Foamete, sărăcie şi şomaj într-o lume mai bogată ca niciodată

Intervenţia la reuniunea Forumului Economic Eurasiatic

Izmir 12.04.2012 

Domnule Preşedinte al Fundatiei Marmara, Dr. Akkan Suver

Distinsi reprezentanti ai Guvernului turc si Colectivitatilor locale,

Distinşi colegi, Onorat auditoriu,

         Vreau să încep prin a transmite felicitările mele organizatorilor summitului, care a ajuns la a cincisprezecea ediţie, un moment aniversar pe care îl salutăm. Este expresia preocupărilor Turciei, a liderilor ei, şi a poporului turc, de a se afirma în această lume aflată în plin proces de globalizare. Turcia este printre ţările care au traversat criza fără multe probleme, şi au avut în toţi aceşti ani creştere economică viguroasă.

        Da, putem vorbi despre un miracol turc. Dar el nu are nimic miraculos: este vorba despre multă muncă, de valorificarea inteligentă a avantajelor competitive şi a poziţiei geo-politice a Turciei, de existenţa unui proiect de dezvoltare pe termen lung, pentru care s-au asigurat şi surse credibile şi coerente de finanţare.

        Turcia s-a aflat într-un moment fast al existenţei ei, într-o conjunctură favorabilă. În decursul istoriei, fiecare dintre ţările noastre au cunoscut astfel de momente. Important ar fi ca, folosind inteligent aceste momente faste, să facem ireversibile schimbările economice şi sociale, şi în primul rând să combatem sărăcia, să reducem polarizarea socială, să asigurăm un minim de normalitate pentru toţi cetăţenii ţărilor noastre.

        Din păcate, deşi lumea, luată în ansamblul ei, este mai bogată ca oricând, foametea, sărăcia, şomajul sunt mai prezente ca oricând. Este banal să spui „globalizarea are şi câştigători, şi perdanţi”. Este o constatare, care, dacă nu este urmată de acţiuni concrete, şi conjugate, din partea tuturor naţiunilor, într-un efort conjugat, rămâne doar o constatare, şi va suna mereu ca o scuză pentru inacţiune.

        La începutul anilor 2000 am participat la summiturile ONU dedicate dezvoltării durabile şi protecţiei mediului. Mă tem că obiectivele, generoase şi ambiţioase, ale celor două acţiuni, aflate sub egida ONU, nu au fost, şi nici nu vor fi atinse. Mai mult, pe fondul crizei, ţările donatoare, cu excepţia unor ţări precum Norvegia şi alte state din  nordul Europei,  nu şi-au atins obiectivul de a dedica 0,7% din PIB ajutorului internaţional pentru dezvoltare. Mai mult, el a scăzut.

        Aceste obiective de dezvoltare aveau la bază o ipoteză: aceea că procesul de globalizare este un instrument al dezvoltării tuturor naţiunilor participante. Realitatea a dovedit contrariul: globalizarea a accentuat disparităţile de dezvoltare, a dus la o polarizare a veniturilor la nivel global, şi, ceea ce este absolut neaşteptat, a produs pungi de sărăcie în chiar inima sistemului economic global in ţările dezvoltate din Occidentul european, din SUA şi din Japonia. Pe de altă parte ne amăgim spunând că dezvoltarea extrem de rapidă a unor ţări precum China şi India a generat un proces de reducere a sărăciei şi de formare a unei clase de mijloc în aceste ţări. Lucrurile sunt extrem de fragile, iar sărăcia un fenomen extrem de complex, care cere mai mult decât un loc de muncă prost plătit pentru a fi combătută.

        De altminteri fenomenul determinant al ultimelor două decenii în materie este sărăcia din muncă. Sub pretextul globalizării s-au desfiinţat locuri de muncă bine plătite, care cereau o calificare înaltă, şi au fost înlocuite, când au fost înlocuite, de altele prost plătite şi care implică o slabă calificare a forţei de muncă. Mai mult, în goana sa după maximizarea profitului, capitalul a înlocuit, oricând şi oriunde a fost posibil, omul cu automate programabile.

        Dacă ne uităm doar la SUA, care şi-a revenit din criză şi a început o creştere economică semnificativă, observăm că această creştere nu este însoţită de o creare pe măsură de locuri de muncă. Şi cazul SUA nu este singular. Mai mult, educaţia, privită ca principalul instrument pentru ascensiunea socială şi obţinerea unui loc de muncă bine plătit, nu mai garantează acest lucru, nicăieri în lume.

        Un alt factor agravant al sărăciei şi şomajului îl reprezintă demantelarea statului social. Statul a fost un angajator semnificativ. Privatizarea unor servicii publice, renunţarea la rolul său redistributiv, austeritatea bugetară, toate astea accentuează atât sărăcia, cât şi şomajul. Iar piaţa liberă nu mai generează, cum spuneam, suficiente locuri de muncă.

        Sărăcia şi şomajul generează foamete. Tot mai mulţi locuitori ai planetei suferă de foame, într-un grad mai mic sau mai mare. În SUA circa 45 de milioane de cetăţeni apelează la ajutorul alimentar al statului. În UE cam tot atâţia locuitori primesc alimente din partea Uniunii.  În Africa sunt ţări care au devenit total dependente de ajutorul alimentar extern. Alimentele au ajuns obiect de speculă. Schimbările climaterice contribuie şi ele la penuria de alimente, la fel şi schimbarea obiceiurilor alimentare în ţări precum India şi China. Criza apei este o realitate, şi se reflectă în nivelul recoltei în multe ţări.   

        Şi totuşi omenirea are la îndemână mijloacele de a combate aceste flageluri. Ce-i lipseşte? Voinţa politică, şi ieşirea de sub tirania gândirii unice. Nu este vorba de a fi împotriva capitalismului, ci de a-l aduce la zi, de a-l face să funcţioneze în acord cu propriile lui valori. Capitalismul s-a dezvoltat graţie existenţei unui stat puternic, care i-a asigurat bazele dezvoltării şi i-a garantat stabilitatea. Acum, tendintele de a  exclude statul din ecuaţie reprezinta un comportament suicidar, un mod iresponsabil de a genera riscuri, fără a dispune de instrumente de gestiune a lor.

        Asta înseamnă şi afirmarea voinţei politicului de a-şi asuma misiunea lui crucială într-o democraţie: aceea de a genera politici publice care să servească binele public. Sărăcia a fost combătută şi redusă prin politici publice adecvate, la fel şi şomajul. Foametea a fost combătută eficient doar prin implicarea statului.

        Piaţa are rolul ei, esenţial, şi ar fi o greşeală de neiertat s-o mai ignorăm sau s-o mai excludem, acum, după experienţa totalitară. Dar capitalismul nu este totuna cu piaţa, este doar un caz particular al ei. Din acest punct de vedere putem spune că prea mult capitalism, ca şi prea mult stat, dăunează pieţei libere. Trebuie să găsim un echilibru între piaţă, stat şi capitalism, care să permită naţiunilor şi cetăţenilor să-şi rezole problemele.

        Vă mulţumesc pentru atenţie!

6 Responses to “Foamete, sărăcie şi şomaj într-o lume mai bogată ca niciodată”

  1. Carmen Daniela Diaconu Says:

    Felicitări !

  2. Cristiana Uzuna Says:

    Reblogged this on CRISTIANA UZUNA and commented:
    Citind randurile scrise de domnul presedinte Ion Iliescu, ma gandeam iar ca pentru mileniul trei o solutie pentru Omenirea in anasamblul sau este de a asigura protectie sociala activa, adica prin crearea de locuri de munca decente pentru oameni care sa le poata asigura un trai civilizat, ca atat ideologiile politice, social-democratia, cat si liberalismul poate vor trebui sa se metamorfezeze si sa se adapteze realitatii zilelor de azi si, mai ales, celor care se anunta la orizont…din nefericire, nu par a fi sub un evantai de culori pastelate! Un stat care sa isi administreze eficient resursele si care, totodata, sa tina cont de stimularea mediului de afaceri ca generator a locurilor de munca. Solutii alternative se pot gasi, cu o singura conditie: sa existe vointa politica reala! Felicitari, domnului presedinte Ion Iliescu pentru gandurile impartasite cu noi in blogosfera!

  3. Bibliotecaru Says:

    Echilibristul poate merge pe sârmă pentru că are o prăjină cu care îşi regăseşte echilibru. În societate piaţa ar trebui să se echilibreze folosind “prăjina” statului. Din păcate, peste tot în lume, statul a ajuns el însuşi o sursă a dezechilibrul. Cei ce ar trebui să balanseze economia astfel încât să obţină un optim trag de ea în interes personal.

    Clasa politică şi-a crescut atât de mult consumul încât a ajuns să consume tot ceea ce există, ţări, popoare… şi tot să nu fie îndestulată.

    Lupta politică nu mai este o soluţie, avem nevoie de o schimbare rapidă de mentalitate. Avem nevoie de o altă politică cu mult mai “suplă” şi mai “interactivă”. Avem nevoie de o clasă politică cu o altă natură a gândirii. Avem nevoie de politicieni care să nu mai aibă mentalitatea că sunt altceva decât simpli cetăţeni aflaţi în serviciul poporului.

    Altfel echilibrul nu poate fi regăsit.

  4. dlnimeni Says:

    Paste Fericit, domnule Iliescu. Si va multumesc pentru articolele pe care le-ati publicat pe blog.

  5. Cios Adina Emilia Says:

    Lumina Sfintei Invieri, sa va aduca sanatate deplina, fericire cat cuprinde si numeroase bucurii. PASTE FERICIT!

  6. xcetateanul666 Says:

    Vorbe…
    Am doua solutii concrete pentru Romania.
    1) Salariul minim 1500 lei. (Aplicare: se iau toate salariile mai mici si se aduc la nivelul de 1500 de lei; celelalte salarii raman la fel).
    2) Reducerea impozitelor pe salarii (CAS-ul) cu 33%. (Exemplu: la 2000 lei salariu brut, impozitele sunt in prezent de 600 de lei. Dupa reducerea CAS-ului, acestea vor fi de 400 de lei. Rezulta o crestere a salariului NET cu 200 de lei).

    Avantaje:
    – la bugetul statului se aduna mai multi bani ca in prezent;
    – surplusul de salariu se va duce in consum. Adica 24%, TVA-ul, va merge la buget);
    – cresterea consumului va genera o crestere a productiei si a numarului de locuri de munca.

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: