Dragi prieteni, membri ai Comitetului Executiv National

Mă adresez dumneavoastră într-un moment pe care îl consider delicat pentru partid. Considerați acest mesaj drept expresia îngrijorării mele, îngrijorare determinată de evoluțiile la vârful partidului. Esența acestui mesaj este un apel la unitate și continuitate în PSD. Să nu repetăm greșeli ale trecutului, care ne-au costat.

Înainte de orice, partidul are responsabilități atât față de membrii și simpatizanții săi, de oamenii de stânga din România, cât și față de toți cetățenii.

Trebuie să-și facă datoria, nu să se piardă în lupte pentru putere, care nu au nicio miză pentru români.

Știți foarte bine că nu sunt adeptul excluderilor și al altor măsuri de forță. Ele ne-au făcut mult rău. Dacă apelăm și acum la așa ceva, nu vom rezolva nimic.

Reamintesc faptul că și președintele partidului, și președintele său executiv au fost aleși de membrii de partid, respectiv de delegații la Congres, pentru ceea ce au făcut pentru partid. Domnul Liviu Dragnea a dat măsura capacităților sale de organizator în anii care s-au scurs de la venirea sa în partid. I-am transmis, vineri, după anunțarea sentinței, faptul că am considerat și consider lipsită de sens condamnarea sa. Domnul Valeriu Zgonea a venit în PSD în anii în care eram în opoziție, în urmă cu două decenii, și îmi amintesc de entuziasmul cu care își asuma răspunderi și lucra în folosul partidului.

Nu este de folos nimănui conflictul acesta. PSD trebuie să se concentreze pe campania pentru alegerile locale, unde avem ceva de demonstrat: că suntem partidul cu un program coerent de guvernare locală, pentru prosperitatea comunităților locale. Este timp, după alegeri, pentru o analiză aprofundată a situației din partid.

Închei reiterând apelul meu la calm și la responsabilitate.

 

Ion Iliescu

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: