„O ALTA LUME” – JOSEPH E. STIGLITZ

 

 

Zilele acestea am parcurs o carte interesanta, a unui autor prestigios. Imi permit o scurta prezentare :

                                                             JOSEPH E. STIGLITZ –

                                                 “MAKING GLOBALIZATION WORK”

 

Joseph Stiglitz a primit Premiul Nobel in economie, in 2001 pe baza lucrarilor privind economia informatiei , a fost seful grupului de consilieri economici ai presedintelui Clinton (1993-1997) si vicepresedinte al Bancii Mondiale (1997-2000).

Imediat dupa incheierea mandatului sau la Banca Mondiala a scris o carte cu puternice accente critice la adresa politicii FMI – “Globalization and its discontents”(tradusa in franceza sub titlul “Marea deziluzie”). A urmat cartea “ The roaring ninetees” (Furtunosii ani ’90) cu subtitlul – “Semintele distrugerii” , tradusa in franceza sub titlul “Cand capitalismul isi pierde capul “. In fine , ultima lucrare “Making globalization work” (tradusa in franceza sub titlul “O alta lume” si subtitlul “Impotriva fanatismului de piata” ).

 

Esenta acestei lucrari, bazate, mai ales, pe experienta acumulata in timpul activitatii la Banca Mondiala – este o analiza critica a evolutiei economiei mondiale si a efectelor negative ale politicii promovate si impuse multor guverne din tarile slab dezvoltate, de catre FMI si Banca Mondiala. O spune inca din prefata la ultima carte – “am devenit convins ca tarile industriale avansate, prin organizatiile internationale ca FMI, Organizatia Mondiala a Comertului si Banca Mondiala , nu numai ca nu au facut ceeace ar fi trebuit pentru a ajuta aceste tari , dar uneori au facut viata acestora mult mai grea. Programele FMI au inrautatit in mod evident Criza din Asia de Est si „Terapia de soc” pe care au promovat-o in fosta Uniune Sovietica si in fostele tari satelite a atarnat greu in esecurile tranzitiei”.

 

Cateva citate din introducere sunt relevante pentru ideile promovate de autor.

 

„In cursul anilor petrecuti la Banca Mondiala , am inteles de ce modul in care avanseaza mondializarea suscita atatea nemultumiri . Daca dezvoltarea este posibila , ea nu este si inevitabila, am vazut tari unde saracia a crescut , in loc sa se diminueze”… „ Intrarea Chinei pe scena mondiala ca economie industriala dominanta si succesul Indiei in domeniul informaticii , spre exemplu, impun modificari in politici si in gandire”.

„Instabilitatea care a marcat pietele financiare mondiale in ultimele decenii – de la criza financiara planetara din anii 1997-1998, la caderea dolarului incepand cu anul 2003 , trecand prin crizele latino-americane ale primilor ani ai noului mileniu – ne obliga sa regandim sistemul financiar mondial. Mai devreme sau mai tarziu lumea va trebui sa faca unele reforme sugerate in aceasta carte…problema este daca le va face inainte sau dupa noul val de dezastre mondiale„.

„Sfarsitul razboiului rece a deschis noi posibilitati si a abolit vechi constrangeri. Importanta economiei de piata este recunoscuta, comunismul a murit, statele ar putea uita confruntarile ideologice si sa se consacre rezolvarii problemelor capitalismului. Ce binefacere ar fi fost pentru lume daca Statele Unite ar fi sesizat aceasta ocazie pentru a ajuta construirea unui sistem economic si politic international bazat pe valori si principii , spre exemplu un acord comercial conceput pentru a promova dezvoltarea in tarile sarace !

Dar….tarile industrializate avansate au creat, in fapt, un regim comercial mondial favorabil intereselor lor industriale si financiare private, si daunatoare pentru tarile cele mai sarace din lume”.

„ Dezvoltarea este complexa” . „ Solutiile de <talie unica> promovate de FMI si alte organizatii economice mondiale nu tin cont – nu pot tine cont – de aceste complexitati „.

Autorul mentioneaza , in acest context , efectele „Consensului de la Washington”, incheiat intre FMI, Banca Mondiala si Trezoreria SUA – asupra ansamblului de politici destinate sa „promoveze dezvoltarea”.

Consensul preconiza reducerea interventiei statului, dereglementarea, liberalizarea si privatizarea – in timp cat mai scurt. In schimb, Consensul acorda foarte putina atentie, de exemplu – problemelor de justitie sociala, de ocupare a fortei de munca, concurentei , ritmului si modului de desfasurare a reformelor sau a privatizarilor.

„Lucrarile mele stiintifice asupra consecintelor informatiei imperfecte si limitate si ale concurentei imperfecte m-au ajutat sa devin constient de limitele pietei . Cercetarile asupra economiei sectorului public au evidentiat nevoia unui echilibru intre stat si piata”… „ La Banca Mondiala am fost frapat de ceeace am vazut.

Banca si mai ales FMI preconizau politici economice conservatoare (ca privatizarea caselor de pensii) care erau la antipodul celor pe care le sustineam si pentru care ma batusem cand lucram la Casa Alba (si am fost si mai tulburat sa aflu ca , desigur, Departamentul Trezoreriei lui Clinton sustinea pe fond aceste politici)”.

„Cercetarile mele stiintifice au relevat ca doctrina economica a FMI , „fanatismul pietii” , aceasta credinta ca pietele conduc in mod spontan la eficacitatea economica, era viciata in profunzime”.

„Mondializarea este terenul pe care se joaca unele din marile noastre conflicte societale – printre care si cele care vizeaza valori fundamentale. Printre cele mai importante sunt cele care privesc rolul statului si al pietelor”…. „Fara reglementari si interventii adecvate ale statului, pietele nu conduc la eficacitatea economica” .

„Nu exista o singura forma de capitalism , o singura maniera „buna” de a gestiona economia.

Exista si alte forme de economie de piata (precum cea suedeza, unde cresterea a ramas viguroasa) care au creat societati absolut diferite , cu sisteme mai bune de sanatate si educatie si mai putina inegalitate”.

Succesul versiunii suedeze …”demonstreaza ca exista si alte forme posibile de economii de piata eficiente. Si daca sunt alternative si alegeri posibile, procesele politice democratice trebuie sa fie in centrul luarii de decizii si nu tehnocratii”.

In ce priveste rolul statului si echilibrul necesar intre stat si piata pentru a asigura succesul economic , se pun numeroase probleme : „ce servicii trebuie sa furnizeze statul ? Trebuie sa existe sisteme publice de pensii ? Statul trebuie sa incurajeze sectoarele particulare prin stimulente ? Ce reglementari trebuie sa instaureze pentru a proteja muncitorii, consumatorii si mediul ambiant ? Este clar ca acest echilibru se schimba cu timpul si ca va fi diferit de la o tara la alta . Ceeace doresc sa demonstrez este ca mondializarea, asa cum a fost impusa, a facut deseori dificila obtinerea echilibrului necesar”.

„Mondializarea bine gestionata, cum a fost cazul in dezvoltarea reusita a unei mari parti a Asiei de Est – poate aduce mult tarilor in curs de dezvoltare ca si celor dezvoltate”.

Autorul prezinta trei situatii diferite

:

– Tarile care au refuzat recomandarile FMI si au cautat solutii adecvate situatiilor lor specifice – a fost cazul tarilor asiatice („tigrii asiatici” , China, India, Malaezia). Acestea au obtinut rezultate economice semnificative (uneori spectaculoase).

– Tarile latino-americane, care au acceptat fara rezerve solutiile recomandate de FMI – au intampinat cele mai mari dificultati , trecand prin mari perioade de criza (cazul Argentinei si nu numai )

– URSS si tarile foste satelite, carora li s-a sugerat „terapia de soc”, au cunoscut mari dificultati in gestionarea tranzitiei spre economia de piata.

– Africa prezinta un caz particular si ramane cu cele mai mari dificultati.

 

x x

 

Autorul crede ca globalizarea trebuie salvata chiar de partizanii sai (titlu dat unui paragraf).

In legatura cu nemultumirile provocate de globalizare , autorul semnaleaza cinci probleme:

– regulile jocului care caracterizeaza globalizarea sunt injuste. Ele au fost concepute pentru a fi in profitul tarilor industrializate avansate.

– globalizarea favorizeaza promovarea valorilor materiale, inaintea altora – ca preocuparea pentru protejarea mediului ambiant sau a vietii insasi .

– modul in care este gestionata globalizarea priveaza tarile in curs de dezvoltare de o mare parte a suveranitatii lor. Ea reduce considerabil libertatea lor de a lua decizii in domenii esentiale ale bunastarii cetatenilor lor. In acest sens , ea submineaza democratia.

– partizanii globalizarii au pretins ca toata lumea va castiga din punct de vedere economic ; insa exista numeroase probe contrarii, atat in tari in curs de dezvoltare cat si in cele dezvoltate ; sunt multi perdanti , de ambele parti.

– sistemul economic recomandat cu insistenta tarilor in curs de dezvoltare – iar in unele cazuri chiar impus – este neadecvat si le-au produs adesea pagube enorme. Mondializarea nu trebuie sa fie sinonima cu americanizarea, nici in politica economica, nici in cultura. Ori, adesea ea apare astfel si aceasta provoaca ranchiune .

 

De aceea , autorul intituleaza ultimul capitol al cartii – „Democratizarea globalizarii” .