Rescrierea istoriei recente și consecințele ei

        Observ, nu fără îngrijorare, un extrem de periculos proces de rescriere, deformată și manipulatorie, a istoriei recente. Unii care nu au trăit și nu au cunoscut direct evenimentele, scriu, cu o lejeritate uimitoare, despre ce am trăit noi, ceilalți, și în comunism, și după aceea. Mai mult , au pretenția că dețin tot adevărul, că lucrurile pe care le știu ei-mijlocit-reprezintă singura variantă valabilă. Trebuie să gândești ca ei, să accepți că ai trăit ce spun ei, nu ce ai trăit tu. Și totul afirmat, într-un spirit de intoleranță de care credeam că am scăpat, măcar parțial, după mai bine de un sfert de secol de democrație. Este motivul pentru care încerc să dau niște răspunsuri unor astfel de încercări. Nu am avut niciodată pretenția că dețin adevărul. Dar am dreptul, și obligația, să prezint partea mea de adevăr. Cu atât mai mult cu cât sunt, nu de puține ori, subiectul acestor încercări de rescriere a istoriei.  

       Viața a făcut să trăiesc cele mai importante evoluții ale societății românești din a doua jumătate a secolului trecut, ca și la începutul acestuia. Am fost, ca marea majoritate a românilor, trăitori în aceste vremuri, și victimă, și participant la aceste evoluții. Sigur, democrația, mai ales una mimată, de fațadă, golită de conținut, nu aduce nici bunăstare, nici libertate, nici speranța de mai bine. Dar lipsa ei este cu adevărat penalizantă. Nimeni nu mai amintește acum de faptul că România și-a dorit, în decembrie 1989, să se întoarcă la normalitatea democratică, la pluralism, de la idei și credințe, la partide și organizații civice. 

        Pentru a înțelege de ce lucrurile au evoluat cum au evoluat în România, după Revoluția din decembrie 1989, trebuie să înțelegem cum am ajuns acolo. Iar rescrierea istoriei, după criterii și interese subiective nu ne ajută în niciun fel. Pentru că este partizană, și vrea să impună o viziune despre evenimente care servește interese de grup, nu interesul de a avea un instrument cu care să înțelegem trecutul. 

Totalitarismul ”comunist” nu a fost, decât ultimul dintr-o serie, apărute în perioada interbelică. Perioadă în care își are rădăcinile și eșecul democratic, a cărui primă consecință a fost geneza unui sistem discriminatoriu, pe baze ideologice și etnice, care a dus la Holocaust în ceea ce-i privește pe mulți dintre concetățenii noștri evrei, la persecuția și deportarea țiganilor, la internarea în lagăre a oponenților politici.

        Am fi lipsiți de onestitate dacă nu am spune că și în comunism a existat, la nivel intelectual, dar nu numai, o atracție față de ideile și personalitățile extremei drepte interbelice. În mare parte ca reacție la situația societății românești din ultimii ai ai ceaușismului. De ce respingerea nu a născut și în România o alternativă democratică, de felul celor din Cehoslovacia și din Polonia? Poate pentru că ideile respective nu aveau nimic în comun cu democrația, că erau tot un soi de totalitarism? 

        Am fost dintre cei care, în anii ceaușismului, și-au pus problema ”Ce se va întâmpla după plecarea lui Ceaușescu?” Era evident că PCR nu mai putea oferi un răspuns problemelor societății românești. Motivul era simplu, și oarecum similar cu ceea ce se întâmplă azi în spațiul politic: nimeni nu mai gândea la viitor, și cu atât mai puțin nu mai gândea în termeni politici și ideologici. Tot ce conta era exercitarea puterii.       

La fel de evident era că programul de austeritate impus de Ceaușescu economiei și societății românești nu avea cum să nu ducă la radicalizarea ei. O scurtă paranteză: păstrând rigorile necesare și judecând contextul istoric, programele de austeritate de azi , în mod fatal determină unele comparații cu cele din anii 80, din România. Ce au în plus, este polarizarea socială tot mai acută și, ceea ce este, totuși, o supapă de siguranță socială – posibilitatea oferită românilor de apartenența țării la UE, aceea de a emigra din motive economice. Efectele economice și sociale sunt însă la fel de negative, și duc la o nouă radicalizare a societății. Prima reacție firească este detașarea populației de tot ce înseamnă politică, inclusiv de democrație. Sunt însă unii, care  se simt ca peștele în apă în aceste vremuri tulburi.

        Pentru mine, și pentru cei care erau îngrijorați de starea României, modelul de transformare a țării, după plecarea lui Ceaușescu, și de deschiderea țării, care se impunea cu necesitate, nu era foarte clar conturat. Nu știam foarte bine cum vor putea evolua lucrurile. Perestroika din URSS amintea cumva de așa-zisa liberalizare din anii ’60, din România,  sau de  ”Primăvara de la Praga”. Ambele însă, eșuaseră, pentru că nu se făcuse și pasul următor, pluralismul politic. Asta a făcut ca unul dintre principalele puncte ale ”Comunicatului CFSN”, din noaptea de 22 decembrie 1989, să prevadă revenirea la pluralismul politic. Privit retrospectiv, el nu era doar programul Revoluției Române, ci și o foaie de parcurs, un model de transformare a României.

        Cei care au formație de ingineri, dar și matematicienii și fizicienii, știu că lucrul cel mai greu de descris, de cunoscut, este regimul tranzitoriu. Pentru că procesul are permanent ceva atât din starea inițială a sistemului, dar și din starea sa finală. Tranziția începută în 22 decembrie 1989 a fost extrem de complicată tocmai din cauza acestor caracteristici ale proceselor de transformări necesare. Iar greutăților inițiale li s-au adăugat altele, generate de transformările din spațiul european și internațional, care ne-au afectat direct. Nu mi-am închipuit nicio clipă că seara ne vom culca în totalitarism, iar dimineața următoare ne vom trezi într-o  societate normală, în democrație și capitalism. 

        Teama a fost o constantă a regimurilor totalitare, inclusiv a totalitarismelor românești. A făcut parte din viața românilor din anii 20 până în anii 90. Iar schimbarea de regim politic a născut, la rândul ei, un nou val de temeri. Tranziția, în prima ei fază, a fost dominată de aceste temeri. Sunt firești, sunt umane, eram cu toții în fața necunoscutului, a incertitudinilor. 

        La temerile legate de viitor au contribuit și pozițiile extreme, dacă nu chiar extremiste, exprimate de unele forțe politice formate, sau reînviate după 22 decembrie 1989. Strategia confruntării, a violenței în stradă, aleasă de unii lideri politici imediat la începutul anului 1990, a alimentat aceste temeri. Mulți români se simțeau amenințați de această radicalitate. Și au reacționat cum au putut, și au crezut că e mai bine. 

        România a ieșit la stânga din ”comunism”. Mulți erau-și sunt și acum la fel de nedumeriți de asta, nu-și puteau explica fenomenul. Explicația este la îndemână: subdezvoltarea României, pe care industrializarea forțată nu reușise s-o elimine,  la care se adăugau efectele ”austerității” din anii 80, când a fost forțată plata datoriilor externe. Într-o societate cu nevoi clare de politici de stânga, ar fi fost de mirare să avem peste noapte un curent politic majoritar ”de dreapta”. Cu atât mai mult cu cât ”dreapta” interbelică era cel mai adesea asociată cu formațiunile de extremă dreapta, vinovate de grave abuzuri. Nici politica interbelică nu lăsase amintiri prea plăcute majorității românilor.

        Analogiile cu Polonia și Cehoslovacia nu au cum oferi o imagine clară a evoluțiilor post-comunismului în România. Nu spun o noutate: democrația nu este un dat ”natural”. Este un sistem de valori, de instituții politice, de mecanisme de control reciproc al puterilor în stat, care se construiesc, și se impun în timp în conștiința cetățenilor și în practica guvernării. Asta am început să construim, încă din noaptea de 22 decembrie 1989, și nu ne făceam iluzii că va fi simplu, și nici ușor.

 

        Notă: textul fiind mai lung, am ales să-l împart în două. Aceasta este prima parte. Cea de-a doua este dedicată construcției democratice a României post-comuniste.

 

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: