REUNIUNEA CLUBULUI DE LA BUCUREŞTI

Marţi , 5 octombrie a avut loc în marele amfiteatru al Universităţii Româno –   Americane, reuniunea Clubului de la Bucureşti cu tema:

România, încotro?”.

Tema a fost susţinută de trei intervenţii :

  1. Vladimir Pasti – despre paradoxurile tranziţiei româneşti .
  2. Alexandru Athanasiu – despre modelul social European .
  3. Octavian Ştireanu – despre căile de ieşire din actual criză şi de redresare economic-socială.

In ceeace priveşte prima temă – marele paradox deriva din faptul că Revoluţia Română din Decembrie 1989 a avut caracterul cel mai radical . Noi nu am avut şansa unei “Revoluţii de catifea”. Revoluţia Română a fost declanşată de o explozie social. Suportul social decisiv al revoltei populare, atât la Timişoara cât şi la Bucureşti , l-a constituit muncitorimea industriala, care a ocupat centrul Timişoarei în 20 decembrie, a obligat armata sa se retragă în cazărmi şi a fost proclamat “oraşul liber Timişoara”. La fel , la Bucureşti – după reprimarea sângeroasă a manifestaţiei tinerilor, inclusiv la “baricada” din dreptul hotelului Intercontinental , ieşirea masivă a muncitorimii, în dimineaţa zilei de 22 decembrie, l-a obligat pe Ceauşescu să fugă cu elicopterul. Noua putere instaurată, legitimată prin alegerile generale din mai 1990 a avut o orientare de centru-stânga.

Constituţia elaborată de Adunarea Constituantă – şi adoptată prin referendum naţional, la 8 decembrie 1991 – consacră idea de stat social .

In ciuda acestei orientări generale, susţinuta de electoratul roman, alternanţele succesive la putere a forţelor politice a dat câştig de cauză dreptei politice în câteva direcţii ale tranziţiei, în construirea noii economii de piaţă. Aceasta s-a reflectat cel puţin două domenii – restituirea proprietăţilor şi destrămarea cooperativelor agricole de producţie.

In ţării în care la putere s-au instalat preponderent forţe politice de dreapta ( Ungaria, Cehoslovacia şi Germania) în ambele probleme s-a impus o abordare raţională, benefică pentru evoluţia economico-socială.

In Ungaria , în 1993, în prezenţa unui guvern de dreapta (al premierului Antal) toate forţele politice au ajuns la un consens că este dificil să se repare unele abuzuri din trecut fără a perturba viaţa economic-socială. De aceea au decis să nu se returneze nimic în natură ( clădiri , suprafeţe de teren sau păduri) , iar despăgubirile au fost limitate la o sumă suportabilă de maximum 75000 USD.  Şi e remarcabil că nimeni nu a obiectat ; nu au existat niciun fel de reclamaţii la CEDO !! Lucrurile s-au petrecut într-un mod similar în Cehoslovacia şi în Germania ( guvernul de la Bonn a tratat cu atenţie această problemă).

In ceeace privesc cooperativele agricole de producţie, la fel , în toate cele trei ţări ele au fost sprijinite şi încurajate. Astăzi , cooperativele din landurile estice ale Germaniei (fostul RDG) sunt entităţi economice puternice, competitive, mult mai puternice decât fermele familiale din vest.

La noi , în ambele probleme, lupta politică a căpătat accente stridente , exercitându-se o presiune puternică – internă şi externă – în privinţa restituirilor de proprietăţi.  Dacă în anii ’90 , se ajunsese la o oarecare înţelegere – în ceeace priveşte terenurile agricole , spre exemplu – că trebuie luat ca reper- limită , în timp , reforma agrară din 1945 – (aprobată la vremea respectivă de toate partidele) şi când , pentru a asigura suprafeţele necesare pentru împroprietărirea ţăranilor – ostaşi de pe front  – s-a luat măsura limitării marilor proprietăţi la 50 ha.

In aceste condiţii nimeni nu ar fi avut dreptul să revendice mai mult de 50 ha. Ori, Alianţa DA, venită la putere la sfârşitul anului 2004, a trecut în forţă prin parlament (primind şi sprijinul UDMR şi PC) pachetul de legi privind justiţia şi proprietatea prin care au impus principiul “restitutio in integrum” !

Drept rezultat, au apărut revendicări pentru zeci de mii de hectare – terenuri agricole şi păduri. Iar restituirea unor clădiri (obţinute deseori prin falsuri) a provocat mari bulversări – evacuări brutale ale unor oameni în vârstă, lipsiţi de mijloace!

In ceeace priveşte problema CAP-urilor, s-a declanşat o campanie turbată , sub lozinca demolării unor ”structuri comuniste”- ceeace era o aberaţie. Denumirea de “cooperative agricole de producţie” îi aparţinea liderului ţărănist Ion Mihalache care în anii ’20 se adresa ţăranilor cu chemarea: “Fraţi ţărani, întovărăşiţi-vă în cooperative agricole de producţie”ca mijloc de ieşire din sărăcie, pentru lucrarea eficientă a pământului (el se referea la exemplul Olandei , a cărei agricultură prosperase în constituirea de cooperative – ca asociaţii libere ale micilor proprietari ! Din păcate , a izbucnit Campania deşănţată, iraţională a unor forţe interesate. Rezultatul a fost , aruncarea agriculturii şi satului românesc în înapoiere şi sărăcie, prin fărâmiţarea exploataţiilor , incapabile să lucreze pământul cu mijloace moderne. S-a făcut un pas înapoi spre formele înapoiate, precapitaliste. Suferă ţăranii , agricultura, satul românesc şi economia naţională !

Ca un corolar – principalii perdanţi ai tranziţiei sunt – muncitorii industriali  , care şi-au pierdut locurile de muncă, ţăranii, salariaţii în general şi pensionarii. Profitori – o minoritate de îmbogăţiţi. Acesta este marele paradox al revoluţiei şi tranziţiei româneşti.

1.- Vladimir Pasti şi-a început prezentarea cu o constatare : ce am dorit şi ce a ieşit ?

  • Ne-am dorit construirea unei economii capitaliste modern , eficiente ; a ieşit o societate precapitalistă (cu caracteristici specific unor societăţi subdezvoltate)
  • Cheia problemelor constă în sistemul de distribuţie (am importat modele din ţări capitaliste dezvoltate, dar neadaptate la condiţiile specific nouă)
  • Capitalismul modern este o societate a ocupării forţei de muncă. La noi , ocuparea forţei de muncă reprezintă circa 57% în mediul urban şi 62% în rural (înregistrându-i şi pe cei ocupaţi temporar câteva ore pe săptămână)
  • Capitalismul este societatea muncii salariate (la noi salariaţii reprezintă doar 4,5 milioane; predomina deci – nu salariaţii, ci micii proprietari)
  • Capitalismul este o societate de piaţă. In România , a crescut ponderea autoconsumului.
  • Necesitatea funcţionării economiei capitaliste dezvoltate impune creşterea capacităţii de consum , inclusiv a celor săraci; aceasta determină tendinţa general spre ieftinirea produselor şi creşterea salariilor. La noi se acţionează în sens contrar – prin reducerea continuă a consumului ( situaţie specifică ţărilor slab dezvoltate).
  • Distribuţia resurselor în ţările dezvoltate se face în funcţie de productivitate ; în ţările slab dezvoltate – în funcţie de proprietate (ceeace se întâmplă şi în România)
  • In România suportăm consecinţele modului în care s-a desfăşurat procesul de privatizare , de transfer a proprietăţii publice în proprietate privată – rezultat al luptei între grupuri interesate pentru însuşire de averi
  • Ne aflăm într-un stadiu în care distribuţia avuţiei s-a terminat ! Trebuie să se treacă spre distribuţia veniturilor  create în economie.  Se semnalează deja tendinţe de influenţare politică a deciziilor de distribuţie a produselor (energie electric, gaze, etc.)
  • Se impune, deci, schimbarea sistemului de distribuţie, în funcţie de eficienţa producţiei şi nu de avere !
  • Este misiunea factorilor de decizie politica, a forţelor conducătoare, a unei administraţii capabile să o facă în mod raţional şi eficient – în interesul societăţii şi nu a unor grupuri.

2.Alexandru Athanasiu s-a referit la modelul social european , care presupune trei obiective majore:

  • creştere economică
  • şomaj scăzut
  • protecţie socială universal

Conceptul de “economie social de piaţă” şi realizarea unui model social care să determine reducerea decalajelor dintre cei mai bogaţi şi cei mai săraci din societate – s-a născut în anii ’30 în Suedia, s-a extins în ţările scandinave şi apoi în ţările Europei Occidentale, după război – devenind astăzi “modelul social european” aquis comunitar.

Există trei variante ale modelului social European :

cel nordic (scandinav) – cu cote mai mari de impozitare progresivă, dar şi cu mai multe locuri de muncă în sectorul public, care oferă servicii publice de calitate.

cel britanic – cu impozitări mai reduse, dar şi cu servicii neuniversale

cel german (intermediar)

Tratatul de la Maastricht a prevăzut ca un reper pentru Uniunea Europeană – un grad cât mai ridicat de ocupare a forţei de muncă.

In contextul globalizării economiei, extinderii pieţei mondiale unice, Europa se confruntă cu probleme noi – efect al modelului său social , care determină un cost mai ridicat al forţei de muncă (efect al măsurilor de protecţie social); totodată componentă demografică (existenţa unei ponderi mai ridicate a bătrânilor) – are efecte economice.

Caracteristic pentru evoluţia economic-socială postbelică a ţărilor dezvoltate este schimbarea ponderii forţei de muncă ocupate în sectoarele primar , secundar şi terţiar : în UE ocuparea forţei de munca a marcat o continuă reducere a celor ocupaţi în industrie şi agricultură şu creşterea celor ocupaţi în servicii (terţiar)

– industrie  23%

– agricultură  10%

– restul în servicii

Totodată , se manifestă o mare mobilitate a forţei de muncă, a profesiilor. Aceasta impune un proces continuu de învăţare permanent, de calificare şi recalificare , de adaptare a oamenilor la schimbările continue din piaţa muncii.

La nivelul UE , ponderea micilor întreprinzători este de 10%. Toate acestea ridică probleme complexe pentru asigurarea funcţionarii sistemului de protecţie social, pentru securitate şi viaţă demnă tuturor.

Este , deasemeni , o mare mobilitate în structura şi ierarhizarea societăţii – reordonarea ierarhiilor.

Pornind de la aceste elemente, pentru România se impun câteva direcţii de acţiune :

reformarea sistemului fiscal , cu măsuri care să

stopeze reducerea locurilor de muncă

încurajeze angajarea tinerilor

încurajeze consolidarea familiilor şi creşterea demografică

reformarea sistemului educaţional, cu consolidarea sistemului de burse şi subvenţii pentru stimularea excelenţei.

3.Octavian Ştireanu s-a oprit asupra câtorva probleme privind căi de ieşire din situaţia actuala de blocaj .

El a subliniat nevoia unei viziuni asupra căilor de urmat , ca şi soluţiile concrete :

– se impune, înainte de toate, elaborarea unui nou model de dezvoltare durabilă pe termen mediu şi lung (2020 este şi termenul adoptat de UE)

– trebuie actualizat conceptul de “dezvoltare durabilă” (definit încă de la elaborarea strategiei naţionale , în anii 2003-2004)

– trebuie introdusă practica elaborării bugetelor multianuale , (cum se practică şi în UE)

cota unică s-a dovedit falimentară (ea nu a reuşit nici să asigure o mai bună colectare a impozitelor , nici să scoată la suprafaţă economia subterană ;în schimb a adâncit polarizarea social şi a amplificat deficitele comerciale ale ţării)

– se impun “paşi înapoi”- pentru a ridica valoarea muncii în societate şi promovarea solidarităţii sociale şi comunitare

– promovarea de măsuri pentru eliminarea sărăciei şi “umanizarea” bogăţiei (impozitarea diferenţiată este una din căi, în această direcţie, ca şi sisteme de deduceri, care să încurajeze iniţiativele întreprinzătorilor în crearea de locuri de muncă şi stimularea inovaţiei

reconsiderarea raportului dintre muncă şi capital

reconsiderarea raportului dintre stat şi piaţă

(conceptele de “stat liberal” şi “stat asistenţial” ar trebui înlocuite cu conceptul de “stat optimal” )

– se impun măsuri pentru refacerea sistemului energetic naţional – care a fost fărâmiţat în componente, reducându-i eficienţa (inclusiv jocul pe criterii neobiective al preţului energiei electrice). Poate ar fi utilă crearea unui Departament al Energiei.

– se impune promovarea unor criterii europene pentru politicile sociale din România. Sănătatea , educaţia, cultura – nu pot fi tratate ca marfă !

– trebuie reaşezate raporturile dintre administraţia publica şi cetăţean . Respectul faţă de cetăţean trebuie să fie criteriul fundamental în activitatea administraţiei şi a funcţionarului public.

Octavian Ştireanu a prezentat o serie de grafice ilustrative care au completat expunerea cu elemente concrete.

4.Profesor Ilie Gilbert a avut o intervenţie cu privire la locul şi rolul liderului în societate.

– Este importanta însuşirea calităţilor necesare pentru a fi lider . Dar , în ultimă instanţă, trebuie câştigată încrederea alegătorilor. Pentru că doar cel ce este ales poate fi lider.

– Direcţia generală a evoluţiei societăţii impune soluţii de stânga. Totul e cum să se promoveze asemenea direcţii.

5. Victor Surdu – (deputat ) a propus ca o viitoare întrunire a Clubului de la Bucureşti să fie consacrată temei “Încotro agricultura românească ?”.

6 Responses to “REUNIUNEA CLUBULUI DE LA BUCUREŞTI”

  1. Theodora Says:

    Domnule presedinte Ion Iliescu
    Va multumesc pentru invitatia adresata bloggerilor de a participa la reuniunea Clubului de la Bucuresti.
    Sper ca o sa reusesc sa particip si la congresul PSD
    Cu deosebit respect
    Theodora Marinescu

  2. mariusmioc Says:

    Domnule Iliescu, sînteţi omul care a promulgat Legea 10/2001. Cum criticaţi acum restituirea în natură a proprietăţilor cînd chiar dumneavoastră sînteţi omul care şi-a pus iscălitura pe legea care a determinat această restituire? Aveaţi dreptul constituţional să trimiteţi legea spre reexaminare la parlament, dar nu aţi făcut-o.
    Legea 10/2001 promulgată de dumneavoastră este şi pricina multor condamnări suferite de România la CEDO, fiindcă exact pe această lege şi-au întemeiat pretenţiile reclamanţii. Ungaria sau Cehia nu sînt condamnate la CEDO fiindcă nu au o lege de acest fel pe care să se justifice o hotărîre de condamnare. CEDO nu are nimic special împotriva României, dar cere statelor să-şi respecte propria legislaţie.

  3. Mihnea Georgescu Says:

    Mulţumim pentru relatare. Am citit şi la Theodora o interesantă prezentare a evenimentului. Regret că nu am putut participa, din cauza programului.

  4. krudus Says:

    “La noi , în ambele probleme, lupta politică a căpătat accente stridente , exercitându-se o presiune puternică – internă şi externă – în privinţa restituirilor de proprietăţi. Dacă în anii ’90 , se ajunsese la o oarecare înţelegere – în ceeace priveşte terenurile agricole , spre exemplu – că trebuie luat ca reper- limită , în timp , reforma agrară din 1945 – (aprobată la vremea respectivă de toate partidele) şi când , pentru a asigura suprafeţele necesare pentru împroprietărirea ţăranilor – ostaşi de pe front – s-a luat măsura limitării marilor proprietăţi la 50 ha.

    In aceste condiţii nimeni nu ar fi avut dreptul să revendice mai mult de 50 ha. Ori, Alianţa DA, venită la putere la sfârşitul anului 2004, a trecut în forţă prin parlament (primind şi sprijinul UDMR şi PC) pachetul de legi privind justiţia şi proprietatea prin care au impus principiul “restitutio in integrum” !

    Drept rezultat, au apărut revendicări pentru zeci de mii de hectare – terenuri agricole şi păduri. Iar restituirea unor clădiri (obţinute deseori prin falsuri) a provocat mari bulversări – evacuări brutale ale unor oameni în vârstă, lipsiţi de mijloace!

    In ceeace priveşte problema CAP-urilor, s-a declanşat o campanie turbată , sub lozinca demolării unor ”structuri comuniste”- ceeace era o aberaţie. Denumirea de “cooperative agricole de producţie” îi aparţinea liderului ţărănist Ion Mihalache care în anii ’20 se adresa ţăranilor cu chemarea: “Fraţi ţărani, întovărăşiţi-vă în cooperative agricole de producţie” – ca mijloc de ieşire din sărăcie, pentru lucrarea eficientă a pământului (el se referea la exemplul Olandei , a cărei agricultură prosperase în constituirea de cooperative – ca asociaţii libere ale micilor proprietari ! ”

    Mi-a mers la suflet acest paragraf din textul dvs.

    Inca din “90 ,dumneavoastra ati fost singurul care a avut curajul sa ne spuna adevarul.Nimeni nu a crezut, toti insa sau grabit sa condamne atitudinea dvs.
    Vocea regelui tradator Mihai, Mariei Mociornita, Mariei Teodoru si a altor liberali dornici sa se imbogateasca prin nemunca a fost mai puternica.Astazi, ei stau bine merci in lux iar adevaratii proprietari ai Romaniei au devenit sclavi in propria lor tara.

    Sincer, eu nu mi-am imaginat niciodata ca legendele despre boieri si cei bogati, chiar sunt adevarate.Am simtit pe pielea mea cum este sa fii calcat in picioare de catre acesti “fosti boieri si actuali parveniti”.
    Personal, nu ii voi ierta niciodata si visez la o noua Revolutie, dar la o Revolutie dupa care sa implementam sistemul dorit de dumneavoastra.
    Poporul trebuie sa fie adevaratul stapan al Romaniei.

    In Marea Neagra desi am castigat acel proces, impartim cu altii…La Rosia Montana se doreste acelasi lucru.In saptamanile urmatoare, celebra octogenara Maria Cocoru, urmeaza sa mai primeasca un teren in Sectorul 3, tot cu acte false.

    Dar noi, de ce nu mai avem nici un cuvant de spus , domnule Presedinte?!…asta e capitalismul si democratia?!?!…atunci nu mai vreau, imi este indeajuns.

  5. mariusmioc Says:

    “Regele trădător” Mihai şi-a primit înapoi proprietăţile ca urmare a legii 10/2001 promulgată de Ion Iliescu.
    “Prin notificarea 333/7 august 2001, fostul suveran al României, Mihai I de Hohenzollern Sigmaringen, a cerut Primăriei oraşului Sinaia restituirea în natură a tuturor imobilelor care au compus domeniul Sinaia la momentul preluării acestuia prin Decretul Marii Adunări Naţionale a Republicii Populare România nr 38 din 26 mai 1948. De asemenea, prin notificarea 2457/8 august 2001 el a solicitat Regiei Autonome “Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat” (RA-APPS) restituirea în natură a imobilelor componente ale domeniului Sinaia aflate în administrarea regiei” (…)
    “Actele normative principale incidente în rezolvarea cererii de restituire a domeniului Sinaia sunt Constituţia României, Legea 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic ale acesteia şi Legea10/2001”

    Apoi guvernul Năstase a vrut să ofere o compensaţie de 30 milioane euro regelui Mihai în schimbul castelului Peleş de la Sinaia şi a anexelor, dar legea a fost declarată neconstituţională. Oricum, Adrian Năstase s-a înţeles bine cu familia regală, i-a născocit prinţului Radu o slujbă guvernamentală specială pe care numai Emil Boc a anulat-o.

    “Preşedintele Ion Iliescu a apreciat că retrocedările băneşti şi în natură către fostul rege al României Mihai 1 reprezintă un lucru “normal”, fiind urmarea negocierilor de mai mulţi ani”
    http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/ISTORIE/depagubiri.htm

    Sînt bune sau rele faptele lui Ion Iliescu poate fi subiect de interpretare, dar faptele înseşi e bine să fie stabilite fără echivoc. Să judecăm politicienii pe baza faptelor lor, nu pe baza vorbelor sau a miturilor care se creează după cîţiva ani.

  6. SorinPLATON Says:

    Stimate d-le presedinte si onoranti companioni de blogosfera,

    Continui sa prezint intr-un diapazon propriu, dar complementar celor evocate pana acum de catre dvs., concluziile ultimei reuniuni a “Clubului de la Bucuresti”: http://sorinplaton.wordpress.com/2010/11/09/clubul-de-la-bucuresti-romania-incotro-3/ .
    Eventual aici ( http://sorinplaton.wordpress.com/category/clubul-de-la-bucuresti-romania-incotro-1/ ) si aici ( http://sorinplaton.wordpress.com/2010/10/28/clubul-de-la-bucuresti-romania-incotro-2/ ) puteti vizualiza primele episoade.

    Va doresc numai de bine,
    SorinPLATON

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: