COMENTARII LA : “REFLECTIILE LUI J.ATTALI”

Legat de observatiile lui dorucoarna , este evident ca globalizarea economiei mondiale creaza probleme in plus, in ce priveste promovarea unor actiuni coerente de corectare a efectelor negative ale pietei – lucru pe care l-a subliniat si Jacques Attali in analizele sale.

In legatura cu masurile luate de guvernul Romaniei, asa cum evidentiam in unele aprecieri anterioare, ele nu sunt de natura sa ajute la iesirea din criza; dinpotriva !

Reducerea salariilor si cresterea TVA au ca efect accentuarea saraciei si diminuarea consumului – fiind deci masuri care vor amplifica efectele crizei. Ele sunt masuri punitive asupra populatiei, cu un accentuat efect antisocial, dar si antieconomic.

In general, economistul american J.K. Galbraight sublinia intr-o lucrare a sa de la inceputul anilor ‘90 (“The Good Society” ) cu privire la reformele economice din fostele tari socialiste din centrul Europei, pe deoparte, ca “fetisul privatizarii ca solutie-miracol pentru  dezvoltarea lor economica este la fel de iluzoriu si periculos ca si ignorarea pietii.

Esentiala este nevoia abordarii echilibrate a functiei celor doua sectoare – public si privat – in orice economie moderna”.

Deasemeni, el critica ignorarea efectelor sociale ale politicilor si masurilor economice si intercorelarea lor. Finalitatea oricaror economii si a oricarei politici economice trebuie sa fie imbunatatirea vietii oamenilor si anume a celor multi .

El vorbea chiar despre “rolul pozitiv in viata economica a oricarei tari a veniturilor cele mai modeste”.

El constata ca “ cei saraci sunt obligati sa-si cheltuiasca toate veniturile; ei nu-si pot permite sa economiseasca, dar, prin aceasta ei contribuie la fluxul constant al cererii agregate” (adica la viteza de circulatie a banilor in economie). In timp ce “bogatii, din contra, isi pastreaza banii in diferite forme sustragandu-i astfel circuitului economic”.

De aceea, masurile care vizeaza sprijinirea si cresterea veniturilor celor saraci, nu este doar o masura sociala necesara si benefica, obligatie a oricarei guvernari, ci si un element esential de politica economica.

J.K. Galbraight  considera ca “cel mai eficient instrument fiscal de politica economica este impozitarea progresiva , ca si preocuparea pentru asigurarea unui salariu minim decent in economie”.

Acest principiu de politica fiscala este si corect, deoarece acei ce apeleaza si beneficiaza in mai mare masura de serviciile publice sunt tocmai cei cu venituri mari (ei circula mai mult pe sosele, folosesc mai multa energie electrica si termica, apa, servicii de salubritate, se folosesc de serviciile de sanatate publica, de invatamant si cultura, etc). Este deci firesc ca sa si contribuie prin impozite mai mari, la sustinerea publica a acestor servicii.

Incapatanarea cu care se cramponeaza actuala guvernare de cota unica este paguboasa pentru tara.

Este falsa ideea ca introducerea cotei unice ar fi asigurat crestere economica. Precum se stie, crestere economica sanatoasa, Romania a avut in perioada anilor 2000 – 2004, in conditiile existentei impozitarii progresive.

Nu s-au confirmat nici afirmatiile ca principiul cotei unice va scoate la lumina “economia subterana”, nici ca veniturile suplimentare ale celor cu venituri mari, prin reducerea cotei de impozitare de la 40% la 16% , vor fi investite in economie. Precum se stie, ele s-au concretizat doar in cresterea consumurilor parazitare – in cresterea importurilor de masini si ambarcatiuni de lux si constructii supradimensionate, costisitoare, cu materiale din import – care s-au reflectat in inrautatirea balantei comerciale a tarii.

97 Responses to “COMENTARII LA : “REFLECTIILE LUI J.ATTALI””

  1. emigrantul Says:

    Bun, si care sunt masurile concrete, de redresare a economiei Romaniei si imbunatatirea vietii celor multi, pe care le propune Ion Iliescu?
    Ce ar trebui sa faca guvernul tarii incepind de azi?
    As vrea sa vad un program pe puncte asemanator platformei CFSN.

    De exemplu:

    1) Renuntarea la cota unica si trecerea la impozitarea progresiva incepind cu 1 Sep. 2010
    2) Revenirea la TVA-ul de 19% de la 2 Oct. 2010.
    3) Abrogarea reducerii salariilor bugetarilor cu 25% incepind cu 1 Iulie 2010

  2. emigrantul Says:

    Citat Ion Iliescu:
    “Precum se stie, crestere economica sanatoasa, Romania a avut in perioada anilor 2000 – 2004, in conditiile existentei impozitarii progresive.”

    Cresterea economica, sanatoasa sau nu, este un parametru care nu are legatura directa cu nivelul de trai al majoritatii oamenilor.

    Asa cum se vede din diagrama de mai jos, perioada 2000 – 2004 nu se remarca drept una in care bunastarea oamenilor sa fi sporit de o maniera semnificatica. Singura crestere spectaculoasa a nivelului de trai s-a inregistrat in anii 2006 – 2008 fiind insa urmata de o prabusire si mai spectaculoasa in intervalul 2009 – 2010.

    Diagrama Nivelului de Trai asa cum a fost el perceput de oameni
    http://forum.softpedia.com/index.php?showtopic=669383&hl=

  3. Sibilla Says:

    MEDIATIZAŢI CA SĂ NU SE MUŞAMALIZEZE !!!

    Încă o tragedie ce va fi muşamalizată şi tot NU mă aude nimeni :( …
    Câte drame ar trebui să se mai petreacă în * protecţia copilului * din Caraş-Severino, domeniul Naşului Sorinache Frunzăverde pentru ca cineva să o măture pe Ana Vasile protejata CJC-S ??? Câte, oameni buni şi de ce şi până când ??

    Caraş-Severino – * protecţia copilului * a găsit vinovatul: o copilă aflată-n moarte cerebrală !!!
    http://www.caon.ro/stiri/im:caon:news-caras/articol/tragedie-la-brebu-nou/cn/news-20100709-12512444

    Am tot scris, am emis numeroase semnale, o fac şi acum… Managementul defectuos, neregulile din protecţia copilului şi anume : proasta gestionare a resurselor umane, financiare şi materiale, duc la tragedii !!!
    De ce a trimis Centrul de Plasament * Speranţa * din Reşiţa copii în tabără FĂRĂ cadru medical ?? De ce Ana Vasile, director al DGASPC Caraş-Severin vorbeşte despre anchete interne şi nu şi de aspecte cum ar fi : personalul insuficient, numărul cadrelor medicale NU acoperă 3 ture, program de tabără 24 cu 24 de ore de supraveghere nici atât… de ce a măturat * sistemul * oamenii care chiar au pus suflet şi şi-au făcut meseria în schimb acelaşi * sistem * a păstrat rubedenii, nemoşaguri, pretenari, de ce nu se reconoaşte că Centrul * Speranţa * a fost cândva pe locul II pe ţară, model pentru instituţiile de ocrotire, apoi, după 1998… a început sfârşitul şi, an de an s-au tot rupt verigi, au luat-o toate razna… de ce nu aude nimeni că ceva e putred în ograda DGASPC Caraş-Severin din moment ce presa centrală şi locală au tot semnalat diverse nereguli… Numai * Împăratul * Sorinache Frunzăverde s-a încăpăţânat să NU audă, să-şi menţină protejata, loaza, la conducere şi asta dovedeşte că e şi el unul din cei de * succesuri *.. Aşa cum Frunzăverde e Piază Rea pentru judeţul Caraş-Severin, Ana lu Vasile, fostul procuror închis o perioadă ( pentru mită ), piaza rea a ceea ce ar trebui să fie protecţia copiilor… scapă-ne Doamne!!
    ???????
    * „În tabără sunt şase cadre didactice care-i supraveghează pe copii. Vom declanşa o anchetă să vedem ce s-a întâmplat”, a spus directorul adjunct al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Caraş-Severin, Virgil Popa. *
    Care 6 ( ??!!! )… POATE ACUM, DUPĂ… si cum se poate afirma citez * cadre didactice *, tovarăşe Popa ??!! Egal cu ZERO toate anchetele DUPĂ orice tragedie şi incalificabilă lipsa prevenţiei, aspect despre care NU se murmură, îngaimă , nimic şi aceasta pentru că… * mizilice *, * nimicuri * de acest fel NU interesează, altfel, tragedia NU se petrecea. Şi iarăşi a fost scos la înaintare Popa Virgil, Ana Vasile, deh… e Şefă, * Duuuoooamna *, cum agrează să fie alintată de toţi cei care nu mişcă-n front…
    Doamneeeee…. auzi acilea, 6 * cadre didactice *, hai nu zău… Pe cuvântul vostru de * onoare * ?… Mă scuzaţi, zuitai că nu ştiţi ce e Onoarea şi de Adevăr n-aţi auzit!
    Despre care bordură vorbiţi că-n interiorul taberei Brebu Nou NU sunt borduri, în afara incintei taberei, pestradă, da, sunt borduri…. unde s-a lovit copila ???
    Nu ştim dacă acest caz cutremurător va fi mediatizat aşa cum se cuvine, dacă va plăti cine trebuie, adică, nu vor fi găsiţi vinovaţi ca de obicei cei fără de vină… nu ştim dacă se va muşamaliza sau nu această tragedie, nu ştim…
    Singurul lucru pe care îl ştim cu certitudine e că protejata * Ayatolahului * Frunzăverde, directoarea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Drepturilor Copilului, personajul Ana Vasile NU îşi va da nici acum demisia ! Ar trebui să aibe Demnitate, ori duduia habar NU are ce e aceea, punct.
    Să fie limpede, NIMENI NU AFIRMĂ CĂ cei doi supraveghetori ai copiilor instituţionalizaţi aflaţi în tabără la Brebu Nou, respectiv instructorul de educaţie extraşcolară Ion Albai şi juristul Valentin Mureşan sau duduia Ana Vasile ar fi vrut să se petreacă această tragedie, nimeni nu spune că ei ar fi vinovaţi, dar…. se pune fireasca întrebare : CE AU FĂCUT/N-AU FĂCUT CA SĂ PREÎNTÂMPINE-PREVINĂ TRAGEDIILE, ACCIDENTELE ??? Aceasta e CHEIA şi… să nu uite tovarăşul Frunzăverde că biata copilă e victima inconştienţei … peştelui care de la cap se împute!
    Un suflet nevinovat, o copilă de doar 14 ani, Denisa… în moarte cerebrală ! Neglijenţa, supraveghere… s-a văzut cum… şi aceasta DIN NOU una din dramele din ograda protecţiei copilului Twin Peakse-ului cărăşean ce se făleşte cu personaje de pomină gen * Ayatolahul * Frunzăverde şi * Duuuooooamna * Ana Vasile, protejata Consiliului Judeţean Caraş-Severin care… NU răspunde niciodată pentru nimic din orice s-ar întâmpla. În Caraş-Severino, copiii instituţionalizaţi sunt NU suflete, ci, numere de dosare, masă de manevră şi aceasta e de fapt tristeţea, realitatea, tragedia !!!!
    Să NU vă ierte Dumnezeu pe cei vinovaţi , oricare ar fi… !
    Şi eu zic că Doamne, Doamne NU a uitat nici de sufletul lui Hendre, ori de alte suflete care au suferit… copii, tineri, vieţi care, depind de… * oameni *, de rudele şefilor, de pile şi relaţii, de…
    DENISA… un suflet, băi * protecţia copilului * din Caraş-Severino , un suflet, NU un număr de dosar, nemernicilor !
    DGASPC Caraş-Severin NU a acordat niciodată atenţie prevenţiei, prioritare au fost mereu : protejarea imaginii unor * dive *, protejarea imaginii instituţiei, ascunderea mizeriilor sub preşuri, tăcere dincolo de ziduri, să nu răzbată nimic din * secretele * cetăţilor conduse de clientela politică a * Împăratului * … hoarda de nemoşaguri din Valea Denii sau Bozovici sunt * succesurile * cu care defilează * protecţia copilului *…
    O viaţă pe conştiinţa unor personaje, indivizi fără de Dumnezeu şi fără de suflet!
    DENISA, 14 ani….
    Zice şefimea * protecţiei copilului * din Twin Peakse-ul cărăşean că : * Denisa era un copil neastâmpărat … * şi uite cum au găsit vina … s-au spălat ca de obicei pe mâini, practică împământenită în ograda * protecţiei *…
    Orice copil ARE DREPTUL să fie neastâmpărat, voi NU aveţi dreptul să vă ascundeţi lipsa abilităţilor, greşelile şi duhoarea mizeriilor, NU aveţi dreptul să vă scuzaţi inconştienţa şi nepriceperile, incompetenţa acuzând… CULMEA… un copil de 14 ani în comă cerebrală !!!
    SĂ NU VĂ IERTE DUMNEZEU !

    UFFFFFF !!! :(
    http://sfinx777.wordpress.com/2010/07/09/caras-severino-protectia-copilului-a-gasit-vinovatul-o-copila-aflata-n-moarte-cerebrala/

    Din Caraş-Severino, strig din nou : UPOMOCI !!!

  4. partidulpoporuluiotv Says:

    IMPOZITAREA PROGRESIVA E SOLUTIA ROMANIEI.BOGATII NU AU FOST ATINSI DE CRIZA,DOAR SARACII SI PENSIONARII.

    O SOLUTIE TREBUIE SA EXISTE,ALTA DECAT CEA PROPUSA DE BOC-BASESCU!

  5. dorucoarna Says:

    Va multumesc pentru amplul raspuns, Domnule Presedinte, si coroborand se intelege ca in aceste vremuri deosebit de complexe prin numarul si amploarea problematicilor, oamenii politici trebuie sa-si dea intrega masura a deschiderii in abordarea actului guvernarii.

    Aici si acum insa, guvernantii Romaniei inteleg sa dea exemplul nefast al intregii ingustimi pe care, nu politicienii, nici omul simplu nu si-l poate permite.
    Este un lux la care toate tarile au renuntat, acela de a studia “experimental”, la scara nationala, efectele unor decizii aleatorii ori simpliste, naive.
    Insasi dictatura reprezinta calea tentanta dar si cea mai iluzorie si neproductiva, intotdeauna, dar cu atat mai mult acum, cand nimeni nu poate cuprinde, daramite intelege si opera cu atata informatie complexa.

    Mai este insa un aspect important: lipsa Romaniei din zonele unde se dezbat si se iau decizii zonale ori globale, tot din ingustime, face ca solutiile ce se vor degaja si aplica ori impune, sa nu reprezinte si interesele noastre! Dincolo de joaca de-a TVA-ul, guvernantii ar mai avea destule de facut. Dar cum sa le ceri perspectiva cand ei nu cuprind nici macar peisajul inconjurator si actual?

    Domnule Presedinte, eu cred ca modul in care trece o tara prin conjunctura aceasta reprezinta strict masura guvernantilor sai. Punct. Nu poti insista pe expertiza si pricepere universala, chiar dincolo de prevederile constitutionale, cand rezultatele si abordarile se dovedesc a fi nule prin naivitatea lor.

    Norocul, in fapt sansa, este ca Romania are rezerve serioase si performante, si sa speram ca acestea vor avea cat mai curand ocazia, si datoria, sa repare.

  6. Victor Says:

    Jigodia Grigore Cartianu care si-a facut un scop in viata-i meschina din a-l discredita pe Ion Iliescu, dupa ce a primit un raspuns binemeritat de la Mihail Gorbaciov la intrebarea tendentioasa ” cum se explica numarul mai mare de turisti rusi in decembrie ’89 comparativ cu decembrie ’88”, deci dupa ce a fost pus la punct in repetate randuri, are tupeul sa pretinda ca el nu sustine teoria cretinilor care pretind ca in ’89 romanii nu au facut o Revolutie. Atunci ce dracu incearca sa spuna? Daca tu pretinzi ca rusii au trimis oameni in Romania la acel moment nu este logic ca insinuezi ca acei cativa turisti au facut Revolutia? Altminteri insusi Ion Iliescu nu contrazice nicidecum prezenta numeroasa in Romania a agentiilor de spionaj din diverse tari. Dar astia au facut Revolutia? Cativa spioni? Si mii daca ar fi fost, cum poti sa sustii o teorie impotriva evidentelor? Atunci Ceausescu a fost inlaturat de sute de mii de muncitori iesiti in 22 Decembrie imediat dupa ce tinerii fusesera imprastiati in urma manifestatiei de la Inter. Gorbaciov i-a dat mai multe raspunsuri ca sa inteleaga retardatul dar incurajat de alta sluga a lui Basescu respectiv Nasul, se pare ca nu a inteles. Apropo de Nasul alt meschin, care si-a inceput iterviul pe care i l-a acordat fostul lider sovietic cu minciuna conform careia el este un tip sarac un biet jurmalist ceea ce este o minciuna. Este un speculant ordinar care s-a umplut de bani cantandu-i in struna betivului de la Cotroceni. Legat de asta din urma comportamentul lui este tot mai asemanator cu cel al hotilor de buzunare care opereaza in mijloacele de transport in comun. Cand sunt prinsi cu mana in buzunarul omului incep sa tipe si sa injure ba mai il iau si la bataie pe pagubit. Pe aceeasi schema Basescu facand poze pe la oamenii ramasi fara case in urma inundatiilor si-a permis sa-i faca mincinosi pe cei care se plangeau de hotia primarilor… Un derbedeu.

    Legat de romani as spune ca suntem un prost exemplu pentru intreaga comunitate civilizata. Daca la noi merge ca un derbedeu sa ne ia banii pentru a se imbogati el si fii-sele, pentru a cumpara hoteluri, banci si case in valoare de miliarde de Eur peste hotare, de ce aceeasi reteta nu s-ar putea aplica la scara larga. Basescu poate reprezenta un model si pentru alti dementi, alti lideri hoti carora le vin in cap idei de a se imbogati batandu-si joc de prorpiile popoare in spatele unei pretinse democratii. Consider ca suntem datori sa facem ceva.

    • globetrotter58 Says:

      Buna Victor,
      Lasand supararea ta la oparte … iti spun si te intreb
      1. NU A FOST REVOLUTIE … a fost o oportunitate RATATA de a face revolutie … revolutia ar fi avut FINALITATE in excluderea comunistilor si a MENTALITATII comuniste … DAR OAMENII NU S-AU SCHIMBAT asa ca NU POTI VORBI DE LUCRURI DE NEINTELES PENTRU MAJORITATEA COVARSITOARE A ROMANILOR ( si anume LIBERTATE INITIATIVA DREPTATE RESPECT …) si ca atare ATAT CEI CARE AU CONDUS / CONDUC ROMANIA AU FOST / SUNT DIN CATEGORIA COMUNISTI SAU SECURISTI IAR populatia (prostimea cum spui tu) are aceleasi idei (statul sa-mi dea, statul sa faca) …
      deci SOCIETATEA ROMANEASCA A RAMAS ACEIASI CA SI INAINTE DE DEC ’89.
      Imi aduc aminte de un film al genialului SCORSESE … SHUTTER ISLAND si intrebarea din final : “Oare ce e mai greu … sa traiesti ca un ZOMBI sau sa mori ca un OM CORECT?” … romanii, de 65 de ani au ALES SA TRAIASCA CA .. ZOMBI si ca urmare dupa atata timp E IMPOSIBILA O SCHIMBARE ..
      asa ca te intreb si eu … TU CE ALEGI.
      P.S.
      1 – legat de impozite corect sa fie proportionale cu castigul DAR TREBUIE SI O RASPLATA NU … eu sunt pentru considerarea statului ca o societate pe actiuni … impozitul fiind o cumparare de actiuni … diferenta e ca exista o valoare minima obligatorie … dar cine vrea sa plateasca mai mult (impozit) n-are decat … CE CASTIGI ? VOTUL SA NU MAI FIE EGAL CI ca la o societate pe actiuni SA FIE PROPORTIONAL CA PONDERE CU IMPOZITUL PLATIT … un om care plateste cateva zeci de milioane impozit sa aiba o alta pondere decat unul care plateste cateva mii … iar cei care stau pe spinarea statului … WELFARE SA NU AIBA DREPTUL LA VOT … (impozit platit = 0 … DREPT DE VOT = 0)
      si nu ar mai conta atat de mult votul celor de jos caci un OM care nu castiga NU E CAPABIL sa-si asigure viata lui CUM CREZI CA ARE O JUDECATA BUNA? dece votul lui sa fie EGAL cu al unuia care stie sa castige deci il duce capul mai mult decat pe primul (evident exclud cei ce fura aceia tot la zero sunt! – puscarie) ?
      – cat priveste FISCUL – tot angajati ai statului nu ? ala e hotie in Romania in lumea LIBERA stii cum se zice : “DE MOARTE SI DE FISC NU SCAPI!” daca ar fi si in Romania lafel nu ati duce lipsa de bani la buget …
      NU TE-AI SATURAT DE EGALITARISM ? priveste in sus daca AI INCREDERE IN TINE nu te lasa scufundat in MOCIRLA NEPUTINTEI …
      cei care se bazeaza in politica lor pe cei neputinciosi SUNT DOAR EXTREMISTII SI ANARHISTII … FERESTETE DE EI!
      numai bine

  7. Victor Says:

    PS. Cat despre teoria conform careia “Ion Iliescu a furat Revolutia” cu peste 85% din voturile romanilor, hai sictir Cartianule! Sper sa citesti! Banuiesc ca ai explicatii si pentru asta, numai pentru faptul ca esti agramat si ai dificultati de exprimare nu ai explicatii!

  8. amycommunications Says:

    Vă mulţumesc mult pt.informaţie! Îmi sunt de mare ajutor, însă chiar nu am timp să fiu informată atît cît îmi trebuie şi vreau! Ajutaţi-mă toţi să am succes în tot ceea ce fac..fiindcă, printre altele-aşa cum aţi văzut şi la concertul lui Eros , sunt convinsă că dreapta şi stînga trebuie să înflorească..fără ‘centrări şi ţigănii-mahalagisme-fufe, puştani, popi etcaetera. O seară bună să avem!

  9. Ambasadorul R P Chineze a donat 5000 de dolari pentru victimile inundatiilor « Hai ca se poate! Says:

    […] „Ca diplomat şi ca prieten al poporului român, aş dori să exprim prin acest gest sentimentele de solidaritate faţă de cei aflaţi în nevoie&#8… […]

  10. Theodora Says:

    http://theodora0303.wordpress.com/2010/07/12/ambasadorul-r-p-chineze-a-donat-5000-de-dolari-pentru-victimile-inundatiilor/
    Ambasadorul Republicii Populare Chineze, Excelenta Sa Liu Zengwen, a făcut o donatie in nume personal, în valoare de 5.000 dolari, pentru victimele inundatiilor din tara noastra.
    Suma de bani a fost depusa în conturile Crucii Rosii Romane.
    „Ca diplomat şi ca prieten al poporului român, aş dori să exprim prin acest gest sentimentele de solidaritate faţă de cei aflaţi în nevoie”, a declarat E.S. Liu Zengwen.
    Va multumim pentru solidariate domnule ambasador!

  11. George Serban Says:

    Dragii mei prieteni – voua, ma adresez, in primul rand! -,
    domnilor Crin Antonescu, Adrian Nastase, Victor Ponta si alti lideri, care credeti ca da bine sa repetati ce spune seful, stimati comentatori tv, mai mult sau mai putin neaveniti,
    incercati sa ascultati, timp de 7 zile, cum se aude … tacerea si veti fi surprinsi sa vedeti ce alianta puternica, durabila si eficienta, mortala pentru criptofascismul portocaliu, vor face PNL, PSD si PC. Daca asta vreti, cu adevarat?!
    In multe imprejurari, tacerea nu este doar inteleapta, este si odihnitoare. Si, este o realitate, multi dintre noi sunt foarte obositi
    Fiti siguri ca avem aceleasi interese. Diferenta este ca eu cunosc mult mai bine dusmanul.

  12. emigrantul Says:

    Din “beneficiile” globalizarii

    Circa 200 milioane euro, “bani negri” deţinuţi de 1.147 cetăţeni italieni în România, au părăsit ţara noastră cu destinaţia Italia, între 15 septembrie 2009 şi 30 aprilie 2010, au constatat autorităţile fiscale de la Roma. În urma încheierii perioadei de amnistie fiscală, în care evazioniştii au fost invitaţi să-şi aducă banii ascunşi peste hotare, oficialii italieni au fost surprinşi să descopere că România se înscrie pe o listă neoficială a “paradisurilor fiscale”. De aici au ajuns 0,19% din cele 104,5 miliarde euro care au intrat în Italia, respectiv 12% din totalul remiterilor din România în străinătate, potrivit statisticilor BNR. IGP va verifica informaţiile din Italia şi eventuala existenţă a unor infracţiuni în spatele acestor “bani negri”. Trezoreria italiană a luat impozite de 5,6 miliarde din totalul banilor aduşi în ţară, aplicând, de-a lungul a trei perioade, impozite de 5, 6 şi 7%.”
    Sursa: http://www.gandul.info/news/cum-au-scos-1-000-de-italieni-din-romania-200-milioane-de-euro-bani-negri-6550524

    Pun pariu ca cele 200 milioane Euro scosi din Romania sunt bani facuti, de cei 1147 italieni amnistiati fiscal, de pe urma pagubirii tarii noastre (indeosebi a bugetului de stat) si nu reprezinta sume cistigate in alta parte si tinute doar ascunse o vreme in Romania.

    Ca sa inchei, stie cineva citi bani au intrat in tara, pe intervalul 15 septembrie 2009 – 30 aprilie 2010, de la romanii care desfasoara diverse activitati peste granite?

  13. Mihnea Georgescu Says:

    S-a mai stins o Stea, domnule Preşedinte… Se duc Valorile, rămânem cu maneliştii şi cu non-valorile…

    http://mihneazgeorgescu.wordpress.com/2010/07/14/soc-madalina-manole-a-incetat-din-viata/

  14. mediamanastur Says:

    NOI NU AVEM NEVOIE DE GLOBALIZARE,CI DE CARACTERE IN TARA NOASTRA!

  15. Ovidiu Says:

    CUTREMURATOR MADALINA MANOLE S-A SINUCIS DE ZIUA EI
    Dumnezeu s-o odihneasca!!

  16. Romania azi 14 iulie 2010 « Hai ca se poate! Says:

    […] “În Franţa, dacă s-ar fi făcut ce s-a făcut aici, vă asigur că am fi avut milioane de oamen… Dacă am fi scăzut salariile cu 25% în sectorul public am fi avut manifestaţii enorme. Aici mi se pare ca oamenii sunt foarte, foarte calmi” […]

  17. emigrantul Says:

    Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, joi, în şedinţa CExN, la Piteşti, că stilul lui Crin Antonescu este “puţin obraznic”, pentru “un puştan fără prea multă experienţă politifcă” şi că preşedintele PNL “s-a trezit pe cai mari”.
    Sursa: http://www.mediafax.ro/politic/iliescu-antonescu-are-un-stil-putin-obraznic-pentru-un-pustan-fara-prea-multa-experienta-politica-6571457/

    Da, Crin Antonescu este un obraznic insa nici Victor Ponta nu se lasa mai prejos, asa cum rezulta din numeroasele sale declaratii de smecheras din care redau citeva mai jos.
    Am inceput deja sa-mi pun intrebarea: “Care din actualii politicieni, aflat pe atunci in functia de sef de stat, va avea nenorocul sa fie executat ca prim parazit capitalist al tarii in ziua cind comunismul va reveni la putere in Romania?” In mod sigur individul in cauza traieste, are peste 35 ani si este un “politician” cunoscut. Cine sa fie?

    Declaratii apartinind lui Victor Ponta
    “-Ponta: Dacă am fi în locul lui Boc, Berceanu, Videanu, sper că am fura mai puţin
    -Ponta: Domnule Boc, realmente sunteţi căzut în cap
    -Ponta: Geoană nu este supărat pentru că a lăsat datorii, ci pentru că s-a aflat despre ele
    -Ponta: Băsescu îşi bate joc de Boc. Îl va arunca după ce-şi termină sarcina de kamikaze
    -Ponta: Flutur să nu mai mintă şi să nu mai fure
    -Ponta: PDL, susţinut de Băsescu, promovează sistemul mafiot clientelar
    -Ponta: Eu, spre deosebire de Ludovic Orban, gândesc înainte să vorbesc
    -Ponta: Băsescu ştia că miniştrii PDL sunt corupţi, de aceea i-a pus acolo
    -Ponta: Băsescu “le-a dat ţeapă” celor de la UNPR că va fi făcută remaniere după moţiunea de cenzură
    -Ponta: Şeitan, nefiind informat, mai spune adevărul
    -Ponta: În afară de forţele de ordine de la Cotroceni, Băsescu nu mai are alţi apărători
    -Ponta despre Dan Diaconescu: Eu personal sunt solidar cu orice jurnalist supus unei acţiuni juridico-politice
    -Ponta: Dacă sunt baron fiindcă îi apăr pe oamenii care au muncit cinstit, sunt mândru că sunt baron
    -Ponta: Anastase îl dădea pe Boc la telefon unor parlamentari să le promită avantaje ca să voteze
    -Ponta: Nesimţit este domnul Boc, a spus că nu se atinge de salarii şi pensii şi acum le taie
    -Ponta: Din cei ce au câştigat după alianţa PSD cu PDL mai sunt doi în funcţii:Geoană şi cumnatul lui
    -Ponta: PDL conduce pentru că PSD şi-a dat autogoluri, mingea a intrat în poartă cu ajutorul vântului
    -Ponta: A existat un plan de distrugere a PSD, deoarece lui Băsescu i-au luat zeii minţile
    -Ponta: Reacţia lui Voinescu seamănă cu a lui Goebbels şi a propagandiştilor lui Mussolini
    -Ponta: Boc şi Anastase sunt precum Dăscălescu şi Suzana Gâdea”

    Sursa: situl Mediafax

  18. vasiler Says:

    In Cluj-Napoca pe ceva vreme ieri domnule presedinte.Ce spuneti, de ce va voi posta pe blog? Au castigat la cluj tot Tertetul Rus, Dancu, Puscas, Remus Lapusan?:
    “Ioan Rus: Gabriel Oprea este cel mai bun ministru pe care Armata îl putea avea

    Prima pagină Vineri, 16 Iulie 2010

    Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Oprea s-a aflat ieri la Cluj-Napoca, unde a acordat diplome de onoare cîtorva personalităţi, printre care şi colegi de ai săi de partid, şi a inaugurat spaţiul nou renovat la demisolul Cercului Militar.

    Ministrul Oprea s-a întîlnit cu noua conducere a Diviziei 4 Infanterie “Gemina” şi cu personal militar şi civil din cadrul comandamentului diviziei şi unităţilor subordonate şi cu rezervişti. Întîlnirea a avut loc în Sala de festivităţi a Cercului Militar Cluj-Napoca, la eveniment luînd parte şi reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene, ai instanţelor militare, Poliţiei, Jandarmeriei dar şi oameni de afaceri. Cu această ocazie ministrul Apărării a acordat diplome de onoare cîtorva personalităţi clujene, unor instituţii şi asociaţii militare dar şi unora dintre colegii săi din UNPR. Potrivit ministrului, diplomele au fost acordate în semn de apreciere pentru sprijinul acordat Armatei Române. Printre cei care au primit cîte o astfel de distincţie se numără prefectul Florin Stamatian, subprefectul Vasile Cozma, primarul Sorin Apostu, preşedintele Consiliuliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, deputatul UNPR Vasile Soporan, fostul ministru de Interne, Ioan Rus, fostul ministru de Externe, deputatul UNPR Cristian Diaconescu, fostul ministru din Guvernul Năstase, Şerban Mihăilescu, sociologul Vasile Dîncu. Au mai primit diplome de onoare Asociaţia Veteranilor de Război, Asociaţia Cadrelor în Rezervă şi Retragere, Divizia 4 Gemina şi Mitropolia Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului. Ministrul Oprea le-a amintit militarilor clujeni că s-a luptat pentru ca pensiile militarilor să rămînă neafectate, preci
    zînd că va încerca să facă demersuri ca şi fondul de salarii din sistemul de apărare a ţării să revină cu 25 la sută.
    Ministrul Apărării le-a cerut militarilor să fie uniţi pentru a trece momentele cu care se confruntă ţara. ‘’Să ştiţi că în momentele de criză economică mondială nu rezolvi nimic nici cu demagogie nici cu discuţii. În momente grele românii trebuie să se adune, trebuie să se unească ca să putem depăşi aceste momente grele pentru poporul român’’, a spus Oprea, precizînd că armata poate da un exemplu de solidaritate şi unitate în aceste vremuri grele.
    Preşedintele de Onoarea al UNPR, Cristian Diaconescu a declarat, la primirea distincţiei, că este o onoare pentru el să primească o astfel de diplomă, precizînd că în cei 20 de ani de muncă în slujba ţării nu a primit pînă acum de la vreuna din instituţiile statului român vreun semn de apreciere.
    Ioan Rus a declarat la primirea diplomei că îl cunoaşte foarte bine pe ministrul Gabriel Oprea, precizînd că pe lîngă un ‘’vagon de defecţiuni’’ pe care le are acesta, mai are cîteva calităţi printre care ‘’respectul faţă de valorile naţionale şi respctul faţă de valorile armatei. ‘’Cred că în acest moment, din punct de vedere al Armatei, Oprea este cel mai bun ministru pe care Armata îl putea avea’’, a spus Rus.
    Printre cei care au fost distinşi de ministrul Oprea se numără şi deputatul UNPR Şerban Mihăilescu. Acesta a subliniat rolul pe care Armata Română l-a avut la aderarea României la NATO, precizînd că fără această integrare şi fără efortul Armatei Române de a se restructura în acel context nu era posibilă primirea în UE. Mihăilescu le-a spus militarilor şi rezerviştilor prezenţi în Sala de festivităţi a Cercului Militar că face parte dintr-un partid care nu are mai mult de trei luni de activitate, dar cu toate acestea UNPR are forţă parlamentară ca UDMR. El a mai ţinut să menţioneze că UNPR se va bate în continuare pentru tot ce înseamnă drepturile militarilor şi ale Armatei Române.
    După manifestarea din Sala de festivităţi, Oprea a inaugurat spaţiul nou renovat de la demisolul Cercului Militar. Aici se vor desfăşura activităţile rezerviştilor şi cadrelor active din garnizoană.
    C.P.
    Sursa:Faclia din clujde ieri
    Ei ce spuneti?

  19. fragmentariumpolitic Says:

    Clientelismul, un risc de securitate sociala

    In situatia actuala, de dezastru national fara precedent (cred ca „baietii” astia democrat-liberali i-au depasit pana si pe national-comunisti la acest capitol !), chiar nu este nevoie de nicio masurare sociala (cu teoretizari adiacente despre marja de eroare, validitate etc.), pentru ca atat procesele si tendintele socio-economice cat si perceptiile si asteptarile populatiei privindu-i pe principalii actori politici au devenit atat de pregnante, incat acestea ar putea fi vazute si cu ochiul liber, cum se spune. Cu toate acestea, doua date statistice din rezultatele cercetarii de teren mentionate de PSD (http://nastase.wordpress.com/2010/07/16/la-bascov-si-la-vulturesti-in-arges/) ar merita o atentie mai aparte, pentru posibilul lor rol indicativ de “turnesol” politic si ideologic.

    Este vorba, in primul rand, de procentul de 9% din populatie care considera ca Romania se indreapta intr-o directie buna. Cand aproape toata lumea o duce greu, fiind atinsa de morbul austeritatii, cine sunt “intangibilii”, pe care afundarea in criza nu-i deranjeaza, ci dimpotriva ?!… Certamente, acest scor se refera (cel putin partial) la clientela politica, pentru ca numai aceasta ar fi in stare sa emita o astfel de apreciere restransa, in vadita contradictie cu realitatea economica si sociala. In mod evident, Romania clientelara nu-i Romania sociala, deoarece prima opereaza exclusiv cu criteriul ideologic al dreptei, respectiv al intereselor de grup, in dispretul celor ale majoritatii.

    O fi mult, o fi putin 9% clientelari ?!… Eu cred ca este un indicator alarmant, daca avem in vedere ca, in cele mai multe dintre cazuri, acesta ar putea foarte bine sa fie asimilat cu cel care ilustreaza nivelurile coruptiei, evaziunii fiscale si infractiunii economice la nivel inalt (inclusiv de crima organizata), care cresc la adapostul scutului legislativ si fiscal al puterii portocalii. Din punct de vedere al securitatii sociale, o asemenea rata ridicata de clientelism reprezinta o amenintare de mare risc la adresa clasei de mijloc (prin subtierea sistematica a acesteia) si a celor defavorizate (ale caror randuri le ingroasa in mod dramatic).

    Un al doilea scor al sondajului evocat, care ar putea ascunde semnificatii mai greu decelabile, il reprezinta procentajul de 20% al celor favorabili cotei unice. Neindoielnic, in rata acestora este inclusa, in totalitate, cea a clientelistilor sus-pusi, de 9%, pentru care viitorul suna bine, care tin cu dintii de cota unica (de care trag pentru a o duce cat mai in jos) si fug ca dracul de tamaie de impozitarea progresiva (lasand povara costurilor crizei si/sau a celor sociale, ecologice, de infrastructura, cu sanatatea, educatia etc. pe seama cetateanului si a statului, adica a noastra, a tuturor). Diferenta de 11% , in cadrul categoriei de unicotanti, provine, cel mai probabil, din middle class, si reprezinta victimele colaterale ale revolutiei portocalii, in ale carei mituri nu au reusit sa desluseasca agresiunea crescanda a carei tinta a fost, in ultimii sase ani, care a imputinat-o drastic, in favoarea clientelei portocalii. In acelasi timp, unicotantii din clasa mijlocie ar putea reprezenta o rezerva electorala pentru social-democrati, in masura in care acestia din urma vor sti sa risipeasca vraja ideologica a dreptei privind falsul liberalism al cotei unice, care a devenit o frana in calea corectarii deficitului bugetar si a relansarii cresterii economice.

  20. popalumi Says:

    “Finalitatea oricaror economii si a oricarei politici economice rebuie sa
    fie imbunatatirea vietii oamenilor si anume a celoreti multi.”ei
    Dvs., d-le Ion Iliescu, si domnul A. Nastase, faceti parte din acei oameni
    rari care vin la intiln ir.ea faliilor tectonice ale istoriei.
    DAR NOI? Citeodata , imi vine sa va spun sa ne tineti de mina pe fieca-
    re, ca sa stim sa mergem ,sa nu ne pierdem.

  21. Mihnea Georgescu Says:

    MIŞCĂRI DE TRUPE ÎN TABĂRA DREPTACILOR. APROPIREA FIREASCĂ DINTRE PNL ŞI PDL

    Se pare că “fraţii despărţiţi” de la PDL şi PNL încep să reînnoade legăturile fireşti pentru cele două partide mari de dreapta de pe scena politicii româneşti. Mereu am spus-o: avem nevoie de două mari partide – unul de stânga şi celălalt de dreapta pe scena politică românească. Tertium non datur. PDL-ul trebuie să-şi clarifice substanţa doctrinară, să se lepede de Satana stângistă şi să fuzioneze, finalmente, cu un PNL reformist, eliberat de fantomele trecutului, ale nepotului Ghizelei sau ale fiului adoptiv al lui Amedeo.

    Estimp, prevăd că Aripa dură a PDL – recte Berceanu-Blaga-Videanu-Prigoană – vor realiza o apropiere firească faţă de PSD-ul matcă, “din care toate au venit şi în care toate se vor întoarce…” În definitiv, din Mantia lui Iliescu au ieşit cu toţii în sălbaticii ani ’90, pe vremea FSN-ului… doar că Băsescu s-a înstrăinat de poporul pedelist, a început să aibă aere de şef şi să promoveze lingăi incompetenţi precum Boc…

    Cezar Preda are dreptate – viitorul aparţine celor duri. Se prefigurează două mari partide – unul pe stânga şi unul pe dreapta, acul balanţei va fi reprezentat în 2012 de Partidul Poporului al lui Dan Diaconescu, pe care îl văd viitorul Prim Ministru al României, sub prezidenţiatul Superbei Doamne Elena Udrea. Estimp, PSD-ul se va încălzi pe margine şi va face opoziţie de operetă sub bagheta lui Victor Ponta, laolaltă cu dezertorii pedelişti Blaga-Videanu-Bercenu-Prigoană. Nu şi-a exprimat oare Victor disponibilitatea de a primi în Partid aceste “cozi de topor titoiste”?

    Şi apoi, Cristian Diaconescu, făcut Om de Adrian Năstase, precum şi Generalissimul Oprea, au Micky Şpagă, omul de casă al Titanului din Zambaccian, deveniţi brusc inutili în urma fuziunii fireşti PDL-PNL se vor întoarce în Kisselef şi vor cerşi un os de ros, vor linge acolo unde au scuipat ca nişte iude…

  22. Mihnea Georgescu Says:

    Domnule Preşedinte,

    A murit Mircea MICU. Dumnezeu să-l odihnească!

    http://inertiaexpresia.wordpress.com/2010/07/19/in-memoriam-mircea-micu/

  23. rhorvath Says:

    In calitate de ziarist de investigatii am cerut diferitelor agentii occidentale acces la documentele strict secrete ( nedesclasificate ) legate de spionajul sovietic si est -european .

    PRESEDINTELE TRAIAN BASESCU A FOST AGENT AL SECURITATII
    SPECIALIZAT IN SPIONAJ INDUSTRIAL SI MILITAR.
    si a urmat doua luni cursuri de specializare la Centrul Baneasa .
    ( Cod A33-2 Rom )
    “Agentiile NAVROM-Romanian Shipping Company, erau repartizate intre DIE si DIA (Directia de Informatii a Armatei), si sefii acestora cooperau cu institutia care tutela agentia respectiva. Aceasta noua orientare a inceput in 1973, cand Ceausescu a semnat un decret strict secret (No. 363/1973) care, printre altele, autoriza NAVROM sa transporte “curier diplomatic neinsotit” al DIE si DIA pe navele agentiei. La scurt timp dupa aceasta, atat DIE, cat si DIA au inceput sa foloseasca NAVROM-ul pentru a aduce in Romania, in mod secret, echipamente de largi dimensiuni supuse embargoului. Aranjamentele se faceau atat cu sefii agentiilor NAVROM, cat si cu capitanii de nava care erau folositi cu prioritate pentru aceleasi sarcini. Printre numeroasele echipamente de embargo aduse secret in Romania de DIE mentionez: un tanc Centurion din Israel instalatii militare radar pentru joasa altitudine, din Anglia si Italia; o linie completa de fabricare a cristalelor epitaxiale pentru circuite integrate din Japonia. DIA a fost, de asemenea, prolifica.” Cod A33-2 Rom
    Semnat
    ION MIHAI PACEPA
    Iar intr- un alt document A36- 2 rom se spune Traian Basescu participated in a two-month intelligence and counterintelligence training session taking place at the Education Center for the Securitate in Baneasa in 1987-1989, while heading the trade representation of the Romanian Navrom in Anvers,
    ……………….. ( video testimony. )
    VA URMA UN ALT DOCUMENT CARE SE REFERA LA CONECTIILE DE LA ANVERS AL PRESEDINTELUI ROMANIEI CU SPIONAJUL SOVIETIC.

    Robert Horvath Special for Nipon Press

    http://devanewyork.blogspot.com/
    http://www.devagallery.com/

  24. mediamanastur Says:

    INVESTITIILE IN ROMANIA LIPSESC CU DESAVARASIRE GRATIE PUTERII ACTUALE.

    PRIVATIZAREA IN TARA NOASTRA A INSEMNAT JAF SI LICHIDARE,DIN PACATE.MINISTRII VINOVATI STAU IN VILE DE VACANTA,SAU LA MARE,SAU IN ELVETIA,IN LOC SA FACA INCHISOARE!

    RAMANE DOAR ORTODOXIA:
    DREPTATEA TA ESTE DREPTATE IN VEAC,SI CUVANTUL TAU ADEVARUL!

  25. Sibilla Says:

    La Mulţi Ani şi Respect Maestrului Adrian Păunescu !
    * Poetul Adrian Păunescu a primit diploma “Meritul Academic” pentru creaţia literară şi pentru susţinerea proiectelor Academiei Române, în aceeaşi zi în care şi-a sărbătorit ziua de naştere, alături de prieteni.

    Diploma i-a fost înmânată de Ionel Haiduc, preşedintele Academiei Române, şi de fostul preşedinte al Academiei, Eugen Simion.
    “Sunt bucuros că Academia Română v-a acordat cea mai înaltă diplomă a ei, care până acum a fost acordată numai preşedinţilor de stat. Adrian Păunescu merită foarte mult. Ca senator a făcut două lucruri esenţiale: s-a zbătut pentru o lege care acordă artiştilor şi sportivilor o indemnizaţie de merit cu ajutorul căreia foarte mulţi oameni sunt scutiţi de mizerie, şi s-a bătut şi a obţinut, în stilul lui caracteristic, finanţare pentru publicarea manuscriselor lui Mihai Eminescu”, a subliniat Eugen Simion, cu ocazia înmânării premiului marelui poet.

    Născut la 20 iulie 1943, în comuna Copăceni, raionul Bălţi din Basarabia, Adrian Păunescu este în continuare şi poetul de suflet al românilor de peste Prut. Poetul Nicolae Dabija i-a adus sărbătoritului omagiul preşedintelui interimar al Republicii Moldova, Nicolae Ghimpu, dar şi invitaţia de a deveni membru al Academiei Republicii Moldova.
    Sursa ; Jurnalul Naţional
    http://www.jurnalul.ro/stire-observator/meritul-academic-pentru-adrian-paunescu-549981.html

    Unul din cei mai buni prieteni ai Poetului, a rămas Echilibrul nostru. Respect d-le Preşedinte I Iliescu!

  26. verticalnews Says:

    Buna seara, domnule Președinte,

    In primul rand scuze pentru aceasta interventie off topic, precum si pentru modul de adresare, dar dorim sa ne raspundeti la urmatoarea intrebare: Care este parerea dumneavoastra despre exhumarea soților Ceausescu?
    Multumim anticipat pentru amabilitatea de a raspunde la acest mesaj.
    Echipa http://www.verticalnews.ro

  27. mediamanastur Says:

    DOMNULE ILIESCU,BINE ATI FACUT LA REVOLUTIE,PRIVIND PE CEAUSESCU! NU TREBUIA DESHUMAT IN VECI!

  28. Mihnea GEORGESCU-DOBROGEA Says:

    Atenţie la pericolul maghiar!

    http://mihneazgeorgescu.wordpress.com/2010/07/22/spionul-tokes-vrea-autonomie/

  29. Theodora Says:

    http://theodora0303.wordpress.com/2010/07/24/basescu-traian-forma-pamantului-sistemul-solar-si-sansele-noastre/

  30. Dr. Mihnea GEORGESCU-DOBROGEA Says:

    Muzică din Bucureştii de odinioară… dedicaţie pentru Mark Gray, purtătorul de Cuvânt al Comisiei Europene:

  31. Theodora Says:

    http://theodora0303.wordpress.com/2010/07/26/unde-a-fost-plecat-pd-l-bucuresti/

  32. emigrantul Says:

    PRIVATII AU NEVOIE DE NOI, NU NOI DE PRIVATI. FARA PRIVATI ROMANIA S-AR DESCURCA MAI BINE

    Declaratie apartinind lui Theodor Stolojan:
    “Împrumutul de peste 20 de miliarde de la FMI şi Comisia Europeană a fost făcut de România în primul rând pentru datoria externă făcută de sectorul privat. Ştiu că nu sună bine, dar aşa stau lucrurile. A trebuit să finanţăm mai întâi datoria sectorului privat şi abia apoi alte chestiuni precum partea bugetară”
    Sursa: http://www.gandul.info/news/exclusiv-romania-ar-putea-ajunge-sa-plateasca-salariile-rationalizat-scenariu-luat-in-calcul-de-oficiali-6735476

    Avem asadar confirmarea, de la o persoana cunoscuta in politica romaneasca, si care se pricepe la finante, ca sectorul privat este nimic altceva decit un parazit, o piatra de moara agatata de gitul economiei nationale.
    Privatii consuma mai mult decit produc, sunt nefolositori si drept consecinta trebuie exterminati. Mai devreme sau mai tirziu asemenea eveniment se va petrece. Nu mai putem continua asa. Ni se repeta intr-una in toata mass media, controlata bineinteles de privati, ca fara ei tara ar da famiment si romanii ar muri de foame cind realitatea este tocmai pe dos. Privatii sunt de fapt aceia care ar muri daca bugetul statului si imprumuturile publice facute de Romania nu i-ar mai sustine.

  33. emigrantul Says:

    Armata israeliana se antreneaza pe teritoriul Romaniei pentru un posibil viitor razboi intr-un mare teritoriu inamic

    Afirmatia de mai sus nu reprezinta speculatiile mele ci declaratia unui oficial israelian (a se vedea citatul). Utilizarea tarii noastre drept poligon, pus la dispozitia regimului din Tel Aviv, nu este in beneficiul Poporului Roman, ba dimpotriva asemenea exercitii militare ne pot atrage mari probleme in situatia cind Israelul trece la aplicarea planurilor sale destinate atacarii teritoriului inamic de care vorbeste oficialul si care nu poate fi altul decit Iranul. Statul islamic vizat a aflat de exercitiile israeliene din tara noastra si, cel mai probabil, a doborit unul din elicopterele ce luau parte la antrenamente. Daca Iranul poate sa loveasca aparate de zbor israeliene aflate deasupra muntilor Romaniei, evident va fi capabil de aceleasi ispravi pentru situatia cind elicopterele respective vor incerca sa survoleze republica islamica.

    Romania nu este o copie fidela a geografiei iraniene insa simuleaza bine relieful (muntii indeosebi) si vegetatia (padurile) republicii islamice in zonele sale nedesertice unde, foarte probabil se va desfasura o buna parte a potentialului razboi (Israel, US) – Iran care mai devreme sau mai tirziu va porni.

    Declaratia unui oficial israelian cu privire la prabusirea unui elicopter militar israelian in Romania:
    BUCHAREST (Reuters) “The deployment in Romania is needed for use of large theatres and challenging terrains, such as those that the Israel Defense Forces will possibly encounter in a future conflict,” the official said.
    Sursa: http://news.yahoo.com/s/nm/20100726/wl_nm/us_romania_israel_crash

  34. mediamanastur Says:

    SCHIMBATI LEGiILE SI COTA UNICA.PENTRU ACEST POPOR!

  35. Sibilla Says:

    Caraş-Severino lovit de prăpăd. Ayatollahul , luat cu * vânturile *…
    Motto:
    * Moravurile ( bune ) fără legi pot totul, legea fără moravuri, aproape nimic * – Eminescu
    * Pentru cel ce înţelege, un ţânţar sună ca o trâmbiţă, iar pentru cel ce nu înţelege, tobele şi surlele sunt în zadar, şi, în orice caz, lumina nu se aprinde decât pentru cei ce văd, nu pentru orbi. * – Eminescu
    *******
    În Caraş-Severino, devastarea pădurilor şi codrilor, defrişările la voia întâmplării şi după cheful fiecărui baron, afacerist ori vreo * slugă la dârlugă *, sunt la ordinea zilei şi sub oblăduirea bunului plac, singura * lege * ce domneşte…
    Când se revarsă ploile… Tatăl cu mila… Cauzele şi efectele, nimeni nu le discută. Deranjează. Dacă se insistă pe subiect, zbang declaraţie :
    „Noi doar aplicăm tratamentele silviculturale. Primăriile fac defrişările, iar pomii se taie numai din zona păşunilor. Fenomenele meteorologice din această perioadă sunt nemaiîntâlnite. Nu au legătură cu defrişările, ci doar nu pot fi controlate”
    Hai nu zău ?!!
    Primăriile pedelacheilor, că * zuită * să specifice…
    Totuşi :
    Tăierea ilegală a pădurilor ia amploare în Caraş-Severin
    Ploile abundente au surpat dealul radioactiv din Ciudanoviţa
    Frunzăverde lasă patria fără păduri : Afacerea Buştenii Sau cum face PD-L așchii pădurea din Caraș – Severin
    Frunzăverde-și bagă drujba-n lume!
    NU PUTEM SĂ NU VĂ RECOMANDĂM O ANCHETĂ PLINĂ DE DETALII ȘI REALITĂȚI CRUDE ȘI VERZI PRECUM bancnota de 500 de euro, despre defrișările făcute de Sorin Frundzăverde și mafia PD-L a pădurilor din Caraș. Evident și previzibil, drumul lemului se termină în județul Timiș. Vă lăsăm să ghiciți la gaterele și la fabricile cărui personaj iubitor de lemn, vânător și pădurar de frunte al județului Timiș….!?

    De câteva zile, judeţul Caraş-Severin se confruntă din nou cu dezastrul inundaţiilor. Localităţile Bucoşniţa, Slatina Timiş, Goleţ, Moldoviţa, Sicheviţa, ş.a. au fost cele mai afectate. Sute de case afectate, zeci de persoane evacuate, culturi compromise, drumuri comunale distruse… pământul o ia la vale…
    „Nu am mai avut o astfel de cantitate: 150 de litri pe metrul pătrat. În anul 1997, la Reşiţa am mai avut o situaţie de 120 de litri pe metrul pătrat la o jumătate de oră“, ne-a declarat în această dimineaţă Vilhelm Szabo, din cadrul Sistemului de Gospodărire a Apelor Reşiţa.
    Adevărat.
    Ce spune tovarăşul Ţunea, cipi-ripi fără de coloană vertebrală, vuvuzeaua voievodului de Caraş-Severino, care e. Frunzăverde …:
    * „Sunt impresionat de dimensiunea dezastrului, care s-a putut constata doar după retragerea apelor. Drept urmare, vom încerca să obţinem ajutoare pentru cei afectaţi de inundaţiile de la sfârşitul săptămânii trecute, cu toate că fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului este gol, la ora actuală. Ne bazăm, totuşi, pe fondul de solidaritate al Uniunii Europene, precum şi pe solidaritatea românilor”, a afirmat prefectul de Caraş-Severin, Octavian Ţunea. *
    Sursa: radio Reşiţa
    Va să zică, cipiripi, * prefect * e lovit de… impresii şi, ca să-l cităm, de încercări… Şi * prefectul * şi Starostele de Caraş-Severino, S Frunzăverde, s-au limitat să * viziteze * localităţile care se confruntă cu efectele inundaţiilor, odată ajunşi acolo să… dea declaraţii… Dă bine-n presă. Aia care mai rezistă timid prin judeţ… De făcut ceva concret ??? Moaaamăăăă, păi au * făcut *. Apel la solidaritate ŞI la Fondul de solidaritate. Atât.
    Păi nu v-aţi prins ?
    E simplu, e limpede, ce buba ! Vuvuzeaua, cipiripi, n-are voie să crâcnească-n plus. Altfel, e zburat, punct.
    Starostele * Ayatolahul *, proprietar de dreapta al Caraş-Severino… eeee, cu toarăşu e altceva, e very busy, mai dă-i drak de sinistraţi… Voievodul e ocupat cu uiaga de răchie şi, e luat cu * vânturile *… Afaceri de familie, deh…

    Refresh:
    Vânturile lui Frunzăverde de pe Clisură
    Energia verde din Caraş-Severin a ajuns, cum era şi firesc, la mâna lui Sorin Frunzăverde, preşedintele Consiliului Judeţean. Cunoscut în zonă drept “Ayatollahul”, Frunzăverde conduce cu mână de fier şi uneori cu nuiaua judeţul. Se ştie că nici o afacere din Caraş-Severin nu mişcă fără a avea girul “Ayatollahului”.
    ( … )
    Familia Frunzăverde vrea TOT, că doar Caraş-Severino e tarlaua lor, cică… :
    Frunzăverde şi-a exprimat public de nenumărate ori interesul pentru a valorifica potenţialul energetic al judeţului.
    Aplecarea preşedintelui CJ Sorin Frunzăverde către energia vânturilor nu este deloc întâmplătoare. Sorana Monica, fata dumnealui, sălăşuieşte în Bucureşti şi este asociată la două firme de profil: Aqua Energie Regenerabilă SRL şi Centrala Aeroelectrică Semenic SRL.
    Ambele firme au fost înfiinţate la Reşiţa în noiembrie 2008, la nici două săptămâni distanţă, împreună cu nişte nemţi reprezentanţi la rândul lor de Octavian Pacnejer, un român stabilit la München, în Germania. Unul dintre asociaţii Aqua Energie şi Centrala Aeroelectrică este Constantin Viorel Câmpian, profesor universitar şi secretar ştiinţific al Senatului Universităţii “Eftimie Murgu” din Reşiţa, unde rector este Doina Frunzăverde, nevasta preşedintelui CJ.
    ( … )
    Pe Frunzăverde nu mai are sens să-l saluţi, nici să-l dai dracu, că-l slujeşte benevol, voluntar şi autonom… NU MERITĂ RESPECT acest * Împărat * de carton, de care ne va fi scăpând şi pe noi, cărăşenii, Doamne-Doamne, că Băsescu n-are sânge să şi-l suie-n capul plin de * bube *, iar fostele instituţii ale Statului, au ajuns marionete, păpuşele în ghearele celor de la putere, Famiglia PD-L…
    Sibilla

  36. Theodora Says:

    http://theodora0303.wordpress.com/2010/07/30/cand-vor-pleca-pensionarii-si-taranii-din-tara/

  37. Sibilla Says:

    Anchete, investigaţii, dezvăluiri. Caraş-Severino cu damf de * brand *: Frunzăverde…
    http://sfinx777.wordpress.com/2010/07/31/anchete-investigatii-dezvaluiri-caras-severino-cu-damf-de-brand-frunzaverde/

  38. fragmentariumpolitic Says:

    Nemultumirilor militarilor legate de alinierea salariilor si pensiilor acestora la cele civile (prin care, asa cum sustine sindicatul cadrelor militare disponibilizate, se desfiinteaza, de facto, statutul de militar in Romania), li s-a mai adaugat in aceste zile inca una. Insatisfactia vine din diferenta de tratament (pe care o privesc ca pe o discriminare) aplicata in cinstirea memoriei si sacrificiului victimelor acidentului aviatic produs in timpul exercitiului militar romano-israelian Blue Sky 2010, care avea ca scop antrenarea pentru misiuni de cautare, salvare si evacuare medicala in conditii dificile, in care au murit sase militari israelieni si unul roman. Opinia publica, sensibila si plina de compasiune la astfel de evenimente dramatice, a ramas insa dezamagita de lipsa de reactie publica a presedintelui Traian Basescu fata de jertfa militarului roman. Prin contrast, presedintele Israelului, Simon Peres, si-a exprimat mesajul de condoleante intr-un discurs emotionant, care, cu siguranta, a mers la inima conationalilor militari si civili: “Sase dintre fii nostri iubiti au murit. Sase dintre cei mai frumosi oameni pe care ii avem in Israel au murit.” In acelasi timp, Simon Peres nu a pierdut prilejul de a intari cultul pentru armata si eroii ei, adaugand: “Cred ca armata este cel mai pretios lucru pe care il are poporul israelian, iar fiii care au luptat si au cazut sunt cel mai pretios lucru pe care il are armata.” Numai ca la noi, ca la nimeni, pentru ca presedintele Traian Basescu este prea absorbit de problemele clientelei, pentru a se mai preocupa de comunicarea politica, de coeziunea sociala, de educatia patriotica sau alte “maruntisuri”… In Romania portocalie, moartea unui militar la datorie a devenit o banalitate…

  39. fragmentariumpolitic Says:

    Tambalaul demolarii taberelor de tigani si repatrierii celor care savarsesc infractiuni s-a mutat din Italia in Franta. Nu este nicio indoiala, nomadismul are cea mai proasta reputatie in randul europenilor vestici. De 1600 de ani, de cand triburile de vizigoti ale lui Alaric au cucerit Roma, acestia privesc cu suspiciune orice fenomen migrator. Mai ales daca le aduce daruri, precum regele vizigot. In anul 410, dupa mai multe asalturi esuate, Alaric a simulat o retragere, lasand la portile Romei un dar de 300 de sclavi (menit a amagi orgoliul si lacomia romanilor, dar si a le insela, in acelasi timp, vigilenta). Siretlicul a prins, pana intr-o noapte cand darul lui Alaric si-a aratat coltii, deschizand portile cetatii vizigotilor care au cucerit-o si jefuit-o crunt, timp de trei zile (fiind crutate numai templele). Nu cred ca tiganii adusi in Europa sunt un astfel de “dar”, care sa merite o respingere in masa, pentru ca multi dintre ei sunt oameni de toata isprava si cu credinta in Dumnezeu. Spre deosebire de estici insa, la occidentali (inclusiv la americani) se pare ca functioneaza mai acut un sindrom gen “Alaric”, adanc inradacinat in subconstientul colectiv, de aparare instinctuala in fata unor pericole potentiale ale imigratiei (“Alaric”-ul americanilor, de exemplu, care ca natiune au o varsta mult mai mica, este unul contemporan si se numeste “WTC” sau “9/11″, fiind insa si o amenintare internationala). Ce-i drept, daca ar mai trai si astazi, Alaric ar fi cetatean roman, pentru ca el s-a nascut in Insula Peuce, denumirea antica a Deltei Dunarii, aflata intre localitatile Sfantu Gheorghe si Sulina din Romania zilelor noastre. Cum insa apele au crescut, descendentii s-au imprastiat prin alte parti ale continentului (nefiind exclus ca unii sa fi ajuns si la Murfatlar, unde s-a nascut si “Alaric” al nostru, Traian Basescu, ceea ce i-ar explica multe din apucaturile politice !). Probabil ca si Berlusconi si Sarkozy au aflat ei ceva, de-i intorc spatele lui Basescu si-i prigonesc pe tiganii romani ! Totusi, ar fi trebuit sa afle si cealalta jumatate de adevar, respectiv ca vizigotii au fost crestinati de Wulfila (“Micul Lup”, care le-a tradus Biblia in limba gotica) si ca, de neam germanic fiind, au lasat corturile si s-au asezat pe la casele lor, transformandu-si numele in renume. Trecand peste dureri sau picanterii istorice si revenind in prezent, trebuie spus transant ca, pe de o parte, rezistenta la inclusiune inseamna, de fapt, autoexcludere si ca, pe de alta parte, intre imigratie si insecuritate se poate stabili o relatie de cauzalitate directa atunci cand prima este insotita de infractionalitate.

  40. fragmentariumpolitic Says:

    Prin cererea FMI adresata Guvernului de a “flexibiliza” legislatia pentru somaj, opiniei publice i s-a dezvaluit inca o latura a nocivitatii acordului incheiat de Fond cu Romania, denuntata de liderul PSD Victor Ponta.

    Guvernul Boc a pocnit din calcaie si a purces degraba la lucru, pentru a a executa modificarile solicitate, in urma carora patronii isi vor concedia mai usor salariatii, ceea ce va da inca un branci pietei muncii, si asa dezechilibrate.

    Practic, ceea ce pompos a fost trambitat a fi “flexibilizare” nu va fi altceva decat o abuzare a fortei de munca, care va putea fi luata cu mai multa usurinta de guler si aruncata in strada, ceea ce va avea drept rezultat cresterea instabilitatii pietei muncii si a insecuritatii sociale.

    Nu este greu de ghicit pe cine discrimineaza FMI, atunci cand pretinde introducerea unor relatii de asimetrie intre munca si capital, pentru ca prin “flexibilizarea” ceruta abuzurile privind angajarile si concedierile vor spori, potrivit unui narav injust al celui puternic, ce se vrea a fi oficializat, de a cere cat mai mult de la cel slab, dandu-i in schimb cat mai putin (sau, daca s-ar putea, chiar deloc).

    Marea gaselnita FMI-ist/PDL-ista de a ne scoate din criza cu ajutorul “zilierilor”, prin efectuarea de angajari pe perioade scurte, chiar si pentru o zi, este de rasul curcilor, pentru ca va avea drept consecinta inflorirea bursei la negru a locurilor de munca.

  41. anapauker Says:

    Out of topic…..but very intersting…..

    Interviu: Dezvăluiri şocante despre Revoluţia Română din 1989

    Col (r.) Paulian Păsărin a fost şeful Serviciului de Contraspionaj. El a condus serviciul de la înfiinţarea sa, în anul 1974, până la dizolvare, în decembrie 1989. Acesta declara că în decembrie 1989 nu a fost revoluţie, iar evenimentele care au dus la înlăturarea lui Nicolae Ceauşescu şi chiar împuşcarea lui şi a Elenei Ceauşescu, au fost planificate cu mult timp înainte, de Uniunea Sovietică şi Statele Unite.

    Paulian Păsărin a murit în anul 2007, iar apropiaţi ai săi au declarat că ultimele sale cuvinte ar fi fost: “Mi-au făcut-o şi ei mie.”.

    Reporter: Domnule colonel, a ştiut Nicolae Ceauşescu ce i se pregăteşte, sau a fost luat prin surprindere de Revoluţia din Decembrie 1989 ?

    Paulian Păsărin: Despre evenimentele din 1989 pot să spun adevărul, pentru că am cunoscut faţa nevăzută a lucrurilor, dar nu voi folosi termenul de revoluţie, pentru că nu
    împărtăşesc această variantă şi vă voi argumenta în continuare de ce.

    S-a ştiut cu mult timp înainte ce va urma. Au existat informaţii în mediul oamenilor de informaţii şi nu de genul că s-ar putea, ci au fost informaţii certe.

    Totul a plecat de la o greşeală a lui Nicolae Ceauşescu. La sfârşitul anilor 70, după moartea lui Brejnev, s-a pus problema cine să fie succesorul lui la conducerea Partidului Comunist din Uniunea Sovietică.

    Printre posibilii succesori a apărut şi Andropov, care era şeful KGB-ului în Uniunea Sovietică.
    Atunci Ceauşescu a făcut greşeala (nu ştiu dacă sfătuit, sau din proprie iniţiativă, dar cred că a fost o iniţiativă personală), de a ieşi pe postul naţional de televiziune cu părerea că nu este Andropov cel mai potrivit să-l urmeze pe Brejnev la conducerea partidului. De aici au sărit scântei şi de o parte şi de alta, dar mai ales din partea lui Andropov, care a ajuns în poziţia de preşedinte al Uniunii Sovietice.

    Deci înlăturarea lui Nicolae Ceauşescu a fost pusă la cale la Moscova. În plan informativ, un subordonat de-al meu a venit şi mi-a spus că, în fiecare zi de marţi şi de vineri ale săptămânii, la blocul din Piaţa Aviatorilor, bloc care era al sovieticilor şi era un cămin-hotel,
    vin un autocar sau două cu turişti, care a două zi nu făceau altceva decât să împânzească Bucureştiul. În urma verificării informaţiilor am constatat că turiştii verificau pieţele, magazinele, dar mai ales se familiarizau cu dispozitivele de pe traseele pe care circula Ceauşescu. Dacă bărbaţii aveau ca sarcină să monitorizeze intersecţiile şi să vadă lipsurile cu care se confruntă populaţia, femeile au mers până acolo încât îi identificau pe băieţii noştri aflaţi în dispozitiv şi încercau să le facă “ochi dulci”, în ideea de a intra în vorbă cu ei. Am mers mai departe cu verificarea şi am aflat că aceste grupuri făceau parte dintr-o divizie amplasată în Basarabia. Unii dintre ei îşi căutau anumite poziţii, din care să poată
    acţiona cu arme de foc. Eu îmi întăresc afirmaţia prin faptul că toţi care s-au aflat în mulţime şi asupra cărora s-a tras, au fost împuşcaţi de la înălţime, după traiectoria gloanţelor.

    R: Coincid clădirile în jurul cărora au stat mai mult presupuşii turişti cu cele din care s-a tras în timpul evenimentelor din Decembrie 1989?

    P. P.: Da, cele mai studiate clădiri de către respectivele persoane au fost chiar cele din care sau de pe care s-a tras în mulţime. De exemplu, în jurul Televiziunii au fost instalate acele simulatoare, iar eu cunosc un caz concret, al unui anume Popescu, de pe Zambaccian, care a mânuit tot timpul simulatorul şi a recunoscut ulterior acest lucru. Este un fost agent KGB, care a povestit că a folosit simulatorul, iar pe masă avea un pahar cu apă şi o pastilă, pe care trebuia să o ia, ca să moară, dacă acţiunea ar fi eşuat, iar el ar fi fost prins.

    R:

    Ce se făcea, concret, cu acele simulatoare?

    P. P.:

    Simulatoarele erau de mai multe categorii: de zgomot care imitau trecerea unui tanc, o rafală de mitralieră, o explozie, dar şi simulatoare cu efecte luminoase, cu trasoare. Deci, revenind la întrebarea iniţială, dacă s-a cunoscut sau nu ce urmează, este cert că Ceauşescu a fost informat despre faptul că urma să fie înlăturat. Astfel, pentru că ştia că i se pregăteşte ceva, nu a rămas niciodată pe timp de noapte în URSS, de câte ori s-a dus în vizită, n-a acceptat niciodată să se facă aplicaţii pe teritoriul României, împreună cu celelalte state din Tratatul de la Varşovia şi nici măcar să treacă trupele pe teritoriul ţării, singurul lucru pe care l-a acceptat fiind aplicaţiile pe hartă.

    Mulţi spun că ar fi fost vorba despre o trădare a Securităţii, dar Securitatea şi-a făcut datoria, aceea de a culege informaţii, de a le verifica şi de a informa pe preşedinte despre ce se întâmplă, ori noi asta am făcut.

    Trebuie precizat că eu şi cu oamenii mei ne ocupam strict de securitatea preşedintelui şi nu aveam nici o legătură cu trupele de securitate, care se ocupau de securitatea naţională.
    Poate am fost acuzaţi că nu am acţionat în timpul evenimentelor din 1989, dar trebuia să te gândeşti întâi la ţară şi apoi dacă e bine sau nu să-l aperi pe Ceauşescu. Dacă ar fi acţionat Securitatea, ar fi însemnat măcel naţional. Trebuie spus că s-a afirmat că în România a fost genocid şi că sunt 62.000 de morţi, o cifră lansată dinainte de sistemul de dezinformare sovietic, ca să justifice intervenţia militară, o altă variantă pusă la cale de sovietici, dacă varianta începută ar fi eşuat. S-a acţionat cu planuri de dezinformare, s-a acţionat cu zvonuri, propagandă defăimătoare, prin Europa Liberă şi cu mobilizare de oameni, ceea ce s-a întâmplat la Timişoara şi la Bucureşti. Asta pentru că lumea era nemulţumită şi era uşor de scos în stradă. Iar la acţiune n-au participat numai sovieticii, au participat şi americanii, aceştia din urmă în partea aeriană.

    R:

    Deci, concret, cine şi ce a hotărât îl legătură cu soarta soţilor Ceauşescu?

    P. P.:

    Bush cu Gorbaciov s-au întâlnit în vara lui 89 la Malta şi au hotărât înlăturarea lui Ceauşescu de la conducerea României, dar s-a hotărât ca treaba să fie executată pe cale terestră de Uniunea Sovietică şi pe cale aeriană de Statele Unite. Reţeaua informativă, însă, a fost îmbunătăţită, pentru că, pe lângă serviciile secrete ruse şi americane ce au acţionat în plan informaţional, s-a colaborat şi cu serviciile de informaţii ale evreilor, sârbilor. De altfel,
    vreau să-i informez pe cititori că primul partid comunist care a rupt legăturile cu Nicolae Ceauşescu a fost Uniunea Comuniştilor Iugoslavi, în frunte cu Miloşevici, iar principala poartă de intrare a trupelor de comando în România, care au declanşat evenimentele de la Timişoara, a fost graniţa sârbească.

    R:

    Am înţeles cine au fost actorii acestor scene, dar care era scopul, ce voiau, de fapt, să facă ?

    P. P.: Gorbaciov voia înlăturarea lui Ceauşescu şi o Perestroika, adică schimbarea şi destinderea, care să ducă la un grad mai mare de libertate, dar tot într-un socialism cu un singur partid. De ce? Pentru că Gorbaciov era finul lui Andropov şi a fost şeful direcţiei de dezinformare din KGB, deci acţiona ca un profesionist. De altfel, la întâlnirea şefilor de state şi de guverne din Tratatul de la Varşovia, care a avut loc la Moscova, Gorbaciov s-a întâlnit separat cu fiecare şef de stat, iar când s-a întâlnit cu Ceauşescu i-a spus că trebuie făcută o schimbare, iar aşa cum s-au retras alţii (Honeker a plecat, Brejnev a plecat, Jivcov a plecat), e cazul să se retragă şi el, la al XIV-lea congres.

    Răspunsul lui Ceauşescu a fost destul de categoric, cum că e treaba partidului şi a poporului său, iar atunci Gorbaciov l-a ameninţat, că-l şterge de pe faţa pământului, la care Ceauşescu a trecut şi el la ameninţări, spunând: “Dacă te mai amesteci în ţara mea îţi fac din Europa un Vietnam cum n-ai mai văzut niciodată şi-ţi cer Tezaurul, Insula Şerpilor şi Basarabia!”… Efectul discuţiei lor s-a văzut şi în întâlnirea generală, pentru că Ceauşescu a anunţat că s-a înţeles cu şefii de state şi cu primii miniştrii, ca următoarea întâlnire a primilor miniştrii să aibă loc la Bucureşti şi Gorbaciov din prezidiu i-a zis: “Să vedem dacă mai apuci!…”.

    R: A fost acea întâlnire de la Moscova semnalul de începere a evenimentelor din decembrie 1989?

    P. P.: Categoric! La cererea lui Gorbaciov, a pornit ofensiva şi trebuie să clarificăm ce s-a întâmplat la Timişoara . Se tot vorbeşte de cei 42 de morţi, care au fost împuşcaţi
    la Timişoara şi arşi în crematoriu la Bucureşti. Nu au fost oameni din Timişoara , ci oameni din trupele de comando, care trăgeau de aproape în oamenii care manifestau. Au fost depistaţi, împuşcaţi şi duşi la Morgă. Din toţi, n-a venit până acum vreo rudă să spună că le-a fost ars cineva la crematoriu. Ei erau oameni recrutaţi cu ani în urmă din străinătate, e drept români, dar despre care nu se mai ştia nimic. Ei au fost recrutaţi şi pregătiţi în Ungaria şi au fost
    pregătiţi special. Ei au fost cei care i-au scos pe studenţi afară cu forţa. Mulţi se tem să spună, dar eu ştiu, pentru că am cules informaţii.

    R: Pe aceşti oameni din trupele de comando cine i-a împuşcat?

    P. P.: Oamenii generalului Nuţă Constantin, şeful Inspectoratului General al Miliţiei i-au împuşcat, iar el a fost trimis la Timişoara de Elena Ceauşescu, pentru că Ceauşescu era în Iran . Iar ca o dovadă că aşa a fost, ungurii au făcut deja monument celor 42 de morţi în Ungaria. Când a plecat din Timişoara, Nuţă a luat cu el toate documentele şi probele pe care le avea de la acţiunea care a avut loc, inclusiv probe video. Ruşii au ştiut, însă, că acesta are probe împotriva lor, aşa că l-au interceptat în tren la Alba Iulia şi l-au urcat într-un elicopter, care a pierit într-o explozie, iar Nuţă, echipajul şi dovezile au ars. Deci, după cum vedeţi, totul a fost pus la punct, spontane fiind doar manifestaţiile oamenilor în stradă, dar şi ieşirea lor a fost provocată de cei care au organizat totul. Asta pentru ca o simulare de revoluţie a poporului să mascheze intervenţia externă.

    http://www.amosnews.ro/Dezvaluiri_socante_despre_Revolutia_Romana_din_1989-272753

  42. Dr. Mihnea GEORGESCU-DOBROGEA Says:

    GENERALUL MIRCEA CHELARU RUPE TĂCEREA!

    L-am urmărit cu mare interes pe distinsul nostru General de 4 stele Mircea Chelaru, un OM care a slujit haina militară şi Neamul Românesc vreme de mulţi ani. Mai întâi de toate, un Om cu Demnitate şi coloană vertebrală, care a pus interesul naţional mai presus de politica de tarabă a partidelor politice.

    Cu 20 de Oameni ca Generalul CHELARU, România ar avea şanse să iasă din marasmul economic şi social în care se zbate. Am spus 20, pentru că mă gândeam la un Veritabil Guvern de Tehnocraţi şi de Militari, de Oameni care au pe Inimă bunul mers al Ţării mai presus de tejgheaua politică a îmbogăţiţilor de tranziţie.

    Soluţiile pentru ieşirea din Criză sunt simple şi le ştie deja tot Românul: naţionalizarea averilor realizate prin furt în ultimii 20 de ani, naţionalizarea principalelor mijloace de producţie, a avuţiei naţionale înstrăinate de guvernele-marionetă tradătoare de Neam introducerea pedepsei cu Moartea, un Regim de Mână Forte care să aplice Legea cu sfinţenie şi altele.

    CADA! Comitetul de Acţiune pentru Democratizarea Armatei… Mi-am adus aminte de acest Nume care ne înfioara în Vechea Constanţă prin 1990, când iudele de la Bucureşti puneau la care împărţirea Ţării… noi, oamenii simpli de la Malul Mării bănuiam că doar o Dictatură Militară mai poate pune Ţara pe picioare şi să ne cureţe de derbedei şi de privatizaţi. Iată că după 20 de ani, am ajuns la fel ca în 1989. Vulcanul social stă să explodeze. Oare ce va face Armata Naţională?

    Mă bucur că l-a demascat pe Generalul Militaru, omul sovieticilor, care a încercat să-l dea jos şi pe Ion Iliescu, printr-o lovitură de stat.

    Ar fi multe de spus, dar poate mă mai completaţi şi voi, care aveţi informaţii relevante despre aceste chestiuni. Ideea este că trebuie să ne organizăm. Partidele burgheze sunt pe ducă… nu mai au credibilitate, acum ne trebuie o Nouă Forţă Politică, nu lipsită de o dimensiune militarizată. Altfel, Ţara nu va mai putea fi ţinută în frâu. Vor urma 20 de ani foarte grei. Generalul Mircea CHELARU ar putea fi un element-cheie al Noii Ordini Politice, fiind un Iniţiat în multe domenii: Arta Războiului, Leadership, Filosofie, Drept, Economie şi Ezoterism. Astfel de Oameni trebuie promovaţi.

  43. Theodora Says:

    http://theodora0303.wordpress.com/2010/08/04/s-au-implinit-67-de-ani-de-la-atacul-aerian-american-asupra-rafinariilor-ploiestiului/

  44. emigrantul Says:

    Romani, plecati peste granite, parasiti Romania cit de multi posibil, descurcati-va in strainatate cum veti putea si trimiteti in tara tot ce economisiti

    Imediat dupa 22 Decembrie 1989 s-a inceput prigonirea romanilor, mai intii prin disponibilizarea acestora din intreprinderile de stat si gonirea oamenilor catre asa zisa bunastare oferita de salariile in sectorul privat, apoi dupa 2002, odata cu eliminarea regimului de vize, s-a inceput campania de vidare a tarii de locuitorii ei. In sfirsit astazi, un presedinte roman (Traian Basescu) si-a dat arama pe fata si recunoaste deschis (a se vedea citatul de mai jos) care este de fapt politica postrevolutionara a celor care conduc tara: Romani plecati peste granite, parasiti Romania in numar cit mai mare, daca este posibil toti, pentru ca, in viziunea conducerii statului, nu sunteti altceva decit niste daunatori, descurcati-va in strainatate cum veti putea si daca este posibil trimiteti cit mai multi bani in tara.

    Poporul Roman este vazut ca o gloata de paraziti care stau pe spinarea imbogatitilor postrevolutionari aflati la conducerea tarii.

    Băsescu: Le mulţumesc celor care muncesc în străinătate şi nu se întorc în ţară pentru a cere şomaj

    Preşedintele Traian Băsescu a ţinut, miecuri seară (4 August 2010), la TVR, să le mulţumească românilor care muncesc în străinătate pentru ceea ce fac indirect pentru ţara lor, nealegând varianta de a se întoarce şi a solicita ajutor de şomaj, România având deja la acest capitol un fond deficitar.

    “În momentul de faţă România nu poate oferi soluţii de absorţie rapidă a forţei de muncă şi acest adevăr trebuie recunoscut. Eu nu-l ascund. Au fost moment în care aceşti oameni nu aveau forţă de muncă în România, 2007-2008. Acum suntem în situaţia în care nu putem oferi locuri de muncă la, iată 7,43 % era şomajul pe ultima lună, pe luna iulie. Asta e realitatea României. România vine mult în urma statelor ca Italia şi Spania. În Italia şi Spania protecţia socială este la un nivel la care spaniolilor şi italienilor le convine mai mult să stea în şomaj decât să facă muncile mai grele. Românii acceptă să le facă şi să câştige mai bine, iar eu mulţumesc acestei categorii de români care muncesc în străinătate”, a spus Băsescu.

    El a menţionat că România s-ar afla în dificultate dacă aceşti români care muncesc în străinătate ar veni în ţară şi ar cere ajutor de şomaj .

    “Imaginaţi-vă dacă cei două milioane de români care muncesc în Italia, Spania, Franţa şi Germania ar veni să primească ajutor de şomaj în România, când noi avem deja fondul de şomaj deficitar. Deci acestor oameni trebuie să le mulţumim pentru ceea ce fac pentru România”, a mai spus preşedintele.

    SURSA:
    http://www.mediafax.ro/social/basescu-le-multumesc-celor-care-muncesc-in-strainatate-si-nu-se-intorc-in-tara-pentru-a-cere-somaj-6775397/

  45. Un raspuns pentru domnul Volodea Tismaneanu « Hai ca se poate! Says:

    […] articol de pe blogul domnului Tismaneanu care se va ocupa cu siguranta despre „vinovatia” lui Ion Iliescu in disparitia dinozaurilor si in exploziile solare. Nu mai dau si alte exemple ca sa nu ii dau […]

  46. Theodora Says:

    off topic
    http://theodora0303.wordpress.com/2010/08/06/un-raspuns-pentru-domnul-volodea-tismaneanu/
    Misterele postcomunismului: Unde este dosarul de la securitate a lui Basescu Traian
    Sunt (ca si domnul Tismaneanu) intr-o vacanta. Doar ca a mea este o vacanta prelungita si nedorita care se numeste somaj. Pentru acesta „vacanta” trebuie sa ii multumesc domnului parlamentar „fost PDL” Prigoana Silviu Vasile care, dupa cum am aflat ieri de la televizor, tocmai a facut un infarct.
    Este greu sa fi om de afaceri in Romania pe timp de criza. Este greu cand nu mai castigi licitatii la primarie pentru ca primarul are alte obligatii si preferinte. :)
    Slava Domnului ca poti sa faci reduceri de personal, ca altfel risti sa saracesti intr-un hal fara de hal. :D si sa ajungi sa mananci la impinge tava. Mai exista asa ceva?!
    Pana acum m-am descurcat (spre deosebire de domnul Tismaneanu) cu accesul la internet desi nu stiu cat o sa mai imi permit sa platesc factura lunara. Dintr-un ajutor de sommaj de 500 de RON trebuie sa platesc toate facturile de utilitati, sa imi cumpar medicamentele indispensabile vietii si sa mananc. Si calculatorul da semne de oboseala dar ma rog Bunului Dumnezeu sa faca el o minune ca nu am bani sa imi cumpar un calculator nou.
    Inainte sa plec (nu din Washington precum domnul Tismaneanu) ci din comuna Afumati de la niste rude care au avut nevoie de ajutor in gradina de zarzavat, am stat de vorba prin telefon (la fel ca si domnul Tismaneanu) cu prietenii mei Basarica si Lehman25 (care din cate stiu eu nu sunt ziaristi la EvZ dar sunt doi foarte cunoscuti si apreciati bloggeri) pe o tema care, iata, nu conteneste sa fie actula.
    Ce s-a intamplat cu dosarele celor care, prin natura posturilor pe care le-au ocupat in perioada comunista, nu puteau sa nu colaboreze cu securitatea?
    Unde se afla de exemplu dosarul de la securitate a lui Basescu Traian?
    Toti cei care am trait cel putin 17 – 20 in perioda comunista stim ca nu puteai sa ajungi sef al Agentiei Economice NAVROM din Anvers fara sa ai un dosar serios la securitate Atentie mare este vorba de ANVERS nu de orasul Pula din Croatia.
    Orice muncitor specialist in constructii civile, care a plecat sa munceasca in strainatate prin ARCOM sau ARCIF, stie ca a fost verificat de securitate pana la a 7 generatie si ca trebuia sa fie foarte atent cu cine vorbeste si ce vorbeste pentru ca orice cuvant interpretabil putea sa ii inchida definitiv poarta de iesire din tara si sa ii deschida in schimb poarta catre puscarie.
    De ce nu s-a gasit in arhivele securitatii nici macar doasarul de urmarit a lui Basescu Traian?
    Ce s-ar fi putut afla din dosarul de la securitate a lui Basescu?
    Ce informatii periculoase s-ar fi putut afla din acel dosar care s-a evaporat?
    Sunt tot felul de zvonuri rautacioase :) despre faptul ca Basescu ar fi lucrat de fapt la contrainforamatii militare (CI-istul de pe vremuri)
    A fost Traian Basescu un om chiar atat de apreciat si iubit de colegii lui incat NIMENI dar chiar NIMENI nu a scris NIMIC RAU despre el?
    Cum de nu l-au luat la intrebari cei de la ilicit pe Basescu care a declarat ca l-a prins revolutia cu 1 milion de lei la CEC
    Cine naiba putea sa aibă in aceea perioada 1 milion de lei la CEC fara sa infunde puscaria?
    Foarte ciudat este si faptul ca nimeni, dintre cei care l-au cunsocut pe Basescu inainte de revolutie, nu vorbeste nimic.
    Sigur ca intrebarile sunt retorice si ca sunt constienta ca nu o sa aflam nimic despre dosarul de la securitate al actualului presedinte cel putin pana nu i se sfarseste mandatul.
    Oamenii rau intentionati ar putea spune ca dosarele celor care sunt inca activi sunt bine ascunse. Ce oameni rai?! :)
    Am si eu un sfat pentru „anticomunistul” Tismaneanu si pentru Mirela Corlatan de la Evenimentul zilei care sunt foarte ingrijorati de disparita „dosarului de cadre a lui Ion Iliescu”
    Sa caute dumnealor doasarul lui Basescu Traian si eventual si pe cel al tatalui domnului Tismaneanu domnul Enea Leonid Tismineţki si daca le gasesc sa ne anunte si pe noi
    Le recomand sa inceapa cautarea din casa conspirativa situata in strada Mihaileanu
    Astept cu nerabdare viitorul articol de pe blogul domnului Tismaneanu care se va ocupa cu siguranta despre „vinovatia” lui Ion Iliescu in disparitia dinozaurilor si in exploziile solare. Nu mai dau si alte exemple ca sa nu ii dau idei.
    „Succesuri” domnule Tismaneanu!
    Pentru cine nu intelege articolul meu ii recomand sa citeasca penultimul articol din blogul domnului Volodea Tismaneanu.

    http://tismaneanu.wordpress.com/2010/08/03/misterele-postcomunismului-unde-este-dosarul-de-cadre-al-lui-ion-iliescu/

    Update: Domnule Volodea Tismanenu doresc sa va informez ca:
    Nu sunt pui de comunist, nu am fost membru PCR, nu sunt membru PSD.
    Eu, Theodora Marinescu, nu exist. Eu sunt doar unul dintre romanii pe care ii intereseaza situatia dezastruoasa in care a ajuns Romania astazi datorita guvernului Boc 4, cel mai prost guvern din istoria Romaniei moderne si a lui Basescu Traian.
    Eu, Theodora Marinescu, nu cad in capcana manipularilor si diversiunilor lansate de dumneavoastra. De la 1 august 2010 bugetarii vor primi salariile reduse cu 25%, la asta se gandesc romanii acum

  47. spatarusorin Says:

    Buna ziua,

    Va contactez in legatura cu un parteneriat constand in link-exchange. Am observat ca detineti un blog foarte interesant si mi-ar face placere sa colaboram

    Va propun umatoarele 2 site-uri pentru link-exchange:
    -Motruinfo:
    titlu:Motruinfo
    link: http://www.motruinfo.ro

    -Famouswhy.ro
    titlul: Intrebari Faimoase
    link: http://ask.famouswhy.ro/

    Daca sunteti deacord adaugati cele 2 linkuri si astept un raspuns din partea dumneavoastra (includeti titlul si linkul catre blogul/blogurile dvs) pe sorin@motruinfo.ro si voi posta linkuri catre site-ul dvs de pe ambele domenii. Daca mai detineti si alte siteuri/bloguri sunt as fi dispus sa le includ in aceasta oferta si pe acestea

    Cu respect,
    Spataru Sorin
    Stiri si articole la http://www.MOTRUinfo.ro &http://www.famouswhy.ro

  48. fragmentariumpolitic Says:

    Ti-am receptat cu nesat opiniile politice si, da, ai dreptate, Ideile de Organizare si Actiune Nationala s-ar impune, daca vrem ca Romania sa aiba un viitor demn si sa o lasam intreaga si puternica urmasilor nostri. Nu se poate ca din constiinta acestui neam sa nu se fi zamislit si alti barbati politici si de stat, care, asemenea Patriarhului nostru politic, sa serveasca cu devotiune, echilibru si clarviziune cauza neatarnarii Romaniei. Trebuie pus capat celor peste douazeci de ani de apocalipsa, care au lovit in insasi fiinta noastra national-statala. Si, da, Programul Politic ar trebui sa fie cel pe care l-ai schitat. Pentru implementarea lui ar trebui insa create cat mai multe nuclee de constiinta politica democrata de stanga. Si va fi nevoie si de timp, dar poate nu de inca douazeci de ani. Ar trebui mai puternic atrasa atentia asupra ideilor de Interes National si de Progres al Romaniei (a existat un inceput bun in acest sens, dar care a fost deturnat, din pacate, spre albia dreptei). S-au facut tot felul de analize si s-au tras tot felul de concluzii, dar stii cum se spune, nu prin contemplatie, ci prin actiune schimbam lumea in bine (nu conteaza cui apartine aceasta veche teza, ci valabilitatea universala a acesteia). Il cunosc pe General, un patriot si o personalitate puternica. Nu am vazut, din pacate, emisiunea evocata. Despre comitetul la care te referi, ce sa-ti spun ?! Am auzit opinii pro si contra la fel de virulente, facandu-se pledoarii gen pro-domo sau, dimpotriva, de casus belli, plecandu-se, cel mai probabil, de la una sau alta din fetele vizibile ale fenomenului. A existat insa si o fata ascunsa. Dar, pana la urma, rezultatul este, si a fost, important (apropo de esoterism, unde unul si acelasi rezultat se poate obtine urmand mai multe cai, aidoma cararilor de ascensionare a unui munte, care toate duc catre varf). Pretutindeni in lume, institutia care facea obiectul comitetului nu este si nu poate fi una democratica. Nu este nici parlament si nici sindicat, unde se poate discuta in contradictoriu pana cazi sub masa, cum spunea un distins si simpatic fost prim-ministru, si nici unde toate deciziile se pot supune la vot. Intr-o democratie, acesta este rolul unor astfel de institutii, care a si consacrat sensurile de dezbatere, negociere sau targuire, daca vrei, in expresiile a parlamenta si a sindicaliza. Institutia in cauza are o cu totul alta menire, fiind destinata sa intervina in situatii de necesitate sau de urgenta, unde viteza de reactie si unitatea de actiune sunt decisive (orice ezitari sau divergente putandu-se solda cu pierderi de vieti omenesti sau cu distrugeri materiale incalculabile). Si, atunci, nu cumva sub masca democratizarii se urmarea, de fapt, demolarea ?! Cine va avea priceperea sa disece, sub aspectul consecintelor, punctele 8 din proclamatia de la Timisoara si din lista cererilor comitetului respectiv (stranie coincidenta, nu-i asa ?!), va descoperi ca, sub stindardul fals al anticomunismului, acestea reprezentau, de fapt, conceptul a doua lovituri principale, ce se voiau a fi mortale, care tinteau leadershipul politic si militar national. Iar daca facem conexiunea si cu garnitura pestrita a liderilor de import si cu suita tentativelor de lovituri de stat prin care se urmarea instalarea acesteia la putere, vom avea imaginea aproape completa asupra dramei nationale ce se pregatea Romaniei.

  49. Theodora Says:

    http://theodora0303.wordpress.com/2010/08/08/de-ce-nu-pot-eu-sa-mananc-paine-cu-ceapa-raspuns-corect-de-grija-relatiei-lui-basescu-cu-pdl/
    Realizatorul B1 TV Radu Moraru spune ca presedintele continua sa spuna adevaruri, dar nu mai este ascultat de nimeni.

    „Mi se pare normal că avem un alt fel de preşedinte, unul şi foarte ghinionist, pentru că a prins toate inundaţiile, criza. Constaţi ca politician care nu mai are nevoie de votul poporului că poţi fi foarte sincer cu propriul popor. În 2007 nu vedeai găurile. La bine nu vezi hibele. Traian Băsescu a spus nişte adevăruri: România nu îşi poate permite să plătească toate valorile. Nu avem cu ce să le susţinem, când avem şase milioane de pensionari. Defectul major al preşedintelui nu este că are serviciile, poliţia. Eu cred că marea problemă a lui Traian Băsescu este relaţia pe care o are cu propriul partid. Chiar şi atunci când îţi numeşti cei mai buni oameni, cei mai de încredere, poţi să ai surprize”, a declarat Radu Moraru, la Realitatea TV.
    Domnul Radu Moraru incearca sa manipuleze si sa dezinformeze
    Daca Basescu Traian este sanatos fizic (nu stiu daca este asa pentru ca nu s-au facut publice rezultatele analizelor presedintelui) el nu va renunta niciodata la politica si la putere.
    Cine isi imagineaza ca Basescu Traian, dupa ce i se va termina mandatul de presedinte, va renunta de buna voie la putere, se va retrage in munti sau se va angaja comandant de nava este NAIV ca sa nu spun altfel
    Radu Moraru preia si raspandeste o tema foarte draga presedintelui Basescu Traian. Ma refer la vinovatia pensionarilor Deci dupa Basescu Traian CEL CARE A PIERDUT ALEGERILE PE TERITORIUL ROMANIEI vinovati ca Romania nu are cu ce sa isi plateasca VALORILE sunt (CINE CREDETI?) nu, nu guvernul Boc in toate variantele lui, nu mogulii de bine care roiesc in jurul lui Basescu, nu liderii PDL care au afaceri cu statul ci CEI SASE MILIOANE DE PENSIONARI CARE REFUZA SA IASA DIN SISTEM (citeste: refuza sa moara) Sunt prea multi pensionari dupa mintea lui Basescu Trebuie redusi cu 15%, cu 25% sau cu 50%?
    Dupa Radu Moraru MAREA PROBLEMA A LUI BASESCU TRAIAN ESTE RELATIA PE CARE O ARE EL CU PROPRIUL PARTID. In rest toate relatiile lui Basescu sunt PERFECTE. :D
    Marea problema a lui Traian Basescu este poporul roman de fapt se poate spune si invers marea problema a poporului roman este Traian Basescu.
    Marea problema a lui Traian Basescu este ca nu intelege ce este aia democratie.
    Marea problema a poporului roman este ca 5 milioane de romani l-au revotat pe Basescu dupa tot ce a a facut el in primul mandat

    Nu pot sa nu imi pun intrebarea cu ce o sa se ocupe Radu Moraru si pe cine o sa mai pupe el (nu spun unde, va las pe voi sa banuiti) dupa ce Basescu nu o sa mai fie?
    Pentru ca, dragi prieteni, mai devreme sau mai tarziu Basescu o sa dispara.

  50. Dr. Mihnea GEORGESCU-DOBROGEA Says:

    A început să rămână Cârmaciul solo. Azi Feldman Alexandru, mâine Berceanu…

    Credeţi că este mâna prietenului dvs. Petre Roman la mijloc? A fost Radu F. Alexandru o “conservă” infiltrată în PDL?

    http://mihneazgeorgescu.wordpress.com/2010/08/10/radu-f-alexandru-isi-tradeaza-carmaciul/

  51. fragmentariumpolitic Says:

    Presedintele Emil Constantinescu aduce in atentia opiniei publice un fapt semnificativ pentru anomia capitalismului dse cumetrie, care ar trebui sa ne puna pe ganduri: “Intelectualii, mai puţini benefici României decât politicienii.”

  52. fragmentariumpolitic Says:

    Criza deficitului bugetar continua sa urmareasca tot mai strans Romania si sa impinga regimul Basescu-Boc la masuri de-a dreptul inumane.

    Dupa ce PSD a salvat, in extremis, reducerea cu 15% a pensiilor si ajutoarelor/indemnizatiilor sociale (pentru copii, mame, someri, persoane cu disabilitati etc.), ciuma portocalie loveste din nou, tintind, de aceasta data, introducerea cotei unice de impozit pe orice fel de venit, la adapostul motivatiei potrivit careia orice traitor intr-o tara este dator un impozit.

    Noua strategie de concentrare a atacului de pe austeritate pe fiscalitate, in vederea realizarii unui debuseu salvator pentru PDL si Guvernul Boc, are insa acelasi viciu ideologic clientelar, deoarece in interiorul unei judecati globale de genul celei de motivare vor exista intotdeauna situatii particulare dintre cele mai diferite, antipodice chiar, respectiv vor fi bogati pe care cota unica nu-i va afecta nici pe departe la modul dramatic cum se va intampla cu cei saraci, aflati la limita supravietuirii.

    Desi guvernantii dreptisti si clientela lor miliardara sunt incapabili sa faca distinctia intre venituri de huzur si cele minimale necesare traiului (ultima nefiind nici dispusa sa urmeze exemplul celei americane de a-si dona jumatate din averi), majoritatea romanilor stie ca singura solutie fiscala justa, repartizata echilibrat pe contribuabili, ar fi cea avansata de presedintele PSD, Victor Ponta, de impozitare diferentiata, cu exceptia veniturilor de subzistenta (pensii si salarii) sub 1000 lei.

    Absolutizarea fiscalizarii tuturor zonelor sociale, inclusiv a celor de saracie extrema, este la fel de absurda si de scandaloasa ca in cazul recent al fetitei de 7 ani (Portland, SUA), careia i s-a inchis standul de limonada unde vindea cu $ 0.5 paharul, pentru a nu deveni muritoare de foame, pentru ca nu si-a platit taxa de 120 de dolari pe zi, pentru autorizatia de vanzare… Numai ca acolo cetatenii au protestat, iar autoritatile au batut in retragere si si-au cerut scuze, pe cand la noi puterea portocalie incearca sa ne explice cu cinism ca “asa e in capitalism”, eventual ne indeamna sa ne luam un al doilea job… Hai, toamna, hai…

  53. emigrantul Says:

    Se pare ca Israelul impreuna cu Statele Unite au decis deja bombardarea Iranului si folosirea Romaniei ca una din principalele baze de atac. Din cite inteleg, presedintele Traian Basescu va pune, fara rezerve, teritoriul tarii noastre la dispozitia armatei israeliene pentru ca aceasta sa loveasca in siguranta Republica Islamica.

    Uitindu-ma pe harta, am constatat, spre surprinderea mea, ca diferentele de distanta intre Israel – Iran si Romania – Iran nici nu sunt asa mari (a se vedea comparatiile a1-a2, b1-b2 de mai jos).

    a1) Israel, Tel Aviv – orasul Tabriz (nordul Iranului) 1250 km – zbor peste Siria si Irak.
    b1) Israel, Tel Aviv – Teheran – 1600 km – zbor peste Iordania si Irak.

    a2) Romania, Constanta – orasul Tabriz (nordul Iranului) 1750 km – zbor peste Marea Neagra, Georgia si Armenia.
    b2) Romania, Constanta – Teheran 2200 km – zbor peste Marea Neagra, Georgia si Azerbaijan.

    Băsescu: în cazul unui conflict Iran-Israel, România va fi un partener loial NATO

    Preşedintele Traian Băsescu a declarat după convorbirile cu omologul său israelian Shimon Peres, aflat în vizita la Bucureşti, că în cazul unui conflict cu Iranul, România va fi un partener loial al NATO şi va pune la dispoziţie Israelului spaţiul său aerian.

    “Cred că nu este momentul să vorbim despre conflict. Noi sperăm ca sancţiunile impuse de Consiliul de Securitate al ONU să creeze la Teheran soluţia corectă – nu aceea a săpării de gropi pentru militarii americani, ci aceea a deschiderii negocierilor transparente. Iar, dacă va fi cazul, România va fi un partener loial al alianţei NATO din care face parte şi un partener loial al Israelului“, a spus şeful statului.

    Preşedintele a ţinut să sublinieze că apreciază drept esenţial ca stadiul actual al situaţiei să evolueze într-un sens favorabil prin negocieri.

    “Diplomaţia este cea care trebuie, în opinia noastră, să soluţioneze diferendul Iranului cu lumea, cu democraţia”, a mai spus Băsescu

    Preşedintele României l-a informat pe omologul său israelian ca “România susţine fără rezerve aplicarea ultimelor rezoluţii ale Consiliului de Securitate al ONU care se referă la sancţiunile aplicate Iranului. Plecăm de la principiul dreptului fiecărui stat de a utiliza energia nucleară în scopuri civile, dar respingem ideea că Iranul ar putea deţine uraniu pentru a-l utiliza în scopuri nucleare”.

    Iranul a avertizat, în consecinţă, că va răspunde cu fermitate Uniunii Europene, dacă aceasta continuă politica de sancţiuni privind programul nuclear controversat al Teheranului.

    De asemenea, relaţiile dintre Israel şi Iran au fost tensionate în ultima perioadă de noi declaraţii critice ale liderului de la Teheran, Mahmoud Ahmadinejad. Acesta a afirmat că Israelul este “condamnat” şi a acuzat Statele Unite că protejează statul israelian.”

    SURSA: http://www.gandul.info/news/basescu-in-cazul-unui-conflict-iran-israel-romania-va-fi-un-partener-loial-nato-6862489

  54. Dr. Mihnea GEORGESCU-DOBROGEA Says:

    WE GONNA BOMB THE SHIT OUT OF THOSE ARABS!

    Salutăm prezenţa distinsului Preşedinte al Israelului Shimon PERES la Bucureşti. Aşa cum a afirmat şi Excelenţa Sa, Preşedintele României, Domnul Traian BĂSESCU, România este un Aliat Strategic Stabil pe care fraţii americani şi evrei se pot baza în lupta împotriva terorismului islamic.

    Adevărul este că populaţiile inferioare din Orientul Apropiat au toate şansele să fie puse la punct în curând, cu tot sprijinul Rusiei. Rusia a fost şi rămâne antisemită, mereu va ţine partea Arabilor. Populaţiile slave au în comun cu populaţiile arabe dispreţul şi invidia faţă de Poporul Ales. Singura speranţă a Israelului este alianţa strategică cu Statele Unite, această Oază a Libertăţii. Poporul american este învăţat de mic să se teamă de Dumnezeul Evreilor, să respecte şi să citească Biblia Ebraică, deci susţine în mod natural Cauza Israelului.

    Nu am încredere în perverşii de francezi, în numele unui umanism prost înţeles sunt gata să îi susţină pe Arabi, deşi Domnul Nicolas Sarkozy face în prezent o frumoasă lucrare de curăţire a Franţei de români şi de alte populaţii inferioare, indezirabile.

    Cred că, până la urmă, voi emigra în America sau în Israel. Acolo este adevărata Democraţie, nu pe Bătrânul Continent!

  55. fragmentariumpolitic Says:

    Prinsa intre ciocanul opozitiei si nicovala electoratului, puterea portocalie incearca sa le slabeasca stransoarea si sa le abata loviturile in gol printr-o strategie in cadrul careia semnalele de armistitiu par sa ia locul, pentru o perioada cel putin, strigatelor de lupta. Chiar daca motiunea de cenzura nu si-a atins tinta, esecul taierii pensiilor si scaderea drastica in sondaje au slabit-o destul de mult pentru a fi nevoita sa incerce sa castige timp pentru a se reface. Chemarea de catre Traian Basescu a PSD si PNL la guvernare are tocmai un astfel de scop, de imblanzire a potrivnicilor prin ademenirea cu ciolanul puterii. Daca va reusi sa atraga in mrejele sale pe oricare dintre adversarii din opozitie, PDL va putea sa-si digere in liniste prada pana la sfarsitul ciclului electoral, daca nu, va fi un mesaj de flexibilitate care-i va aduce un castig de imagine. In acelasi timp, din perspectiva anuntatelor confruntari politice si sindicale din toamna, PDL si-a asigurat spatele prin cumpararea pacii sociale cu ajutorul rectificarii bugetare, in urma careia a varsat de la bugetul de stat in contul celui de pensii si asigurari sociale circa un miliard de euro pentru pensii si ajutoare de somaj, in scopul declarat de a evita declansarea unor conflicte sociale. Cat priveste atitudinea fata de iesirile unor sturlubatici din PDL (Preda, Voinescu &Co), Emil Boc pare sa fi ales o tactica inspirata, de dojana senioriala, ceea ce da bine la capitolul democratie interna si pastreaza unitatea partidului.

    In PSD, in schimb, pare sa fi aparut o problema in ultimul timp, revelata de atacurile si hartuielile dintre unii lideri social-democrati, care risca sa redeschida o veche falie din interiorul partidului. Duelul public iscat intre Victor Ponta si Mircea Geoana nu vizeaza presedintia partidului, ci, cel mai probabil, in urma cantecului de sirena al lui Traian Basescu, sefia guvernului, fata de care interesul de lup tanar al primului, dornic sa-si arda etapele si sa iasa din “criza de crestere”, este de presupus, dar care intra in coliziune cu cel al celui de-al doilea, devenit deja manifest. Ca de obicei in astfel de cazuri, ambitiile personale ale celor doi lideri vor afecta unitatea si forta de actiune a PSD, riscand sa-i slabeasca atat presiunea asupra puterii, ca partid de opozitie, cat si platforma de negociere pentru eventuala intrare la guvernare (se pare ca lectia data lupului tanar, care este alungat din comunitatea de pradatori cand incepe sa muste, nu este cunoscuta…). Singura voce puternica si credibila din PSD, dar si de temut pentru Traian Basescu si PDL, ramane a lui Adrian Nastase, dar din ariile intrigilor protagonistilor Ponta si Geoana rezulta limpede ca acestia nu iau in calcul nici macar o clipa posibilitatea ca un tert social-democrat sa ocupe postul de prim-ministru (ceea ce, trebuie sa recunoastem, convine de minune locatarului de la Cotroceni).

    Cat priveste PNL, acesta face un joc de pendulare (si de asteptare, in acelasi timp) intre cei doi grei, PDL si PSD, incercand pe cat posibil sa se plieze cat mai bine pe tendinta de conjunctura rezultanta. Prin aceasta strategie, clasica de altfel, liberalii incearca sa-si pastreze libertatea de alegere si posibilitatea de arbitrare, mergand pe ideea ca atunci cand doi se cearta sau nu se inteleg, al treilea castiga.

    In consecinta, pozitiile de beligeranta dintre putere si opozitie sunt in miscare, fapt ce va face ca cele din toamna sa fie altele decat cele reflectate de motiunea pe austeritate sau de ultimile sondaje de opinie. Daca mai avem in vedere ca economia a inceput sa miste, inregistrand o crestere de 0,3% in ultimul trimestru si ca presedintelui Traian Basescu au inceput sa-i “creasca aripi”, in urma vizitei presedintelui israelian in Romania, s-ar putea spune ca dinamica politica nu va avea ca rezultat nici spectaculozitatea scontata de opozitie, dar nici status-quo-ul dorit de putere. Invingatorul confruntarilor politice din toamna nu va fi prin KO, ci la puncte…

  56. zangaman Says:

    Domnule Iliescu, este prima data cand las un comentariu pe blogul dumnevoastra, dar sper sa fie inceputul unei colaborari de durata privind comentarile mele la articolele dumneavoastra.

    Ce m-a determinat sa iau atitudine, a fost o intamplare din supermarketul Kaufland. Mai exact, pentru 2 lazi cu mezeluri la reducere, in jur de 20 de oameni, majoritatea pensionarii, aproape ca s-au luat la bataie, imbracindu-se precum o ceata de maimute fara rationament.

    Am ramas inmarmurit sa vad acest lucru, nu se mai poate, politica actualului guvern a adus Romania la pragul disperarii, civilizatia si rationamentul in loc sa creasca necontenit, lasa loc comportamentului animalic.

    Ce se poate face? Ce masuri putem lua in momentul in care presedintele unei tari ne invita sa emigram?!

    Sunt patriot pana in maduva oaselor si nu as pleca din tara pe care o iubesc, dar ma intreb cat mai putem rezista? Care sunt solutiile pe care le-ar fi luat partidul duumneavoastra daca s-ar fi aflat la guvernare in aceasta perioada?

    As vrea sa fiti sincer, si raspunsurile dumnevoastre sa fie conforme cu realitatea, m-am saturat sa vad promisiuni uitate si contraziceri de la o luna la alta.

    Va multumesc anticipat pentru raspuns.

  57. Sibilla Says:

    La Mulţi Ani, tuturor Sărbătoriţilor purtători ai Sfântului Nume al Maicii Domnului, Maica Marie !
    RUGACIUNE:
    Prea Binecuvantata Stapana, Pururea Fecioara, Nascatoare de Dumnezeu, ceea ce ai anscut pe Dumnezeu Cuvantul mai presus de fire, pentru mantuirea noastra si Te-ai aratat ca o mare a darurilor Dumnezeiesti si rau pururea curgator al minunilor si reversi bunatati celor ce cu credinta alearga catre Tine!
    Cazand inaintea Chipului Tau cel Minunat, ne rugam Tie prea buna Maica a Iubitorului de oameni Stapana! Revarsa asupra noastra milele Tale cele bogate si grabeste a implini rugamintile noastre pe care le aducem Tie Grabnica ajutatoare care ne sunt de folos, mangaiere si mantuire pentru fiecare randuindu-le.
    Cerceteaza cu harul Tau Prea Milostiva Stapana pe robii Tai si daruieste celor inviforati liniste, celor legati slobozire si pe toti mangaie, care sunt intristati de felurite necazuri!
    Izabaveste, Prea Milostiva Stapana, toate orasele si satele de foamete, de boale, de cutremur, de potop, de foc, de sabie, si de orice alta nenorocire sau pedeapsa vremelnica sau vesnica, indepartand, prin indrazneala Ta de Maica, toata mania lui Dumnezeu!
    Slobozeste pe robii Tai de slabanogire sufleteasca, de tulburarea patimilor si a caderilor in pacat, ca fara impiedicare, vietuind in veacul acesta, intru toata buna cinstire a Ta, sa ne invrednicim de vrednicile bunatati prin Harul si iubirea de oameni ale Fiului Tau si Dumnezeului nostru, caruia sa cuvine toata slava, cinstea si inchinaciunea, impreuna cu Cel fara de Inceput al sau Parinte si cu Prea Sfantul Duh, acum si pururea si-n vecii vecilor! Amin!

    Doamne Ajută !

    stimă şi deosebită consideraţie, d-le Preşedinte,
    Sibilla

  58. Dr. Mihnea GEORGESCU-DOBROGEA Says:

    Mă uitam la Gaston Marin la Antena 3. Un om de valoare, din Vechea Gardă a lui Gheorghiu-Dej, marginalizat pe nedrept de Ceauşescu. Mi-am adus aminte de Emigrantul, care cerea mai demult exemple de oameni de valoare marginalizaţi de Ceauşescu. Un exemplu este şi acest Gaston Marin, supranumit Dirijorul Electrificării României. A fost şi coleg de Guvern cu Gazda, sub Maurer. A decedat anul acesta. Să-i fie ţărâna uşoară!

  59. Dr. Mihnea GEORGESCU-DOBROGEA Says:

    Citiţi şi vă cruciţi! Şpionul Grecu’ şi Maica Rusie… Greu cu psihologia rusească, domnule Preşedinte! ;)

    http://mihneazgeorgescu.wordpress.com/2010/08/18/pacientul-rus/

  60. Dr. Mihnea GEORGESCU-DOBROGEA Says:

    Domnule Iliescu,

    M-am gândit şi la Dumneavoastră ascultând The Blue Tango… Sunteţi Ultimul Don al politicii româneşti:

    http://mihneazgeorgescu.wordpress.com/2010/08/19/the-blue-tango/

  61. popalumi Says:

    Cind incepeti sa ne scrieti din nou pe blog ,d-le Ion Iliescu?

  62. fragmentariumpolitic Says:

    Rostogolirea portocalei politice

    Toamna se apropie si, o data cu ea, si ceasul Guvernului Boc. Pentru sfarsitul Guvernului Boc ticaie, de fapt, doua ceasuri.

    Unul a fost pornit de catre presedintele Traian Basescu, care, atent la virulenta din critici si la caderea din sondaje, va fi nevoit, dupa 1 septembrie, ca, in absenta “schimbarii la fata” a Guvernului, sa arunce peste bord balastul numit PDL, de gatul caruia va agata si lista neagra a crizei.

    Cel de-al doilea ceasornic a fost pus in functiune de catre PSD, din momentul in care a anuntat ca va depune o noua motiune de cenzura impotriva Guvernului Boc, din a carui daramare a facut un obiectiv national.

    PSD si-a declinat insa orice intentie de a intra la guvernare fara un mandat popular, lucru absolut inacceptabil pentru puterea portocalie in actuala conjunctura, pentru care alegerile anticipate ar reprezenta, ca pentru orice partid prabusit in sondaje, curata sinucidere politica.

    Remanierea, daca va avea loc, va fi ultimul cartus al Guvernului Boc, dar el va fi tras in vant, deoarece incompetenta si clientelismul fac imposibila preconizata “transfigurare.”

    Cum recursul la calea electorala de schimbare a Guvernului Boc este prerogativa Presedintelui (dizolvarea Parlamentului), cea mai probabila ramane cea parlamentara, evocata si de presedintele PNL, Crin Antonescu.

    In ciuda dezmintirilor, unele dezvaluiri din presa privind negocierile secrete dintre PNL si PDL pe tema guvernarii si interesul marcat din ultimile declaratii ale sefului liberalilor fata de asumarea guvernarii, inclusiv cu prim-ministru, dar fara democrat-liberali, ar putea constitui elemente ale unei strategii in derulare, puse la punct de protagonistii fostei Aliante DA.

    O asemenea strategie de “rostogolire”, prin care cele doua partide de dreapta isi schimba locurile, sprijinindu-se reciproc, de pe redutele legislative si guvernamentale, ar putea bloca PSD si prezerva interesele clientelei portocalii, cel putin pentru o vreme, dar nu va putea evita declinul istoric si aterizarea fortata…

  63. Gabriela Savitsky Says:

    În lumina noilor mişcări din PSD, capătă sens oţărârea tânărului Ponta, supărat pe dorinţa de a vocifera a perdantului Geoană, de-acum o săptămână. Trist.
    Lemă:
    Dacă Emil Boc poate conduce un guvern, oricine poate conduce un guvern.

  64. Theodora Says:

    http://theodora0303.wordpress.com/2010/08/31/albu-ca-zapadu-si-pove-sti-rile-piticului-lazaroiu/
    Albu ca Zapadu si pove-sti-rile piticului Lazaroiu
    A fost o data ca niciodata ca daca nu ar fi fost BINE AR FI FOST, Albu ca Zapadu si piticii lui.
    Albu ca Zapadu mintise poporul ca el si piticii lui sunt albi ca spuma laptelui si ca ceilati sunt niste dalmatieni plini de pete si poporul prost l-a crezut.
    Ajuns prin minciuni, furt si dezinformare la conducerea tarii in care din pacate s-a nascut, Albu ca Zapadu impreuna cu sleata lui de pitici au dus tara in ruina.
    Desi bucate nu mai erau si poporul era infometat si insetat, piticii lui Albu ca Zapadu continuau sa puna biruri grele pe popor.
    Piticii lui Albu ca Zapadu aveau o mare pofta de mancare, isi doreau din ce in ca mai multe placinte si nu vroiau sa inteleaga ca tara nu mai avea resurse.
    Pentru ca nu mai aveau de unde sa fure Albu ca Zapadu i-a ordonat prim-piticului Boc sa se imprumute in numele tarii, cu orice pret.
    Unii dintre piticii care il ajutasera pe Albu ca Zapadu sa ajunga la conducerea tarii (nu o data ci de doua ori!!!!) amenintau cu rascola si trecerea in randul simpatizantilor si militantilor Scufiţei Roşii si Fetitei cu chibrituri.
    Fetita cu chibrituri ameninta cu aprinderea fitilului suspendarii si alungarii lui Albu ca Zapadu din palat :)
    Scufita Rosie nu mai putea sa rabde prostiile si furturile Caprei cu trei iezi si ale sefului ei direct Albu ca Zapadu si cauta aliati pentru tragerea lor in teapa.
    Capra cu trei iezi (avea de faptul mult mai multi iezi) si desi era nascuta la Plescoi, acum pentru ca era preferata lui Albu ca Zapadu ajunsese mare dregator de tara, cu afaceri personale prospere si cu gusturi deosebit de rafinate pe care si le satisfacea prin cumparaturi la Milano si Paris.
    Intr-o zi ploioasa, piticul Lazaroiu s-a hotarat sa avanseze din postul de consilier a lui Albu ca Zapadu pe un post un pic mai apreciat si mai bine remunerat si anume pe postul de ORACOLUL de la Cotroceni.
    Si pentru ca isi dorea foarte mult sa fie apreciat de Albu ca Zapadu, se apuca pititcul Lazaroiu sa raspandeasca (prin porumbei voiajorii bine dresati) vestea ca in curand o sa apara un nou partid in tara, partidul lui Albu ca Zapadu, care va castiga relaxat urmatoarele alegeri.
    Roluri libere pe care va rog sa le alocati dumneavoastra: Harap Alb, Fat Frumos, Zmeul Zmeilor, Greuceanu, Spanul, Balaurul cu 7 capete, Ileana Cosanzeana, Cenusareasa, Lupul, Vanatorul, Croitorasul cel viteaz, Pacala, Cei trei purcelusi etc.

  65. fragmentariumpolitic Says:

    Nimeni nu poate pune la indoiala faptul ca in societatea romaneasca actuala exista o nevoie acuta de schimbare, pentru depasirea crizei care se incapataneaza sa treneze. Cauza acestei inghetari a crizei tine de cel putin doua lucruri: 1) inexistenta unei conceptii de schimbare, a unei viziuni pe termen lung, care sa smulga tara din criza si sa o relanseze pe crestere (nu numai economica) si 2) faptul ca multasteptata schimbare nu si-a gasit inca agentul schimbarii potrivit, care sa uneasca teoria cu practica schimbarii. Traian Basescu nu este (si aici este marea problema) un om al schimbarii in bine, nu este un re-formator, ci un de-formator, in sensul cel mai degradant posibil al termenului. In managementul schimbarii exista, intr-adevar, potrivit modelului K. Lewin (dezghetarea-modificarea-reinghetarea) o astfel de etapa, de distrugere a vechilor stari de lucruri si de slabire a fortelor care le conserva, dar este etapa de debut, de initializare a schimbarii, iar daca nu mergi mai departe si nu pui in loc ceea ce poate impinge, realmente, societatea inainte, aspirational si functional, survine blocajul (cum prea bine se vede) si, in cele din urma, colapsul. De ce Traian Basescu este un Deformator, iar nu un Reformator ? Pentru ca, asemanator Cali Yuga (epoca de cumplita decadere spirituala si materiala), nu are vocatia Construirii, ci pe cea a Distrugerii, el nestiind decat sa strice tot ceea ce-i “pica” in mana: valori, norme, institutii, relatii etc. Oricine isi poate da seama de aceasta trista realitate daca, de pilda, va privi cu luare aminte la demotivarea si penalizarea unor valori propulsoare, precum munca, prin reducerea cu 25% a salariilor, la pervertirea clientelara a unor norme (legea ANI si alte legi) ori a institutiilor statului (DNA, dar nu numai), la degradarea relatiilor sociale, prin invrajbirea romanilor ori la depopularea Romaniei… Traian Basescu nu este reformabil, ci remaniabil, remaniere care nu poate iesi decat din urna de vot.

  66. fragmentariumpolitic Says:

    In prima runda in care s-a jucat soarta Guvernului, desfasurata la intalnirea cu grupurile parlamentare ale PDL, premierul Emil Boc s-a dovedit imbatabil in fata reformistilor, reusind miraculos sa-si salveze aproape in intregime Cabinetul, impreuna cu nucleul conservator al acestuia, remanierea simpla votata de senatorii si deputatii partidului fiind mai mult una simbolica, de ochii lumii si de gura presei. Ca sa fim cinstiti, miracolul nu a fost chiar miracol (esecurile puterii de scoatere a Romaniei din criza releva ca Flacara Violet, daca nu s-a stins, cel mult palpaie), ci, mai degraba, o “stralucita” lectie de persuasiune clandestina, de la care manipulatorii ar fi putut lua notite, dar si de o maleficitate extrema, avand in vedere ca aceasta a fost destinata (culmea, sa nu-ti vina sa crezi !), consumului intern, de partid, ceea ce arata ca, totusi, e ceva putred in Danemarca… Ce-i drept, Emil Boc a avut de unde sa invete, pentru ca de la inlacrimatul draga Stolo la dramatismul depunerii demisiei, de dragul partidului, nu-i cale lunga… Indiferent de sinceritatea mesajului sacrificial al premierului, important e ca stratagema a functionat si a produs efectul negationist scontat, asa ca i s-a dat mana libera…

    Numai ca, intre timp, tartorul cel mare insusi pare sa-si fi bagat coada, pentru ca in runda a doua, tinuta la Colegiul Director, Elena Udrea, in rol de capetenie a nemultumitilor de solutia minimalista de remaniere, de doar doi ministri, a contraatacat, cerand demisia premierului, daca acesta nu va tripla numarul remaniatilor si nu va include si din greii partidului. Fiindu-i capul in joc, Emil Boc a cedat santajului, remaniind sase ministri, cuprinzand si din garda veche: Sebastian Vladescu-Finante, Mihai Dumitru-Agricultura, Adrian Videanu-Economie, Radu Berceanu-Transporturi, Gabriel Sandu-Comunicatii, Mihai Seitan-Munca. O asemenea reactie in lant, care a dat peste cap planurile lui Boc, subrezindu-i pozitiile prin remanierea unor cunoscuti ministri sustinatori, releva cine si prin cine controleaza, in mod real, PDL-ul si Guvernul si, intr-o anumita masura, sperantele de viata ale acestora. Scopul remanierii pare sa fi fost mai mult unul de rafuiala interna si de imagine externa, decat unul de eficienta, deoarece aceasta a pornit din start cu stangul, fara o analiza si o evaluare critica a ministerelor, Emil Boc alegand sa prezinte un raport general despre situatia economica a Romaniei, ca si cand ar fi vrut sa sugereze de cat de eroic se lupta el cu criza, urmand un ordin irepresibil al subconstientului: Emile, fa-te ca lucrezi !

  67. Sa scufundam impreuna Incrucisatorul « Hai ca se poate! Says:

    […] Declaratia facuta de domnul Ion Iliescu a fost urmatoarea: […]

  68. Theodora Says:

    Sa scufundam impreuna Incrucisatorul
    Asa cum ne-a obisnuit, Tismaneanu, eternul pupator de „puci” prezidential, ca sa justifice intr-un fel banii pe care ii primeste de la statul roman, continua pe blogul lui, (blog de propaganda pro Basescu) tentativele mizerabile de „executare” a presedintelui de onoare al PSD-ului Ion Iliescu.
    Articolul intitulat “Ion Iliescu sub semnul eternului puci” este o noua o incercare de diversiune si manipulare penibila si a determinat cu siguranta delirium tremens printre imbecilii admiratori tismanisti

    Declaratia facuta de domnul Ion Iliescu a fost urmatoarea:
    “Noi, in 2007, ne-am grabit cu suspendarea presedintelui si asta lui i-a dat un nou imbold, o noua forta morala. Acum situatia este invers. Acum populatia are motiv, ar vota pentru suspendare (…). Deci, niste alegeri anticipate care ar schimba majoritatea parlamentara. Pasul urmator – sa avem si alegeri prezidentiale anticipate”

    Comentarii:
    1. „Asadar Ion Iliescu a ajus la concluzia ca a sosit momentul propice pentru suspendarea lui Traian Basescu.” Spune Tismaneanu pe blogul lui.
    Eu spun ca, din fericire pentru poporul roman, nu doar domnul Ion Iliescu a ajuns la concluzia ca a sosit momentul propice pentru suspendarea lui Traian Basescu.
    Toti oamenii normali din Romania doresc „SA IL SCUFUNDE CAT MAI REPEDE PE INCRUCISATOR”
    Toti liderii, membrii si simpatizantii PSD, PNL si PC, pensionarii, profesorii, medicii, politistii, artistii, cercetatorii, romanii care se ocupa de agricultura (cati mai sunt in tara asta) oamenii de afaceri (ma refer la cei multi care nu cotizeaza la PD-L si nu primesc contracte avantajoase cu statul), parintii copiilor care mor in spitale, doresc ca Traian Basescu sa fie suspendat.
    Cred ca si liderii, membrii si simpatizantii PRM, PNTCD si o parte din UDMR doresc suspendarea lui Basescu Traian.
    De ce sunt necesare alegerile prezidentiale anticipate?
    Pentru ca, daca in urma unor alegeri parlamentare anticipate, partidele din opozitie reusesc sa schimbe actuala majoritate parlamentara, Traian Basescu cu siguranta nu va accepta sa numeasca un prim-ministru din noua majortitate.
    Nu trebuie sa uitam si faptul ca presedintele Romaniei are in subordine toate serviicile speciale.
    2. „Este evident vorba de un proiect menit sa destabilizeze sistemul politic pentru a recupera pozitiile pierdute si pentru a-l elimina din joc pe principalul adversar al oligarhiei pesedisto-penelista, cel care a indraznit, cu autoritatea functiei supreme din stat, sa numeasca regimul servit timp de decenii de Ion Iliescu drept unul ilegitim si criminal” spune Tismaneanu in articolul de pe blog.
    Nu este vorba despre nici o destabilizare a sistemului politic.
    CONSTITUTIA prevede ca se pot organiza alegeri prezidentiale anticipate
    Observ o sintagma noua cel putin pentru mine „oligarhiei pesedisto-penelista”
    Sa intelegem ca „oligarhiile” celor doua partide s-au unit? :)
    Banuiesc ca Tismaneanu se refera de fapt la condamnarea comunismului.
    Dupa parerea mea raportul lui Vladimir Tismaneanu este o MIZERIE
    Este o MIZERIE faptul ca o odrasla de fost nomenclaturist comunist ajunge sa dea tonul in condamnarea regimului comunist.
    Instalarea fiului unui bolsevic exportat de Moscova, in functia de judecator al regimului comunist este traumatizanta pentru urmasii celor care au suferit in regimul comunist.
    Ceea ce nu ar recunoaste in ruptul capului Tismaneanu, este ca Traian Băsescu, IN ACEL REGIM ILIEGITIM SI CRIMINAL a ajuns capitan de vapor si seful Agentiei economice din Anvers, posturi in care nu puteai ajunge dacă nu erai verificat de Securitate si daca nu erai intr-un fel sau altul „de-al lor“.
    Basescu Traian a declarat că, la Revolutie avea 65.000 de dolari şi un milion de lei, o avere imensă, pe atunci.
    Foarte important de stiut pentru cei tineri este ca, in acea perioada nu aveai voie să detii valuta.
    Daca erai descoperit cu 10$ infundai puscaria.
    Cine isi permitea atunci sa incalce legea penala?

    3. „Ceea ce-l irita cel mai mai tare pe Ion Iliescu in cazul Basescu este exact efortul de cladire a statului de drept, deci opusul propriilor sale stradanii” spune Tismaneanu.
    Deci asta face Basescu de sase ani de cand este presedintele Romaniei?
    Face eforturi 16 ore pe zi de cladire a statului de drept?
    Notiunea Stat de drept este utilizata pentru a sublinia diferentele existente intre regimurile democratice si regimurile autoritare (dictatoriale).
    In teoria politica, prin stat de drept se intelege un stat bazat pe o ierarhie a normelor generatoare de ordine juridica.
    In statul de drept, statul este garantul libertatilor si drepturilor individuale, totodata, asigurand securitatea interna si externa a cetatenilor prin institutii democratice. Institutia superioară careia i se subsumează alte legi si norme este Constitutia (aia pe care o calca in picioare fara nici o jena Basescu)
    Din perspectiva statului de drept, Constitutia – ca norma superioara – este o expresie a cetatenilor si reprezinta puterea populara.
    Prin mecanismele democratice de control prevazute intr-un stat de drept este asigurată conformitatea normelor inferioare cu cele superioare.
    Eu as spune mai repede ca face eforturi de cladire a statului de DREPTI nu de drept.
    4.”Suspendarea lui Traian Basescu in 2007 a fost un puci parlamentar organizat de o coalitie a revansei, amoralitatii si coruptiei. Se pare ca Ion Iliescu, […..], incearca sa-l repete.”
    Din DEX:
    Puci, puciuri, s. n.- Incercare a unui grup politic militar de a răsturna prin violentă un regim politic, o ordine statală.
    Puci s.n. – Lovitură de stat violentă, provocată de un grup de complotisti nesustinuti de mase.
    Suspendarea presedintelui este un act CONTITUTIONAL.
    In 2007 a fost un VOT DEMOCRATIC in Parlament

    Unde vede Tismaneanu puci parlamentar?
    Art 95 din Constitutie:
    (1) În cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei, Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, după consultarea Curţii Constituţionale. Preşedintele poate da Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se impută.
    (2) Propunerea de suspendare din funcţie poate fi iniţiată de cel puţin o treime din numărul deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţă Preşedintelui.
    (3) Dacă propunerea de suspendare din funcţie este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Preşedintelui.
    4.”In cazul lui Ion Iliescu, actualele declaratii sugereaza o revenire la pasiunile anilor 1945-1946 cand participa cu ardoare la distrugerea democratiei romanesti.”, spune Tismaneanu.
    In 1945 Ion Iliescu avea 15 ani si era elev deci nu avea cum sa participe la distrugerea democratiei romanesti.
    Ce facea in perioada aia tatal lui Tismaneanu, Enea Leon Tismeneţki, nomenclaturist comunist de frunte, redactor sef la editura PCR si profesor de marxism-leninism?
    Apara democratia de Ion Iliescu, sau ii fugarea pe burghezii taranisti si liberali?

    Pentru slujirea regimului comunist, Enea Leon Tismeneţki a primit ca recompensă gradul de general si vila din cartierul Primăverii, confiscată de la un burghez roman.
    Si-a crescut fiul, „anticomunistul” de astazi in spiritual internationalismului proletar, introducandu-l in lumea odraslelor protipendadei comuniste.
    Enea Leon Tismeneţki, un evreu rus din Basarabia, a fost agent sovietic si veteran al războiului civil din Spania din anii 30, luptand alături de fortele republicane impotriva generalului Franco. In timpul războiului, tatăl lui Tismăneanu a lucrat la Radio Moscova, militand pentru instaurarea comunismului in Romania
    Cine il mai crede pe Tismaneanu?

  69. Theodora Says:

    http://theodora0303.wordpress.com/2010/09/03/sa-scufundam-impreuna-incrucisatorul/

  70. Ovidiu Says:

    Ea e asistenta noului şef de la finanţe !

    Ministrul Economiei (Ion Ariton) o are consiliera pe Miss Romania 2002, Cleopatra Popescu

    NU RATA VEZI POZE INCENDIARE!!!

  71. moreoc Says:

    Domnul Ion Iliescu argumenteaza citandu-l pe Galbraith (tatal); dar cine naiba a tinut sau tine cont in lumea nord-americana de opiniile acestui economist? Raspunsul onest e ca “nimeni” n-a tinut si nu tine cont, sau in orice caz “nimeni care sa aiba o importanta practica”: puterea e in mana mafiei marelui capital, si acestora li se rupe daca miliarde de oameni decad in saracie, atat timp cat lor le creste profitul fie si cu putin. Daca n-ar fi asa, criza din care de abia iesim acum (unii, mai norocosi, caci altii…), cu chiu cu vai, nu s-ar fi produs!

    Si mi-e teama ca mai multi americani decat romani au deschiderea sa-l citeasca si judece pe G. Pare aproape paradoxal asta, dar in realitate e foarte explicabil!

  72. moreoc Says:

    @ zangaman: Nu cred ca Ion Iliescu poate salva Romania de dezastrul in care se zbate, si nu pentru ca n-ar fi cel mai bun si cel mai patriot politician din cati are Romania, ci pentru ca

    1. in prea mare masura ce se intampla in tara depinde de factori externi; economia romaneasca este azi mult mai integrata in economia europeana si mondiala, si asta pe langa avantaje presupune si niste riscuri foarte reale, pe care azi romanii le simt din plin. E poate prima lor ocazie de a afla ca_capitalismul sufera si azi, ca si pe vremea lui Marx, de boala “crizelor ciclice”, care departe de a fi o joaca sau o vorba goala, dor al naibii!; vor afla nemijlocit ca specula unor banditi la o bursa aflata pe partea cealalta a mapamonddului poate sa dinamiteze existenta unor sute de milioane de oameni in Europa.

    Pana acum romanii si politicienii lor se puteau plange de “mostenirea vechiului regim”; chestie reala, fara indoiala, insa dupa 20 ani de la disparitia acestuia, iata ca vedem si roadele noului sistem ecconomic: o analiza economica recenta care a fost vanturata deja pe blogurile romanesti arata ca romanii sunt azi mai saraci decat pe vremea comunismului; parintii mei imi spun ca-n Romania mergi acum la spital cu mancare si medicamente…

    Daca asta a reusit capitalismul sa faca din Romania in 20 de ani, atunci eu nu pot sa nu ma gandesc cu parere de rau la timpurile comuniste cand sistemul sanitar, cel putin in marile orase, era decent si inca foarte! Traiesc intr-una din cele mai bogate tari ale lumii, si cu toate astea cu greu pot spune ca beneficiez, cand am nevoie, de un serviciu medical mai de calitate decat cel de care toata copilaria si adolescenta mea am beneficiat in RSR; cu toate ca platesc 300 de dolari pe luna asigurare medicala, cand am avut nevoie recent de-un simplu scan, mi s-a fixat r-v peste o luna jumatate; ca orice pacient care vrea un diagnostic rapid, am mers atunci la privat, unde am platit 900 de dolari ca sa fac repede examenul, insa aparatul exploatat de privati era o vechitura care mi-a insipirat teama, nu admiratie (am constatat ce fel de vechitura era scula privatilor cand am repetat testul in spitalul public). In trecut mi-era usor sa critic sistemul sanitar romanesc, caci il comparam nu cu ceva real, care exista intr-o alta tara, ci cu ce credeam (visam de fapt) doar ca exista in alta parte. Asa au facut o gramada de romani, care habar neavand care e situatia reala in restul lumii si in Occident, s-au grabit sa critice ceva care de fapt nu era, comparativ vorbind, foarte rau.

    2. romanii sunt deja prea “spalati pe creier” de propaganda de dreapta, pentru a mai fi dispusi sa permita unei guvernari veritabile de stanga sa-si incerce programul.

    Si in definitiv e chiar just asa, ca fortele politice de dreapta care acum cativa ani se mandreau cu cresterile economice datorate exclusiv influxului de bani din Vest (din ajutoarele UE si de la romanii care hamaleau prin Spania si Italia), sa dovedeasca ce sunt in stare, acum cand Vestul insusi e la “cura de slabire”.
    E cea mai buna ocazie peentru a-si demonstra valoarea! Au distrus scoala romaneasca, au distrus sistemul sanitar, au facut din statul roman un fel de teocratie pravoslavnica, nu le mai ramane decat sa farame si putinul creat cu banii altora.

  73. George Serban Says:

    Ce se intamplator cu dumneavoastra, domnule presedinte Iliescu? Mie imi lipsiti

  74. fragmentariumpolitic Says:

    Luati de valul remanierii guvernului Boc, nu prea am avut timp sa ne preocupam si de ceea ce se intampla afara. Mai precis, de decizia administratiei americane de a pune punct misiunii de lupta a armatei SUA din Irak, incepand cu 31 august. Surprinzator sau nu, vestea nu a fost primita cu entuziasmul specific terminarii unui razboi. Media si opinia publica au primit-o cu relativa raceala, tratand-o, in cea mai mare parte, aproape ca pe o stire de duzina. Cel mai probabil, o asemenea cota de scepticism si neincredere si-ar putea avea sursa in faptul ca anuntul politic facut de Barack Obama nu va fi urmat, pe termen scurt cel putin, de consecintele militare obisnuite, intre care retragerea trupelor de pe teritoriul ocupat se situeaza pe primul loc. Perceptiile asupra evenimentului par sa fi fost influientate si de dificultatile de intelegere a ceea ce inseamna sfarsitul misiunii de lupta si terminarea razboiului, cat si a modului cum fiecare dintre acestea se vor proiecta asupra suveranitatii si independentei reale a Irakului.

    Potrivit presedintelui Obama, desi de la inceputul mandatului sau, in 2009, din efectivele de invazie au fost retrasi peste 90.000 de militari, circa 50.000 vor continua sa ramana pe teritoriul irakian, pe care nu-l vor parasi mai devreme de sfarsitul anului 2011. O tema de discutii si controverse pentru specialistii militari o reprezinta consistenta precizarii sefului executivului de la Casa Alba potrivit careia din momentul anuntului respectiv cetatenii irakieni sunt responsabili de securitatea tarii lor, in conditiile continuarii unei prezente militare americane asa de numeroase pe teritoriul irakian. Atentia analistilor a fost retinuta si de nuantarea motivatiei razboiului drept “dezarmarea unui stat”, interpretata ca o pregatire a opiniei publice internationale pentru o posibila extensie a acestui tip de razboi asupra Iranului. Presedintele Barack Obama a subliniat ca SUA au fost la inaltimea responsabilitatilor sale pe teritoriul irakian (acelasi mesaj de legitimare a razboiului poate fi intalnit si la fostul premier britanic, Tony Blair, care, in cartea sa de memorii, “A Journey”, declara ca-i pare nespus de rau pentru cei morti in Irak, dar razboiul a fost justificat). Dupa peste sapte ani de la invazia ordonata de George W. Bush si aproape doi ani de la trecerea de la un presedinte de razboi la unul al pacii, medaliat cu Premiul Nobel, Barack Obama cheama acasa cainii razboiului.

  75. Theodora Says:

    Si mie imi lipsiti domnule presedinte.
    Va asteptam sa reveniti pe blog.
    Cu deosebit respect
    Theodora Marinescu

  76. fragmentariumpolitic Says:

    Sarrazinizarea este un pericol si pentru Romania ?

    Nici nu s-au stins bine ecourile unor cuvinte aproape providentiale, rostite la Bucuresti de un ilustru sef de stat, potrivit carora in lumea de azi au aparut noi pericole, diferite de cele date de “arme contra arme”, care se cer atent studiate si descifrate, ca am si fost zguduiti de scandalul provocat de un astfel de risc, cel al fenomenului supranumit “sarrazinizare.” Asa-numita sarrazinizare desemneaza efectele potential dezintegrative ale imigratiei ilegale asupra identitatii si securitatii unui popor, denumirea fenomenului ca atare venind de la numele lui Thilo Sarrazin, un cunoscut om politic german, care, intr-o carte recenta ce a provocat multa valva, trage un semnal de alarma in ceea ce priveste pericolul care l-ar reprezenta pentru Germania (si nu numai) imigratia islamica (http://www.hotnews.ro/stiri-international-7751679-scandalul-sarrazin-risca-germania-dezintegrare-etnica.htm). In urma imigratiei islamice necontrolate, s-ar produce o societate paralela, devianta de la cea de baza, autohtona, formata din straini insuficient integrati pe piata muncii, care evazioneaza programele educationale si controlul social, sociologic vorbind, infesteaza cultura germana cu kitschuri si nutresc convingeri misogine, criminale si chiar teroriste, dar care beneficiaza de ajutoare sociale. Iar toate acestea se intampla cu concursul tacit al statului social.

    Fenomenul migratiei semnalate nu este unul singular (a se vedea cel de africanizare din SUA sau cel de la granita americano-mexicana, devenit aproape de nestavilit), acesta fiind un risc de securitate insotitor al societatilor deschise, democratice. Ca urmare, la intrebarea daca sarrazinizarea poate fi un pericol si pentru Romania raspunsul nu poate fi decat unul afirmativ, cu atat mai mult cu cat frontiera de Est a acesteia este si cea a UE si a NATO. In afara acestei expuneri, de prima linie, mai exista insa si alti factori care conduc catre un astfel de raspuns, care tin de unele slabiciuni politice, demografice, legislative si chiar constitutionale. Depopularea prin incurajarea politica a emigrarii economice si prin rata scazuta sau chiar negativa a natalitatii, in unele etape, cum sunt cele de criza afecteaza fondul genetic si capitalul de inteligenta ale poporului roman, putand face din Romania, in raport cu cresterea necontrolata a imigratiei, o tara “mai mica si mai proasta”, dupa cum se exprima Sarrazin in cazul Germaniei. Dar cele mai mari brese pentru imigratie sunt, in mod inexplicabil, de natura legislativa si constitutionala. Este vorba, pe de o parte, de legea cetateniei, prin a carei permisivitate excesiva (motivata cel mai adesea de ratiuni electorale) s-au adus si se vor aduce in in Romania si in UE mii si sute de mii de imigranti “innobilati” ca cetateni romani si europeni, iar, pe de alta parte, de includerea in Constitutia din 2003 a dreptului strainilor de a cumpara proprietati in Romania. Prin dobandirea cetateniei si de proprietati, imigrantii vor deveni colonizatori ai Romaniei.

  77. Gabriela Savitsky Says:

    Domnule Preşedinte,

    Avem nevoie de înţelepciunea şi echilibrul dumneavoastră, în viaţa publică şi, evident, pe blog.

  78. Sibilla Says:

    D-le Preşedinte,
    Spun la rându-mi : avem sete de prezenţa domniei dumneavoastra, a Echilibrului!! Şi mai spun că… SE IMPUNE, ne lipsiţi…

    stimă şi mereu deosebită consideraţie,
    Sibilla

  79. Dr. Mihnea GEORGESCU-DOBROGEA Says:

    Poate faceţi un nou început, de ROSH HASHANNAH:

    http://mihneazgeorgescu.wordpress.com/2010/09/07/rorh-hashannah-5771/

  80. Sibilla Says:

    D-le Preşedinte,
    Şi totuşi avem flori de stâncă şi totuşi există speranţă, durerea… mai pleacă uneori în vacanţă şi totuşi… nădăjduim în mai BINE ! Pentru că, SE POATE !
    Corect , demersul Corinei noastre, acela de-a cere Parlamentului European retragerea calitatii lui Tokes Laszlo de vicepresedinte al acestui for !!

    Bravo, Corina Creţu !!!

  81. fragmentariumpolitic Says:

    PSD in ceasul al doisprezecelea

    Luptele pentru putere si influenta, care i-au opus pe liderii social-democrati Victor Ponta si Mircea Geoana in alegerile interne si in razboiul declaratiilor (soldat cu moratoriul asupra comunicarii celui de-al doilea), au aruncat PSD intr-o criza in forma de W, impiedicandu-l sa-si atinga tintele ca partid de opozitie. Desi doldora de proiecte, strategii si militantism, ori de cate ori a fost pe punctul de a invinge puterea, planurile i s-au prabusit datorita izbucnirii unor dezbinari in propriile randuri, ca in povestea cu vaca si galeata cu lapte, in care, dupa ce reusea sa o umple, o rasturna cu piciorul… Amintindu-si, probabil, de adevarul ca cine nu e in stare sa se conduca pe sine nu va fi capabil sa-i conduca pe altii, PSD da semne sa se fi trezit. Cel putin asa rezulta din declaratia de la Constanta a lui Victor Ponta, care ne da asigurari ca de acum, gata, s-a terminat cu declaratiile contradictorii ale celorlalti lideri social-democrati, reusind sa-i convinga si pe cei care nu l-au votat ca “toti trebuie sa traga la aceeasi caruta.” Da Doamne PSD-ului mintea romanului cea de pe urma ! …

    P.S.: Apropo de o idee exprimata mai sus, poate ca n-ar fi lipsit de consecinte raspunsul la o intrebare nimerita pentru lupta parlamentara, pe care PSD ar trebui sa o puna PDL: un partid in criza, aflat la putere, poate scoate o tara din criza ? (!)

  82. fragmentariumpolitic Says:

    PNL: Oglinda-oglinjoara, cine a avut cea mai curata guvernare din tara ?

    PNL-ului se pare ca i-au murit laudatorii, din moment ce fostul premier Calin Popescu Tariceanu reia, uitandu-se in oglinda timpului, cliseul despre „coruptia” guvernarii PSD din perioada 2003-2004 (trimitand, in acest fel, printr-un contrast pe care-l vrea implicit si subliminal, la ideea de cat de “curat” a fost guvernul sau din 2005-2008). In mod cert, analizele pe cifre arata clar diferentele de guvernare dintre PSD si PNL, ceea ce n-ar mai trebui sa intre in discutie. Faptul ca PNL procedeaza invers, incercand sa legendeze trecutul (intr-un mod favorabil pentru sine si unul injurios pentru coechipier), nu este de natura a spori increderea si coeziunea opozitiei, ci dimpotriva. Jocul PNL in echipa opozitiei incepe sa semene tot mai mult cu cel al unor jucatori dispusi sa faca blatul cu adversarul. Mai pe sleau spus, cam miroase a “intoarcerea armelor”… Solutia fair play a PSD este cea propusa de Adrian Nastase in PS-ul postului de pe blogul sau (http://nastase.wordpress.com/2010/09/08/ca-de-la-fost-premier-la-fost-premier), care cu siguranta, nu va ramane neobservata de electorat, ca la o partida de fotbal in care publicul isi da seama cine a tras pentru echipa si cine a vandut meciul…

  83. fragmentariumpolitic Says:

    Contraatacurile lui Traian Basescu

    Orice s-ar spune, Traian Basescu are, ca orice politicianist invechit in rele, un simt aparte al momentului. Si al mijloacelor. Atacurile sale in valuri, prin declaratii politice succesive, prin care a tintit probleme fierbinti ale Romaniei, ne-au aratat atat o mostra din binecunoscuta sa reactivitate de presedinte jucator la provocarile mediului politic si social, cat si o incercare abila de a o lua inaintea evenimentelor.

    Aparent, cele mai multe din declaratiile politice ale Presedintelui par a fi corecte. Beton armat, ar putea spune un neavizat. Dar, dupa cum stim deja de sase ani de zile si, mai ales din 2008 incoace, oricat de bune ar fi declaratiile de intentii sau principiile, acestea nu vor produce efectele scontate daca vor fi puse in practica de oameni nepotriviti. Si, aici, ajungem la problema competentei fiecarui ministru in parte si a intregului guvern, in ansamblul sau, pe care seful statului a escamotat-o intotdeauna, in favoarea docilitatii si clientelismului acestora. O proba o gasim si in tema remanierii Guvernului Boc 4, despre care Traian Basescu a recunoscut ca nu a adus personalitati, ci oameni dornici sa se implice (obedienta de partid si sinecurismul politic luand-o si de aceasta data inaintea competentei), avand grija, in acelasi timp, sa se distanteze fata de posibilile urmari negative ale unui astfel de act, pe care le arunca in curtea PDL, in numele dreptului acestuia de a-si asuma responsabilitati. Totusi, vorbind despre mult vehiculata idee privind existenta unor grupuri in PDL, care ar pune sub semnul intrebarii unitatea acestuia, el lider maximus o respinge, preferand sa ascunda gunoiul sub pres. In schimb, incearca sa spulbere partidele din opozitie, acuzandu-le de imaturitatea liderilor, absenta proiectelor si incapacitatea acestora de a reprezenta alternative pentru scoaterea tarii din criza (arestarea lui Sorin Ovidiu Vantu si extradarea lui Nicolae Popa, implicati in scandalul FNI, vor urmari, cel mai probabil, sa aplice o lovitura puternica unei anumite parti a opozitiei).

    Pe zona economica, afirmatia Presedintelui potrivit careia momentul maxim al crizei a trecut si ca 2011 va marca iesirea certa din recesiune a fost primita critic de opozitie, dar aceasta ar putea reprezenta pilula dulce-amaruie care, administrata cu ritualul specific producerii efectelor placebo, ar putea induce increderea si speranta. Predictia privind atingerea maximului efectelor sociale in aceasta iarna are insa toate sansele, din pacate, sa se adevereasca. Evocarea adancirii austeritatii in vederea ajustarii deficitului bugetar si a perspectivei diminuarii sau chiar eliminarii venitului minim garantat, sub argumentul neincurajarii muncii, sunt tot atatea atacuri la adresa PSD si a doctrinei acestuia privind statul social. Stilul alunecos, prin care blameaza si pune pe seama opozitiei indatorarea pentru consum, neezitand insa sa avanseze optiunea pentru un nou acord cu FMI ori criticarea PSD pentru proiectul acestuia de a duce cota unica la 10%pentru firme, in timp ce guvernul de dreapta are girul sau de a pregati impreuna cu Fondul variante de reducere a acesteia, seamana destula confuzie si dezorientare, la adapostul carora pot fi pregatite viitoarele lovituri.

    Traian Basescu pare a castiga la puncte in fata opozitiei (inclusiv electoral, la o adica) si in problema expulzarii tiganilor, unde deceleaza corect ca fenomenul responsabil de generarea acesteia este cel al nomadismului (iar nu cel al infractionalitatii), care nu se identifica cu intreaga masa a acestei etnii si indeamna politicienii si specialistii sa analizeze daca acesta tine de dreptul de alegere sau de cel la educatie, precum si sa gaseasca solutii inteligente de motivare a stabilitatii acestora. Daca dam insa la o parte zgura populista de pe astfel de declaratii nu gasim nimic viabil, pentru ca este greu de crezul ca o subcultura a cortului si nisipului isi mai poate gasi un loc propice in lumea civilizata (in afara celui de origine, evident).

    Cu toate acestea, in timp ce cucuvelele crizei anunta apocalipsa Romaniei, iar cazanul social ameninta sa dea in clocot, mein kampf-ul lui Traian Basescu merge mai departe. Din cand in cand, se aud glasuri ale celor incatusati in urma vanatorii de vrajitoare, tintuindu-l pe Zeus, precum cel al lui SOV: Sa ajungi ca mine, dupa prima lupta pierduta ! Brrr, ce crivat se anunta dinspre Cotroceni…

  84. Mihnea Georgescu Says:

    Ce documentar penibil urmăresc acum la B1 despre Piaţa Universităţii… Oamenii ăştia au rămas cantonaţi în trecut, Domnule Preşedinte… cui îi mai foloseşte acum dezgroparea morţilor?

  85. fragmentariumpolitic Says:

    Caderea lui SOV, un 9/11 portocaliu

    Inainte de a face aceasta analiza, am facut un excurs istoric pentru a incerca sa aflu daca exista vreo legatura intre evenimentele politice ale acestui septembrie cu fapte din trecut si doua dintre acestea din urma mi-au atras atentia. In jocul riscurilor si amenintarilor la adresa unei puteri, cel mai periculos moment este cel in care presiunile acestora culmineaza in mod simultan, producand practic o incercuire. Acest lucru m-a ajutat sa inteleg de ce lui Stalin i-au trebuit zece zile pentru a reactiona la agresiunea nemtilor si de ce Traian Basescu a avut nevoie de o vara pentru a-si pune la punct strategia de raspuns impotriva adversarilor. Stalin nu era incercuit, Basescu, da. Al doilea episod istoric, care se pare ca a inspirat strategia de contrareactie basescianista, se refera la arta militara napoleonian-bonapartista, folosita de tanarul capitan de artilerie in batalia Toulonului, in care a scufundat flota britanica tintind navele inamice pe rand, una cate una, trimitand salvele tuturor tunurilor pe o singura tinta, deodata (in treacat fiind spus, succesul strategiei “cand dusmanii sunt multi si puternci, nu te lupta cu toti odata, ci i-ai pe rand” i-a adus eroului de atunci gradul de general de brigada la 24 de ani, iar marinarului nostru de azi, cea mai inalta magistratura).

    Abordarea integrata, primul pas in intelegerea corecta a evenimentului SOV si a celor care vor urma

    De la Hannah Arendt citire, in politica nimic nu este intamplator. Daca ceva s-a intamplat, inseamna ca a fost planificat sa se produca. De aceea, evenimentul SOV nu trebuie vazut izolat, ci ca facand parte dintr-un plan cu bataie lunga al puterii de dreapta pentru influentarea perceptiilor sociale si modificarea, pe aceasta baza, a cursului politic. Cu alte cuvinte, recursul la o inselatorie politica pentru schimbarea unei realitati incomode este inevitabil pentru o putere care s-a prabusit in sondaje si se cramponeaza de pozitia pe care nu o mai merita, atunci cand schimbarea nu se poate realiza prin puterea adevarului. In acest sens pledeaza faptul ca fenomenul SOV a fost pastrat in rezerva metodelor de diversiune si readus la suprafata dupa 11 luni de la initializarea sa intr-un moment dificil pentru putere, aflata pe muchie de cutit la alegerile prezidentiale, pentru a o salva intr-o situatie la fel de critica precum cea din prezent, criza pe toate planurile. In acest caz nu este in niciun fel vorba despre dreptate si adevar, lucruri de care o putere clientelara nu va fi niciodata interesata, ci de o masinatiune menita a mai salva inca o data puterea portocalie. Daca s-ar fi dorit cu adevarat solutionarea dosarului SOV, acest lucru s-ar fi infaptuit demult, numai ca acum a venit comanda politica.

    Care sunt pericolele care au incercuit PDL si pe Traian Basescu ?

    Ca o remarca generala, ar trebui spus din capul locului ca amenintarile la adresa puterii de dreapta sunt de naturi diferite: politice, economice, sociale, mediatice etc., ceea ce reflecta criza generalizata a acesteia. O a doua observatie care merita a fi facuta se refera la simultaneitatea si gradul inalt de intensitate al acestori riscuri, ceea ce exprima o faza acuta a crizei puterii. Prima presiune asupra puterii vine din insasi launtrul sau, respectiv din interiorul PDL, prin aparitia unor nemultumiti si coagularea lor in diverse grupuri, care submineaza unitatea de partid. In contextul crizei mondiale, cel mai puternic risc este insa cel economic, particularizat, in raport cu cvasitotalitatea tarilor din UE, prin adancirea recesiunii si perspectivele incerte, ca urmare a incompetentei si coruptiei guvernarii de dreapta, ceea ce genereaza multiple efecte de antrenare. Planurile opozitiei, in special al PSD, de daramare a Guvernului Boc, prin introducerea unei noi motiuni de cenzura, in octombrie, si probabilitatea foarte mare ca aceasta sa treaca reprezinta cel mai serios motiv de angoasa pentru PDL si Traian Basescu. Zdrentuirea grava a flamurii portocalii de catre presa, cainele de paza al democratiei, si radicalizarea miscarilor sindicale si sociale din perspectiva iernii care se anunta a fi cea mai grea pentru populatie, inchid cercul in jurul puterii.

    Dinamitarea opiniei publice, singura cale de a sparge incercuirea

    Baza de putere a oricarui partid este electoratul. Cum timpul este scurt iar motiunea de neincredere si alegerile anticipate pe care le cere PSD sunt lucruri care pot decide soarta PDL si a lui Traian Basescu, numai o basculare a opiniei publice o mai poate salva de la o situatie cu final cunoscut. Iar acest lucru deja se intampla, prin declansarea evenimentului SOV, aflat in desfasurare si ale carei reflexe politice vor iesi la iveala in episoadele urmatoare, care vor urmari producerea unui cutremur politic pe esichier, ceea ce, probabil se va si intampla, prin trimiterea la legaturile lui SOV cu Mircea Geoana si, prin fortarea extensiei, cu PSD, care va da mana libera dreptei sa se rafuiasca cu stanga. Exista insa in aceasta proiectie catastrofica, menita a slabi legaturile electorale si parlamentare ale PSD care sa-l aduca sub val si sa-i zadarniceasca motiunea, un viciu de logica si de perspectiva. Cutremurul politic este, ca si cel fizic, de scurta durata, vine si trece, dupa care totul revine la normal. Ceea ce vreau sa spun este ca pe termen scurt Traian Basescu si PDL ar putea misca lucrurile in directia dorita, dar minciuna are picioare scurte, iar mincinosii nu sunt mult timp fericiti. Pe de alta parte, PSD nu inseamna in niciun caz Mircea Geoana, cu atat mai mult cu cat partea sanatoasa si cea mai numeroasa a partidului l-au sanctionat drastic (prin retragerea suportului politic la prezidentiale si la alegerile interne, cat si, mai recent, prin moratoriul asupra comunicarii publice a acestuia). Daca viitura SOV se va duce spre Mircea Geoana, duca-se sanatos odata cu ea, decuplarea de acesta, prin strategia soparlei, de rupere a cozii in schimbul supravietuirii, fiind mai mult decat necesara. Cat priveste atitudine PSD fata de SOV, va trebui sa fie una in spiritul legii, in niciun caz una politica.

  86. Sibilla Says:

    @Mihnea Georgescu,
    Minciuna, demagogia, teatrul ieftin, impostura, cioflingăriile, etc… folosesc Băsescului, Securistului de la Anvers, Satan pt România, Iudelor, unui guguştiuc precum agentul, limbricul, fomistul şi scribul Cotroceniului sub simbrie, pe numele său Volodea T. Poporului NU, nimănui ba.
    Asta e metoda Cotroceniului de-a distrage atenţia de la facturile iernii ce se apropie cu paşi repezi, de la ticăloşiile la care se dedau pedelacheii cu * cuplul * Nutzi-Cocoş în frunte, de la topul scumpirilor, de la …
    Curat murdar avântul Naşului de la b1, alt guguştiuc demn nici măcar de milă.
    Anunţă-ne şi tălică, măi dragă guştere, când se dă la tembeliziuni niscaiva anchete, fire despre Flotă, ori şmenăriile pedelacheilor în teritoriu, sau, de ce nu, despre prima tranşă a împrumutului de la FMI, că * săracu * matelot netot, n-are răspunsuri d-aistea.
    No, servus!
    Sibilla,
    P.S. să nu comuţi cumva pe taraf, etno, de la b1… rişti s-auzi sudulame la adresa trădătorului de neam şi ţară, individul ce confundă România cu o feudă perso, Băsescu, care NU e preşedintele nostru ci al Mafiei PDL, va să zică sudulame şi de la rromi pe care după ce i-a folosit, neruşinatul, acu îi numeşte cu impertinenţa-i caracteristică, ţigani…. No urmăreşte-l pe naşu de la b1 cum guiţă la comandă şi ne anunţi… Flota, FMI, şmenării, c-a fi sfârşitul lumii, majkă, de-o recunoaşte Satanic Abuser ceva din tare multele-i nesimţiri şi nelegiuri…

  87. Theodora Says:

    Domnule presedinte Ion Iliescu,
    Mi-ar fi placut sa particip si eu la intalnirea dumneavoastra cu pensionarii.
    As fi vrut sa scriu pe blog despre acesta intalnire.
    Cu deosebit respect
    Theodora Marinescu

  88. Marcus Says:

    Pe Ea, Pe Mama Ei De Hoata Ordinara !

    Sincer sa fiu, pentru ziua de astazi, pe fondul tristetii si jelaniei nationale in care ne baga chiombu, pentru inveselirea atmosferei si descretirea cat de cat a fruntilor noastre, aveam de gand sa ma produc cu f’o aroganta, ceva acolo, la adresa termitelor portocaliii si a dementullui care ne conduce, ca sa “ne mai radem” putin de ei, ca doar atata libertate ne-a mai ramas si subiecte sunt Slava Domnului!
    Dupa ce am vazut insa imaginile filmate in Camera Deputatilor si reproducand intr-o varianta a teatrului ionescian si a literaturii lui Kafka, celebra scena caragieleasca in care Pristanda socoteste steagurile, mi-a pierit brusc orice chef de mistocareala si m-a adus in lumea sumbra a basescului.
    Si asta deoarece, desi am scris cu ceva timp in urma, ca pe chiombila si pe ai lui ii cred in stare sa ne fure si zaharul din ceai, nu-mi imaginam totusi ca-mi va fi dat sa asist la imagini ca cele de ieri, in care fosta miss-a ajunsa mare dregatoreasa sa falsifice in vazul lumii, fara pic de jena sau teama de repercursiuni, cu o tehnica intalnita doar la marii escroci sau la jucatorii de poker la cacealma, rezultatul unui vot prin care o lege de o importanta majora pentru viata si buzunarele noastre a trecut prin Parlamentul unui stat de drept.
    Mai fura omu’, mai voteaza la interval de treisprezece secunde de iese rezultatu’ cum vrea numaratoru’, se mai duce o flota pe Apa Sambetei, se mai ia un apartament in Mihaileanu, da’ parca mai cu fereala, fara prea multe urme care sa te arunce de urgenta dupa gratii intr-o tara normala.
    La noi insa, in tara basescului, ne este dat sa asistam neputinciosi si fara drept de replica la modul in care aceasta diva refuzata la export, cu mintea redusa la greutatea pasaricii Kiwi, isi permite pur si simplu sa-si faca nevoile in capul a milioane de romani, dand cu aceasta ocazie noi valente notiunilor de nesimtire si tupeu.
    Si in conditiile acestea inca mai sunt sub 10% dintre romani care mai crediteaza aceasta caricatura de gasca de derebedei ce pompos isi zice partid si pe starostele de la Cotroceni si care tipa din toti bojocii ca, unde vad contestatarii basescului intentia acestuia de a instaura dictatura?
    Pai cum unde, bibicilor, daca nici asta nu este o dovada mai mult decat strigatoare la cer, ca de la trecerea prin Parlament a unor legi organice in aceasta maniera si pana la inlocuirea legilor cu Decrete prezidentiale putind puternic a Ceausescu, nu a mai ramas de facut decat un pas, ce altceva va poate convinge in privinta viitorului pe care ni-l pregateste tovarasul presedinte si clanul sau de mafioti?
    Mai fura omu’ cateva voturi acolo sa-i iasa pasienta pe considerente de iuteala de mana si nebagare de seama, dar sa furi cu basculanta in vazul unor martori impietriti de uimire, mai bine de 150 de voturi, asta da isprava de Cartea Recordurilor si de Manualul Escrocului Tampit.
    Stau si ma gandesc la faptul ca toate belelele pe care le-a tras si le trage d-l Adrian Nastase acum, vin de la o sesizare facuta la Parchet si semnata printre altii si de “dizidenta cu Angajament” Mona Musca, pe motiv de casa din Zambaccian.
    Oare acum, cand a vazut tot boboreanu’ cum stie sa numere aceasta imbecila voturile, pe metoda caragieleasca sus-amintita, nu se gaseste nicio Mona Musca in randurile Opozitiei care sa sesizeze direct Parchetul Romaniei in legatura cu frauda grosolana comisa? Ca doar o asemenea frauda inseamna penal, zgomot de catuse si perspectiva de zabrele pentru multi ani, nicio imunitate din lume neputand acoperi o asemenea marsavie?
    Ce asteptati domnilor din Opozitie ca sa ne scapati de ciuma blonda, cumva sa se autosesizeze caraliii basescului?
    Pe ea, domnilor, pe mama ei de hoata, pac cu ea la Resboiu’, ca v-a oferit pe tava, ca o neroada “care este” motivele sa dati cu ea de pamant si sa scapati forul suprem al tarii de o impostoare si o sluga mai mult decat obedienta a chiombului.

  89. Marcus Says:

    Pe Ea, Pe Mama Ei De Hoata Ordinara
    D’ale politichiei mioritice

    Sincer sa fiu, pentru ziua de astazi, pe fondul tristetii si jelaniei nationale in care ne baga chiombu, pentru inveselirea atmosferei si descretirea cat de cat a fruntilor noastre, aveam de gand sa ma produc cu f’o aroganta, ceva acolo, la adresa termitelor portocaliii si a dementullui care ne conduce, ca sa “ne mai radem” putin de ei, ca doar atata libertate ne-a mai ramas si subiecte sunt Slava Domnului!
    Dupa ce am vazut insa imaginile filmate in Camera Deputatilor si reproducand intr-o varianta a teatrului ionescian si a literaturii lui Kafka, celebra scena caragieleasca in care Pristanda socoteste steagurile, mi-a pierit brusc orice chef de mistocareala si m-a adus in lumea sumbra a basescului.
    Si asta deoarece, desi am scris cu ceva timp in urma, ca pe chiombila si pe ai lui ii cred in stare sa ne fure si zaharul din ceai, nu-mi imaginam totusi ca-mi va fi dat sa asist la imagini ca cele de ieri, in care fosta miss-a ajunsa mare dregatoreasa sa falsifice in vazul lumii, fara pic de jena sau teama de repercursiuni, cu o tehnica intalnita doar la marii escroci sau la jucatorii de poker la cacealma, rezultatul unui vot prin care o lege de o importanta majora pentru viata si buzunarele noastre a trecut prin Parlamentul unui stat de drept.
    Mai fura omu’, mai voteaza la interval de treisprezece secunde de iese rezultatu’ cum vrea numaratoru’, se mai duce o flota pe Apa Sambetei, se mai ia un apartament in Mihaileanu, da’ parca mai cu fereala, fara prea multe urme care sa te arunce de urgenta dupa gratii intr-o tara normala.
    La noi insa, in tara basescului, ne este dat sa asistam neputinciosi si fara drept de replica la modul in care aceasta diva refuzata la export, cu mintea redusa la greutatea pasaricii Kiwi, isi permite pur si simplu sa-si faca nevoile in capul a milioane de romani, dand cu aceasta ocazie noi valente notiunilor de nesimtire si tupeu.
    Si in conditiile acestea inca mai sunt sub 10% dintre romani care mai crediteaza aceasta caricatura de gasca de derebedei ce pompos isi zice partid si pe starostele de la Cotroceni si care tipa din toti bojocii ca, unde vad contestatarii basescului intentia acestuia de a instaura dictatura?
    Pai cum unde, bibicilor, daca nici asta nu este o dovada mai mult decat strigatoare la cer, ca de la trecerea prin Parlament a unor legi organice in aceasta maniera si pana la inlocuirea legilor cu Decrete prezidentiale putind puternic a Ceausescu, nu a mai ramas de facut decat un pas, ce altceva va poate convinge in privinta viitorului pe care ni-l pregateste tovarasul presedinte si clanul sau de mafioti?
    Mai fura omu’ cateva voturi acolo sa-i iasa pasienta pe considerente de iuteala de mana si nebagare de seama, dar sa furi cu basculanta in vazul unor martori impietriti de uimire, mai bine de 150 de voturi, asta da isprava de Cartea Recordurilor si de Manualul Escrocului Tampit.
    Stau si ma gandesc la faptul ca toate belelele pe care le-a tras si le trage d-l Adrian Nastase acum, vin de la o sesizare facuta la Parchet si semnata printre altii si de “dizidenta cu Angajament” Mona Musca, pe motiv de casa din Zambaccian.
    Oare acum, cand a vazut tot boboreanu’ cum stie sa numere aceasta imbecila voturile, pe metoda caragieleasca sus-amintita, nu se gaseste nicio Mona Musca in randurile Opozitiei care sa sesizeze direct Parchetul Romaniei in legatura cu frauda grosolana comisa? Ca doar o asemenea frauda inseamna penal, zgomot de catuse si perspectiva de zabrele pentru multi ani, nicio imunitate din lume neputand acoperi o asemenea marsavie?
    Ce asteptati domnilor din Opozitie ca sa ne scapati de ciuma blonda, cumva sa se autosesizeze caraliii basescului?
    Pe ea, domnilor, pe mama ei de hoata, pac cu ea la Resboiu’, ca v-a oferit pe tava, ca o neroada “care este” motivele sa dati cu ea de pamant si sa scapati forul suprem al tarii de o impostoare si o sluga mai mult decat obedienta a chiombului.

  90. fragmentariumpolitic Says:

    Spectrul marii rafuieli cu statul social

    Unul din marile merite ale democratiei a fost si acela de a fi spart monopolurile ideologice, in urma carora politicile tuturor guvernelor postdecembriste, fie ca au fost de stanga sau de dreapta, au fost un sincretism de idei ale marilor doctrine politice, proportia acestora fiind cea care a facut diferenta. Asa s-a intamplat, de exemplu, ca social-democratii au initializat capitalismul (si tot ceea ce inseamna acesta, cum ar fi pluralismul politic, economia de piata, statul de drept etc.) in numele valorilor liberale, liberalii l-au dezvoltat cu un mesaj social, iar toti s-au adapat, alaturi de taranisti, dupa decenii de ateism, din izvoarele crestin-democratiei. Oricine ar nega aceasta istorie, cu achizitiile sale socio-politice si s-ar erija intr-un factotum infailibil, de tip alfa si omega ar dovedi o aroganta si o tendinta nedemocratica de rau augur.

    Cine citeste, avand clare in minte asemenea adevaruri, proiectul programului de guvernare al PNL, intitulat “Pentru o noua economie”, va fi frapat de tendentiozitatea paguboasa a acestuia, care, prin lipsa de obiectivitate si jumatatile de adevar, ameninta, cum se intampla in astfel de cazuri, sa puna la indoiala sau sa faca neobservabile si unele idei demne de atentie, pentru ca adevarata paradigma a acestuia este rafuiala cu statul social. Numai cine scapa din vedere ca acesta din urma este reprezentativ pentru interesele majoritatii covarsitoare a populatiei sfarseste prin a cadea victima acestui tip de discurs al dreptei liberale. Cat de noua este “noua economie” propovaduita de PNL rezulta, in esenta, din relansarea goanei dupa proprietate si libertati economice, inceputa acum doua decenii si care nu s-a incheiat, dupa cum se subliniaza in program (ofensiva care, ne amintim, a dus la acumularea salbatica de capital din anii ’90, cu consecinte devastatoare pentru populatie), cat si din antagonizarea acumularii cu redistribuirea, in folosul unor grupuri restranse de potentati, ceea ce nu reprezinta altceva decat o imbalsamare a ideilor defuncte ale neoliberalismului.

    Sustinand ca statul social este iluzoriu si ca si-a atins limitele deoarece ar genera involutie prin paradigma combaterii saraciei, PNL declara solemn ca il va schimba, cand va ajunge la putere, cu statul liberal, care ar urmari evolutia prin paradigma dezvoltarii. Ceea ce nu ne pot spune si nici demonstra liberalii este cum se poate perima vreodata interesul social, fara riscul disparitiei societatii insasi, nici de ce dezvoltarea neoliberala, care le este atat de draga, desi a cunoscut ritmuri inalte pana la declansarea crizei mondiale, nu a fost insotita de scaderea saraciei, ci dimpotriva (contradictie care arata fara dubiu cui a folosit “dezvoltarea” in cauza), dar, mai ales, cand si cum au reusit social-democratii sa-si adune in spate toate “deficitele” perioadei ultimilor douazeci de ani, contabilizate in programul liberal, cand, matematic, aceasta s-a impartit, ca ani de guvernare, in zece ani stangii, iar zece, dreptei ?! (da, stim, cineva ar putea observa ironic ca matematica este “morala”, politica nu).

    Cat priveste doctrina statului liberal, aceasta este destul de eclectica si de contradictorie, dar ceea ce este cert este ca urmareste deposedarea statului de raspunderea si functia sociala (abil ascunsa in formula voit linistitoare a “reorientarii” atributelor statului social, prin delegarea acestora si punerea lor sub management privat, ceea ce ar da verde clientelei de a-si intinde tentaculele asupra statului), prejudiciind astfel interesele majoritatii, cat si reducerea rolului economic al statului şi diminuarea ponderii sale decizionale, in beneficiul unor grupuri restranse, concomitent (si aici intervine contradictia) cu întărirea rolului său ca garant al drepturilor constituţionale şi al bunei funcţionări a pieţelor. Contradictia consta in faptul ca i se ia statului din putere, dar nu si din responsabilitate, cu alte cuvinte, tu, statule, nu te amesteca in afacerile mele, dar cand o zbarcesc, zgarma-te la buzunar si ajuta-ma sa ies din rahat (exact cum fac acum bancile, care asteapta ca anumite pierderi sa le fie acoperite de statul roman !). Curat-murdar, coane Fanica !

    (Sursa: http://comisii.pnl.ro/uncategorized/articole/programul-pnl-pentru-o-noua-economie.html)

  91. popalumi Says:

    Cum adica suspendare!?
    Vorbiti cu noi d-le presedinte.

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: