DIN ZIARUL “GANDUL”

Iliescu: Băsescu, incapabil să folosească structurile democratice pe care le-am construit

Fostul preşedinte Ion Iliescu susţine că actualul şef al statului, Traian Băsescu, este incapabil să folosească structurile democratice construite în ultimii ani şi nu ştie să promoveze dialogul politic şi consensul în jurul unor valori şi al unor obiective naţionale, relatează ziarul “Gândul”.

Ion Iliescu a răspuns astfel acuzaţiilor formulate la adresa sa de către preşedintele Traian Băsescu, într-o emisiune difuzată miercuri, pe RRA, potrivit cărora “suntem aşezaţi pe un stat construit pe vremea FSN-ului, după chipul şi asemănarea domnului Iliescu”.

“Omul ăsta vorbeşte, care este incapabil să folosească structurile democratice pe care le-am construit în toţi aceşti ani? El vorbeşte în afara oricărei realităţi istorice şi nu înţelege lucruri elementare, a afirmat fostul preşedinte, citat de “Gândul”.

Iliescu apreciază că, în esenţă, nici nu-l interesează astfel de “aprecieri descalificante pentru cel care le pronunţă”. “Dar e trist că un asemenea om ocupă o funcţie de şef al statului. El încă nu a intrat în atribuţiunile fireşti, normale, constituţionale a ceea ce presupune să fii şeful statului“, afirmă Ion Iliescu

Fostul şef al statului este convins că nu poate exista niciun fel de comparaţie între mandatele sale şi cele ale actualului preşedinte: “Păi, suportă comparaţie? El nu ştie ce înseamnă să promovezi dialog politic. Eu am făcut-o în condiţii mult mai grele, în ’90, când construiam acest stat de drept; exista o separaţie a puterilor, elaboram noua Constituţie a ţării, şi toate acestea pe un fond social în care existau situaţii foarte tensionate”.

El este de părere că Băsescu este “cauza tuturor tensiunilor din societate”. “Nu ignoram acest instrument, al dialogului, care constituie menirea unui şef de stat. Băsescu nu este capabil să promoveze aşa ceva. Nu este capabil să promoveze consens în jurul unor valori şi al unor obiective naţionale. Amintiţi-vă că noi am realizat un consens naţional – Snagovul – în jurul strategiei naţionale de integrare a României în structurile euroatlantice. El, în schimb, ce e altceva decât omul discordiei, care nu reuşeşte să menţină nici măcar echilibrul între instituţiile statului. El este cauza tuturor stărilor tensionate din societate, dovedindu-se incapabil să-şi îndeplinească misiunea conferită prin Constituţie”, a mai spus Ion Iliescu.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la RRA, că în acest moment efortul său şi al Guvernului se îndreaptă către “schimbarea statului”. “Este clar că suntem aşezaţi pe un stat construit în vremea FSN-ului, realizat după chipul şi asemănarea domnului Iliescu. Statul acesta trebuie flexibilizat şi modernizat”, a spus Băsescu

7 Responses to “DIN ZIARUL “GANDUL””

  1. Mihnea Georgescu Says:

    Ion Iliescu, cu tot “comunismul” de care este acuzat, este un personaj eminamente burghez şi respectabil. Iar Băsescu, în ciuda “anticomunismului” de stepă ucraineană, portocalie, pe care îl afişează la ordinele stăpânilor lui din străinătate, cărora le-a vândut ţara, rămâne un Tătar de la Crâm rătăcit în politica românească, încapabil să înţeleagă minimul exerciţiului jocului democratic.
    Constituţia este bună, dar se adresează Oamenilor de Bun Simţ, nu uzbecilor. Să mă ierte Marele Popor Uzbec şi fraţii mei Tătar de la Dobrogea pentru comparaţiile cu distinsul nostru actual Prezident.

    Băsescu nu este vrednic de Numele de Constănţean, fiind originar din Suceava, precum soţia sa. Constănţean sunt eu sau Maestrul Ion Coja…
    Băsescu cred că este tătar rutean…

    A propos de ucrainienii portocalii. Au prins-o pe Madam Timoşenko cu mânuţa în borcanul cu dulceaţă… Aţi văzut ce fu în Parlamentul de la Kiev… Pe când şi la noi? Cred că nu mai e mult.

    În final, vă rog să admiraţi o frumoasă fotografie care face toţi banii cu Marioneta Medvedev, Marele Putin în fundal şi fiţoasa de Iulia T…. Ce Privire îi aruncă Ţarul Putin acestei femeiuşti!

  2. Mihnea Georgescu Says:

    Azi, în orice cârciumă de port găseşti doi-trei Reformatori al Statului!

    Până şi eu care, nu am ambiţii politice ;) am un proiect de Reformă Administrativă a Statului, pe blogul meu…

  3. tesoruccio49 Says:

    LA MULTI ANI DOMNULE ILIESCU,BASESCU NU ESTE PRESEDINTELE ,MEU,DUMNEAVOASTRA SUNTETI SI VETI FII MEREU PRESEDINTELE .
    SUNT O TIMISOREANCA ,AM FOST IN STRADA LA TIMISOARA,NE-AM RISCAT VIATA ATUNCI,DAR NU PENTRU BASESCU SI PORTOCALII LUI.

  4. emigrantul Says:

    Citate Ion Iliescu:
    “Traian Băsescu, este incapabil să folosească structurile democratice construite în ultimii ani şi nu ştie să promoveze dialogul politic şi consensul în jurul unor valori şi al unor obiective naţionale”

    “El este cauza tuturor stărilor tensionate din societate, dovedindu-se incapabil să-şi îndeplinească misiunea conferită prin Constituţie”, a mai spus Ion Iliescu.

    Stari tensionate, dupa “Revolutie”, au existat mereu. Totusi, pe vremea cit Ion Iliescu a fost presedinte, datorita capacitatilor sale oratorice deosebite care te determina sa crezi ca este un om foarte competent si in plan practic, lumea i-a acordat o mare incredere, putind astfel sa obtina majoritati clare in parlament ce i-au permis sa guverneze tara asa cum a dorit.

    Traian Basescu nu mai beneficiaza de acea majoritate absoluta si in consecinta nu mai poate face chiar ce vrea.

    Cu opozitia actuala nu are ce sa discute deoarece este formata din dusmani de moarte, oameni care tin cu tot dinadinsul sa-l dea jos de la putere pentru a-i lua locul (a se vedea suspendarea din 2007). Actualul presedinte isi da bine seama ca eforturile opozitiei sunt canalizate in directia inlaturarii sale de la conducerea Romaniei. Ce poti face in asemenea conditii? Lasi “structurile democratice” sa te dea afara pentru a se instala ele in fruntea statului?

  5. fragmentariumpolitic Says:

    Este clar, pentru a folosi o antiparafraza, ca sub masca reformei Traian Basescu se pregateste sa dea lovitura de gratie statului social, deposedand in felul acesta populatia de resurse elementare de subzistenta. O astfel de determinare sociopata vine din cel putin doua surse. Pe de o parte, sponsorii sai politici interni si externi isi cer tainul (a caror lacomie devine din ce in ce mai mare), iar cum veniturile statului se subtiaza vazand cu ochii, acestea nemaifiind alimentate de productie (pentru ca Romania a decazut la statutul unei tari de consumatori), statul talhar (tipologie preluata din literature de specialitatae) face ceea ce stie el cel mai bine, jefuirea populatiei. Pe de alta parte, regimul de dreapta al lui Basescu isi asociaza adversarii naturali, apartinand stangii social-democrate, cu statul social. In acest din urma caz este vorba fie de primitivism politic, deoarece denumirea de stat social nu are nicio conotatie ideologica, aceasta nevenind de la social-democratie, ci de la termenul de “social” (DEX: ceea ce este creat de societate, propriu societății; care este legat de viața oamenilor în societate, de raporturile lor în societate sau față de societate; care privește societatea omenească), fie de o incercare deliberata de ideologizare a acestuia, pentru a-l aduce in campul luptei politice si a-l face in felul acesta mai usor de invins (asa cum foarte patrunzator se observa si in cadrul dezbaterilor Clubului de la Bucuresti). Statul nu este deci altceva decat o creatie sociala in serviciul intregii societati, iar social-democratia nu face decat sa reconecteze statul la dimensiunea sa originara, cea sociala (in spatiul reflectiei social-democrate romanesti, pe care ati initiat-o in cadrul Clubului, statul social este definit si ca stat optimal).

  6. Marcus Says:

    @Emigrantu’: esti jalnic, neica si total pe dinafara. In roomania urla dictatura lui chiombu’ si talica il plangi pe motiv de nema putirinta. Auzi la matali, saracan di basescu, nu poate sa faca ce “vrea” muschii lui din cauza la dusmanii si ticalosii din Opozitie. Bre, nea emigrantule, asa de curiozitate, talica iti recitesti postarile inainte de a apasa pe post comment?

  7. Marcus Says:

    Erata: Romania

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: