, in primul rand, statul a expropriat proprietarii din zona. Erau mici viticultori. şi dupa ce a efectuat lucrarile, a revandut parcelele de la minimum 100 de hectare in sus, pentru ca sistemul modern de irigatii nu permitea exploatarea pe parcele mici, şi, pentru a contracara aceasta treaba, pentru a putea ramane pe loc, viticultorii s-au asociat in cooperative viticole, cumparand, recumparand aceste parcele prin asociere. Am vizitat cateva asemenea cooperative, care erau concentrate in jurul centrelor de vinificatie. Deci, iata, in Franta, in nordul Italiei, sunt sisteme similare de cooperare, a micilor producatori, in zone de irigare din Valea Padului, şi pentru ca economic sa fie fiabile. Deci, in Europa, sistemul de cooperare, pentru ca sa poata avea viabilitate şi forta economica, a capatat extindere, bazat pe criterii pur economice şi nu de alta natura. In legatura cu masurile luate in perioada de tranzitie, ca ar fi fost nedrepte, vreau sa spun ca noi nu ne-am apucat sa revizuim intregul sistem de salarizare, care presupune o analiza mult mai ampla, mai complexa şi, fara indoiala, ca sunt multe categorii care au probleme in legatura cu sistemul de salarizare. Tot ce am facut a fost ca am adus niste corective, am inlaturat nişte masuri nedrepte, luate in ultimii ani, care i-au privat de unele avantaje pe care le aveau categorii cu munca foarte grea – mineri, sectoare calde s.a.m.d. N-am adus ceva nou, am redat nişte drepturi pe care le avusesera şi care le fusesera lichidate printr-o serie de masuri luate in ultimii ani şi care au afectat aceste categorii.

Dar mai importante pe plan economic au fost altele, spre exemplu returnarea celor 27 de miliarde de lei contributii ale salariatilor la fondul intreprinderilor şi masurile cu pensionarea. Acestea s-au impus ca masuri sociale necesare şi pentm a crea locuri de munca, şi pentru a rezolva o serie de probleme sociale. Deci, aprecierea ca am facut demagogie din treaba aceasta sau ca am procedat cum spunea domnul Ratiu, la mituirea populatiei, cred ca este nedreapta, este incorecta. Ramanem datori, insa, şi de aceea am spus, ca problemele sociale raman probleme grele. In ceea ce priveşte datoriile, tot ceea ce s-a facut este public, am facut importuri mai ales de alimente, am avut o situatie grea alimentara şi, se ştie foarte bine, am cumparat de pe Piata Comuna cantitati mari de carne, am cumparat din Statele Unite, pe un credit avantajos, furaje pentru animale şi am redresat situatia sectoarelor zootehnice din tara, care erau lipsite de furaje. şi, apoi, suntem tributari de aici inainte, in continuare, pentru importul de minereuri, de carbune cocsificabil şi de petrol pentru industria petroliera, care mentine o grevare a importurilor cu sume importante. Iar celelalte masuri pe care le-am luat in perioada de iarna, se ştie foarte bine, erau impuse, pentru a asigura alimentarea populatiei, pentru a asigura populatia cu energie, cu caldura. Asta presupune nişte eforturi. Si am redus, de asemenea, pentru toata populatia, nu numai pentru o categorie, costurile, preturile la gaze, la energie electrica. Acestea au fost masuri nu demagogice, ci mergeau in intampinarea populatiei, care avea dificultati deosebite pe acest plan.

E.V: Ni s-a anuntat, spre bucuria noastra, a tuturor, ca discutia dumneavoastra este bine apreciata in tara. Totusi, as vrea sa ritmam putin conversatia şi atunci v-as pune o intrebare, daca imi permiteti, o intrebare sa spunem de concurs, la care as dori raspunsuri foarte scurte. Daca ar fi sa stabiliti o ordine prioritara a valorilor românesti pe care va bazati, sa spunem agricultura, industrie grea, turism, forta de munca. Domnul Ratiu e cel mai curajos. Care ar fi prima valoare pe care v-ati baza?

I.R.: Prima valoare este descatuşarea energiilor romaneşti.

Vreau sa stimulez pe romani sa aiba curajul de a lua decizii economice, pentru ca nomenclatura, ca sa zic aşa, educatia care s-a dat in perioada comunista, utilizeaza terminologia marxista, nu-i aşa? Se vorbeşte de capitalism. Capitalismul nu insemneaza capitalul. Capitalul nu este elementul principal al reuşitei in Occident. Iertati-ma ca fac un caz personal, dar eu, din mandria mea personala, am inceput nu cu banii mei, am imprumutat 5000 de lire. Cu ei am inceput tot ce am inceput. Cu alte cuvinte, este puterea de decidere, puterea de munca, de initiativa, asta. e ce trebuie facut. Primul lucru pe care trebuie sa-1 facem este sa deschidem porti1e acestui potential extraordinar pe care poporul roman il are, pentru ca este adaptabil, tocmai pentru ca a suferit asa de mult in istoria lui, si va sti sa iasa si din aceasta teribila perioada, cum a ieşit din perioada fanariota.

E.V.: Dupa 110 ani.

I.R.: Aşa ca eu gasesc ca aici este lucrul cel mai important.

Pe urma noi vom da, evident, şi elementele economice de care este nevoie. Dar atat mana de lucru, atat resursele naturale, cat si capitalul se vor gasi daca romanul este in stare s-o faca .

R.T.: Domnule Ratiu, ne nedreptatiti fanariotii. Iertati-ma.

I.R. De acord .

R.T.: Deci care ar fi prioritatea?

R.C.: Pentru mine prioritatea la ora actuala este restaurarea dreptului de proprietate, cu indiscutabila posibilitate – o spunem intotdeauna – de descatuşare a energiilor creatoare in orice domeniu ar fi: social, economic, intelectual. Pentru mine asta este o preocupare de baza şi asta este un corolar evident al libertatii in care credem, al libertatii individuale. Si consideram ca prin proprietate personala si prin initiativa aceasta privata, descatusata de oprelisti, se va crea bogatia fiecaruia. Si bogatia fiecaruia insumata, insemneaza bogatia natiunii şi nu bogatia raportata in diverse dari de seama, asa cum se faceau pana acum, si care nu se rasfrangea aproape deloc in viata curenta a familiilor.

E.V.: Durnneavoastra, poate, sunteti mai aproape de intrebarea mea.

I.I.: Tinand seama de complexitatea problemelor cu care se confrunta tara, mie mi se pare că prioritatea maxima este elaborarea unei strategii coerente a dezvoltarii viitoare. In general, cred ca in toata gandirea noastra si in managementul politic al tarii trebuie sa ne invatam sa gandim in termeni strategici. M-aş referi la exemplul japonez. Ne aflam intr-o situatie oarecum similara. Domnul Ratiu se referea la exemplul german de dupa razboi. Dar japonezii au aceasta calitate, de a gandi totul in termeni strategici cu bataie lunga. Dupa al doilea razboi, in 1949, au elaborat un program national care s-a chemat de crestere a productivitatii sociale a muncii. De fapt, era programul renasterii Japoniei de dupa razboi, cu doua directii majore: promovarea tehnologiilor modeme, care sa dea competitivitatea necesara unei tari lipsite de resurse si de piata interna, dependenta total de piata de resurse şi de piata de desfacere a acestor produse. Si al doilea, asimilarea managementului modern. Si au invatat, la scoala americana, managementul industrial si managementul economic. Aşa de bine l-au invatat, ca, acum, americanii invata de la japonezi managementul. Am vazut un film, care se numea chiar asa, un film american: “Daca japonezii pot, noi de ce n-am putea?” De asemenea, mai recent, Japonia s-a lansat in promovarea tehnologiilor de varf. Noi am publicat, la Editura Tehnica, cu cativa ani in urma, o sinteza a unui asemenea program al strategiei Japoniei pentru finalul acestui secol: societatea informatica. Mi se pare ca, pentru Romania, aceste doua directii majore, care se profileaza ca directiile dezvoltarii tehnologice ale sfarsitului de secoI, informatizarea societatii si biotehnologiile sunt doua directii de mare strategie in promovarea progresului tehnologic şi economic, in care romanii au şi virtuti, au şi posibilitati.

Legat şi de posibilitatile dezvoltarii agriculturii. V-ati referit insa la nişte valori morale. Mie mi se pare ca ceea ce se impune in contextul strategiilor dezvoltarii viitoare, care presupune şi trecerea spre economia de piata, este dezvoltarea unor ramuri prioritare, dezvoltarea modernizarii intregii economii nationale. Munca, drept valoare suprema, trebuie sa devina un obiect general de cult in societatea noastra. Cultul muncii, stimularea muncii de inalta calitate si stimularea initiativelor oamenilor la toate nivelurile tin de toate aceste procese de innoire a economiei, de stimulare a parghiilor economice, de innoire a vietii politice, de innoire a vietii spirituale şi dezvoltarea creativitatii. Traim intr-un sfarşit de secol in care stocul de inteligenta al natiunilor este valoarea suprema care determina forta de creatie a unei societati. Din acest punct de vedere, dezvoltarea cercetarii proprii, dezvoltarea invatamantului pe baze moderne, inarmarea tineretului cu tot ceea ce este mai nou in gandirea contemporana, atat tehnico-ştiintifica, cat şi ca gandire generala, devin parghia majora a propulsarii Romaniei spre sfarşitul de secol, in randul tarilor celor mai avansate. Iar ca prioritati imediate m-aş referi la cateva ramuri. Am vorbit despre complexitatea transformarilor economiei noastre, despre dificultati1e mari ale industriei cu reaşezarea ei, şi care va cunoaşte un proces mai lent şi mai greu. Mi se pare ca agricultura are conditii, la noi, ca intr-o perioada mai scurta, sa cunoasca un progres rapid. Deci cred ca, in urmatorii 2-3 ani, agricultura trebuie sa se bucure de prioritate. Am vazut ca in tara, cat am colindat, ca urmare a acestor prime masuri pe care le-am luat, taranimea s-a apucat cu nadejde de munca. Campurile sunt mai bine lucrate decat anul trecut. Anul trecut aveam probleme grele in zootehnie şi se inregistrau fenomene monstruoase: taranii işi inabuşeau viţeii la naştere, pentm ca n-aveau cu ce sa-i creasca. Astazi, am vazut ca a renascut dragostea pentru animale a taranilor. Am vazut asta şi in Maramureş, şi in sudul tarii, şi in vest, şi in Muntenia. Asta arata ca, realmente, exista şi factorul uman, exista şi conditii reale pentru ca agricultura sa cunoasca un progres rapid şi sa depaşim aceasta imensa ramanere in urma. Iar alte sectoare, care au fost total ignorate in anii din urma – serviciile şi turismul – pot, cu investitii mici, cu eforturi relativ limitate, sa obtina progrese rapide, sa creeze şi locuri de munca pentru multa lume, sa constituie sursa de venituri pentru o mare parte a populatiei şi cu o contributie activa in dezvoltarea economiei nationale.

E. V.: Domnilor candidati, iertati-ma …

R.C.: Va rog, dati-mi voie. Daca ne referim la aceasta dragoste a taranilor pentru animale şi la aceasta munca a taranilor mai buna, cred ca daca li s-ar da taranilor proprietatea şi daca ar fi proprietari pe lotul lor de pamant am asista la o munca şi mai buna şi la o grija şi mai mare pentru animale.

Vreau sa revin la exemplul japonez. Exemplul japonez, care a fost evocat aici, nu ştiu in ce masura poate fi aplicat industriei romaneşti. Programul de care s-a vorbit era un studiu, era un studiu propus, dar acest studiu propus presupunea un regim de proprietate ca in Japonia. Un asemenea studiu, intr-un regim marxist, intr-un regim comunist, n-avea nici o şansa sa se aplice. Sa nu uitam. Eu am lucrat cu japonezi, am lucrat cu echipe intregi de japonezi la complexe industriale, i-am vazut cum lucreaza. Nu este numai un soi de programare, este un soi de disciplina şi, mai ales, au avut o perioada lunga de timp, foarte lunga de timp, cand; pana acum cativa ani, au facut aproape un soi de dumping special, adica foloseau o mana de lucru mult mai ieftina decat mana de lucru occidentala, fapt care nu se mai produce de circa 4-5 ani, 6 ani chiar, fiind inlocuiti de filipinezi şi de altii. Au şi ei dificultatile lor la ora asta, dar vreau sa spun, inca o data, ca fenomenul japonez, pentru ca este un fenomen financiar şi economic japonez, s-a produs pentru ca in Japonia este consacrata proprietatea individuala. Tot ce vedeti mare şi bun in aceste concerne sunt proprietati sau societati anonime colosal de puternice. Acum, in ce priveşte munca şi cultura muncii, personal, cand aud de “cultul muncii”, ca obiect in sine, mi se pare ca aud un soi de formula si de lozinca mai veche. Nu cred ca munca este un scop in sine, munca este o modalitate, este un mijloc necesar, indispensabil, dar nu-i un scop in sine şi nici nu trebuie sa faca obiectul unui cult. Munca trebuie sa fie serioasa, trebuie sa fie competenta. Dar nu-i un scop in sine, repet. Muncim ca sa traim, muncim mai bine, muncim mai mult ca sa caştigam mai mult, ca sa traim mai bine, dar nu muncim ca sa muncim. cred ca e un lucru pe care îl simte toata lumea şi am tinut sa-l precizez, pentru ca tot acest cult al muncii imi aminteşte de o conceptie cam colectivizanta sau marxizanta, in care se spunea ca munca este suprema valoare. Eu nu cred ca este suprema valoare. Este una din valori. Mai ales, conteaza grija cu care se munceşte, vointa cu care se munceşte şi competenta cu care se munceşte.

E.V.: Daca imi permiteti, as vrea sa-mi cer scuze, in primul rand, sutelor, poate miior de telespectatori care ne-au scris şi care, trebuie sa va marturisesc, doreau sa stie foarte multe lucruri, cele mai multe in legatura cu viata dumneavoastra personala.

I.I.: Daca imi permiteti, inainte de asta. Eu zic sa nu ne legam de formule. Cand am pomenit de cultul muncii ma refeream la valoarea muncii ca atare, in societate. Pentru ca, totusi, munca omului este creatoare de valori in societate şi munca l-a creat pe om. Chiar daca apartine lui Engels aceasta formula, ea e justa, e corecta. De fapt nici nu-i apartine lui, el a preluat-o de la un antropolog. Deci, munca este o mare valoare a societatii umane si sta la baza vietii sociale. Nu-i vorba de a face formule propagandistice din aceasta. Este o chestie de educatie fundamentala si de relatii sociale de baza. Iar cand m-am referit la programul japonez, nu m-am referit la conditiile specifice Japoniei, care ar putea fi transpuse la nai, ci la ideea de gandire in perspectiva, la strategii necesare. şi noi ne aflam intr-un asemenea moment, in care deschidem o structura noua a societatii noastre şi trebuie sa gandim in perspectiva, sa elaboram strategii, care sa ne stabileasca nişte obiective clare şi caile de atingere a lor. Este vorba, aici, de o necesitate a conducerii politice.

E.V.: Va multumesc. Deci, in continuare, pentru ca, din pacate, nu am putut intra intr-o serie de chestiuni care prezinta interes pentru foarte multi telespectatori, as vrea sa iesim putin, daca sunteti de acord, din acest sector economic. In interviurile cu dumneavoastra, si eu si colegul meu, Victor Ionescu, v-am intrebat ce credeti ca va indreptateste sa aspirati la aceasta functie, de presedinte? Acum as vrea sa va intreb altceva: ce ganditi despre rolul personalitatii in societate? Nu mai spunem in istorie, expresia este compromisa. Pentru ca ati devenit personalitati, veti fi personalitati, chiar si numai prin simplul fapt ca electoratul vă va acorda aceasta incredere. Ce ginditi dumneavoastra, daca se poate, tot scurt şi fara implicatii in economie, despre acest rol al personalitatii in societate? Deci, n-am spus in istorie, deşi aş dori sa ramaneti in istorie. Stim cu totii de ce ne ferim. In momentul in care spuneti “votati-ma pe mine”, trebuie sa aveti, cel putin dumneavoastra, personal şi individual, increderea ca meritati acest lucru. Deci va proiectati intr-un rol de personalitate,_ care poate infuenta – nu? – desfasurarea vietii noastre sociale, politice, culturale, despre care n-am vorbit. Ce ganditi despre rolul unei asemenea personalitati? Cum il vedeti?

R.C.: Rolul general al unei personalitati? E.V.: Nu.

R.C: Rolul personalitatii in istorie. Nu cred ca trebuie sa ne ferim de asemenea expresie. Exista indiscutabil un rol al personalitatii in istorie. Este clar.

E. V.: Cum il apreciati dumneavoastra?

R.C.: Pozitiv, intotdeauna. Il apreciez pozitiv. Este motorul istoriei. Personalitatea a fost factorul, puterea, care de cele mai multe on a galvanizat evenimentele, şi personalitatea, de cele mai multe ori, a marcat epoca sau a marcat – nu vorbesc numai de personalitatea politica, vorbesc de personalitatea culturala, de personalitatea artistica – la un moment dat o epoca, a fost o creatoare de idei. Personalitatea creeaza ideile, creeaza aceasta forta intelectuala. Personalitatea politica este aceea care poate sa dinamizeze, prin competenta, poate sa realizeze anumite lucruri şi mai ales poate sa raspunda, prin valorile pe care le sustine sau le apara şi prin posibilitatea prin care poate apara aceste valori, personalitatea poate sa ajute la prosperitatea comunitatii in care traieşte. Rolul ei ca personalitate politica nu este decat sa serveasca aceasta comunitate şi, daca cineva vrea sa obtina sufragiile comunitatii, o face numai ca sa-i serveasca interesele spre mai bine. Altfel n-ar trebui sa apara nicaieri, ar trebui sa stea acasa, sa-şi vada de alte treburi.

I.I.: Cu cativa ani in urma, am scris un articol in care ma refeream la aceasta diversitate uriaşa pe care a creat-o natura, in ceea ce il priveşte pe om. Nu exista doua persoane, din cele peste 5 miliarde de locuitori ai planetei, care sa semene una cu alta, şi ca fizionomie, şi ca intelect, capacitate intelectuala ş.a.m.d. Aceasta este marea bogatie a naturii şi frumusetea vietii, pentru ca de aceea suntem interesanti, suntem diferiti unii de altii. Daca am semana unii cu a1tii, n-am mai fi interesanti, n-ar mai fi necesar dialogul, n-ar mai fi necesara cunoaşterea reciproca.

E. V.: Cineva a vrut sa semanam unii cu altii.

I.I.: Cineva a vrut. Or, tocmai asta este trasatura distinctiva a oamenilor: ca sunt foarte diferiti unii de altii si de aici si interesul unora fata de altii. In aceasta diversitate foarte mare, sunt oameni care dovedesc virtuti deosebite, capacitate intelectuala deosebita, talente deosebite. De aici se şi nasc personalitati in diverse domenii ale creatiei umane, ale activitatii umane, ale vietii sociale. Sunt şi personalitati negative, nu numai pozitive. Si istoria este marcata nu numai de personalitati care au ajutat progresul, ci şi de personalitati care au ramas in istorie reprezentand momente de regres. Am avut şi noi aceasta “placere”. Cand vorbim, insa, de personalitati pozitive, cum spunea domnul Campeanu, vorbim de oamenii care ajuta progresul, fiecare in domeniul sau de activitate, oameni de varf in domeniul stiintei, oameni de varf in domeniul artei, al creatiei libere. Un muncitor de inalta calitate, care este un maestru al meseriei şi care se impune, este o veritabila personalitate in colectivitatea respectiva. Sunt personalitati ale vietii politice care raman, altele sunt trecatoare. In domeniul vietii politice, personalitatea este inconjurata cu exigente poate mai mari decat in alte domenii, pentru ca aici este vorba nu numai de un talent intr-un sector anume, ci de viata complexa a intregii societati, unde exigentele sunt mai mari din toate punctele de vedere. Exigente in legatura cu competenta reala a omului respectiv, cu calitatile sale organizatorice, de factor de mediere, de influentare in adoptarea deciziilor şi in rezolvarea problemelor, i se pretind calitati deosebite in ceea ce priveşte raporturile cu semenii, cu cetatenii, un anumit farmec personal, ca sa poata intruni adeziunea necesara a colectivitatii respective, un inalt grad de responsabilitate civica si de comportament, care sa-i dea autoritatea morala necesara etc. Asemenea personalitati au jucat intotdeauna un rol deosebit şi vedem ca şi in zilele noastre, cand nivelul intelectual al societatii a crescut foarte mult, aceasta tendinta spre personalizare a vietii publice, a vietii politice, ramane ca o dominanta a vietii noastre in mai toate ţarile lumii.

I.R.: Am sa caut sa raspund mai personal. Daca aş fi ramas in tara in aceşti ultimi 50 de ani, considerand personalitatea mea şi patriotismul meu, probabil ca aş fi fost ucis pe parcurs undeva, candva. Deci n-aş fi pe scaunul asta azi. Cred ca tot ceea ce am facut in viata mea a fost sa-mi servesc natiunea, cat am putut mai bine. Mi -aduc aminte cand am scris cele 10 porunci ale exilatului roman, pe care le-am citit la congresul prin care am infiintat Uniunea Mondiala a Romanilor Liberi. Spuneam cam in felul asta, nu-mi aduc exact aminte cuvintele, nu le-am gasit la repezeala: Fa ceva pentru tara ta, putin, mult, dar fa-o in fiecare zi! Si este ceea ce m-a calauzit toata viata mea. Si privind lucrurile aşa, din perspectiva celor 50 de ani, spun urmatorul lucru, şi cu riscul de a fi acuzat de demagogie, dar este exact ceea ce simt. Aceşti 45 sau 43 de ani de comunism au transformat tara intr-o lume de sclavi si servitori. De aceea vorbeam de descatuşarea energiilor, a initiativei. Ei, eu vreau sa schimbam lucrurile impreuna, eu vreau ca tara romaneasca sa fie tara de stapani. Sincer spun, acesta vreau sa fie viitorul natiunii .

V.I.: Domnilor candidati,prezenta dumneavoastra in aceasta formatiune de trei este urmarea unui fapt consemnat in aceasta societate romaneasca, in cele patru luni care au trecut de la revolutie, urmarea faptului ca dumneavoastra ati intrunit cele mai multe dintre sufragii, deci dumneavoastra ati polarizat o mare parte a acestui electorat, care va fi chemat duminica la urne. Sigur, dumneavoastra reprezentati, fiecare, o personalitate distincta şi deosebita, dar, in acelaşi timp, dumneavoastra reprezentati şi nişte partide. Intrebarea este: “Considerati ca, in viitor, in Romania, polarizarea vietii politice va merge catre restrangerea drastica a numarului de forte politice aflate in arena si in disputa şi se va ajunge la o lupta a trei mari, cum este astazi situatia, sau nu?”

R.C.: Sa va raspund eu, atunci? Tot am acest handicap, ca sunt primul la raspunsuri, ceea ce reprezinta un handicap in aceasta ocazie. Cred ca termenul drastic pe care l-ati folosit nu e foarte potrivit. Sigur, avem foarte multe partide, aş zice chiar prea multe, multe dintre ele se aseamana, multe dintre ele sunt apropiate şi cu conceptiile noastre, ale partidelor traditionale. Cred ca evolutia vietii politice de dupa alegeri şi, in general, evolutia normala, intrarea in normal a vietii politice, va aduce, nu in mod drastic, va aduce o regrupare. Nu ştiu pana la ce limita, nu ştiu sa va spun cate partide vor ramane, dar sentimentul meu este ca foarte multe dintre aceste partide vor disparea sau se vor contopi cu altele, in aşa fel incat, pe eşichierul politic romanesc, cred ca in aceste cateva luni n-o sa mai avem aceasta formidabila dispersiune. Fenomenul s-a intamplat in mai muIte tari foste satelit ale Uniunii Sovietice. Am auzit ca şi in Iugoslavia ajunsesera la aproape 90. Fenomenul acesta de explozie a libertatii politice este imbucurator, pana la un punct, dar sunt convins ca va cunoaşte o restrangere. Sunt convins ca, in cateva luni, nu ştiu sa va spun numarul, cred ca numai Mafalda ar putea sa va spuna numarul de partide care vor mai ramane sau care se vor mai infiinta, dar, in general, cred ca reducerea va fi simtitoare, foarte simtitoare.

I.I.: Impartaşesc aeeasta apreciere. De altfel, unele regrupari
s-au şi produs inca in procesul acesta electoral. Ele vor continua, probabil. Altele vor disparea, pur şi simplu, ca formatiuni neviabile. De fapt, procesul, aşa cum s-a aratat, a fost nu numai in tarile din jurul nostru, dar dupa al doilea dizboi mondial, in Japonia, de pilda, au fost o suta şi ceva de partide la un moment dat. Deci, este un proces general dupa o perioada de lipsa de viata politica vie, deschisa, democratica, exploziva, dar care pana la urma işi gaseşte un anumit echilibru, o anumita polarizare.

I.R.: Cred ca am ajuns sa fim de acord, pentru ca, intr-adevar, va trebui sa ajungem la ceea ce am spus de la inceput. Pentru a avea o autentica democratie, trebuie sa avem şi un guvem in devenire şi acest lucru nu se poate face decat contand pe 2-3-4 partide maximum, care sa poata, fie singure sau in coalitie, sa formeze un guvem viabil maine. Fara o astfel de situatie in Parlament, nu putem sa avem democratie. Aşa ca şi eu sunt convins ca va trebui sa gasim o formula. Si aceste 82 de partide se vor transforma, in mod drastic, se vor coagula, sa zic aşa, in cateva importante idei clare, care vor putea sa constituie nucleul catorva partide viabile.

R.T.: Domnilor, cred ca suntem la capatul unui maraton care a fast, poate, cel mai firesc final al primei campanii electorale cu adevarat libere, chiar cu toate scaderile ei, in Romania contemporana. Va suntem recunoscatori. Intr-o scrisoare primita de noi, intre sutele care au venit … eu am citit numai cateva sute, dumneavoastra celelalte. Am gasit o intrebare deschisa, simpla, si va marturisesc ca nu pot sa o uit. Ma urmareste. Cum va sti presedintele Romaniei, cel care va fi ales peste cateva zile, cum va sti el sa incerce sa faca fericit poporul roman? Celui care va fi castigatorul alegerilor de duminica îi dorim din suflet sa raspunda la o asemenea intrebare. Domnilor candidati la Presedintie, va multumim!.

V.I.: Domnufe Presedinte, va rog sa ma scuzati si sa-mi permiteti sa va spun ca domnii sunt inca in campanie electorala, pana la ora 24. Parerea mea este nu sa-i tinem pana la 24, in fata camerelor, dar sa le dam posibilitatea, acum, sa adreseze un ultim mesaj alegatorilor, pe care-i solicita sa-i voteze duminica. Un mesaj concis, pentru alegatorii care vor vota duminica, pentru fiecare dintre dumneavoastra.

I.R.: Sunt foarte onorat. In orice caz, sunt gata s-o fac. Ma gandesc la o parabola. Exista odata un neam şi avea credinta ca daca unul dintre ai lor intalneşte un zeu şi îl ucide, atunci neamul lui va avea fericire veşnica, va fi nemuritor. Si atunci oamenii aceştia, toti, s-au pus la panda şi unul dintre ei a intalnit un zeu şi l-a ranit de moarte. Dar, curios, s-a dus la zeu ca sa ştie cine este si el i-a spus: Sunt, am fost zeul viitorului. Si atunci omul s-a gandit: stai domnule! asa gandesc şi eu astazi. Zeul viitorului este democratia, fara ea nu facem nimic. Sa avem multa grija ca, acum, la aceste alegeri, sa nu-l omoram pe acest zeu.

I.I. : Ca un raspuns la scrisoarea citata de domnul Razvan Theodorescu: au mai fost şi altii care au promis fericire şi voiau sa-i faca fericiti pe oameni. Cred ca asta nu e misiunea unui Preşedinte, ca sa ofere pilule de fericire societatii şi poporului sau. Prima lui datorie este sa creeze in popar increderea in forte1e proprii, ca sa-şi croiasca singur fericirea, aşa cum o gandeşte şi cum o doreşte el.

In al doilea rand, aş vrea sa ma folosesc de acest prilej ca sa ma adresez tuturor cetatenilor tarii ca sa se prezinte cu incredere la aceste alegeri, sa voteze aşa cum gandesc mai potrivit pe cei in care au incredere maxima, in care vad garanţia infaptuirii aspiratiilor spre mai bine ale poporului nostru. Si mi-aş dori sa ne debarasam de sindromul Ceausescu, de aceasta suspiciune generala care ne impiedica sa gandim in linişte, cu calm, caile de redresare şi de innoire a tarii, sa gasim calea increderii reciproce şi de conlucrare spre binele comun al ţarii. Pentru ca eu cred ca toti oarnenii de bine din aceasta tara, toti oarnenii cinstiti nu vor decat binele tarii. Dar trebuie sa gasim limbajul şi climatul necesar pentru conlucrarea comuna, pentru realizarea acestei aspiratii.

R.C.: Eu cred ca, la acest sfarşit de campanie electorala, dupa ce va multumesc pentru amabilitatea pe care ati avut-o sa organizati aeeasta convorbire, cred ca trebuie sa terminam campania cu gandul ca este bine, este necesar sa rupem definitiv cu tipul de societate comunista din trecut şi cu metodele şi deprinderile ei. A sosit timpul sa spunem adevarul, sa ne spunem in mod clar ideile, sa ne fixam orientarile şi sa ajungem la democratie, cu garantarea libertatii fiecaruia şi a dreptului fiecaruia sa faca ceea ce işi doreşte, fara indicatii, fie ele şi pretioase, aşa cum se dadeau inainte. Aş dori ca toti alegatorii sa se prezinte la urne, sa voteze conform cu conştiinta lor, fara teama, fara retinere. Numai in felul acesta vom putea ca, impreuna, sa deschidem larg ferestrele casei noastre romaneşti, ca sa patrunda aerul innoitor al vremurilor care trebuie sa vina.

E.V.: Ca o ultima dovada a obiectivitatii care ne-a calauzit in aceasta perioada, chiar daca n-a fost intotdeauna recunoscuta, va rog sa-mi permiteti sa-mi invit colegii, si pe cei din studio, sa va aplaudam.

Advertisement