Revoluția Română – 32 de ani

22/12/2021

Dragi compatrioți,
Cei treizeci și doi de ani scurși de la momentul începerii Revoluției Române, act de curaj și de demnitate al națiunii române, au cunoscut schimbări radicale în sistemul politic, în societate, în statutul României în Europa și în lume. Asta nu înseamnă că am epuizat agenda Revoluției, agendă schițată de revoluționarii din Timișoara, după 15 decembrie 1989, și definitivată de Consiliul Frontului Salvării Naționale, în Comunicatul său pentru țară, din seara zilei de 22 decembrie 1989.
O revoluție este, poate părea paradoxal unora, un act din perspectiva timpului lung. Nu am avut o baghetă magică, care să ne permită schimbarea lucrurilor peste noapte. Anii care au urmat despărțirii de ceaușism au fost ani de sacrificii, lipsuri, de schimbări economice dureroase, chiar de eșecuri. Mergeam pe un drum pe care nimeni nu mai mersese până atunci. Am reușit ceea ce ne-am propus ca obiectiv strategic, integrarea în UE și în NATO, pentru că am reușit să fim solidari în promovarea intereselor noastre, și am păstrat dialogul politic și social. Am ales ca metodă de guvernare consensul, deși nu au lipsit momentele de confruntare, în stradă, dar și pe scena politică. Au învins rațiunea și responsabilitatea față de viitorul României.
Regret să constat că, de la o vreme, confruntarea a devenit instrumentul rezolvării tuturor crizelor, inevitabile, cele mai multe, pentru că nu suntem izolați de ceea ce se petrece în lume. Nu, adversarii politici nu sunt dușmani, care trebuie distruși. Dialogul și negocierea nu sunt semne de slăbiciune. Ar fi fost bine să fi depășit criza politică și socială din decembrie 1989, care a dus la schimbarea de regim politic, prin dialog și negociere. Dar regimul ceaușist a ales confruntarea cu societatea, și din această cauză am avut atâtea victime nevinovate în acele zile. Dar am învățat, atunci, o lecție: libertatea, demnitatea, democrația, sunt lucruri pentru care merită să lupți, indiferent de circumstanțe.
Aduc omagiul meu tuturor celor care s-au jertfit, civili și militari, pentru a fi liberi. Regret dispariția dintre noi a doi oameni care au reprezentat, etic și moral, un exemplu pentru ceea ce a însemnat Revoluția Română: Claudiu Iordache și Vasile Marcu.
România va reuși să-și depășească problemele dacă societatea va rămâne solidară, iar democrația nu va fi golită de conținut. România este un proiect al tuturor, pentru toți. Numai așa Revoluția Română are un sens și o finalitate. Merită să ne gândim la asta, și să acționăm în consecință.

22.12.2021

3, ANTENA 3

26/11/2021

Mă uit, cu nedumerire, la spectacolul oferit de A 3 seară de seară, și nu înțeleg ce vrea să transmită, prin invitații săi la emisiunea ”Sinteza Zilei”, domnul Mihai Gâdea. O fi o racordare la conținutul noii revoluții culturale, aud că-i zice ”cancel culture”, ”cultura anihilării”. O fi o încercare de reanimare a audienței. Nu am cum ști, și, să fiu onest, nici nu țin să știu prea multe despre acest tip de politică editorială.
Nu aș fi reacționat public dacă, folosind această ocazie, emisiunea nu ar fi încercat să anuleze adevărul despre evenimente din timpul și imediat de după schimbarea de regim din decembrie 1989. Și, discret, lucrurile se îndreaptă către ”Noi? Nu știm nimic despre banii lui Ceaușescu! Poate Iliescu, el i-a luat!”
La 22 decembrie 1989 s-a schimbat un sistem politic, totalitar, opresiv, care eșuase în a oferi o viață decentă, și demnă, românilor. Nu s-a dizolvat un stat. Banii statului au fost administrați de exact aceleași instituții care îi administrează și acum. Nu sunt administrați de Iohannis, cum nu au fost administrați nici de mine, nici de Emil Constantinescu sau de Traian Băsescu. Există BNR, există Minister de Finanțe.
Faptul că acest maraton de emisiuni a început cu interviul dat presei românești, până la urmă de stat, fiind vorba despre televiziunea publică, de generalul Pacepa, mă face să mă gândesc că toată povestea asta este expresia unui soi de răfuială între rămășițele unor grupări din fostele servicii de securitate. Treaba lor, are cine să judece lucrurile astea, și să țină lucrurile sub control. Din păcate, acum se discută despre banii negri ai serviciilor secrete din epocă, bani care nu au fost sub controlul formal al statului. Era bine să se fi putut face transparente aceste lucruri. Dar unde sunt ele transparente?
Îl dezamăgesc pe domnul Gâdea: banii ăia despre care vorbesc invitații săi nu sunt la mine. Dar poate să încerce la o adresă mai aproape de A 3. Dacă îl interesează subiectul cu adevărat…

AUREL VAINER (1932-2021)

31/10/2021

  Am aflat cu regret vestea morții dr. Aurel Vainer, Președinte de Onoare al Federației Comunităților Evreiești din România, și Președinte, timp de 15 ani, al Federației, deputat în Parlamentul României, reprezentând comunitatea evreilor din România. Un om deosebit, care a susținut permanent dialogul și rezolvarea problemelor trecutului prin cooperare și prin prezentarea onestă a faptelor istorice, cunoscând ce a însemnat perioada persecuțiilor antisemite la adresa cetățenilor români de etnie evreiască, prin care a trecut, alături de familia sa.

        Am apreciat efortul său, și al celorlalți președinți ai Federației, de a prezenta cetățenilor români implicarea etniei în formarea statului național român, contribuția evreilor la structurarea vieții culturale și științifice a României Mari, la dezvoltarea relațiilor ei cu diverse spații culturale și politice. A contribuit la păstrarea memoriei comunităților evreiești din țara noastră, la protejarea și conservarea patrimoniului lor material și cultural. Îmi amintesc cu respect contribuția sa la dezvoltarea unei reale diplomații parlamentare, în cei patru ani în care am fost colegi în Parlament.

        Prin moartea sa comunitatea evreilor din România a suferit o pierdere dureroasă, un lider cu autoritate morală și profesională, și o punte între comunitate și majoritatea etnică românească. A fost un om consensual, care și-a servit comunitatea, servindu-și astfel țara.

        Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Adio, Ivan !

05/09/2021

Am aflat cu deosebită tristețe vestea încetării din viață a lui Ivan Patzaichin, reprezentant de frunte al sportului românesc, multiplu campion național, european, mondial și olimpic, un suflet generos, un luptător sub culorile tricolorului, pentru afirmarea valorilor olimpismului. Fire generoasă, și-a dedicat viața, după retragerea din activitate, transmiterii experienței acumulate în timp către tinerele generații, pentru a asigura continuitatea unui sport care a făcut gloria României timp de decenii. Implicarea sa civică a lăsat, cu adevărat, urme. A inspirat tinerii, i-a mobilizat, i-a învățat să se implice, la rândul lor, în viața societății.

Pe Ivan Patzaichin l-am cunoscut când a fost recrutat pentru sportul de performanță după câteva concursuri în Deltă. Era un adolescent slăbuț, fragil și toată lumea a rămas uimită cu ce vitalitate concura acest băiat, care s-a urcat cu siguranță în barcă, câștigând cursa. Drumurile noastre s-au intersectat mai des în perioada în care, răspunzând de gospodărirea Apelor Române, am acceptat și conducerea Federației Române de Kaiac-Canoe. Un sport care educă și formează caractere. În acea perioadă a fost construită baza de antrenament de la Bascov, lângă Pitești. Iar rezultatele s-au cunoscut. Am admirat tenacitatea și fermitatea cu care Ivan și-a urmărit proiectele, care s-au adresat în special copiiilor și tinerilor. Nu a uitat de unde a plecat, și nu i-a uitat pe cei care au contribuit la reușitele sale.

Dar, mai presus de orice, Ivan Patzaichin a fost un OM, și pentru asta a fost iubit și admirat. Moștenirea lui sportivă este consistentă, și face parte din tezaurul de valori simbolice al României.

Transmit sincerele mele condoleanțe familiei și prietenilor lui. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

LA MULȚI ANI, SPP !

07/05/2021

Serviciul de Protecție și Pază este una dintre instituțiile create imediat după Revoluția din decembrie 1989, în acord cu noile valori ce stau la baza construcției României democrate, care aspira la integrarea în NATO și în Uniunea Europeană. O instituție a cărei evoluție, în timp, poate fi luată drept exemplu de profesionalism și de coerență în acțiune. Faptul că este o instituție militară reprezintă doar un amănunt. Important este că i s-au fixat obiective clare, i-au fost alocate resursele necesare îndeplinirii sarcinilor, atât în țară, cât și în misiunile din exteriorul României. S-au schimbat, firesc, generațiile, atât la vârful instituției, cât și în rândul angajaților ei. Schimbările sunt și ele un exemplu despre felul în care se recrutează personal, cum se pregătește, cum se integrează în ansamblul personalului noii recruți. Din acest punct de vedere SPP e o dovadă de continuitate în schimbare, într-o cultură instituțională aflată, nu o dată, și nu doar acum, în suferință.
Cunosc istoria instituției de la înființare până acum, și mă pot pronunța asupra performanțelor ei. Felul în care înțeleg angajații ei să-și facă datoria este unul plin de rigoare, determinare și de devotament. De ziua instituției le adresez tuturor celor care au lucrat și lucrează în cadrul Serviciului felicitări și succes în activitatea lor. La mulți ani, SPP!

Ion Iliescu, 
Fost Președinte al României

OLIVIU GHERMAN

11/08/2020

Am aflat cu profund regret vestea morții lui Oliviu Gherman, fost președinte al Senatului și al FDSN,  om politic de înaltă ținută morală,  om de stânga, cu principii de la care nu a abdicat. Membru al Consiliului Frontului Salvării Naționale, a contribuit la definirea viitorului democratic al României ieșite din comunismul ceaușist.

Am lucrat împreună aproape două decenii pentru construirea și consolidarea unui partid de stânga, social-democrat, în România, un partid care să ducă mai departe valorile și idealurile Revoluției Române. A contribuit, în funcțiile de reprezentare pe care le-a deținut, la definirea cadrului constituțional și la adoptarea noului cadru legal, care să permită revenirea României în concertul națiunilor europene, și apoi integrarea țării noastre în Uniunea Europeană și în NATO. Este unul dintre politicienii care au contribuit decisiv la succesul Consensului de la Snagov, care a pregătit România pentru aderarea la Uniunea Europeană.

I-am apreciat întotdeauna calmul și deschiderea spre dialog, felul în care știa să-și asculte interlocutorii. Om de știință, fizician, profesor universitar, a adus în politică ceva din rigoarea, dar și din deschiderea spre nou, specifice domeniului în care s-a format și afirmat profesional. A fost un exemplu pentru o întreagă generație de oameni de stânga, care au găsit în Oliviu Gherman un model și un sprijin.

Am pierdut un prieten și un camarad în efortul nostru de reconstrucție democratică a României, pentru modernizarea ei, pentru afirmarea stângii moderne într-o țară care se confruntă și acum cu sărăcia și cu inechitățile economice și sociale.

Dumnezeu să-l odihnească! Transmit sincerele mele condoleanțe familiei lui Oliviu Gherman.

Ion Iliescu, fost președinte al României.

20 mai 1990 – 30 de ani de la primele alegeri libere din România

20/05/2020

        La trei decenii de la alegerile  din 20 mai 1990, ele rămân un eveniment care-și are locul în cartea de istorie a României moderne, fiind primele cu adevărat libere, după o serie de regimuri mai mult sau mai puțin autoritare, care au implicat și limitarea dreptului de vot pentru multe categorii sociale.

        Demonizarea acelor alegeri poate fi, până la un punct, explicată, în contextul unei lupte politice , specifică acelor vremuri. Nu a fost Duminica Orbului, cum place unora să spună. Alegerea, atunci, nu s-a făcut în necunoștință de cauză, dimpotrivă. Privind retrospectiv, niciodată ca atunci agenda politicienilor nu s-a identificat atât de puternic cu agenda publică. Am ales, atunci, un Parlament, care era și Adunare Constituantă.

Am construit instituții, pe baza unei Constituții care a preluat multe dintre obiectivele Revoluției Române, din decembrie 1989. Acum, când se manifestă tot mai fățiș o anumită tentație totalitară, apreciem la adevărata lor valoare Curtea Constituțională a României și Avocatul Poporului,. Indiferent de crizele pe care le traversează, România trebuie să rămână, așa cum și-au dorit cei care au votat în 20 mai 1990, o democrație funcțională, în care drepturile și libertățile cetățenești sunt garantate și apărate.

România s-a schimbat mult în bine, dar sunt și lucruri care ne dezamăgesc, și ne îngrijorează. Dacă în 1990 clasa politică, aflată în proces de structurare, se prezenta în fața societății, cu proiecte și programe, cu valori democrate, acum constatăm că ea, clasa politică, se rupe tot mai mult de societate, devenind, în anumite aspecte, un soi de frână socială. Agenda publică este ignorată, dialogul cu societatea este superficial, și nu de puține ori, ipocrit. Ar fi o dovadă de înțelepciune, și de responsabilitate pentru clasa politică, dacă ar folosi oportunitatea oferită de criză și s-ar întoarce la agenda cetățeanului și la servirea interesului public.

Alegerile din 20 mai 1990 au fost kilometrul zero al evoluției democrate a României. Nu a fost totul perfect, nu au mers lin toate lucrurile. Dar programul enunțat atunci, în lunile care au precedat alegerile, a unit națiunea în jurul unui proiect strategic, cel al integrării europene și euro-atlantic. Ne-am atins obiectivele, pentru că am crezut în ele. Sper să găsim din nou un proiect, care să unească, în actualele condiții, națiunea și să întărească democrația.

 

Ion Iliescu  

30 de ani – LA MULȚI ANI, SPP !

07/05/2020
         Acum trei decenii se înființa Serviciul de Protecție și Pază , instituție care face parte din sistemul național de securitate. Înființarea sa era atât expresia unei nevoi, aceea de a asigura protecția demnitarilor români și străini, în deplină transparență și cu profesionalismul serviciilor similare din lumea civilizată, cât și parte a unui mai amplu proces de restructurare instituțională a statului român, de normalizare a lui, în condiții de democrație și de transparență. Înființarea Serviciului a reprezentat o ruptură de trecutul totalitar în materie, ruptură care s-a dovedit nu doar necesară, ci și benefică. Au fost trei decenii de învățare din partea tuturor, de acumulare de experiență, de profesionalizare.
    SPP a fost construit de la zero, practic, și a oferit multor oameni dedicați profesiei lor militare ocazia să se afirme, să demonstreze lumii calitățile și capacitatea managerială a angajaților Serviciului. Trebuie să remarc felul în care Serviciul a știut să se adapteze unor realități și amenințări în schimbare, să-și recruteze și să-și pregătească angajații, astfel încât ei să facă față, atât în țară, cât și în misiuni în afara țării, executate la cererea unor organizații importante, precum ONU, sarcinilor care le revin. Reamintesc, printre altele, modul exemplar în care s-a comportat SPP în cazuri precum vizitele Papei Ioan Paul al II lea și Papei Francisc, a președintelui american George W. Bush, a unor evenimente precum reuniunile Francofoniei sau summitul NATO de la București, din 2008, dar și în timpul Președinției României la Consiliul European și la  summitului UE de la Sibiu, din 2019.
    Ca și demnitarii, membrii SPP sunt în contact direct cu cetățenii, și trebuie să dea dovadă de discreție, tact, capacitate de anticipare și de comunicare, pentru a preveni orice fel de incident. Cred că această lecție a fost învățată, și comunicarea cu opinia publică rămâne o constantă a activității SPP.
    În toți acești 30 de ani am avut o relație normală cu comandanții și angajații serviciului, care au dat dovadă de profesionalism și de devotament. Pentru modul în care și-au făcut și își fac datoria îi felicit și le urez să dovedească mereu aceeași tărie de caracter, dorință de afirmare și capacitate de auto-depășire. Munca lor este apreciată și respectată, atât în țară, cât și în străinătate.
   LA MULȚI ANI !
Ion Iliescu

Precizari

21/12/2019

         Evenimentele din aceste zile, evenimente legate de comemorarea Revoluției Române din decembrie 1989, mă obligă să fac public o serie de precizări.

         În primul rând este de condamnat climatul de confruntare și de violență pe care l-au cultivat și îl cultivă o serie de organizații de revoluționari sau de organizații neguvernamentale, care vor să impună versiunea lor despre Revoluție, și să rescrie istoria. Reamintesc că unul dintre sloganurile Revoluției a fost ”Fără violență!” Libertatea a fost cucerită cu un preț greu și nu putem permite ca, în numele ei, să fie interzis dreptul la opinie al celor care nu au aceleași opinii cu aceia care-și impun, prin forță, punctul lor de vedere. Cele petrecute astăzi, în Piața Universității, arată că nici după trei decenii reconcilierea nu este posibilă. Oamenii de bună credință au obligația morală, indiferent de ceea ce cred despre evenimentele din urmă cu treizeci de ani, să condamne violența. 

        A doua precizare privește concertul organizat de Institutul Revoluției Române, acum anulat, concert care ar fi trebuit să aibă loc mâine, 22 decembrie 2019. În urmă cu două luni, când s-a discutat în Colegiul Național această propunere, eu am fost categoric împotriva organizării lui. Cum am fost în imposibilitatea de a participa la toate reuniunile Colegiului, s-a trecut peste opinia mea, și s-a decis organizarea lui. Într-o țară normală acest concert nu avea de ce sa fie nici controversat, nici demonizat, și cu atât mai puțin anulat. La Timișoara, aseară, a avut loc un concert rock, pe care nu l-a contestat nimeni, care nu a fost anulat, și pe care timișorenii l-au apreciat, semn de civilizație, de toleranță și, mai ales, de respect față de aceia care au făcut posibilă, prin jertfa lor, libertatea de care ne bucurăm.

Am făcut precizarea despre poziția mea pentru a pune capăt unei campanii de presă construită pe ideea că ”a fost anulat concertul lui Iliescu”. Decizia a fost luată într-un organism colectiv de conducere, după regula democratică a majorității.  Această controversă nu ar fi trebuit să umbrească manifestările dedicate evenimentului. Din păcate confiscarea lui și folosirea prilejului pentru a se răfui cu adversari politici arată cât de divizată este acum societatea, în contrast cu solidaritatea din zilele Revoluției, Revoluție care rămâne un act de demnitate al națiunii române.  

Ion Iliescu

Trei decenii de la Revolutie

11/12/2019

        A trecut suficient timp de la evenimentele din decembrie 1989 pentru a analiza, de o manieră obiectivă, cauzele și consecințele Revoluției, analiză care va fi pusă în contextul acelei perioade. Nu intenționez să răspund tuturor clișeelor care țin loc de evaluare a faptelor din urmă cu treizeci de ani. Cred sincer că societatea românească este suficient de matură pentru a accepta toate punctele de vedere, și a judeca faptele, și nu etichetele lipite de unii sau de alții pe aceste fapte.

        Inevitabil, o astfel de analiză implică și o doză de subiectivism. Asta nu înseamnă rescrierea istoriei, pe care o practică atâția cu sârg, când este vorba de Revoluția Română, dar și de contextul în care a apărut și s-a impus. Sunt un martor și un participant la evenimente, am datoria de a fi onest, și sunt onest, în legătură cu lucrurile pe care le-am văzut, și le cunosc. Dar este imposibil pentru cineva, chiar aflat în centrul unui sistem, să cunoască direct tot. Au fost milioane de oameni care, într-un fel sau altul, au făcut posibilă schimbarea politică de sistem, care schimbare a adus cu ea schimbări radicale în economie și în societate, în arhitectura instituțională a statului, în raporturile între indivizi, și între aceștia și stat.

        De treizeci de ani auzim invariabil întrebarea: ”A fost, sau nu a fost, Revoluție?” Nu sunt multe definiții despre ce înseamnă o Revoluție. Și oricum în istoria umanității nu avem prea multe episoade revoluționare, care să genereze schimbări atât de profunde în politică, economie și societate. Până la urmă apelul la Revoluție, ca metodă de schimbare, este unul de ultimă instanță, atunci când toate celelelte metode de transformare  eșuează. Revoluția este consecința cea mai gravă a eșecului puterii politice în exercițiu de a răspunde nevoilor și cerințelor societății.

        Factorul declanșator al Revoluției Române a fost, până la urmă, încercarea de a-l muta cu forța pe pastorul Laszlo Tokes de la Timișoara în altă parohie. Cetățenii s-au solidarizat cu el, dar nu doar atât: au considerat că este un bun moment pentru a-și exprima public nemulțumirile și nevoia de schimbare. Intervenția violentă a forțelor de ordine a declanșat riposta cetățenilor, care au început să formuleze cereri explicite de schimbare a sistemului politic. Succesiunea evenimentelor s-a accelerat, și rezultatul se cunoaște: regimul totalitar al lui Ceaușescu a căzut, după protestele din București, din 21-22 decembrie 1989.         

Înainte de orice, Revoluția Română a fost una pentru democrație, drepturi și libertăți, garanții pentru ele, o guvernare bazată pe Constituție și pe legi, nu pe bunul plac al unora care se cred stăpânii țării!

Da, Revoluția Română a fost un moment de violență socială, care are explicațiile lui, despre care am vorbit nu o dată. Istoria nu a fost clementă cu România, și trebuie să spunem lucrurile acestea, dacă vrem să înțelegem de ce a trebuit să încheiem violent un capitol de istorie, cel al totalitarismelor românești, început, din păcate, tot violent, odată cu instaurarea dictaturii regale, în 1938, dictatură pregătită de multe și variate încălcări ale drepturilor și libertăților cetățenești, care au avut ecouri puternice în epocă. De fapt, întreaga perioadă interbelică a fost marcată de violență socială, dominată de sărăcie și de consecințele Marii Crize economice din perioada 1929-1933. 

Am experimentat, în materie de guvernare, până în 1989, atât democrația (una extrem de limitată, de imperfectă și de disfuncțională), cât și regimul partidului unic, la fel de disfuncțional, de limitat și de imperfect. E drept, ne-am dezvoltat, cu eforturi disproporționat de mari față de rezultate, s-au schimbat în bine niște lucruri. Doar că s-a dovedit că schimbarea a fost fragilă, că structurile de subdezvoltare din perioada interbelică reapar în tranziție, că avem încă multe de făcut pentru a reduce decalajele de dezvoltare, mult mai evidente acum, când suntem în Uniunea Europeană. 

 Revine permanent în discuție acest fapt, anume că noi am ieșit violent din comunism, că pentru a ne recâștiga libertatea a fost nevoie de jertfa unor oameni. Da, ceea ce s-a întâmplat în jurul nostru, în anul 1989, a contrastat cu situația din țara noastră: toate țările foste comuniste au avut parte de o schimbare pașnică de sistem. De ce noi am fost excepția? Motivul este simplu, dar în același timp extrem de complicat, și el explică multe dintre evenimentele care au urmat prăbușirii ceaușismului. Este vorba despre lipsa unei alternative politice la regimul existent. Nu pentru că n-ar fi avut cine s-o construiască, încercări au fost, și de natură politică, și de natură civică, și de natură sindicală. 

Regimul totalitar ceaușist a avut o caracteristică: intoleranța extremă la diversitate, la orice însemna abatere de la dogmă, de la linia oficială. Intoleranță care a fost abil justificată, atât prin prezentarea celor care se îndoiau de dogmă, care încercau și altceva-atât dinspre dreapta ideologică, dar și dinspre stânga ideologică-drept dușmani ai ,,mărețelor realizări ale poporului român”, cât și ca un fel de coloană a cincea, la început a imperialismului american, apoi a Moscovei, spre sfârșitul epocii ceaușiste.                                                                         

 Până spre începutul anilor 80 a existat un fel de consens intern, implicit, legat de dezvoltare. Oamenii au susținut regimul, câtă vreme a fost relativ performant economic, iar efectele sociale au fost importante. De asta nu era nevoie de o alternativă, de asta a fost respinsă crearea ei de către cetățeni. Când eșecul economic devenise evident, spre mijlocul anilor 80, nu a mai fost timp pentru crearea unei alternative, iar furia și disperarea oamenilor au dus către o soluție violentă, nu către o schimbare negociată, ca în Cehoslovacia, Ungaria și Polonia. Țări care au avut timp-și oarecare libertate-de a construi astfel de alternative, și conducători care au înțeles că lumea se schimbă, că vrea libertate, pluralism, democrație. 

Faptele care au dus la căderea regimului ceaușist sunt cunoscute. Oricât ar căuta unii ”lovituri de stat”, ”conspirații” și ”intervenții străine”, adevărul este mult mai simplu, și îl știm toți: nu se mai putea, ne ajunsese tuturor cuțitul la os, după cea mai dură perioadă de austeritate din perioada postbelică, dintr-o țară europeană. Trebuie s-o spunem: decizia lui Ceaușescu, de a plăti datoriile externe într-un timp scurt a dus la reducerea drastică a consumului intern, la raționalizarea alimentelor, energiei, combustibililor, la mizeria din școli și spitale, la forțarea exporturilor, la reducerea investițiilor în momentul în care aparatul productiv, construit în anii 60 și 70, avea nevoie de modernizare, când trebuia introdus progresul tehnologic în diverse domenii. 

Nu avea cum să se termine bine o astfel de perioadă de lipsuri, ce a dus la sărăcirea multor români, care abia gustaseră din fructele unei relative bunăstări. 

Orice mișcare radicală de acest gen, orice revoluție, are niște forțe motrice. În 1989 ele au fost muncitorimea din marile orașe industrializate și embrionul de clasă de mijloc, constituit din intelectualitatea tehnică, economică și umanistă, pe de altă parte. De menționat prezența masivă, în stradă, a tinerilor. Acest lucru era evident încă de la revolta socială de la Brașov, din 15 noiembrie 1987. Se năștea un fel de conștiință  civică, într-o țară cu o structură socială premodernă, până după cel de-al Doilea Război Mondial, când la sat locuia circa 80% din populația țării. Iar intelectualitatea se extinsese ca număr, și ca importanță socială, abia după 1960, odată cu accelerarea urbanizării. Fiecare dintre cele două forțe avea propriile nevoi și propriile frustrări, dar și propriile viziuni despre viitor. 

Faptul că Timișoara a fost punctul de pornire al evenimentelor care au dus la căderea ceaușismului are o explicație: diversitatea sa, nu doar etnică și religioasă, ci și industrială, intelectuală, culturală. Istoric vorbind, Timișoara a fost un spațiu al libertății și al toleranței, al ideilor și al solidarităților. Solidarizarea comunității cu pastorul Laszlo Tokes a fost firească, în spiritul Timișoarei. Cum la fel de firești au fost cerințele timișorenilor, în zilele ce au urmat zilei de 16 decembrie 1989. Printre care alegeri libere, chintesența democrației. 

Prezența muncitorilor în stradă atat la Timișoara, cat și la București a fost momentul determinant, care a dus la căderea regimului dictatorial al lui Ceaușescu. Toate aceste proteste, și cele dinaintea lor: Brașov, Valea Jiului, au fost anti-totalitare. Etichetele au mai puțină importanță: esența contează. 

Revoluția Română a fost un mare moment de demnitate al poporului român. Și ne lasă o moștenire: democrația, care însă nu este un dat. Pentru ea trebuie luptat permanent. Pentru că știm ce înseamnă lipsa ei. Și nu putem accepta revenirea la totalitarism. La fel de periculos este procesul de golire de conținut a democrației, marginalizarea instituțiilor ei fundamentale, Parlamentul, în special, transformarea partidelor politice într-un soi de spectatori, menite doar să dea impresia de pluralism politic, și, ceea ce nu putem accepta, deposedarea poporului de suveranitatea sa, prin anularea, pe diverse căi, a votului său. 

Ne aflăm într-un moment critic în dezvoltarea regimului politic românesc. Și el nu are cum să nu se reflecte în plan economic și social. 

Nu voi obosi să vorbesc despre Comunicatul către țară al CFSN, din seara zilei de 22 decembrie 1989. Evoluția României în următorii 30 de ani care au urmat prăbușirii ceaușismului este raportată la acel proiect politic, programul Revoluției Române:

 

”Scopul Frontului Salvării Naționale este instaurarea democrației, libertății și demnității poporului român.Din acest moment, se dizolvă toate structurile de putere ale clanului Ceaușescu. Guvernul se demite, Consiliul de Stat și instituțiile sale își încetează activitatea. Întreaga putere de stat este preluată de Consiliul Frontului Salvării Naționale.

 

Ca program, Frontul propune următoarele:

  1. Abandonarea rolului conducător al unui singur partid și statornicirea unui sistem democratic pluralist de guvernământ.
  2. Organizarea de alegeri libere…
  3. Separarea puterilor legislativă, executivă și judecătorească în stat și alegerea tuturor conducătorilor politici pentru unul sau, cel mult, două mandate. Nimeni nu mai poate pretinde puterea pe viață.

Consiliul Frontului Salvării Naționale propune ca țara să se numească pe viitor România. Un comitet de redactare a noii Constituții va începe să funcționeze imediat.

  1. Restructurarea întregii economii naționale pe baza criteriilor rentabilității și eficienței. Eliminarea metodelor administrativ-birocratice de conducere economică centralizată și promovarea liberei inițiative și a competenței în conducerea tuturor sectoarelor economice.
  2. Restructurarea agriculturii și sprijinirea micii proprietăți țărănești. Oprirea distrugerii satelor.
  3. Reorganizarea învățământului românesc potrivit cerințelor contemporane. Reașezarea structurilor învățământului pe baze democratice și umaniste.

Eliminarea dogmelor ideologice care au provocat atâtea daune poporului român și promovarea adevăratelor valori ale umanității. Eliminarea minciuni și a imposturii și statuarea unor criterii de competență și justiție în toate domeniile de activitate.

Așezarea pe baze noi a dezvoltării culturii naționale.

Trecerea presei, radioului, televiziunii din mâinile unei familii despotice în mâinile poporului.

  1. Respectarea drepturilor și libertăților minorităților naționale și asigurarea deplinei lor egalități în drepturi cu românii.
  2. Organizarea întregului comerț al țării, pornind de la cerințele satisfacerii cu prioritate a tuturor nevoilor cotidiene ale populației României. În acest scop, vom pune capăt exportului de produse agroalimentare, vom reduce exportul de produse petroliere, acordând prioritate satisfacerii nevoilor de căldura și lumină ale oamenilor.
  3. Întreaga politică externă a țării să servească promovării bunei vecinătăți, prieteniei și păcii în lume, integrându-se în procesul de constituire a unei Europe unite, casa comună a tuturor popoarelor continentului.Vom respecta angajamentele internaționale ale României și, în primul rând, cele privitoare la Tratatul de la Varșovia.
  4. Promovarea unei politici interne și externe subordonate nevoilor și intereselor dezvoltării ființei umane, respectul deplin al drepturilor și libertăților omului, inclusiv al dreptului de deplasare liberă.

Constituindu-ne în acest Front, suntem ferm hotărâți să facem tot ce depinde de noi pentru a reinstaura societatea civilă în România, garantând triumful democrației, libertății și demnității tuturor locuitorilor țării.”

 

         Este un program eminamente democratic. Și, în tot ceea ce am făcut, în acești ani, în demnitățile pe care le-am ocupat în acest timp, m-am raportat la acest program. Cu toate greutățile-imense!-pe care a trebuit să le înfruntăm, în tranziție, în reconstrucția democratică a României, ne-am atins obiectivele strategice: integrarea europeană, asigurarea securității externe, prin aderarea la NATO, crearea unei economii de piață, libera circulație a cetățenilor români. Nu idealizez: am avut și vom avea în continuare mari probleme de natură socială. Cu toate progresele din ultimii ani, când creșterea economică s-a accelerat, sărăcia este principala amenințare internă, de natură economică și socială. Suntem dezbinați, uitând că solidaritatea a fost arma în lupta cu totalitarismul. Avem nevoie mai mult ca oricând de solidaritate socială și națională. 

        Toate aceste probleme se pot rezolva doar dacă rămânem o democrație funcțională, și fiecare își face datoria de cetățean. Refuzul politicii este o falsă soluție. El nu va face decât să accentueze criza democrației. Din păcate, spiritul civic este marele absent al ultimilor ani, care coincid cu cea mai gravă degradare a vieții politice. Să nu ne iluzionăm: nu vom avea o democrație funcțională cu partide care sunt, în tot ceea ce fac, și în modul în care se raportează la societate, totalitare, intolerante cu diversitatea ideilor și proiectelor politice. 

        România s-a schimbat mult în ultimii treizeci de ani. Și, cu toate greșelile, și eșecurile, schimbarea a fost una în bine. Binele nu este nici atât de mare, precum ni-l dorim, dar nici atât de mic pe cât ne place să spunem. Binele este operă colectivă, așa cum Revoluția și schimbările care au însoțit-o au fost operă colectivă. Este momentul să încetăm să căutăm vinovați în orice situație în care este nevoie de soluții. Să ne asumăm responsabilități, ca niște cetățeni conștienți de drepturile, libertățile și obligațiile noastre.

 

        Am parcurs, împreună, un drum lung de la totalitarism la Președinția prin Rotație a Consiliului Uniunii Europene. Este imaginea sintetică a progresului nostru timp de treidecenii. Poate că unora li se pare că ne-a luat prea mult timp să ajungem aici. Timpul istoric ne spune altceva. 

Aderarea la Uniunea Europeană și la NATO a fost proiectul strategic al națiunii române în acești ani. Acum proiectul este epuizat și, împreună, prin consens, dincolo de convingerile noastre politice, trebuie să dăm națiunii un nou proiect strategic, axat pe consolidarea democrației, redefinirea misiunilor statului, reducerea decalajelor de dezvoltare și combaterea inegalităților economice și sociale, continuarea creșterii economice în ritm înalt.

 

        Am încredere în judecata sănătoasă a românilor, în capacitatea lor de a se mobiliza, atunci când este pus în discuție interesul național. Am încredere în instituțiile democratice pe care le-am construit. Sunt convins că ele vor rezista tuturor celor care cred că întoarcerea la totalitarism este soluția problemelor societății românești. Dacă ar fi așa, ne-am pune iarăși în afara lumii democrate.

 

           România este și va fi operă colectivă. Toți suntem responsabili față de prezentul și viitorul ei. Cei care au făcut posibilă prăbușirea ceaușismului și-au asumat responsabilitățile lor. Cei care au lucrat pentru reușita tranziției democratice și-au asumat, la rândul lor, responsabilitățile care le reveneau. Este momentul unei alte asumări de responsabilitate, pentru dezvoltarea României și pentru un viitor mai bun. 

 Ion Iliescu