Scrisoare deschisă către membrii si simpatizanții PSD

Dragi prieteni,

Voi fi extrem de direct. Am participat la ședința Biroului Executiv Central al PSD din 27 noiembrie 2014, prezentând colegilor din conducerea partidului un apel la rațiune și la sinceritate.

PSD trece printr-un moment dificil, după pierderea alegerilor prezidențiale. În cei douăzeci și cinci de ani care au trecut de la Revoluția din Decembrie 1989 nu este singurul moment de acest gen. Și nu este PSD singurul partid care trece prin astfel de momente. Important este să fim solidari, să înțelegem de ce am pierdut, unde am greșit, și să luăm decizii în consecință. Înainte de a căuta vinovați, avem de căutat soluții pentru problemele cu care ne confruntăm.

Din păcate, ieri am avut parte, în locul unei analize, de o măsură extremă: excluderea din partid a trei membri ai Comitetului Executiv, masură care nu a rezolvat niciuna dintre problemele partidului. De fapt, ea nu a făcut decât să le agraveze. Este motivul pentru care am votat împotriva excluderii celor trei colegi: Mircea Geoană, Marian Vanghelie și Dan Șova. Nu cred că delictul de opinie are ce căuta printre valorile unui partid democratic. În același timp fac un apel la cei trei excluși din partid: să nu se lase antrenați, în perioada urmatoare, în acțiuni îndreptate împotriva partidului. Ar face rău, crezând că fac un bine.

Mai grav decât acest gest pripit este faptul că liderii partidului nu înțeleg ce le reproșează cu adevărat membrii și simpatizanții PSD. Este vorba despre faptul că, de la o vreme, și mai ales în campania electorală care a trecut, PSD a evitat cu obstinație să-și asume identitatea sa de stânga, social democrată. Da, personal, am susținut formarea USL, și alianța cu PNL. Am susținut guvernarea PNL, până în 2008. Am făcut toate astea condiționat, insistând pentru păstrarea identității noastre ideologice, de social-democrați, lucru care, până la un punct, s-a întâmplat.

Acum se conturează la vârful partidului scuza că Victor Ponta ar fi pierdut pentru că eu aș fi comunist, ceea ce ar afecta imaginea partidului. Este o mizerie, și un act de lașitate, lucruri pe care nu le pot înțelege și accepta. Cu explicația asta toți cei care trebuie să-și asume responsabilități pentru insucces sunt exonerați de orice raspundere. Fuga de răspundere nu este o soluție.

PSD este partidul Revoluției, prin filiația FSN-FDSN-PDSR-PSD. Prin Revoluție, România a făcut cea mai radicală ruptură de comunism din Estul Europei. Că partidul n-a știut să spună apăsat aceste lucruri, e greșeala noastră. Dar este de neînțeles lipsa de reacție a partidului atunci când oameni care nu știu nimic despre trecut, în afară de etichetele puse de adversarii noștri, strigă ”Jos comunismul!” într-o țară care suferă grav de pe urma exceselor și eșecurilor capitalismului. Este și mai de neînțeles-și de neacceptat-ca necesara critică a aceluiași capitalism să fie mai articulată, și mai pertinentă, la oameni de dreapta, decât la reprezentanții partidului nostru.

Așadar, refuz să primesc lecții de la oameni care cred că și-au cumpărat un partid, PSD, și îl conduc, direct sau prin interpuși, ca pe o corporație. PSD nu este proprietatea nimănui. PSD nu este o investiție, și nici programul său politic nu se confundă cu un plan de afaceri. Iar guvernarea nu este un profit, care trebuie maximizat cu orice preț. Această viziune caricaturală ne-a făcut mai mult rău decât orice altceva în această campanie electorală. Dacă vom continua pe drumul ăsta, eșecul nu este departe. Viața oamenilor nu se reduce doar la bani.

Nu fac parte dintre aceia care cred că săracii trebuie să fie reprezentați politic numai de săraci, că bogații nu au ce căuta la stânga politică. Pot da o lungă listă de oameni avuți, din familii aristocrate, care au făcut politică de stânga, în partide comuniste. Când am vorbit despre ”săraci și curați” mă refeream la modul în care este făcută bogăția de către unii, bogați și corupți. Le urez celor avuți cât mai multe succese în afaceri. Dar să nu amestecăm lucrurile. Dacă ai succes în afaceri nu înseamnă că ești automat un om politic. Această calitate nu se poate câștiga cu bani. Această calitate se dobândește în timp, cu multă muncă, și presupune câștigarea, și nu cumpărarea, încrederii oamenilor.

Refuz să primesc lecții și de la oameni care pun interesul personal înaintea interesului public, care nu au demonstrat nimic în politică, în schimb au reușit să îndepărteze oamenii de partid, prin aroganță și dispreț. Astfel de oameni, ajunși în fruntea partidului, sunt printre motivele pentru care românii nu l-au votat pe Victor Ponta în turul doi.

Plătim acum prețul confuziei ideologice din ultimii zece ani. Nu deplasarea spre centru o putem reproșa PSD. Ea este firească, până la urmă, ținând cont de schimbările din societate. Ce trebuie să ne reproșăm este obsesia noastră de a fi acceptați de cei de ”dreapta”, care nu ne vor accepta niciodată, pentru ca suntem adversarii lor firești. Nu pentru ei facem politică, ci pentru cei care se recunosc în valorile și principiile stângii. Și, orice s-ar spune despre noi, la guvernare am fost mai performanți decât dreapta. Dar și despre asta se pare că ne este jenă să vorbim!

Noi suntem pe cale să pierdem competiția la nivelul ideilor. Și o pierdem pentru că, deși sunt atâția oameni, tineri sau mai puțin tineri, cu studii de cea mai bună calitate, aici sau în străinătate, declarați la stânga, ei nu au cu cine comunica în PSD! Să nu ne ferim de acest adevăr dureros. Oamenii aceia au convingeri ferme și ne reproșează faptul că noi nu mai credem în valorile stângii. Ce să le spun celor care îmi reproșează asta? Ce să le spunem celor care ne reproșează structurarea partidului doar ca un instrument de exercitare a puterii, fără ideologie și fără preocupare pentru construcția ideologică?

Din păcate, în loc de programe serioase, noi le-am oferit generalități în această campanie electorală, care nu au avut nicio legătură cu agenda lor. Iar inițiativele sociale ale guvernului, câte au fost, au fost prost promovate și explicate. Chiar nimeni n-a putut combate convingător inepția pe care o auzim de mai bine de un deceniu, anume că măsurile sociale, destinare reducerii polarizării economice și sociale, creșterii justiției sociale și egalității șanselor, nu sunt ”pomeni sociale”, ci obligația unei guvernări responsabile? Că astea nu au legătură cu ciclurile electorale?

Sunt multe lecții de învățat din această înfrângere. Poate cea mai importantă este aceea că nu putem câștiga, dacă între partid și liderii lui există o ruptură. Din păcate, ea există acum. Mă tem că nu funcționează acel dialog necesar-și obligatoriu-cu activul de partid, cu organizațiile si membri de partid, cu cetatenii. Analiza trebuie să înceapă de la bază. Democrația internă de partid nu este o vorbă în vânt. Și nu e cazul s-o transformăm noi, un partid de stânga, într-o formă fără fond!

Am atras atenția, și nu o dată, asupra pericolului care apare ori de câte ori PSD guvernează, și anume ca toată lumea pleacă la guvernare, iar partidul rămâne de izbeliște. Din păcate așa este și acum, și rezultatele se văd. Trebuie să rezolvăm împreună această problemă, esențială pentru consolidarea partidului, în perspectiva alegerilor din 2016.

Conducerea PSD este prea stufoasă, și din cauza asta ineficientă. Multiplicarea centrelor de decizie duce la diluarea răspunderii și, în final, la nicio răspundere. Am devenit un partid-spectacol, iar organismele sale colegiale de conducere, forme fără fond.

Am afirmat, alături de alții, că nu cred că ieșirea de la guvernare ar fi o idee bună. Trebuie să ne asumăm în continuare această sarcină, și să guvernăm serios, fără concesii față de identitatea noastră social-democrată. Dacă vrem să rămânem cel mai puternic partid al țării, trebuie să guvernăm profesionist, în interesul cetățenilor. România are nevoie, în primul rând, de politici publice solide în domeniul social. În același timp nu este de ignorat nevoia unor măsuri de esență liberală în economie, dar și aici se impune o observație, care vine ca urmare a nemulțumirilor din societate: capitalul românesc trebuie pus pe picior de egalitate cu acela străin, și nu discriminat.

Se impune o remaniere guvernamentală, cu formarea unei echipe solide, profesioniste, coerente, care să guverneze în consecință. Avem nevoie de oameni care să nu poată fi atacați în niciun fel, nici în plan moral, nici în plan profesional.

O altă slăbiciune a PSD o reprezintă modul în care funcționează grupurile sale parlamentare. Este nevoie de o agendă de priorități și de mobilizarea exemplară la vot. Iar în acest sens, liderii de grup parlamentar au la ce să reflecteze. Dar să nu se mulțumească doar cu asta. PSD are nevoie de o schimbare radicală, de fond, a activității sale parlamentare.

Cred că trebuie să revenim la votul pe listă, măcar pentru Camera Deputaților. Iar cei care vor candida la viitoarele alegeri din 2016 să fie cunoscuți cât mai repede, pentru a asigura o componență cât mai solida grupurilor de senatori și deputați ai PSD. Același lucru este valabil și pentru candidații noștri în alegerile locale – primari, președinți de consilii județene, consilieri.

Este cazul ca, în pregătirea Congresului, să se pună în discuție o nouă ofertă politică, un nou proiect de țară, o nouă ofertă electorală. Toate astea plecând de la nevoile și așteptările oamenilor. Să nu ignorăm pe nimeni, mai mult, să nu uităm că sunt aproape opt milioane de oameni care nu au votat. De ce nu au votat? Poate pentru că nu le-am oferit o miză, un motiv să vină la vot. Electoratul se construiește, nu apare spontan. Dar mai ales se fidelizează, prin bună guvernare. Plătim consecințele a zece ani de vot emoțional, pe teme care nu au legătură cu viața oamenilor. Nu trebuie să mergem și noi pe acest drum, facil și periculos.

Nu avem de ce să ne fie rușine de identitatea noastră. Nu avem de ce renunța la valorile stângii. Trebuie să renunțăm însă la vanitate, la superficialitate, la abordarea conflictuală a problemelor din partid. Dacă ne concentrăm asupra căutării ”vinovaților”, în loc să căutăm soluții, vom eșua și în guvernare, și vom deveni un partid fără prea multă relevanță pe scena politică. De unde și apelul meu la responsabilitate și la sinceritate din partea tuturor.

Ion Iliescu

69 Responses to “Scrisoare deschisă către membrii si simpatizanții PSD”

  1. Daniel Ionescu Says:

    nu sunt un adept al orientarii autorului. totusi, expunerea este o demonstratie ca tineretea nu tine loc de competenta si expertiza, ca cine n’are batrani, musai, trebuie sa-si cumpere!

  2. Florin Goldring Says:

    Exceptional!

  3. Stefan Mariea Says:

    DOMNULE ILIESCU, ati mai dat o lectie acestei…haite pradatoare care a reusit sa puna mana pe conducerea PSD. Dar, cred ca nu vor intelege nimic, nu au cum sa inteleaga, ei sunt dintr-o lume cu alte valori: bani, bani, bani…si tot ce aduc banii. Ce ideologie, ce morala, si, mai ales, ce stanga ?! Doar ca, aveti un “merit” si dumneavoastra la crearea acestei situatii:

  4. Elena Petre Elena Petre Says:

    Va citesc cu mare interes,ideile pertinente si asezate,analiza de un adevar desavarsit totul este sa existe urechi care sa auda.

  5. Daniel Popa Says:

    Respect Ion Iliescu. Nu sunt un simpatizant al PSD, dar cred ca dvs ati aratat ca un presedinte al Romaniei poate fi cinstit. Este o calitate rara a politicienilor din Romania. Multa sanatate dvs si putere de munca.

  6. Daniel Leonard Savu Says:

    Excelent!!!!!!!!

  7. Stefan Mariea Says:

    Continuare: AVETI “MERITUL” CA L-ATI SUSTINUT PE ACEST PONTA IN ASCENSIUNEA LUI IN PSD. Am un profund respect pentru dumneavoastra si cred ca ati fi putut sa limitati, daca nu sa impiedicati, ascensiunea acestor profitori fara scrupule. Poate ne explicati, la un moment dat, de ce credeti ca s-a ajuns aici.

  8. Carmen Olteanu Says:

    Va felicit pentru analiza domnule Iliescu,gandesc la fel ca dumneavoastra.

  9. Andrei Alexandru Says:

    Am convingerea că acest text va rămâne unul de referință și vă felicit, domnule Președinte de Onoare, pentru initiativa de a da publicității opiniile dumneavoastră. Modul acesta de a vă prezenta concluziile alegerilor opiniei publice este mult mai potrivit și ajunge mai direct la cei interesați. Pe de altă parte, experiența ultimilor ani, cei care au urmat lui aprilie 2005, dar și cea personală, mă fac să fiu mai degrabă pesimist privitor la efectele practice ale demersului Dumneavoastră. În 2010, când am candidat la președinția partidului, am spus de la microfonul Congresului că PSD nu duce lipsă de programe bine articulate, ci de un climat intern de încredere în partid, care să stimuleze punerea în practică a programelor. Lipsa de încredere între lideri, o vânătoare permanentă, lipsa de colegialitate, trădările pentru mize meschine și alte asemenea sunt tot atâtea motive pentru ca oricât de bune ar fi proiectele PSD, ele să eșueze sau, în el mai bun caz, să nu aibă eficiența meritată.

  10. Radu Says:

    Stimate Domnule Presedinte,
    Nu sunt un fan al Dumneavoastra, dar, intotdeauna am spus ca sunteti singurul om politic adevarat. M-au durut afirmatiile de ieri ale lui Ghita, dovada cea mai clara a situatiei in care se afla PSD acum. Ceea ce ati scris mai sus este o analiza a unui politician matur dar, din pacate, nu cred ca ponta, in orgoliul sau prostesc, va intelege ceva.
    Va doresc Domnule Presedinte numai sanatate si puterea de a cenzura derapajele din pSD, daca va mai exista ca cel mai puternic partid.
    Cu deosebit respect,
    Radu Popescu

  11. Gabriela Savitsky Says:

    Domnule Președinte, ne bucurăm că v-ați păstrat, nesmintit, același verb și același tonus.
    Așteptam, cu toții, altfel de cuvinte după analiza de ieri.

  12. Cios Adina Emilia Says:

    Aceasta analiza, este cea mai pertinenta de dupa alegerile prezidentiale.Domnule presedinte, social-democratia are nevoie de sprijinul dumneavoastra. Prezenta domniei voastre onoreaza nu numai Partidul Social Democrat, ci intreaga clasa politica, care din pacate, este tot mai saraca in lideri de valoare.

  13. Gheorghe Stan Says:

    Cu totala adeziune mea la valorile social-democratiei nici astazi nu pot spune altceva decat ca tot ceea ce facut a fost in van…daca cineva ca Ponta vine si spune : “…este o lozinaca !”
    Acum am inteles de ce s-a ajuns aici – pentru ca “lupii” tineri au in cap doar un singur tel – imbogatirea rapida fara munca…restul sunt doar…LOZINCI !
    Asta este problema si ruptura dintre conducerea partidului de …”restul” va fi si mai adanca !
    La acesta intrebare trebuie cautata solutii si nu …vinovati aiurea – doar o trece “valul”… !
    Din pacate, nu trece – el se va amplifica si mai mult si cand va veni va spulbera ca pe o pleava pe toti politicienii care si-au facut de cap in aceasta tara – avand impresia ca TOTUL li se cuvine, in loc sa inteleaga ca nu sunt decat SLUJBASI ( pentru ca primesc LEAFA !) si nu BARONI !
    Intrebari la care vor trebuie sa raspunda : cum a putut sa faca o avere in 5(cinci) ani cat altul in doua vieti ?
    Cum poti sa guvernezi LIBERAL cu o CONSTITUTIE SOCIAL-DEMOCRATA ?
    – Cand se va face DREPTATE PANA LA CAPAT ?
    Sau si asta este tot o LOZINCA, eventual un “salut” – gen “sa traiti bine” !

  14. Stefan Susai Says:

    PSD a devenit un SRL. Se pare ca nu mai aveti parti sociale la aceasta societate. Din pacate.

  15. Claudiu Vuta Says:

    Domnule Iliescu, apreciez faptul ca ati luat pozitie fata de ceea ce se intampla in prezent in PSD, insa nu este de ajuns din punctul meu de vedere.
    In prezent PSD-ul este condus de o gasca de corupti, iar aici nominalizez echipa Dragnea – Ponta. Pana azi era si Sebastian Ghita, insa a demisionat.
    Victor Ponta a pierdut detasat alegerile pentru ca a avut o campanie electorala mizerabila, cu atacuri josnice la adresa lui Klaus Iohannis, nu pentru ca l-a considerat cineva comunist. Gabriela Vranceanu Firea a avut un rol central in pierderea acestor alegeri, prin antipatia pe care a atras-o asupra lui Ponta prin fiecare declaratie pe care o facea. In acelasi timp candidatul Ponta nu este lider, ci un oportunist care a ars etape in cariera. S-a vazut ce discurs penibil a abordat in campanie acest prim ortodox al tarii, Ponta. Prin discursul cu mandria de a fi roman si ortodox a pierdut din start voturile celor de alta confesiune, dar si ale maghiarilor. In acelasi timp foarte multi ortodocsi s-au aratat oripilati de acest discurs. Religia nu avea ce cauta in aceasta campanie electorala. Ponta a avut un mesaj electoral de secol 18.
    Si domnule Iliescu, Ponta este pur si simplu necopt. Aroganta de care da dovada constant, faptul ca este impertinent, ca a avut o prestatie pe care multi au considerat-o ca fiind nesimtita in intalnirile televizate cu Iohannis, dar si faptul ca in teritoriu PSD este reprezentat de catre personaje ce au grave probleme cu justitia ca Duicu, Mazare, Oprisan, Nicusor Constantinescu, Bunea Stancu, Dragnea, Ghita, Hrebenciuc, Ilie Sarbu si multi altii, cateva zeci de membri marcanti, ma fac sa trag concluzia ca este foarte bine ca Ponta a pierdut aceste alegeri. Acum aveti sansa de va reforma.
    PSD este in prezent un partid promotor al coruptiei si a contractelor cu statul, nu al stangii. Chiar era nevoie ca Ponta sa faca acea conferinta de presa lacrimogena in care a afirmat ca sufera si ca pleaca in concediu alaturi de familie? Ce a cautat in Dubai alaturi de Ghita? Asta este un gest iresponsabil la adresa tarii pe care afirma ca o guverneaza.
    Cu votul in diaspora vi se pare in regula cum a procedat? Mizerabil joc a facut Ponta!
    Coruptii, interlopii, infractorii protejati de catre PSD nu au nici cea mai mica legatura cu stanga sau cu social democratia. Chiar nu vedeti ce a devenit PSD? Un partid de hoti, domnule Iliescu.
    Nu stiu ce se va intampla in viitor, dar cu siguranta este nevoie de un partid de stanga puternic, insa nu actualul PSD.
    Din punctul meu de vedere PSD trebuie sa retraga de urgenta sprijinul TUTUROR celor care sunt suspectati ca au incalcat legea si ca si-au dobandit averile in mod ilicit, indiferent de numele ce-l poarta. Ce legatura au hotii protejati de catre PSD cu stanga sau cu social democratia?
    Romanii nu resping ideea de social democratie, ci ideea de partid corupt. De aceea nu a castigat Ponta, nu pentru ca ati fi catalogat drept un partid comunist.
    Oamenii nu va mai vor, asta este clar. Prima decizie pe care ar trebui s-o ia Ponta este propria demisie! Chiar daca PSD va ajunge la 20% este necesar sa faceti curatenie.
    In caz contrar, GAME OVER!

  16. Ema Diaconu Says:

    Dl Presedinte, nu sunt de stanga, nu am votat niciodata stanga, nu va sunt fan. Dar ma inclin in fata capacitatilor dvs intelectuale, a experientei dvs si, nu in ultimul rand, aplaud si va felicit pentru aceasta scrisoare. Va rog sa imi permiteti, insa, sa va transmit impresia mea din zilele alegerilor. O impresie “din popor”. Directa si fara fraze mestesugite. PSD a pierdut din cauza candidatului. Am votat Iohannis, insa noi, sustinatorii lui credeam ca oricine il va invinge pe Iohannis in lupta politica. Totusi, oamenii la alegerile prezidentiale aleg OMUL si nu PARTIDUL. Nu se poate pune stampila pe Victor Ponta care a dovedit : aroganta, lipsa de onoare, ca e mincinos, ca sfideaza pe toata lumea, ca a plagiat ca orice bisnitar care isi cumpara o diploma de facultate (stiti ca acesta e noul “sport” in Romania), ca nu e organizat, activitatea sa guvernamentala fiind “abramburita”, ca traieste “pe picior prea mare” pentru un “stangist” si ca e suficient, avand un aer de atoatecunoscator si de om care nu vrea sa mai invete nimic, el fiind superior tuturor “celor de jos si prosti”. A avut atitudinea unui “baiat descurcaret” de Cotroceni sau de Centrul Vechi sau de unde vreti dvs.Dintre aceia care ne “sufoca” de indignare zi de zi, pe strada sau la serviciu. Cu un aer de “pilos”, de “de baiatul lui tata/ unchiu’/ sau cui vreti dvs”, NU SE CASTIGA functia de presedinte. Poate se obtine un loc in Parlament, dar oamenii de rand NU voteaza cu drag un om atat de NESERIOS si de NEINCREDERE. Dupa parerea mea el a primit doar voturile sustinatorilor PSD. Nu a proprilor sustinatori. De aceea, va ramane dator, PSD ramanand si azi “opera” dvs. Cu stima.

  17. Maria Barbu Says:

    Domnule Presedinte, asa cum va spuneam inca din anul 2000, cand am lansat impreuna cartea mea de eseuri si dialoguri politice “Romania in pragul mileniului III”, stanga romaneasca are nevoie sa-si cladeasca o platforma nu doar ideologica ci si intelectuala, sa adune si sa coaguleze in jurul generozitatii sale ideologice intelectuali de valoare, care sa comunice cu societatea civila si sa sustina cu convingere si abilitate ideile de stanga. E foarte straniu faptul ca in Romania intelectualii asa-zis de elita sunt de dreapta, o dreapta incerta si paguboasa pentru tara, dar foarte profitabila pentru acesti intelectuali care primesc niste stipendii colosale pentru imnurile inchinate idolilor politici. In Occident, in societatile dezvoltate si sanatoase, intelectualii sunt de stanga, pentru ca aceasta ideologie este in mod suprem sustinatoarea educatiei si promovarii valorilor autentice, fara discriminare si fara raportare la profitul imediat si imoral. Cat despre PSD-ul de acum…. este victima unei contradictii dramatice intre o structura deja invechita cred eu si o dinamica politica spre care tinde dar pe care inca nu o poate sustine. La asta se adauga vanitatile atat de pernicioase pentru orice om politic sau partid, vanitati care nu pot fi depasite decat prin vointa si educatie.

  18. Criss Mirella Says:

    Respect și multă sănătate ! Sper ca cine trebuia să audă și să înțeleagă această exemplară și părintească analiză să o și facă !

  19. Viorel Ruskin Says:

    In sfarsit o critica pertinenta din interiorul partidului. O analiza lucida care se lasa asteptata. Scrisoarea trebuia publicata pe la inceputul anului, insa nici acum nu e prea tarziu. Niciodata PSD n-a iesit mai sifonat ca acum din alegeri, iar cei responsabili incearca o diversiune. Nu cei direct responsabili pentru esec ar trebui sa fie exclusi din partid? Insa curatenia se face acolo unde nu este prea multa mizerie…

  20. Alexandru Ghimes Says:

    Respect domnu ion iliescu.ati fost singurul presedinte care il admir si care a condus tara spre bn intotdeauna.

  21. Eugen Caliman Says:

    Stimate,
    d-le Iliescu,
    Esecul PSD se va datora lipsei de expertiza in dezvoltarea economica si industriala, care perpetueaza lipsa a 5 milioane de locuri de munca in tara, cu consecintele lor politice, economice si sociale.
    Obiectivul guvernarii actuale trebuia sa fie crearea acelui 1 million de noi locuri de munca, pentru care insa PSD nu are proiectul necesar – ca de altfel nici dreapta politica, care a esuat economic, un deceniu.
    Urmare a acestei situatii, am facut Premierului Ponta, oferta unui ,,proiect de reconstructie economica si industriala”, care cuprinde experienta economica a tigrilor asiatici, a tranzitiei tarilor estice si experienta economica a tarilor azi dezvoltate economic.
    Oferta aceasta a ramas fara rezultat, rugindu-va sa-mi comunicati un E-mail, pe care sa va fac cunoscuta aceasta oferta si sa incercati sa convingeti partidul si premierul, ca in lipsa acestui obiectiv economc, PSD continua esecul fostului (si fostelor)guvern.
    Fara acest proiect, dreapta politica va asedia PSD-ul si Guvernul, pina partidul va pierde guvernarea, iar electoratul sau avantajele oferite.
    In acuala etapa de confuzie si dezorientare asupra modului de iesire din ,,criza” pierderii alegerilor, mi se pare ca sinteti pintre putinele minti lucide, asupra a ceeace este benefic partidului si continuarii cu succes a guvernarii.
    La acest lucru va contribui major, proiectul economic postintegrare, pe care doresc sa-l cunoasteti, evaluati si propuneti Premierului, care sa iasa astfel, din blocajul de vointa politica de acum.

    E-mail: Caliman.eugen@yahoo.com
    tel:0721316019

  22. Teodor Gligor Says:

    Ponta si Ghita incearca sa supravietuiasca politic prin acesta manevra mizera.
    Adica ei doi deja au si inceput (!) ‘reforma’ in PSD, bineinteles cu ei doi in frunte, ei doi ca lideri ce lupta sa inlature “coruptia, baronii, comunismul si mafia PSD”…..O mascarada, dar pentru ei e pe viata si pe moarte politica dupa esecul asta spectaculos.Esec datorat in primul rand prestatiei lor indecente, una aroganta, minicinoasa, artificiala si manipulatorie, ce trezit o imensa antipatie.

  23. Ioan Rotaru Says:

    Stimate Domnule Presedinte, sunt un membru vechi al acestui partid si cum imi place sa spun “membru fondator” si imi aduc aminte conjuctura in care in 2010 a castigat Dl. Ponta presedentia partidului si cum am crezut ca partidul va fi reformat si fiind tanar va putea da o noua fata partidului. Daca in 2010, am putut candida pentru postul de vicepresedinte si statutul era cat de cat democrat, am observat ca la urmatorul congres situatia sa inrautatit fiind blocat in a mai putea candida. Nu sparam nici 1 % sa am vreo sansa de castig, deoarece nu valoarea omului …ci structura care il sprijina si jocurile de culise sunt cele care dicteaza. Ati spus despre ideologie, despre importanta stangii…multi din conducerea partidului nu se identifica…poate si reactia Dl. Ghita. Sper ca o sa pot sa ajung la viitorul congres cand se va alege un bun lider al partidului un om care sa creda in stanga si sa nu monopolizeze cel mai mare partid. Domnule Presedinte va doresc multa sanatate si nu abandonati partidul al carui mentor sunteti. Stiti ca membri simpli de partid sunt alaturi de dvs si va respecta.

  24. Acel moment în care sunt nevoit să îi dau dreptate lui Ion Iliescu - Kristofer.ro Says:

    […] Sursa: blog Ion Iliescu […]

  25. Negustoreli de Colectie Says:

    respect,

  26. vicuslusorum Says:

    Mai bine ne-ati lamuri precis cum ati stat la capitolul aplicarea in PDSR a stangii in ultimii 25 de ani. Cumva ati scris statutul PDSR-ului citind sectiunea “asa numita acumulare primitiva de capital” din volumul I al parintelui stangii moderne? De acolo pare a fi decupat PSD de azi. Si o spune un marxist, nu o paiata de dreapta.

  27. Sfânta Vineri și cele trei minunății | Sorin Tudor Says:

    […] Ion Iliescu se întoarce în blogosferă și, dintr-un singur post face mai multe victime decât Rambo în toate seriile. Partea amuzantă: aproape că se leapădă […]

  28. krudus Says:

    Domnule Presedinte, noi astia multi care am ramas “saraci si curati ” va sustinem in continuare!

    Si trebuie sa stiti ca suntem foarte multi.

    Personal, nu m-am simt niciodata reprezentat de dl. Ponta .

    Cand a fost numit prim -ministru, a promis ca va impozita cu 90% pe toti cei care vor cumpara drepturi litigioase.A fost prima din multele arogante pe care si le-a permis…..

    Apoi am vazut ca si dl Sarbu, avea ceva legaturi primejdioase cu niste revendicaci impostori.

    In opinia mea, dl Ponta abia acum se poate retrage linstit cu familia oriunde doreste.Este final de cariera pentru domnia sa.

    In Romania sunt multi oameni capabili care ii pot lua locul cu mult succes.

    Dl Ionut Vulpescu, cred ca este o alegere buna pentru viitor.

    Modest,cult, bun simt, un tip care are sanse mari sa castige orice alegeri.

    Multa sanatate d-le Presedinte !

  29. John Paco Says:

    Atata timp cat electoratul este foarte superficial si este manipulat atat de usor de aparente gen comunismul, rusii, blocarea votului – nu este neaparat vorba de necesitatea unei restructurari de ansamblu a partidului ci doar a unui re-branding. Pana la urma acest electorat a inghitit galusca cu rebranduirea pdl-ului sub pnl cu tot cu blaga, base, udrea, videanu, in prim-plan si lozinca ca neamtu’ ne scoate din belele. Sunt de acord ca lipseste o reactie articulata la genul acesta de lozinci si ridiculizarea lor.

  30. Cristian Pop Says:

    Domnule Draga, astia e limpede ca nu invata nimic… Cauta sa nu pui la inima, stai mai mult printre ei si invata-i sa invete. Cum naiba sa conduca astia o Tzara? Invata-i, te rog, sa nu umple totul cu rusine…

  31. M.d. Oblu Says:

    Experienta. Intelepciune. Logica. Stimate domnule Presedinte, speram ca cei ce au putere de decizie in partid – in afara de numarul mare de membri care din pacate nu prea conteaza – vor avea capacitatea sa citeasca tot ceea ce ati transmis prin acest mesaj…’text si printre randuri’…iar mai apoi sa puna in aplicare! Cu pretuire, M. (…din 2003)

  32. crisuadi Says:

    Domnule Iliescu , sper , cu flerul dumneavoastra politic sa observati cea mai mare problema a partidului : asocierea lui cu posturile de televiziune Antena (dintre care Antena3 s-a detasat prin ura fata de tara , prin partizanat vinovat , prin invective , prin jigniri arogante) si cele ale lui Ghita , omul cu cea mai proasta influenta in partid . Partidul a devenit unul al borfasilor , ignorantilor , intolerantilor si incompetentilor patentati . Unii ministri , unii oameni din conducere sunt atat de incompetenti si lingai , incat aduc , izbitor aminte de activistii de partid , dinainte de 89 care nu erau in stare decat sa manance ….. Ce cauta , domnule Iliescu , unul ca Zgonea in fruntea parlamentului . Chiar nu mai sunt oameni de treaba in tara asta ? Numai pentru ca este un lingau si face orice ii spune partidul este pus in fruntea bucatelor ? Din cauza oamenilor de proasta factura PSD a ajuns o copie fidela a PCR . De aceea s-a strigat Jos Comunismul . Nu mai credeti lumea atat de proasta incat sa nu fi transmis tinerilor care este cel mai de temut pericol pentru tara , Comunismul . Tinerii stiu foarte bine ce e ala comunism . Asa cum tatal meu m-a invatat ca singura ura acceptabila este cea impotriva Comunismului , tot asa am invatat-o si eu pe fiica mea ! De aceea a cazut si comunismul : din cauza diferentei intre ei si noi , intre voi si noi s-a creat o diferenta . Aceea se numeste Comunism , domnule Iliescu . Domnule Iliescu , in fiecare oras exista cate un Mazare , cate un Dragnea , cate un Oprisan . Imbecili pe care partidul ii strange bine la piept . Nu sunt jigniri , domnule Iliescu , imbecili este un eufemism pe care l-am gasit . Lumea ii uraste pe toti . Scapati-ne de ei , domnule Iliescu si vom trai mai bine , indiferent cat de bine veti guverna ! Refuz sa cred ca oameni ca Mazare , Dragnea , Ghita si multi , multi altii sunt romani . Romanii sunt ca dumneavoastra . Scapati-ne de ei ! Si inca ceva , domnule Iliescu , fara suparare , suntem oameni maturi : Unde a fost partidul , ca sa nu va intreb si pe dumneavoastra unde ati fost cand domul Ponta a dizolvat comisia care l-a declarat plagiator si a infiintat alta , condusa de un impostor lingau , care a dus totul in derizoriu si a ingropat subiectul ? Astea nu sunt lucruri cu care sa glumesti la romani , domnule Iliescu . Pot sa va mai intreb unde este avocatul poporului ? Pentru astea si inca multe altele s-a strigat Jos Comunismul si ati pierdut alegerile . Cu respect !

  33. emigrantul Says:

    PSD-ul este perceput ca un partid liberal, de peste 10 ani. La scrutinul din 16 Nov. 2014 oamenii au avut de ales intre liberalul Ponta si liberalul Iohannis. L-au votat pe acesta din urma deoarece actualul premier exasperase lumea cu aparitiile not stop indeosebi la Antena 3 si Romania TV unde palavragea continuu, laudindu-se, umflindu-se in pene si debitind diverse obraznicii la adresa adversarilor politici. Victor Ponta este ca un vecin turbulent, cu boxele scoase in balcon si date la maxim, care deranjeaza toti locatarii din zona dar incearca sa convinga lumea ca fara el ar fi mult mai rau.

  34. Ghita Bizonu' Says:

    Domule Iliescu

    de acord cu domnia voastra in ce priveste mizeria si un actul de lasitate. Insa de ce excludeti … prostia ? Chair daca este cu “staif” tot prostie se cheama …

    Si ar mai fi ceva de zis … cetateanu (ca domn nu imi pare a fi si nu sunt tovaras cu el!) ala uita un mic amaunt : ca el ca om tanar ar fi trebuit sa atraga tinerii. Daca este respins de catre tineri este vina lui nu a dumeavoastra!! Deci .. prostia este de baza !!!

  35. Dumitru Constantin Says:

    L . O . R . D . ’ 89 – R O M A N I A

    ”LOJA DE ONOARE A REVOLUTIONARILOR DIN DECEMBRIE 1989’’

    SEDIUL CENTRAL: Timisoara, str. Constantin Brancoveanu, nr. 124, jud. Timis
    SECRETARIAT GENERAL : Lugoj, str. Bucegi, nr. 38, ap. 10, jud. Timis
    SEDIU ADMINISTRATIV : Bucuresti

    Nr. 647/28.11.2014

    SCRISOARE DESCHISĂ

    Domnule Deputat Sebastian GHIȚĂ,

    Noi, revoluționarii, cei care prin jertfă de sânge am aprins flacăra revoltei în Decembrie 1989, am declanșat lupta împotriva comunismului și dictaturii, cu surprindere și indignare am privit declarațiile și acuzele incalificabile, total nefondate, pe care le-ați adus la adresa domnului Președinte Ion ILIESCU – liderul recunoscut și de necontestat al Revoluției Române din Decembrie 1989.
    Ne simțim jigniți și înjosiți acum, în anul 25 al Revoluției, tocmai de către unul dintre recunoscuții și dovediții profitori, beneficiar al profundelor schimbări ce au adus libertatea și demnitatea pe pământul României, cocoțat pe listele partidului pe care azi îl reneagă.
    Pentru noi, revoluționarii, este cu atât mai surprinzătoare această atitudine, afișată de unul dintre cei care până astăzi a făcut parte din singurul partid – PSD, ce a acordat respectul cuvenit înfăptuitorilor Revoluției Române.
    Este meritul acestui partid, al Președintelui său fondator, de a fi înscriși la loc de cinste în însăși statutul formațiunii politice, revoluționarii și problematica lor, creând o structură în cadrul partidului și o lege prin care sunt acordate respectul și recunoștința față de eroii Revoluției Române din Decembrie 1989.
    Declarațiile Dvs., venite acum când ne pregătim să aniversăm 25 ani de la Victoria Revoluției Române din Decembrie 1989, nu vă fac cinste și nu vă onorează, aducând o nemeritată pată asupra celor care au înlăturat, chiar cu prețul vieții, comunismul din România.

    Rușine domnule Sebastian GHIȚĂ, deputat in Parlamentul României !

    L.O.R.D.89

  36. Ovidiu Says:

    Domnule Ion Iliescu, ați exprimat lucid și elocvent situația politică în care se găsește PSD. Din nefericire – asta și pentru că prea mult timp PSD s-a îndepărtat de cauza dezvoltării sociale, de preocuparea pentru educația publică, de valorile solidarității – sunt prea puțini tineri, în PSD sau aiurea, care să se ridice la înțelegerea acestori chestiuni de importanță vitală pentru o țară atât de sărăcită. Trăim într-o dezolantă epocă a capitalismului de cumetrie cu valențe extremiste, antreprenorial-autoritare, lipsit de raționalitate sau responsabilitate morală. Iar capacitatea de înțelegere a contextului social complicat în care ne găsim pare să fie în genere foarte redusă.

  37. Ovidiu Says:

    Stimate presedinte Ion Iliescu, cred si sper ca ma recunoasteti am dialogat cu dumneavoastra pe aceasta pagina numai atunci cand a venit vorba de revolutia romana din 1989. Eu nu sunt fan PSD, vreau sa va reamintesc ca a existat odata USL, cu o majoritate larga castigata prin alegeri, eu cred ca romanii au avut o mare speranta in aceasta alianta. Daca nu se rupea USL-ul si se facea ceea ce au promis inainte de alegeri si nu se rupea USL-ul, fac o paranteza ; aici am o parere si cred ca nu conteaza cine a rupt USL-ul cheia de fapt a fost in mana lui Victor Ponta.Astazi il aveam pe Antonescu presedinte si USL-ul isi continua activitatea. Cand s-a rupt USL-ul cred eu ca oamenii si-au pierdut increderea in ambele partide PNL si PSD. PNL a facut o miscare fenomenala s-a aliat cu PDL pentru formarea unui partid mare de dreapta. Iar PSD, in frunte cu Victor Ponta a facut greseli dupa greseli. Chiar cred ca nici nu avea o alta alternativa. Eu cred ca Ponta a crezut ca cei 7 milioane care au votat pentru demiterea lui Basescu vor fi alaturi de partid adica anti-basisti vor vota cu PSD, asta a fost greseala principala. Dar si coruptia si politica externa nu l-a avantajat pe Ponta. Concluzia mea este ca Ponta trebuie sa fie barbat si sa demisioneze sa i-a o lectie de la Crin Antonescu.

  38. Pavelescu Georgeta Says:

    Stimate domnule Presedinte, nu sunt membra de partid, nici fosta membra a PC, dar orientarea mea a fost intotdeauna una de stanga. Nu am putut niciodata vota cu dreapata, dar acest lucru nu inseamna ca am fost mereu de acord cu oamenii care “reprezentau” partidul, deci implicit stanga politica.
    Va multumesc pentru scrisoarea deschisa pe care ati adresat-o nu numai membrilor de partid si simpatizantilor, ci intregii societati.
    Am avut momente cand am fost convinsa ca nu mai exista oameni politici de stanga si nici stanga politica. Analiza pertinenta pe care o faceti ca de fiecare data sper sa trezeasca pe toti cei care pot misca lucrurile.
    De ce sa te inscrii in PSD daca nu esti de acord cu doctrina si trecutul acestuia? Valorile unui partid se bazeaza in primul rand pe istoria acestuia. Sunt extrase din aceasta istorie. Si daca PSD a avut in 24 de ani post decembristi un singur presedinte, acest lucru inseamna ca simpatizantii de stanga nu s-au regasit in ceilalti candidati. Reformarea partidului nu inseamna renuntarea la valorile social-democratiei, ci intoarcerea spre acestea. De ce se rusineaza liderii cu identitatea partidului si cu doctrina acestuia si nu o promoveaza mai mult, nu doar in campanii electorale, ci in fiecare zi, in actiuni, in proiecte viabile, in dialogul social care a disparut complet in ultimii ani?
    Unde sunt marile centrale sindicale? Unde este societatea civila cu adevarat?
    Avem nevoie de stanga, nu doar cei care simpatizam, ci intreaga societate.

  39. liviumanescu Says:

    Domnule Presedinte Iliescu, va rog sa preluati conducerea partidului si sa nu-l mai lasati pe mana fripturistilor si imbuibatilor, care sunt de stanga doar cu numele, dar in realitate, sunt aceeasi imbogatiti ai tranzitiei si sunt lipsiti de empatie si dorinta de a reprezenta pe muncitori, tarani, intelectuali si someri, pe cei cu venituri mici in general si saraci.
    II poate reprezenta pe acestia, un Ioan Rus sau un Ghita, oameni foarte bogati, care au profil moral si politic basist?
    Sau chiar ii poate reprezenta pe oamenii de stanga un individ care dupa ce este infrant lamentabil la alegerile prezidentiale, ia calea Dubaiului pentru petreceri rezervate bogatilor lumii?
    Cu acesti oameni poate fi PSD de stanga?
    Isi afiseaza bogatia, sunt opulenti, in timp ce in tara e foarte multa saracie, nu sunt locuri de munca, alimentele sunt foarte scumpe, majoritatea pensiilor sunt mici in comparatie cu costul vietii.
    Electoratul de stanga are nevoie de un autentic partid de stanga, care sa-l reprezinte!
    Numai dvs, Domnule Presedinte Iliescu, la ora actuala, puteti intoarce PSD-ul la profilul si atitudinea initiala de partid al maselor largi ale populatiei, la partid de stanga autentic!
    Dati afara pe toti fripturistii si imbuibatii cu simpatie si afiliere basiste!
    Romania are nevoie de un partid socialist care sa asigure locuri de munca si locuinte maselor largi ale populatiei!
    PCR-ul de ce a reusit? Un cizmar a reusit sa asigure locuri de munca si locuinte romanilor!!! Nu vedeti cati oameni au ajuns pe strada din cauza saraciei? In spitale se moare cu zile si spaga e in floare! S-a ajuns exact ca inainte de Revolutie: frig in case, utilitatile sunt prea scumpe pentru a si le putea permite.
    Cu ce solutii vine PSD-ul pentru acesti oameni?
    Sau e preocupat sa se justifice unii si altora ca nu e partid comunist?
    Si de ce ar fi o rusine daca ar fi comunist?
    Pe vremea comunistilor, nu dormea nimeni in strada si nu erau someri! Invatamantul era gratuit, aistenta medicala asisderea.
    De ce un cizmar a putut oferi populatiei un nivel de viata pe care intelectualii de azi de la conducerea Romaniei nu-l pot oferi?

  40. burghezul îmbuibat Says:

    https://burghezullinistit.wordpress.com/2014/11/28/ponta-e-comunist/

  41. Ṣerban Dragan Says:

    Singurul om de stat care nu ne-a vândut la străini a fost Ion Iliescu .
    Singurul care a ținut cu noi , poporul .
    … restul ne-au dat plocon , ne-au dat pe tăvi . ne-au dat la alții , ca să ne jumulească , ca să se îmbuibe .

  42. Dimg Dimg Says:

    Aroganta, atitudinea, superioara, obraznicia, insolenta, fata de membrii de partid, fata de simpatizanti si la final fata de cetatean a dus la acest rezultat

    Prin aceste atitudini a fost compromisa insasi ideea de Social demicratie.

    Cei responsabili din Partid, inclusiv Victoras, stiau de toate aceste aspecte, li s-au adus la cunostinta cu mult timp inainte de alegeri, de mine personal si de alti membrii carora le pasa, dar le-au ascuns sub pres sperind nejustificat ca nu-si vor face efectul.

    Este momentul ca reponsabilii de campanie sa-si dea demisia din functiile care le detin inclusiv in partid si o perioada, care poate este recomandat sa fi lunga, cel putin un ciclu electoral, sa nu mai candideze la nici o functie in partid.

    PSD trebuie reorganizat structural daca vrem ca acesta sa nu dispara se pe scena politica.

    Vezi ce a facut Basescu cu PDL, motivele sunt diferite dar efectul va fi acelasi.

    Cred ca membrii de partid isi vor partidul inapoi.

    Ne vrem PSD-ul inapoi.

    Demisia Premierului poate fi discutata dar numai dupa investirea noului Presedinte, tocmai ca sa intram intr-o stare de normalitate.

    Ceea ce s-a realizat cu adevarat important, prin infringerealui Ponta, a fost unirea romanilor de afara cu cei dinauntru, avantaj care trebuie folosit pentru interesele nationale ale Romaniei in relatiile si in negocierile cu UE si ceilati parteneri si neparteneri.

  43. Dimg Dimg Says:

    Av. Doru Giugula,
    Vicepresedintele Comisiei de disciplina a PSD,

    Aroganta, atitudinea, superioara, obraznicia, insolenta, fata de membrii de partid, fata de simpatizanti si la final fata de cetatean a dus la acest rezultat

    Prin aceste atitudini a fost compromisa insasi ideea de Social demicratie.

    Cei responsabili din Partid, inclusiv Victoras, stiau de toate aceste aspecte, li s-au adus la cunostinta cu mult timp inainte de alegeri, de mine personal si de alti membrii carora le pasa, dar le-au ascuns sub pres sperind nejustificat ca nu-si vor face efectul.

    Este momentul ca reponsabilii de campanie sa-si dea demisia din functiile care le detin inclusiv in partid si o perioada, care poate este recomandat sa fi lunga, cel putin un ciclu electoral, sa nu mai candideze la nici o functie in partid.

    PSD trebuie reorganizat structural daca vrem ca acesta sa nu dispara se pe scena politica.

    Vezi ce a facut Basescu cu PDL, motivele sunt diferite dar efectul va fi acelasi.

    Cred ca membrii de partid isi vor partidul inapoi.

    Ne vrem PSD-ul inapoi.

    Demisia Premierului poate fi discutata dar numai dupa investirea noului Presedinte, tocmai ca sa intram intr-o stare de normalitate.

    Ceea ce s-a realizat cu adevarat important, prin infringerealui Ponta, a fost unirea romanilor de afara cu cei dinauntru, avantaj care trebuie folosit pentru interesele nationale ale Romaniei in relatiile si in negocierile cu UE si ceilati parteneri si neparteneri.

  44. Vasilescu Valentin Says:

    http://www.stiripesurse.ro/vocea-rusiei-lectii-de-propaganda-pentru-psd_940513.html

  45. Cami Avram Says:

    in tara asta nu s-a facut niciodata politica pentru oameni dle Iliescu, ci pentru a se pune mana pe putere. Ce demonstratie mai mare a acestui fapt, decat cei 3 sau 4 milioane de romani care au gasit solutia pentru supravietuire doar emigrand din tara asta? Dle Iliescu si dvoastra ati avut un rol in aceasta degringolada in care se zbate tara asta , mai ales dupa 89 cand poporul asta a crezut intr-o viata mai buna, eliberata de comunism. Insa ce-a urmat a fost o mare minciuna, o mare impostura si un mare jaf.

  46. alecu florian Says:

    A Florian
    “Sunt multe lecții de învățat din această înfrângere”, scrieti. Da, asa este, numai ca aceasta situatie se cam tot repeta. Intotdeauna guvernarea a lasat in umbra celelalte probleme ale partidului. Precipitarea de “a face tranzitie…”, a favorizat si reactiile perverse precum coruptia inca din anii 90. Institutionalizarea unor pirghii de prevenire si limitare a acestui flagel au venit prea tirziu. De asemena, niciodata nu a fost timp la stinga politica pentru o reflectie serioasa, moderna fata de cei 40 de ani de conducere totalitara a PCR, ceea ce a si permis in parte mentinerea acestei etichete de psd=comunisti. nimeni nu s-a preocupat in psd sa modernizeze mesajul si sa elimine miturile conservatoare incompatibile cu stinga. Asa se face ca in aceasta campanie au prevalat mesaje conservatoare de tipul, familia, biserica, patria unita etc. In cele din urma a trebuit sa asistam si la derapaje discriminatorii sau etniciste. A sevedea mesaje de tipul e german nu este roman, nu are copii nu poate fi un bun presedinte. PSD nu a sanctionat asemenea mesaje , dar ele au fost taxate de CNCD!
    Prin urmare, o reinventare a stingii politice in registrul actualei modernitatii este desigur necesara….

  47. alecsb Says:

    Domnule Presedinte….cu excluderile trebuie sa fiti de acord. Pe de alta parte, treaba cu eticheta comunista nu mi se pare inregula…au trecut 25 ani de atunci si nu asta a fost motivul real al pierderii alegerilor. Ceea ce va imput este ca nu ati avut sange in instalatie, vorba lui sorin oprescu, la acel 50 50 la suta. Altfel ar fi aratat draga mea Romanie cu Adrian Nastase presedinte. Este un om care a platit, pe nedrept, anumite lucruri. Pt mine Nastase reprezinta singurul om politic care da clasa, la orice ora din zi si din noapte oricui, inclusiv Dumneavoastra…si acest lucru il spun fara patima sau regret

  48. Cătălin Nedeloiu Says:

    Sunt de acord cu dumneavoastra,…insa nu ati spus nimic de multimea oamenilor corupti din PSD…,NU ATI SCRIS NIMIC DESPRE EI.Eu cred ca aceasta este principala cauza pentru pierderea alegerilor. Ponta a fost identicat (chiar daca nu pe buna dreptate,chiar daca el nu ar fi un corupt) cu acesti oameni.Multi s-au saturat de hotie,iar problema cea mai mare este ca,in ultimii ani,hotia a fost cuvantul ce a cam caracterizat PSD-ul,tocmai PSD-ul,un partid ce ar fi trebuit sa se opuna acesteia.

  49. Sorinel Vasile Dumitru Says:

    CINE NU ARE BATRANI, SA-I CUMPERE!! Un adevar profund. Pacat insa ca nu este pus in practica. Mai mult chiar. Partidul PSD incearca cu obstinatie sa se debaraseze de seniorii sai, Stimati tovarasi membrii PSD, nu credeti ca este momentul sa va intrebati ce fel de partid aveti? Poate ca nu vreti sa va intrebati! Atunci va intreb eu altceva. Daca tot va bateti pe burta ca sunteti un partid de 30-33%, puteti sa declarati CATI MEMBRII DE PARTID CU CARNET AVETI? O MIE? DOUA MII?? CINCI MII??? ZECE MII??? Cred ca va este rusine sa raspundeti la intrebare, pentru simplul fapt ca PATIDUL PSD ESTE UN PARTID DE SIMPATIZANTI, NU UN PARTID CU MULTI MEMBRII. De aceea, daca nu veti scoate capul din nisip, in maxim doua cicluri electorale veti avea soarta PNTCD-ului. Cu deosebita stima, un fost simpatizant scarbit de multii farisei cuibariti la sanul partidului. Cand veti intelege ca politica trebuie facuta pentru popor si nu pentru interesul propriu, poate, repet, poate, veti reusi sa deveniti un PARTID.

  50. Otto Waldmann Says:

    Iata cum intra TOT omul – dupa cum se vede si in articol, dar si in majoritatea comentarilor – in circul viciat de IRELEVANTA REALISTA al alcolismul ideatic. Ametit de vehiculari gaunoase de “conceptii”, “ideologii”, atasament afectiv “filozofic” la conceptele structural politice, mai bine zis ZEII Partidului, aceasta abureala fara continut tangibil se tot roieste pe piata liberului schimb de sfaturi gratuite…
    Sa ne fie clar Domnule Iliescu, Romania v-a transmis urmatoarele mesaje:
    a) NU “constructia ideologica” conteaza ci constructia de sosele, intreprinderi industriale, sisteme de verificare de investitii prin accesul credibil la fonduri EXISTENTE. Cosntructia unei vieti la nivelul la care ORICE tara economic si social/etic civilizata este in stare sa o faca.
    b) Vorbiti de “programe serioase” si nu amintiti nici macar de o fabrica de facut sireturi sau chibrite. Singurul lucru care propavaduiti este structura de Partid. Singura chemare insistenta si relevanta pt. accest PSD ar fi “mobolizarea la vot”.
    Ei bine, NU mecanizmul politic trebuie sa existe si sa functioneze eficfient , da , in cadrul unui program politic/electoral, ci mecanizmul de baza economic care sa entuzasmeze electoratul in favoarea caelei formule peolitice, bate-l vina de Partid.
    c) Guvernarea NU se face spre binele unui Partid ci sper binele unei tari care, daca cei de la guvernare o tin de friu ca lumea , va fi perpetuata la urna de vot.

    Revolutia a fost si s-a terminat. De cam 25 de ani fara citeva saptamini de vinjoleala urbana si niscavai executii, Romania a avut sansa sa dovedeasca Cehiei si Ungariei, de pilda ca si DINSA , aceasta tara cu potential si bogatii, poate arata in acest an de gratie la fel de respectabil si la statistici, dar si pe strazi de capitala si orasele sale cit si, repet, intre ele, adica TOT soselele alea aproape complet lipsa. Bucurestiul astazi este CEA MAI URITA CAPITALA din Europa. O spun cu lacrmi in ochi. Mizeria de pe jumate de Magheru, Blacescu – sau cumii spune acum. parti din Calea Victoriei, palate minunate lasate in paragina, centrul istoric cu ulite mizerabile etc. este dovada accentului pe “ideologii” si al absentei celei mai elementare mindrii civice.
    Mergeti la Budapesta sau la Praga si gasiti-mi in centrele lor Pita Unirii sau RUSINEA micii bijuterii arhitectonice lasata in paragina de la dreapta ASE-ului !! Citeva exemple care dovedesc ca o guvernare are responsabilitati sociale care se pot verifica si demonstra tangibil, imediat.
    Nicelul de viata in Romania este mizerabil pentru categorii intregi de oameni. Pensionarul roman este a victima jalnica a prioritatii “ideologiei” si al “mobilizarilor electorale”.

    Prosperitatea economica este SINGURA grije a unui Partid Politic si totusi NIMENI nu accentueaza acest “amanunt”, nici Dv. in articol, nici comentatorii.
    Stinga, dreapta, mijlocul sau genunchii NU AU nici o relevanta electorala intr-un sistem socio-economic al secolului 21 in Europa.
    Toate formatiunile politice mature si comprehensive depind de baza economica , de prosperitataea economica care stiu sa o formuleze si sa o administreze.

    Personal, performantele celui pe care s-a bazat acest mamut partinic Romanesc, cel mai puternic partid politic al tarii, PSD, a fost una DEZASTROASA. Victor Viorel Ponta V-A COSTAT alegerile “single handed”, fara “ajutorul” nimanui. El a falimentat PSD-ul intr-o situatie in care opozitia , mai bine zis oponentul eara o cantitate necunoscuta.
    NIMENI altul decit Ponta nu este raspunzator pentru aceasta catastrofa politica. Ce m-a socat a fost ca imediat dupa pierdera umilitoare, acelasi Ponta ne aminteste de “ordine’ pe care TOT EL o sa o faca in Partid……
    Domnilor PSD, inca nu vpati trezit din socul realitatii pe care v-i l-a adus cu avionu , hranit cu beberonu mesia de Ponta !!!!
    Schimbari ale PSD-ului sint, categoric, necesare, dar, cu prevalenta aproape NIMIC din ce ati insirat in articol.
    In orice tara civilizata, cel care pierde o alegere si care este la capul unei formatii politice, cam la 30 de minute MAXIMUM de la rezultatele afisate/televizate isi da in mofd gratios DEMISIA.
    Dupa doua saptamini de dezastru Dv. inca mai vorbiti de “constructii ideologice” si “sarcini de Partid”……..
    Oare stiu eu ce vorbesc !? Plecat din Romania din August 16, 1970, trait cam 44 ani in Australia, trecut prin vreo 15 campanii electorale Federale si cam tot atitea de Stat ( NSW) cred ca pot face o mica distinctie intre degringolada mioritica si ce pare a fi perfectul politic democratic la antipozi….
    Vreti o Romanie prospera si mindra ( pentru ca eu categoric o vreau ), treceti atunci pe partea cealalta a gardului politic, in ZONA REALITATII cude si faceti oleaca de curatenie pe caldaramul tarii si propriu si la figurat ; maturati-va ograda de resturi si deseuri !!!
    PONTA MUST GO !!!!!( ca si multi altii)

  51. Georgette Schwarz (@avrenim50) Says:

    Corect, obiectiv si rational ca intotdeauna! Domnule Ion Iliescu, ati fost singurul Presedinte al Romaniei. Tinerii nascuti dupa ’89 nu cunosc adevarul, educatia lor lasa f.f. mult de dorit si sunt usor de manipulat, iar rezultatul alegerilor din anul acesta este o consecinta a acestei triste realitati romanesti :(

  52. Dani Lu Says:

    SCRISOARE DESCHISĂ A SOCIETATII CIVILE

    Având în vedere rolul important pe care îl are societatea civilă într-o democrație funcțională, prin prezenta, noi, parte a societății civile, dezavuăm atitudinea domnului deputat Sebastian Ghiță cu privire la lipsa de respect, prin acuzele aduse fostului președinte al României, domnul Ion ILIESCU, un om cu merite și calităţi deosebite pe care nimeni nu le poate contesta, fiind liderul care a creat atât condiții favorabile societății civile române cât și stabilitate politică și instalarea democrației în România.

    Cu regret constatatăm astăzi că politicienii pun interesele de partid sau de grup înaintea intereselor poporului român, societatea civilă având dreptul şi datoria de a interveni în deciziile politice, economice sau de interes public, pentru corectarea disfuncţionalităţilor.

    Considerăm că atitudinea arogantă și de neiertat a domnului deputat Sebastian Ghiță, care mimează că face politică într-o Românie ale cărei valori nu le înțelege, este o formă de dispreț față de cetățean, provocând astfel instabilitate politică, pe care societatea civilă nu o dorește, pe o scenă politică divizată de infinite atacuri sub centură extrem de dăunătoare societății românești.

    Facem astfel apel la adresa oamenilor politici să revină la sursele lor originale, să slujească interesul general şi să-şi reamintească bazele legitimităţii lor, pentru că cetățenii au nevoie de o societate şi o economie performante, capabile să răspundă nevoilor şi aşteptărilor acestora, care să le garanteze, să le apere şi să le asigure exercitarea deplină a drepturilor şi libertăţilor individuale.

    Semnatarii acestei Scrisori Deschise:

    Organizația pentru Protecția Cetațeanului Timiș
    – O.P.C. TIMIS
    Președinte jr. Daniela LUNGU

    Organizația pentru Protecția Cetațeanului Caraș Severin – O.P.C. Caras Severin Vicepreședinte jr. Liviu TIMOFTE

    Asociația Persoanelor Defavorizate
    “O Șansă” Lugoj
    Președinte Dorel dr. Ion Țubrea

    Liga Dreptății Împotriva Corupției și Abuzurilor din
    România – Europa LDICAR – EUROPA
    Președinte Petru ANTONI

    Asociația Producătorilor Agricoli și Crescătorilor
    de Animale Timiș – A.P.A.C.A Timiș
    Vicepreședinte Ioan Neagu

    Asociația Crescătorilor de Porcine din Județul Timis Președinte ing. dr. Ioan Cocoș

    Asociația “AS GUN CLUB” LUGOJ Președinte Vicecampion European Robert Papp

  53. Popateapa Says:

    Domnule Ion Iliescu. Daca vreti sa va amintiti ca în urmă trei ani, atunci cand a avut loc lansarea cărţii dvstră, “Fragmente de viaţă şi istorie trăită” la Olteniţa am reproşat într-o serie de articole ” De ce nu se introduce în PSD principiul cinstei şi corectitudinii”. Astazi îmoi dati dreptate în mod indirect prin ceeace ati scris în articolul de pe blog. Pentru reamintire vă trimit link cu articolul meu de atunci! http://popateapa.wordpress.com/2011/10/29/domnule-ion-iliescu-m-ati-dezamagit/

  54. Buda Viorica Says:

    Va respectam ,va pretuim ,nu va confundam niciodata ,sintem mult mai multi decit va-nchipuiti.Sa ne traiti multi ani si fericiti ,ca aveti un mare si covirsitor merit . VA IUBIM SI NE FACEM SCUT DACA E CAZUL !

  55. Eduard Rădulescu Says:

    Domnule Iliescu. Motivul pentru care va scriu aceste randuri este profunda ingrijorare pe care o am, in calitatea mea de simplu membru PSD, legat de viitorul acestui partid in care am intrat, in urma cu 4 ani, fara a avea nicio pretentie de la acesta ci doar convingerea ca sunt unul din acei foarte multi membri simplii, sinceri si onesti ai acestuia. Am 25 de ani si sunt student.
    Am fost uluit de agresivitatea pe care am intalnit-o in online pe perioada campaniei electorale si in special in ultimele zile ale acesteia. Minciunile si falsurile au fost pe tapet zilnic si au venit, din pacate, din toate partile. Si PSD-ul, prin cativa comunicatori catastrofali, a dat senzatia unui mamut ce calca sub imensa-i greutate pe firavul si outsider-ul Iohannis, omul simplu, om corect.
    Marotele cu comunismul si resaparea “ciumei rosii” n-au primit nicio reactie in contraofensiva din partea noastra, iar ceea ce am facut noi a fost doar sa continuam sa-l jignim si sa-l victimizam pe Iohannis.
    Acum, cand pentru a treia oara pierdem alegerile prezidentiale, ma tem mai mult ca in alte momente grele pentru partid, de destinul PSD. La carma lui sunt oameni in care nu mai am incredere deplina, deoarece imi par a avea agende personale, dinainte cunoscute doar de ei si cu interese ce transcend partidului si electoratului sau, pregatiti si pentru victorii si pentru infrangeri.
    Nu inteleg ce vor sa faca cu PSD. Unde vor sa-l duca? Sa-l transforme in ce? Sa inteleg ca nu mai suntem social-democrati ci social-liberali? Suntem la Centru pe esicherul politic?
    Nu opozitia ne va dauna ci lipsa unei conduceri puternice si loiale.
    PSD-ul are nevoie de liderul acela care sa inspire admiratie si respect profund, sa miste masele de oameni, sa-i faca sa fie cu adevarat cu mintile si inimile alaturi de PSD!
    Avem nevoie de lideri care iubesc partidul mai presus de functiile efemere din stat si alte privilegii de ocazie. Ce conteaza pentru mine, este ca NIMENI nu va poate inlatura din acest partid! Sunteti un simbol viu al nostru, chiar daca jignit si manjit de toti oportunistii si mojicii din partid si din afara lui, ramaneti acel lider care a captat votul romanilor de 3 ori pentru a le fi presedinte! Asta n-o poate schimba nimeni!
    Stiu ca sunteti scarbit, stiu ca sunteti satul. Si eu sunt, desi am doar 25 de ani, si ma cam bate gandul sa renunt.
    Dvs. puteti, acum in acest ceas definitoriu pentru ceea ce urmeaza in PSD, sa va dedicati ultimele puteri si sa coalizati partidul in jurul unui lider care sa vina cu un mesaj credibil, cu o imagine transparenta si senina, de viitor, si care sa puna capat minciunii si duplicitatii in partid! Un om care sa stranga in jurul sau o echipa capabila sa tina unit partidul si solidar in jurul acestuia, mereu, indiferent cate greutati vor urma! Avem nevoie de mintile luminate si dezinteresate, precum a dvs. si a domnului Nastase! Pentru numele cerului, acum suntem in pragul colapsului din care nu stiu daca mai putem sa ne revenim! Partidul risca sa cada sub 20%, ceea ce ar fi o tragedie iremediabila!
    Vreau sa cred ca premierul Ponta se va indrepta rapid, si ca Dragnea va putea sa iasa din starea de amorteala si sa devina acel lider, insa nu stiu daca sunt cu adevarat ei cei pe care PSD poate sa se sprijine in aceste moment. Nu-i cunosc personal, pot doar sa sper! Insa trebuie rapid, la putere sau in opozitie sa terminam cu insecuritatea si debandada generalizata! Solidaritatea tuturor celor din conducere, pana la Congres, trebuie sa fie de fier, iar la Congres trebuie dat startul unui proiect nemaintalnit pana acum, cu strategii complexe dar clare si bine explicate, adaptate realitatilor, cu invatamintele deja trase din greselile acestor ultimi 10 ani si cu o altfel de mentalitate fata de oameni! Mesajele noastre trebuie sa ajunga la toti romanii, de acasa si din strainatate, batrani si tineri, bogati si saraci! Mesaje NATIONALE si PUTERNICE, si mai ales FARA MIZERII IEFTINE SI MITOCANII A LA GABRIELA FIREA! Iar la prezidentialele din 2019, poate reusim sa lasam orgoliul de partid si sa sustinem un om din afara acestuia, daca proprii nostrii candidati, iata, pierd succesiv 3 alegeri! 2016 trebuie sa ne gaseasca diferiti ca imagine si perceptie publica dar neschimbati ca doctrina social-democrata, cu simbolurile noastre nealterate care ne sunt port-stindard! Nu ne dezicem de trecut, de greseli si pacate platite pe merit! Invatam din mers si corectam neajunsurile, dar cu oameni care sa iubeasca pana peste poate acest partid!! Numai asa reusim sa invingem si sa iesim din prapastie! Vreau sa nu va dati batut si sa treceti cu vederea, asa cum o faceti de ani de zile de cand sunteti om de stat, mizeriile la adresa dvs si nedreptatile comise impotriva dvs.! Faceti-o pentru acest partid al dvs.! Si pentru noi, membii si simpatizantii simpli, fara orgolii si fara pretentii, doar cu crezul si afectiunea in si pentru PSD! Fara o stanga puternica, democratia va ajunge sa fie contrabalansata de un fascism crescand in Romania, ca de altfel in toata Europa. Un PNL tot mai conservator va radicaliza electoratul de dreapta si ii va inmultii pe extremistii de dreapta care nu au un partid capabil si care se vor regasii doar in PNL, ca varianta electorala.
    Nu vreau sa vad PSD-ul precum stanga din Ungaria,Polonia,Bulgaria,Serbia sau Ucraina. In aceste tari, social-democratii sunt forte politice minore incapabile sa modeleze viitorul democratic al tarii lor si sa stopeze ascensiunea neo-fascista.
    Romania are nevoie de PSD, puternic si coagulat, ca primul partid al tarii, asa cum este acum. Desi anchilozat de conflicte interne si orgolii nemasurate ce rabufnesc acum, la greu, PSD ramane inca in fruntea optiunilor oamenilor in ceea ce priveste guvernarea tarii!
    Depinde de noi cat timp mai putem fi acolo!
    Va stimez de mic copil, datorita legaturii personale a bunicului meu cu dvs., fiind nascut si crescut in Oltenita, impreuna cu dvs.!
    El mi-a inspirat respectul si admiratia ce astazi v-o port, si care mi-a deschis ochii asupra a ceea ce reprezentati in istoria noastra, pentru natiune dar si pentru formatiunea politica creata! Am venit in PSD, avand in mine valorile pe care dvs. le-ati promovat mereu si in care cred cu tarie. Va rog nu abandonati si mai incercati, macar prin arma dvs. cea mai puternica, cuvantul, sa le faceti urechile multora din PSD ceva mai aciuite la mesajele dvs. atat de importante.
    Va roaga un simplu membru, un tanar si atat. Sanatate va doresc! Pentru vremuri mai bune!

  56. Constantin Gherghinoiu Says:

    D-le Presedinte Ion Iliescu,
    Am citit cu atentie cele scrise de dvs in “Scrisoarea deschisa…” si sunt de acord cu continutul ei. Este clar ca Ponta si mare parte din cei promovati de el in conducerea centrala cat si in organizatiile judetene ale PSD au de gand sa “confiste” partidul pentru promovarea intereselor lor de grup. Din pacate, Ponta a folosit PSD ca sa se afirme el atat pe plan national cat pe plan international. As spune ca acest baiat are aceeasi aroganta ca si mentorul lui spiritual A.Nastase dar si tupeul si lipsa de bun simt a lui Basescu. Ponta s-a catarat pe umerii unor personalitati marcante atat din PSD cat si din lumea artistica pentru a deveni el un fel de “lider maximo”. S-a inconjurat de oportunisti si “oameni de afaceri” care nu au nimic in comun cu social-democratia si cu electoratul PSD.
    A incercat si incearca sa-si aserveasca o parte din mass-media prezentandu-se ca un politician modern in contrast cu Dvs si cu cei mai in varsta care au facut din PSD cel mai mare partid democratic din Romania. Eu cred Ponta nu are intelepciunea si credibilitatea unor personalitati precum:Alexandru Athanasiu,Ioan Mircea Pascu, Mircea Geoana, Corina Cretu, Ecaterina Andronescu, etc, etc. Il adaug acestora si pe Dl Primar General Al Capitalei, Sorin Oprescu
    ca fost membru marcant al PSD. Ponta s-a inconjurat de yesmeni precum Nicu Banicioiu si de loosers precum cei din “Grupul de la Cluj” in frunte cu Ioan Rus, omul de incredere al lui Basescu. Cu mare regret, trebuie sa mentionez ca Ponta controleaza Senatul Romaniei prin socrul sau Ioan Sarbu si si-a impus sotia ca europarlamentar… In fruntea Camerei Deputatilor a fost promovat Dl Zgonea care are o activitate f. slaba si care face numai gafe.
    Cred ca este normal ca PSD sa fi devenit un “partid-spectacol” cu asemenea reprezentanti la nivel central. Ce sa mai spunem de cei ce conduc PSD la nivel local care sunt corupti si sunt denumiti “baroni locali” si care fac deliciul presei. Bineinteles ca nu cred ca toti membrii de frunte ai PSD sunt “de rasul curcilor”: eu cred ca in PSD exista la toate nivelurile, oameni cinstiti, buni profesionisti si cu pasiune pentru servirea binelui public. Dar, din pacate, in ultimii 8-10 ani PSD si-a pirdut “busola”. Trebuie gasiti si alesi alti lideri, nu neaparat tineri si nu neaparat “de la centru”, adica din Bucuresti.
    D-le Iliescu, PSD este creatia si mostenirea pe care Dvs o lasati romanilor! Nu pot sa apreciez cata influenta mai aveti dvs in PSD-ul condus de Ponta, Dragnea si toti cei aserviti celor doi dar, cred ca va trebui sa va folositi toata autoritatea morala pentru a mai indrepta ce se mai poate indreapta inainte ca acest partid sa se destrame.
    D-le Presedinte Iliescu, imi pare rau ca trebuie sa va spun asta dar cred ca Ponta s-a folosit de Sebastian Ghita si de Ioan Rus pentru a va scoate din PSD. El nu a avut curajul sa o faca si s-a folosit de cele doua cozi de topor mentionate.
    Ponta nu trebuie sa mai ocupe si functia de presedinte al PSD si cea de Prim-Ministru. Trebuie aleasa alat conducere a PSD.
    Cred ca propunerea D-lui Geoana ca Ponta sa se retraga din functia de presedinte al PSD iar Dragnea din cea de ministru a fost una rezonabila.
    Sper din toata inima ca membrii PSD de rand si cei cei mai proeminenti sa aibe intelepciunea de a-si alege lideri noi, cinstiti si gospodari care sa-i reprezinte cu loialitate si cu onoare asa cum ati facut-o dvs.
    Va multumesc daca veti avea bunavointa sa cititi si gandurile mele!
    Toate cele bune! Va urez multa sanatate!
    Cu sinceritate: Constantin Gherghinoiu.

  57. Dan Bunescu Says:

    Domnule Iliescu,
    Cu riscul de a ma face vinovat de delict de opinie simt nevoia sa va adresez cateva cuvinte. O fac in speranta ca veti citi aceste randuri care va vor da poate de gandit. Si poate chiar mai mult, caci chiar si acum cand unii va vor sau va vad terminat, cred ca sunteti inca in masura sa jucati un rol in politica romaneasca.
    Rol care poate fi unul pozitiv daca pozitia pe care o veti lua de aici inainte va putea conduce la o reformare de fond a PSD-ului. Iar acesta va fi un castig petru tara intrucat societatea romaneasca asa cum spuneti are nevoie de un partid de stanga adevarat.
    Nimic mai adevarat ca are nevoie si de un partid de dreapta adevarat..
    Constat ca si acum ca si pe parcursul ultimilor 25 ani continuati sa faceti aceeasi eroare. Ma refer la problema formei fara fond. in politica Caci dincolo de ceea ce generic denumim comunism sau capitalism sunt oamenii si realitatea de fapt. SI la fel cum mi-e greu sa fac legatura intre starea de fapt din 1989 si comunism la fel de greu imi este sa fac legatura intre Romania anului 2014 si capitalism.
    Exista insa un numitor comun caci oamenii de la varful politicii au ramas cu aceleasi “principii” : si acum ca si atunci mint cu nerusinare, si acum ca si atunci se gandesc numai la propriul profit, si acum ca si atunci petru ei legea este facultativa. Si acum ca si atunci promovarile se fac pe criterii de partid si de relatii, si acum ca si atunci partidul a fost “arestat” de o mafie de familie.
    Doar ca acum totul este multiplicat exponential. Se fura cu zecile si sutele de milioane si cu zecile de mii de hectare.
    Iar familia de partid Ponta este acum infinit mai stapana decat erau Ceausestii stapani la PCR. Din acest motiv tara nu sufera din cauza “exceselor capitalismului” cum spuneti Dvs. din simplul motiv ca PSD-ul luat la remorca de familia Ponta si prietenii ,nu a facut, citez, “cea mai radicala ruptura cu comunismul”. Ce fac Ponta si acolitii lui nu are nici o legatura cu “capitalismul” ( de ce nu democratie ?) si nici cu stanga, ci este purul “comunism” ( nu cel dogmatic de care ati putea fi acuzat Dvs. ) asa cum vi l-am prezentat mai sus si pe care multi din generatia mea acum la 55 ani l-am refuzat atunci si il respigem si acum : minciuna, hotie, mafiotism, incompetenta, politica interesului personal si de grup in detrimentul interesului public.
    Mi-e greu sa cred ca nu intelegeti aceste lucruri. Si mai greu imi este sa inteleg cum ati tolerat in toti acesti ani cresterea si multiplicarea acestei tumori care a malignizat la inceput fSn-ul si apoi toate partidele din Romania dar unde PSD-ul este de departe campion. Caci vreme de peste un deceniu ati avut puterea absoluta si astazi dupa 25 ani nu lasati in urma nici un “vlastar” care sa fie cinstit, curajos, competent, integru si sa poarte marca Ion Iliescu. Inchei prin a va indemna sa faceti un exercitiu de imaginatie. Incercati de maine sa va inchipuiti ca sunteti din nou “intelectualistul” Ion Iliescu si uitati-va cu o privire cu adevarat critica la gasca care se afla acum la conducerea PSD. Numai asa veti putea ajuta atat PSD-ul cat si pe romani.

  58. skullweb1 Says:

    Thank you
    Fantastic Blog $_$
    Good luck
    ………………………
    http://www.skullweb.org

  59. galphas Says:

    Am citit in presa scrisoare dlui Iliescu. Ce am apreciat şi cred ca este laudabil este ca se vede la fundamentul textului existenta aceleiasi optiuni ideologice, doctrinare clare a domniei sale, de stanga. La fel cum, dimpotriva, in luarile de pozitie ale lui Ponta şi ale echipei sale din campania electorala se vedea, dimpotriva, inconsistenta, chiar deruta ideologica, materializata prin lipsa şi chiar incapacitatea unei pozitionari cat de cat clare pe semiaxa stanga-centru, unde ar trebui sa se afle social-democratia.

    PSD-ul este azi intr-o postura extrem de ambigua şi, de aceea, vulnerabila. Pe de o parte, avem nucleul dur al votantilor PSD, care este alcatuit din cei 20-25% din cetateni care au o viziune şi asteptari de-a dreptul socialiste de la guvernare. (Socialiste şi in sensul modern al socialismului!). Pe de alta parte, avem tinerii lupi, adica acea trupa din care face parte şi pe care o reprezinta Victor Ponta. Care, vazand schimbarea profilului demografic al unei mari parti a votantilor potentiali, cred ca succesul vine dintr-o apropiere intima (şi periculos de alerta!) de zona centrului. Deocamdata nu prin ideologie, nu prin viziunea doctrinara (ca asa ceva PSD-istii acestia mai “tineri” n-au; lipsa teoriei este o hiba esentiala a acestei hoarde politice!), ci prin optiunile lor de decizie şi de actiune politica in exercitarea guvernarii.

    Dincolo de aceste doua categorii, avem categoria profitorilor şi a creaturilor lor politice, rezultate reziduale dar arhicunoscute ale guvernarilor PSD. Iar aici ma gandesc mai ales la baronii locali, dar şi la acele personaje mai putin vizibile, discrete, care traiesc din drenarea banilor publice inspre grupuri de interese politico-economice. A caror prioritate şi ideologie sunt banul şi avantajele materiale.

    Sigur, o clarificare doctrinara a PSD-ului este teoretic necesara. Dar eu cred ca aceasta este imposibil de realizat acum şi chiar şi in urmatorii doi-trei-patru ani. Pentru ca o clarificare doctrinara realizata in pripa ar duce la un hiatus inevitabil intre cele doua perspective şi curente politice (“socialist” şi “de centru”) şi, ulterior, si intre cele doua electorate. O evolutie mai degraba spre perspectiva socialista ar duce la cimentarea şi mai puternica a relatiei PSD-ului cu alegatorii sai traditionali (persoanele aflate in situatii de risc, pensionarii etc.), dar ar indeparta tinerii şi persoanele de varsta medie din orasele mijlocii şi mari. O deschidere inspre cea de-a doua categorie, adica o relaxare a perspectivei profund sociale asupra organizarii şi functionarii societatii ar duce la transformarea PSD-ului intr-un partid social-democrat foarte de centru. Destul de liberal, pana la urma. Cam ca laburistii lui Blair… Prima solutie ar garanta PSD-ului un 20-25% din voturi in aproape orice imprejurare, dar l-ar limita la maxim 30%. A doua optiune ar duce la un scor de 15-20% şi un maxim de 25%.

    PSD-ul a fost inca de la inceputuri (prin “stramosii” sai, de fapt) un partid cu vocatia majoritatii absolute. Ideal electoral la care, daca isi clarifica transant doctrina, facand o optiune ori alta din cele doua de mai sus, ar trebui sa renunte. Ramane, asadar, ca singura solutie viabila pentru PSD, ca sa-şi conserve vocatia majoritatii absolute, sa caute o varianta de a impaca şi capra şi varza. Solutia pe care o vad eu este tocmai ca pe termen scurt sa evite o incercare de limpezire transanta a doctrinei, a ideologiei. Pentru viitorul apropiat cred ca este suficienta stabilirea de linii, de granite generale in materie de gesturi şi actiuni concrete ale liderilor PSD, mai ales in exercitarea guvernarii. Un fel de “Dincolo de acestea nu se trece!”.

    In schimb, daca liderii nationali, regionali şi locali ai PSD chiar vor sa pozeze şi sa fie crezuti a fi adevarati oameni de stanga, aflati de partea poporului in suferinta, atunci trebuie sa se supuna la niste restrictii semnificative in viata publica si privata. Restrictiile care afecteaza un politician de stanga sunt in mod natural vizibil şi semnificativ mai mari decat ale celor de dreapta. Care, vorba ceea, sunt baieti capitalisti si “vorbesc” electoral cu capitalisti de-ai lor, care-s mai ingaduitori.

    Cata vreme te pretinzi politician social-democrat, care pedalezi alert, macar declarativ, pentru echitate sociala, pentru sprijinirea celor aflati la ananghie, pentru nevoia unei componente sociale semnificative a actiunii statului etc., pur şi simplu nu iti sfidezi propriul electorat prin conduite ultra-capitaliste gen vacante in Madagascar, Dubai, sesiuni de shoping la Milano etc.etc.. Iar o casa de 200 mp este absolut decenta şi indestulatoare. Plus ca nu ai nevoie nici de sapte limuzine, ori de piscina privata de sute de mp, de teren de tenis cu nocturna, personal de ingrijire angajat etc.etc.. Un minim de retinere şi de decenta este apreciat şi de cel sarac şi vulnerabil, şi de tanarul corporatist care munceste pe branci, nu numai opt ore, sa-şi plateasca rata la casa medie şi masina tot medie…

    Pentru a atinge aceste tinte, cred ca PSD-ul are nevoie sa ramana la guvernare, cu fix acest guvern (macar Ponta sa ramana PM!) şi sa treaca rapid la o restructurare a compozitiei şi, mai ales, nu atat a persoanelor, cat a structurii leadershipului intern, de partid. Perspectiva care, la prima vedere, poate parea paradoxala. Pe de o parte, PSD-ul are in mod cert nevoie de o conducere la varf policefala. O prima varianta ar fi cuplul presedinte – presedinte executiv de azi, cu conditia ca cei doi safie din tabere şi cu orientari diferite (presedintele ar trebui sa fie mult mai socialist decat dl Ponta!). O a doua optiune ar fi un organism de conducere de compromis, alcatuit din cinci egali (copresedinti, din care unul presedinte plin etc.), care sa gestioneze incrucisat diversele departamente ale partidului. In schimb, in orice scenariu, numarul de vicepresedinti şi reprezentanti nationali ai PSD trebuie redus drastic. In varianta a cinci co-presedinti, as elimina de tot vicepresedintii, iar in varianta conducerii bicefale as alege 5-7 vicepresedinti nationali. Atat. Intotdeauna conducerile extrem de numeroase de la varfurile partidelor (precum cea prezenta a PSD) duc in fapt la dictaturi subterane ale unor grupuri minuscule, care iau prin discutii, intalniri şi negocieri informale / neoficiale toate deciziile semnificative.

    Parerea mea!…

  60. Noul president iar da cu oistea-n gard. Ponta la brutarie! | IceWorld|Deuterium core Says:

    […] lui Ilescu o gasiti aici. Cititi-o. Va veti convinge si singuri ca din pacate tot batranii raman baza conform unei vechi […]

  61. Guvern de Uniune Nationala… « Motanul Incaltat Says:

    […] fi si eu, la randul meu, extrem de direct! Guvernul de Uniune Nationala e cea mai proasta varianta, cea […]

  62. Fratia Bucurestenilor Says:

    guvernele care nu au respectat revolutionarii a fost ”ajutate ”sa paraseasca guvernare . pe dv . va respectam dar pe ponta care ne-a umilit il vom ajuta sa paraseasca guvernarea . nu va avea liniste , si nici noi pana nu va parasii postul . NERESPECTAREA EROILOR REVOLUTIEI ROMANE DUCE LA SCHIMBAREA GUVERNELOR .

  63. Roxana Popescu Says:

    Domnule Iliescu, va admir si va respect de mult timp (v-am ascultat la o conferinta, prin anii 80). Sunt convinsa ca tot ce ati facut dupa revolutie a fost bine, pentru tara! Cred ca, daca nu ati fi fost Dumneavoastra, destinul Romaniei ar fi fost trist! Exemplul personal, dat de Dumneavastra, cred ca a facut bine tarii; oamenii stiau ca acolo este un om de caracter, mai aveau speranta! Mai erau oameni valorosi pe langa Dumneavoastra – de ex. Adrian Nastase. Dar, in ultimii ani, in PSD nu au mai fost oameni valorosi, dimpotriva! Mai ales Ponta, un om total lipsit de caracter, nu inteleg de ce l-ati girat? ASteptam un semn de la Dumneavoastra, nu intelegeam de ce parea ca il sustineti! Chiar in ultima campanie, asteptam sa simt, sa inteleg, parerea dumneavoastra. Eu am simtit ca nu il sustineti, dar doar am simtit, nu aveam certitudinea! Oare ar fi fost posibil sa spuneti tarii ce fel de om este? NU stiu, dar ma bucur ca, cel putin acum, le aratati cat de jos sunt! Cat despre Ghita…. nu merita absolut nici o atentie! Va doresc din suflet multa sanatate si va admir si va respect!

  64. Ganduri de 1 Decembrie… « Motanul Incaltat Says:

    […] un rol tot mai important in societatea moldoveneasca. Este un lucru foate bun! Romania trebuie sa fie si mai activa in sprijinirea eforturilor Republicii Moldova de integrare in Uniunea Europeana, […]

  65. Mihnea Georgescu Says:

    Bine (că) aţi revenit!

  66. Alex Oprea Says:

    Miscarea Civica Revolutia Curata

    COMUNICAT
    ref. manevrele de culise prin care se doreste exterminarea grupului social al luptatorilor in Revolutia Romana din 1989

    Un grup de peste 400 de revolutionari membri ai PSD s-au adresat Miscarii noastre deoarece vocea lor nu se mai poate face auzita in cadrul propriului lor partid.
    REVOLUTIONARII PSD, sunt profund nemultumiti si revoltati fata de jignirile ordinare adus presedintelui de onoare PSD, Ion Iliescu,si presedintele de onoare al BLOCULUI NATIONAL AL REVOLUTIONARILOR. Deasemenea, BNR si secretarul de stat pentru problemele revolutionarilor, si sef al departamentului pentru revolutionari al PSD nu AU LUAT NICI O ATITUDINE IMPOTRIVA ATACURILOR MISELESTI ALE MAFIEI PONTA GHITA DRAGNEA la adresa lui Ion Iliescu, in calitatea sa de revolutionar si mai apoi de presedinte de onoare bnr.

    In urma discutiilor din teleconferinta de astazi 1 decembrie 2014 dintre Presedintele Miscarii si revolutionarii PSD, se desprind urmatoarele concluzii:
    1. Guvernul Ponta -GHITA -DRAGNEA urmareste scoaterea completa din viata publica a lui Ion Iliescu deoarece acesta se opune afacerilor murdare ale acestor indivizi. Pentru aceste motive s-a decis sacrificarea revolutionarilor, deoarece se stie ca Iliescu este inca sustinut de o mare parte dintre acestia. MAFIA PONTA DRAGNEA GHITA este sprijinita de Adrian Sanda, cel desemnat de Ponta sa gestioneze situatia prin minciuna si manipulare, astfel incit in timp, revolutionarii sa nu mai aiba putere iar vocile lor sa nu mai conteze. Prin neplata drepturilor legale catre acestia, multora li s-au luat singurele mijloace de trai, astfel incit acestia sa nu mai aiba nici posibilitatea sa participe la viata publica a tarii sau sa se mai poata intruni in cadru organizat, din lipsa banilor. Mai mult, reducerea numarului de calatorii CFR la doar trei a avut si are acelasi scop, oamenii devenind astfel inoperanti si neputinciosi in fata abuzurilor de tip fascist practicate de PSD PONTA GHITA DRAGNEA. De fapt lupta lor cu Iliescu este tinta, iar sacrificarea revolutionarilor este esentiala in aceasta lupta. Atit SOCACIU cit si SANDA sunt uneltele clanului mafiot PONTA GHITA DRAGNEA, si au ca misiune mintirea si manipularea revolutionarilor, astfel incit acestia sa isi epuizeze orice resursa de a mai protesta sau sa nu aiba bani pentru actiuni in instante. Deja in doi ani de zile, datorita actiunilor exterminative a mafiei conduse de cei trei si puse in opera de catre ADRIAN SANDA si VICTOR SOCACIU, au murit din cauza lipsei de mijloace de trai un numar de 2431 de revolutionari, dintre care 28 s-au sinucis din aceleasi motive.
    Amintim aici turneele pe bani publici ale lui SANDA prin orasele martir, Brasov, Sibiu, Timisoara, prin care acest individ , complice a actiunilor de exterminare a revolutionarilor, a mintit revolutionarii promitindu-le respectarea legii. In prezent , surse din PSD sustin ca se lucreaza la o hotarire de guvern prin care si in 2015 sa nu se efectueze platile, pe fondul ascutirii luptei dintre mafia GHITA PONTA DRAGNEA si Ion Iliescu.
    2. Atitudinea lui MIRCEA BUCUR, presedinte al BNR prin care acesta isi declara public adeziunea la actiunile lui VICTOR PONTA, dovedeste ca BNR-ul a fost transformat intr-o unealta a mafiei PONTA DRAGNEA GHITA, cu scopul manipularii revolutionarilor, hranindu-i doar cu sperante NEACOPERITE.
    Prin urmare ne alaturam in demersul lor revolutionarilor PSD nemultumiti si alaturi de ei cerem
    1. DEMISIA URGENTA A LUI ADRIAN SANDA , in caz contrar urmind ca sa ii depunem fiecare in mod individual plingere penala pentru abuz, asociere in vederea constituirii de grup criminal organizat, fals si uz de fals.
    2. DEMISIA URGENTA A GUVERNULUI PONTA
    3. CONVOCAREA DE URGENTA A DEPARTAMENTULUI PENTRU REVOLUTIONARI PSD
    4. DEMISIA COMPLICELUI MIRCEA BUCUR,omul lui Ponta pentru faptul ca nu a luat nici o atitudine vizavi de jignirea presedintelui de onoare al BNR pe care BUCUR il conduce in mod nelegitim
    INCEPIND DIN ZILEL URMATOARE NE VOM ORGANIZA ASTFEL INCIT NICI UN REPREZENTANT AL GUVERNULUI MAFIOT SA NU POATA AVEA ACCES LA MANIFESTARILE DE COMEMORARE.

    ALEX OPREA
    presedinte

  67. larisa Says:

    Respect pentru aceasta analiza! Ramaneti acelasi om pe care il apreciez.

  68. Adela-Cristina Ciulea Says:

    Stimate Domnule Presedinte,
    Vă scriu în numele meu, al familiei mele și al prietenilor mei pentru a ne exprima indignarea față de mojiciile spuse la adresa Dumneavoastră de acel individ.Iertati-mi îndrăzneala de a -mi exprima opinia de simplu cetățean și simpatizant PSD, dar acest om nu avea ce căuta în partid.
    Sentimentul de mâhnire fașă de nereușita în alegerile prezidențiale este accentuat de revolta că noi, cei 5200000 de români care l-am votat pe VICTOR PONTA suntem desconsiderați.Este o vină, o rușine să ai convingeri de stânga, să crezi în cinste, în muncă, în solidaritatea umană?!
    Simate Domnule Președinte,așteptam de la premierul Victor Ponta și de la toți liderii actuali ai PSD să-și afirme și să-și asume ideologia socialistă, principiile stângii, singura alternativă la teroarea capitalismului sălbatic care ne tortureazăde 10 ani.
    Nu, nu toți suntem ignoranți.Din întâmplare am crescut într-o familie de intelectuali, a căror singura avere o reprezintă cărțile;sunt mândră de această avere!Iar fiica mea, care ar ”corespunde” statistic categoriei cuprinse între ” 20-30 de ani, cu studii superioare”, l-a votat și ea pe Victor Ponta.
    Suntem mândri că România a avut un președinte ca Dumneavoastră și un prim-ministru ca domnul Adrian Năstase.
    Cu deosebit respect și considerație,
    Carmen Ciulea,Tg.Mureș

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: