„Planul B 2.0” – Prefaţa ediţiei în limba română

 

 

ECONOMIA MONDIALĂ, ÎNTR-UN COLAPS IMINENT ?

 

 foto-b2-21

Prefaţa ediţiei în limba română a cărţii lui Lester Brown, „Planul B 2.0”, este semnată de fostul preşedinte al României, senatorul Ion Iliescu.

La lansarea cărţii, acesta a ţinut să precizeze:

Problemele fundamentale ale societăţii româneşti sunt probleme comune cu care se confruntă societatea umană,

 în zilele noastre

foto-b2-11

PREFAŢĂ

 

            Noua lucrare a lui Lester Brown – Plan B, ediţia a II-a, reflectă cu acuitate problemele cu care se confruntă economia mondială, constituind un veritabil avertisment privitor la iminenţa pericolului unui posibil colaps al acesteia.

            Este vorba, într-un fel, de reluarea, după 35 ani, a semnalului de alarmă pe care l-a reprezentat primul Raport al Clubului de  la Roma, intitulat „Limitele creşterii”. Elaborat de un colectiv de cercetători  de la Massachusetts Institute of Technology (M.I.T.) coordonat de prof. Dennis Meadows, Raportul evidenţia conflictul puternic care se manifesta între civilizaţia industrială şi mediul ambiant, menţionând două aspecte:

            a) în plan cantitativ – tendinţa de epuizare a resurselor naturale de energie, de materii prime şi de hrană, sau consumarea celor regenerabile într-un ritm superior capacităţii lor de regenerare;

            b) în plan calitativ – deteriorarea fizică şi poluarea factorilor de mediu : apă, aer, sol.

            Concluzia Raportului sublinia necesitatea stopării creşterii economice sau impunerea „creşterii zero”.

            Aceste concluzii au fost respinse cu vehemenţă atât de lumea ştiinţifică, cât şi de cea politică. La Summitul din 1972 de la Stockholm, consacrat problemelor mediului ambiant, mai ales reprezentanţii ţărilor slab dezvoltate au reacţionat cu vehemenţă împotriva ideii de stopare a creşterii economice, care ar fi afectat în primul rând ţările lor.

            Al patrulea Raport al Clubului de la Roma, intitulat ”Să ieşim din epoca risipei” relua ideea necesităţii de a elimina caracterul neraţional al dezvoltării economice, exprimat prin risipa de resurse şi poluarea factorilor de mediu, care înseamnă irosire de resurse, de materii sau substanţe utile. Acestea, „deversate” în natură, devin tot atâtea surse de poluare.

            Prof. Barry Commoner, în cartea sa „Cercul care se închide” sublinia diferenţa fundamentală dintre comportamentul societăţii umane, generatoare de  deşeuri, nedigerabile de către mediu şi cel al naturii,  care nu produce deşeuri, având loc un circuit complet al materiei (de la regnul vegetal la cel animal şi sol). „Oamenii, prin activitatea lor, au întrerupt acest circuit armonios al naturii!”

            Lester Brown, creatorul în 1974 al „Worldwatch Institute” şi promotorul unor serii de studii, materializate în rapoartele anuale privind progresele pe calea structurării unei societăţi durabile : „Starea lumii” sau „Semne vitale”,  a devenit una dintre personalităţile proeminente în domeniul studiului problemelor globale şi ale mediului ambiant. El a definit şi conceptul de dezvoltare durabilă din punct de vedere ambiental. „O societate durabilă este cea care îşi modelează sistemul economic şi social astfel încât resursele naturale şi sistemele de suport ale vieţii să fie menţinute”(…) „Componentele esenţiale ale unei strategii pentru o dezvoltare durabilă includ stabilizarea populaţiei, reducerea dependenţei de petrol, dezvoltarea resurselor de energii regenerabile, conservarea solului, protejarea sistemelor biologice ale pământului, reciclarea materialelor”.

            În 2001, Lester Brown pune bazele unei noi organizaţii de cercetare „Earth Policy Institute” şi lansează cartea-manifest a acesteia, „Eco-economia”, în care pledează pentru crearea unei noi ştiinţe economice, realizată prin cooperarea economiştilor şi a ecologiştilor  şi pentru promovarea unei economii în armonie cu mediul, deci sustenabilă din punct de vedere al mediului.

            Noua carte a lui Lester Brown – „Plan B – 2” încearcă să sugereze  alternative la actuala economie, care să permită evitarea unui colaps inevitabil al economiei mondiale.

            El porneşte de la constatarea că modelul actual de economie este nesustenabil din punct de vedere ambiental, întrucât iroseşte resursele planetare şi deteriorează mediul.

            Cel mai periculos fenomen, rezultant al activităţii umane, este legat de schimbările climatice, ca urmare a degajării în atmosferă a unor cantităţi tot mai mari de „gaze cu efect de seră” (în special CO2) pe care natura nu le mai poate absorbi. Protocolul de la  Kyoto a stabilit măsuri pentru stimularea procesului de trecere la surse regenerabile de energie, pentru a elimina energetica bazată pe cărbune şi hidrocarburi, principala generatoare de gaze de seră, dar progresele sunt lente.

            Totodată, omenirea consumă resursele regenerabile într-un ritm superior capacităţii lor de regenerare. Drept rezultat: se restrâng suprafeţele împădurite, se deteriorează păşunile, avansează eroziunile de sol şi procesul de deşertificare  (reducându-se suprafeţele de sol fertil), pescuitul ocenic a intrat în declin.

            Creşterea spectaculoasă a economiei Chinei, iar în ultimii ani şi a celei a Indiei şi a altor ţări asiatice, contribuie la reducerea marilor decalaje dintre lumea bogată şi cea săracă a planetei, fapt care constituie o veste bună şi un element pozitiv al procesului de globalizare. Această evoluţie are, totodată, efecte negative, amplificând presiunea asupra resurselor naturale de energie, materii prime şi hrană, ca şi fenomenele de poluare a mediului.

            China a depăşit deja Statele Unite în consumul unor resurse de bază. După aprecierea lui Lester Brown, China va atinge nivelul PIB al S.U.A. în anul 2031. Dar, ce se va întâmpla dacă nivelul consumului pe cap de locuitor al Chinei îl va ajunge pe cel al S.U.A.?, se întreabă Lester Brown. Luând în calcul consumurile actuale ale S.U.A. , consumurile echivalente ale Chinei ar însemna:

            – la grâu – 2/3 din producţia actuală mondială;

            – la hârtie – de două ori actuala producţie mondială;

            – la petrol – consumul zilnic – 99 milioane de barili/zi faţă de cel mondial actual de 84 milioane barili/zi.

            Concluzia lui Lester Brown este că modelul economic occidental (respectiv american) după care se dezvoltă economia mondială nu este doar neextrapolabil, pentru ţări precum China, India, pentru trei miliarde de locuitori din alte ţări în curs de dezvoltare, dar devine practic nesustenabil, inclusiv pentru S.U.A. şi celelalte ţări industrializate.

            Conţinutul modelului economic global devine cea mai mare provocare pentru secolul XXI.

            Lester Brown încearcă în studiul său Plan B să sugereze unele soluţii pentru punerea de acord a modelului cu noile realităţi şi cu sfidările dezvoltării durabile la nivel global. El propune:

            (1) promovarea unui „buget pentru refacerea (redresarea) planetei”, în paralel cu „bugetul pentru eradicarea sărăciei” pe planetă. Acestea ar include alocaţii pentru protecţia şi refacerea solurilor fertile, a pădurilor, păşunilor şi a pescuitului oceanic, ca şi pentru conservarea diversităţii biologice.

            (2) folosirea oportunităţilor oferite de noile tehnologii, care să contribuie la întărirea protecţiei mediului, la economisirea resurselor, la accelerarea procesului de reciclare a materialelor.

            (3) ca orientare generală, asigurarea tranziţiei de la economia bazată pe resurse fosile de energie (cărbune, petrol şi gaze) spre resurse regenerabile (vânt, energia solară, geotermală, hidroenergie, bioenergie şi, în fine, hidrogen).

            (4)  încurajarea, prin politici publice adecvate, trecerii de la economia risipei de resurse spre economia bazată pe reutilizarea şi reciclarea resurselor.

            (5) o restructurare radicală a sistemelor de transport, diversificarea lor,  promovând o maximă mobilitate, consum minim de energie, o mai mare flexibilitate a mijloacelor individuale şi colective de transport.

            Avertismentul exprimat de Lester Brown este: „Colapsul sistemelor de suport natural, ambiental, este pericolul comun al societăţii contemporane, căreia nu-i poate supravieţui nici o economie, oricât de avansată ar fi”.

             Sustenabilitatea ambientală a economiei mondiale, în curs de globalizare  este o provocare comună la acest început de secol XXI.

            Aş adăuga la cele menţionate de Lester Brown în lucrarea sa câteva consideraţiuni suplimentare.

            Summitul de la Johannesburg,  din toamna anului 2002, a definit conceptul de dezvoltare durabilă  prin trei piloni: ambiental, economic,  social, la care s-ar putea adăuga un al patrulea, diversitatea culturală.

            Devine tot mai evident faptul că sustenabilitatea economiei mondiale şi a societăţii umane nu este determinată doar de echilibrul necesar dintre societate şi mediu (care a atins limitele sustenabilităţii),  dar şi de celelalte aspecte. Eradicarea sărăciei pe planetă şi reducerea marilor decalaje dintre bogaţii şi săracii lumii devin problemele esenţiale ale acestui secol, reprezentând sursa celor mai periculoase conflicte politice, economice şi sociale posibile, care pot pune în pericol stabilitatea internaţională. Rezolvarea acestor probleme ţine nu doar de alocarea mai multor resurse materiale şi financiare.

            Economia mondială a crescut în ultimii 50 de ani în ritmuri fără precedent, amplificându-se de şapte ori produsul mondial global, dar sărăcia pe glob nu s-a redus, iar decalajele chiar se adâncesc. Cauza principală o constituie regulile care guvernează funcţionarea pieţei, care au generat dintotdeauna şi generează în permanenţă polarizare socială – acumularea bogăţiei în mâinile unei minorităţi şi perpetuarea sărăciei pentru cei mai mulţi. Această regulă a funcţionat în plan naţional, încă din perioada fazei incipiente a acumulării primitive de capital şi s-a extins, astăzi,  la nivel planetar, în contextul globalizării economiei mondiale.

            Sunt deci necesare corective care să limiteze aceste efecte ale pieţei. În plan naţional, este rolul statelor să promoveze asemenea corective. Exemplul unor măsuri eficiente l-au dat statele europene occidentale care au promovat, după al doilea război mondial, conceptul de economie socială de piaţă şi au realizat modelul social european.

            Problema este cine să promoveze asemenea corective la nivelul economiei mondiale. ONU şi instituţiile sale specializate nu dispun de asemenea instrumente. Aceste probleme s-au dezbătut la mai multe summit-uri mondiale, pentru că au devenit preocupări actuale ale comunităţii mondiale.

            Preşedintele francez Jacques Chirac a lansat, la Summitul de la Monterrey din primăvara anului 2002, consacrat finanţării programelor de combatere a sărăciei, propunerea creării unui Consiliu de Securitate Economică şi Socială al ONU, care să se ocupe cu asemenea probleme. Susţinând esenţa propunerii, dar având în vedere dificultăţile promovării ei, care ar presupune modificarea Cartei ONU, am sugerat folosirea în acele scopuri a instituţiilor existente şi anume transformarea ECOSOC (Consiliul Economic şi Social) care este un organ consultativ al ONU, într-un organism coordonator, care, împreună cu FMI, Banca Mondială, Organizaţia Mondială a Comerţului şi Organizaţia Mondială a Muncii să constituie un Forum, care să primească misiunea de a elabora o strategie de promovare  a unor corective ale funcţionării pieţei mondiale, introducând reguli comerciale şi fiscale în favoarea ţărilor în curs de dezvoltare şi având ca obiectiv reducerea în timp a decalajelor de dezvoltare economică şi socială din lume.

            Pentru ţara noastră, problemele cu care se confruntă economia mondială sunt comune şi la fel de acute. Şi pentru noi eradicarea sărăciei şi reducerea decalajelor istorice care ne despart de ţările dezvoltate europene constituie probleme vitale. Ele au constituit obiectivul central al Strategiei Naţionale pentru Dezvoltarea Durabilă a României, elaborată pe parcursul anilor 2003-2004 şi care avea ca orizont de timp anul 2025.

            Totodată, destructurarea vechilor structuri  ale economiei centralizate de stat şi trecerea spre o economie de piaţă au fost însoţite atât de pierderi în plan economic, prin reducerea producţiei industriale şi fărâmiţarea exploataţiilor agricole, cu efecte asupra producţiei agricole, cât şi asupra situaţiei economice  şi sociale a satului românesc. De aceea, dezvoltarea economiei trebuie să vizeze atât reducerea fenomenului de polarizare socială, care s-a accentuat în ultimii ani, în plan naţional, cât şi a decalajelor zonale, a celor dintre mediul urban şi cel rural, diversificarea vieţii economice în toate localităţile şi zonele ţării, dezvoltarea serviciilor, modernizarea infrastructurilor şi a utilităţilor publice (apă, căldură, energie, telecomunicaţii), concomitent cu amplificarea locurilor de muncă şi a veniturilor tuturor locuitorilor.

            Cartea lui Lester Brown oferă motive de meditaţie pentru aceia care se simt responsabili de viitorul nostru şi al generaţiilor viitoare. Cititorii care, într-un fel sau altul, sunt implicaţi în elaborarea şi punerea în practică a politicilor publice găsesc în ea un puternic instrument de lucru, iar aceia interesaţi de asemenea teme găsesc noi motive de reflexie şi de susţinere a măsurilor de protecţie a mediului şi de folosire raţională a resurselor naturale.

 

Ion Iliescu

                                  

                                                                  

Advertisements

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: