CATEVA REACTII, DESI….INTARZIATE !

1.- Despre romanii din Italia

Am surprins un fragment din emisiunea Antenei 3 – privind protestul romanilor aflati la Roma in legatura cu intentia de a li se retine din sumele de bani trimisi in tara si tanguirile parlamentarului PDL Wiliam BRANZA legate de reprosurile romanilor din Italia la initiativa sa legislativa.

Adevarul este ca romanii din Italia se plang de multe necazuri cu care se confrunta in ultima vreme, inclusiv de triplarea taxelor consulare pe care sunt obligati sa le plateasca.

Aflat la Roma, duminica 13 iunie 2010, impreuna cu Corina Cretu, in calitatea sa de secretar cu probleme internationale al PSD si de parlamentar european, ne-am intalnit cu un grup de romani din Roma. Despre reuniune a scris si Corina Cretu pe blogul sau. Cel ce a convocat reuniunea este Dorin Coman, inginer, specialist in automatica si calculatoare, care lucreaza in Italia de 9 ani, fiind si fondatorul societatii Dacia Felix. La ultimele alegeri locale, din comuna Monterotondo a candidat pentru consiliul local  (desi fara succes ).

La intalnire au participat circa 20 de romani cu statute diferite. Am aflat cu acest prilej multiplele dificultati pe care le intampina conationalii nostri atat pentru a-si gasi un loc de munca si a se incadra, cat si pentru a-si apara statutul de angajat. O situatie deosebita ne-a fost prezentata de o asistenta medicala, aflata de 7 ani in Italia, care si-a pierdut locul de munca dupa ce a dat nastere la doi gemeni. Din pacate, toti ne-au dat de inteles ca se simt fara aparare; iar lipsa de organizare si de comunicare intre ei, ca si cu autoritatile locale, cu fortele politice sau cu sindicatele, le complica existenta.

2.- Dealtfel, actuala criza economica dezvaluie atat in plan national cat si european aspecte noi ale inexistentei unui sitem coerent de aparare a salariatilor. Daca ne uitam atent si la noi in tara – sindicatele sunt prezente doar in unitatile de stat (invatamant, sanatate, administratie). In sectorul privat nu exista practic sindicate. Salariatii sunt fara aparare din acest punct de vedere. In plan european, pe deoparte a aparut o sansa in plus pentru romani ca sa se poata deplasa liber si sa-si gaseasca de lucru in alte tari. Acolo insa, sunt supusi arbitrariului pietii si concurentei de pe piata fortei de munca, alaturi de emigrantii veniti din afara spatiului european.

Sunt probleme noi pe care stanga europeana este datoare sa le abordeze in profunzime. Este si datoria PSD si a sindicatelor din Romania sa se aplece cu mult mai mare atentie asupra lor.

3.-  Motiunea de cenzura

Desi nu a trecut de plenul Parlamentului, Motiunea de Cenzura promovata de PSD a oferit prilejul unor dezbateri utile si necesare care au dezvaluit esenta antisociala a masurilor promovate de guvern, care, in loc sa contribuie la atenuarea efectelor crizei – le agraveaza, lovind in categoriile cele mai largi ale salariatilor si ale pensionarilor care si asa o duc greu. Este expresia incapacitatii actualei guvernari si a presedintelui Basescu care si-a asumat raspunderea pentru promovarea lor – de a intelege fenomenele economice si a gandi in sensul intereselor celor mai largi categorii de cetateni.

4.- Sunt pertinente observatiile mai multor blogeri – dorucoarna, deceneu28, Sibilla , theodora0303 , privind provocarea tinerilor agresivi (“noii golani”) atat la lansarea de carte, cat si la asa-zisa manifestare din 13 iunie. Diversiunile puse la cale de unii oameni fara onoare si cu “mentalitate de lachei”, pe tema asa-zisei “mineriade” din 1990, au incercat de fapt ca si alta data sa distraga atentia de la problemele grave cu care se confrunta cetatenii, ceea ce bineinteles ca nu putea sa aiba ecoul scontat.

Este insa semnificativ ca autorii diversiunii nu sufla o vorba si nici nu se delimiteaza de actele violente si de autorii vandalismelor savarsite in ziua de 13 iunie. In fapt venirea minerilor in 14 iunie a fost efectul violentelor din 13 iunie si raspunderea pentru venirea lor la Bucuresti revine in intregime celor ce au pus la cale si au provocat actele de vandalism din 13 iunie.

Sunt de acord cu analiza facuta in acest sens de Victor in legatura cu delimitarea necesara intre manifestarea din Piata Universitatii, care a incetat dupa alegerile din 20 mai si actiunile anarhice din 13 iunie, la o distanta de numai trei saptamani.

5.- @ Bibliotecaru scrisoarea din martie 1989 este autentica. Ea este inclusa in volumul “Dupa 20 de ani”.

6.- @ Mihnea Georgescu: a)AEREC nu are legatura cu Clubul de la Roma. b) DA – expunerea am prezentat-o in limba italiana. c) Canalul Dunare-Bucuresti de care am vazut recent ca se preocupa Elena Udrea si asa-zisa perspectiva ca Bucurestiul sa devina port la Dunare – este o aberatie tehnica si economica despre care am scris la vremea respectiva, inclusiv despre controversa pe care am avut-o pe aceasta tema cu Nicolae Ceausescu.

7.- Saptamana viitoare ma voi afla la Bruxelles la Reuniunea anuala a Forumului Crans Montana. In cadrul Sesiunii voi sustine o expunere intr-un panel consacrat zonei Balcanilor de Vest.

18 Responses to “CATEVA REACTII, DESI….INTARZIATE !”

  1. Daniel Buca Says:

    Credeti ca este cineva care nu si-a dat seama de diversiunea cu cei “trei tineri”?
    Sunt tehnici atat de vechi …

  2. CATEVA REACTII, DESI….INTARZIATE ! | WLE Daily News Says:

    […] legate de reprosurile romanilor din Italia la initiativa sa legislativa. Adevarul este ca […] Ultimele articole despre 1 Posted in NEWS Tags: câteva, DESI….INTARZIATE, REACTII « Clasamentul golgheterilor […]

  3. Sibilla Says:

    D-le Preşedinte Ion Iliescu,
    Constat cu admiraţie că sunteţi nouă, ca întotdeauna, Echilibru.
    Vă felicit, sunteţi neobosit iar invitaţiile primite, pe care mereu le onoraţi, sunt încă o dovadă a recunoaşterii valorii, a personalităţii Politicianului Autentic al României, Ion Iliescu !
    Felicitări Corinei noastre, un Om minunat şi eu nădăjduiesc, viitor preşedinte al României, căci face cât zece * bărbaţi *. Se implică, îi pasă, e prezentă, perseverentă… în adevăr o Floare de Stâncă .
    Succes la Bruxelles la Reuniunea anuala a Forumului Crans Montana. Sunt convinsă că ne veţi ţine la curent, ca întotdeauna, că nu degeaba ne adăpostim noi la umbra Stejarului, avem şansa să învăţăm şi vă mulţumim.
    Dacă-mi permiteţi :

    “ In codri batrani, sub bolta instelata, in bataia calda a vantului de libertate, cei cu inima pura pot auzi si acum chemarea la lupta a Marelui Lup Alb. Pamantul, frunzele si cerul il cunosc preabine. Voi il auziti ?“ (Legendele dacilor liberi)

    “Te-am auzit cum hăuleai departe,
    Infiorînd pădurea-nzăpezită,
    Bătrîne lup, cu gura istovită,
    Etern pribeag al câmpurilor moarte.
    Te-am auzit cum hăuleai departe
    Te-am auzit, şi-n ceasurile grele
    Ce mă gonesc cu vifore turbate,
    Am priceput chemarea ta de frate,
    Şi-am priceput că-n noaptea fără stele
    Tu eşti tovarăş visurilor mele…
    Tu, numai tu, neîmiblînztã fiară,
    Ce-ţi strigi pustiei patima flămândă,
    Şi-n prigonirea cîinilor la pîndă,
    Iţi plîngi prin codri ura solitară
    Tu înţelegi un suflet fără tară…”

    ( Lupul – Octavian Goga )

    Poate aud politicienii noştri urletul Lupilor ( dacilor )… iar noi NU suntem urmaşii lui Traian, ci, Daci Liberi şi NU acceptăm Dictatura marinarului mârlan, Băsescu !

    stimă şi deosebită consideraţie,
    Sibilla

  4. strobo24 Says:

    Cu tot rescpectul cuvenit pentru o functie detinuta in trecut de catre scriitorul acestui blog am si eu o intrebare….De ce domnule Iliescu projectul Dunare-Bucuresti este o aberatie tehnica ?? si in ce calitate puteti sa vorbiti dumneavoastra desper cit de aberanta este o tehnica de constructie ?? sau cealalta?? Din cite cunosc eu, ca si inginer real si cu implicatii directe, cariera dvs. este redusa, timpul acordat de dumneavoastra ingineriei efective versus alti ingineri de virsta Dvs. este practic incomparabil. Avind ocazia sa discut insa cu alti ingineri chiar somitati in materie iar eu insumi fiind inginer pot spune ca este un proiect dificil dar realizabil. Motivul invocat de dumneavoastra precum si repeziciunea cu care sub conducerea dvs acest proiect a fost oprit si distrus atunci cind erea gata in proportie de 90% ma trimite cu gindul la alte motive (sa ne aducem aminte ca a fost dupa cum dumneavoastra afirmati la citeva zile dupa revolutie oprit la initiativa FSN) Eu nu consider aceasta o intrebare obraznica sau una care acuza dar ma gindesc la avantajele materiale pe care le-ar fi adus in zilele noastre ‘ Dupa 20 de ani ‘ acel canal. Si ca sa fiu concis intr-un final: Care este motivul ?

    PS. raspunsul DVS poate venii chiar si pe o cale directa si nu este neaparat sa fie public, este doar o curiozitate personala si referindu-ma la pesoana mea pot a spun ca de ani buni m-am desprins de Romania si tot ce reprezenta ea pt. mine. Sunt la momentul de pace, am ramas doar curios si cu citeva zeci de intrebari in aer. Niste raspunsuri venite din amabilitatea dumneavoastra poate m-ar ajuta sa gasesc ECHILIBRUL la care se pare ca toti aspiram.

    Cu respect
    Dobrescu Gabriel
    strobo24@yahoo.com
    tel. 0047 40647334

  5. emigrantul Says:

    Citat Ion Iliescu:
    autorii diversiunii nu sufla o vorba si nici nu se delimiteaza de actele violente si de autorii vandalismelor savarsite in ziua de 13 iunie. In fapt venirea minerilor in 14 iunie a fost efectul violentelor din 13 iunie si raspunderea pentru venirea lor la Bucuresti revine in intregime celor ce au pus la cale si au provocat actele de vandalism din 13 iunie.

    Domnule Ion Iliescu,

    Nu mai spun ce s-a intimplat pe 22 Dec. 1989 deoarece mi-am mai exprimat opinia in mai multe rinduri.
    Ceea ce s-a petrecut in ultimele zile ale operatiunii Piata Universitatii a fost o incercare disperata a CIA de a va rasturna de la putere deoarece erati perceput ca un presedinte adus de URSS si care asculta de rusi.
    De fapt, prima tentativa a CIA de a va inlatura si a pune in locul dvs. pe Dumitru Mazilu, un personaj ce avusese legaturi strinse cu occidentul inainte de “Revolutie”, a avut loc pe 12 Ianuarie 1990, intr-un moment in care aveati sustinere de aproape 100% din partea romanilor. Este evident ca manifestatia de nemultumire din acea zi a fost una artificiala nepornita din initiativa populatiei. Nici din Rusia nu avea cum sa fie instigata deoarece Mihail Gorbaciov era foarte multumit cu Ion Iliescu la conducerea Romaniei. Tentativa de lovitura de stat din 12 Ianuarie 1990 nu putea veni decit din partea Statelor Unite.
    Dupa ce si-au dat seama ca Dumitru Mazilu nu a fost o alegere inspirata, americanii au inceput sa-l sustina pe Radu Cimpeanu dupa o schema aplicata de Statele Unite in numeroase rinduri si care consta in aducerea la conducerea unei tari a unei persoane dubioase care a trait multi ani in afara granitelor acelui stat, de obicei in occident, si pe care il considera ca un om ce ar servi interesele US.

    • Mihnea Georgescu Says:

      @ Emigrantul

      Radu Câmpeanu era susţinut de francezi. Anglo-americanii îl susţineau pe Ion Raţiu.

      • emigrantul Says:

        Americanii i-au sustinut pe amindoi, atit pe Cimpeanu cit si pe Ratiu. Apoi au renuntat la ei si au inceput sa-l sprijine pe Emil Constantinescu care, in mod sigur, a fost contactat direct de agenti CIA care i-au propus sa candideze, atit in 1992 cit si in 1996, iar el a acceptat, angajindu-se sa returneze banii investiti de US, in campania sa electorala, dupa ce va deveni presedintele Romaniei.

  6. Mihnea Georgescu Says:

    Mulţumesc pentru răspunsuri.

  7. fragmentariumpolitic Says:

    Metamorfoze politice de vara

    Victoria a la Phyrrus a Guvernului PDL-UDMR in fata motiunii de cenzura a PSD a adus raportul de forte dintre Putere si Opozitie intr-un punct sensibil, de relativa comparabilitate (care ar putea deveni si unul de rascruce), sub impactul careia se regandesc sau se cauta strategiile de basculare.

    Desi nu Guvernul, ci motiunea a picat, daca ar fi sa spunem lucrurilor pe nume ar trebui sa recunoastem ca Boc a castigat, dar Basescu a pierdut. Nu atat de mult ca lucrurile sa se schimbe, dar nici atat de putin ca ele sa dureze. Suficient insa ca slabiciunea Puterii sa devina vizibila, iar mitul atotputerniciei acesteia sa inceapa sa se destrame. Chiar daca brodarea, pe asemenea perceptii, a unor asteptari privind modificarea structurii de putere ar putea fi un scenariu optimist pentru unii sau unul pesimist pentru altii, este in afara de orice indoiala ca timpul a inceput sa curga invers pentru Putere, tinzand sa-i devina unul dintre cei mai inversunati adversari. Cresterea presiunii sociale si reducerea continua a spatiului de manevra vor face ca decontarea crizei si austeritatii pe seama presedintelui-jucator (titularul de facto al guvernarii portocalii) sa fie de neocolit.

    Pentru liberali, motiunea social-democrata pare sa fi reprezentat sau ar putea sa reprezinte, judecand dupa anumite tensiuni si conflicte din sanul opozitiei, un moment de falsa decantare ideologica si, in aceeasi nota, de revectorizare politica. Prin imensul suport social de care s-a bucurat, motiunea de cenzura impotriva asumarii raspunderii guvernamentale pe legile austeritatii a capatat, prin “identificarea” Presedintelui cu Primul-Ministru si a amandurora cu Dreapta, proportiile unui blam popular anti-prezidential si anti-guvernamental, implicit Anti-Dreapta (cred ca in acest ultim fapt ar trebui cautata si cheia evolutiilor viitoare).

    Simtindu-se, probabil, vizat sau prins la mijloc, ca partid de centru-dreapta (ori poate ca a fost influentat in acest sens), PNL pare a fi pe cale de a savarsi o mare greseala strategica, nu numai pentru viitorul opozitiei, cat si, mai ales, pentru cel propriu. Alegand sa-i atace ideologic pe social-democrati (desi acestia din urma si-au dezideologizat motiunea tocmai pentru a-si feri colegii de opozitie liberali de a cadea intr-o astfel de capcana), PNL se va distanta de PSD si de obiectivele luptei comune impotriva Puterii, pe care le va pune sub semnul intrebarii.

    Dar cea mai mare eroare posibila, pentru parcursul sau ca partid, ar fi ca reapropierea de Traian Basescu si de PDL (prin punerea de surdina discursului antibasescianist si oferirea serviciilor pentru guvernare) va face ca, in mod inevitabil, sa imparta cu acestia raspunderea pentru dezastrul economic si social si, pe cale de consecinta, sa le impartaseasca destinul politic, care, istoric, nu va fi unul de invidiat (comparabil cu cel taranist ar fi putin spus). O astfel de metamorfoza ciudata (in curs de initializare, potrivit unor indicii) ar fi dovada indubitabila ca PNL pur si simplu nu vede (sau nu vrea sa vada, din false ratiuni de solidaritate ideologica) ca bumerangul anatemei sociale este aruncat asupra dreptei de insusi Basescu, prin desantata-i politica ce musteste de abuzuri, coruptie si incompetenta, prin decuplarea statului de la rostul sau social firesc si subjugarea acestuia unor interese clientelare, in beneficiul unei paturi “superpuse” si in dauna marii majoritati a societatii. Daca-si va face uitate declaratiile si angajamentele ce anuntau a fi inceputul unei noi politici, social-liberale, PNL va rata, cu siguranta, sansa situarii de partea buna, sociala, a istoriei.

    Cat priveste PSD, daca apelul lui Adrian Nastase la unitatea opozitiei, pentru oprirea genocidului social si scoaterea tarii din criza, va ramane un strigat in pustiu, cel mai probabil acest fapt va fi de natura sa ii sporeasca si mai mult responsabilitatea sociala, din perspectiva singurului partid care apara si promoveaza interesele celor multi si obiditi…

  8. Victor Says:

    Basescu aseara la Snagov catre PDL: “Mergeti pe mana mea” :)

    Asa este, mergeti pe mana lui cum au mers si alti fraieri. Primii pe care ii arde sunt prietenii. Am spus-o de mult. Pana si abilul Dan Diaconescu a cazut in plasa betivului. Berceanu care l-a ajutat enorm la inceputul anilor ’90 ii este astazi unul dintre cei mai aprigi dusmani. In fapt toti cei care il ajuta pe betiv mai devreme sau mai tarziu impartasesc aceeasi soarta. Inclusiv cei care l-au votat. Sa nu imi spuna cineva ca pensionarii si bugetarii nu l-au votat. Ba as indrazni sa spun ca l-au votat si au si militat pentru el. Acum platesc pretul. Minus 15% unii, minus 25% altii.

    Asadar pedelisti mergeti pe mana lui Basescu…

  9. emigrantul Says:

    Pentru Dl. Dobrescu Gabriel (user strobo24)

    A mai fost luata in discutie, pe situl de fata, problema Canalului Dunare-Bucuresti si a statiei de epurare Glina. Va dau, in continuare, citeva adrese unde puteti citi, luari de pozitie ale lui Ion Iliescu si niste comentarii facute de mine, pe acest subiect. Poate unele raspunsuri la intrebarile dvs. le gasiti direct in ceea ce s-a mai discutat deja.

    STATIA DE EPURARE A APELOR UZATE GLINA ERA INDISPENSABILA IN CONDITIILE TERMINARII AMENAJARII COMPLEXE A RIULUI ARGES SI STABILIRII UNEI CAI NAVIGABILE INTRE DUNARE SI BUCURESTI!
    24/03/2008

    Sursa: https://ioniliescu.wordpress.com/2008/03/23/evenimente-meteo-si-hidro/#comment-3547

    “CANALUL” DUNARE – BUCURESTI
    25/08/2008
    Sursa: https://ioniliescu.wordpress.com/2008/08/25/%E2%80%9Ccanalul%E2%80%9D-dunare-bucuresti-3/

    TERMINAREA CANALULUI DUNARE – BUCURESTI, UN PRETEXT PENTRU DEVALIZAREA BUGETULUI STATULUI DE CATRE COMPANII PARAZIT
    26/08/2008

    Sursa: https://ioniliescu.wordpress.com/2008/08/25/%e2%80%9ccanalul%e2%80%9d-dunare-bucuresti-3/#comment-5895

    CANALUL DUNARE – BUCURESTI, TICHIE DE MARGARITAR
    03/11/2008
    Guvernanţii care nu au fost în stare să construiască autostrăzi, drumuri expres, căi ferate, aeroporturi, staţii de metrou sau tren urban vor să ‘readucă la viaţă’ Canalul Dunăre – Bucureşti

    Sursa: https://ioniliescu.wordpress.com/media/canalul-dunare-%E2%80%93-bucuresti/

    De asemenea, in caseta “Cauta ce te intereseaza” puteti tasta cuvinte cheie cum ar fi “canalul”, “Glina”, “colmatat” si este posibil sa mai gasiti si alte dezbateri pe tema amenajarii cursurilor de apa din Romania.

  10. fragmentariumpolitic Says:

    Crezul meu sau de ce am un blog politic

    In pofida unor aparente, scrierea unui blog nu este deloc o treaba usoara si la indemana oricui (asta in cazul in care ai ceva de spus), deoarece necesita idei, timp si efort, resurse care, trebuie sa recunoastem, nu ne sunt intotdeauna accesibile.

    In plus (dar nu in ultimul rand), e nevoie de un anumit tip de bunavointa, care e musai, daca nu se confunda (ceea ce ar fi ideal), cel putin sa fie vecina cu pasiunea.

    Iar daca vrei ca blogul sa fie si de utilitate publica, atunci lucrurile pot deveni de-a dreptul complicate…

    Dar de ce un blog politic ?, ar putea veni intrebarea. I-am auzit pe unii comparandu-l cu a desena pe nisip, sugerand ca ar fi inutil. La polul opus, i-am auzit pe altii certandu-se online (ceea ce mi-a si inspirat aceasta tema), acuzandu-se ca urmaresc anumite foloase politice sau materiale.

    In ceea ce ma priveste, nimic din toate acestea, scopul meu fiind unul dual si contradictoriu: pe de o parte, pentru a critica politica, spre a o dezbara de proaste purtari, vicii si naravuri, dar, mai ales, si pentru a o ajuta, pe de cealalta parte, pentru o buna guvernanta.

    Cred ca politica poate mult, dar ea nu poate totul (1). Cred ca politica are nevoie de ajutorul cetatenilor (sub forma de observatii, propuneri, idei, proiecte, solutii, critici constructive etc.) fara de care poate putin sau chiar deloc (2). Cred ca cine are constiinta apartenentei la comunitatea nationala nu poate sa ramana nicicand indiferent la problemele cetatii, pe care alesi si alegatori sunt chemati, impreuna, sa le rezolve in mod democratic si durabil (3).

  11. Sibilla Says:

    * Cred ca politica poate mult, dar ea nu poate totul (1). Cred ca politica are nevoie de ajutorul cetatenilor (sub forma de observatii, propuneri, idei, proiecte, solutii, critici constructive etc.) fara de care poate putin sau chiar deloc (2). Cred ca cine are constiinta apartenentei la comunitatea nationala nu poate sa ramana nicicand indiferent la problemele cetatii, pe care alesi si alegatori sunt chemati, impreuna, sa le rezolve in mod democratic si durabil (3). * – CORECT !
    RESPECT !

  12. Sibilla Says:

    Deciziile politice ale Băsescului sunt la acest moment mai presus de Lege, de Constituţia României pe care de altfel a terfelit-o în ultimul hal!!
    Opoziţia, NU are voie să slăbească vigilenţa, să lase tonul moale, să-şi permită un lux ireparabil la o adică, acela de-a pleca-n concedii, vacanţe!! E important să NU ne simţim abandonaţi şi-ai nimănui! Băsescu şi clica de pedelachei ne-au condamnat la foamete… care va fi rata mortalităţii în lunile ce urmează … ?? E timpul FAPTELOR!!
    Iulie, august, septembrie, octombrie… luni de zile în care avem nevoie de pâine, medicaţie, bani pentru plata facturilor… Luni de zile în care, noi, noi cei mulţi NU ne permitem concedii! Noi, ai cui suntem în aceste luni ???!!
    Ni se spune că * acum nu e momentul potrivit * pentru dărâmarea Guvernului Băsescu-Boc. Nu e momentul potrivit pentru partidele de opoziţie ( imagine, direcţie de acţiune, eventuala preluare a puterii… ), CORECT, aşa este, căci VAI ( !!! ) de oricine ar urma la putere după aceşti hoţi , ordinari !! Daaar… cu noi, muritorii de rând, cum rămâne în perioada imediat următoare ??
    Până la toamnă… câţi din noi vor mai rezista , care va fi nr. sinuciderilor, al bătrânilor ce vor muri din lipsa mijloacelor de subzistenţă, dar al copilaşilor suferinzi de leucemie, dar al văduvelor, orfanilor, dar… ?? Care va fi nr. celor ce se vor resemna, obosiţi deja şi cu poveri prea grele pe spinările încovoiate … E RISCANT să se piardă timp în lupta cu şobolănimea de la putere! Cei ce-şi asumă acest RISC poate că au cele necesare unui trai decent, asigurate, costul unui posibil eşec ce s-ar datora amânării de acum îl plătesc cei mulţi, populaţia!!
    Ce păzeşte Opoziţia, de ce anunţă că abia la toamnă se depune Moţiune şi apoi Alegeri Anticipate, chiar să nu fie-n stare să se coaguleze şi să ia prin surprindere gaşca infractorilor de la putere?? * Clasa politică * a dezamăgit! Întreaga * clasă politică *! Şi NU e bine!
    Noi NU suntem urmaşii lui Traian ! Suntem DACI LIBERI ! Jos Dictatura ! Lupii urlă, şi urlătura lupilor anunţă vremuri de restrişte, anunţă vremuri ŞI mai grele…
    Traian Băsescu NU e preşedintele românilor ! Traian Băsescu e Naşul Famigliei la putere !
    Deşteaptă-te române! TREBUIE SĂ NE RIDICĂM !! În genunchi, NU vom reuşi! NU vă lăsaţi amăgiţi, urmează biruri ŞI mai grele !!
    http://sfinx777.wordpress.com/2010/06/21/basescule-urlatura-lupilor-e-inceputul-sfarsitului-tau-curand/

    Băsescule, urlătura Lupilor e începutul sfârşitului tău! Curând…

  13. Victor Says:

    Sa lamurim niste aspecte. Nu este o perioada usoara. Alegerile amticipate la acest moment sunt imposibil de realizat. Lasand la o parte ca nu ai cum sa le declansezi, cine le plateste? Mama? Cine plateste alegerile pentru partide? Privatii. Astia apoi vor banii inapoi inzecit, insutit, inmiit etc. Fara numar. De unde le da pesedeul si peneleul banii sacalilor cand statul este la pamant? Chiar sunt unii care isi imagineaza ca politica este poezie si se poate face onest fara cascaval? Bai fratilor fara cascaval nu face nimeni nimic pe planeta Pamant! Asta este sistemul. Centrat in jurul unor hartii aberante.

    Apoi, crede cineva, este atat de naiv, incat sa-si imagineze ca astia, opozitia au vrut pe bune sa vina la putere acum? Daca da, inseamna ca acele persoane nu stiu pe ce lume traiesc.

    Orice alegeri costa chiar si bugetul. Si inca foarte mult. In plus pe perioada alegerilor, campanie, precampanie, etc, institutiile statului sunt paralizate. Desigur nu fac decat sa raspund unor colegi, altminteri pesedeul si peneleul stiu mai bine decat mine cele punctate, motiv pentru care nici nu s-au inghesuit sa dea jos guvernul Baseboc.

    Suntem o tara care nu produce nimic la nivelul uniunii. Ceea ce asteptam este ca Europa civilizata sa depaseasca criza si sa inceapa iar sa ne dea bani de pomana. Guvernantii si intreaga clasa politica au sperat ca se va intampla incepand de anul asta. Nu s-a intamplat. Un al doilea val al crizei a lovit Europa. Inca mai sunt bani de adunat de pe piata, inca mai sunt state care trebuie indatorate si care trebuie sa plateasca un pret al crizei. Ca si in Romania unde cei slabi platesc pretul crizei asa si la nivel mondial cei slabi platesc pretul. Unde era FMI ul inaintea crizei? Ii nenorocisera pe aia prin Argentina si nu mai auzise nimeni de ei. Acum sunt pe val. Nu se gandeste nimeni? Probabil ca incepand din 2010 criza va fi depasita. Nu si in Romania. Aici se va intampla incepand cu 2011. Asta nu inseamna ca in 2011 romanii vor avea standardul din 2007-2008. Pana atunci, pana in 2011, Vantu, Patriciu, Basescu, Voiculescu ne vor prezenta o situatie ingrozitare, dramatica, dezastru, se darama totul imprejur, etc. Interesul? Cei care nu pot rezista vor vinde la pret mic celor de mai sus.

    Daca poti face invers decat manipuleaza astia adica atunci cand ne imbiau la credite cu buletinul sa nu fi raspuns iar acum cand ei spun ca totul este la pamant, piata imobiliara , etc, sa cumperi daca ai cu ce, nu suferi. Altminteri trebuie studiata criza din 29-33 in acest sens.

    Apropo de scrierile colegului fragmentarium cred ca solutia pentru cei ca noi este organizarea la nivelul societatii civile. Altminteri nu facem decat sa dam consiliere gratuita politicienilor si asta nu-i un lucru rau desigur numai ca sfaturile sau ideile care razbat, ei le folosesc in sensuri nedorite.
    Este motivul pentru care nu mai scriu decat la Presedintele Iliescu – singurul politician autentic- si aici fara sa enunt tot ce as putea.

  14. strobo24 Says:

    Sincer raspunsul primit nu ma incalzeste cu nimic, este un raspuns din condei diplomatic si fara de esenta. Imi pare rau ca trebuie sa spun asta dar poate nu m-am facut inteles. Am sa repet poate de aceasta data cineva are sa se induioseze/inteleaga.
    – Canalul Dunare-Bucuresti in 1989 erea in mare proportie finalizat
    – Probleme de ordin tehnic din cite stim nu mai existau excluzind fenomenele de colmatare care sunt iminente si normale existind si o solutie tehnica(Dunarea este dragata, Nilul este dragat, pina si fiordurile norvegiene sunt dragate)
    -la revolutie FSN condus de domnul Ion Iliescu a oprit lucrarile cu o decizie de urgenta
    -Inca de la acea vreme aportul economic al unui asemenea project finalizat ar fi adus avantaje imense economiei nationale.
    Cu tot respectul si incercind sa considerati punctele anterioare, subliniate in doua rinduri, aveti un raspuns la intrebarea?
    ‘De ce constructia canalului a fost oprita ?’
    Ca si sugestie/intrebare puteti considera si : Decizia de incetare a lucrarilor si ‘inecare la mal’ are si un aspect politico-social? Un plan mai putin cunoscut de catre opinia publica ? Interese nationale inposibil de dezvaluit opiniei publice de la acea ora ?

    Ps. Daca tot este vorba despre blogul Dl. Iliescu as prefera un raspuns direct daca este posibil. Daca domnia sa este insa prea ocupat prefer insa un ‘Nu se poate’ cinstit.

    Cu respect
    Gabriel Dobrescu

  15. dorucoarna Says:

    Referitor la “Canalul” Bucuresti-Dunare:

    Dna Nutzi Udrea ar trebui sa stie ca investitiile intr-un astfel de canal sunt comparabile cu cele intr-o autostrada, per kilometru. Ori, referitor la autostrazi as lasa-o sa aprecieze singura “progresele” inregistrate…

    Apoi, daca iei de la CFR tonajul anual de marfuri Bucuresti-Giurgiu se poate afla dimensiunea iluziei.

    Mai mult, majoritatea marfurilor sunt vehiculate cu TIR-uri, deci ar fi o ineptie sa-i obligi sa transbordeze la Giurgiu, pentru numai 60 Km.

    Si mai mult, toate statele care desfasoara transporturi pe canale amenajate, au amenajat prealabil intregul amonte si folosesc sisteme de ecluze pe tot parcusul pentru localizarea si drenarea colmatarii…iar “betonarea” aduce imense prejudicii panzei freatice, irigatiilor naturale prin infiltrarea solului si uriase cheltuieli de intretinere a malurilor ce survin dupa o perioada de la betonare. Despre incapacitate de a prelua viituri… ar trebui deci si o retea de lacuri in amonte pentru preluarea acestora…

    Dna Nutzi mai are de citit, mult…

    Noi intelegem ca unii clienti au barje care someaza, dar poate ar dori chiar ei sa suporte costul celor de mai sus!

  16. Theodora Says:

    Domnule presedinte Ion Iliescu,
    Sunteti un exemplu pentru mine.
    Va multumesc pentru ECHILIBRU!

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: