CORNELIU COPOSU

DACĂ AR FI TRĂIT CORNELIU COPOSU AR FI ÎMPLINIT 95 DE ANI

(n. 20 mai 1914, Bobota, Sălaj, d. 11 noiembrie 1995 )

Pe domnul Coposu nu l-am cunoscut înainte, nici în timpul evenimentelor din decembrie 1989.

Pentru prima oară ne-am vazut pe 10 ianuarie, cu prilejul întâlnirii cu delegaţia PNŢCD – partid constituit în conformitate cu Decretul-Lege semnat pe 31 decembrie 1989, care dădea expresie juridică principiilor enunţate în Comunicatul CFSN din 22 decembrie privind principiul pluralismului politic. Din delegaţie făceau parte domnii Ion Diaconescu, Ion Lup, Ion Puiu, Ion Alexandru şi Liviu Petrina. Singurii pe care-i cunoscusem înainte erau poetul Ion Alexandru şi Liviu Petrina (funcţionar UNESCO). La primirea delegaţiei PNŢCD a mai participat domnul Dumitru Mazilu, prim-vicepreşedinte CFSN.

După prezentarea delegaţiei şi a partidului, făcută de domnul Coposu , i-am propus să desemneze reprezentanţi ai PNŢCD care să intre în componenţa CFSN – ca structură provizorie a statului. Am fost refuzat.

În schimb, domnul Coposu mi-a propus să accept să candidez la viitoarele alegeri pe listele PNŢCD (chiar „cap de listă”, spunea dânsul). I-am declinat, cu amabilitate, propunerea, mulţumindu-i pentru încredere, însă i-am spus că, spre deosebire de dânşii, care se gândesc deja la alegeri, candidaţi şi liste, noi suntem suprasolicitaţi de problemele complicate ale normalizării situaţiei din ţară şi nici nu am început să ne gândim asupra alegerilor şi modului în care ne vom prezenta (idee care, ulterior, a fost speculată în campania electorală).

În ciuda refuzului celor trei partide (PNŢCD, PNL şi PSDR) de a adera la structura de stat reprezentată de CFSN, au acceptat, totuşi, să desemneze reprezentanţii în Comisia Juridică a CFSN, apoi a CPUN – care a elaborat Legea electorală pentru alegerile din mai 1990. Domnul profesor Gionea, reprezentantul PNŢCD, care a fost ales în Parlament şi a lucrat în Comisia pentru Elaborarea Constituţiei, a fost, de altfel, primul preşedinte al Curţii Constituţionale.

În ciuda controverselor şi poziţiilor contrare pe care ne-am situat – eu şi domnul Coposu  în perioada următoare, marcată de lupta electorală – aş remarca acceptarea dialogului şi poziţia responsabilă în faţa problemelor complicate cu care se confrunta ţara. Aşa s-a întâmplat şi spre sfârşitul lunii ianuarie, când se declanşase o campanie susţinută împotriva ideii organizării unui partid cu denumirea „FSN”, ceea ce introducea, într-adevăr, o notă de confuzie cu denumirea structurii de stat, „CFSN”. La campania furibundă de presă s-au adăugat micro-mitinguri zilnice în faţa clădirii guvernului şi a CFSN. La propunerea mea şi a premierului Petre Roman în ziua de 27 ianuarie ne-am întâlnit cu şefii celor trei partide – domnii Corneliu Coposu, Radu Câmpeanu şi Sergiu Cunescu. Ne-am lămurit că nu intenţionam să menţinem această confuzie şi că ne gândim la o restructurare şi deschidere a organismului de stat spre toate partidele care apăruseră. În ciuda acestor asigurări, a doua zi a fost organizată o mare demonstraţie a partidelor de opoziţie, care risca să se transforme într-o ciocnire dura cu adepţii FSN. Întâlnirea pe care am organizat-o cu reprezentanţii celor trei partide – organizatoare ale demonstraţiei – ne-a ajutat să conturăm soluţia viitoarei structuri provizorii de stat – CPUN – prin atragerea reprezentanţilor tuturor partidelor care apăruseră până atunci, în număr de 30.

Atunci am apărut în balconul clădirii Guvernului, împreună cu domnul Coposu, şi ne-am adresat mulţimii din piaţă – reprezentând ambele tabere- dezamorsând o situaţie care putea deveni periculoasă.

A urmat întâlnirea din 1 februarie cu reprezentanţii tuturor partidelor, in care s-a adoptat decizia privind principiile organizării CPUN (care s-a constituit în adunarea din 8 februarie, în clădirea din Dealul Mitropoliei).

Au urmat multe momente critice – marcate de campania electorală şi manifestaţia din Piaţa Universităţii – devenită tribună electorală perpetuă a opoziţiei de atunci; actele de vandalism, total nemotivate, din ziua de 13 iunie şi venirea minerilor în 14 şi 15 iunie, la rândul lor cu acte de violenţă; situaţia economico-socială dificilă din prima parte a anului 1991 – cu ample mişcări sociale de protest; puciul de la Moscova, venirea minerilor din septembrie 1991 şi demisia guvernului Roman – urmată de consultări cu reprezentanţii celor 17 partide şi convenirea formulei de guvern Stolojan.

În toată această perioadă şi următoarea am avut numeroase întâlniri şi dialoguri cu domnul Coposu, ca şi cu alţi lideri de partide.

Ceea ce doresc să subliniez este faptul că, în ciuda unei rigidităţi şi a unor poziţii inflexibile, domnul Coposu nu evita dialogul, demonstra maturitate, responsabilitate şi înţelegere în faţa unor momente dificile. Mai mult, am găsit înţelegerea şi susţinerea dânsului în abordarea unor probleme importante pentru ţară – cum au fost eforturile pentru integrarea României în NATO şi UE sau negocierile pentru încheierea Tratatului cu Ungaria.

Pot afirma că, fără sprijinul domnului Coposu acţiunea de la Snagov, constituirea Comisiei Naţionale pentru Elaborarea Strategiei Naţionale privind Pregătirea României pentru Aderarea la Uniunea Europeană şi Declaraţia politică de susţinere, semnată de liderii celor 14 partide parlamentare, alături de şeful statului, şeful Guvernului şi preşedinţii celor două Camere, nu ar fi fost posibilă.

L-am respectat, de aceea, pentru tăria credinţei sale în virtuţile şi valorile democraţiei, pentru modul demn în care a înţeles să se manifeste în spaţiul public, fiind un exemplu de slujire responsabilă a unui ideal. A suferit mult în perioada totalitară, pentru că nu a abdicat de la principiile sale.

Aduc omagiul meu memoriei omului şi liderului politic Corneliu Coposu, cel care rămâne un punct de referinţă pentru clasa politică românească.