REVIN LA BLOG

După pauza de mai bine de două luni, încerc să revin pe blog. O fac mai ales la solicitarea unor colegi consecvenţi.

1. Încep cu o scurtă informaţie.

Marţi, 28 septembrie, am fost prezent la Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, la „Sesiunea stiintifica jubiliară consacrată celei de a 85-a aniversări a înfiinţării Serviciului Hidrografic Român”.

In continuare, am participat la Reuniunea “Hidrologia si gospodarirea apelor – provocari 2025 – pentru dezvoltarea durabila a resurselor de apa”, desfasurata la Academia de Stiinte Agricole si Silvice .

Mi-a făcut plăcere să mă întâlnesc cu mulţi colegi de branşă şi colaboratori de la fostul Consiliu Naţional al Apelor, ca şi cu profesioniştii actuali de la Institut şi de la Direcţiile de Ape din ţară.

Crearea, în 1925, a Serviciului Hidrografic Român, răspundea unei necesităţi a dezvoltării şi modernizării ţării, după marea Unire din 1918. Existenţa unei reţele hidrografice de studiere şi analiză a evoluţiei fenomenelor hidrologice, a “vieţii râurilor României” – este o condiţie esenţială pentru buna gospodărire a acestei resurse vitale a economiei naţionale, pentru asigurarea tuturor folosinţelor, a consumatorilor şi utilizatorilor de apă, ca şi pentru prevenirea şi limitarea fenomenelor extreme (viituri, respectiv inundaţii, secete, fenomene de iarnă). Regimul cursurilor de apă şi variaţia debitelor în timp sunt influenţate de modificările climatice (tot mai evidente în ultimele decenii), cât şi de activităţile umane. Mai ales defrişările haotice de păduri de pe versanţii munţilor au contribuit la amplificarea viiturilor, în ultimii ani (în special în bazinele hidrografice ale Siretului, Prutului, ca şi în judeţe ardelene).

Sesiunea a oferit prilejul dezbaterii unor teme actuale, ca şi un schimb util de opinii între profesioniştii domeniului.

2. O a doua informaţie pentru cei interesaţi.

Săptămâna viitoare, marţi, 5 octombrie, reluăm reuniunile Clubului de la Bucureşti. În Aula mare a Universităţii Româno-Americane vom deschide, după-amiază, cu începere de la orele 17.00, o dezbatere cu tema “România, încotro?”.

Protagonişti ai acestei prime dezbateri vor fi: prof. Vladimir Pasti, cu unele consideraţii asupra efectelor tranziţiei din ultimii 20 de ani, prof. Alexandru Athanasiu, privind modelul social-european, şi Octavian Ştireanu, cu o sinteză a unor soluţii preconizate de PSD pentru ieşirea din criză şi relansarea economică şi socială.

3. Totodată, săptămâna viitoare mă pregătesc pentru o deplasare la Sofia, unde voi lua parte la o reuniune organizată de Fundaţia lui Mihail Gorbaciov (“New Policy Forum”), împreună cu Fundaţia bulgară “Slaviani”, consacrată dezbaterii unor probleme actuale privind Balcanii şi Europa, ca şi relaţiile Europei cu Rusia şi Turcia.

4. Privesc şi eu cu îngrijorare degradarea climatului politic şi social din ţară, ca urmare a măsurilor anti-sociale, afectând direct viaţa marii majorităţi a populaţiei, în special a salariaţilor şi pensionarilor. Este expresia nu numai a dificultăţilor prin care trece România ca urmare a crizei manifestate pe plan internaţional, dar mai ales a văditei incompetenţe a actualilor guvernanţi în abordarea problemelor complexe cu care se confruntă ţara. Ceea ce este mai grav este modul iresponsabil în care şeful statului s-a implicat direct în lansarea unor măsuri insuficient gândite şi pregătite şi mai ales reacţiile sale impulsive la acţiunile de protest pe deplin motivate ale celor afectaţi de aceste măsuri. E o vorbă populară mereu actuală: “Cine seamănă vânt, culege furtună!”.

8 Responses to “REVIN LA BLOG”

  1. Larisa Says:

    Buna ziua,

    Recunosc ca am fost rautacioasa si imi fac mea culpa, dar ma bucur ca ati revenit pe blog.

    Intrarea este libera la reuniunea Clubului de la Bucuresti?

    Larisa

  2. Larisa Says:

    Si un link cu permisiunea dvs:

    http://clubulconventiadoamnelor.wordpress.com/2010/09/28/ion-iliescu-a-revenit-pe-blog/

  3. luciaverona Says:

    Domnule preşedinte, mă bucur că aţi revenit pe blog!
    Mi-ar face plăcere să particip la reuniunea Clubului de la Bucureşti, dar nu voi putea veni pentru că în aceeaşi zi şi la aceeaşi oră îmi lansez o nouă carte.

  4. Mihnea Georgescu Says:

    Salutăm cu entuziasm revenirea dumneavoastră pe blog! Deasemenea, îmi exprim bucuria pricinuită de reluarea interesantelor întâlniri ale Clubului de la Bucureşti!

  5. Sibilla Says:

    Bine aţi revenit în blogosferă, d-le Preşedinte !!
    La Club, poate prin primăvară, dar la Congres, musai viu !
    Ne-aţi lipsit însă ştiam că Echilibrul e lângă noi !

  6. disica Says:

    Domnule Presedinte, bine ati revenit. Ne-ati lipsit mult. Va doresc o toamna cu multe bucurii si impliniri!

  7. dinnobolique Says:

    Multa sanatate!

  8. anca Says:

    Domnule presedinte,
    ce bine ca ati revenit, pentru ca va simteam lipsa – mai ales a comentariilor referitoare la situatia actuala, nici acide si nici rautacioase – nu ati avea cum! – dar serioase si realiste si mai ales, continand un optimism de invidiat pentru viitor – pe care, de multe ori, eu cel putin, nu il mai pot regasi in propriile mele ganduri.

    ati fost la INMH!!! si mama a vrut atat de mult sa participe (a lucrat 25 de ani acolo, la sectia de Hidrologie, cladirea din spate – isi aminteste si acum cu placere de sesiunile de comunicari stiintifice la care participati! aveti o admiratoare sincera), dar din cauza mitingului, dupa ce a stat 2 ore in trafic, in masina, s-a intors acasa. dezamagita, nu mai spun cat! mai ales ca se pregatea de 2 saptamani…

    sigur ca voi fi la Club! oricum, noi venim in grup extins, asa ca vom ajunge mai devreme sa ne ocupam locuri!! (mai ales ca este Universitatea la care am invatat si eu – nostalgia! acum …X ani!)

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: