REVOLUŢIILE ARABE ÎNTRE REALITĂŢI ŞI ILUZII

 

 

 

 

INTERVENTIE IN CADRUL REUNIUNII DE LA BRUXELLES A FORUMULUI “CRANS MONTANA”- 23 IUNIE 2011 –

 

 

Stimate domnule Carteron,

Distinşi participanţi,

Doamnelor şi domnilor,

Permiteți-mi să exprim aprecierea mea pentru iniţiativa Forumului Crans Montana, de a dedica întâlnirea din acest an schimbărilor din lumea arabă, care deschid un nou capitol în viaţa naţiunilor din nordul Africii şi din Orientul Mijlociu. Această schimbare este cât se poate de logică, şi chiar necesară, pentru că societăţile respective ajunseseră într-un punct mort, în care schimbările consecutive procesului de decolonizare se epuizaseră, ajunseseră într-un punct mort, nu mai răspundeau nevoilor noilor generaţii rezultate dintr-o creștere demografică foarte rapidă.

Se pare că lumea nu a înţeles nici acum sensul revoluţiilor din Estul Europei, din urmă cu două decenii. De altminteri cred că apropierea dintre cele două procese de schimbare este puţin forţată, chiar dacă apropierea lor poate fi o licenţă jurnalistică, sau o retorică politică, de succes. Dincolo de orice, regimurile totalitare din Est au fost dictaturi de dezvoltare. Procesele sociale determinate de efortul de reducere a decalajelor de dezvoltare au ajuns treptat să genereze un alt tip de structuri sociale, cu alte nevoi şi aşteptări din partea cetăţenilor. Aceştia, pe măsură ce-şi satisfăceau nevoi elementare, precum educaţie, sănătate, locuire, un venit decent, aveau şi aspiraţii în plan politic, legate de drepturi şi libertăţi individuale.

Regimurile totalitare din Estul Europei nu au sesizat această schimbare şi nu şi-au pus probleme politică a ieşirii din dictatura de dezvoltare. Revolta populară a fost inevitabilă. Motorul revoltei a fost atracţia modelului democratic occidental.

Regimurile politice din Egipt, Tunisia, și din alte țări arabe, în general, au fost şi ele un soi de dictaturi de dezvoltare. Ca şi dictaturile de dezvoltare din Estul Europei, nici regimurile din aceste ţări nu şi-au pus problema ieşirii din această stare. Doar că modelul de schimbare, la care aspiră naţiunile din nordul Africii și Orientul Mijlociu nu este tocmai modelul occidental de democraţie.

Lucrurile sunt mult mai complicate. Țările din Estul Europei , sau mai precis din centrul Europei aveau în faţă un model de succes, cel occidental, aveau o memorie democratică, venită dintr-un trecut care, fără să fie absolutizat, a fost un punct de reper şi a rămas în memoria colectivă.

Naţiunile arabe trebuie să-şi inventeze un viitor, plecând de la un prezent şi de la un trecut care nu le oferă prea multe motive de speranţă. Ştim că democraţia nu se rezumă la alegeri libere. Democraţia cere cetăţeni conştienţi de drepturile, libertăţile şi obligaţiile lor. Aceasta cere timp, lucru pe care noi, în Estul Europei, îl ştim prea bine acum.

Democraţia reprezentativă se află într-o lungă criză, şi această criză ne-a afectat pe toţi. Iar criză economică nu face lucrurile mai uşoare, dimpotrivă. Schimbările politice se desfășoară, în zilele noastre cu rapiditate. Se confecționează rapid constituții noi. Se imită instituţii care la alții sunt chiar eficiente. Însă, să le impui în conştiinţa oamenilor, să le faci să funcţioneze, să fie partenerul cetăţenilor este mult mai greu.

Putem înțelege unii din factorii care au generat revolta cetăţenilor din aceste ţări. În anii 60, spre pildă, Egiptul avea circa 35 de milioane de locuitori. Acum are circa 80 de milioane. Această demografie explozivă nu a fost însoţită de măsuri sociale pe măsură. Serviciile publice de educaţie şi de sănătate erau la limită, economia egipteană nu poate genera suficiente locuri de muncă, mai ales pentru tineri, iar mult prea mulţi cetăţeni erau dependenţi de ajutoarele alimentare guvernamentale. Bizar este că în primele zile ale revoltelor de la Cairo FMI lăuda succesul reformelor economice din Egipt, deşi este evident că eşecul economic a fost factorul declanşator al schimbării politice.

În Tunisia lucrurile au fost oarecum asemănătoare, deşi societatea tunisiană era mai deschisă, mai tolerantă, mai aproape de valorile occidentale, iar economia se afla într-o stare mai bună. Aspiraţiile tinerilor se pare că au fost mai mari, şi capacitatea regimului politic de a răspunde lor, limitată sau chiar absentă.

Greul abia începe. Pentru a se transforma într-o veritabilă revoluţie, schimbările începute în primăvara acestui an trebuie să continue, să aibă un proiect clar. Deocamdată este greu de văzut care va fi continuarea. Se va ajunge la stabilitate politică, într-o formă de democraţie în acord cu nevoile şi aspiraţiile celor care au constituit motorul schimbării politice? Sau vom asista la instabilitate, la capturarea schimbării de către forţe care nu văd în democraţia de tip occidental un model dezirabil?

Ce se poate face pentru aceste societăţi în schimbare, dincolo de obişnuitele declaraţii de susţinere şi de ajutoare umanitare?  S-au promis multe lucruri. Dar, dacă ajutoarele vor veni la pachet cu politici agresive de privatizare, de demontare a unor scheme de ajutor social, în logica „statului minimal”, mă tem că sarcina celor care trebuie să continue schimbarea în aceste ţări va fi aproape imposibilă.

Societăţile arabe sunt pândite de multe pericole. Să nu uităm că la schimbare au contribuit foarte puţini oameni, că majoritatea a asistat pasivă. Dacă situaţia majorităţii se degradează, atunci forţele extremiste vor veni în prim-plan.

Pentru țările din centrul și estul Europei a existat un punct de reper – Uniunea Europeană. Imperativul aderării la Uniunea Europeană a funcţionat pe post de stabilizator politic şi social. Țările arabe implicate sunt, oarecum pe cont propriu. Şi deja primesc sfaturi contradictorii despre ce ar trebui să facă. Un laureat al premiului Nobel propune Egiptului întoarcerea la începutul secolului XIX, la începuturile capitalismului şi ale acumulării primitive de capital. Sigur, au fost şi opinii opuse, care cer un ajutor masiv pentru a ajuta economia egipteană să iasă din criză şi să favorizeze astfel tranziţia democratică.

Egiptul este un punct nodal al stabilităţii geo-politice în Orientul Mijlociu. Este imperios necesar ca tranziţia politică să fie un succes. Israelul priveşte cu cea mai mare nelinişte la schimbările din zonă. Un alt aliat al său, Iordania, dă semne de instabilitate internă. Siria este în plin război civil. Libanul, deşi şi-a rezolvat problema politică a formării unui nou guvern, nu are cum fi liniştit, atâta vreme cât situaţia din Siria este incertă. Iranul este gata să profite de aceste schimbări, pentru a-şi afirma rolul de putere regională.

Mulţi cred că, de fapt, modelul după care se va petrece tranziţia în aceste ţări va fi cel oferit de Turcia, model întărit şi de cea de-a treia victorie în alegeri a premierului Recep Erdogan. Numai că guvernul de la Ankara are acum relaţii cel puţin complicate cu Israelul, dar şi cu Uniunea Europeană.   

Nici Uniunea Europeană nu este la adăpost de consecinţele schimbărilor din nordul Africii. Ea a făcut eforturi consistente pentru a stabiliza regiunea nordului Africii, de unde vin fluxurile cele mai importante de emigranţi ilegali, investind în dezvoltarea acestor ţări, nu doar în economie, ci şi în educaţie, în construcţie instituţională. Tot spre ea se îndreaptă aşteptările acestor ţări şi după schimbările de regim. Doar că acum UE este ocupată să-şi gestioneze crizele interne, mai ales pe aceea legată de euro şi de salvarea economiilor unor ţări precum Grecia, Portugalia, Irlanda, Spania).

Cred că nu trebuie să ne facem iluzii. O democraţie se construieşte greu, cere timp, şi mai ales un grad suficient de bunăstare materială pentru o majoritate. Ţările despre care vorbim trebuie să facă eforturi susţinute pentru a-şi depăşi starea de subdezvoltare. Însă accesul la resurse financiare le este drastic amputat. Succesul transformărilor democratice nu este garantat. Sunt multe incertitudini. Dacă ajutoarele promise vor veni la timp, şi donatorii se vor asigura că ele sunt cheltuite transparent şi în folosul celor mai mulţi, atunci putem spera la o schimbare în bine a ţărilor din regiune. Ultimele dezvoltări din țările arabe constituie obiect pentru reflecții profunde, în conexiune cu ecourile și efectele pe care le au în lume , în special în țările africane, dar și pe baza marilor și complexelor probleme existente la nivel global.

Vă mulţumesc pentru atenţie! 

Advertisements

5 Responses to “REVOLUŢIILE ARABE ÎNTRE REALITĂŢI ŞI ILUZII”

  1. Ovidiu Says:

    Traian Băsescu: “Abdicarea Regelui Mihai, un act de trădare” – Adrian Cioroianu: “domnul preşedinte Băsescu probabil vrea să facă apel la cei din electoratul român care se simt mai apropiaţi de mareşalul Antonescu decât de Regele Mihai şi a plecat de la ideea că cei care sunt favorabili legendei lui Ion Antonescu sunt mai numeroşi decât cei care sunt favorabili legendei Regelui Mihai”, a declarat, pentru adevarul.ro, Adrian Cioroianu.” – Preşedintele GDS, Radu Filipescu: “Nici măcar cele mai radicale comunităţi evreieşti nu i-au reproşat ceva Regelui” VEZI FOTOGRAFII INEDITE!

  2. Sibilla Says:

    ” Cred că nu trebuie să ne facem iluzii. O democraţie se construieşte greu, cere timp, şi mai ales un grad suficient de bunăstare materială pentru o majoritate. ” – CORECT !!
    Mulţumim pentru informaţii, d-le Preşedinte !

    Şi, dacă-mi permiteţi, la ceas de sărbătoare… :

    Azi, de Sânziene… sânziene cu drag din drag celor dragi mie, Oamenilor , prietenilor, sufletelor frumoase : Corina Creţu şi duşo Leo, doi sânzieni, născuţi la Zi de Mare Sărbătoare, două zâmbete cum muguri de lumină, modele mie, adeseori reazăm, cei care mă preţuiesc şi pe care-i admir, îndrăgesc şi RESPECT pentru că MERITĂ !
    Din tot sufletul meu de furnică atomică : La Mulţi, Mulţi, Ani FERICIŢI, cu bucurii duhovniceşti , cu împliniri şi satisfacţii, cu stimă şi toată dragostea mea, Corinei Creţu şi lui Leo !!
    http://sfinx777.wordpress.com/2011/06/24/sanziene-cu-drag/

  3. Sebastian Vonica Says:

    Frumos si comod…la citit comentariul!Din pacate sufera de ceea ce ati facut si cand ati fost la putere, adica “batista pe tambal”, liniste, “pentru cei multi”,”reflexii”,nici o concluzie, nici o decizie de urmat…
    Concis, ce ziceti de “suntem prea multi pe planeta” iar tehnologia a facut sa nu fie nevoie de toti?!?!Sau ca “cei multi” nu vor avea nici o sansa(la 80 de milioane e crud, dar nu au nici o sansa in 2011(!!), de fapt sunt “prea multi”…
    Stiu ca sunt de “dreapta”!!!

  4. popalumi Says:

    Nu ne spuneti nimic despre socialism.Incep sa uit cuvintul.Ne spuneti ca vremurile vor fi social democrate.Cind va citesc articolele
    propozitiile dvs. nu mi se par nici de stinga, nici de dreapta ci pe muchie de cutit, o transhumanta. Trebuie sa fiu atenta la sensul lor.

  5. danieltanc Says:

    Pentru un subiect similar, http://www.danieltanc.blogspot.com

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: