25 octombrie – ZIUA ARMATEI ROMÂNE

armata
    Aniversăm azi Ziua Armatei Române, dată legată de momentul în care obiectivul politic, și național, al participării României la cel de-al Doilea Război Mondial: reîntregirea țării cu teritoriile pierdute ca urmare a acțiunii puterilor revizioniste din epoca anilor 30, a fost atins. Anul acesta aniversarea are o semnificație specială: s-au împlinit 100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial, când, tot prin jertfa ostașilor și ofițerilor români, ne-am atins alt obiectiv al interesului național: desăvârșirea unității tuturor românilor într-un stat național.
    Să nu uităm rolul jucat de Armată în victoria Revoluției Române, rol care demonstrează că, dincolo de orice altă valoare, ea are drept obiectiv păstrarea continuității și apărarea statului român. Care continuă să existe dincolo de ideologii și de regimuri politice, exprimând suveranitatea cetățenilor săi.
    Armata Română a trecut, în ultimii 26 de ani, printr-un amplu proces de reforme, cerute de integrarea noastră în NATO. Aceste reforme, începute în timpul primului meu mandat de Președinte al României, au avut costuri umane și materiale deloc de neglijat, și este cu atât mai mult de apreciat felul în care corpul militar a răspuns acestor cerințe, care țin de interesul național. Reamintesc doar câteva etape: Armata Română a avut, în statele din Estul Europei, recent ieșite din comunism și din Tratatul de la Varșovia, primul politician în fruntea Ministerului Apărării, ca parte a trecerii ei sub control civil. România a semnat prima Parteneriatul pentru Pace, primul pas pe drumul integrării în NATO. Armata română a participat și participă, la misiuni în cadrul NATO, în Afganistan, Irak, Balcanii de Vest, Africa, îndeplinind angajamentele și misiunile care-i revin în cadrul Organizației Atlanticului de Nord.
     Sper că am învățat din lecțiile participării noastre la cele două conflagrații mondiale. Ca să-și facă datoria Armata trebuie să fie echipată și pregătită corespunzător. Iar sarcina asigurării acestor condiții revine politicului. Nu putem ignora climatul internațional actual. Și pentru o țară ca România, cu mari probleme sociale, abia ieșită din criză economică, cheltuielile de înarmare sunt dureroae. Ele trebuie însă făcute, tocmai pentru a nu mai avea costurile umane uriașe din cele două războaie, datorate slabei înzestrări a armatei.
     Avem nevoie de o dezbatere publică deschisă și serioasă atât despre misiunile Armatei, în amintitul context, despre nevoile ei, dar și despre modul în care se poate păstra legătura dintre o armată de profesioniști și societate. O armată, oricât de pregătită și de echipată ar fi, nu își poate îndeplini misiunile fără sprijinul cetățenilor. Militarii nu sunt simpli angajați ai statului, care prestează un serviciu public. O astfel de viziune este greșită, și, din păcate, începe să se manifeste și la noi.
    Ziua Armatei este un bun moment pentru întărirea acestei legături. Amintind sacrificiile înaintașilor, jertfa lor pe câmpul de luptă, amintim de faptul că fiecare, în felul lui, are o datorie față de țară, pe care trebuie să și-o îndeplinească pe cât de bine și de onest poate. Democrația nu înseamnă doar drepturi, ci și obligații din partea cetățenilor, înseamnă asumarea responsabilității față de viitorul fiecăruia, și al națiunii, în ansamblul său. Cei care au eliberat, la 25 octombrie 1944, ultima palmă de pământ românesc, și-au făcut datoria. Ne înclinăm în fața lor , și sperăm să nu mai fie nevoie de sacrificii pentru a ne păstra libertatea. Dar dacă vom fi obligați să o facem, să fim pregătiți, având în minte exemplul lor.
      La mulți ani Armatei Române!
Advertisements

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: