Interventia la Forumul ecologistilor şi al dezvoltarii durabile

Pitesti, 30 august, 2008

As vrea în primul rând să adresez câteva cuvinte de apreciere pentru această reuniune, pentru pregătirea ei, pentru conţinutul dezbaterilor , pentru materialele pregătite de departament. Am mai avut o întâlnire la Galaţi, unde, de asemenea, Departamentul s-a prezentat bine şi aş aprecia asemenea evoluţii şi în viitor. Trebuie să ştim să păstram alături de noi corpul de specialişti ai ţării pentru a redresa situaţia în care ne aflăm.

Nu vreau să mai revin asupra celor ce s-au spus aici. Nu vreau de asemenea să mai prezint elementele de ansamblu cu care  se confruntă omenirea astăzi, pentru că noi am fost, ca ţară europeană, parte la marile dezbateri la nivel mondial, în legătură cu problemele dezvoltării durabile  care comportă şi dezvoltarea economica şi dezvoltarea sociala  şi echilibrul între dezvoltarea socială şi factorii de mediu şi conservarea diversităţii  culturale în dezvoltarea omenirii  pentru că există tendinţe de înăbuşire a existenţei entităţilor naţionale, a spiritului naţional, a culturilor naţionale. Conceptul de dezvoltare durabilă a căpătat o definire mult mai amplă pe parcursul acestor dezbateri care au avut loc în ultimii 10 ani.

Aş aprecia şi acest element de sinteză (broşura prezentată la reuniune) cu câteva obiective pentru activităţile departamentului. El va trebui completat şi cu domeniul pădurilor şi cel al gospodăririi apelor. Este binevenit ceea  ce s-a prezentat aici, să realizăm această entitate – ape, păduri şi mediu pentru că sunt domenii interdependente. Experienţa noastră şi în guvernare a arătat  că, atunci când au fost împreună apele, pădurile şi mediul într-un minister, lucrurile au fost mai bine corelate. Ruperea silviculturii de restul problemelor mediului, subordonarea ei la agricultură nu a fost o idee prea fericită. Mai sunt o serie de probleme pe care urmează ca, la nivelul departamentului, să le abordăm în acest context.

De asemenea, nu vreau să dezvolt acum problemele încălzirii globale. Le-am prezentat  cu diferite ocazii şi am avut prilejul să prezentăm lucrările lui Al Gore, care s-au tradus în limba română, ca şi propria noastră contribuţie.

În legătură cu abordarea acestor probleme, pe de o parte, trebuie să avem forţa necesară să facem o analiză mai complexă a schimbărilor care
s-au produs în societatea românească după 1989, pentru că am intrat într-un proces amplu de prăbuşire de sistem la scară internaţională. Un proces obiectiv, care era rezultanta falimentului unui sistem şi în plan politic şi în plan economic. Deci, s-au produs schimbări necesare în societatea românească, în aşezarea ei, în structurarea sistemului politic; dar toate aceste schimbări  merg pe linia alinierii noastre la lumea contemporană. S-au produs schimbări în viaţa societăţii noastre, a statului,  a structurilor instituţionale ş.a.m.d. Este nevoie, deci, de clarificările necesare în modul de abordare a acestor probleme ; cum să reparăm ceea ce s-a stricat şi cum să folosim potenţialul ţării noastre în dezvoltarea viitoare.

Pe de altă parte, tratarea acestor probleme nu ţine numai de posibilităţi şi de ştiinţă, ci este legata şi de poziţiile ideologice de pe care se abordează aceste probleme. Este o bătălie ideologică şi la scară mondială şi la scară europeană şi la scară naţională. Se manifestă divergenţe de opinii între dreapta şi stânga politică de azi, între viziunile liberale, neoliberale şi cele social-democrate, delimitate de modul de înţelegere şi de abordarea acestor probleme şi de interese diferite. Aşa că multe din destructurările, din efectele negative ale proceselor la care am asistat se datorează şi concepţiilor  şi intereselor divergente care au stat la baza măsurilor întreprinse.

Neoliberalii merg pe linia fetişizării pieţei şi a absolutizării rolului pieţei în abordarea tuturor fenomenelor din societate, a slăbirii statului şi a sectorului public şi  subestimarea sau ignorarea totală a efectelor sociale.

Politica social-democrată caută să realizeze un echilibru între stat şi piaţă, intre sectorul public şi sectorul privat. Aici se manifestă cele două extreme: ignorarea pieţei sau fetişul pieţei. Ignorarea pieţei s-a dovedit o greşeală fundamentală, care a dus la falimentul unui sistem, prin absolutizarea rolului statului şi ignorarea factorilor obiectivi ai vieţii economice. Asta s-a văzut nu numai din experienţa noastră; literatura mondială relevă asemenea aspecte. În America, ţara liberalismului total, încă de pe vremea lui Roosevelt realitatea economico-socială a impus necesitatea reconsiderării locului şi rolului statului, a sectorului public şi a raportului dintre economic şi social.

Deci, concepţia social-democrată porneşte de la echilibrul dintre factorul stat şi piaţă, între factorul economic şi cel social, între factorul public şi cel privat. Noi trebuie să constatăm un lucru: am pierdut o bătălie majoră în aceşti ani, de după 1990, în problema proprietăţii. Una este recunoaşterea dreptului la proprietate, chiar garantarea  (deşi aici este o discuţie asupra a ce se poate garanta. Statul nu poate garanta omului proprietatea fizică). Statul garantează dreptul la proprietate. Am pierdut această bătălie şi, până la urmă, dreapta, venită la putere după 2004, a impus acest pachet de legi care, potrivit principiului restitutio în integrum, a adus în aceşti ani nişte dereglări fundamentale în viaţa noastră. Şi este vorba de câteva domenii: pădurile, spre exemplu – privatizarea lor a fost o catastrofă. Noi nu avem educaţia civică ca, spre exemplu în Germania, unde există în domeniul pădurilor şi sector public şi sector privat. Dar, disciplina nemţească în respectarea regulilor şi legilor face ca ei să ştie să-şi protejeze pădurile. La noi s-au dereglat aceste lucruri,  în ultimii ani. Existau şi la noi nişte reguli exprese în legătură cu exploatarea pădurilor, cu limitele privind exportul de buşteni, de cherestea. Toate acestea au fost eliminate. Privatizarea şi slăbirea autorităţii ocoalelor silvice, a organelor de control au deschis calea defrişărilor necontrolate. Au apărut mii de  gatere care sunt mari devoratoare de lemn. Pe lângă defrişări intervine poluarea mediului cu rumeguş, rumeguş care pluteşte pe toate râurile şi colmatează albiile.

Este necesară o abordare politico-ideologică în aşezarea societăţii noastre şi alinierea ei la ceea ce înseamnă progres fundamental şi economic şi social în lumea de astăzi. Trebuie să ducem această bătălie politică pentru a reactualiza toate reglementările noastre de strategie, de dezvoltare durabilă pe termen lung care vizează, pe de o parte, căile de reducere a decalajelor care ne mai despart de ţările dezvoltate, şi aceasta înseamnă creştere economică şi asigurarea de ritmuri anuale de creştere cel puţin duble  faţă de media Uniunii Europene. Trebuie să asigurăm condiţiile pe termen lung, pentru ca acest lucru să continue. Aceasta ţine de eficienţa economiei româneşti, de nivelul de productivitate, de nivelul de dotare tehnică, de inventivitate, de valorificarea factorului uman al ţării şi, din acest punct de vedere, gradul de calificare – muncitori calificaţi, personal intelectual din diferite sectoare ale economiei naţionale, de domeniul cercetării şi proiectării. În toate acestea trebuie să ţinem cont de componentele procesului de dezvoltare durabilă: creştere economică, echilibru social, protecţia factorilor de mediu, care înseamnă şi resurse, şi unitate în diversitate pe planul dezvoltării noastre culturale.

În Forumul nostru s-au abordat cele trei domenii şi categorii de probleme: problema apelor, problema pădurilor şi problema protecţiei mediului.

În materie de apă, ea trebuie în primul rând abordată ca resursă şi  asigurată utilizarea, folosirea şi gospodărirea ei economică, pentru acoperirea folosinţelor de bază. Impresia generală este că avem apă destulă, comparativ cu alte ţări. Avem, într-adevăr, o reţea hidrografică densă, avem apoi Dunărea.

La prima vedere, s-ar putea spune că avem resurse de apă bogate. Este relativă această chestiune. Râurile interioare transportă anual cam 40 mld. mc. de apă. Dar regimul hidrologic al râurilor noastre este foarte variat.

Ne aflăm în bazinul râului Argeş, la Piteşti. Argeşul are un debit mediu de 60 mc./sec., dar debitul minim, la vărsare, este de numai 10 mc./sec. şi cunoaşte debite de viituri foarte mari: în 1941, Olteniţa a fost inundată de o viitură pe Argeş, de 2.000 mc./sec. Deci, de la 10 la 2.000. Acest ecart  reflectă dificultăţile în asigurarea folosinţelor cu apă, în tot cursul anului.

Avem noi capacitate să stocăm debitele suplimentare? Să putem, în fiecare bazin hidrografic, în zona amonte, să stocăm volume de apă pentru a atenua, pe de o parte, debitele de viitură şi pentru a asigura, pe de altă parte, surse suplimentare de apă pentru perioadele secetoase? Nu există această posibilitate şi, atunci, cea mai mare cantitate de apă care se propagă în câteva zile  formează debitele de viituri – care se propagă în aval, inundând suprafeţe mari din ceea ce constituie, de fapt, albia majoră a râului, în care, de-a lungul anilor, s-au amplasat construcţii sau culturi agricole. În acelaşi timp, acest fenomen – al regimului hidrologic dezechilibrat al râurilor – creează probleme în asigurarea surselor de apă pentru diferite folosinţe.

Aceasta este una dintre marile probleme ale gospodăririi apelor: asigurarea, pe de o parte, a surselor sigure de alimentare cu apă a localităţilor, a folosinţelor industriale şi agricole, a altor folosinţe şi, pe de altă parte, preîntâmpinarea şi limitarea efectelor negative ale inundaţiilor.

Apar teme-parazit. Eu am avut pe vremuri o confruntare şi cu Ceauşescu în legătură cu aşa-zisul canal Dunăre-Bucureşti. Încep să reapară în presă asemenea idei, să facem legătura între Bucureşti şi Europa pe canal. Ce fel de legătură să facem? Canalul natural, care se cheamă Dunăre şi care are 1000 km pe teritoriul adiacent ţării noastre nu mai este folosit. Se folosea transportul pe apă înainte de război, când era una din activităţile importante  economice la porturile dunărene. Nu mai există această activitate. Şi, atunci, cum să legi pe apă, Bucureştii cu Dunărea? Bucureştii au porturi la Dunăre: se cheamă Giurgiu, Olteniţa şi Călăraşi. Toate aceste porturi sunt legate de Bucureşti pe cale ferată şi pe şosea. La Galaţi s-a amplasat un combinat siderurgic în ideea de a folosi Dunărea. Tabla navală nu se transportă pe Dunăre la şantierele navale de la Dunăre (Orşova, Turnu Severin, Giurgiu, Olteniţa, Brăila), ci pe cale ferată, pentru că, din punct de vedere economic e mai avantajos: vagonul de cale ferată –  intră în hală, unde se încarcă cu tablă, pe care o descarcă direct în  şantier. Ca să fi mers pe Dunăre erau necesare mai multe operaţiuni de încărcare-descărcare. Aceasta a eliminat transportul pe Dunăre. În mod similar, la Timişoara era o fabrică de zahăr amplasată pe canalul Bega şi producătorii de sfeclă de zahăr îşi amplasau câmpurile aproape de canal, sfecla transportându-se pe canalul Bega până la fabrica de zahăr. Aceasta presupunea, însă, câteva operaţiuni de încărcare-descărcare între mijloacele de transport de pe mal şi de pe apă. Apariţia camionului a simplificat aceste operaţiuni – încărcat în câmp – el descărca sfecla direct în incinta fabricii. Deci au fost raţiuni de ordin economic, care au dus la eliminarea transportului pe apă. Acum se vine cu această idee năstruşnică de aşa-zis “canal”. De fapt, nu este canal, ci înseamnă amenajarea albiei inferioare a Argeşului în trepte hidrotehnice, pe care să se facă navigaţie. În primul rând, regimul despre care vorbeam, al apelor mari, este periculos. Eu am fost aici în 1979, când a venit pe Râul Doamnei o viitură de 1000 mc./sec. Deci, pe Râul Doamnei, afluent al Argeşului, care are debite de 1-2 mc./sec., a avut loc o viitură de 1000 mc./sec. Se construise acumularea Prundu din dreptul Piteştilor şi, la coada lacului de acumulare, pentru că începuseră să se depună aluviuni, se instalase o dragă, ancorată de maluri, pentru extragere de balast. Când a venit viitura de pe Râul Doamnei, a smuls  draga (de 1000 tone) şi a făcut-o praf; a izbit-o de  pilele barajului.

Închipuiţi-vă, deci, pagubele posibile la o viitură oarecare, dacă s-ar afla barje pe biefurile preconizate. A fost o viitură, acum câţiva ani de zile, de 700 mc./sec. pe Neajlov!

În al doilea rând, Argeşul, ca orice râu interior, este un mare cărăuş de aluviuni. Uitaţi-vă la Olt! Este de trei ori mai mare debitul în zona mijlocie faţă de Argeş. Toate acumulările care s-au realizat prin construirea nodurilor hidroenergetice s-au colmatat. Este un fenomen natural.

La fel s-au petrecut lucrurile pe Argeş. Toate acumulările mici, amonte de Piteşti, s-au colmatat. În 1979, viitura de pe râul Doamnei a colmatat acumularea Prundu total; în plus, plutitorii (crengi, frunze) au blocat priza de apă pentru Combinatul Petrochimic, care nu avea o alimentare de rezervă, ceea ce a dus la întreruperea activităţii acestuia circa o săptămână. În amonte, acumularea Bascov a fost, de asemenea, colmatată. În anii ‘80, pe când lucram la Consiliul Naţional al Apelor, împreună cu directorul Direcţiei Ape Argeş, Eugen Pop, am promovat o lucrare de dragare, în Bascov, realizând o pistă olimpică pentru lotul de caiac-canoe (care nu se mai putea antrena pe lacul Snagov).

Deci, aşa-zisul canal Dunăre-Bucureşti era o investiţie inutilă, nefuncţională; dar unii încearcă să o reanime. Eu am intervenit la premier ca să stopăm aşa ceva. Şi, în plus, Argeşul inferior nu ar putea fi în niciun fel abordat, datorită calităţii apei, deoarece apa uzată evacuată din Bucureşti, pe la Glina, este o sursă permanentă de infecţie. Staţia de epurare de la Glina, începută cu peste 20 de ani în urmă, este şi acum în fază incipientă de construire.

În loc să fie dirijate fonduri spre lucrări care comportă urgenţă, cum e staţia de epurare Glina, se vine, iată, cu tot felul de investiţii inutile.

Şi urgenţa şi priorităţile sunt importante, ţine de politic, cum repartizezi priorităţile într-un domeniu sau în altul. Eu cred că investiţiile în infrastructură sunt esenţiale din acest punct de vedere.

Deci, problema apelor comportă atât gospodărirea resurselor pentru folosinţe – suntem, din acest punct de vedere, una dintre ţările cel mai slab dotate cu alimentări cu apă ale localităţilor ţării. Peste 50% dintre acestea nu au asigurată alimentarea cu apă în sistem civilizat. Aceasta este o problemă fundamentală. Va trebui să asigurăm alimentare cu apă, canalizare şi celelalte utilităţi pentru toate localităţile.

Apoi, este problema fenomenelor extreme – inundaţiile şi cum să ne ferim de ele. Problema este nu să îndiguim oricum – îndiguirea este chiar periculoasă; îndiguirea în zone amonte înseamnă creşterea vitezei de propagare a viiturilor şi amplificarea efectelor economice înspre aval. Nu amplificarea îndiguirilor este cea mai raţională cale de acţiune, ci realizarea factorilor de atenuare a viiturilor, deci acumulări nepermanente, aşa cum s-a realizat pe râul Doamnei înainte de vărsarea în Argeş si la Mihailesti pe Arges sau poldere laterale, cum s-au realizat pe râul Dâmboviţa, la Văcăreşti, sau pe Târnave, la Bălăuşeri. Polderele laterale pot reprezenta soluţii şi pentru Dunăre în legătură cu refacerea şi consolidarea digurilor.

Factorul principal de atenuare şi de întârziere a formării viiturilor la munte îl reprezintă pădurile. Defrişările de păduri, pe versanţii munţilor, la care asistăm în ultimii ani, ca şi slăbirea acţiunilor curente pe care le efectuau ocoalele silvice pentru “tratarea” torenţilor au accentuat fenomenele torenţiale, cu amplificarea dimensiunii viiturilor în multe bazine hidrografice – ca şi în anul acesta, în nordul Moldovei.

Cu mulţi ani în urmă s-a desfăşurat, de asemenea, o acţiune nesăbuită, de defrişare a jnepenişurilor, pentru creşterea suprafeţelor de păşuni alpine. Efectul a fost negativ. Vegetaţia aceea pitică, de conifere, acţiona ca nişte bureţi naturali care reţineau şi zăpada şi prelungeau perioada de topire a ei, ca şi apa de ploaie – prelungind viaţa unor izvoare şi acţionând ca un factor de atenuare a formării de torenţi. La fel, defrişarea versanţilor are un efect negativ multiplu. Nu numai că accentuează propagarea torenţilor şi a viiturilor, dar duce şi la spălarea stratului fertil, acumulat de-a lungul secolelor, ceea ce va îngreuna şi acţiunea de reîmpădurire. Sunt probleme complexe, complicate, care interacţionează în aceste sectoare şi trebuie să ştim să le abordăm.

În ce priveşte acţiunea de împădurire, necesară (în toate zonele de munte, de deal şi de şes) va trebui să venim cu un nou proiect. Noi prevăzusem, în strategia pe care am elaborat-o în 2003-2004, măsuri ca să mărim suprafaţa împădurită a ţării de la 25-26% până la 38% la nivelul anilor 2020-2025. Trebuie să reactualizăm asemenea proiecte. Astăzi nu mai avem nici 25%. După ultimele date pe care le-am primit, suprafaţa împădurită s-a redus cam la 23% din suprafaţa ţării. Au dispărut în această perioadă peste 300.000 ha.

În prima jumătate a sec. XIX, suprafaţa de sol împădurită a planetei reprezenta 2/3 din suprafaţa solului planetei. S-a redus astăzi cam la 25%. La noi este cam aceeaşi situaţie: suprafaţa României de astăzi cam 2/3 era acoperită de păduri. Poetul spunea “Codrul, frate cu românul“. Chestiunea comportă o dimensiune globală, pentru că vegetaţia este unul din principalii absorbanţi, consumatori de bioxid de carbon şi de degajare de oxigen.

Trebuie găsite soluţii cât mai urgente şi lansate acţiuni la nivel naţional în acest domeniu. Trebuie, aşa cum s-a propus aici, să revedem şi codul silvic şi mai ales măsuri de aplicare a lui. Situaţia nu e simplă faţă de problemele despre care s-a vorbit pentru că s-au privatizat suprafeţele de teren şi acum trebuie să scoţi decrete pentru trecerea în sectorul public din sectorul privat, adică lucrurile s-au complicat. Noi trebuia să păstram pădurea în domeniul public, cum au făcut alţii.

Ungurii nu au privatizat nimic, nu au retrocedat nimic în natură, nici terenuri agricole, nici păduri, nici locuinţe. Au dat despăgubiri, şi acestea limitate la posibilităţile societăţii, până la 75.000 dolari. Noi, sub presiunea Dreptei – şi din interior şi din afară – am fost îngenunchiaţi şi am ajuns la aceste retrocedări aberante, cum spunea aici domnul Văcăroiu.

Deci, va fi foarte greu din acest punct de vedere, ca să refacem disciplina necesară, să putem să păstrăm acest patrimoniu, care este pădurea.

Coreea de Sud era o ţară despădurită. După 1950, au pornit un program naţional de împădurire. Astăzi Coreea este una dintre ţările cu o suprafaţă foarte mare împădurită. Mai sunt câteva exemple , iar ţările europene în general şi-au protejat acest patrimoniu. Uitaţi-vă cine vine cu afaceri pentru folosirea lemnului românesc. Noi eram o ţară exportatoare de mobilă; acum suntem exportatori de buşteni. Şi cine sunt exportatorii de buşteni din România? Şi cine face afacerile acestea? Unde s-a dezvoltat fabricaţia de mobilă din buştenii româneşti? Şi în Ungaria şi în câteva ţări europene şi în lumea arabă. Libertatea comerţului este una, ca  şi competiţia economică. Dar alţii ştiu să-şi protejeze patrimoniul.

Regulile şi toate normele şi tot cadrul de conlucrare cu Uniunea Europeană trebuie urmărite, introduse în legislaţia naţională şi respectate. Acesta este, într-adevăr, un element de strategie pe termen lung şi pe care trebuie să-l concretizăm. Să fie o strategie proprie unui partid social-democrat, care trebuie să se concretizeze în proiecte guvernamentale.

Şi, în fine, problemele de protecţie a mediului care trebuie tratate prin prisma a două elemente: protecţia resurselor şi eliminarea surselor de poluare a mediului.

Când vorbim de deşeuri de fabricaţie sau deşeuri gospodăreşti, toate acestea sunt materiale utile scoase din circuitul economic. Societatea industrială a amplificat fenomenele de “risipă”.. Pe vremea copilăriei noastre, o pereche de pantofi se folosea ani de zile; erau cizmari care reparau, puneau flecuri şi placheuri, recondiţionau. Acum, un pantof se poartă o perioadă scurtă, după care se aruncă. La fel se procedează şi cu alte obiecte utile.

O problemă deosebită o reprezintă ambalajele şi mai ales PET-urile aruncate oriunde, la întâmplare – spectacol specific României – mai ales pe câmpuri şi pe cursurile de apă. Este domeniul în care trebuie intervenit, deoarece aici foarte multe ţări au făcut progrese mari. Citeam astăzi un articol în care se spune despre China, care importă deşeuri de hârtie. Ei au dezvoltat o industrie a reciclării hârtiei şi, pentru valorificare, neajungând hârtia proprie, importă. Ţările europene au început să exporte deşeurile de hârtie spre China,  la fel pentru plastic. Noi nu mai avem niciun sistem de colectare a hârtiei. Va trebui să încurajăm asemenea activităţi. Am văzut o staţie de reciclare a deşeurilor la Constanţa, cu instalaţii de reciclare a hârtiei şi cartoanelor, pentru reciclarea maselor plastice. Este un început.

Marea industrie a sec. XXI va fi industria reciclării materialelor, pentru că, pe de o parte, au sărăcit resursele de materiale produse de natură şi societatea merge spre reciclare într-o măsură tot mai largă. Iar pentru noi aceasta este important din multe puncte de vedere, pentru că este vorba de o materie primă pe care o folosim şi o valorificăm. Este vorba aici, totodată, şi de crearea de locuri de muncă şi dezvoltarea de activităţi economice pentru diverse comunităţi, activitate căreia trebuie să-i dăm atenţie deosebită.

Iată câteva idei pe care am ţinut să le punctez pe firul dezbaterilor noastre. Dezbaterile departamentului şi ale Forumului nostru vor trebui să ofere material de reflectie, analiză şi elaborări, ca şi de actualizare a unor obiective strategice, care să inspire viitoarele programe de guvernare, pe care trebuie să ştim să le facem obiective ale societăţii româneşti. Pentru că este vorba de interesul tuturor şi, indiferent de alternanţa la guvernare, ele trebuie să devină ştafete care să fie preluate de la o guvernare la alta, aşa cum fac şi alte ţări. Şi în alte ţări au loc alternanţe. Se schimbă la putere social-democraţii cu creştin-democraţii în Germania.

Obiectivele majore de interes naţional se transferă de la o guvernare la alta.

Advertisements

6 Responses to “Interventia la Forumul ecologistilor şi al dezvoltarii durabile”

  1. emigrantul Says:

    COMBINATUL SIDERURGIC GALATI A FOST BINE AMPLASAT PE DUNARE CARE ESTE VITALA PENTRU APROVIZIONAREA UZINEI CU MATERII PRIME

    Principalul motiv de constructie a combinatului la Galati, aproape de Marea Neagra, este legat de modalitatea in care acesta este aprovizionat cu minereu si alte materii prime (a se vedea citatele 2 si 3). Amplasamentul a fost foarte bine ales. Probabil ca se avea in vedere si transportul tablei, de care vorbeste Ion Iliescu, pe apa catre beneficiari insa nu livrarea produselor uzinei metalurgice a constituit ratiunea esentiala de pozitionare a unitatii pe malul unei cai fluviale navigabile ci aprovizionarea sa cu materii prime.

    1) Citat Ion Iliescu:
    /”La Galaţi s-a amplasat un combinat siderurgic în ideea de a folosi Dunărea. Tabla navală nu se transportă pe Dunăre la şantierele navale de la Dunăre (Orşova, Turnu Severin, Giurgiu, Olteniţa, Brăila), ci pe cale ferată, pentru că, din punct de vedere economic e mai avantajos vagonul de cale ferată – intră în hală, unde se încarcă cu tablă, pe care o descarcă direct în şantier. Ca să fi mers pe Dunăre erau necesare mai multe operaţiuni de încărcare-descărcare. Aceasta a eliminat transportul pe Dunăre.”/

    2) Citat: http://www.financiarul.com/articol_1003/arcelormittal-galati-investeste-pentru-cresterea-productivitatii.html
    /”materiile prime, respectiv carbune si minereuri feroase, sunt importate din Australia, SUA, acestea fiind de cea mai buna calitate, precum si din Ucraina, Rusia, respectiv Brazilia si India.”/

    3) Citat:
    http://www.cadranpolitic.ro/view_article.asp?item=1963
    /”Peste 65 la sută din transportul Mittal Steel Galaţi, circa 4 milioane tone minereu de fier, 1,5 milioane tone calcar, 0,5 milioane tone laminate, se transportă în convoaie fluviale de barje propulsate de împingătoare NAVROM SA Galaţi. Aceeaşi firmă cară o cantitate importantă de cărbune cocsificabil, cu nave fluvial-maritime, de pe Nipru direct la Galaţi.”/

  2. emigrantul Says:

    Citat Ion Iliescu:
    /”Toate acumulările care s-au realizat prin construirea nodurilor hidroenergetice s-au colmatat. Este un fenomen natural.”/

    S-AU COLMATAT PENTRU CA NU AU FOST INTRETINUTE!

    Consumind 1 m^3 de apa care cade de la suprafata lacului pina la baza barajului se poate ridica din fundul apei pina la suprafata sa aproximativ 1 m^3 material de colmatare.

    Deci decolmatarea nu este chiar asa de ineficienta!

  3. Un proiect inutil « Victor Reloaded Says:

    […] proiect inutil In interventia Presedintelui Iliescu la “Forumul ecologistilor si dezvoltarii durabile”, Domnia Sa arata indirect cine ne […]

  4. emigrantul Says:

    IN LEGATURA CU RECICLAREA MATERIALELOR REFOLOSIBILE

    Cum se procedeaza in Canada:

    Toate casele au un cos verde (a se vedea adresa):

    in care pe parcursul saptaminii fiecare pune la gramada tot felul de lucruri reutilizabile: ziare, cutii de conserve, sticle de plastic, etc.

    Intr-o anumita zi a saptaminii, care variaza de la zona la zona, vin gunoierii specializati in obiecte refolosibile si ridica din fata imobilelor, cosul verde plasat pe trotuar, cu o seara in urma, de catre locatari.
    Nu este neaparat nevoie sa ai recipient verde specializat. Poti pune materialele intr-un sac transparent pentru a fi usor remarcate de cei care le string. Trebuie precizat ca si gunoiul normal, tot in fata casei se pune dar in saci negri si intr-o alta zi decit materialele reutilizabile.

    De notat ca nu ai nici un cistig in urma operatiunii cosul verde. Totul este pe baza de voluntariat.

    Cind stiu ca altii se imbogatesc din afacerea cu materiale refolosibile, sincer sa fiu, nici nu prea imi vine sa le asez in recipientul dedicat lor. Mai bine le arunc in sacul negru de gunoi. De ce sa bag bani in buzunarele unui profitor. Adesea punind in cos o cana metalica de coca cola ma gindesc ca am facut mai bogat cu vreo 0.05 $ CAN sau mai mult un vierme de capitalist. Sigur m-as putea duce cu canetele la o masina reciclatoare care imi da 5 centi pe bucata insa trebuie 20 pentru 1 $. A te plimba cu sacul la masina colectoare este insa o operatiune rusinoasa. Lumea te ridiculizeaza. Poti fi chiar fotografiat, filmat si apari drept cersetor pe internet sau la televizor deoarece cei care merg la aparatul de canete, cu scopul incasarii a citiva dolari, sunt uzual ultimii oameni, stringatori de obiecte reutilizabile, mai valoroase, chiar din cosurile verzi puse de lume pe strada.

    Asa zisele joburi din industria reciclarii sunt in fapt munci mizere, platite cu salariul minim pe economie, adica asigura doar supravietuirea lucratorului. De trait poti trai in Canada cerind ajutor social asa ca nu renteaza sa lucrezi pe nimic.
    ================================================
    Citat Ion Iliescu:
    /”Citeam astăzi un articol în care se spune despre China, care importă deşeuri de hârtie. Ei au dezvoltat o industrie a reciclării hârtiei şi, pentru valorificare, neajungând hârtia proprie, importă. Ţările europene au început să exporte deşeurile de hârtie spre China, la fel pentru plastic. Noi nu mai avem niciun sistem de colectare a hârtiei. Va trebui să încurajăm asemenea activităţi. Am văzut o staţie de reciclare a deşeurilor la Constanţa, cu instalaţii de reciclare a hârtiei şi cartoanelor, pentru reciclarea maselor plastice. Este un început.

    Marea industrie a sec. XXI va fi industria reciclării materialelor, pentru că, pe de o parte, au sărăcit resursele de materiale produse de natură şi societatea merge spre reciclare într-o măsură tot mai largă. Iar pentru noi aceasta este important din multe puncte de vedere, pentru că este vorba de o materie primă pe care o folosim şi o valorificăm. Este vorba aici, totodată, şi de crearea de locuri de muncă şi dezvoltarea de activităţi economice pentru diverse comunităţi, activitate căreia trebuie să-i dăm atenţie deosebită.”/

  5. SorinPLATON Says:

    O mare provocare ecologic-biocenotica… meciul “Ceata lu’ Pitzigoi” vs “Ceata lu’ Papuc”… (nu uitati popcornul si borvizul ca distractia e asigurata..)

    Cu stima,

    1=

  6. SorinPLATON Says:

    http://sorinplaton.wordpress.com/2008/09/10/ceata-lu-papuc/

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: