LANSARE DE CARTE

Recent a iesit de sub tipar editia în limba română a cartii lui Lester Brown, fondatorul “Earth Policy Institute” – “Lumea pe marginea prăpastiei”.

Este meritul Editurii Tehnice de a publica începând inca din anul 1988, rapoartele Institutului World Watch si principalele lucrari ale lui Lester Brown inclusiv cele din ultimii ani : «Planurile B – variantele 1 – 4».

Am considerat utila informarea publicului din tara noastra asupra problemelor tratate de autor, implicandu-ma personal Incepand cu corespondenta din 1987, pentru obtinerea gratuita a copyright-ului in vederea traducerii lucrarilor sale in limba romana. am stabilit o relatie personala cu Lester Brown, intalnindu-ne dupa 1990 atat la Washington, cat si la Bucuresti si la Bruxelles. Am prefatat volumul acesta .
“Lumea pe marginea prăpastiei”, constituie un avertisment sever în legătură cu agravarea dezechilibrelor provocate de evoluţia civilizaţiei actuale, prin presiunea crescândă asupra resurselor de bază – în special de hrană, apă şi energie, în condiţiile unei inerţii păguboase şi insensibilităţi condamnabile din partea factorilor de decizie politică, şi inadaptării legităţilor economiei de piaţă – în vederea stopării acestor evoluţii periculoase pentru existenţa civilizaţiei înseşi.

Lansarea volumului o voi face vineri, 18 martie 2011, la Academia de Stiinte Agricole si Silvice „Gheorghe Ionescu Sisesti”- Bld. Marasti Nr. 61, Sector 1, Bucuresti cu incepere de la orele 10,00 .in cadrul Forumului “Dunarea – renaturare sau indiguire? Solutii optime de adoptat”, ocazionat de Ziua Mondiala a Apei.

x    x   x  x

CUVÂNT ÎNAINTE

Cartea lui Lester Brown, “Lumea pe marginea prăpastiei”, constituie un avertisment sever în legătură cu agravarea dezechilibrelor provocate de evoluţia civilizaţiei actuale, prin presiunea crescândă asupra resurselor de bază – în special de hrană, apă şi energie, în condiţiile unei inerţii păguboase şi insensibilităţi condamnabile din partea factorilor de decizie politică, şi inadaptării legităţilor economiei de piaţă – în vederea stopării acestor evoluţii periculoase pentru existenţa civilizaţiei înseşi.

Autorul îl citează pe un expert britanic (John Beddington) care, în 2009, vorbea despre un “asalt total” generat de lipsuri alimentare, deficite de apă şi petrol scump, în perspectiva anului 2030. Un alt expert britanic (Jonathan Porritt) împărtăşeşte analiza lui Beddington, dar face precizarea că momentul de criză, denumit de el “ultima recesiune”, s-ar putea să fie mai aproape de anul 2020, decât de 2030.

Obiectul cărţii lui Lester Brown este încercarea de a da răspuns la întrebarea Cât timp mai avem şi ce este de făcut pentru a salva civilizaţia?
Cartea este construită pe trei capitole:

– În primul sunt descrise fenomene grave, cu efecte profunde asupra societăţii, în ansamblu: în primul rând, secătuirea apelor subterane şi scăderea recoltelor; în al doilea rând, eroziunea solurilor şi expansiunea deşerturilor; şi, în al treilea rând, creşterea temperaturilor, topirea gheţarilor şi securitatea alimentară.

– În al doilea capitol – consecinţa acestor procese: emergenţa politicii deficitului alimentar; refugiaţii alimentari – creşterea fluxurilor migratorii; presiuni asupra stabilităţii generale şi apariţia de “state eşuate”.

– În al treilea capitol se creionează posibile răspunsuri, reluând propunerile enunţate de autor în volumele sale anterioare privind planul B: edificarea unei economii globale eficiente energetic; valorificarea energiei eoliene, solare şi geotermale; refacerea sistemelor naturale de susţinere a economiei, eradicarea sărăciei, stabilizarea populaţiei şi salvarea “statelor eşuate” şi, în fine, asigurarea hranei pentru opt miliarde de locuitori ai planetei.

În concluzie, intitulată sugestiv “Cu ochii pe ceas “, autorul vorbeşte despre importanţa şi emergenţa tuturor măsurilor propuse pentru salvarea civilizaţiei.

* * *
Pentru a ilustra efectele unor schimbări evidente în regimul climatic al planetei, autorul face trimitere la două fenomene petrecute în anul 2010.

Unul în Rusia – valul canicular din zona Moscovei, început la sfârşitul lunii iunie şi prelungit până la mijlocul lunii august. Temperatura atinsă în jurul Moscovei a depăşit cu cca. 8 grade Celsius temperaturile obişnuite pentru această regiune (ceea ce nu se mai înregistrase de-a lungul celor 130 de ani de observaţii meteorologice din Rusia). Efectele au fost dezastruoase: milioane de hectare de păduri au fost distruse; recolte pe suprafeţe enorme – pârjolite; oraşul Moscova a fost învăluit de trombe de fum, creând mari probleme de respiraţie, în special pentru bătrâni, bolnavi şi copii. Efectele economice au fost dintre cele mai grave, estimate la pierderi de cca. 300 miliarde dolari. Recolta de grâne a Rusiei a scăzut de la cca. 100 mil. tone la cca. 60 mil. tone. Rusia (al treilea exportator mondial de grâne) a fost nevoită să interzică exporturile. Efectul pe piaţa mondială a fost creşterea preţului mondial al grâului cu 60%.

Un efect pozitiv – remarcă Lester Brown – a fost declaraţia preşedintelui Medvedev, legată de acest fenomen: “Ceea ce se petrece chiar acum cu clima planetară trebuie să fie un semnal de alarmă pentru noi toţi”. Autorul consideră această declaraţie a preşedintelui Medvedev ca abandonare a poziţiilor oficiale anterioare ale Rusiei, care negau schimbările climatice şi se opuneau iniţiativelor de reducere a emisiilor de carbon.

Al doilea fenomen caracteristic s-a produs aproape concomitent, la sfârşitul lunii iulie, în nordul Pakistanului, când s-au declanşat ploi torenţiale neobişnuite. Acestea s-au suprapus peste topirile de zăpezi şi gheţari din munţii Himalaya, urmare a unui regim termic fără precedent (temperaturi de 53,3 grade Celsius, înregistrate la sfârşit de mai 2010 în zona central sudică a Pakistanului). Drept urmare, fluviul Indus (care străbate Pakistanul de la nord la sud) şi afluenţii săi au ieşit din matcă, inundând cca. o cincime din teritoriul Pakistanului. Au fost avariate şi distruse 2 milioane de case, afectând peste 20 milioane de oameni. Au murit 2000 pakistanezi. Recoltele de peste 2,4 milioane de hectare au fost distruse; reţeaua de canale a unuia dintre cele mai extinse şi vechi sisteme de irigaţii din lume a fost deteriorată; peste 1 milion de vite s-au înecat. A fost considerat cel mai mare dezastru natural din istoria Pakistanului. Aceasta a fost şi consecinţa defrişărilor masive de păduri (urmare a creşterii rapid a populaţiei, care a atins 185 milioane locuitori, faţă de 112 milioane în anul 1992). 90% din pădurile străvechi din bazinul Indusului au dispărut în timp, accentuând caracterul torenţial al scurgerilor pe versanţi, eroziunile şi alunecările de teren, colmatarea rapidă a acumulărilor construite pe râuri şi, respectiv, reducerea capacităţii lor de stocare şi de atenuare a viiturilor.

Deci, toate acţiunile nesăbuite ale oamenilor în timp se transformă în consecinţe catastrofale pentru comunităţile umane (din aceeaşi generaţie sau din generaţiile următoare).

Aceste două exemple ilustrează efectele fenomenului semnalat de comunitatea ştiinţifică, al încălzirii globale şi al schimbărilor climatice, cu efecte din ce în ce mai grave, şi urgenţa măsurilor necesare de contracarare a lor.

S-a semnalat, mai demult, efectul defrişărilor masive de păduri, care, la mijlocul secolului al XIX-lea, acopereau 2/3 din suprafaţa planetei, iar astăzi mai reprezintă doar 25%. Trebuie spus că acelaşi fenomen şi cam aceleaşi dimensiuni le-a cunoscut şi teritoriul României de astăzi (cu suprafeţe împădurite de cca.66% la mijlocul sec. al XIX-lea şi cca. 23% astăzi). Or, pădurile sunt un fel de plămâni ai planetei – ele sunt mari consumatoare de bioxid de carbon – factorul principal al aşa-numitului “fenomen de seră”, care provoacă încălzirea globală. În acelaşi timp, ele degajă mari cantităţi de oxigen în atmosferă. Prin defrişarea pădurilor, omenirea s-a privat singură de un factor de autoprotecţie.

Efectul defrişărilor nesăbuite care au avut loc în ţara noastră, după 1990, după privatizarea pădurilor, mai ales pe versanţii Carpaţilor Orientali, s-a concretizat prin amplificarea viiturilor în bazinul râului Siret. Dar, şi în zona de sud, inclusiv în zone de deal şi câmpie, dispariţia pădurilor, inclusiv a perdelelor de protecţie promovate de ICAR (Institutul de Cercetări Agricole al României, condus de acad. Ionescu-Siseşti) se resimte atât cu efecte asupra producţiei agricole, cât şi prin relansarea proceselor de deşertificare din sudul Dobrogei, al Olteniei şi chiar al Câmpiei Române.

Lester Brown semnalează că, pe parcursul celor 6000 de ani de când a început civilizaţia, omenirea a trăit pe baza productivităţii sustenabile a sistemelor naturale ale pământului. Dar, în ultimele decenii, societatea umană a depăşit nivelul consumului de resurse pe care aceste sisteme îl pot susţine (adică a devenit nesustenabil”!).

Pe lângă efectele defrişărilor de păduri, autorul semnalează faptul că jumătate din populaţia planetei trăieşte în ţări în care apele subterane se împuţinează şi puţurile seacă (multe sisteme de irigaţii se bazează pe pomparea apei din pânza freatică sau din straturi de adâncime); eroziunea solului depăşeşte formarea de noi soluri pe o treime din suprafaţa arabilă a lumii; cirezile şi turmele tot mai numeroase de vite, oi şi capre transformă vaste întinderi de păşuni în deşert. Patru cincimi din resursele piscicole oceanice sunt pescuite la limita capacităţii de reproducere sau în exces. Cererea depăşeşte, deci, oferta în mai toate sistemele naturale!

Totodată, continuarea arderii masive de combustibili fosili supraîncarcă atmosfera cu bioxid de carbon, împingând temperatura Pământului tot mai sus. Aceasta generează tot mai frecvent fenomene climatice extreme, ca valurile de căldură, furtuni tot mai violente sau inundaţii distrugătoare.

Lester Brown semnalează un studiu din 2002 al unui colectiv de savanţi coordonat de Mathis Wackerwegel (de la Academia Naţională de Ştiinţe a SUA), care a introdus conceptul de “amprentă ecologică”, exprimând sintetic efectele însumate ale tuturor proceselor care duc la uzura bogăţiilor naturale ale pământului, inclusiv suprasarcina de bioxid de carbon din atmosferă. Ei au ajuns la concluzia că solicitările colective ale omenirii au depăşit pentru prima oară capacitatea de regenerare a pământului în jurul anului 1980. În 1999, solicitările globale au depăşit productivitatea sustenabilă a sistemelor naturale cu 20%; iar calculele în curs vorbesc de faptul că, în 2007, acest indicator a ajuns la 50%. Adică, acum, ne aflăm în situaţia de avarie, când ar fi nevoie de o planetă şi jumătate pentru a susţine consumul actual al omenirii!

De unde, concluzia autorului că declinul global al sistemelor naturale de susţinere a economiei, declinul, deci, ecologic care va conduce la declin economic şi social este deja în plină desfăşurare. Şi că managementul actual al economiei globale, bazată pe mecanismele pieţei, este la ananghie. Şi asta pentru că gândirea economică şi politică modernă acordă puţină atenţie pragurilor sustenabile de productivitate ale sistemelor naturale ale pământului, fiind puţin sincronizată cu ecosistemul de care depinde şi care se apropie de colaps.

El constată că, desigur, piaţa face bine multe lucruri. Ea alocă resursele cu o eficienţă inimaginabilă, cu atât mai mut irealizabilă pentru orice planificator central (ceea ce noi, în această parte de lume, am resimţit pe deplin, ignorarea pieţei şi încercarea de substituire a ei cu un factor subiectiv – birocraţia de stat – fiind cauza esenţială a falimentului şi prăbuşirii aşa-numitului “socialism de stat”). Dar, pe măsură ce economia mondială s-a amplificat de douăzeci de ori în ultimul secol (creşterea produsului global mondial) – piaţa şi-a dezvăluit un defect – unul atât de serios încât, dacă nu este corectat, va consemna sfârşitul civilizaţiei aşa cum o cunoaştem, deocamdată.

Piaţa, care determină preţurile, nu ne spune adevărul. Ea omite costurile indirecte (deteriorarea factorilor de mediu) care, în unele cazuri, “micşorează” increct costurile directe.

Dezvoltarea unui sistem economic care duce la reducerea suprafeţelor de păduri ale planetei, la extindere eroziunilor de sol, la epuizarea pânzelor freatice, la exterminarea bancurilor de peşte, la creşterea temperaturilor planetei, la topirea calotelor polare şi a gheţarilor (toate, reprezentând “costuri indirecte”) devine sursa propriului colaps al economiei.

Autorul face o paralelă cu dispariţia unor civilizaţii din trecut. Arheologii demonstrează că prăbuşirea unei civilizaţii nu survine brusc. Colapsul economic şi social a fost întotdeauna precedat de o perioadă de declin al mediului înconjurător (în cazul civilizaţiei sumeriene – sărăturarea solurilor irigate; în cazul civilizaţiei maya – defrişarea pădurilor de pe versanţii munţilor). Avem acum o economie care îşi distruge sistemele naturale de susţinere şi care ne-a dus pe calea declinului şi a colapsului. Ne aflăm periculos de aproape de marginea prăpastiei!

Una din verigile slabe ale civilizaţiei actuale, consideră Lester Brown, este problema alimentaţiei. Răspândirea foametei (într-o societate care a acumulat, mai ales în ultima jumătate de secol, o tot mai mare bogăţie) – este tendinţa cea mai tulburătoare pentru acest început de secol. Dacă în 1996 se înregistrase un minim al numărului de oameni cronic înfometaţi şi subnutriţi, însumând 788 milioane, în anul 2009, numărul acestora a depăşit cifra de 1 miliard.

Autorul menţionează că răspândirea foametei a precedat şi prăbuşirea altor civilizaţii din trecut. Dacă răspândirea foametei poate fi considerată un indicator al declinului care precede colapsul social al civilizaţiei actuale globale, atunci acesta a început acum peste un deceniu! Or, acest fenomen a apărut în contextul în care ritmul de creştere a populaţiei planetei se menţine ridicat. De la 6 miliarde locuitori ai planetei în anul 2000, omenirea înregistrează acum aproape 7 miliarde şi se fac prognoze că se va ajunge la 8 şi, poate chiar 9 miliarde.

De aceea, Lester Brown reia în această lucrare propunerile enunţate deja în volumele sale anterioare privind Planul B – pentru salvarea civilizaţiei.

Ideea Planului B este de a determina inversarea actualelor tendinţe ale economiei mondiale care împing omenirea spre distrugerea suporturilor naturale ale economiei şi dezagregarea sistemului climatic, până la marginea prăpastiei. El comportă 4 componente:

1. O masivă reducere a emisiilor de carbon cu 80% până în anul 2020;
2. Stabilizarea populaţiei la maximum 8 miliarde, până în anul 2040;
3. Eradicarea sărăciei;
4. Refacerea pădurilor, a solurilor, apelor freatice şi a bancurilor piscicole.

Lester Brown actualizează, în acest scop, propunerile sale din Planul B, privind un buget anual necesar pentru stoparea actualilor factori distructivi din activitatea economică şi promovarea unui set de măsuri pentru salvarea civilizaţiei.

Un astfel de buget ar însuma sub 200 miliarde dolari, din care 75-80 miliarde ar trebui destinate unor măsuri de ordin social:
– extinderea educaţiei primare universale;
– eradicarea analfabetismului;
– asigurarea unei mese gratuite tuturor şcolarilor;
– sprijinirea familiilor şi copiilor preşcolari;
– sănătatea reproductivă şi planningul familial;
– sistem universal de asistenţă medicală.
Iar cca. 110-120 mld. ar trebui destinaţi restaurării factorilor naturali:
– plantare de copaci (reîmpădurirea planetei);
– protecţia solului arabil;
– restaurarea păşunilor;
– restaurarea pescuitului;
– stabilizarea pânzei freatice;
– protecţia biodiversităţii.

Lester Brown consideră că există şi resursele financiare necesare pentru a susţine un asemenea proiect. Spre comparare, bugetele militare ale statelor însumează 1522 miliarde dolari, din care SUA, 661 miliarde. Deci, bugetul planului B nu reprezintă decât 12% din bugetul militar mondial! Ar suferi oare securitatea mondială dacă s-ar face acest transfer? Nu cred!

Se impune, de altfel, să se schimbe optica asupra conceptului de securitate pentru secolul al XXI-lea.

Pe bună dreptate, Lester Brown consideră că principala ameninţare pentru securitatea mondială, astăzi, nu mai e atât agresiunea militară, ci mai ales schimbările climatice, creşterea populaţiei (predominant în ţările sărace), criza apei, sărăcia, creşterea preţurilor la alimente şi falimentul statelor!

Pentru salvarea civilizaţiei este necesară, deci, o schimbare radicală a înţelegerii pericolelor reale cu care se confruntă omenirea, la acest început de secol, şi adaptarea la nivelul factorilor de decizie politică atât în plan naţional, cât şi al organismelor mondiale (şi, fără îndoială, şi al marilor companii multinaţionale) a măsurilor necesare pentru evitarea colapsului şi a prăbuşirii civilizaţiei – sugerate şi în PLANUL B – propus de Lester Brown.

Advertisements

18 Responses to “LANSARE DE CARTE”

  1. dlnimeni Says:

    Va rog publicati pe blog alocutiunea pe care o veti rosti.

  2. Ovidiu Says:

    Revolutionarii libieni:

    Astăzi, în Benghazi, va fi o catastrofă dacă nu se implementează rezoluția ONU.

    Facem un apel către comunitatea internațională, către lumea liberă, să oprească exterminarea civililor de către acest regim tiranic”.

  3. emigrantul Says:

    Franta va avea doar de pierdut de pe urma interventiei militare din Libia
    Franta este lasata sa-si sparga capul

    O Libie condusa de Gadafi este preferabila uneia dirijata de francezi, pentru majoritatea tarilor lumii, incluzind Statele Unite. Stabilirea unui dominion francez, cum se intentioneaza in prezent, chiar si doar asupra unei bucati din Libia, urmind ca restul tarii sa fie impartit intre Anglia si Statele Unite nu este o solutie vazuta cu ochi buni de la Washington care ii lasa pe francezi sa se autoslabeasca intr-o actiune militara hazardata, oportunista, pregatita in pripa si mult prea ambitioasa pentru capacitatile militare ale guvernului de la Paris.
    Intentia primara a Statelor Unite este sa-l indeparteze cumva pe Gadafi de la putere, fara eforturi militare semnificative, urmind apoi instalarea unui guvern marioneta pro american la Tripoli (posibil Bengazi) cu ajutorul caruia resursele de hidrocarburi ale tarii sa poata fi jefuite eficient dar in nici un caz in interesul Frantei.
    A-i lasa pe francezi sa ocupe o arie petroliera semnificativa si cu iesire la mare este ca si cum ai consimti la alipirea unui larg teritoriu bogat in hidrocarburi statului francez. Dintr-o data guvernantii de la Paris se vor trezi stapini peste o Franta devenita spontan unul din marii producatori mondiali de petrol, peste o Franta semnificativ mai bogata, mai puternica si cu pretentii de supraputere mondiala tot mai mari. Nu doar pentru America dar si pentru majoritatea tarilor europene, si multe altele raspindite pe suprafata Pamintului, un asemenea stat reprezinta o amenintare atit economica cit si militara, existenta sa nefiind de preferat. Ar fi totusi o exceptie importanta, Anglia, care in schimbul unei arii petroliere semnificative din Libia, tot cu iesire la mare, ar accepta o astfel de Franta, cel putin pe termen scurt.

    In concluzie, Franta va fi lasata sa-si sparga capul intr-un razboi in care chiar cei care i-au dat mandatul de interventie armata ii vor pune numeroase piedici deoarece victoria sa in luptele din Libia, un teritoriu pe care tocmai a inceput sa-l atace, ar transforma-o intr-un pericol economic si militar sporit nu doar pentru vecinii sai, tari occidentale puternice, dar si pentru America si multe alte state.
    Franta va iesi mai slaba decit a intrat in razboiul din Libia.

  4. Ovidiu Says:

    Nicolas Sarkozy a pus România, în afara politicii europene. Preşedintele României Traian Băsescu nu a fost invitat să ia parte la summitul internaţional de la Paris, acolo unde s-a decis începerea intervenţiei militare în Libia. Băsescu de-fapt s-a aliat cu Gaddafi si ne-a izolat pe plan internaţional. Vezi video!

  5. fragmentariumpolitic Says:

    “Autonomia”, o poveste cusuta cu ata alba

    Discursul autonomist in nota fatis provocatoare a tandemului de dreapta si extrema dreapta, Fidesz si Jobbik, este fara indoiala o greseala politica (si, pana la urma, este si una gratuita, deoarece cartea nationalist-sovinista nu mai poate fi una castigatoare in noile vremuri). Recitirea acestuia intr-o astfel de cheie impusa conduce insa la unele clarificari si reconsiderari importante. Atunci cand, sfidator, pretinzi “Sa fie Ardealul din nou ce a fost”, nimeni nu-si mai poate face vreo iluzie asupra scopului si obiectivelor politice urmarite prin autonomia teritoriala pe criterii entice. Prin acest gen de declaratii transante, cu certitudine, autonomia nu se vrea a fi decat un cap de pod al iredentismului. Ca si personajele ionesciene, absurde sunt si cele ale basmului cu autonomia (si poate ca tocmai asta-i stimuleaza si actiunea), in care, pe langa piromanul nesabuit, aflam un strut complice, sub forma puterii portocalii, care-si ascunde capul in nisip, dar si un pompier autist, sub chipul institutiilor comunitare. UE face eroarea de a crede ca acte de piromanie politica nu ar mai fi posibile in democratia comunitara, fara sa vada si sa auda cum cei mari pun chibriturile in mainile celor mici, invatandu-i sa se joace cu focul. Oare nu aceasta este semnificatia „spanzurarii” lui Avram Iancu, in fata copiilor, in centrul orasului Miercurea Ciuc, de catre Csibi Barna, un lider al organizatiei extremiste Garda Maghiara?!… Plecand de la astfel de premise, nu-i greu sa ne dam seama la ce ne-am putea astepta. Urmand aceeasi strategie a pasilor succesivi, combinate cu cea a specularii vointei absolute de putere a PDL, prin cresterea presiunii asupra acestuia sub amenintarea iesirii de la guvernare, UDMR, animat de sforile trase din exterior, va supralicita adoptarea legii minoritatilor si a celei privind reorganizarea regiunilor, unele din putinele carti ramase nejucate in opereta „autonomiei”. In fapt, adoptarea acestora, in formele maximaliste propuse, in care prima impune un dublu standard (practic o a doua Constitutie), iar a doua ascunde tentatia „transnistrizarii”, va duce la cristalizarea unui „stat paralel”, ceea ce ar putea insemna sfarsitul jocului […]

  6. PNL vrea sa auda care e pozitia oficiala a Romaniei fata de atacurile din Libia « Rinder Razvan Catalin Says:

    […] alta ordine de idei, Partidul National Liberal sprijina interventia militara a Frantei si Italiei, alaturi de SUA, in Libia, datorita felului in care civilii libieni sunt […]

  7. emigrantul Says:

    Citate Ion Iliescu:
    “Ţinând seama de acţiunile brutale de represiune împotriva populaţiei, Consiliul de Securitate a luat această decizie de a da un avertisment autorităţilor libiene în legătură cu acţiunile brutale împotriva propriei populaţii şi de a înceta imediat aceste acţiuni. Şi, pe baza rezoluţiei Consiliului de Securitate, s-a luat şi această decizie a unor state, la reuniunea de la Paris, nu de a intra, ci de a se implica în conflicte militare pe teritoriul Libiei şi mai ales din spaţiul aerian, să exercite presiuni aspura autorităţilor libiene pentru a înceta imediat acţiunile de represiune”, a precizat Iliescu.

    “Ăsta este sensul hotărârii adoptate şi mi se pare că este un lucru necesar în condiţiile date, ţinând seama de acţiunile total iraţionale ale acestui dictator, care nu are limite”, a precizat Iliescu.

    “Eu sper ca, în primul rând, să înceteze acţiunile brutale de represiune şi să se găsească forţe interne în Libia ca să curme cu această dictatură care se prelungeşte de atâta vreme şi care nu a ezitat să apeleze la metode brutale împotriva proprei populaţii”, a conchis fostul preşedinte.

    Sursa: http://www.gandul.info//international/iliescu-interventia-in-libia-e-necesara-tinand-seama-de-actiunile-total-irationale-ale-lui-gaddafi-8078585

    Eu l-as intreba pe Ion Iliescu de unde stie cine sunt fortele care lupta impotriva lui Gadafi si ce suport popular au? Putinele date care exista despre rebeli arata ca ar fi niste brigazi comandate de un consiliu vag definit, dirijat de doi fosti ministri ai lui Gadafi. Cu exceptia unui sprijin disproportionat si suspect, pentru cit de putin se cunoaste despre obiectivele lor, venit din partea Frantei, Angliei si Statelor Unite, rebelii nu par a avea alti simpatizanti.

    In Egipt protestatarii au reusit sa convinga opinia publica internationala ca sunt reprezentativi pentru locuitorii tarii. Sute de mii de oameni au cerut pe strazi plecarea lui Hosni Mubarak (un lider marioneta proamerican). In Libia nu vad nici un fel de suport popular credibil pentru actiunile rebelilor nici macar in orase ca Benghazi, aflate sub controlul rasculatilor, care in mod normal ar avea tot interesul sa lase lumea sa demonstreze cu zecile de mii pe strazi.

    Misterul in care sunt invaluiti rebelii si sprijinul nelimitat pe care il primesc din partea Frantei, Angliei si Statelor Unite conduce la concluzia ca acestia au fost creati artificial de puterile occidentale cu scopul inlaturarii lui Gadafi de la putere si instaurarii in Libia a unei conduceri marioneta cu ajutorul careia resursele de petrol ale tarii sa poata fi jefuite.

  8. Gabriela Savitsky Says:

    Suntem în pragul extincţiei, domnule Preşedinte.
    Mai pune umărul şi mama-natură, mai un război mic, azi în Libia, mâine în Iran… şi treaba e făcută. Problema e: ce vor face aceia care vor supravieţui, vor fi tot aşa îngâmfaţi şi psihopaţi ca demnii reprezentanţi şi conducători ai prezentei civilizaţii? Nu vorbesc de aceia care se vor încuia în buncărele e care şi le-au construit şi care vor ajunge să se mănânce între ei, ci de aceia pe care îi va lăsa Dumnezeu să trăiască… Nu sunt o habotnică a credinţelor apocaliptice, dar cum se “mişcă” omenirea acum, nu are niciun viitor bun. Doar unul sângeros şi crud.

  9. SorinPLATON Says:

    Din pacate Lester Brown este tratat de catre “forurile globale decidente” ca o voce marginala, un soi de maur de care sa te folosesti (demonstrand chipurile ca real iti pasa de probema, de si pe fond este exact invers) apoi aruncandu-l la cos, respectiv izolandu-l prin nesfarsite campanii de tip P.R.

    Multi definesc si spun un adevar universal valabil, dar cine sa “mai aiba timp” sa-i si asculte? Societatea prezentului reprezinta un dialog intensificat a surzilor si nimic mai mult. Prezentul si viitorul ne-o confirma …

  10. popalumi Says:

    De unde imi pot procura cartea?

  11. emigrantul Says:

    Declaratie a lui Vladimir Putin:
    “Rezolutia consiliului de securitate este fara indoiala defectuoasa.”
    “Ea permite invadarea unei tari suverane. Arata ca o chemare medievala la cruciada.

    Latest UN resolution on Libya looks like call for crusade – Putin

    21.03.2011, 15.12

    VOTKINSK, March 21 (Itar-Tass) — The latest UN Security Council’s resolution on Libya is reminiscent of medieval calls for crusades, Russian Prime Minister Vladimir Putin said on Monday.

    “The UN Security Council resolution is certainly faulty and deficient,” he said. “It allows for an invasion of a sovereign country. It looks like a medieval call for a crusade.”

    http://www.itar-tass.com/eng/level2.html?NewsID=16070424

  12. fragmentariumpolitic Says:

    Toata lumea este cu ochii pe razboiul din Libia. In conditiile in care doar scopul este clar, dar nu si strategia (Stratfor), este relativ dificil de dat un prognostic. Aceste nuante se vad si in pozitiile diferite ale multor state, inclusiv in cea a Romaniei, care a miscat in frontul UE, nu si in cel al NATO. Presedintele Traian Basescu a fost fara echivoc, cand a declarat, dupa sedinta Consiliului European de vineri, 11 martie, ca “Romania este total impotriva asumarii de catre Uniunea Europeana a initierii si realizarii (…) unei no fly zone (…), misiune pe care si-o poate asuma NATO si nu Uniunea Europeana“, cat si in explicatia de ieri (duminica), data in cadrul Telejurnalului de la TVR: “Cand NATO va lua o decizie, vom fi acolo.”

    S-au auzit multe critici si s-au facut multe speculatii fata de aceasta pozitie ‘impartita” a Presedintelui, dar cred ca alinierea la NATO vine din loialitatea fata de partenerul strategic american, iar distantarea de UE vine nu din ranchiuna politica pe care i-ar purta-o lui Sarkozy, asa cum, mai caustice, au fost unele sugerari, ci, mai probabil, dintr-un pragmatism politic instinctual. Dupa cum se stie, partidul presedintelui francez, UMP, este cotat cu doar 16% in alegerile regionale, fiind surclasat de socialisti, iar un sondaj recent arata ca Sarkozy ar pierde alegerile prezidentiale din primul tur in fata lui Marine Le Pen, liderul extremei drepte, FN, iar Basescu, evident, nu vrea sa se pozitioneze in siajul electoral al unui astfel de presedinte jucator, aflat in cadere libera.

    Revenind la “ceata” in care este razboiul din Libia, cum nu cred ca se vor gasi prea multi predictori care sa-mi raspunda la unele intrebari legate de aceasta speta in care se vad implicate cel putin trei variabile (democratia, interventionismul si razboiul civil) care se bat cap in cap, le-am transformat in auto-interogatii:

    1. Manualul de democratie spune ca orice opozitie trebuie sa fie non-violenta, dar cea din Libia este una armata (care, ca in toate cazurile de acest gen, nu poate exista fara o sustinere externa, mai mult sau mai putin absconsa). Plecand de aici, o intrebare care imi da tarcoale ar fi daca teoria opozitiei democratice mai ramane in picioare, cand ea este violent contrazisa de practica si daca o banda inarmata mai poate fi asimilata ca facand parte din popor (probabil ca si libienii pot invoca Patriot Act-ul lor).

    2. In conditiile unei riposte de masa impotriva rebelilor, exista pericolul unui razboi civil (Gaddafi a spus ca va inarma un milion de oameni). De aceea, ma intreb daca nu cumva interventionismul occidental se va face vinovat de generarea, stimularea si intretinerea unui razboi civil libian, care se va adauga la lista mult prea lunga a celor provocate deja?

  13. Ovidiu Says:

    Stimate presedinte Ion Iliescu,
    Am citit interviul dumneavoastra pentru revista VIP!
    Va cfelicit sincer si va cer scuze daca vre-odata v-am jignit sunteti un mare om !!!!
    VA DORESC MULTA SANATATE !!!!!

  14. danieltanc Says:

    Felicitări celor care au contribuit la apariția acestei cărți în limba română, dar mai ales Domnului Președinte Ion Iliescu, a cărui acuratețe, prospețime și profunzime intelectuală ne inspiră și pe noi cei mai tineri. Ca proaspăt doctor în teologie cu o lucrare despre importanța ecologiei pentru societatea umană, apreciez preocuparea Domnului Iliescu față de problemele umanității.
    Pentru cei interesați de probleme ecologice pot accesa modestul meu blog, http://www.danieltancgreen.blogspot.com
    Domnule Președinte Iliescu, aș fi foarte onorat să iau legătura cu domnia voastră. În măsura disponibilității, vă rog să îmi spuneți cum pot face lucrul acesta. Încă o dată, felicitări pentru această carte.

  15. Ovidiu Says:

    EXCLUSIV IN ROMANIA -“Financial Times” Gaddafi deţine 148 de tone de aur, care vor fi suficiente pentru a finanţa războiul de luni sau ani

  16. Ovidiu Says:

    http://stirea.wordpress.com/2011/03/22/traian-basescu-romania-va-participa-la-operatiunile-din-libia-vom-trimite-o-fregata-cu-207-de-militari-va-felicit/

  17. emigrantul Says:

    Declaratie tipica a unui presedinte marioneta pro american
    Mostra de ipocrizie impinsa dincolo de granitele ridicolului

    Război pentru petrol, o ipoteză falsă

    Preşedintele i-a certat şi pe analiştii care acuză coaliţia Franţa – SUA – Marea Britanie că a început războiul împotriva Libiei pentru a-i controla petrolul: “Am observat că foarte mulţi analişti, politicieni şi destui alţi oameni care apar la televizor pun acţiunea coaliţiei sub imperiul nevoii de a controla fluxurile de ţiţei şi atracţia pentru această resursă. Ar fi bine să nu dăm impresia că suntem nepregătiţi a înţelege lucruri elementare. Marii beneiciari ai resurselor petroliere din Libia sunt aceste ţări, deci n-au nevoie de război pentru a primi ceea ce deja au. Intervenţia a fost pentru protecţia populaţiei împotriva unui lider politic care nu mai răspunde niciunui parametru pentru a putea rămâne şeful acelui stat”. Băsescu i-a sfătuit pe cei care fac prognoze despre viitorul Libiei să ţină cont de faptul că ea nu este o naţiune unitară, ci are o populaţie fragmentată, compusă din triburi.

    Sursa:
    http://www.gandul.info/news/romania-in-razboiul-din-libia-basescu-anunta-contributia-noastra-la-conflict-vom-participa-cu-207-de-militari-la-bordul-fregatei-regele-ferdinand-in-marea-mediterana-8086183

    Acesti mari beneficiari nu au pe gratis petrolul libian ci il platesc deci cu alte cuvinte nu il au. Ei vor sa intre in posesia petrolului fara bani, adica sa-l fure.
    Chiar atit de prosti ii crede Traian Basescu pe romani incit sa nu inteleaga ce se petrece cu adevarat acum in Libia?!
    In ceea ce priveste organizarea tribala a lumii arabe si in particular a Libiei asta este o alta gogoase deoarece majoritatea locuitorilor traiesc in orase mari si noi care au crescut dupa al doilea razboi mondial si unde oameni veniti din toate colturile tarii s-au amestecat.

  18. cenacluldinbar Says:

    se vorbeste mult despre saracie si eradicarea ei.
    eu am o solutie proprie, grea de tot, utopie chiar. dar este un fel de protest, am scris o carte si visez sa schimb lumea cu ea. pentru a intelege despre este vorga redau ultima pagina:”scrisoare deschisa catre omul sarac”:
    Moto: „Eu fac ceruri noi, zice Domnul, şi un pământ nou. Aleşii mei vor zidi case şi le vor locui, vor sădi vii
    şi le vor mânca rodul. Nu vor zidi case ca altul să locuiască în ele, nu vor sădi vii pentru ca altul să
    le mănânce rodul. Se vor bucura de lucrul mâinilor lor.” (Isaia, 65. vers. 17-25)

    Dragul meu om sărac,
    Ai muncit viaţa întreagă plătind biruri peste biruri şi nu te-ai ales cu nimic. Într-o zi o să te duci la doi metri şi se va alege praful de trecerea ta prin lume. Dacă erai mai atent poate nu ajungeai astăzi să n-ai după ce bea apă. Cu cât vei înghiţi în sec şi vei sta deoparte, cu atât mai mult va dura până se va întoarce nedreapta lume cu faţa şi către tine. Eu te fac atent că întotdeana există şansa luării de la capăt.
    Te chem, aşadar, te strig să reţii adevărul meu născut pentru tine.
    Probabil ştii că nişte nemernici au pus mâna pe pământul pe care ţi l-a lăsat Dumnezeu şi aceştia te ţin pe el cu chirie. Ştiind că ai nevoie să mănânci zilnic, te aşteaptă să le baţi în poartă pentru a cere de lucru. Nu le ajung, ca familiei tale, o farfurie cu mâncare, nici un hambar cu cereale, vor tot ce există în lume înnebunind că nu pot avea până diseară, în timp ce tu trebuie să nu ai nimic.
    Ceea ce nu ştii e că nu este normal ca o făptură umană să lucreze la altă făptură umană, ci fiecare să lucreze pentru sine.
    Ştim amândoi că foarte mulţi sunt puturoşi şi preferă să trăiască de azi pe mâine. Dar s-a ajuns la această obişnuinţă fiindcă nu există speranţa demnităţii umane şi a dreptei evoluţii sociale. De aceea va fi greu să te trezeşti şi să te scuturi de cele netrebuincioase întrucât ţi se va arunca în faţă că eşti leneş, împuţit, beţiv, mincinos, hoţ. Nu puteai ajunge departe oricât ai fi muncit de cinstit sau ai fi învăţat. Mai trebuia să ai relaţii şi avere pentru a-ţi cumpăra locul călduţ din jurul oportunităţilor financiare. Dreptatea a fost şi este încă oarbă cu tine – te găseşte întotdeauna vinovat.
    Lumea s-a dezvoltat anormal încă de când s-a impus forţa fizică – campionii democraţiei au hăituit şi omorât triburile de indieni pentru a le lua aurul şi pământurile. De la un timp, nedreptăţile lumii sunt comise prin inteligenţă de AparentaIubire ce te invită politicos pe scaun, dar care ia întotdeauna partea cea grasă din tot ce există şi scorneşte permanent soluţii subtile să înrobească mai abitir. Limba inteligenţilor a devenit mai otrăvitoare decât a şarpelui încălzit la sân: cu vorbe mângâietoare, în numele unei aparente dreptăţi, te-aduce în stare să vii singur să le munceşti pentru o gură de apă, şi aia neîndulcită. Sunt fiii vecinilor care au beneficiat de respectul omului simplu ce-şi recunoaşte limitele. Aceştia n-au fost lăsaţi de mici să-şi facă bătături în palme, aminteşte-ţi, li s-au luat din mânuţe toporul, coasa, furca ori sapa şi au fost trimişi să devină învăţători, doctori, popi sau avocaţi. Şi, nu numai că au uitat de unde au plecat, s-au întors şi cer de la obraz umilind şi exploatând sărmani. Iau bani de la stat şi mai cer încă pe atâta oricărui amărât ajuns la mâna lor. Ei au descoperit plăcerea statului degeaba, nu mai suportă gerul ori arşiţa, vor de la Paris blănuri scumpe, parfumuri, maşini luxoase. Ajunşii au început să se ia la întrecere: cine îmbolnăveşte şi omoară mai repede, cine înfometează mai mult. Şi se fălesc în cărţi aurii.
    Astăzi păsările, animalele, peştii, natura întreagă aparţin cuiva anume, şi nu poţi lua din ele, ca pe un drept al libertăţii, fiindcă devii hoţ. Tu nu poţi să devii decât un rudimentar (nu ai posibilităţi să plăteşti diplome ori meditaţii şi ani de studii în oraşe scumpe) şi… mori acasă, de cele mai multe ori cu zile, în dureri groaznice.
    A sosit timpul ca pământul să se reîmpartă la fiecare suflet uman viu – nu mai suntem puţini să fie loc pentru fiecare. Să se împartă pământul şi să muncească fiecare pentru sine. Nu contează că actualii proprietari vor arăta un act, primul om care a vândut ce act a avut, cine i l-a dat? A fost o convenţie între oameni, deci putem să facem o altă convenţie prin care să împărţim pământul egal şi pentru totdeauna, fără să mai fie vreodată posilă înstrăinarea acestuia.
    Schimbarea lumii nu trebuie făcută decât de cei care au mare nevoie de ea.
    Adică de tine.
    ***
    Nu-mi aveam ideea schimbării lumii dacă nu vorbeau oamenii şi nu vedeam cu ochii.
    Soluţia pământului, ca singură salvare, este un fel de condamnare silnică pe viaţă, când, se ştie, omul este şi un pic comod. Dacă ar avea bucata îndestulătoare de pământ ar voi şi tractor să are, şi elicopter să erbicideze, şi oameni să-l prăşească, şi, şi, şi… A uitat că acelaşi pământ era scormonit odinioară manual cu unelte din piatră. Mai ştiu, omule sărac, că te revolţi când vezi cât de uşor câştigă prostituatele, artiştii, fotbaliştii, angajaţii televiziunilor, bancarii, politicienii. Altfel nu te-ai sacrifica să-ţi ţii copilul în şcoli pentru a ajunge să trăiască fără a munci din greu ca tine.
    Împărţirea pământului prin schimbarea Constituţiei va fi, în realitate, un eşec, dacă nu vei fi şi ajutat să te muţi acolo, şi să fii învăţat să reuşeşti. Va însemna perspectiva unor locuri lăsate de izbelişte, refuzate de tine. Schimbarea înseamnă şi o ruptură dureroasă de cel care eşti, înseamnă chiar pustietate şi înapoiere. Şi s-ar putea să nu vrei asta gîndind că dacă ţi-a fost ţie greu, şi-ţi este, este drept să le fie şi urmaşilor tăi. Te-ai învăţat să priveşti cum trec oamenii pe stradă, să bei la cârciumă, să vorbeşti mult şi să fii ascultat de cunoscuţi, să glumeşti cu ei, adică să fii un fel de erou în fiecare zi.
    Lasă-mă să-ţi vorbesc despre cei mai vrednici oameni ai ţinutului meu: sârbii. Muncind pământul profesionist (şi nebuneşte!), o familie tânără a câştigat într-un an bun cât nu căştigi tu într-o viaţă. Să socotim împreună: a pus 100 brazde cu arpagic, înmulţit cu 100 kg /brazdă fac 10000 kg recoltă. Înmulţit cu 7 lei/ kg, fac 70000 lei? Cât a costat totul? 50 căruţe cu nisip pe care le-a adus singur de pe prundul gârlei, 25000 lei sămânţa (care e scumpă), udatul, plivitul, recoltatul. Banii ăştia i-a obţinut pe a 20-a parte dintr-un ha şi doar în trei luni. Dar anul începe devreme cu lăptucile, ceapa verde, ridichile, apoi roşiile, castraveţii, varza, cartofii, vinetele, ardeii (ştii cât costă 1 kg de boia?) ceapa, prazul, morcovii, ţelina, păstârnacul, leuşteanul, mărarul, usturoiul… 2 recolte pe an, plus solarii. Plus porci şi păsări de n-ai loc să calci. Nu există o palmă de teren nefolosită.
    Grădinarul are secretele lui şi-l iubesc fiindcă agoniseşte pe drept muncind de la 4 dimineaţa până seara târziu.
    De ce, totuşi… pământul? Acesta a fost visul sârbilor, să aibă pământ cât de mult. A pus unu cartofi de n-a mai putut să-i scoată din pământ şi-au rămas pogoane întregi neculese! Sârbii (de fapt volgari) au fugit de turci zicându-şi “sârbi”, să li se piardă urma, au fost aduşi să lucreze pentru boierul Marghiloman şi au stat în corturi. Cu timpul s-au înjghebat, iar după revoluţie s-au extins. Se plâng de muncă de ţi-e mai mare mila. Când îi văd sunt hăisiţi, cocoşaţi de aplecăciune, distruşi… Înjură pământul, dar nu se lasă nici unul. Chiar dacă ajung cu piciorul în groapă se scoală cu noaptea-n cap şi fac ce trebuie. Dacă nu a crescut şi nu a vândut toată salata până pe data de, întoarce pământul de ţi-e mai mare mila, nu se uită, pune recolta a doua. O zi pierdută înseamnă să întârzii culesul următor cu o zi. Ştiu când răsare varza cu precizie de sfert de oră. Era unu agitat, nu-şi găsea locul. “Ce ai?” îl întreb. “Nu pot să stau, aştept să răsară varza la 12 fără un sfert!” Şi am lăsat totul baltă să văd şi eu minunea. Aşa era! I-am citit liniştea şi bucuria în ochi, am văzut cum mângâia pământul. Iar pământul se bucura mai profund decât ar putea orice femeie. Acu-i vezi cum trec cu căruţele vârfuite. Iar curţile lor fac loc maşinilor noi, tractoarelor; au forat fântâni peste fântâni în grădini şi udă cu motoare sofisticate, îşi lungesc casele, fac vile copiilor, au aur şi bani în bănci plus rezerve în caz de secetă prelungită. De unde toate acestea? Din munca pământului!
    ***
    Depinde numai de tine dacă vei rămâne doar cu scrâşneala dinţilor.
    Sistemul actual presupune ca cineva să ofere ceva foarte scump, iar altcineva la fel. Forţa de muncă este la mijloc. Trebuie să fie exploatată să producă mult şi să coste mai nimic pentru ca angajatorii (“săracii!”) să câştige şi ei ceva! Pentru a-şi satisface nevoile personale care întotdeauna sunt altele decât ale celor pe care-i trudesc.
    Tu, dacă ai o haină, îţi mai trebuie alta?
    Omule bun, animalele sunt mai hotărâte decât omul. Catârul se-ncăpătânează şi refuză munca. Vaca nu dă laptele dacă nu vrea ea. Este oare normal ca un om să aibă de toate şi altul mai nimic?
    “Dar spălătorul de WC are 500 de lei!” îmi striga ieri un oponent. Da, 500 pe stat, 400 în mână! Acum: scade curentul, întreţinerea, televizorul, apa, gazele, transportul… şi ce rămâne împarte la 4-5 guri! Fiinţa înzestrată cu raţiune ar fi trebuit să aibă responsabilitate pentru semeni, dar, nu numai că nu a făcut şi nu face nimic în direcţia aceasta, a profitat de situaţiile dureroase şi ţi-a cumpărat pământul. Sau a creat lumini şi atracţii vulgare de te-a adus la oraş. Astfel, ai lăsat în paragină limba de loc moştenită de la cine ştie cine. Pe care ţi-a luat-o noul Tănase Scatiu şi-ţi dă mai nimic pe motiv că nu s-a făcut. Să ajungi peste câte sate şi să-l cultivi, n-ai cu ce, nu eşti sigur că nu ţi se fură recolta, mai bine… ducă-se! Un vecin de-al meu a dat la transport s-aducă porumbul de pe câmp mai mult decât ar fi obţinut vânzându-l în “Obor”.
    Totuşi va trebui să ne desprindem din alcătuirea acestei lumi şi să facem o alta. Oricât de sălbatici ne-ar considera unii. Vei ajunge să nu poţi face un ceai din câştigul tău. Capitanul Nemo trăia sub apă, rupt de lume, în zilele noastre mulţi au evadat din aglomeraţia civilizatiei şi au ales traiul la poalele pădurilor şi sunt fericiţi acolo, au tot ce le trebuie de la generoasa natură.
    Vom cere dreptul nostru, moştenirea oferită de Dumnezeu creaţiei sale – pământul – şi ne vom duce fiecare viaţa fiecare în pătrăţica lui refuzand tot ce societatea actuală produce. Omule, în trei ani îţi vor creşte peştii, dacă vei dori doar să bei, poţi sădi vie şi pruni şi le vei bea lichidele. De ce ţi-ar trebui maşină sau aur la gât? De ce să-ţi trebuiască bani? Poţi medita în linişte sau iubi tot timpul Eva ta, aşa cum făcea primul om.
    Dar ştii şi tu că un om nu poate trândăvi la infinit, vine o zi când va avea plăcere să iasă ceva din mâinile sale, când îi va fi drag să lase ceva frumos şi durabil în urmă. Şi atunci te vei ridica iar şi vei vedea că e bine. Fiindcă vei munci că vrei tu, şi nu obligat pentru a avea cu ce trăi. Iar munca va aduce bucurie şi nu suferinţă. Vei lucra fără banda rulantă, fluier sau cizmă la spatele tău. Azi munceşti şi n-ai, chiar îţi este ameninţată existenţa, dar poţi avea totul lăsându-l pe Dumnezeu să lucreze pentru tine. Nu va mai trebui s-aştepţi chenzina sau pensia pentru a putea cumpăra ceva mai bun de-ale gurii.
    Dacă societatea actuală te ignoră, acceptând decât să-i faci treburile grele şi mizerabile, facem o alta. Democratic.

    ***
    Omule bun, poate că eşti puternic şi te simţi bine în lumea în care trăim. Fie că doar supravieţuieşti, sau ai reuşit să obţii ceea ce meritai şi nu te simţi umilit în vreun fel. Poate nici nu-ţi pasă de ce se-ntâmplă cu tine sau cu ceilalţi şi duci doar lupta pentru a urca în structuri, să îţi iei partea. Sau crezi că nu e treaba ta să schimbi lumea – doar aşa ai găsit-o după milioane de ani, lăsată de Dumnezeu, şi numai El poate, cu puterea Sa, ori… aştepţi liniştit previzibilul sfârşit al lumii.
    Răul poate fi descoperit, în general, în persoana care acumulează cu mult peste ce are nevoie o fiinţă normală, chiar dacă poartă adesea însemnele credinţei la vedere sau ale corectitudinii. Tu simţi (sau ştii deja) că acele acumulări nu s-au putut obţine decât sfidând legea şi morala. În zadar vei aştepta să se schimbe, atâta timp cât mirajul puterii a cucerit minţile. Mass-media nu a reuşit şi nu va reuşi să schimbe ceva esenţial. Nici educaţia făcută în familie sau şcoli. Va trebui să te ridici tu, Ioane, Gheorghe, sau cum te numeşti şi să-i spui: „Opreşte-te, nu e bine ce faci!” Dar nu poţi singur, nu poţi merge la vecinul sau prietenul tău, fiindcă nu mai ai viaţă bună după aceea.
    Poate, însă, “Forta morala”. “Şi cine e moral?” vei întreba şi vei fi întrebat. Nu există om care să nu fi greşit, dar ar putea redeveni bun printr-o curăţire de greşeli. Răii nu se schimbă, iar răi nu pot fi decât câţiva, în schimb aceia care respectă din conştiinţă legile nescrise ale binelui sunt milioane. Poate eşti chiar unul dintre ei. Haide să înfiinţăm Forţa morală, un organism nepolitic, dar să-l facem astfel încât să nu i se poată deturna ulterior sensul (am gândit deja ca propunere un statut dur ce poate fi îmbunătăţit prin sugestiile tale.)
    Spune “Forţei Morale” ce crezi că ar trebui făcut pentru ca lumea în care trăim să fie mai bună. Spune ce te doare, importante nu sunt umilinţele pe care ar trebui să le rezolve Justiţia, ci oful nimicurilor zilnice, iar cuvintele tale vor circula de la unul la altul printr-o foaie volantă. Trebuie doar ca oamenii buni să se cunoască între ei. Împreună vor vedea ce se poate face. Este de ajuns să se ştie că aceştia există, că sunt o forţă, iar schimbările vor începe de la sine.
    Desigur, viaţa merge înainte şi fără… Forţa Morală. Dar vor trebui să treacă mii de ani, timp în care individul să fie atât de bine educat, încât, pus în faţa dobândirii de foloase necuvenite, să zică „Nu!”. Întreabă-te şi răspunde singur: va fi românul în stare să atingă această performanţă? Şi dacă „da”, problema sărăciei planetare va fi rezolvată? S-a ajuns la sărăcia generalizată printr-un proces de transformare declanşat de dezinteresul celor care au condus destinele oamenilor.
    Trăim un timp al libertăţii şi această valoare nu trebuie atinsă. A sosit timpul ca, în numele ei, să fie identificate cazurile de imoralitate gravă şi să se sape numele ruşinoase în piatră, să se arate tuturor chipurile nemernicilor, pentru a se şti feri de sămânţa cea rea.
    “Forţa Morală” este zaua care lipseşte ca lanţul democraţiei să fie întreg. Lipsind dintotdeauna, a fost posibil să se răstoarne mereu sistemele de conducere ale lumii pentru a se face loc dictaturilor. Neexistând, exercitarea practică a oricărei puteri a determinat principiile să abdice la presiunea intereselor de grup. Aşa se face că asfaltarea, canalizarea, telefoanele, gazele, toate s-au oprit spre marginea oraşelor. Acolo ajung din când în când, ca într-o altă lume, filfizoni ce doar promit. Pentru că acolo locuiesc cei proşti, buni doar să plătească birurile.
    Nu te autoexila în cei câţiva metri pătraţi ai casei tale. Dacă nu este curat pe strada ta, dacă îţi vine apa neagră pe ţeavă, ori anumite persoane au ajuns să-ţi pretindă de la obraz, este doar consecinţa indiferenţei tale. Înţelege că trebuie oprită prăbuşirea morală a ţării. Dacă nu te implici acum, omule bun, nu mai are cine s-o facă. Primeşte mâna care ţi se-ntinde şi întinde-o la rândul tău. Lumânarea nu suferă când oferă lumină altei lumânări. E atât de puţin şi e atât de uşor… Timpul nu mai are răbdare, este nevoie neapărat de tine, vino să schimbăm lumea!
    Şi… ce să facem? Să împărţim pământul la numărul de suflete omeneşti prin schimbarea Constituţiei solicitand referendum prin strângerea semnăturilor necesare.
    Această soluţie este cea mai rapidă, dar şi cea mai proastă: iese cu violenţă, posibil război civil. Apoi ar dura o veşnicie împărţirea pământului, n-ar ajunge, omul cel mai sărac ar fi trimis la dracu-n praznic, s-ar exercita presiuni asupra lui. Apoi pământul ar fi lăsat de izbelişte, sau ar fi chiar refuzat cu violenţă.
    Soluţia mea de suflet este cea anevoioasă, dar sigură: schimbarea lumii în 500 de ani prin răscumpărarea pătrăţică cu pătrăţică a pământului. Adică să-l cumpărăm şi să împroprietărim familie după familie. Astfel am putea alege săracii care sunt vrednici şi vor să muncească. I-am putea ajuta să se înjghebeze la început şi i-am învăţa cum să muncească asistându-i cu specialişti.
    Dacă am putea strânge bani încât să putem cumpăra 1 teren de 5 ha/lună am împroprietări 12 familii pe an. În 4 ani am avea în fiecare judeţ câte o proprietate. În 100 de ani am avea 1200 de familii rezolvate. În 500 de ani 6000 de familii. Înmulţit cu 5 persoane/familie, ar scăpa de sărăcie 30000 de suflete. Cât un oraşel.
    Ce înseamnă să cumperi un teren pe lună? Înseamnă 15000 de lei. Dacă ne strângem 15000 de oameni ar însemna 1 leu pe luna, echivalentul a 2 ţigări.
    Cititorule al meu, află-mă şi ridică-te! Cel care ai pusă încă de la naştere viaţa la tăiere, ridică-te din abandonarea în voia sorţii şi ajută şi tu cu puţin: fumează cu 2 ţigări mai puţin într-o lună, nu e mare lucru, şi-ncepem schimbarea! Să orientăm împreună toate cele cu faţa şi înspre noi. Doreşte ca lumea să fie aşa cum trebuie: să rămână un timp numai al tău după ce munceşti, să-ţi permiţi să te cufunzi în detalii ajungând până dincolo de abstract, să nu le mai faci pe toate în grabă trecând de la una la alta fără măcar o pauză omenească. Odată începută această acţiune, sunt sigur că lucrurile vor evolua extraordinar de repede fiindcă sunt în ţară pământuri care vor fi donate şi oameni de bine care vor ajuta cu mulţi bani acest proiect. Este posibil să nu dureze 500 de ani, ci 30 sau 50 de ani pentru cele 6000 de familii. În 500 de ani este posibil să rezolvăm noi şi continuatorii Forţei Morale toată suflarea săracă a ţării.
    Spune sincer ce crezi despre această idee, ce poţi să faci şi să-i dăm drumul la treabă. Dă-mi un semn printr-o scrisoare către Tudor Nicolae, Buzău, str. Umbrelor 17, sau accesează
    http://www.fortamorala.blogspot.com

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: