“TALK-SHOW-UL DE SEARA”

Atentia opiniei publice este deturnata, in aceasta perioada, spre subiecte “derizorii”. Nu pe aceleasi coordonate se inscrie Radioul Public, al carui preşedintele-director general, Maria Ţoghină, si-a propus ca obiectiv prioritar al mandatului acela de a restaura prestigiul si credibilitatea serviciului public de radio si transformarea acestuia într-un radio european, prin echilibru, echidistanta, corectitudine, transparenta, respectarea legislatiei si a interesului public.

Pe aceste principii  se inscrie emisiunea “Talk-show-ul de seara” din 2 aprilie 2009, in care, alaturi de ascultatori, am participat impreuna cu Emil Constantinescu, in calitate de fosti presedinti ai Romaniei, la dezbaterea unei teme de stricta actualitate – SUMMITUL G20 DE LA LONDRA, adevarata mare problema a lumii in care traim.

Profit de aceasta ocazie pentru a transmite aprecierile mele conducerii SRR si profesionalismului in exercitarea demersului jurnalistic al realizatorului emisiunii,domnul Alexandru Ioan.

In continuare, pentru cei interesati, public transcriptul emisiunii : SUMMITUL G20 DE LA LONDRA, analizat de foştii preşedinţi ai României, Ion Iliescu şi Emil Constantinescu –  Radio Romania Actualitati. Emisiunea “Talk-show-ul de seara”. Realizator Alex. Ioan (2 aprilie, ora 22:15)

Realizator: Bun-găsit, doamnelor şi domnilor. Vă invit în această seară la o discuţie în care încercăm să înţelegem mai bine două evenimente cruciale pentru viitorul planetei. Astăzi, liderii celor mai dezvoltate 20 de state ale lumii au căutat – şi au şi găsit, din câte se pare – căile concrete de scoatere a economiei mondiale din criză, iar mâine şi poimâine membrii Pactului Nord-Atlantic, ajuns la 60 de ani de la înfiinţare, vor decide direcţia dezvoltării viitoare a Alianţei.

Invitaţii acestei ediţii sunt domnii Ion Iliescu şi Emil Constantinescu, foştii preşedinţi ai României, cărora le mulţumesc pentru participarea la emisiunea noastră.

Înainte de a puncta câteva dintre deciziile luate astăzi la Londra de liderii lumii, aş vrea să vă întreb, domnilor, dacă cele două evenimente considerate de experţii în domeniu ca istorice coincid doar întâmplător.

Ion Iliescu: Nu se poate găsi o corelaţie nemijlocită, pentru că întâlnirea celor 20 se referă la un fenomen cu totul deosebit, care afectează economia mondială. Este o criză de mare profunzime care a apărut în domeniul financiar, se extinde în domeniul economic, în contextul globalizării economiei mondiale capătă o extensiune mondială şi faţă de poziţiile adoptate anterior, de nonintervenţie a statului în economie se produce o modificare de esenţă în modul de abordare a problemelor şi, iată, şefi de state se adună pentru a gândi împreună ce se poate face, cu ce instrumente se poate acţiona la nivel global pentru a diminua efectele acestei crize, chestiuni care erau inacceptabile într-o vreme şi toate teoriile neoliberale contestau necesitatea intervenţiei statului în economie. Deci este o modificare de esenţă din acest punct de vedere în abordarea problemelor economice. NATO împlineşte 60 de ani. Este cu totul altă chestiune, ţine de ambianţa de securitate internaţională, de Alianţa care a asigurat stabilitate, securitate o perioadă de timp şi care constituie un factor de stabilitate în continuare. Deci, o conexiune imediată între cele două evenimente e puţin forţată.

Realizator: Domnule preşedinte Constantinescu, vor folosi liderii lumii această ocazie, a suprapunerii celor două evenimente, despre care domnul preşedinte Iliescu ne spunea că s-au suprapus pur întâmplător, această situaţie, pentru a rezolva mai bine problemele care în multe locuri sunt convergente?

Emil Constantinescu: La ce probleme convergente?

Realizator: Pe de o parte, situaţia economică globală, căreia i s-au căutat soluţii, iar pe de altă parte, pe domeniu mai restrâns, problemele cu care se confruntă Alianţa şi direcţia nouă de acţiune căreia, de asemenea, i se doreşte o soluţie.

Emil Constantinescu: V-am cerut detalii şi acuma este mai corect răspunsul, mai aplicat, pentru că, sigur, nu există o legătură. Se datorează fiecare reuniune unor evenimente separate – şi aceste reuniuni au la rândul lor o periodicitate – dar în momente de criză globală, gravă, cum este aceasta, repet, care se află doar la început, apar şi probleme de securitate, pentru că pot apărea anumite derapaje, pot apărea anumite confruntări, pot apărea situaţii tulburi şi în acest moment, un sistem de securitate stabil nu numai că poate rezolva la un moment dat anumite situaţii critice, de confruntări deschise, dar poate să fie şi un element generator de încredere, pentru că cheia a tot ce se întâmplă acum stă într-un singur cuvânt: încredere. Dacă nu există încredere, economiile se prăbuşesc. Iată de ce putem spune că mai înainte de a fi o criză economică, ce se întâmplă acuma este o criză de nervi, ceea ce vedem la suprafaţă, dar, sigur, care are o bază serioasă în anumite evoluţii economice şi nu vom putea să ajungem la un sfârşit al crizei indiferent ce se va întâmpla la reuniunea G-20 de la Londra, indiferent de ce măsuri s-ar lua, atâta timp cât nu este pregătit un nou model. Aş vrea să atrag atenţia cu această ocazie că nu este vorba de o confruntare ideologică de această dată de tipul dreapta-stânga, pentru că cele două orientări, keynesismul şi friedmanismul, ca să spunem, orientarea lui Milton-Friedmann, amândouă s-au născut pe teren american şi se confruntă de mai multe decenii. Şi într-o parte şi în alta exagerările au creat dificultăţi. Ceea ce se încearcă acuma este găsirea unor paleative şi un fel de demonstraţie exterioară, proiectele de convergenţă de idei, cel puţin un semnal coerent pe care statele cele mai importante din punct de vedere economic ale lumii îl dau societăţii mondiale de data aceasta, statului mondial şi în acelaşi timp, printre ele se află şi foarte multe membre NATO, deci şi posibilitatea de a asigura o securitate în cazul unor derapaje sociale care de multe ori tind să se asocieze în situaţii de criză economică.

Realizator: Programele concertate adoptate astăzi de statele membre ale Grupului 20 însumează 5.000 de miliarde de dolari în următorii doi ani şi vor determina creşterea Produsului Intern Brut mondial cu 4% până la finalul anului 2010. Iată o primă rază de lumină pe care noul nucleu politic al lumii pare să o ofere economiei mondiale. Aş vrea să vă întreb ce importanţă prezintă pentru întregul proces de globalizare întâlnirile G-20 în general şi reuniunea de la Londra, în special?

Ion Iliescu: Această reuniune a apărut ca o reuniune privind măsuri de emergenţă. O situaţie gravă de criză a impus reunirea reprezentanţilor celor mai bogate ţări din lume pentru a gândi împreună măsuri de luat pentru a atenua efectele acestei crize. Aici sunt două aspecte. Pe de o parte, măsurile acestea imediate care să atenueze efectele crizei şi să asigure mijloace pentru o relansare economică într-un viitor previzibil sau imprevizibil, un an, doi ani. Este destul de optimistă toată această chestiune, referitoare la anul 2009 şi ca în anul 2010 să poată fi relansată economia mondială; este un efort necesar şi lăudabil că s-a ajuns la o înţelegere, pentru că ne amintim, cu câteva zile în urmă erau şi poziţii divergente asupra dimensiunii implicării, asupra implicării, asupra gradului de reglementări sau de reglementare a pieţei mondiale ş.a.m.d.

Realizator: Chiar şi dimineaţă încă erau disensiuni…

Ion Iliescu: Preşedintele Sarkozy chiar dăduse un fel de avertisment în legătură cu posibilitatea retragerii. Deci, este un lucru pozitiv că până la urmă s-a ajuns la o înţelegere comună, că totuşi situaţia este gravă şi este nevoie să se asigure o intervenţie imediată. Dar asta nu rezolvă problema pe termen lung. Sunt discuţii de multă vreme din acest punct de vedere. În 2002, la o reuniune la Monterey, care a continuat apoi şi la Johannesburg şi în 2004 la ONU, la New York, preşedintele Chirac se referea  la inexistenţa unei structuri instituţionale internaţionale pentru astfel de intervenţii corective la efectele negative ale pieţii. Se vorbea atunci mai ales de adâncirea discrepanţelor economice la scară mondială, între lumea bogată si lumea săracă, în ciuda faptului că economia mondială a cunoscut creşteri spectaculoase mai ales în a doua jumătate a secolului trecut. Şi dânsul propunea în cadrul reformei ONU să se gândească o structură nouă, un Consiliu de Securitate Economico-Socială care să aibă această misiune de factor de intervenţie corectiv, nu să se substituie pietii – că e greu să facă acest lucru – dar, spre exemplu, în Europa, aceasta revine ca misiune statelor. În Europa există o singură experienţă istorică privind implicarea statului şi un echilibru între piaţă şi stat, stat nu ca substitut al pieţii, cum s-a întâmplat în Uniunea Sovietică şi în alte ţări, unde un sistem a falimentat tocmai pentru că a ignorat piaţa şi rolul ei, ci statul doar ca factor corectiv, pentru că piaţa dintotdeauna a încurajat dezvoltarea, dar a generat polarizare socială, sursă de convulsii. In Europa s-a născut conceptul de economie socială de piaţă şi profilarea unui model social care să atenueze aceste discrepanţe. Aici era rolul statelor, cu astfel de intervenţii, şi cumva s-a extins problema la nivelul Uniunii Europene. Dar la scară globală nu există asemenea instituţii. Instituţiile Bretton Woods, FMI şi Banca Mondială nu aveau asemenea misiuni. ONU nu dispune de asemenea componente. Deci, discuţiile de acum de la Grupul celor 20 – sunt de un larg interes. Au mai fost si altele, inainte….

Realizator: La Washington, la 15 noiembrie.

Ion Iliescu: Da. Cea de la Londra care vine acum este numai un prim pas într-o măsură de emergenţă, care va trebui însă să fie urmat de discuţii fundamentale şi probabil că ONU va fi şi cadrul în care asemenea discuţii să se continue şi să elaboreze nişte proiecte de viitor privind asemenea proiectări de instituţii, nu ca structuri birocratice, superbirocratizate – e în sine complicată şi conceperea unor astfel de structuri – dar ceva trebuie gândit şi eu cred că se deschide calea unei epoci noi în ceea ce priveşte globalizarea, pe de o parte, ca un fenomen obiectiv şi eminamente pozitiv, dar care adânceşte efectele perverse, negative ale pieţei. Şi apariţia, aşa cum la nivel naţional în Europa s-au găsit asemenea formule în ţările membre ale Uniunii Europene, ceva la nivel global. Deci, eu cred că este deschiderea unei etape de mari analize, dezbateri şi elaborări pentru anii ce vin. Va dura, va dura ani, dacă nu decenii până ce se va contura un nou proiect al acestui nou stadiu al evoluţiei economiei mondiale.

Realizator: Spicuind în continuare din comunicatul summitului, la Londra: s-a decis ca resursele monetare ale Fondului Monetar Internaţional să se tripleze, ajungând la 750 de miliarde de dolari, sumă menită să sprijine pe timpul crizei economiile emergente şi ţările în curs de dezvoltare, la acestea se adaugă un pachet de 250 de miliarde de dolari care va sprijini fluxurile comerciale globale şi încă 250 de miliarde de dolari care ar putea fi emişi efectiv de FMI, prin instrumentul financiar numit Drepturi Speciale de Tragere, repartizaţi membrilor instituţiei, deci inclusiv României. Aş vrea să vă întreb, domnule preşedinte Emil Constantinescu, poate fi G-20 structura mondială despre care vorbea domnul Ion Iliescu puţin mai devreme, structură mondială care să poată găsi cel puţin principial soluţiile la problemele globale, care după aceea să fie discutate în organismele instituţionale cunoscute: ONU ş.a.m.d.?

Emil Constantinescu: Acum, şi preşedintele Iliescu, şi eu ştim ce înseamnă aceste conferinţe internaţionale, chiar dacă noi nu am participat la G 20, pentru că nu reprezentam şi nu reprezentăm ţări de asemenea potenţă economică, dar noi ştim cum decurg, ce se întâmplă, cum se scot comunicatele, ce se comunică, ce se întâmplă în şedinţă, ce se întâmplă în spatele uşilor închise şi ce se discută în particular.

Realizator: Acest lucru vrem şi noi să încercăm să decriptăm .

Emil Constantinescu: Să decriptăm puţin. Singurul rol pe care îl joacă această întrunire G 20 este de a da încredere, de a linişti, că de încredere nu putem vorbi, deci clar, încă în acest moment nu putem vorbi de încredere în zona investitorilor, nu putem vorbi de o încredere de relansare economică. Putem vorbi de o liniştore care pleacă de la un fapt real. Sunt capabile aceste 20 de ţări să-şi domolească aversiunile, chiar dacă au puncte de vedere diferite şi este evident că în cadrul G 20 există două puncte de vedere, punctul de vedere american – finanţare masivă pentru relansare economică rapidă şi punctul de vedere german, germano-francez, şi anume cheltuielile masive din banii publici pentru finanţarea proiectelor de stimulare fiscală pot fi nesustenabile pe termen lung şi deci Uniunea Europeană merge pe rezervarea unor echilibre macroeconomice, este mult mai prudentă. Este şi normal, pentru că reprezintă o structură mai complicată şi care nu a fost atinsă de criză în asemenea măsură. Revin acum şi să vă spun de ce nu se rezolvă nimic acum, la G 20, pentru că, am spus din prima mea intervenţie, nu există un proiect nou, nu se ştie aceasta, nici la nivelul think tank-urilor nu a fost formulat, darmite să fie apoi creat şi impus, nu există, pentru că mai întâi, nu se cunoaşte referenţialul. Cu toate eforturile care se fac acum, nu se ştie care este dimensiunea acelor credite supreme, securitizări, derivative, fonduri hedge nu le mai traduc, cei care ştiu, ştiu despre ce este vorba, ce se ascunde în spatele acestor expresii din limba engleză, dar acum s-a trecut de la trilioane la ideea că pot să fie cvadrilioane, deci pot să fie cvadrilioane de fonduri care nu se cunosc, care scapă reglementărilor, care nu sunt înscrise nicăieri şi care sunt o economie financiară paralelă. Un alt fenomen care acum este evident este discrepanţa dintre economia financiară şi economia reală, care poate să fie de două ori mai mare, uneori, să spunem, de trei ori mai mare economia financiară faţă de economia reală. Ceea ce pot să facă în acest moment este să caute, să creeze un organism de supraveghere internaţională care să încerce să adopte sisteme de control al familiei de securizări derivative, deci cumva să stabilească ce se întâmplă, pentru că nici şefii statelor nu ştiu ce se întâmplă încă în această economie. Pot să vă spun însă cu certitudine: ONU nu va avea nici un rol. Îmi pare foarte rău. Am fost la ONU, este o organizaţie democratică, dar este o organizaţie complet ineficientă în acest moment. Nimic serios nu se poate discuta la ONU sau discuţiile ar fi la infinit, dar în cadrul G 20, în momentul de faţă contează poziţia Statelor Unite şi a statelor din Uniunea Europeană. Celelalte stau în expectativă, dar stau într-o expectativă în care se încearcă lămurirea care va apare în scurt timp între ceea ce se numeşte noul raport de forţe, de fapt, mai corect, noile centre de greutate, deja în zonele unde minţile şi specialiştii cei mai importanţi încearcă să găsească soluţii, de deplasare a zonelor de emergenţă, cum se numesc astea, către zona Pacificului. Este evident că în momentul de faţă China, care încă stă liniştită pentru că nu şi-a construit rolul ei, China va lucra un rol extrem de important în viitorul imediat chiar. Realizator: China şi Rusia au şi cerut de altfel introducerea unei monede… Emil Constantinescu: Rusia este văzută… analizele care se fac pe seama Rusiei sunt foarte negative în momentul de faţă. Sunt foarte negative, Rusia este considerată un colos cu picioare de lut, este o expresie care îi aparţine lui Kissinger. Este considerată o structura corporativă în care statul practic nu mai există, este o discrepanţă între stat cu structuri de acestea de tip regional, care nu mai au nimic în comun, cum sunt cele din Siberia cu cele din alte zone, deci din timp ce analizele asupra Chinei coincid la toţi experţii, China este într-o emergenţă, China va juca un rol din ce în ce mai important. Altele poate, ca India şi alte ţări, vor apărea în prim-plan. Rusia nu este văzută ca un element important în viitor şi pentru că rezervele ei de gaze, şi vă pot spune în zona aceasta, ca specialist aici am să vorbesc, s-au stopat produsele sau proiectele de extindere a explorării şi a exploatării pentru petrol şi gaze ruse au fost stopate pentru că cer investiţii enorme şi nu mai este capabilă Rusia să furnizeze în condiţiile scăderii preţului petrolului aceste… dar vorbesc despre Rusia, pentru că ne interesează, ne interesează pe noi în România în ce vecinătate suntem, dacă suntem în vecinătatea unei sone stabile, calme şi emergente sau dacă ne aflăm în vecinătatea unei zone de instabilitate sau de scădere economică. Ultimul lucru care vreau să-l spun şi este un mesaj care vreau să-l transmit românilor, din fericire pentru noi, România nu va trebui să joace, în contextul acestei crize mondiale, în ape tulburi, pentru că suntem deja într-un club, suntem în Uniunea Europeană, suntem sub protecţia NATO şi tot ce s-a întâmplat cu acest acord cu FMI – noi avem, şi preşedintele Iliescu, şi eu avem experienţa negocierilor cu FMI în condiţii diferite. Faptul că s-a negociat atât de repede, s-a negociat pentru că Uniunea Europeană este interesată în securizarea României, în păstrarea unui caracter emergent al economiei româneşti, atât cât se va putea şi chiar din surse care le avem şi noi, în construirea în câteva ţări din Europa de Est şi în special în România a unei zone care să poată să fie în momentul declanşării, să spunem, unei noi dezvoltări, să fie o zonă pe care să se poată baza.

Realizator: Mi-aţi venit puţin în întâmpinare, domnule Emil Constantinescu. Deciziile de această dimensiune ne duc însă, vrând-nevrând, la constructia unor paralele cu măsurile luate pe plan intern de guvernele naţionale. Ce aş vrea să vă întreb, domnule Ion Iliescu, poate fi asumată această reuniune de la Londra – şi nu numai aceasta, şi celelalte reuniuni ale Grupului 20 – ca nişte reuniuni ale unui executiv mondial?

Ion Iliescu: Nu chiar, dar este un grup constituit al ţărilor cu cel mai mare potenţial economic şi care au rolul dominant şi determinant în desfăşurarea vieţii economice mondiale. De aceea, deciziile comune ale lor sunt importante pentru mersul lucrurilor.

Ion Iliescu: Eu aş fi punctat câteva chestiuni.

Realizator: Vă rog.

Ion Iliescu: În primul rând, referitor la prima întrebare a dumneavoastră, sigur că această reuniune şi deciziile ei nu pot juca rolul unor structuri de guvernare mondială, ca să spun aşa. Este, aşa cum spuneam, o acţiune şi o măsură de emergenţă într-o situaţie critică în care intervenţia acestor state este foarte importantă. Eu vreau să vă spun, că din păcate astfel de măsuri se iau sub presiunea faptelor, sub presiunea unor momente de criză. Ceea ce spunea preşedintele Constantinescu, economia aceasta virtuală în domeniul bancar, al creditelor, financiar, a devenit de dimensiuni multiple faţă de economia reală şi oarecum ruptă de economia reală. Este o chestiune foarte serioasă, care necesită în continuare studii foarte aprofundate, si, detaliat, cum anume aceste lucruri pot fi puse în concordanţă. În al doilea rând, încă în 1969, ONU şi-a propus măsuri pentru a combate sărăcia din lume şi a proclamat “deceniile dezvoltării”. A luat o decizie atunci, ca ţările bogate să aloce 0,7% din PIB-ul naţional la un fond mondial al dezvoltării, în sprijinul ţărilor slab dezvoltate. În primăvara lui 2002, deci trecuseră 33 de ani de la decizia ONU din ’69, la summitul organizat de ONU la Monterey, consacrat combaterii sărăciei, s-a constatat că ţările bogate alocaseră, luate împreună, doar 0,2% din PIB pentru acest fond al dezvoltării, iar Statele Unite, ţara cea mai bogată a lumii, care cu 5% din populaţia planetei controlează 35% din PIB-ul mondial, alocaseră doar 1%. Singurele ţări disciplinate, conştiincioase, au fost ţările scandinave şi Olanda. Atunci s-a şi luat decizia la UE, ca Uniunea Europeana să se alinieze şi să aloce cele 0,7%. Iată că acum, într-o situaţie gravă, în care şi economiile ţărilor dezvoltate sunt implicate şi la ele a apărut criza, s-a găsit posibilitatea ca să se intervină. Mai mult, cu ani în urmă, acum vreo patru ani de zile, Lester Brown vorbea despre două măsuri vitale pentru soarta lumii şi propusese un buget. Pe de o parte, pentru combaterea sărăciei în lume şi cu măsuri în sprijinul ţărilor sarace, care însuma vreo 70 de miliarde de dolari şi măsuri pentru protejarea pământului. Adică a mediului, apei, pescuitului marin, reîmpăduriri, protejarea solului fertil, ş.a.m.d., care însuma vreo 90 de miliarde. Împreună, toate insumau vreo 160 de miliarde. Un buget anual necesar, care să fie susţinut. Părea o sumă mare atunci. Bugetul militar al statelor lumii era de aproape 1000 de miliarde. Deci era dilema: de unde să se scoată un 15-20% din bugetele militare, SUA reprezentând jumătate din acest buget al înarmărilor, pentru aşa ceva? Şi nu s-au găsit la vremea respectivă asemenea deschideri!.

Realizator: Poate se vor găsi în viitor.

Ion Iliescu: Iată deci că uneori, viaţa împinge factori de decizie şi eu cred că viaţa va fi cea care până la urmă, va impune şi structurări, poate, de cu totul altă natură. Un vicepreşedinte al Băncii Mondiale, Jean-Francois Richard, vorbea despre asemenea structuri. Pentru că instituţiile sunt foarte inerte. Noi ne aflăm în faţa unor fenomene de mare dinamică, a creşterii demografice, pe de o parte, cu presiuni asupra resurselor şi de dezvoltare a noii economii. Noi tehnologii, cu o dinamică foarte mare. În timp ce evoluţia instituţiilor este foarte lentă şi de aceea, apare o mare contradicţie şi el spunea că, probabil, în viitor, structurile acestea birocratice, statale, cu ierarhii pe verticală, sunt foarte greoaie. Probabil că se va naşte şi la nivel mondial o structură cibernetică, în care să intervină factorii statali, dar şi aceştia politici, internaţionali. factorii economici. Până la urmă, companiile multinaţionale, internaţionale, vor fi obligate de viaţă să cupleze la un cadru de cooperare şi inclusiv societatea civilă, care să formeze un triunghi instituţional mult mai flexibil şi cu o structură mai mobilă, mai adaptabilă, care să concure la crearea acelui cadru de participare şi de intervenţii corective, pentru piaţa mondială.

Realizator: Puţin mai devreme… vă rog.

Ion Iliescu: Sunt discuţii, deci este o perioadă, şi asta e bine, de mari dezbateri, discuţii, confruntări de opinii, de idei, care vor genera până la urmă ceva.

Realizator: Puţin mai devreme, dl Emil Constantinescu atrăgea atenţia asupra conduitei pe care ar trebui să o adopte România în aceste condiţii. Revin la idee...

Ion Iliescu: Are dreptate.

Realizator: …şi aş vrea să vă întreb ce beneficii şi ce riscuri rezultă, dle Constantinescu, pentru ţara noastră, în contextul mondial contemporan?

Emil Constantinescu: Mai întâi aş vrea să îmi continui ideea, pentru că mi se pare important, unde a ajuns şi preşedintele Iliescu, spre final. Ca să se ajungă la un proiect nou, la un nou sistem, la care nu se poate ajunge în momentul de faţă, până când nu se cunoaşte realitatea, este nevoie mai mult decât de soluţii economice, mai mult decât de soluţii administrative. Pentru că trebuie, din nou, societatea umană globalizată, să găsească lucruri în care să creadă. Sistemul capitalist a intrat în această criză, nu din cauza deficienţelor economiei de piaţă, pentru că nu există un alt sistem adaptat omului care să obţină profit decât economia de piaţă, ci din cauza aroganţei şi lăcomiei care s-au grevat pe sistemul economiei de piaţă şi au dus la această criză. Sigur că nu… Şi experienţa pe care o am de viaţă, în primul rând, şi cea pe care am avut-o noi trăind în sisteme dictatoriale, nu ne permitem să mai venim cu utopii, să ne imaginăm că deodată bunul simţ va înlocui aroganţa şi onestitatea, lăcomia. Nu. Trebuie construită pe natura umană aceste soluţii şi triunghiul, de care amintea şi preşedintele Iliescu, trebuie să fie un triunghi în care să existe un dialog între domeniul economic, domeniul stat-administraţie şi societatea civilă, pentru că fiecare are ceva de făcut şi nu este corect să-i cerem altceva. Economia şi corporaţiile multinaţionale acum, că asta este realitatea, au datoria să obţină profit şi să dezvolte economia. Nu le putem cere lor moralitate. Statul are datoria de reglementări, să facă o legislaţie şi reglementări clare, care să nu permită obţinerea profitului oricum, cu orice preţ şi mai ales lipsit de transparenţă, în timp ce societatea civilă, ea ar trebui să impună anumite criterii morale. Să le impună, pe de-o parte, statului, ca să dea formă legislativă, să le impună corporaţiilor internaţionale şi, sigur, un prim pas s-a realizat în momentul în care conceptul de responsabilitate socială al corporaţiilor a intrat deja în uz, dar nu suficient, în ceea ce priveşte România.

Realizator: Dacă se poate foarte pe scurt, pentru că aş mai avea o întrebare legată de importanţa aderării noastre la NATO. Cum vedeţi dumneavoastră acest moment pentru România?

Emil Constantinescu: Foarte pe scurt. Vreau să vă spun că în ceea ce priveşte România, ea este plasată într-o situaţie avantajoasă, dar, din păcate, nu ştiu cât vom putea să folosim din această situaţie, care, în parte, decurge şi din lipsa de dezvoltare a instrumentelor economiei de piaţă şi noi nu avem credite şi derivative că nu am ajuns să le dezvoltăm, ceea ce este un lucru foarte bun. În România a existat un acces la capital privat ieftin, dar, aşa cum aţi spus şi dumneavoastră, nu dezvoltă această idee că ar putea să facă obiectul unei emisiuni separate. Dar ce vreau eu să spun că lipseşte României este lipsa unui proiect de dezvoltare românesc, pentru că nimeni nu poate crea în locul nostru un astfel de proiect şi aşa cum arată administraţia, astăzi nu există speranţe, deci el trebuie construit din nou în zona intelectuală din societatea civilă.

Realizator: Ce au însemnat cei cinci ani de apartenenţă a României la NATO?

Ceva foarte important. Au însemnat apartenenţa României la NATO… În primul rând, a fost condiţia sine qua non absolut necesară pentru integrarea europeană. Acesta este mecanismul: nu poţi să intri în UE fără să intri în NATO. Doi: a existat un climat de securitate şi apoi investiţii, pentru că România a primit în ultimul an şi în ultimii doi ani investiţii private şi din fondul de investiţii cât nu a primit în ceilalţi, să spunem, 16 ani. Modul în care noi putem să folosim, am putut să folosim sau vom putea să folosim aceasta, depinde de capacitatea noastră de a gestiona criza.

Realizator: Domnule Ion Iliescu, ce a însemnat, din punctul dumneavoastră de vedere, această prezenţă a României în Alianţa Nord-Atlantică în ultimii cinci ani?

Ion Iliescu: Eu aş extinde. Pe lângă aceşti cinci ani, au fost şi anii anteriori…

Realizator: Din Parteneriatul pentru Pace.

Ion Iliescu:  Sigur că da. Adică Parteneriatul pentru Pace, România a fost prima ţară din zonă care l-a semnat. Era o iniţiativă americană la vremea respectivă şi din ’94 am devenit parteneri la acest context pe care-l oferea Parteneriatul pentru Pace, care deja ne-a inclus în acest club şi deja acţiona chiar şi această fază a parteneriatului ca o umbrelă protectoare pentru securitatea noastră, într-o zonă încă fragilă pe vremea respectivă.

Realizator: Mai avem 45 de secunde.

Ion Iliescu: Statutul de ţară cu drepturi depline, fără îndoială că a adus un plus, care s-a completat cu cooperarea precedentă şi apoi integrarea în UE şi este vital pentru noi şi în aceste momente şi a fost una din discuţiile noastre în cadrul UE, că marile decalaje din lume nu se rezumă numai la nord, sud, la scară planetară, ci în Europa avem nord şi sud. Ţările dezvoltate din vest şi zona noastră, care nu prea a fost favorizată de istorie şi care a moştenit o rămânere din urmă puternică, iar acest decalaj nu ne este numai nouă nefavorabil, ci Europei în ansamblu. Şi este o chestiune de solidaritate a întregii Europe ca să sprijine eforturile ţărilor din această zonă pentru a reduce aceste decalaje în timp şi această filozofie există în politica UE şi este un factor favorizant pe care trebuie să-l ştim să-l utilizăm.

Realizator: Mă văd obligat să întrerup aici dialogul cu dumneavoastră. Punem punct talk-show-ului din seara zilei de 2 aprilie, în care am discutat despre reuniunea liderilor lumii politice şi economice, pentru găsirea unei soluţii la criza economiei mondiale. Invitaţii ediţiei au fost: foştii preşedinţi ai României, Ion Iliescu şi Emil Constantinescu. Domnilor, vă mulţumesc pentru participarea la emisiunea noastră.