LA COMENTARIILE “DESPRE INUNDATII”

1.- In legatura cu cele relatate de dorucoarna , nu este vorba de a aprecia “realizarile epocii de aur” insa problema este de a recunoaste un adevar – existenta unei viziuni pe termen lung privind un domeniu esential – gospodarirea raurilor tarii, atat pentru productia de energie electrica, pentru asigurarea surselor de apa necesare oraselor, industriei si agriculturii, cat si pentru atenuarea efectelor negative ale fenomenelor extreme, in special ale inundatiilor. Aceste viziuni pe termen lung si programe de amenajari ale tuturor bazinelor hidrografice, s-au elaborat incepand cu anii ’50 de catre cei mai buni specialisti ai tarii, in unitatile specializate de studii si proiectare ale ministerelor energiei si ale organismelor de gospodarire a apelor (Comitetul de Stat al Apelor si ulterior Consiliul National al Apelor). Marile lucrari de investitii pentru combaterea inundatiilor s-au accelerat in special dupa marile viituri din anii 1970 si 1975, care au afectat toate zonele din tara.

Adevarul este ca pentru astfel de categorii de lucrari existenta unui cadru unitar de coordonare de catre stat a acestor domenii ale infrastructurii a fost mai eficienta. Aceasta a permis concentrarea resurselor spre obiective prioritare, urmarirea lor unitara, ca si exploatarea coordonata, sub indrumarea unor profesionisti formati in timp, cu experienta si cu stabilitate.

Economia de piata si privatizarea unor activitati prezinta avantaje incontestabile, dar si limite evidente.

Niciodata capitalul privat nu va fi interesat in investitii pe termen lung, fara profituri mari, in timp cat mai scurt.

Domeniul gospodaririi apelor face parte din sfera serviciilor publice care, peste tot, apartin de domeniul public si de raspundere a statului. La noi, dupa 1989, au slabit toate serviciile publice : s-au redus investitiile si mijloacele financiare puse la dispozitie de catre stat; s-au desfintat marile unitati de studii, cercetari, proiectare, ca si marile trusturi de efectuare a lucrarilor specializate de constructii (TCH, TLHS, TCIF, ca si cele de constructii cai ferate si drumuri) care concentrau un mare numar de specialisti si au constituit veritabile scoli de formare profesionala a acestora. Disparitia lor si aparitia unui numar mare de unitati private, mai marunte, in locul marilor trusturi specializate – a avut efecte negative, ducand la scaderea calitatii lucrarilor si la tergisversarea promovarii si realizarii unor lucrari de investitii.

Fetisul pietii si al concurentei s-a dovedit a fi la fel de nociv, ca si ignorarea pietii si dominatia birocratiei de stat.

Trebuie sa invatam sa gasim echilibrul necesar intre sectoarele public si privat, urmarind eficienta optima in interesul general.

2.- In legatura cu interventia ancaI – “inundatiile controlate” pot fi utile si necesare in situatii extreme. Acestea pot fi decise de factori responsabili, pe baza de calcule concrete si comparative, dand preferinta solutiilor cu pierderile cele mai mici.

La Dunare este vorba de o problema mai ampla, privind soarta digurilor si a terenurilor din Lunca Dunarii, care au fost indiguite cu aproape jumatate de secol in urma. Aceasta incorsetare a albiei, desigur, concureaza la propagarea marilor viituri cu efecte in aval (cum este si situatia de la Galati din momentul de fata).

“Renaturarea” luncii Dunarii nu cred ca este astazi o solutie rationala. S-ar pierde suprafete valoroase pentru agricultura, unde s-au facut investitii mari. Pe de alta parte, nici calitatea apelor Dunarii astazi nu mai e cea de pe vremea lui Antipa !

Sunt insa, rezonabile, ideile privind realizarea unor incinte (poldere laterale prevazute cu baraje deversoare) dealungul Dunarii – care pot fi supuse inundarii, in cazul unor viituri, retezand varful viiturii. In mod normal, aceste incinte pot fi folosite ca pasuni sau fanete, sau unele dintre ele  rezervate unor plantatii de plopi, care nu au de suferit in cazul unor inundari vremelnice.

Inundarea Insulei Mari a Brailei ar provoca pierderi foarte mari, comparabile cu efectele inundarii unor cartiere din Galati.

“Cotul Pisicii” nu are legatura cu Insula Mare a Brailei. Este vorba de terenuri de lunca din judetul Tulcea.

Apelul excesiv la indiguiri poate fi periculos. Pentru ca zona indiguita amplifica viteza de propagare a viiturii in aval, unde pagubele provocate pot fi mult mai mari (cum este acum cazul orasului Galati).

Advertisements

7 Responses to “LA COMENTARIILE “DESPRE INUNDATII””

  1. partidulpoporuluiotv Says:

    FELICITARI DOMNULE ILIESCU,SUNTETI GENIAL.

    VA MULTUMIM PENTRU SFATURI.SPER CA GALATIUL SA FIE SALVAT,SI SIDEX-ul LA FEL.

  2. dorucoarna Says:

    @ ancaI:

    Cotul Pisicii este putin in aval de Galati, cand cobori pe Dunare vezi intai Santierul Naval, apoi faleza, ambele pe partea stanga, apoi depasesti orasul si Dunarea face un cot la stanga de 90%. Acesta este Cotul Pisicii, iar terenul inundabil, care oricum se cam inunda de cate ori Dunarea creste, este cel din dreapta, apartine jud. Tulcea.

    Insula Mare a Brailei este mult in amonte, la Cernavoda, la circa 100km distanta, deci n-au legatura nici macar in caz de inundare contralata.

    Economic, s-ar pierde mai putin inundand pe la Cotul Pisicii decat Insula Mare. Insa repet, n-au legatura, doar putem compara.

  3. dorucoarna Says:

    Domnule Presedinte,

    Departe de mine intentia de a lauda Epoca de Aur, insa atunci s-au marcat, printre multe erori de dimensionare, destule reusite.

    Cred ca trebuie luat ceea ce este bun, intotdeauna, ori abordarea seriosa, folosind oameni competenti care pot distinge caile si solutiile in mod profesionist, a fost una dintre acele reusite.
    Aceasta abordare si-a aratat roadele in cam toate domeniile, incepand cu agricultura, constructiile, etc. Sa ne reamintim ca Romania isi permitea sa lase pe campuri recolta nestransa, ca se construia in ritm alert, ca speriam piata prin exporturile romanesti…

    Sigur, multe au fost gresite ori exagerate, insa abordarea a reprezentat cel mai mare castig. Va rog sa observati ca, dupa Revolutie, pe masura ce aceasta abordare s-a diminuat prin pierderea specialistilor, aceasta a inceput sa se vada in performantele de tot felul, incepand cu economia.

    Evident, momentul de fractura Dec. ’89 a insemnat prabusirea sistemului, pierderea pietelor, si, in mod obiectiv, totul a trebuit schimbat si redimensionat. Insa abordarea, fie ea numita si etatista, ar fi trebuit parasita ultima.

    Nu armata, nu serviciile, nu BNR ne pot apara, ci numai abordarea etatista, sistemica. Statul singur o poate face.
    Asta se probeaza acum de China prin rezultatele ei.
    Un stat slab nu poate obtine rezultate bune, n-are cum.
    Iar o autarhie nu poate suplini statul, fapt probat de predecesorul Dvs si de succesorul actual.

    Desigur, in prezent observatia este depasita, situatia este aproape de nereparat si mai trebuie asteptat cativa ani tragici pana cand se poate incepe ceva, insa din pozitia de datori.

    Poate ar trebui elaborat un mecanism constitutional prin care nimeni, nici seful statului, sa nu poata emite ordine suverane in domenii ce vizeaza populatia, nu institutiile, ceva cu penalitati serioase si imediate, mergand pana la debarcarea automata a premierului ori a presedintelui.
    Numai institutiile democratice ar trebui sa poata viza, prin masuri, populatia Romaniei, nu persoane, nu institutii dedicate.

  4. mirceati Says:

    Permiteti-mi sa va amintesc de un mare pericol care poate urma. Dumneavoastra poate vreti si puteti face ceva sa il preintimpinati.
    Dupa inundatii este foarte posibil sa apara epidemii.
    Ce bine ar fi daca Ministerul Sanatatii ar lua masuri preventive!…
    Numai bine.

  5. aurel47 Says:

    Stimate Domnule Iliescu

    Va rugam a comenta ce se intimpla in acest Partid? grupe grupuletze, va rugam faceti ceva avem incredere ca numai dumneavoastra ve-ti pute-a a repune acest Partid pe linia de plutire

    Eu sunt membru al acestui partid din anul 2000 cu toate ca locuiesc in Texas din anul 1988, am cerea semnata de dumneavoastra si fotografie

    Daca doriti va rog dati-mi un Email am ceva urgent sa va spun in particular

    Cu toata stima
    C.Aurel
    Dallas Texas

  6. aurel47 Says:

    Domnule Presedinte,

    Credeti ca Domnul Nastase a facut bine? ca la propus pe Domnul Ponta Prim Ministru si daca da va rog ca dumneavoastra sa ma propuneti ca Consilier pentruca numai cineva din afara din Disporda romanilor ,oamenii care au experientza capitalista si au facut niste scolii in afara ar pute-a colabora cu ceii din Romania, eu am un program de integrare a rromilor am stat si m-am gindit ce as putea face daca as fi Prim Ministru pentru o zi

    Parafrazand titlul unei melodii de exceptie a baietilor de la Parazitii – care spuneau “Daca as fi pentru o zi presedinte / V-as amaneta pe toti si nu v-ati prinde”, mi-am permis un exercitiu de imaginatie pe ideea … ce as face … “Daca as fi pentru o zi premier” ?

    Cu mintea de pe urmă şi în al doisprezecelea ceas, dacă aş fi în locul domnului Boc măcar pentru o zi, nu aş mai întârzia nici o secundă privatizarea companiilor la care guvernul are deţineri, fie minoritare fie majoritare! După un calcul simplu (făcut în numărul 30 al revistei Forbes România) aş încasa între cinci şi zece miliarde de euro. Dar mai mult decât atât, prin privatizarea acestora aş face economii serioase la buget rupând legăturile prin care societăţile sau regii autonome (adică statul) sunt acum căpuşate prin tot felul de contracte mai mult sau mai puţin dubioase!

    Aş începe cu CFR şi Poşta Română, aş continua cu societăţile din sectorul energetic şi cel minier, după aceea cu porturile aeroporturile şi Tarom, şi aş face tot posibilul ca până miezul zilei, să fi parafat deja privatizarea Loteriei şi a Metrorex-ului.

    În paranteză şi cu cinism fie spus, actualul guvern ar trebui să vândă companiile de stat, măcar şi … doar pentru a” se răzbuna” pe sindicate, care i-au pus serios “sula-n coaste” în ultimul an şi jumătate. Privatizarea companiilor de stat ar slăbi mult puterea unor sindicate care nu mai sunt decât foarte puţin reprezentative. Odată muncitorii trecuţi în mediul privat vor fi mult mai puţin dispuşi să se lase manipulaţi de liderii de sindicat, iar mişcarea sindicală se va întoarce natural la funcţia ei primordială: aceea de a reprezenta muncitorii în faţa patronatului. Având un “patron” la cârma societăţii, liderii de sindicat nu vor mai putea căpuşa compania, mână în mână cu directorii numiţi politic! Povestea spaţiilor comerciale ale Metrorex este poate cel mai elocvent exemplu – dar nu singurul, de afacere sindicală “de succes”.

    Prin vânzarea acestor companii, aş rupe şi lanţul vicios al numirilor politice în funcţii de conducere în diferite societăţi de stat! Mi-aş asuma astfel riscul de a lovi în propria-mi clientelă politică. Deşi, poate i-aş face chiar un bine, pentru că nu i-aş mai lăsa pe cei din clica mea “să se chinuie să fure” clienţii companiilor de stat (şi google-ul îţi serveşte rapid un astfel de exemplu, în relaţia dintre Grupul Feroviar Român, Conpet şi CFR Marfă)! Le-aş da posibilitatea să ia clienţii acestora … cu tot cu concurenţi! M-aş grăbi să fac tranzacţiile înainte ca societăţile de stat să ajungă în faliment!

    Cum le-aş vinde? Obligatoriu prin bursă! Fie în întregime, fie măcar pachete semnificative din fiecare companie în parte! Aş împuşca astfel mai mulţi iepuri dintr-un foc: consolidarea pieţei de capital, creşterea culturii financiare a populaţiei, şi aş atrage atenţia investitorilor străini asupra României (aşa cum fac polonezii). În plus, voi aduce pe viitor mai mulţi bani la buget din impozitul pe tranzacţiile făcute la bursă.

    Şi nu m-aş opri aici! Aş scoate la vânzare toate casele, vilele, terenurile sau fondurile de vânătoare şi cele piscicole din patrimoniul RAPPS! Asta mi-ar aduce nu doar banii din vânzări, ci m-ar şi scăpa de cheltuielile cu întreţinerea acestora. Cheltuieli care sunt făcute acum de la buget, şi nu cred că mai este cazul să reamintim cât de uşor se lasă “prostit” statul la încheirea contractelor cu societăţile private. Dar şi mai important este că, puse la lucru în sistem privat, toate aceste active ar genera afaceri, profituri şi bani la buget.

    Şi pentru a rămâne la patrimoniul RAPPS, nu pot să nu aduc în discuţie clădirea Casei Presei Libere, pentru care sunt sigur că cel puţin Sorin Ovidiu Vântu (care are întregul trust Realitatea-Caţavencu în acest spaţiu) s-ar putea scormoni prin buzunare după ceva mărunţis! Ba cred că aş putea “licita” pentru a ridica preţul, pentru că Dan Voiculescu, Silviu Prigoană, sau alţi oameni de afaceri, “ar pune bid” măcar pentru o aripă din această imensă clădire.

    Şi asta mi-ar consuma în mod sigur prima parte a zilei! Şi cum mandatul meu este pentru 24 de ore, aş intra grăbit în cea de-a doua parte în sistemul sanitar! Este în faliment? Îl privatizez! Avem circa 450 de spitale îngropate în datorii de managerii numiţi politic! De cealaltă parte a baricadei, în sistemul privat de sănătate, avem întreprinzători care se chinuie să-şi construiască unităţi spitaliceşti, dar care fac un business ce creşte cu 20%-30% de la un an la altul. În această situaţie nu aş sta să mă gândesc decât la “cum” şi “cât de repede” pot da cel puţin două treimi din spitale pe mâna privaţilor! Cu banii din vânzarea acestora aş transforma cealaltă treime în aşezăminte sociale! Câţi bani aş lua? Greu de spus! Dar nu asta m-ar interesa în mod deosebit, cât mai ales faptul că voi ridica sistemul de asistenţă de sănătate la un nivel superior şi voi determina realizarea de investiţii care vor trage în sus PIB-ul. Voi câştiga însă mult mai mult din economiile făcute la buget, pentru că nici guvernul şi nici Casa de Asigurări de Sănătate nu vor mai plăti la preţuri de zeci de ori mai mari decât cele reale, aparatura, medicamentele, materialele de uz curent sau renovările clădirilor!

    În paralel cu privatizarea spitalelor aş stimula populaţia să-şi încheie asigurări private de sănătate prin subvenţionarea unei cote părţi din costuri şi prin deduceri de la plata impozitelor şi taxelor. Şi de ce nu, aş introduce un sistem de “bonuri de sănătate” după exemplul celor de masă!

    La fel aş face şi cu sistemul de învăţământ! E slab? Neperformant? Consumă resurse? Îl privatizez şi sprijin educaţia populaţiei prin acordarea de burse celor lipsiţi de posibilităţi financiare şi de garanţii guvernamentale şi stimulente fiscale (sau de orice altă natură) familiilor care vor să facă împrumuturi la bănci pentru trimiterea copiilor la studii! Aş introduce iarăşi în joc sistemul privat de asigurări şi pe cel bancar, şi aş contribui (eu – Guvernul) alături de părinţi la crearea unui fond bănesc pentru fiecare copil, exclusiv pentru şcoală. Nu m-aş da în lături să pun din buget chiar o treime din bani! Instituţiile private de învăţământ “s-ar bate” astfel în competitivitate pentru atragerea de elevi şi studenţi.

    Probabil că administraţia mi-ar da serios de furcă. Este oare supra-dimensionată? Sigur! Un guvern cu mai puţin de zece ministere este primul pas! Suficient pentru o ţară de dimenisunea şi condiţia României! Aşa aş reduce numărul de miniştrii, consilieri, secretari şi secretare, directori şi directoraşi! Cu acelaşi risc de a lovi în oamenii care m-au ajutat să vin la putere! Mi l-aş asuma şi aş trece şi mai departe la administraţia locală!

    Pentru ce avem nevoie de 42 de judeţe, cu 42 de prefecturi, 42 de prefecţi, sub-prefecţi, secretare, cu 42 de bugete de protocol? Adică o instituţie a prefecturii la aproxiamtiv 500.000 de cetăţeni! La ce bun 42 de direcţii sau structuri judeţene în instituţiile de control sau de autorizare ale statului? Nu sunt oare prea multe? Avem nevoie de 2.700 de comune, cu tot atâţia primari, şi cu mii de angajaţi?

    10 judeţe, cu 10 prefecturi, 1000 de comune, şi un sfert din direcţiile teritoriale ale instituţiilor de autorizare şi control ale statului ar fi mai mult decât suficiente! Aş reduce povara unui aparat administrativ supradimensionat şi aş consolida resursele disponibile. Asta ar elimina multe dintre aberaţiile adesea întâlnite, când un drum, conductă, sau un simplu şanţ începute într-o comună se termină brusc la marginea comunei vecine. Iar aceasta la rândul ei are un proiect de aceeaşi natură, care se încheie tot undeva “în aer” la hotarul unităţii administrativ teritoriale următoare.

    Ce facem cu primăriile şi prefecturile rămase goale după redesenarea unităţilor administrativ-teritoriale? Le vindem sau le închiriem, indiferent de preţ! Privatul va găsi sigur cea mai profitabilă destinaţie pentru respectivele spaţii! Aşa scap de cheltuielile de întreţinere şi mai aduc şi bani la bugetul noilor structuri administrative!

    Ce aş face cu banii (mai mulţi sau mai puţini) pe care i-aş încasa din vânzarea companiilor de stat, a patrimoniului RAPPS şi din vânzarea sau închirierea celorlalte spaţii (primării, prefecturi, etc)! I-aş concentra pe unul sau cel mult două proiecte de infrastructură! Nu aş sta mult pe gânduri pentru a alege finalizarea autostrăzii prin care să leg până la urmă Bucureştiul de litoral! Din restul de bani … aş adăuga măcar câteva din porţiunile ce lipsesc încă celebrei autostrăzi “Transilvania”! Aşa voi tonifica sectorul construcţiilor – şi nu prin contracte de asfaltare sau de înlocuire a bordurilor, cum se practică acum. Şi dacă aş rămâne în pană de cash, i-aş face pe români părtaşi la aceste proiecte! Fie prin acordarea dreptului de a subscrie acţiuni la companiile dezvoltatoare ale respectivelor proiecte, fie prin emiterea de obligaţiuni sau titluri de stat! În oricare dintre variante aş folosi piaţa de capital pentru a asigura accesul oricărui român interesat. BVB-ul şi Sibex-ul abia aşteaptă, iar fondurile de pensii private nu ar refuza un astfel de parteneriat.

    Ar fi foarte mult de lucru, dar la încheierea acestei ipotetice zile, nu mi-ar mai rămâne decât două lucruri de făcut: dublarea controlului vamal prin aducerea unei firme private (după model bulgăresc) şi introducerea amnistiei fiscale (aşa cum au făcut ruşii în urmă cu 10 ani). Şi pe ultima sută de metrii a mandatului meu de o zi, aş lua topul Forbes, şi pe primii 20 sau 50 de oameni din topul celor mai bogaţi oameni din România i-aş invita să facă parte dintr-o strutură numită ad-hoc “Consiliu Economic Consultativ”. Vom câştiga cu toţii dintr-un schimb de idei deschis!

    S-a făcut ora 12.00! La final de mandat i-aş invita pe cei 20 sau 50 de afacerişti români să ciocnim un pahar de şampanie! Poate nu vor veni toţi, dar eu mi-am făcut datoria de a încerca să aduc pe un făgaş comun interesele divergente care rup acum România în bucăţi. Asta o va putea face însă şi Prim-ministrul de mâine!

    C,Aurel
    Dallas Texas

  7. aurel47 Says:

    Parafrazand titlul unei melodii de exceptie a baietilor de la Parazitii – care spuneau “Daca as fi pentru o zi presedinte / V-as amaneta pe toti si nu v-ati prinde”, mi-am permis un exercitiu de imaginatie pe ideea … ce as face … “Daca as fi pentru o zi premier” ?

    Cu mintea de pe urmă şi în al doisprezecelea ceas, dacă aş fi în locul domnului Boc măcar pentru o zi, nu aş mai întârzia nici o secundă privatizarea companiilor la care guvernul are deţineri, fie minoritare fie majoritare! După un calcul simplu (făcut în numărul 30 al revistei Forbes România) aş încasa între cinci şi zece miliarde de euro. Dar mai mult decât atât, prin privatizarea acestora aş face economii serioase la buget rupând legăturile prin care societăţile sau regii autonome (adică statul) sunt acum căpuşate prin tot felul de contracte mai mult sau mai puţin dubioase!

    Aş începe cu CFR şi Poşta Română, aş continua cu societăţile din sectorul energetic şi cel minier, după aceea cu porturile aeroporturile şi Tarom, şi aş face tot posibilul ca până miezul zilei, să fi parafat deja privatizarea Loteriei şi a Metrorex-ului.

    În paranteză şi cu cinism fie spus, actualul guvern ar trebui să vândă companiile de stat, măcar şi … doar pentru a” se răzbuna” pe sindicate, care i-au pus serios “sula-n coaste” în ultimul an şi jumătate. Privatizarea companiilor de stat ar slăbi mult puterea unor sindicate care nu mai sunt decât foarte puţin reprezentative. Odată muncitorii trecuţi în mediul privat vor fi mult mai puţin dispuşi să se lase manipulaţi de liderii de sindicat, iar mişcarea sindicală se va întoarce natural la funcţia ei primordială: aceea de a reprezenta muncitorii în faţa patronatului. Având un “patron” la cârma societăţii, liderii de sindicat nu vor mai putea căpuşa compania, mână în mână cu directorii numiţi politic! Povestea spaţiilor comerciale ale Metrorex este poate cel mai elocvent exemplu – dar nu singurul, de afacere sindicală “de succes”.

    Prin vânzarea acestor companii, aş rupe şi lanţul vicios al numirilor politice în funcţii de conducere în diferite societăţi de stat! Mi-aş asuma astfel riscul de a lovi în propria-mi clientelă politică. Deşi, poate i-aş face chiar un bine, pentru că nu i-aş mai lăsa pe cei din clica mea “să se chinuie să fure” clienţii companiilor de stat (şi google-ul îţi serveşte rapid un astfel de exemplu, în relaţia dintre Grupul Feroviar Român, Conpet şi CFR Marfă)! Le-aş da posibilitatea să ia clienţii acestora … cu tot cu concurenţi! M-aş grăbi să fac tranzacţiile înainte ca societăţile de stat să ajungă în faliment!

    Cum le-aş vinde? Obligatoriu prin bursă! Fie în întregime, fie măcar pachete semnificative din fiecare companie în parte! Aş împuşca astfel mai mulţi iepuri dintr-un foc: consolidarea pieţei de capital, creşterea culturii financiare a populaţiei, şi aş atrage atenţia investitorilor străini asupra României (aşa cum fac polonezii). În plus, voi aduce pe viitor mai mulţi bani la buget din impozitul pe tranzacţiile făcute la bursă.

    Şi nu m-aş opri aici! Aş scoate la vânzare toate casele, vilele, terenurile sau fondurile de vânătoare şi cele piscicole din patrimoniul RAPPS! Asta mi-ar aduce nu doar banii din vânzări, ci m-ar şi scăpa de cheltuielile cu întreţinerea acestora. Cheltuieli care sunt făcute acum de la buget, şi nu cred că mai este cazul să reamintim cât de uşor se lasă “prostit” statul la încheirea contractelor cu societăţile private. Dar şi mai important este că, puse la lucru în sistem privat, toate aceste active ar genera afaceri, profituri şi bani la buget.

    Şi pentru a rămâne la patrimoniul RAPPS, nu pot să nu aduc în discuţie clădirea Casei Presei Libere, pentru care sunt sigur că cel puţin Sorin Ovidiu Vântu (care are întregul trust Realitatea-Caţavencu în acest spaţiu) s-ar putea scormoni prin buzunare după ceva mărunţis! Ba cred că aş putea “licita” pentru a ridica preţul, pentru că Dan Voiculescu, Silviu Prigoană, sau alţi oameni de afaceri, “ar pune bid” măcar pentru o aripă din această imensă clădire.

    Şi asta mi-ar consuma în mod sigur prima parte a zilei! Şi cum mandatul meu este pentru 24 de ore, aş intra grăbit în cea de-a doua parte în sistemul sanitar! Este în faliment? Îl privatizez! Avem circa 450 de spitale îngropate în datorii de managerii numiţi politic! De cealaltă parte a baricadei, în sistemul privat de sănătate, avem întreprinzători care se chinuie să-şi construiască unităţi spitaliceşti, dar care fac un business ce creşte cu 20%-30% de la un an la altul. În această situaţie nu aş sta să mă gândesc decât la “cum” şi “cât de repede” pot da cel puţin două treimi din spitale pe mâna privaţilor! Cu banii din vânzarea acestora aş transforma cealaltă treime în aşezăminte sociale! Câţi bani aş lua? Greu de spus! Dar nu asta m-ar interesa în mod deosebit, cât mai ales faptul că voi ridica sistemul de asistenţă de sănătate la un nivel superior şi voi determina realizarea de investiţii care vor trage în sus PIB-ul. Voi câştiga însă mult mai mult din economiile făcute la buget, pentru că nici guvernul şi nici Casa de Asigurări de Sănătate nu vor mai plăti la preţuri de zeci de ori mai mari decât cele reale, aparatura, medicamentele, materialele de uz curent sau renovările clădirilor!

    În paralel cu privatizarea spitalelor aş stimula populaţia să-şi încheie asigurări private de sănătate prin subvenţionarea unei cote părţi din costuri şi prin deduceri de la plata impozitelor şi taxelor. Şi de ce nu, aş introduce un sistem de “bonuri de sănătate” după exemplul celor de masă!

    La fel aş face şi cu sistemul de învăţământ! E slab? Neperformant? Consumă resurse? Îl privatizez şi sprijin educaţia populaţiei prin acordarea de burse celor lipsiţi de posibilităţi financiare şi de garanţii guvernamentale şi stimulente fiscale (sau de orice altă natură) familiilor care vor să facă împrumuturi la bănci pentru trimiterea copiilor la studii! Aş introduce iarăşi în joc sistemul privat de asigurări şi pe cel bancar, şi aş contribui (eu – Guvernul) alături de părinţi la crearea unui fond bănesc pentru fiecare copil, exclusiv pentru şcoală. Nu m-aş da în lături să pun din buget chiar o treime din bani! Instituţiile private de învăţământ “s-ar bate” astfel în competitivitate pentru atragerea de elevi şi studenţi.

    Probabil că administraţia mi-ar da serios de furcă. Este oare supra-dimensionată? Sigur! Un guvern cu mai puţin de zece ministere este primul pas! Suficient pentru o ţară de dimenisunea şi condiţia României! Aşa aş reduce numărul de miniştrii, consilieri, secretari şi secretare, directori şi directoraşi! Cu acelaşi risc de a lovi în oamenii care m-au ajutat să vin la putere! Mi l-aş asuma şi aş trece şi mai departe la administraţia locală!

    Pentru ce avem nevoie de 42 de judeţe, cu 42 de prefecturi, 42 de prefecţi, sub-prefecţi, secretare, cu 42 de bugete de protocol? Adică o instituţie a prefecturii la aproxiamtiv 500.000 de cetăţeni! La ce bun 42 de direcţii sau structuri judeţene în instituţiile de control sau de autorizare ale statului? Nu sunt oare prea multe? Avem nevoie de 2.700 de comune, cu tot atâţia primari, şi cu mii de angajaţi?

    10 judeţe, cu 10 prefecturi, 1000 de comune, şi un sfert din direcţiile teritoriale ale instituţiilor de autorizare şi control ale statului ar fi mai mult decât suficiente! Aş reduce povara unui aparat administrativ supradimensionat şi aş consolida resursele disponibile. Asta ar elimina multe dintre aberaţiile adesea întâlnite, când un drum, conductă, sau un simplu şanţ începute într-o comună se termină brusc la marginea comunei vecine. Iar aceasta la rândul ei are un proiect de aceeaşi natură, care se încheie tot undeva “în aer” la hotarul unităţii administrativ teritoriale următoare.

    Ce facem cu primăriile şi prefecturile rămase goale după redesenarea unităţilor administrativ-teritoriale? Le vindem sau le închiriem, indiferent de preţ! Privatul va găsi sigur cea mai profitabilă destinaţie pentru respectivele spaţii! Aşa scap de cheltuielile de întreţinere şi mai aduc şi bani la bugetul noilor structuri administrative!

    Ce aş face cu banii (mai mulţi sau mai puţini) pe care i-aş încasa din vânzarea companiilor de stat, a patrimoniului RAPPS şi din vânzarea sau închirierea celorlalte spaţii (primării, prefecturi, etc)! I-aş concentra pe unul sau cel mult două proiecte de infrastructură! Nu aş sta mult pe gânduri pentru a alege finalizarea autostrăzii prin care să leg până la urmă Bucureştiul de litoral! Din restul de bani … aş adăuga măcar câteva din porţiunile ce lipsesc încă celebrei autostrăzi “Transilvania”! Aşa voi tonifica sectorul construcţiilor – şi nu prin contracte de asfaltare sau de înlocuire a bordurilor, cum se practică acum. Şi dacă aş rămâne în pană de cash, i-aş face pe români părtaşi la aceste proiecte! Fie prin acordarea dreptului de a subscrie acţiuni la companiile dezvoltatoare ale respectivelor proiecte, fie prin emiterea de obligaţiuni sau titluri de stat! În oricare dintre variante aş folosi piaţa de capital pentru a asigura accesul oricărui român interesat. BVB-ul şi Sibex-ul abia aşteaptă, iar fondurile de pensii private nu ar refuza un astfel de parteneriat.

    Ar fi foarte mult de lucru, dar la încheierea acestei ipotetice zile, nu mi-ar mai rămâne decât două lucruri de făcut: dublarea controlului vamal prin aducerea unei firme private (după model bulgăresc) şi introducerea amnistiei fiscale (aşa cum au făcut ruşii în urmă cu 10 ani). Şi pe ultima sută de metrii a mandatului meu de o zi, aş lua topul Forbes, şi pe primii 20 sau 50 de oameni din topul celor mai bogaţi oameni din România i-aş invita să facă parte dintr-o strutură numită ad-hoc “Consiliu Economic Consultativ”. Vom câştiga cu toţii dintr-un schimb de idei deschis!

    S-a făcut ora 12.00! La final de mandat i-aş invita pe cei 20 sau 50 de afacerişti români să ciocnim un pahar de şampanie! Poate nu vor veni toţi, dar eu mi-am făcut datoria de a încerca să aduc pe un făgaş comun interesele divergente care rup acum România în bucăţi. Asta o va putea face însă şi Prim-ministrul de mâine!

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: