EDITORIAL

Aparut in publicatia “PUTEREA” din 31 octombrie 2011

NEVOIA DE NORMALITATE

 Ion Iliescu

            România se află în faţa unei noi crize, care se suprapune cu cea care zguduie lumea de patru ani de zile: este o criză a încrederii. Încrederea în democraţie este mai redusă ca oricând, statul este slăbit, guvernarea, incapabilă să ofere soluţii problemelor economiei şi societăţii româneşti. Încrederea în instituţii, fie că este vorba despre preşedinte, de guvern, de Parlament, dar şi încrederea în biserică şi armată, scade continuu. Politica este pusă pe banca acuzării, fiind ţapul ispăşitor pentru toate relele din România.

            Deşi este în mare parte ne-adevărată, afirmaţia că tot ceea ce este rău în ţară pleacă de la politicieni are susţinere în multe dintre acţiunile actualilor guvernanţi. Politizarea iraţională a tuturor instituţiilor, inclusiv a unei mari părţi a funcţiei publice, apolitică prin definiţie, folosirea aceleiaşi funcţii publice pentru a da recompense clientelei partidelor de la putere, corupţia ajunsă la un nivel inimaginabil, toate astea au îndepărtat cetăţenii de politică. Retragerea lor din spaţiul public a permis celor care guvernează, în frunte cu Preşedintele României, să se comporte ca şi când sunt proprietarii statului, dispunând discreţionar de el şi de banii publici.

            Opoziţia este ignorată, cetăţenii sunt excluşi de la luarea unor decizii fundamentale, care privesc viitorul lor, serviciile publice au ajuns ţinta unor interese private, slujite în mod făţiş de actualii guvernanţi. Dialogul social nu mai există, sindicatele au fost reduse la tăcere. Frica a devenit instrumentul preferat de guvernare.

            România anului 2011 este un exemplu de ce se poate întâmpla când nu există un sistem eficient de contra-puteri, şi, în ultimă instanţă, de efectele demisiei societăţii civile de la datoriile ei.

            Societatea românească are nevoie acută de normalitate, pentru a se putea concentra pe ceea ce este important: unirea eforturilor ei, în scopul depăşirii crizei şi revenirii la creşterea economică, pentru reducerea decalajelor de dezvoltare, a sărăciei şi a polarizării sociale.

            Normalitate înseamnă o guvernare profesionistă şi onestă, transparentă, folosirea eficientă a banului public, de-politizarea statului şi a instituţiilor sale, construirea unei reale meritocraţii, revenirea la o democraţie funcţională, în care vocile opoziţiei şi ale societăţii civile să fie ascultate şi înţelese, interesele minorităţii protejate.

            Normalitate înseamnă ca votul să nu mai poată fi cumpărat şi vândut, ca o banală marfă, Constituţia să fie respectată, legile ţării, la fel, normalitate înseamnă ca politicianul să fie în slujba cetăţeanului, şi nu invers.

            Putem reveni la normalitate? Da, dacă vrem, şi simţim nevoia să o facem. Avem la îndemână instrumentul schimbării: votul. Să-l folosim inteligent şi responsabil. Pentru binele personal, şi în folosul naţiunii.  

3 Responses to “EDITORIAL”

  1. Aurelio Texanu Says:

    Putem reveni la normalitate? Da, dacă vrem, şi simţim nevoia să o facem. Avem la îndemână instrumentul schimbării: votul. Să-l folosim inteligent şi responsabil. Pentru binele personal, şi în folosul naţiunii.

    Domnule Iliescu,

    Nu puteti reveni la normalitate pina nu va puneti la punct criza din PSD
    Inlaturarea lui Geoana va pune in situatia ca votul electoral sa il pierdeti ne intrebam dece vreti sa spargeti PSD ul?
    Daca Geoana pleaca alaturii din UNPR fiti sigurii ca va cistiga alegerile prezidentiale pentruca PDL nu are om pentru pozitia de Presedinte, daca incercati sa il folositi ca pe un CAL TROIAN ve-ti pierde si mai mult atunci va interveni poporul pentru MONARHIE

  2. Aurelio Texanu Says:

    Domnule Presedinte,

    Lucrez la un mare proiect de stabilizare economica sociala in Romania la demararea unui extraordinar proiect de constructie a 1 milion de case ecologice din otel, construite in afara oraselor, aerisirea oraselor, cartiere de cite 40 de asemenea case cu canalizare propie, incalzire electrica, aer conditionat, apa calda 24 de ore
    Sunt in negociere cu un mare congresman Democrat, ca materialele sa le luam din America iar otelu din Franta s-au Germania
    Oamenii nu mai pot sa stea in costiuge comuniste, in blocurii, trebuie sa iasa in afara oraselor unde mai creste un porc, o pasere, un rind doua de legume
    Le dau cu chirie pe 25 de ani cu o chirie de 200 de dolarii pe luna platind impozitele anuale pentru casa, dupa 25 de ani ii va reveni
    Casa costa circa 50000 de dolarii
    Guvernu va avea de cistigat si dau de munca la peste 100000 de oamenii
    Pentru materiale nu platesc vama pentruca au magazin american in Germania

    Si-au pus intrebarea ce sa faca cu 1 miliard de Euro dat Romaniei? si nu stiu ce sa faca, vin eu din Texas si le spun ce sa faca, depun acest proiect direct Uniunii Europene puteti sa ma ajutati? sa normalizam criza economica din Romania?
    Chemati-ma in Romania si la primavara ii dam drumul

  3. instalatorgrup Says:

    La ora 12,25 pe poll-ul initiat pe forumul Realitatea Tv in legatura cu cazul Adrian Nastase au votat 1851 de persoane in decurs de 48 de ore dintre care 1653 de persoane sunt de parere ca domnul Nasatase va fi condamnat cu suspendare si va trebui sa se autosuspende din PSD, 68 de persoane considera ca e vorba de un proces politic iar 135 de persoane sunt de parere ca domnul Nastase nu va pati nimic sentinta fiind amanata .

    Dumneavoastra ce parere aveti domnule presedinte ?

    atasez linkul

    http://forum.realitatea.net/showthread.php?t=58690

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: