PUNCT DE VEDERE

 

Social-democraţii nu-şi vor schimba poziţia în ceea priveşte titularul portofoliului Administraţiei şi Internelor.

Partidul nu poate admite revocarea ministrului Dan Nica, deoarece această măsură este una aberantă.

In prezent se traversează un moment critic, iar premierul Emil Boc trebuie să-şi asume responsabilitatea dacă aruncă ţara într-o criză guvernamentală.

Nu înţeleg această încăpăţânare a lui Boc. PSD şi PD-L au semnat un protocol pentru constituirea actualei coaliţii guvernamentale, iar, în conformitate cu prevederile acestuia, premierul nu-şi poate permite ‘să se joace’ cu remanierile.

Prin cererea de revocare a lui Nica, Boc nu a respectat protocolul care porneşte de la o consultare permanentă între părţi şi nu a avut în vedere că vicepremierul social-democrat este corespondentul în Guvern din partea PSD al primului-ministru.

Emil Boc avea gândul ascuns de a-l pune pe Vasile Blaga interimar la MAI, însă a omis faptul ca acest lucru s-ar putea face numai prin votul Parlamentului.

Hotărârea PSD este clară – să se respecte protocolul şi Constituţia.

54 Responses to “PUNCT DE VEDERE”

  1. emigrantul Says:

    Un sondaj interesant cu starea de spirit a cetatenilor Romaniei.
    http://sondaje.php0h.com/pluton.php

  2. Gabriela Savitsky Says:

    Parcă ne-am înviorat şi noi când am văzut reacţia fermă a conducerii PSD. De mult n-a mai vorbit aceiaşi limbă…
    Şi Mircea Geoană a făcut progrese remarcabile.
    Deşi criza politică ne îngrijorează, se simte şi “vântul” schimbării şi el ne suflă în pânzele speranţei.

  3. Mihnea Georgescu Says:

    În legătură cu ceea ce afirmă Preşedintele: “Emil Boc avea gândul ascuns de a-l pune pe Vasile Blaga interimar la MAI, însă a omis faptul ca acest lucru s-ar putea face numai prin votul Parlamentului.”

    Oare un specialist în Drept Constituţional precum Boc nu a cunoscut modul în care poate fi remaniat un Ministru? …

    Provocarea lui Boc este evidentă, voită şi conştientă! Este excelent faptul că PSD reacţionează, în sfârşit, unitar şi în consonanţă cu viziunea Preşedintelui de Onoare.

  4. instalatorul Says:

    Domnule Iliescu, in sfirsit vad si eu, dupa destula vreme, o miscare ca lumea a PSD. Dupa fata cazuta a dlui Geoana de la TV, banuiesc ca nu este el autorul, dar cum dumneavoastra scrieti ca nu intelegeti, scriu si eu ca nu stiu si nici nu pot banui.

  5. aviaxis Says:

    astea sunt preocupari marunte… oricum, oricine ar veni in loc, de la orice partid actual, acelasi lucru va fi pentru noi…

  6. Ovidiu Says:

    Stimate presedinte Ion Iliescu, de ce nu sesizati Curtea Constitutionala ? sau pe avocatul poporului?

  7. cirlovacristian Says:

    Daca nu ma insel,actualul presedinte are “ceva capacitati tehnice”,ba mai mult, a lucrat si sub false flag-probabil ca a avut doar citeva operatiuni-ceea ce inseamna ca stie/cunoaste ce inseamna un controler/control theory(sper ca nu-l supraestimez) si deci se foloseste de trecut pentru a “predestina” viitorul.Au mai fost si altii care au facut la fel,dar -deoarece exista un dar-“bronzatul” de Obama inca nu a “licitat/pariat”.Oare acest mole de Constanta o ataca pe soacra lu’ geona direct?

  8. anca Says:

    interimatul poate dura maxim 45 de zile! pana la alegeri mai sunt… 54! daca acum se tergiverseaza cateva zile, presedintele nu va semna decat…luni, marti pe 5 sau 6 octombrie, se mai castiga un pic de timp – si uite asa, ajungem la 48 de zile…

    Revizuirea Constitutiei trebuie sa aiba loc, in sensul alinierii prevederilor sale la cerintele impuse de aderarea, ca membru deplin la Uniunea Europeana! este un lucru obligatoriu! dar de ce nu s-a facut nimic pana acum? Pentru ca nu era o urgenta? Si deodata, inainte cu o luna de alegeri…puf! devine stringenta trecerea la…Camera unica, fara sa se discute atributiile, necesitatile, fara sa existe o dezbatere nationala care sa asigure INFORMAREA ELEMENTARA a cetatenilor cu privire la avantajele si dezavantajele alegerii pe care sunt chemati sa o faca!

    Nu se poate cere poporului parerea daca e de acord cu desfiintarea unei camere a Parlamentului pentru ca in aceeasi logica, se poate propune ca intrebare de referendum: ”sunteti de acord cu desfiintarea Parlamentului” – daca raspunsul va fi “DA”, ce se va intampla?

    Avem un tratat international de aderare la UE, semnat si parafat, pentru care s-au dus “lupte”grele si politice si administrative…NOi am cerut sa ne primeasca in UE! – prin aceasta aderare am aderat si la niste principii de democratie, de buna guvernare…am fost de acord, ca treptat, sa renuntam la prerogative nationale in favoarea comunitatii europene…
    dar se stiu aceste lucruri, au fost dezbatute de mii de ori pana acum!

    PAREREA MEA? Nimeni nu da un graunte pe acest referendum! totul este NUMAI pentru a ocupa spatiul public de dezbatere si pentru deturnara atentiei campaniei electorale asupra subiectului “Constitutie” iar nu asupra candidatilor, programelor, realizarilor de pana acum…

    Cine pierde, cine castiga? Toti pierd, iar pe termen lung, pierde tara ca ansamblu – dar dupa cum se pare, pe nimeni nu (mai) intereseaza acest lucru!

  9. emigrantul Says:

    Sunteti de acord cu desfiintarea parlamentului Romaniei?
    SONDAJ: http://sondaje.php0h.com/desfparlament.php

  10. Sibilla Says:

    Revocare, remaniere…. păi da : Leana Udrea, Ridzi, Bercovici…. ăştia-s în plus şi cu bube-n cap, dar, boc-poc,ascultă şi execută ordine…. Faptul că el propune buldogul interimar, deşi băsescovici nu agreează propunerea Micului Muc, spune limpede cine-s artizanii ideii * jeniale * şi, iar mă tulbură spectrul sud-vestului, căci nu se potoleşte *iluminatul * de-a întunecat plaiurile cărăşene…. uf!
    Oare ce mai pun la cale Frunzăverde, Blaga, Boculeţ de vor musai să se-adune iarăşi prin Caraş… ghiavolul tună şi-i adună, presimt însă că aflăm curând şi altele, iar băsescu să se teamă de-ai săi, vorba ceea… Ceea ce au plănuit deliberat pedelacheii, propunerea absurdă de revocare a d-lui Nica, batjocorirea Constituţiei, spune limpede cine sunt ei : nişte cioflingari, impostori pe scena politică, punct.
    Şi, din nou Echilibrul repune lucrurile pe făgaş normal, căci, cine ştie cunoaşte şi acela e Unic Politician Autentic, Ion Iliescu.
    stimă şi deosebită consideraţie,
    Sibilla

  11. Mihnea Georgescu Says:

    A MURIT GENERALUL NICULAE PLEŞIŢĂ! DUMNEZEU SĂ-L IERTE!

    A fost un om viu, plin de umor. Îl ţin minte ca acum… Sigur, spiritele pudibonde şi crescute în teama Raportului Tismeniţki îl vor face în toate felurile. Cert este că, dacă am fi avut servicii secrete de talia celor conduse de răposatul, nu ar fi ajuns biata Ţărişoară bătaia de joc a întregii lumi.

    I-a tras o palmă lui Goma, “părinteşte”. Din punctul meu de vedere, putea să-i radă şi mai multe, Goma este un antisemit scelerat.

    Discuţiile cu Dan Pavel – de neuitat cum jubila când a aflat că angajatul lui Becali era de confesiune catolică… ba chiar îl “suspecta” că ar fi maghiar din Cluj…

    Era argeşean, s-a şi retras la Curtea de Argeş, unde avea o casă modestă. Nu a ştiut să facă averi ca trădătorul Pacepa. Avea un doctorat în Filosofie, cam ca mine. :)

    Avea optzeci de ani… Zilele celor mai tari dintre noi ajung la 80 de ani…

    Păcat! Se duc bărbaţii acestui Neam, rămânem cu bicisnicii…

  12. Roxana Iordache Says:

    Domnule Iliescu, aţi afirmat în repetate rânduri că Băsescu trebuie stopat. Aveţi o mare influenţă în PSD şi cuvântul dv. poate fi determinant. Puteţi determina un mod elegant în care Mircea Geoană să-şi retragă candidatura în favoarea lui Sorin Oprescu. Ar fi o lovitură de imagine, un salt spectaculos al PSD, din poziţia ancilară în care s-a complăcut. Destinul României e mult mai important decât orgoliile şi vanităţile noastre. Cred că ar fi excepţional de important să interveniţi. Aţi face un act de anvergură. Cu autoritatea dv. dezinteresată, aţi fi convingător. Nimeni nu vă poate suspecta că vreţi funcţii, aţi fost preşedintele ţării, iar acum, la un partid, mai mult decât preşedinte de onoare nu se poate. :)

    În final, deşi nu obişnuiesc să fac trimiteri la textele mele, de această dată, aş face o excepţie, cu permisiunea dv., dând un link la un punct de vedere pe care aş vrea să-l citească, în număr cât mai mare, membri, lideri şi alegători ai PSD, cu precădere vizitatorii dv. Evident, dacă veţi considera că vă incomodează, nu-i nici o supărare dacă nu publicaţi mesajul meu. Principalul e să-l vedeţi dv. Multă sănătate! Vă rog să-i transmiteţi doamnei Nina Iliescu respectele mele! Chiar şi în anii în care v-am criticat, dur, în presă, doamna Iliescu mi-a plăcut mult. Prin discreţie, atât de agreabilă.

    OPRESCU ÎL OPREŞTE PE BĂSESCU

  13. SorinPLATON Says:

    Desi am fost la vremea respectiva, agumentat, un fervent militant impotriva alierii la guvernare a PDL si PSD, tinand cont de realitatile din teren, azi sugestia mea este contrara si anume de a se pastra prin orice mijloace acest protocol. Mi se pare ca PDL joaca la cacealma, neavand nimic de pierdut, PSD in schimb putand sa piarda tot.

    Miza accederii la parghiile de influentare oculta a votului este una uriasa pentru clanul de interese din spatele presedintelui Basescu si cred ca nu vor precupeti nimic in a-si atinge scopul. Asa ca ar fi cel putin pacat ca PSD-ul sa fie luat drept un infantil naiv ce le va face jocul in necunostinta de cauza asupra implicatiilor secundare.

    Din nou mai intreb.. poate A O SUTA OARA.. oare cine consiliaza prin preajma d-lui Geoana, ca se vede treaba c-o face constant “pe invers”?!…

    Drd.SorinPLATON

  14. aandron Says:

    Domnule Iliescu….se zvoneste prin targ ca ar veni in Romania in vizita privata dl Gorbacev.
    L-am vazut la o emisiune de divertisment acum cateva zile, era in juriu, o emisiune ce are ca tema ” Talentele necunoscute”. A imbatranit….dar simtul umorului inca-l mai are. A scris si o carte recent interesanta, inclusiv ce s-a intamplat in Romania prin 1989…..Stiati ca si Shevarnadze are ceva intereant scris? O carte de memorii scrisa in germana.
    Intrebarea 1: Va veti intalni cu Mihail Sergheievich la Bucuresti ? Sau va veti preface ca nu-l cunoasteti?
    Intrebarea 2 De ce Romania sub conducerea dvs a pierdut piata de desfacere ruseasca:mobila, vinuri etc….?

    Multumesc

  15. stef36 Says:

    DOMNULE PRESEDINTE ILIESCU ! As dori sa va exprim toata admiratia mea, a unui om simplu, care a muncit de mic copil Nu este posibil ca d-nul Basescu si PD-L, sa aduca atata jignire PSD-ului, partid puternic cu membrii seriosi si capabili ! D-nul Base, a iesit parca din ,,hibernare ” ataca, dezbina, lupta cu mijloace murdare, face orice sa nu piarda puterea din mainile sale si ale familiei Basescu ! Au fost asa de multe lucruri urate ! Toata familia sa, este implicata in fel si chip de afceri dubioase Din GUVERNUL PD-L, cel putin 2 ministrii ( ELENA UDREA si IACOB MONICA RITZI ) au incalcat grosolan statutul de parlamentar si de ministru si nu a fost luata nicio masura de ,,marele Boc ” Este stiut de tot poporul ca in spatele acestei ,, lucrari a D-lui DAN NICA ” este marele om Base, Acesta a urmarit pe Adrian Nastase cu o ura fara precedent pentru un om de stat ! Daca nu a reusit sa-l bage in puscarie, a turbat ! Daca exista o posibilitate cit de mica, va rog DOMNULE PRESEDINTE, INVATATII, AJUTATII, nu stiu cum , dar nu dorim sa avem inca 5 ani acest necaz de Presedinte la carma TARII ! Nu este posibil sa nu poata fi invins de un om onest ! Acum ete disperat, uzeaza de tot ce este ,, murdar ” pentru a castiga un nou mandat ! Va doresc sanatate DVS., si

  16. De-a gaia-maţu « Agerpresh Says:

    […] Boc îi cere dovada, Nica ioc, ăla micu’ care coşea greu îl ia la şuturi, Ilieşcu clăbuceşte, PŞD-ul şe zborşeşte şi preşa ne aşurzeşte. Dacă te iei după Vanghelie, cel de la şcoala […]

  17. tonikul Says:

    Sibilla are dreptate, Udrea merita sa fie revocata. Ca o solutie de compromis PSD-ul ar trebui sa accepte revocarea lui Nica cu conditia ca si Udrea sa fie revocata.

  18. Sibilla Says:

    „Era previzibil să se ajungă la o asemenea situaţie, ţinând cont de faptul că pe tot parcursul acestei guvernări liderii PSD s-au comportat ca şi cum ar fi în opoziţie. Şi, evident, s-a ajuns la o stare de tensiune care a generat ruperea coaliţiei“, ne-a declarat miercuri, în exclusivitate, preşedintele PD-L Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde.

    Interesant este faptul că Frunzăverde vorbea despre o rupere a coaliţiei înainte ca acest lucru să se întâmple…
    http://www.caon.ro/stiri/im:caon:news-caras/articol/coalitia-mai-traieste/cn/news-20090930-07121799

    D-le Preşedinte,Ion Iliescu,
    Cu tot respectul, public şi-mi asum responsabilitatea, tovarăşul Frunzăverde e prezicător… ? Păi Patriarhul l-a * ginit * naintea oricui, ruperea coaliţiei a prezis-o cu ceva luni în urmă, a şi spus limpede că PD-L nu doreşte PSD… ce urmăreşte şi ce post vizează întunecimea sa… mă-ngrozesc să rostesc… Dacă e cineva mai ahtiat, avid de putere, decât băsescovici,apăi iată unul * model * de cam multe… şi iar mi-aduc aminte de clanuri, căpuşe, cumetrii, tunuri, articole din presa centrală delocpozitive, ca să nu mai intr-un amănunte , apropo de grandomanie şi câte altele…
    stimă şi respect,
    Sibilla

    @aandron,
    Neştiinţa e mai gravă decât prostia, cioflingarule !
    Se zvoneşte pe plaiuri mioritice, că cică ăştia de umblaţi cu cioara vopsită şi încercările jalnice de diversiuni de două parale prin spaţiul virtual, sunteţi cu simbrie, stăpânii cică-s cotrocenii-elenii şi-ai zăusului turmentat, ceea ce e credibilîn comparaţie cu aberaţiile şi mârlăniile tălică, ghiavole !
    Piei satană!
    Sibilla

    P.S. cer scuze gazdei şi colegilor de dialog, dar aceste specimene alt limbaj nu cunosc şi e musai să priceapă că am priceput cu toţii cu ce trebi şi misii mnealui ŞIpe acilea… nu mai au limite şi clar nimic Sfânt.

  19. ŞI-A MURIT COALIŢIA MARONIE, ŞI-A MURIT ÎN BAIE… « Welcome to Roxania Says:

    […] cum joacă mai departe PSD. Şi mă refer la jucători, nu la […]

  20. Roxana Iordache Says:

    @Ion Iliescu. Revin: de atitudinea dv. depinde viitorul ţării pe 20 de ani. Cel puţin. E vital să scăpăm de Băsescu, iar sondajele autentice arată că asta nu-i posibil cu Geoană în finală. Crin şi Sorin, doar ei sunt cei care îl pot bate. În opinia mea, mai mult Sorin. Şi o spune o persoană de dreapta. Sunt de dreapta cu la fel de multă convingere cu cât sunteţi dumneavoastră de stânga. Dar asta n-are importanţă. Important e să ne recuperăm ţara. Şi cred că asta-i calea: Mircea Geoană să fie determinat să renunţe cu eleganţă (doar totdeauna şi-a dorit să fie prim-ministru), mâine, la congres, să daţi o nu doar o lovitură de imagine senzaţională, care va ţine agenda mult timp, ci mai ales, să-i daţi o lovitură letală lui Băsescu. Pentru România.

    De dv. depinde, domnule preşedinte! Folosiţi-vă autoritatea morală şi politică asupra PSD. Faceţi-l pe Vanghelie să priceapă că el e bun acolo unde se pricepe, adică la sectorul 5. Îşi face în mod evident iluzia că Geoană ajunge preşedintele ţării, iar el, preşedintele PSD. E penibilă imaginea partidului dv. vanghelizat. Iar dacă a făcut şi Geoană un lucru foarte bun pentru PSD, acela e democraţia internă. Profitaţi de ea! Poate fi o situaţie win-win. Vă urez multă sănătate şi să ţineţi, mâine, discursul vieţii dumneavoastră. În ideea unităţii, indiferent de culoarea politică. Nevoia de un preşedinte independent.

    Vă mulţumesc pentru atenţie.

  21. titusc Says:

    Domnule Iliescu, v-am votat o singura data, atunci cand erati in turul doi cu CVT. Desi nu sunteti genul meu de candidat, m-am inscris ca user pe wordpress doar ca sa va felicit. Sunteti si ati fost o persoana cu o tinuta de care a inceput sa-mi fie dor. Azi defilam pe stanga sau pe dreapta doar cu ciurucuri.

  22. nordiclarisa Says:

    Off topic. Scuzati interventia :

    http://nordiclarisa.wordpress.com/2009/10/01/ladies-agreement-club-demnitatea-umana/

  23. aandron Says:

    @ sibilla de le ghiavolu’ rosu :)

    cu tot respectu’ pot doar sa te indrum sa fii si tu pasionat de istoria contemporana a Romaniei, sa zicem cam de prin anii 80′ incoace….Daca gasesc cartea lui Gorbacev pe net,sau a lui Vachtang Shevarnadze – ultimul ministru de externe al URSS… iti dau un link…..Astia marii revolutionari ai Romaniei cu siguranta au crezut ca 100 de ani totul va fi secret de stat si cat sunt in viata lumea nu va afla adevarul.
    Daca ei tac, asta nu inseamna ca altii nu mentioneaza in cartile lor.
    Il stimez pe dl Iliescu ca a luat fraiele tarii in momente grele, mare curaj!
    Dar sa negi ca nu a fost sprijinit de Moscova- e o mare minciuna. In primavara lui 89 Gorbacev impreuna cu presedintele SUA au decis totul.!
    Restul a fost teatru. Repet – s-a facut bine ce s-a facut, doar ca nu e frumos sa minti, asta m-a invatat si bunca de mic copil.
    Kak mejdu prochim: Gorbachev vine in Romania pe 2 Dec 2009, la Realiattea TV.

    Esti un alegator perfect, cam orb de fire.
    Do svidania drug moi dalekii.

    • Mihnea Georgescu Says:

      @Aandron

      Sunteţi rus, după topica frazei. E adevărat că prăbuşirea comunismului era un proces ireversibil. România rămăsese cam ultima Ţară încremenită întrţ-un neo-stalinism opac la glasnost şi perestroika.
      Dar nu se poate nega eroismul unui Ion Iliescu sau Petre Roman, dar şia l miilor de tineri cu piepturile goale, care şi-au riscat viaţa pentru a dărâma efectic ceauşismul.

      Poate sunt naiv, dar nu cred că gazda avea fir scurt sau roşu cu Moskva. Ion Iliescu a trăit sub supraveghere permanentă încă din 1972.

      • aandron Says:

        @Mihnea Georgescu
        nu sunt rus. Strabunicul a participat activ la faurirea Romaniei Mari! Doar ca stiu ceva limbi straine….
        Nimeni nici nu neaga eroismul si curajul acestor persoane in fata dictatorului! Doar ca nimic nu s-a intamplat fara sprijinul, acordul Moscovei si al Washingtonului. Nici macar unificarea Germaniei…nemaivorbind de Romania.
        A existat o sustinere a “structurilor”. Ca de altfel…cum a fost sustinut si Eltin impotriva lui Gorbacev, Putin impotriva lui Eltin…..Saakashvilli (CIA) impotriva lui Shevarnadze., Yushchenko impotriva lui Kuchma….
        Iar oamenii trebuie sa creada ca aceste personaje sunt venite din popor in numele poporului…Povesti de adormit copiii.

        Un platitor de impozite pentru pensia lui Plesita.

        off topic: ti se pare corect ca un tortionar sa aiba pensie de 5600 RON? iar un copil primeste alocatie de 42 RON pe luna?
        Sa-i fie tarana grea…prin sustinerea lor inca nu vrem sa ne desprindem de trecut.

    • Mihnea Georgescu Says:

      @Aandron

      Nu vă lăsaţi înşelat de aparenţa, drugarica nu este chiar atât de ingenuă. Această micuţă Doamnă are o voinţă de fier, o ştiu! :)

  24. aandron Says:

    scuze EDUARD SHEVARNADZE.
    Vachtang e verisorul lui, un foarte bun avocat in Tbilisi, in prezent.

  25. aandron Says:

    @ion iliescu

    parerea mea e ca trebuia sa iesiti mai devreme de la guvernare, sa-si rupa Base gatul singur cu acest domn Boc……
    Cu o luna doua pana la alegeri ….e firesc ca alegatorul sa intrebe: pai de ce ati stat cu ei atata timp? Cu dusmanul de moarte in pat….o fi dragoste cu nabadai?
    Am vazut recent exemplul Japoniei, in care a castigat in paralment un partid ce a stat in opozitie nu o singura decada….De ce se axeaza politicul cu orce pret de putere? Facand coalitii cu partide diametral opuse?
    A crezut de la inceput PSD-ul ca impreuna cu Base o sa ridice Romania in slavi?
    Personal, cred ca divortul trebuia sa aiba loc mult mai devreme, sa-si asume rezultatele crizei singuri, acum sunteti responsabili ambele partide.
    Cu respect

  26. paultheneoliberal Says:

    Domnule Presedinte,

    Eu inteleg calculul politic facut de PSD; este cel corect si il loveste pe Traian Basescu bine. DAR, demisia tuturor ministriilor din guvern — in special cea a lui Cristian Diaconescu — submineaza credibilitatea si influenta Romaniei in arena Europeana. Nimanui pe scena internationala ii convine sa negocieze cu un interimar, aparent nelegitim, si mai mult, pierdem la trocul de voturi in Consiliul European al Ministriilor, un vot pe care nu il mai putem da la schimb pentru sustinerea propriului comisar European.

    Paul

  27. Ovidiu Says:

    Stimate presedinte Ion Iléiescu,
    va recomand TARE, sa cititi un articol despre niste interviuri cu Vasile Malutan (pilotul lui Ceausescu), medicul Nicolae Deca (cu Dacie rosie), si cu Nicolae Petrisor (Dacie neagra). Cred ca sunt primul din mass-media care publica asemenea interviuri, adica sunt exclusiv.

    ps. articolul este documentat la precizie, ore, zile, etc. dar si imagine !

    Interviu cu colonelul Vasile Maluţan care a fost pilotul personal al lui Nicolae Ceauşescu. Cu medicul Nicolae Deca si cu Nicolae Petrisor. VIDEO

  28. Victor Says:

    Domnule Presedinte,

    In primul rand ma bucur sa citesc aici adversari ai dumneavoastra pana nu de mult care au realizat ca este vital sa scapam Basescu si ca singurul care poate face ceva in acest sens sunteti dumneavoastra.

    In privinta lui Boc. Cine este Boc? Tocmai ca Boc nu exista. Cand un om este slab , este influentabil se spune despre el ca este “carpa”. In cazul lui Boc insa nu putem sa-l catalogam drept “carpa” pt ca el a reusit sa impinga slugarnicia si ridicolul dincolo de limitele pe care ni le ofera istoria omenirii.

    Problema, asa cum deja este clar pt oricine care are putina minte, este Basescu. El este principalul si poate singurul generator de haos si poluare in politica romaneasca. Incapatanarea despre care scrieti dumneavoastra nu este incapatanarea lui Boc ci de fapt este rautatea si meschinismul actualului presedinte. Si asa cum il stim, ca nu are mama nu are tata, bineinteles ca in situatia in care “omul inexistent” adica Boc va iesi sifonat din conflictul asta, se va debarasa de el si il va arunca ca pe o masea stricata. Pt ca asta este Basescu…Daca nu ma insel chiar el folosea cuvantul care ii caracterizeaza absolut toate actiunile : “ticalosii”…

    • Mihnea Georgescu Says:

      Bine ai revenit, vecine! Trebuie să strângem rândurile, se anunţă vremuri grele pentru Ţară… cred că intrăm în ilegalitate din iarnă! :)

  29. Victor Says:

    Inca ceva: ideea ca ar fi mai bine ca Ion Iliescu sa-l determine pe Mircea Geoana sa isi retraga candidatura in favoarea lui Sorin Oprescu. In afara de faptul ca mi se pare ridicol sa-l invatam strategie pe Ion Iliescu , ideea in sine este cat se poate de proasta.

  30. tanasescucosty Says:

    ROG SI FAC APEL CATRE TOTI BLOGGERII SA FACA FRONT COMUN IMPOTRIVA MAFIEI PORTOCALII SI CLANULUI BASESCU. ORICE NUMAI SA SCAPAM ODATA DE ACEST BLESTEM, CARE NU SE MAI SFARSESTE, NUMIT TRAIAN BASESCU.

  31. anca Says:

    Astazi am primit, la cutia postala un plic alb, nesemnat, nestampilat…

    Un plic de jumatate de A4 in care, se simteau la mana, erau indoite mai multe hartii. Am deschis fara graba plicul crezand ca, din nou, mi se fac oferte “deosebit de convenabile” de imprmuturi pe termen lung. E, de data asta nu era vorba de asa ceva…sau macar nu din “prima”.

    Erau trei calupuri de mesaje, fara nici un fel de antet, pe o hartie alb murdar-bej, asemanatoare ziarelor de imediat dupa Revolutie, cu un scris cu caractere de 12 (cred!) la 2 randuri ( sunt mai rare decat textele obisnuite!). Prima scrisorica se doreste a fi… explicativa:
    “Stimata doamna, stimate domn, In materialele atasate acestui text veti putea descoperi (?) propunerile noastre pentru Reforma Statului, masurile care vor aduce Europa si la noi acasa.Venim in fata dumneavoastra cu masuri si realizari concrete si va invitam sa participati la acest dialog, sa ne trimiteti propunerile dumneavoastra. (…)”
    si se continua…viziunea si prioritatile presedintelui basescu, pachetul de legi…reformele cre vor moderniza Romania.
    nici un antet, nici o stampila, nici o adresa sau telefon. doar un Email al doamnei senator Anca Daniela Boagiu.

    nu este nici o problema ca doamna senator ne scrie, noua alegatorilor din colegiul sau – imi place ca nu uitat de noi si ca vrea sa ne informeze, sa ne explice…dar de ce nu a mai facut-o pana acum?
    nu imi “explica” nimic – imi da numai textul scris al discursurilor presedintelui si primului ministru in fata Parlamentului…atat!

    p fi legal sa imi trimita astfel de scrisori?

    • Mihnea Georgescu Says:

      @Anca

      Nu ştiu dacă e legal, dar se practică. Şi eu am găsit în cutiile poştale Chipul lui Geoană.

      P.S. Anca Boagiu e constănţeancă de-a mea, nu te lua de ea… :)

  32. Sibilla Says:

    Făcăturile mitomanilor pedelachei!!! România în haos…

  33. Sibilla Says:

    Piratul Băsescu a capturat România… că dacă i-a mers cu Flota, e-n stare de absolut ORICE!!! * Recompensa * pentru eliberarea ostaticei-România, o va primi pe 22 nov. şi, depinde ŞI de noi care va fi aceea!
    Se impune să ieşim la vot, să dăm de pământ cu infractorii, penalii care au pus labele pe absolut toate sursele, banul public, bugetul de stat! Jos cu Dictatorul !!!
    Sibilla

  34. rocsyana Says:

    domnule iliescu va apreciez foarte mult. deja noi oamenii de rand am ajuns la disperare. suntem oameni cu studii superioare care nu mai avem siguranta zilei de maine. ne uitam in jurul nostru si vedem persoane care au trecut pe la scoala cand isi aduceau aminte si care au vile, masini si ne sfideaza. pe acestia nimeni nu ii intreaba de unde au toate astea avand in vedere ca nu au un serviciu. si ne mai intrebam de ce nu sunt bani la buget. si ar fi multe de spus. tot ce sper e ca dl basescu sa nu mai fie presedinte. am 33 de ani si de la 18 ani am votat tot timpul PSD-ul. mi-a fost bine pe vremea psd-ului. nu pot spune ca fost super bine dar nici ca acum. nu stiu unde vrea sa ne duca acest dicatator. daca ati mai putea candida v-as vota cu toata increderea. sa facem o schimbare in tara asta .

  35. Sibilla Says:

    Am încredere-n Echilibru !!!
    JOS băsescu !!!
    JOS MAFIA PEDELACHEILOR!
    Zice bine, druje machidon, Mihnea, se impune să strângem rândurile şi, vom reuşi! N-am să spun nimic în plus, doar : PE REDUTE!
    stimă şi deosebită consideraţie,
    Sibilla
    P.S. tuturor colegilor :

  36. SorinPLATON Says:

    In legatura cu strategia electorala a candidatului PSD pentru prezindentiale, ce poate fi generic prezentata prin sintagma “pe ei, pe mama lor..” aceasta mi se pare rudimentara din perspectiva mesajului politic emis, neadecvata tipologiei d-lui Geoana si total neeficace intr-o “lupta la baioneta” cu ceilalti participanti la turnir.. si asta ca sa ramanem in nota spiritului promovat la Congresul de ieri..

    Deficienta majora de tactica PSD pentru prezindentiale !

    Cu stima pentru capetele limpezi..care or mai fi..,
    PLATON

  37. balbeck Says:

    FFoarte bine,ca psd nu-si schimba pozitia.Dar s-a creat o criza politica fara precedent,euro a luat-o razna,din 2010 o sa avem scumpiri foarte mari,e hhaos.Cui i-a servit aceasta criza politica?Romanilor nu le-a servit.Din contra,din 2010 puterea de cumpararea a lor,va scadea.

  38. Gabriela Savitsky Says:

    @Mihnea,

    “Tismineţki”. Se supără Volodea pe tine că-i stâlceşti numele.

  39. stansebastian Says:

    Nu sunt un bloger adevarat m-am inscris pentru ca am descoperit din greseala acest blog si ma fascineaza personalitatea Ion Iliescu.
    Indubitabil T.Basescu va fi schimbat.Personal as dori cu domnul dr.
    Sorin Oprescu ,asta pentru ca domnul Geoana a tras sforile la comedia aceea de prost gust cand a fost inlaturat Ion Iliescu,dar mai e un motiv pentru care as vrea sa castige Sorin Oprescu,acela ca stanga din Romania (ma refer la PSD) nu s-a reformat deloc de la ultima guvernare.
    Prin castigarea alegerilor de catre Sorin Oprescu acesta poate reinfiintaun partid de stanga autentic.
    Cred ca nici nu are rost sa bagati in seama persoanaje vremelnice ale politicii romanesti precum Emil Boc (papusa lui T.B.)
    Sunt un roman muncitor cinstit si vreau sa fiu condus de oameni
    la fel ca mine.
    VA MULTUMESC!

  40. emigrantul Says:

    Facilitatea Reply, din dreptul fiecarui comentariu, ar trebui dezactivata deoarece exista useri care o folosesc in mod abuziv, pentru ca numele lor sa apara cit mai des pe pagina de mesaje, postind texte banale ca: “Mersi!”, “Rezon!”, “Salut acest apel.”, “Bine ai revenit!”, etc., ce nu contribuie decit la mizgalirea blogului si la ingreunarea citirii comentariilor avind intr-adevar continut util.

    • Mihnea Georgescu Says:

      Dumneata, Emigrantule, ca francofon, cred că nu ţi-a plăcut că am stâlcit limba lui Voltaire…

  41. Sibilla Says:

    * Am primit la redactie un document care poarta mentiunea „strict secret“, dar care este un „Extras din dosarul de urmarire informativa a lui Dumitru Iuga, provenit din arhiva CNSAS“, aparut în mai multe publicatii din tara. De ce ar fi interesant acest extras pentru locuitorii din Resita si Caras-Severin? Pentru ca în text apare mentionat numele de lt. major Marian Mihaila, care, în 1989, era comandant de sectie, la Securitate.
    ………………………………………………………………………………………………….*

    Cei din umbra celor * puternici *…

  42. George Serban Says:

    Fara comentarii

  43. krudus Says:

    Inca mai visez la o politica de stanga cu oameni de omenie, sinceri si lipsiti de ipocrizie.

    Este o realitate insa, ca dl. Geoana nu este persoana din vis.

    De ce?!?
    ..acum cateva luni il fugarea toata mas-media sa-l intrebe cand elibereaza casa de protocol din zona Televiziunii.
    Se plangea ca nu are bani destui sa-si cumpere o casa.Multi au plans de mila domniei sale, necunoscand adevarul.

    Nici eu nu am avut bani cash, dar am facut credit la BCR pe foarte multi ani.Sper sa il achit si sa nu-mi las fetita sa plateasca dupa mine, desi am asigurat creditul.

    Baiatul d-lui Geoana , conduce o piesa rara, un Fiat 500 retro super misto.
    L-am vazut intamplator in Baneasa, alerga cu o viteza care dezvaluia sub capota acelui motor peste 80cp.Date tehnice nesemnificative ar spune unii dar va asigur ca ele ne arata pana unde poate merge minciuna si falsul.
    Din vanzarea acelei masinute, dl. Geoana, isi putea da un avans la o casa.Dar nu a facut acest lucru pt ca este un politician ipocrit,slab,cu impresii de baiat bun.Seamana probabil cu soacra, care dezvolta si dansa afaceri imobiliare intr-o tara cu mii de tineri fara un acoperis desupra capului.

    Mi-ar placea ca din nou presa sa-l atace pe aceasta tema locativa.Restul promisiunilor lui nici nu ma mai intereseaza. E clar ca omul ne minte fara scrupule, chiar daca “citeste si invata mult”.

    Poporul nu poate fi mintit oricat de erudit ai deveni probabil in timp.

    Am un respect deosebit pt dl. presedinte Iliescu, dar asta nu inseamna ca trebuie sa-l aleg pe dl. Geoana.
    Daca a-ti fi candidat dumneavoastra d-le Iliescu, va alegeam cu ochii inchisi.Pe dl. Geoana , niciodata !

  44. poponeaid Says:

    Domnule Presedinte,

    imi exprim in primul rand regretul ca, datorita imprejurarilor din acel moment, nu am reusit sa va intalnesc personal in timpul Congresului PSD de la Baneasa. Sunt sigur ca vor mai urma actiuni politice sau de alt interes care vor oferi aceasta sansa de a ne revedea.
    Intorcandu-ma la evenimentul de vineri 2 Octombrie, am increderea ca discursurile, in special cel sustinut de dvs. au avut rezonanta necesara a capta atentia tuturor celor care cred in viitorul mai bun al Romaniei.
    Il citez aici pe regretatul Octavian Paler, “există o singură patrie pentru orice om normal. Restul sunt ţări”. Sunt nenumarati oameni care au aceasta credinta si cred in Romania si in viitorul care ne este promis, aceasta promisiune trebuie sa se materializeze odata si acel moment sper ca a sosit. Discursul pe care l-ati sustinut la Congres (pentru sustinerea domnului Mircea Geoana) a fost plin de substanta, un discurs incurajator si pertinent. Vreau sa salut de asemenea discursul doamnei Daniela Popa. Dansa a subliniat cateva atribute esentiale pentru un presedinte: diplomatie politica, diplomatie in relatiile cu oamenii. Arta de a conversa si a fi credibil in fata oamenilor (echipa ethos pathos logos) este ceea ce trebuie sa caracterizeze un adevarat presedinte, este practic imaginea noastra ca natiune, ca patrie, ca entitate cu rezonanta istorica.
    Mult succes in continuare.

    Dragos Poponea

  45. ioanastefan Says:

    Domnule Presedinte,

    Ce se intampla in aceste zile cu legile asumate de guvern este un mare semn de intrebare pentru multa lume!
    Domnul Boc a sustinut din nou (la Realitatea, in aceasta seara) ca nu vor scadea salariile dupa aplicarea legii unice! Oricine face un calcul de clasa a IV a va observa ca suntem mintiti in continuare!

    Ba mai mult, am observat ca legile trimise la promulgare la Cotroceni DIFERA de legile care sunt afisate pe site-ul guvernului!

    Au fost adaugate amendamante, s-au modificat la camera deputatilor fara a se negocia aceste modificari cu sindicatele sau cu cineva!

    Probabil PSD-ul nu a stiut de aceste modificari!??

    Una dintre ele este si INTERZICEREA CUMULUI DE FUNCTII! Conform unui aliniat nou introdus la CAMERA. Este vorba de articolul 41. aliniat e) -pag. 12 din legea salarizarii unitare – asa cum a plecat spre promulgare!
    Oare acest articol a fost negociat cu cineva? Sau a fost introdus pe ascuns chiar inainte de a fi trimis spre promulgare?

    Nu este anormal sa ingradesti dreptul la munca? Si dreptul unei persoane de a avea un alt job pentru a-si putea platii facturile si ratele si asa mai departe? Este neconstitutional sa obligi cetatenii sa aiba un singur serviciu! Fiecare munceste cat poate- in conditii legale – punandu-si sanatatea in pericol (de multe ori) pentru a avea un trai cat mai aproape de unul decent! De unde a mai aparut si aceasta idee?

    Domnule presedinte Iliescu, de ce nu mai candidati? Chiar nu mai aveti acest drept? Ceilalti candidati sunt tare departe de ceea ce cred eu ca ar trebui sa fie un presedinte! Nici unul din oamenii politici din Romania nu este atat de respectat ca dumneavoastra si atat de departe de orice scandal de coruptie!

    Cu deosebita consideratie,
    Ioana Stefan

  46. stef36 Says:

    DOMNULE PRESEDINTE ILIESCU ! Am urmarit cu multa atentia lansarea D-lui Mircea Geoana pt. functia de Presedinte al TARII ! Cuvantul Domniei Voastre, deosebit de elocvent, a reusit sa aduca speranta si mult curaj in inimile romanilor ! ,, Echilibru” acest cuvant magic, ar trebui sa fie deviza fiecarui om de stat, indiferent de functia pe care o ocupa ! Din pacate, cu tot respectul, nu cred ca d-nul Mircea Geoana, va reusi sa invinga acest ,,BLESTEM” numele lui este Basescu, nu are taria sa se faca auzit= sa se impuna = sa lupte cu aceleas arme cu toate mijloacele, pt. a invinge, raul cel mai rau ! Nimeni nu a facut atata rau poporului roman ( fratele sau Mircea, cu acordul D-lui Basescu, a adus atatea prejudicii tarii, prin firme asociate cu tot felul de afaceristi
    murdari, jmecheri care au pagubit statul si poporul roman ) nimeni numai vede nimic ! D-nul Base, a stat 5 ANI la carma statului, nu a adus decat ura si invrajbire intre clasele socio-profesionale, a jignit dascalii respectabili, medicii cei ce prin sacrificiu lor, zi/noapte, vegheaza la capataiul bolnavilor uitand de propriile lor griji ! Magistratii, armata, politia, au fost instrumente de bataie de joc in gura si acum parca trezit din somn, viseaza iar la scaunul de ,,PREZIDENT”cum era denumit de D-na Pivniceru, om respectuos,si care a fost jignit de Base,prin vorbirea ,,deplasata a Domniei sale”(v-as condamna imediat ) nu acesta este comportamentul unui om de stat ! Am vorbit atat, poate ma fac inteleasa dece as dori din tot sufletul sa scapam de acest Basescu, nu a facut decat rau ! A jignit, s-a comportat ca un vataf pe mosia sa, a incalcat LEGILE TARII SALE, a subminat autoritatea Parlamentului prin aprecieri injurioase la adresa acestuia , justitia armata, profesorii etc., nu au avut nici-o valoare in gandul si faptele D-lui Basescu ! Domnule Presedinte Iliescu, nu cunosc f. bine prevederile Constitutiei si Legea alegerilor in stat , dar nu exista nici-o posibilitate sa candidati chiar DVS LA ACEASTA FUNCTIE de PRESEDINTE ? Cred ca ar fi ca; draga STOLO”= o lovitura sub centura si ar fi inlaturat ! In alta situatie, ma tem ca vom fi din nou blestemati cu acest necaz de om pe capul nostru ! Mai inrait, mai pus pe fapte rele si in ,mod deosebit am fi izolati de toate tarile lumii ! Daca nu este posibil, atunci o mai buna organizare a membrilor PSD, o alta strategie, de la om ;la om, din comuna in comuna vorbind cu oamenii de programul ce urmeaza sa fie pus in practica de platforma PSD Se pare ce Base, doreste sa castige prin acapararea oamenilor necajiti dela sate, mai putin stiutori ai tuturor faptelor si afacerile d-lui respectiv ! Nu am spus de multe ori, dar acum spun mereu ,,DOAMNE SCAPANE DE ACEST NECAZ !”

    VA DORESC SANATATE, PUTERE DE A LUPTA CU HIENELE ! Sa stiti ca urmaresc cu multa atentie tot ce este legat de aceste lupte pt. putere !
    CU DEOSEBITA CONSIDERATIE SI RESPECT ! STEFI,

Leave a comment