Vasile Dâncu și “stânga”

Vasile Dâncu reapare la rampă printr-un amplu text pe blogul propriu, cu un titlu provocator : “Ultima bătălie a stângii – dărâmarea idolilor”.

Nu ştiu pe ce temei este considerat Vasile Dâncu om de stânga, ba chiar “ideolog şi reformator al PSD” (pretenţie pe care o afişează şi el în titlul articolului menţionat) . Pentru că textul cu pricina nu face decât să repete sloganuri răsuflate, vehiculate de exponenţii dreptei celei mai agresive din anii ’90. El lansează la adresa lui Iliescu şi a susţinătorilor săi invective şi învinuiri tipice, proferate de adversarii politici (ca şi de unii propagandişti obscuri de la ziarul “Adevărul“ sau alţii ca ei): pentru că “s-a tras la Revoluţie”, (ba chiar şi pentru condamnarea lui Ceauşescu) , pentru ca ar fi fost “călcată în picioare” Piaţa Universităţii, ca şi pentru venirea minerilor în Bucureşti – deformând astfel , la fel ca şi alţi opozanţi , adevărurile istorice, atât ale Revoluţiei Române din Decembrie 1989, cât şi evenimentele politice ulterioare. Sunt date uitării realităţile despre cine a provocat violenţele stradale din ianuarie 1990, devastarea clădirii guvernului în ziua de 18 februarie 1990, violenţele etnice de la Târgu Mureş din martie 1990. Cine şi când a „călcat în picioare” Piaţa Universitaţii – tribuna electorală a opoziției de atunci , care a ocupat , nederanjată, principalul nod de circulaţie din Bucureşti , timp de o lună şi jumătate? În schimb se încearcă a fi date uitării actele de vandalism ale unor grupări rebele din 13 iunie 1990, care au constituit cauza directă, inclusiv a venirii minerilor în zilele de 14 şi 15 iunie (aceiaşi mineri care veneau, peste un an , pentru a cere demisia guvernului şi a preşedintelui Iliescu. Asta, deasemeni, se uită !).

Dar , care este tema actuală pe care o lansează  de fapt, Vasile Dâncu ?

El afirmă clar că „discuţiile în jurul lui Geoană sunt doar un pretext” şi că , de fapt, ar fi vorba de manevre obscure ale „nucleului vechi de partid” (Iliescu & Co.) , care ar dori, „sa-l submineze pe Ponta” şi să „revină la putere” (?!?).

De aceea , afirmă el că „ultima bătălie a stângii”(ceeace înţelege Vasile Dâncu prin stânga) ar fi „să scape de umbrele trecutului”- întruchipate, bineînţeles de Iliescu şi Năstase.

„Să fie date jos tablourile de pe pereţi” – o altă figură de stil folosită de Vasile Dâncu – care le reproşeaza lui Năstase şi Geoană că, „deşi au câşigat unele bătălii”, nu au ştiut să dea jos „tabloul de pe perete” – adică „să scape de Iliescu” ! Deci, pentru Dâncu, reformarea PSD înseamnă – „afară cu Iliescu”. El încheie cu un sfat direct adresat lui Victor Ponta : „să uite tot ce a învăţat în cei 10 ani de pesedism” şi să clădească un „partid modern al stângii … fără tarele celor 20 de ani de democraţie împleticită”. Numai asa , tânărul preşedinte Victor Ponta va putea fi „primul dintr-o nouă serie de lideri”ai PSD care să marcheze acest nou început .

Vasile Dâncu nu este la prima sa încercare în aceasta aşa-zisă „reformare” şi „modernizare” a PSD. A mai facut-o şi în 2005, când, împreună cu Ioan Rus şi aşa-zisul „grup de la Cluj” a reuşit să convingă o serie de lideri şi delegaţi la Congresul PSD din aprilie, să-l prefere pe Geoană în locul lui Iliescu, în fruntea partidului. S-a văzut ce efecte a avut asupra partidului această opţiune. Tot atunci el afirma că un partid „serios” nu ar trebui să aibă un electorat mai mare de 15%.

„Nereformatul” Iliescu , în fruntea partidului pe care l-a fondat la începutul anului 1990, a câştigat toate confruntările electorale – cu o singură excepţie – cele din 1996 – când s-a produs prima alternanţă democratică la guvernare , care, însă, a oferit electoratului posibilitatea să compare guvernările care s-au succedat. Drept urmare, în anul 2000, PDSR-ul a câştigat detaşat şi a asigurat cea mai performantă guvernare, din anii 2001-2004.

„Experimentul” grupului de la Cluj – înlăturarea lui Iliescu şi propulsarea lui Geoană în fruntea partidului s-a soldat cu rezultatele cunoscute. PSD nu a mai câştigat nicio bătălie decisivă, rămânând în opoziţie, iar Geoană a contribuit în mod direct la pierderea alegerilor prezidenţiale, atât în 2004, cât şi în 2009. Dâncu şi „grupul de la Cluj” s-au retras din prim-planul vieţii politice, reuşind să „îngroape” şi organizaţia PSD de la Cluj (teoria lui Dâncu cu „sub 15%”a dat roade ! ). Ioan Rus a cunoscut o înfrângere umilitoare la alegerile din 2004 pentru Primăria Cluj, din partea lui Emil Boc.

Are vreo autoritate morală, după toate acestea, V.Dâncu să dea sfaturi în materie de strategie politică ??? Ce valoare au toate teoriile , ca şi prognozele lui ???

Iar , incitarea la scindarea partidului între „cei vechi” şi „cei tineri” , încercările de a alimenta suspiciuni şi neîncredere între vechii lideri – Iliescu şi Năstase – şi tânărul preşedinte Ponta, constituie o manevră veninoasă, nedemnă şi o veritabilă provocare din partea lui V. Dâncu.

Forţa unui partid constă tocmai în unitatea militanţilor săi , în capacitatea de a îmbina experienţa şi pregătirea celor cu vechime în partid, cu elanul şi dorinţa de afirmare a celor tineri . Conducerea partidului şi militanţii săi de bază trebuie să acţioneze exact contrar celor recomandate de V. Dâncu – să unească rândurile partidului, să întărească coeziunea sa , să-i readucă în activitate pe toţi membri valoroşi ai partidului, marginalizaţi între timp şi să intensifice comunicarea şi acţiunile conjugate ale tuturor – vârstnici şi tineri – condiţie necesară pentru victoria în bătălia politică în curs, pentru înlocuirea actualei guvernări păguboase şi redresarea ţării , în beneficiul celor mulţi .