DESPRE PROCURATURA SI ROLUL SAU

Nu credeam ca, dupa Revolutia din Decembrie 1989, îmi va fi dat sa asist la asemenea manifestari de un primitivism feroce – procurori care dau navala peste oameni in case, in mediul rural, pentru a-i chestiona dacă au fost la vot pentru Referendum. In ce lume trăim ?!!! De unde au rasarit asemenea specimene, venite parca din grote primitive ? Dar, mai ales, cine i-a trimis într-o asemenea misiune ?

In Constitutie se precizează clar ca : “Ministerul Public reprezintă interese generale ale societății si apară ordinea de drept, precum si drepturile si libertatile cetatenesti “.
Cum au aparat procurorii trimiși in aceasta acțiune de intimidare a cetățenilor “drepturile si libertatile cetatenesti” , adică dreptul lor elementar de a-si exprima opinia prin vot liber ?

Desigur, răspunderea revine conducerii Parchetului General, care a acționat la comanda – împotriva spiritului si ratiunii care trebuie sa guverneze activitatea acestei instituții , așa cum este ea definita in Constitutia României .

Prin asemenea acte se subminează autoritatea instituției in perceptia opiniei publice, a cetățenilor – care vad cum o instituție creată pentru a apara ” ordinea de drept, … , drepturile si libertatile cetatenesti” – se transforma in instrument de intimidare si de acțiune împotriva cetățenilor ! Dintr-un instrument de apărare a democratiei si a libertatilor cetatenesti , risca sa se transforme într-un instrument de reprimare a libertatilor, pus in slujba unor interese inguste, in cazul de fata – in slujba unui om cu tendinte autoritare , care a pierdut sprijinul si încrederea cetățenilor .

Parlamentul, ca” organ reprezentativ suprem al poporului roman” – așa cum este definit de Constitutie – este dator sa intervină energic si sa cheme la ordine conducerea Parchetului General pentru abuzurile savarsite, sa o determine sa-si respecte atributele conferite de Constitutie !

PS

Despre comentariile d-lui Mihai Răzvan Ungureanu – afirmate la Realitatea TV – mă abtin de la orice fel de comentarii. Nici nu as vrea sa-i amintesc cum i-am luat apărarea , in debutul activității sale diplomatice… si nu numai !
Comportamentul sau confirma insa, un adevăr :
SIMTUL MASURII SI BUNUL SIMT – SUNT O MARFA RARĂ !

36 Responses to “DESPRE PROCURATURA SI ROLUL SAU”

  1. Theodora Says:

    In Piatra Olt procurorii i-au intrebat pe oameni daca au votat si CU CINE.
    Oamenii au fost amenintati ca, daca nu raspund la intrebari, vor fi chemati la Bucuresti. Oamenii aceia sunt saraci si nu ai bani sa plateasca drumul dus intors pana la Bucuresti.
    Procurorii umbla pe strazi si striga oamenii pe la porti dimineata la ora sase?!

    In Gorj declaratiile sunt scrise de procurori si semnate de locuitori. Unii dintre cei care au fost chemati sa dea declaratii spun ca nici nu stiu ce au semnat.

    La Suraia in Vrancea procurori au fost la biserica sa ii intrebe pe credinciosii care au participat la slujba de Sfanta Maria daca au fost la Referendum si daca au fost pusi de cineva sa voteze.

    Asta nu se poate interpreta ca intimidare si presiune?!
    Sunt oameni in varsta cu afectiuni cardiace.

    Procurorii nu sunt in subordinea premierului?

    Sunt zvonuri ca se fac presiuni, promisiuni materiale si santaj asupra alegatorilor sa faca declaratii impotriva USL?!

    http://theodora0303.wordpress.com/2012/08/14/basescu-vrea-sa-ramana-cu-orice-pret-presedinte-si-este-foarte-nerabdator-sa-se-intoarca-la-cotroceni-ce-vor-face-cei-7-5-milioane-de-romani-care-au-votat-da-la-referendum-macovei-crede-ca-in-rom/

  2. ligianitulescu Says:

    Acest Basescu a compromis tot. Cine este oare in spatele lui pentru ca, singur nu poate sa-si bata joc de noi care suntem foarte multi. Acest guver nu poate destitui conducerea Procuraturii si a DNA care se implica unde nu trebuie? Sunt motive suficiente pentru asta. Domnule Iliescu, v-ati data silinta pentru separarea functiilor in stat si pentru asta chiar unii v-au criticat ca nu va implicati mai mult in anumite situatii, nu aveti un sfat pentru noul Guvern sa faca ceea ce trebuie ca sa ajungem la normal?

  3. blogideologic Says:

    @ Ion Iliescu
    Într-o discuţie cu moderatorul Mihai Gâdea de la televiziunea Antena3, fostul prim ministru al României, domnul Mihai Răzvan Ungureanu, amintea la un moment dat o carte de lingvistică scrisă de academicianul Alexandru Graur. Se ştie că lingvistul Alexandru Graur promova pe vremuri teoria că limba moldovenească este diferită de limba română ! În fine, Mihai Răzvan Ungureanu purtase cu puţin timp înainte convorbiri cu liderii culturali maghiari, domnii Marko Bela şi Kelemen Hunor. Este păcat că domnul Mihai Răzvan Ungureanu nu dezvăluie extensia pretenţiilor liderilor culturali maghiari faţă de România ! Domnul Mihai Răzvan Ungureanu a fost şeful unui serviciu românesc important, SIE ! Ne-am aştepta să aibă nervi mai tari, şi să nu divulge nimic. Totuşi Mihai Răzvan Ungureanu este în mod evident un tip infatuat şi „slab de înger” ! Pe principiul „ghici ghicitoarea mea!”, domnul MRU îi oferea lui Mihai Gâdea un eres. În convorbirile cu liderii Marko Bela şi Kelemen Hunor, au fost comise nu doar „bâlbe”, ci au fost oferite nişte cedări totale, care ameninţă în mod teribil statul naţional unitar chemat România. Iar premierul MRU nu dezvăluie miza şi negocierile de cedare ale unor părţi din Moldova către maghiari ! Înfiinţarea iredentistă a facultăţii maghiare la Târgu Mureş a fost în mod evident un act anti-românesc flagrant, în spiritul ideologiei belakuniste, bază, pe vremuri, pentru formarea Regiunii Autonome Maghiare. Dar acum s-a cedat infinit mai mult ! Repet, discuţia lui MRU cu moderatorul Mihai Gâdea s-a făcut în „coada” unor discuţii politico-etnice care fuseseră în mod flagrant anti-româneşti. Referirea la „lingvistica lui Graur” prelungeşte contextul abordării net anti-româneşti ! Am amintit ideologia maghiarizării graduale. Istoricii Paul Lendvai şi Domokos Kosary ne arată cum funcţionează, metodologia este bine pusă la punct. A fost bine rodată după anul 1867. Nu sînt eu un „extremist român” dacă spun că metodologia va fi aplicată mai departe. Este evident că după înfiinţarea iredentistă a facultăţii maghiare la Târgu Mureş, peste şapte ani minoritatea maghiară din România va cere printr-un nou mare scandal politic, şi rezidenţiatul în limba maghiară, precum şi locuri speciale în România pentru medicii de etnie maghiară. Este clar că ei intenţionează mai departe maghiarizarea ceangăilor, şi ruperea zonelor locuite de aceştia din trupul României. Însă nu doar aceasta. Categoric că fără de vreo intenţie de a ne dezvălui adevărul, domnul MRU a comis totuşi o „bâlbă” mare. În felul acesta, am putut constata şi noi trădarea de ţară comisă la convorbirile dintre MRU şi liderii culturali maghiari. Nu cred că această trădare de ţară nu a fost comisă fără acceptul total venit la momentul acela din partea preşedintelui Traian Băsescu ! Oricum, liderii UDMR vizează să achiziţioneze mult mai mult din teritoriul României decât ţinutul ceangăilor ! La fel ca Traian Băsescu şi culturnicii udemerişti, iată, ni s-a dovedit că primul ministru Mihai Răzvan Ungureanu îi consideră pe etnicii români a fi „stupid people”. Un fost şef din serviciile de spionaj, domnul Mihai Răzvan Ungureanu, are o scăpare involuntară de informaţie strict secretă, către noi. De ce n-ar pricepe „bietul rumân”? Repet, contextul era anti-românesc, anti-românesc, anti-românesc la maximum. Mihai Răzvan Ungureanu, întreabă, bazându-se pe cartea lui Alexandru Graur, care-i pluralul de la „Iaşi” ? Aţi zice că-i întrebare absolut fără de noimă. Dar ea ne dezvăluie nebănuitele pretenţii teritoriale faţă de România ale liderilor udemerişti. Şi ei nici măcar n-au mai aşteptat „cei şapte ani” până la rezidenţiatul medicilor maghiari. Trădarea de ţară a fost deja negociată de către MRU, bănuiesc că într-o conivenţă totală cu „preşedintele jucător” acum pe tuşă. Crezându-ne proşti pe toţi, Mihai Răzvan Ungureanu întreabă : Care-i pluralul de la „Iaşi” ? Evident că Iaşii sau Iazygii. Or, despre Iaşi sau Iazygi, istoricii maghiari afirmă că sunt strămoşii lor !

  4. dtucra Says:

    Va cred ca aveti fenomene de deja vu.
    Cat despre MRU, asa-i cand incalzesti serpi la piept; numai ca asta e un sarpe mai destept si mai periculos decat altii…

  5. CCR decide să le ceară, dar nu de la Parchet, ci de la Guvern, care a spus că nu le are « Motanul Incaltat Says:

    […] arata, printre altele, ca: “In aceasta saptamana, procurorii DNA au inceput ancheta si in […]

  6. Gabriela Savitsky Says:

    Să le cumpărăm celor 3000 de magistraţi “unşi” de Băsescu câte-o Volgă neagră. Pentru ca recuzita să fie completă.
    Nu pot să nu mă gândesc că unii dintre ei exagerează cu excesul de zel chiar pentru a compromite, a îngroşa în mod grotesc tot acest scenariu halucinant. Nu toţi procurorii aceia care umblă prin satele româneşti sunt imbecili, cred.

  7. mariusmioc Says:

    Există bănuieli că unele persoane au votat de mai multe ori – mai ales prin Oltenia, unde în localităţi neturistice s-au înregistrat prezenţe la vot de peste 100%. Depistarea celor care au încălcat legea şi au votat de mai multe ori e o obligaţie a parchetului.

    • blogideologic Says:

      @ Marius Mioc
      Nu se jură oricând ! În teologia politică ortodoxă, nu se jură oricând ! Va urma acum, inevitabil dar foarte justificat, o reacţie ortodoxă la acţiunea de impunere a jurământului ordonată de către această neobrăzată doamnă procuror Kovesi. “REPORTAJ – Olt: Zeci de comune verificate pentru votul la referendum. Procurorii sunt huiduiţi şi criticaţi” http://www.romanialibera.ro/actualitate/politica/reportaj-olt-zeci-de-comune-verificate-pentru-votul-la-referendum-procurorii-sunt-huiduiti-si-criticati-273756.html În 1952 ne-am mutat la Piatra Olt, unde am făcut şcoala primară. Rudele mele din Bucureşti, care lucrau în învăţământ şi mă verificau în vacanţe, se mirau că ştiam tot atâta carte ca şi copiii de la şcoli bune din Bucureşti. Dar îmi amintesc că după şcoală, când ne jucam „jocuri de-a războiul“, colegii mei preferau numai roluri de soldaţi germani, şi după toate normele erau anti-sovietici. Probabil că era atitudinea învăţată din familie. La staţia de radiodifuzare PTTR Piatra Olt, seara era un program local de vreo jumătate de oră. La muzică, puneau cel mai frecvent placa “Lili Marlen”, varianta în limba română. Reacţionari, reacţionari, reacţionari, aşa au fost mereu locuitorii din Piatra Olt.

    • dtucra Says:

      Si localitatile neturistice au rude din alte localitati, care s-au nimerit acolo in ziua referendumului si carora li s-a parut important intre slujba si gratar sa voteze.
      Depistarea celor care au votat de mai multe ori se face comparand listele suplimentare, unde exista si adresa si CNP, iar cand s-a identificat persoana, te duci la ea acasa si investighezi. Nu bati din poarta in poarta, procuror respectabil cica, si pui oamenii sa jure pe Biblie ca e semnatura lor, ca esti penibil si rad si curcile neturistice de prestatia ta de om educat.

  8. Victor Says:

    Nu am fost de acord cu modul in care s-a produs suspendarea lui Basescu dar legat de felul in care actioneaza Procuratura in zilele din urma pot spune ca sunt intrigat. In primul rand s-ar fi impus ca procuratura sa transmita un comunicat prin care sa linisteasca cetatenii onesti, sa explice de ce este necesara o actiune de asemenea amploare, apoi ar fi fost normal ca procurorii sa fie instruiti legat de procedura astfel incat aceasta sa se desfasoare cu mult tact si in sensul respectului pentru sensibilitatile oamenilor simpli de la tara. Este inadmisibil, sunt oameni batrani care pur si simplu s-au speriat, nu inteleg de ce procuratura si politia le-au batut la poarta si i-au luat la intrebari, si-au alarmat copiii plecati in strainatate…nu este normal deloc. Parerea mea este ca procuratura trebuie sa-si faca treaba si daca are indicii ca s-au petrecut fraude sa le ancheteze si asa mai departe dar in acelasi timp institutia in cauza are datoria sa manifeste grija pentru cetatenii onesti.

    • cirlovacristian Says:

      “Nu am fost de acord cu modul in care s-a produs suspendarea lui Basescu”

      Tot la fel de bine CETATENII nu trebuie sa fie de acord cu modul cum se fac si se aproba NUMIRILE ministeriale……..dar ce-i de facut atita timp cit legea permite?!?!

  9. Victor Says:

    PS. Unul dintre efecte va fi desigur teama de a vota pe viitor. Ori asta este foarte grav.

  10. aviaxis Says:

    Ma informez, citesc argumentatii, decid in mod democratic, rational, constient si asumat sa nu ma prezint la vot. In acelasi timp, un cetatean din “mediul rural”, in schimbul catorva mici si a 50 LEI, merge si voteaza de 8 ori, la indemnul primarului sau. In mod inconstient si irational, decide in numele meu si a altor 6 cetateni ca mine, un lucru care imi influenteaza si mie viata, la fel cum inluenteaza viata tuturor cetatenilor. Ma scuzazti, dar in cazul asta sunt de acord cu actiunea procurorilor, si chiar vreau sa vad cateva pedepse conform legii.

  11. constantin dan (@Constantin98Dan) Says:

    In 8 ani Traian Basescu a creat o putere personala care nu are nici un ” garde fou ” . Serviciile de informatii , in loc sa se ocupe de agenti horthysti sau de voronini , il servesc cu marinimie cu interceptari si fotografii care pun in cauza doar adversarii Domniei Sale . Procuratura ? O institutie care il serveste pana la caricatura – la Cluj Atanasiu este ANCHETAT azi pentru ” stimularea participarii la referendum ” ?! Sa nu uitam trusturile Adevarul , astazi din nenorocire in mainile lui Cristoiu – Patriciu , si Mediafaxul lui Adrian Sarbu , cu ProTV-ul lui cu tot , amandoua in admiratia pentru marele conducator .
    Eu nu inteleg . Acest om face in tara tot ce vrea ? Nu exista contra-puteri la institutiile numite mai sus ? Parlamentul , Guvernul , nu exista ?
    Sa fie demis din nou de Parlament , cum se intoarce la Cotroceni .
    Omul nu are discernamant , este bolnav de razbunare si ura .

  12. Theodora Says:

    De necrezut!!!! Basescu si sleata lui cei, care au decredibilizat justitia, ca putere a statului, care si-au subordonat o parte a justitei ii acuza pe liderii USL exact de ce fac ei .
    Asta este TUPEUL hotilor de buzunare pe care ii prinzi cu mana pe portofelul tau si zbiara ca in gura de sarpe ca de faot tu ai vrut sa il furi si sa il discreditezi
    Cine ne apara de procurorii lui Basescu Traian?
    Daca mai exista procurori cu adevarat independenti de Basescu Traian de ce nu reactioneaza?
    CSM ataca declaratiile lui Victor Ponta, Crin Antonescu si Ion Iliescu?!
    http://theodora0303.wordpress.com/2012/08/16/pentru-cine-nu-a-inteles-inca-in-numele-independenteti-justitiei-in-romania-anului-2012-se-fac-abuzuri-si-presiuni-independenti-de-usl-dependenti-de-basescu-traian/

  13. Gabriela Savitsky Says:

    Şi CSM-ul a răspuns…
    Suntem condamnaţi să avem la conducere asemenea creaturi patibulare, primitive, ancilare, groteşti. Ne-au arvunit şi-şi primesc blidul. Sigur, în echilibrul ce ţine universul, îşi vor primi şi ei, într-o zi, binemeritata răsplată a faptelor lor. Răsplată de lacrimi şi durere. Până atunci, trebuie să le suportăm miasma.
    Oare de ce suntem mereu nevoiţi să trăim în marginea istoriei?

  14. Mihai Eduard Says:

    Este obligatia parchetului sa solutioneze acele dosare primite privind inregistrare prezentei de peste 100% la vot in acele localitati, deci e bine sa-si faca datoria deci sa fie lasati in pace !

    • blogideologic Says:

      Şi când au comportare de tembeli şi agresează oameni nevinovaţi ? Aşa se întâmplă atunci când o Kovesi vine şi aplică un bizar cod penal, de sorginte medieval-maghiară, românilor din Sud. Dar asta nu trădează decât infatuarea ignară şi sângele de brutalitate din vine. În prima urgenţă post-portocalie este nevoie de o reformă bine gândită a sistemului de justiţie din România. Pentru că între Codul Civil şi pseudo-Codul Penal aplicat (şi inventat de Monica Macovei) se află o zonă de întuneric unde acţionează predatori precum Traian Băsescu, Monica Macovei, Videanu, Valeriu Stoica şi Udrea Elena. Nu spun că ei nu-s ajutaţi de ingnoranţa unor deontologi ca tine ori Marius Mioc. Ce-aveţi, fraţilor, cu oamenii din Oltenia ? De ce îi consideraţi infractori potenţiali înainte de oricare judecată ? Învăţaţi, fraţilor (acelaşi îndemn este valabil şi pentru Kovesi şi Morar), istoria acestei ţări ! Păi cum trimiţi procurorii la Piatra Olt, fără să ştii unde merg ? Este un castru roman acolo, deci locuitorii sunt oameni de mare nobleţe, care depăşeşte cu mult nobleţea presupusă a unei Kovesi ori a unui Băsescu. După istoriografii de la Oxford University, deja se poate spune începând cu 285 AD că aceştia locuiau în Romania, primul stat de drept din istorie (şi mărturia lingvistică vorbeşte, vezi Romanaţii de-alături, există un „drum bătrân” din Acidava la Romanaţi, acolo unde-i la Caracalul actual se întâlnea cu „drumul Domnului de rouă”, dar degeaba vă spun, că tot nu pricepeţi!). Istoricii noştri, vedeţi ce spune un Nicolae Iorga, dar şi alţi împătimiţi după cunoaşterea vieţii vechi, originea pentru Prezent, au arătat prin nenumărate dovezi că ritmurile economice existenţiale erau modelate de Codul Civil Roman. În istoria mai nouă, dovedită prin mărturia scrisă, Piatra era un sat „arondat” mănăstirii Tismana. Ctitorită de Sfântul Nicodim de la Tismana. Pe care Sigismund de Luxembourg îl respecta mai mult decât pe oricine dintre personajele contemporane lui. Sigismund de Luxembourg a încercat să introducă obiceiuri noi în Justiţie, chiar şi printre nobilii unguri, obieciul unei legi penale mai umane, care să depăşească legea longobardă medievală. Sigismund de Luxembourg a fost cel mai important şi mai puternic protector al românilor din Ardeal. Numai datorită cutumelor umanizante introduse de el, a fost posibilă înflorirea unor personaje extrem de neobişnuite ale istoriei, precum Iancu de Hunedoara şi Matei Corvin. Însă după moartea lui Sigismund de Luxembourg, o moarte naturală se pare, nobilii maghiari s-au „eliberat” şi s-au dedat, prin înşelăciune şi laşitate, dar, bineînţeles, prin aplicarea „legii penale” care le plăcea, la două reprimări neînchipuit de sângeroase împotriva autohtonilor din Ardeal. Acele reprimări cumplite practicate cu mare bucurie de nobilimea maghiară au format baza „legii penale” cunoscută de români ca Tripartitele lui Verboczi. Acele reprimări au intrat de asemenea ca bază esenţială de inspiraţie pentru literatura „romantismului maghiar” din secolele XIX ŞI XX. Sunt lucruri prea vechi ca să le mai amintim ? Atunci când au fost tulburările din martie 1990 la Târgu Mureş, se recitau cu mult foc viersuri din literatura „romantismului maghiar” : “În ochii săi sclipea bucuria/ Căci picioarele calului său fac spume în sânge de român.” (“A két szeme játszadozik örömébe’/Mert a lova lába habot ver az oláh vérbee.”).

  15. Florin Busuioc Says:

    Florin. Am trait jumatate din viata pe vremea regretatului si cealalta dupa, dar vreau sa spun ca securitatea era alcatuita din porumbei albi pe langa oamenii tricoului albastru

  16. fanciedsciences Says:

    Frauda electorala trebuie pedepsita. Sunt unii care cred nu ii va pedepsi nimeni, ca politia si procuratura e “a lor” si ca va merge asa cu furtul totdeauna.
    Bravo procuraturii la faza asta.

  17. Theodora Says:

    @Mihai Eduard
    “deci” esti pe alta lume domnule CONSILIER-GESTIONAR PIESE SCHIMB la service auto …. nimeni nu vrea sa ii opreasca sa nu isi faca datoria ….”deci” problema este ca ei INTIMIDEAZA, FAC ABUZURI SI PRESIUNI … doar atat …. “deci”

  18. Sibilla Says:

    ” Vreti sa vina cu plingerea nea Grigore de la Valea din Deal ca sa va urcati voi in A6 pe osteneala lui? ” – cred că da, că asta le e putinţa şi dorinţa… DIN PĂCATE ŞI LA NAIBA !!! ( şi, da, mă refer la absolut toţi actorii actuali ai scenei politichiei mioritice, la absolut toti )
    O dedicatie pentru Barosso, Merkel, Obama, Hillary Clinton si Philip Gordon, Victor Orban – din partea a 7.400.000 de romani! “Nu mai vrem in colonie!”

    ŞI NE E DOR DE ALTE VREMI ŞI NE ÎNTREBĂM ZI DE ZI, ÎN FIECARE ZI : CUM AR FI FOST DACĂ…..

  19. Victor Says:

    Nu am inteles comunicatul CSM prin care isi manifesta ingrijorarea legata de declaratiile presedintelui Iliescu considerate ca reprezentand “un potential de intimidare si decredibilizare a justitiei”. Considerat “un actor politic” de catre CSM, presedintele si-a manifestat ingrijorarea considerand ca actiunile procurorilor intimideaza populatia si decredibilizeaza institutia procurorului general al republicii. Ca om politic, nereprezentand nicio institutie a statului este datoria domniei sale sa reprezinte vocea oamenilor simpli. Multi sau putini , nu are importanta. Asta este politica si asta este datoria unui om politic. Apoi, nu declaratiile presedintelui Iliescu decredibilizeaza justitia ci felul in care inteleg oamenii din sistem sa-si faca datoria. Si nu declaratiile presedintelui intimideaza procurorii ci actiunile actorilor politici care ani de zile le-au impus acestora la care dosare trebuie sa lucreze si la care nu. Altminteri mi-l si imaginez pe procurorul care a lasat o femeie la 50 km de casa dupa ce a dus-o la un sediu pentru declaratii, asadar mi-l si imaginez intimidat la maxim de scrierile presedintelui pe blog…

  20. Mona Munteanu Says:

    Nu, nu sunt suparata domnule P.S.T.B., va urasc!

    Mi-am promis ca nu ma voi lasa mutilata de nimeni si nimic; de oameni rai, de conjuncturi, de locul de munca…Am promis sa nu ma schimb. Am promis sa iubesc la nesfarsit omul si sa nu-l judec. Am promis sa iubesc animale, copaci, rauri si norii pe cer, tot ce Dumnezeu mi-a dat pe Pamant. Am promis sa ma gandesc cu respect la tot ceea ce ma inconjoara ca la ceva nemeritat si sa ma straduiesc astfel incat sa merit in fiecare zi, mai mult decat am avut sau am trait cu o zi in urma.
    Domnule P.S.T.B. mi-ati luat linistea cu efort dobandita; m-ati facut sa-mi fie rusine cu conducatorii tarii pe care o iubesc nesfarsit si sa simt dezonoare viscerala atuncea cand ii privesc. Acesti oameni, voi toti Domnule P.S.T.B., prin demersurile domniilor voastre, m-ati tradat. Ati mers in lumea larga precum niste fecioare abuzate, sa-mi vorbiti poporul de rau, sa-mi murdariti culorile drapelului meu si sa-l coborati in berna. Ati plecat la Bruxelles sa stingeti lumina…
    Va urasc Domnule P.S.T.B. deoarece m-ati privat de sansa de a avea un Presedinte pe care cred ca il merit. Inchizandu-l pe Adrian Nastase, ati interzis acestei natiuni omul care sa o reprezinte si care sa o duca intr-o alta epoca. Aveti cumva impresia Domnule P.S.T.B ca i-ati luat ceva lui A.N.?! nu m-ar surprinde sa traiti cu un asemenea gand..
    Va urasc Domnule P.S.T.B. deoarece Tara Mea a semanat pret de cateva secunde cu Monica Macovei!
    Imi vreau tara inapoi! O tara populata cu oameni scoliti sau fara scoala…oameni educati, modesti, cu bagaje umplute, grele si invizibile, cu valori morale si culturale.
    Domnule Presedinte Suspendat Traian Basescu va urasc pentru toate angajamentele pe care nu mi-ati dat voie sa le onorez, dar mai presus de orice altceva, va urasc pentru ca m-ati facut sa va urasc!

  21. Mircea Mihail Says:

    Da, urat final de mandat (domnie). Basescu se agata disperat de o functie care nu i se potriveste deloc pe fond. Daca din punct de vedere al aparentei da impresia unui om de stat, in fundal Base ramane un invid ramas la periferia societatii.

  22. stansebastian Says:

    Mie mi se pare normal ca procurorii sa se autosesizeze si sa nu-i deranjeze pe colegii lor politisti care sunt foarte ocupati cu numeroasele accidente mortale si sa conduca ei anchetele ca oricum in tara coruptia a fost starpita definitiv,clanuri mafiote nici peste o suta de ani nu vor mai aparea in Romania, despre evaziune si alte infractiuni din astea economice ce sa mai vorbim,au disparut cu desavarsire si prin urmare ce le-au mai ramas de facut dnilor procurori sa atace ultima reduta a coruptiei romanesti si sa-i bage la inchisoare pe ferocii infractori deghizati in babute si mosneguti care au deturnat mersul istoriei.Dar sa stiti ca in aceata batalie nu sunt singuri,alaturi de ei din umbra colegii de la CIA si Mossad duc greul acestei batalii iar in plan politic emisarii americani isi dovedesc inca o data disponibilitate de a ne educa in cele ale democratiei aratandu-ne cale cea dreapta.
    MRU este acelasi gen de om care isi schimba parerile dupa cum bate vantul si am sa exemplific:la o emisiune TV acum ceva timp MRU afirma citez cu aroximatie”este scuzabil sa crezi in comunism pana la varsta de 30 de ani dar dupa acesta varsta este o dovada de prostie” nu imi venea sa cred cum seful meu de la UTC ma face pe mine prost si sarea in barca dusmanului de clasa cu arme si bagaje. Baiatul asta face parte din aceeasi categorie cu Timaneanu,Dinescu,Plesu,T.Basescu(marele acuzator al comunismului)si altii printre care si V.Ponta care asemeni dnului MRU si-a permis sa rada de efortul pe care le-a facut poporul roman si N.Ceausescu:acela de a-si achita datoria externa,asta se intampla la nu stiu ce forum economic prin nu stiu ce tara.Tot dnul VPonta socialist fiind isi permitea urmatoare fraza”In romania statul nu va mai crea niciodata locuri de munca”.

  23. Theodora Says:

    Sedinta Curtii Constitutionale din 21 august 2012 trebuie sa fie publica si sa fie transmisa in direct si integral la posturile de televiziune.
    http://theodora0303.wordpress.com/2012/08/18/sedinta-curtii-constitutionale-din-21-august-2012-trebuie-sa-fie-publica-si-sa-fie-transmisa-in-direct-la-posturile-de-televiziune-legea-nr-471992-privind-organizarea-si-functionarea-curtii-consti/

  24. Theodora Says:

    Adevarata lovitura de stat o da Basescu care a inlocuit tancurile de pe strada cu o armata de procurori.
    Procurorii merg pe strazi, ii opresc pe oamenii pe care ii intalnesc, ii intreaba cum ii cheama si completeaza citatiile in alb???!!!
    Pe surse se pare ca aproape 2 milioane de oameni au fost scosi de pe listele electorale permanente.
    Referendumul este valid , iar Basescu trebuie sa plece!
    http://theodora0303.wordpress.com/2012/08/19/in-numele-independenteti-justitiei-adevarata-lovitura-de-stat-se-da-cu-procurori-in-loc-de-tancuri-aproape-2-milioane-de-oameni-au-fost-scosi-de-pe-listele-electorale-permanente-basescu-si-sleat/

  25. Sibilla Says:

    Conform Legii Nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Art.12., Aliniatul 1: “Şedinţele de judecată sunt publice, în afară de cazul în care, din motive întemeiate, Curtea hotărăşte altfel.”.
    În virtutea acestui lucru vă cerem ca ședința CCR din data de 21 August 2012 să fie filmată, transmisă în direct de televiziuni și să se permită participarea unor reprezentanți ai poporului la dezbateri. Vă cerem aceste lucruri pentru a se elimina orice suspiciune despre modul în care veți lua o decizie care va hotărâ soarta țării pentru următorii doi ani.
    http://www.petitieonline.com/cerem_ccr_transmiterea_la_tv_a_sedinte

  26. vasilegiurgiu Says:

    desigur ca, la modul cum se prezinta situatia generala, referendumul urmeaza sa fie invalidat, pe baza suficientelor dovezi stranse cu migala la dosar de DNA. dupa o logica simpla: cu o baza de date invalida, plina de nereguli, falsa etc., nu poti avea decat rezultate…false. so, dl. Basescu se va reintoarce la Cotroceni si, cel mai probabil, cu multa dezinvoltura si nevinovatie va propune un nou referendum pe baza noii superbaze de date, superactualizate, superperfecte samd. pentru a-si demonstra sus…tinerea electorala si credibilitatea externa. nu-mi explic altfel gestul de curtoazie rapida fata de cei aproximativ 7%, cat reprezinta simpatizantii cetateniei acordate de Orban.

  27. Mona Munteanu Says:

    Scrisoarea adresata Presedintelui Suspendat T.B. am scris-o in dimineata zilei de 25 iulie, nu a fost o coincidenta. Am simtit pur si simplu nevoia sa oftez altfel decat o faceam de obicei, nu am reusit si am strigat .. Nu am scris doar in nume personal, mi-am arogat libertatea de a ma gandi la toti romanii, chiar si la aceia care au o parere diferita de a mea.

    Am trimis-o peste tot, am incercat sa ma asigur ca o va citi P.S.T.B. Nu mi-am facut iluzii in sensul in care nu ar mai putea dormi. Mi-as dori sa stie (nu ar putea sa inteleaga) ca il urasc din patriotism si intr-un mod civilizat (sentimente care nu trimit oamenii la inchisoare decat pentru crime impotriva umanitatii).

    Nu am nici cea mai vaga idee, nu stiu daca cineva i-a aratat-o, dar a citit-o multa lume. La scurta vreme, a inceput sa sune telefonul.

    Un distins coleg (care m-a onorat citind-o) imi telefoneaza si imi spune : “Mona, noi nu suntem (eram) pregatiti pentru un Presedinte precum Adrian Nastase”. Am ramas muta. In continuare aceasta mi se prezinta ca o idee halucinanta. Sa fi fost oare atat de lipsita de modestie, egoista, atat de infatuata si subiectiva pana la urma? Pentru ca marturisesc, nici macar pret de o secunda nu m-am gandit ca nu “ne permitem” un astfel de Presedinte. De atuncea, in mod obsesiv imi revine in minte sintagma pe care urasc sa o mai aud rostita “Avem conducatorii pe care ii meritam”. Acestia nu sunt conducatorii mei, nu ma pot identifica cu domniile lor dintr-un motiv cel putin. Gandesc superior.

    Aroganta mea nu s-a sfarsit si marturisesc ca eu am avut un singur Presedinte. Nu m-am identificat cu domnia sa doar pentru ca in vremurile acelea (se pare) eram atat obiectiva cat si modesta, dar l-am pretuit si iubit nespus, acum il pretuiesc si il regret cu tot atata patima. Se numeste Ion Iliescu.

    In continuare, traiesc in neliniste ..

  28. Theodora Says:

    De ce au fugit procurorii de ziaristii de la Antena 3? Procurorii sunt obligati sa se legitimeze. Va sfatuiesc sa verificati daca persoanele care intra in curtea sau in casa dumneavoastra sunt procurori sau nu

    Atentie!!!! – Nu sunati la numarul de telefon pe care vi-l dau ei. Sunati la informatii si aflati dumneavoastra numarul de telefon al insititutiei la care procurorii spun ca lucreaza.

    http://theodora0303.wordpress.com/2012/08/20/de-ce-au-fugit-procurorii-de-ziaristii-de-la-antena-3-procurorii-sunt-obligati-sa-se-legitimeze-va-sfatuiesc-sa-verificati-daca-persoanele-care-intra-in-curtea-sau-in-casa-dumneavoastra-sunt-procuro/

  29. Bibliotecaru Says:

    Citeam titlul acestui blog, ECHILIBRU, şi mă gândeam că este exact ce ne lipseşte. Suntem dezechilibraţi şi, în loc să contracarăm dezechilibrul cu o măsură de amortizare… stăm şi ne certăm dacă este de vină entropia şi entalpia. Păi până ajungem să cunoaştem cu toţii ştiinţa, cădem jos şi ne facem ţăndări.

    De prin 2007 susţin că ar trebui să avem o şcoală de politicieni pentru a nu mai ajunge să fim conduşi de amatori. Trebuie să începem şi noi să avem preşedinţi cu meserie de preşedinte, premieri cu meseria de premieri, miniştrii cu meseria de miniştri, parlamentari cu meseria de parlamentari… şi aşa mai departe. Dacă ne încăpăţânăm la un preşedinte cu meseria de căpitan de cursă lungă, judecători CCR cu meseria de jurişti consulţi “pe comercial”… cum să fie bine? Avem nevoie nu de alţi politicieni, ci de alt tip de politicieni capabili să facă o politică de factură naţională, fără interese personale şi gregare. Până nu vom avea politicieni profesionişti… putem să aşteptăm echilibrul mult şi bine.

  30. constantin dan (@Constantin98Dan) Says:

    Demiteti-l din nou si inca repede !
    Convietuirea cu acest nesimtit nu este posibila !
    Va asmuti toata Securitatea si procurorii lui sa se razbune !
    Demiteti-l vineri sau luni , doar nu veti suporta sa-l vedeti primit ca un erou , cu garda si cu muzica , la Cotroceni !

  31. Gabriela Savitsky Says:

    “Slabiciune, numele tau e femeie”… Astazi se numeste Aspazia.

  32. cenacluldinbar Says:

    va propun o solutie pentru linistirea apelor, dupa rezolutia neateptata a ccr: parlamentul sa prelungeasca referendumul cu o zi pentru a-i da ocazia lui basescu sa-si convinga sustinatorii sa-l voteze, dar biletul de vot sa aiba doar optiunea “nu”. asta, intrucat guvernul a fost luat prin surprindere cu boicotul, si este drept pana la urma sa se puna pe masa optiunile reale ale cetatenilor.

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: