COTIDIENE…

Constatarea lui  Ovidiu  si a altor interlocutori privind absenta mea de pe blog are explicatii obiective.

M-am concentrat, in ultima vreme, la finalizarea unui volum (“Fragmente de viata si de istorie traita”) pe care sper sa-l pot lansa in prima jumatate a lunii iunie.

Altminteri, ma straduiesc sa urmaresc viata politica si evenimentele publice.

Saptamana trecuta, pe langa participarea la Comitetul Executiv al PSD (important pentru dialogul cu presedintii organizatiilor judetene)  am luat parte la trei actiuni interesante :

actiunea aniversara de la Facultatea de Inginerie Electrica a Politehnicii Bucurestene, pe care o voi evoca intr-o scurta relatare ;

reuniunea organizata vineri 13 mai , la Academia Romana, cu prilejul aniversarii a 50 de ani a primului zbor al unui om in Cosmos (Iuri Gagarin) si a 30 de ani de la zborul primului roman in Cosmos – Dumitru-Doru Prunariu.

La manifestare, pe langa cosmonautul nostru au participat patru colegi ai sai (fostul sau coechipier, un ucrainean, un cosmonaut american, un austriac si  unul bulgar).

sambata 14 mai am fost la Brasov, participand la cateva actiuni asupra carora voi reveni cu o relatare si inregistrarea unor interviuri televizate

Multumesc lui atlbv pentru aprecieri si ma bucur ca a putut urmari emisiunea cu Mihai Gadea de la Antena3.

Salut prezenta cu reflectii pertinente a tanarului Tudor Beldiman .

Nu este o intamplare, cred eu, ca ganduri si opinii impartasite la 31 si la 81 de ani – coincid. Ele reflecta o realitate care nu poate sa nu provoace perceptii si aprecieri comune.

Ma bucura interventia pertinenta a lui popateapa care faciliteaza prezenta pe blog a colegului meu de scoala primara si din primii ani de liceu industrial – Buciu Ion, membru fondator al organizatiei FDSN si PDSR din Oltenita.

Semnalarea lui krudus privind revendicarea nefundamentata legal a unui corp din padurea Snagov, de catre printul Paul, padure proprietate de stat, este unul din multele exemple de actiuni similare de revendicare-retrocedare, fara baza legala, ca urmare a efectelor Legii promovata in 2005 de noua guvernare, pe principiul “restitutio in integrum”. In Ungaria vecina, toate fortele politice au convenit, in 1993, ca este foarte greu sa se stabileasca criterii riguroase privind restituirile si au decis deaceea sa nu se restituie nimic in natura, iar despagubirile sa nu depaseasca 75.000 USD. Intreaga societate maghiara a acceptat acest lucru.

La noi, tema restituirilor de proprietati a fost obiectul unor confruntari politice acerbe, care s-au finalizat cu cea mai nerationala solutie si care a produs mari prejudicii societatii romanesti.

x  x  x

– Despre Congresul PD-L  se poate spune ca a dat castig de cauza lui….Basescu !!! altminteri, orice comentariu este aleatoriu.

x     x    x

LA POLITEHNICA

Joi 12 mai a.c. am luat parte la o “reuniune de suflet” organizata la Facultatea de Inginerie Electrica a Universitatii Politehnice din Bucuresti, consacrata aniversarii a 90 de ani de invatamant electrotehnic la Politehnica Bucuresteana. Cu acest prilej a fost dezvelit bustul primului rector al Scolii Politehnice din Bucuresti – Nicolae-Vasilescu Karpen, aflat timp de 20 de ani in aceasta functie. Cu acest prilej a fost prezentat “Tratatul de bazele teoretice ale electrotehnicii “ elaborat de profesorul academician Remus Radulet, una din figurile proeminente ale Politehnicii Bucurestene, intelectual de ampla anvergura, fost presedinte al Comisiei Electrotehnice Internationale – tratat tiparit pe baza manuscriselor autorului de catre elevii si continuatorii sai, coordonati de catre Academicianul Andrei Tugulea.

A fost impresionanta imaginea amfiteatrului  in bancile caruia se aflau absolventi si cadre didactice din diverse generatii, inclusiv din cei mai venerabili, cum este academician profesor Gleb Dragan – presedintele sectiei de stiinte tehnice al Academiei Romane, in varsta de 90 de ani, sau profesor academician Andrei Tugulea, in varsta de 86 de ani.

Dupa evocarile prezentate de decanul Facultatii – doamna prof.dr.ing. Claudia Popescu  si de rectorul Universitatii Politehnice, doamna profesor dr.ing. Ecaterina Andronescu, au luat cuvantul prof. Alexandru Francois (fost decan in anii 1960 -64), profesor academician Andrei Tugulea (fost decan in anii 1976-84), profesor Constantin Bala (fost prorector in perioada realizarii investitiilor pentru noul amplasament al Institutului Politehnic), profesor Florin Tanasescu (multi ani, directorul Institutului de Cercetari si Proiectari Electrotehnice – ICPE), unde au lucrat multi absolventi ai Institutului Politehnic bucurestean.

Luand cuvantul, eu am evocat anul 1949, anul infiintarii Facultatii de Electrotehnica, desprinsa din fosta Facultate de Electromecanica, cand am debutat ca student in anul I. Decan al facultatii devenise profesorul Constantin Dinculescu, care indeplinise pana atunci functia de director tehnic al Institutului ISPE (Institutul de Studii si Proiectari Energetice), cel care a fost unul din rectorii longevivi ai Politehnicii bucurestene .

Am apreciat in general prezenta multor profesori din acei ani in unitati de proiectare si cercetare, ceea ce dadea un orizont mai larg asupra problemelor si le permitea sa reflecte nemijlocit in activitatea de pregatire a studentilor problemele reale din practica inginereasca. Era si cazul profesorului Remus Radulet, multa vreme, directorul institutului de profil al Academiei Romane, care studiase la Zurich si avea si o pregatire filozofica. Domnia sa se detasa prin abordarea problemelor de pe pozitii intelectuale mai ample. Am avut prilejul sa colaborez cu profesorul Remus Radulet in mai multe randuri. El a coordonat dealtfel, colectivul care a realizat “Lexiconul tehnic roman”, care a aparut la Editura Tehnica, d-sa fiind unul din consultantii de baza ai editurii. A fost multi ani rectorul Universitatii Populare Bucuresti.

El sublinia ca “pentru intelegerea istoriei civilizatiei este nevoie sa se perceapa ca evolutia societatii umane s-a bazat pe doua componente esentiale ale activitatilor umane :

1.- Largirea continua a cunostintelor, a legilor care guverneaza materia, mediul natural, societatea umana, gandirea, etc. – deci evolutia stiintei (proces oarecum pasiv, de apropiere a omului de ceeace a existat si exista in natura independent de activitatea umana).

2.- Creativitatea umana (productia materiala, creatia tehnica sau artistica) – activitate care adauga la mediul ambiant natural contributia si rezultatele activitatii umane”.

Cele doua componente se interconditioneaza reciproc si pe masura ce se amplifica, in acelasi timp, cunosc o dinamica din ce in ce mai mare, ceea ce se poate constata, mai ales, in dinamica extraordinara a dezvoltarii societatii, in cursul secolului XX si noul inceput de secol XXI.

Ca tanar inginer proiectant, dupa terminarea studiilor in 1954, am beneficiat de indrumarea unui alt profesor al Politehnicii Bucurestene – Dorin Pavel, considerat “seful scolii romanesti de hidroenergetica”. Eram proaspeti angajati ai ISPE (Institutul de Studii si Proiectari Energetice), un grup de tineri absolventi in domeniul hidroenergeticii. Profesorul ne-a indrumat in executarea unui studiu amplu, pe bazine hidrografice, pentru determinarea potentialului hidroenergetic al raurilor Romaniei, care ulterior a stat la baza tuturor lucrarilor de proiectare hidroenergetica si de amenajare a  raurilor Romaniei.

Atat eu, cat si alti vorbitori ne-am exprimat nedumerirea si dezaprobarea pentru masurile de o rigiditate fara precedent luate de actuala guvernare privind scoaterea la pensie si indepartarea din activitate a unor profesori aflati in plina forta de creatie la 65 de ani, lucru valabil si pentru alte domenii. Este un mod primitiv de judecata al actualilor guvernanti !


4 Responses to “COTIDIENE…”

  1. maharajahuldekapurthala Says:

    Vă mulţumesc pentru cuvintele frumoase, domnule Iliescu. Înseamnă mult pentru mine, vă asigur. Numai bine!

    Tudor Beldiman

    P.S.: Cât despre congresul PDL, aveţi, fără nici o îndoială, dreptate, dar, după părerea mea, ca în multe rele, există şi aici o parte bună. Dacă ar fi câştigat Blaga, probabil că partidul prezidenţial ar fi înregistrat o uşoară creştere în preferinţele electoratului, aspect periculos, în perspectiva alegerilor din 2012. Pe când aşa, cu eternul Boc falimentar şi dispreţuit în fruntea lui, PDL-ul are toate şansele s-o ia în barbă la alegeri. Rezultatul acestui congres cu final aşteptat îmi confirmă, de altfel, o părere pe care mi-am format-o de mult timp despre Traian Băsescu: foarte departe de a fi geniul malefic pe care-l crede multă lume, “reformatorul” şi-a dat, o dată-n plus, cu stângu-n dreptul. Să sperăm…

  2. Sibilla Says:

    Despre Congresul PD-L se poate spune ca a dat castig de cauza lui….Basescu !!! altminteri, orice comentariu este aleatoriu. – ION ILIESCU

    Aşe, se duse şi circoteca numită , sanchi Convenţie Naţională a prostocaliilor, ce urmează …. e ca Opoziţia să se facă auzită, să mişte-n peisaj şi să se apuce serios de treabă căci unii chiar dorm sau se ocupă cu orice altceva numai grija destinelor milioanelor de români nu-i preocupă, alţii chiar dacă li se cere de la Centru ceva ( informări, date, rapoarte, propuneri, etc ) ei bine continuă cu sfidarea şi-şi văd liniştiţi de afacerile personale, de plătit poliţe, de scandaluri. Nu generalizez dar nici în necunoştinţă nu vorbesc.
    Lupta din PD minus L a fost câştigată de gruparea Udrea! Gruparea japiţei, continuă astfel perpetuarea sistemului ticăloşit, acel sistem de coruptie si interese nelegitime impus de PDL şi care-a îngenuncheat România !
    Rămâne de văzut dacă Victor Ponta va primi sprijinul unor oameni de bună credinţă, a unor Luptători sau îi va mătura la sugestii ” binevoitoare ” şi NU spun nimic întâmplător… Se-aude, Ponta ?
    SĂ DEBARCĂM GAŞCA PD MINUS L ! Pentru aceasta însă, e nevoie NU de o-poziţie, ci, de OPOZIŢIE!! Mai mult, pe cei ce punem umărul, nu ne mai ignoraţi, umiliţi, teleportaţi la naiba ghem, onor Opoziţie !
    http://sfinx777.wordpress.com/2011/05/15/despre-lache-cu-dispret-ori-esti-ferm-ori-clar-mistret/
    Ca să fie funcţională USL şi să existe acea unitate pe care-o tot amintim, se impune să existe seriozitate, implicare, unitate şi-n fiecare din partidele care constituie ( au format ) USL. Altfel vorbim vorbe şi ne minţim. Nu-i rostul căci gaşca bă-SECU-Nutzi Udrea numai de lipsă de activitate nu poate fi suspectată mai ales când vine vorba de pregătirea fraudării Alegerilor!!
    Previzibil, au început campania electorală…. par egzamplă :
    ” Ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, a declarat duminică, la Realitatea TV, că potrivit strategiei fiscal-bugetare în ianuarie 2012 e prevăzută revenirea completă a salariilor la nivelul din vara anului 2010, iar pensiile vor creşte cu rata inflaţiei, plus 50% din creşterea salariului mediu. ”
    Sunt felii din teritoriu unde Opoziţia este INVIZIBILĂ, MUTĂ, SURDĂ, ADORMITĂ… treazi-i-ar să nu spui cine… !!!
    Deci NU tac şi rău fac cei ce tac şi se prefac că n-ar fi cum strig dumneamea sper din tot sufletul că NU în pustie !!!

  3. Victor Says:

    In 4 februarie a.c. scriam urmatorul articol pe blogul meu:

    “Inteleg ca undeva in luna mai vor avea loc alegeri in cadrul partidului basist. Eu va sfatuiesc sa nu va ambalati intrucat situatia este sub control. Securistul de la Anvers si-a facut temele si ca atare ii are la mana pe toti greii partidului, procurorii sunt pe standby cu dosarele celor trei BVB si asteapta semnalul sefului de la Cotroceni. Asa ca luati-va gandul de la o schimbare benefica in cadrul PDL. Blaga ramane o vesnica tanara speranta iar asa zisa fragmentare in doua grupari a pedeleului este de fapt o diversiune menita sa atraga atentia opiniei publice asupra slugoilor prin intermediul carora basescu a distrus tara. Probabil cativa creduli vor sta incordati sperand ca din lupta imaginara intre gruparea Blaga si gruparea Udrea va iesi ceva bun dar va asigur ca intr-un final apoteotic basescu va veni cu solutia salvatoare : “hai sa impacam si capra si varza. Mergeti mai departe pe mana lui Boc.” Si asa toate slugille din pedele vor fi multumite. Mai putin noi care se pare nu vom scapa prea curand de cancerul care conduce tara.

    PS. Salariile vor ramane tot de mizerie, pretul la utilitati va creste vertiginos, pretul benzinei asijderea, scolile si spitalele se vor desfiinta in continuare iar EBA va continua sa-si achizitioneze proprietati de miliarde de Euro in Franta. Daca asta este mai putin important decat faptul ca in partidul de maimute in urma alegerilor se va intari pozitia asa zisului grup al intelectualilor , va las sa decideti.”

    Asta pentru ca am inteles inca din anii ’90 ce tip de jigodie este basescu si felul in care actioneaza. De subliniat ca la fiecare alegere betivul varsa o lacrima. Dupa ce ne tavaleste pe toti romanii fara exceptie, dupa ce nu da mana cu doi fosti presedinti ai Romaniei, ma refer la Iliescu si Constantinescu, jigodia penala varsa o lacrima pentru ca vezi doamne i-a intors spatele Petrica atunci cand l-a lucrat pentru a castiga sefia partidului. Si prostii prostilor se emotioneaza….vai ce sentimental este lepra. Asta trebuie bagat intr-o celula, izolat. Fara mila , asa cum a facut el cu intregul popor roman. Dar daca nimeni nu realizeaza cat rau face nenorocitul, asta e. Stam cu el.

  4. Sibilla Says:

    p.s.

    Dumnezeu a dat fiecăruia minte, ca astfel, uitându-se la tot ce-l înconjoară, să înţeleagă ceea ce trebuie. ( Sfântul Ioan Gură de Aur )

    Adeseori văd săraci care sunt bogaţi şi bogaţi care-s săraci, bărbaţi care sunt femei şi femei care sunt bărbaţi, înţelepţi nebuni şi oameni fără de carte înţelepţi. ( Sfântul Ioan Gură de Aur )

    BINE AŢI REVENIT PE BLOG !!

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: