RÂMNICU VÂLCEA

Vizitând municipiul Râmnicu Vâlcea , am avut două surprize plăcute:

1.- Ca şi la Piteşti, Biblioteca Judeţeană, clădire nouă, dată în funcţiune în 2004 – este o instituţie luminoasă, agreabilă şi primitoare .

Cu prilejul lansării volumului “România şi lumea la confluenţa secolelor XX şi XXI”, sala de conferinţe de cca 200 de locuri a fost arhiplină.


A avut loc o discuţie interactivă, vie şi antrenantă. Am înţeles că Bibliteca Judeţeană organizează cu regularitate asemenea reuniuni , ceeace este lăudabil pentru întreţinerea interesului faţă de cultură şi viaţa intelectuală.

Fără îndoială că existenţa centrului universitar – creaţie post-revoluţionara – concura la întreţinerea unui asemenea climat .

Am avut şi o scurtă vizită la Universitatea “Constantin Brâncoveanu”, care dispune, deasemeni, de un local nou şi modern , unde am putut constata , cu plăcere acest lucru .

2. O impresie deosebită mi-a lăsat noul hotel din Râmnicu Vâlcea – SOFIANU – “unicul  Hotel – Muzeu din România” – cum îi place patronului său să menţioneze  .

Este într-adevăr un unicat. Şi este meritul dlui. Sofianu , un om cu mare deschidere către artă. Hotelul este o veritabilă galerie de lucrări de artă plastica : o serie de sculpturi din marmură , plasate la intrare , îi întâmpina pe clienţi , iar în interior , toate spaţiile ( săli de conferinţe, restaurant , holuri şi chiar camere ) , găzduiesc lucrări de pictură contemporană, din toate zonele din ţară si Republica Moldova.

Pe lângă amplasamentul foarte reuşit, lângă Parcul Zăvoi din central oraşului , confortul modern pe care îl oferă – dotarea cu lucrări de artă, creşte gradul de atractivitate al hotelului – dându-i o virtute în plus – aceea de lăcaş de cultură.


În contextul dificultăţilor prin care trece ţara şi viaţa oamenilor, este reconfortant faptul ca există şi asemenea oameni de iniţiativa şi că se “comit” asemenea fapte de ispravă care demonstrează că se pot face şi lucruri bune şi că avem de ce să nu ne pierdem speranţa !

7 Responses to “RÂMNICU VÂLCEA”

  1. Mihnea Georgescu Says:

    Eu unul sunt îndrăgostit de Râmnicu-Vâlcea. Un oraş mic, cochet, curat, la poalele munţilor, aproape de zona turistică Călimăneşti-Cozia-Căciulata. Oraşul lui ANTON PANN şi al distinsului meu Profesor de la Facultatea de Filosofie GABRIEL LIICEANU. De fiecare dată când trecut pe acolo mă opresc să mă plimb în Parcul Central şi să savurez o cafeluţă în cochetele cafenele din centru.

    Tot nu am înţeles de a fost condamnat Mircia Gutău, destoinicul primar al Râmnicului Vâlcii… Mai ales că era şi PDL-ist! Să fi fost doar un sacrificat pe altarul anticorupţiei transpartinice, gen Antonie Solomon? Nu este căderea mea să mă pronunţa asupra hotărârilor Justiţiei, totuşi.

  2. emigrantul Says:

    Fiindca a venit vorba de orasul Valcea,

    Mi-am adus aminte de un comentariu al lui Ion Iliescu (a se vedea citatul) in care spunea ca “toate acumularile hidroenergetice s-au colmatat”, asa ca o critica la adresa presedintelui comunist caruia i-a luat locul si din ordinul caruia fusesera facute lacurile.
    Fotografia din satelit a zonei in care este orasul Valcea, ce poate fi vizualizata cu zoom-uri satisfacatoare la adresa urmatoare:
    http://www.maplandia.com/romania/vilcea/valcea/
    arata clar acumularile de apa din vecinatatea orasului. Acestea nu par deloc colmatate. Deci salba de lacuri a Oltului nu a fost o investitie proasta.

    Citat Ion Iliescu
    În al doilea rând, Argeşul, ca orice râu interior, este un mare cărăuş de aluviuni. Uitaţi-vă la Olt! Este de trei ori mai mare debitul în zona mijlocie faţă de Argeş. Toate acumulările care s-au realizat prin construirea nodurilor hidroenergetice s-au colmatat. Este un fenomen natural.
    Sursa: https://ioniliescu.wordpress.com/dezvoltare-durabila/interventia-la-forumul-ecologistilor-si-al-dezvoltarii-durabile/#comments

    • Mihnea Georgescu Says:

      @Emigrantul,

      ILIESCU NU MINTE!
      Dacă Domnia Sa spune că acele acumulări hidrologice s-au colmatat, înseamnă că s-au “colmatat”, orice ar însemna asta. Deşi ai şi tu dreptate, pe când veneam cu trenul dinspre Călimăneşti, prin 2007, era un măreţ lac de acumulare pe Olt în amonte de Râmnicu Vâlcea. Nu a fost prost Ceauşescu că a făcut lacuri de acumulare în toată Ţara. După Revoluţie nu s-a mai făcut nimic, nu au fost în stare nici măcar să termina amărâta aia de Centrală Nucleară de la Cernavodă.

  3. virtualkid Says:

    Multi ar spune ca faceti reclama unui om caruia, intr-un fel sau altul ii santeti obligat.
    Este mai placut sa citesc astfel de articole pe blogul Dumneavoastra, Domnule Presedinte. Puteti sa credeti ca acum zece ani ma certam cu tatal meu din cauza Dumneavoastra? Acum as fi incantat daca mi s-ar ivi ocazia sa va intalnesc. Multe lucruri nu le mai vad atat de negre, fara sa incerc sa va “periez”.
    Vorbiti-ne mai mult despre astfel de lucruri, si, mai putin despre politica.

  4. plano10 Says:

    Lacurile se colmateaza in mod natural.
    Raurile pot decolmata tot natural lacurile daca exploatatorii hidrocentralelor le pun la lucru. Altfel… ajung sa uzineze doar debitul obisnuit al raurilor.
    Salba de hidrocentrale de pe Olt n-a facut-o Ceausescu, ci specialistii in hidroenergie.
    Perla coroanei este Hidrocentrala Lotru.
    http://plano10.wordpress.com/2010/03/18/hidrocentrala-lotru/
    Rm Valcea a fost dintotdeauna un centru de cultura si simtire romaneasca.

    • emigrantul Says:

      Citat:
      Salba de hidrocentrale de pe Olt n-a facut-o Ceausescu, ci specialistii in hidroenergie.

      Ba da, tot ce s-a construit in timpul cind a condus tara a fost facut de Nicolae Ceausescu nu de specialisti. Constructorii au urmat ordinele sale fara de care nimic important in Romania nu putea fi realizat, fiind asadar niste simpli executanti. Proiectantii vin cu multe planuri, unele mai bune altele mai putin eficiente. Exista, de asemenea, rivalitati puternice intre ei si fara o decizie ferma in genul “Din proiectele A, B, C, D il alegem pe C” nu se realizeaza nimic. La lucrari de mare amploare asemenea hotariri sunt luate de cel care conduce tara. Lui ii revine responsabilitatea deciziei finale si el este principalul vinovat daca solutia pe care a ales-o s-a dovedit a nu fi buna.
      Specialistii: inginerii, proiectantii, constructorii, etc., sunt o masa de oameni cu interese centrifugale pe care daca nu ii ai in mina si nu-i dirijezi corespunzator se cearta intre ei si pina la urma nu fac nimic.

  5. plano10 Says:

    @emigrantule
    Nostime pareri ai despre specialisti!
    As fi de acord ca guvernarea stabileste politica de investitii.
    Aici se discuta insa de solutiile tehnice adoptate in construirea hidrocentralelor. Doar nu vrei sa spui ca Ceausescu se pricepea sa proiecteze sau sa construiasca hidrocentrale.
    Te invit sa admiri pe linkul dat mai sus Hidrocentrala Lotru, finalizata in timpul lui Ceausescu.
    O intrebare se poate naste si din contrele puse de tine: acum de ce nu se mai pot construi asemene a obiective?

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: