DIRECT – DE LA MUNCHEN

În clădirea Universităţii “Ludwig-Maximilians” din Munchen s-au desfăşurat lucrările Simpozionului organizat de Asociaţia pentru Relaţii Externe, prezidată de prof. dr. Horst Mahr, consacrat temei “Regiunea Mării Negre – regiune strategică de primă prioritate“.

În cursul dimineţii de 11 noiembrie s-au desfăşurat două reuniuni cu temele: “Necesitatea unei strategii coerente de parteneriat  al Uniunii Europene şi statele din zona Mării Negre“, respectiv  “Sistem multilateral de securitate pentru evitarea declanşării de conflicte“, iar după-amiază au avut loc încă două dezbateri cu temele: “Funcţia de punte între Balcani şi Caucaz” şi “Securitatea livrărilor de energie“.

DSCF0015

Seara, în aula mare a universităţii, a avut loc sesiunea plenară unde au conferenţiat prof. dr. Horst Mahr,  Milen Lyutskanov adjunct al ministrului de externe al Bulgariei, dr. Erhard Busek, fost vicecancelar al Austriei şi Ion Iliescu, fost presedinte al Romaniei.

Imagine441

Au participat, atât la lucrări, cât şi la dezbateri, oameni politici, cercetători, reprezentanţi ai unor cercuri academice şi organizaţii neguvernamentale din Rusia, Turcia, Bulgaria, România, Austria, ţara gazdă, parlamentari europeni şi reprezentanţi ai unor structuri ale Uniunii Europene.

Toţi participantii au apreciat iniţiativa organizatorilor, actualitatea temelor şi buna desfăşurare a lucrărilor.

Prezint in continuare textul alocutiunii pe care am sustinut-o:

Imagine450

INTERVENŢIE LA REUNIUNEA ASOCIAŢIEI DE POLITICĂ EXTERNĂ

Munchen, 11 noiembrie 2009

REGIUNEA MĂRII NEGRE, O ZONĂ DE MAXIM INTERES

Distinşi participanţi,

Doamnelor şi domnilor,

Acum două decenii, Europa era martora unui eveniment istoric, prin amploarea şi prin consecinţele sale: rând pe rând, regimurile totalitare din Est se prăbuşeau, fie paşnic, ca în Polonia, Cehoslovacia, Ungaria şi RDG, fie violent, ca în România. S-a dovedit că, în ciuda proceselor de reforme din URSS, declanşate de preşedintele Mihail Gorbaciov, comunismul nu era reformabil. Singura soluţie era dispariţia lui şi revenirea la democraţie, la pluripartidism şi la economie de piaţă în fostele ţări socialiste.

Fenomenul prăbuşirii comunismului trebuie privit în contextul mai larg al Războiului Rece, care, în Europa, declanşase, la începutul anilor 80, o gravă criză a rachetelor cu rază medie de acţiune, iar în Asia, imediat după încetarea războiului din Vietnam, se aprindea un nou focar de război, de data asta prin invadarea Afganistanului de către URSS.

Confruntată cu grave crize interne şi externe şi lipsită de fostul său spaţiu de influenţă din Est, URSS s-a destrămat, la rândul său, după lovitura de stat din august 1991. Aceste puternice fracturi geo-politice au adus, mai mult ca oricând, în atenţie importanţa spaţiului adiacent Mării Negre. Întotdeauna zona Mării Negre a fost un spaţiu de articulare, de contact între culturi şi civilizaţii, între imperii, unde se manifestă o mare varietate de interese, adesea contradictorii şi chiar conflictuale.

S-a spus adesea că este o zonă de mare interes strategic. La sfârşitul Războiului Rece, pe fondul emergenţei unei noi ordini internaţionale – nouă ordine dominată de hiperputerea americană – această relevanţă strategică nu a mai fost atât de clară. Altele erau priorităţile şi mai ales punctele de interes la nivel global. Zona Mării Negre a fost interesantă imediat după destrămarea URSS, când era absolut necesar să se pună sub control armele nucleare de pe teritoriul fostelor republici sovietice care şi-au câştigat independenţa.

Mai mult, nu era foarte clar ce se va întâmpla în Europa după destrămarea CAER şi după cea a Tratatului de la Varşovia. Ţările foste socialiste aveau nevoie de un nou sistem de securitate colectivă şi de noi pieţe, care să compenseze pierderea pieţelor CAER. De aceea, la începutul anilor 90 au fost vehiculate şi s-au materializat o serie de proiecte de cooperare regională şi sub-regională, care, evident, nu puteau ignora arealul Mării Negre.

Aşa s-a născut, la 25 iunie 1992, Organizaţia de Cooperare Economică la Marea Neagră, din care făceau parte 11 state.  Ea a luat fiinţă ca un model unic şi promiţător de iniţiative multilaterale politice şi economice, care au ca scop stimularea interacţiunii şi armoniei între statele membre, precum şi asigurare a păcii, stabilităţii şi prosperităţii, dar şi relaţiilor de bună vecinătate în regiunea Mării Negre.

Proiectul din 1992 s-a dezvoltat, s-a amplificat şi a căpătat o serie de noi atribuţii. Cred, sincer, ca participant activ la procesul de structurare al Organizaţiei că, în mare, ea şi-a atins scopul. În fond, toţi am avut nu doar de învăţat, ci şi de câştigat de pe urma acestei experienţe.

La mijlocul anilor 90 s-a produs o schimbare de fond în jurul Mării Negre. O parte din statele din zonă:- România şi Bulgaria, spre exemplu, care au cunoscut un proces mai rapid şi mai profund de democratizare şi de transformare structurală a economiilor lor, au primit perspectiva aderării la UE şi la NATO, având un alt parcurs şi o altă agendă internă şi externă. Alte ţări din zonă, precum Ucraina, Republica Moldova, Armenia, Georgia, Azerbaidjan, chiar şi Rusia, au rămas să se confrunte cu gestionarea procesului de destrămare a imperiului sovietic. Care proces nu este desăvârşit nici în acest moment, dovadă fiind aşa-numitele „conflicte îngheţate”. Unul dintre ele s-a dezgheţat brusc, în august 2008, şi a dus la un conflict armat scurt, dar extrem de intens, între Federaţia Rusă şi Georgia.

Acest conflict, împreună cu problemele intervenite în livrarea de gaz metan din Rusia spre UE au readus zona în atenţia noastră. Am crezut că primirea noilor membri în UE şi în NATO funcţionează drept stabilizatori automaţi în zonă. S-a crezut că procesul de democratizare a ţărilor din regiune va evita noi conflicte, că va deschide calea prosperităţii. S-a dovedit că democratizarea este superficială şi fragilă, că dezvoltarea economică nu a fost suficientă pentru a stabiliza societăţile din areal – tentaţiile extremiste, naţionaliste s-au afirmat din plin, au apărut forme diverse de fanatism şi de violenţă politică şi socială, religioasă, chiar.

Cred că este timpul să ne raportăm la zona Mării Negre altfel decât prin prisma jocurilor de putere la scară globală, ca până acum. În general, zonele de contact între mari blocuri politice, economice şi militare sunt prin definiţie instabile, ne place sau nu. Întrebarea este cum le poţi stabiliza, sau cum poţi reduce instabilitatea?

Din punctul meu de vedere soluţia este una la îndemâna noastră, şi este verificată. România este o dovadă că metoda funcţionează cu succes. Este vorba de parteneriate cu obiective clare între părţile interesate. Sau ceea ce s-a numit „politica porţilor deschise”.

Este clar că Uniunea Europeană este într-un moment delicat, în care trebuie să „digere” extinderea din ultimii ani. Dar asta nu trebuie să însemne o renunţare la extindere, ci doar o pauză în procesul de extindere. Ţărilor din zonă care vor să adere la UE trebuie să li se ofere ceva mai consistent decât până acum în procesul de cooperare cu UE, nu doar economic, ci şi politic şi social. În fond, ideea cercurilor concentrice poate fi adaptată pentru a le oferi acestor state motive pentru a continua reformele politice, economice şi sociale şi accesul la o piaţă foarte selectivă, cum este piaţa UE. Pentru asta trebuie să discutăm, după ce Tratatul de la Lisabona va intra în funcţie, odată cu instituţiile definite de el, despre viitorul extinderii şi despre limitele extinderii UE.

În ceea ce priveşte zona Mării Negre, trebuie sa spunem extrem de clar: Rusia este şi parte a problemelor, şi parte a soluţiilor pentru stabilitatea şi predictibilitatea ei, pentru dezvoltarea unor ample proiecte de cooperare. UE trebuie să-şi definească o politică rusă mult mai coerentă şi mai independentă de trecut. Sigur, ţările foste socialiste au adus în sânul Uniunii conflictele lor cu Rusia şi temerile lor istorice, despre care nu putem spune că sunt neîntemeiate. Dar viitorul relaţiilor UE cu Federaţia Rusă nu trebuie structurat de demersurile istoriei, ci de interesele comune ale membrilor ei. În fond, Marea Neagră nu este „lacul” nimănui: nici turcesc, nici rusesc, nici românesc, nici ucrainean. Ar trebui să fie, mai mult decât este acum, un spaţiu al cooperării, al democraţiei şi libertăţii, al rezolvării paşnice, negociate, a conflictelor şi divergenţelor.

Nu putem discuta despre viitorul zonei Marii Negre fără să amintim de rolul extrem de important al Dunării, care face din ţările riverane ei un spaţiu conex celui al Mării Negre. Dunărea a structurat , într-un fel , caracteristicile entităţii politico-economice numită Europa Centrală. Pe Dunăre au venit în România mulţi emigranţi de origine germană , care şi-au pus amprenta asupra culturii şi civilizaţiei materiale în Transilvania. Acum Dunărea face legătura , prin canalele Dunăre – Marea Neagră şi Dunăre – Main – Rhin între Marea Neagră şi Marea Nordului.

Există multe oportunităţi de dezvoltare , graţie acestei axe, care, prin recenta lărgire a UE, pot şi trebuie folosite mai bine .

Ele vor fi şi mai multe, prin viitoarea aderare a ţărilor din Balcanii de Vest la Uniune. Sper sincer că şi Republica Moldova poate fi inclusă, alături de ţările din Balcani, în noul val de extindere al Uniunii. Asta ar da mai multă stabilitate şi predictibilitate zonei de la graniţa de est a Uniunii.

Un alt lucru pe care doresc să-l spun: cooperarea la Marea Neagră nu trebuie să se reducă la concurenţa acerbă pentru controlul rutelor de transport al energiei. Până una-alta această concurenţă n-a dus la materializarea niciunuia dintre cele două proiecte: Nabucco şi South Stream. Sunt multe alte domenii în care se pot imagina proiecte comune: infrastructuri de transport naval, feroviar, terestru, pentru combaterea efectelor schimbărilor climaice, pentru protejarea arealului Mării Negre, pentru dezvoltarea turismului. De altminteri, Turcia ne-a arătat tuturor ce înseamnă să faci din turism o ramură economică de bază, care are efect de antrenare la nivelul întregii economii, dar care aduce beneficii şi riveranilor.

România şi-a asumat un rol activ în zona Mării Negre, chiar dacă interesul ei pentru această zonă  a fost inegal în timp. Cum am spus, o perioadă, prioritare au fost integrarea în UE şi în NATO. Acum sunt toate condiţiile ca, din perspectiva noului său statut, de membră a UE, România să devină şi mai activă în zonă. Avem relaţii speciale cu Republica Moldova, suntem avocaţii integrării europene a Republicii Moldova. Dorim să fim parte a procesului de rezolvare a crizei transnistrene. Cred sincer că şi relaţiile cu Ucraina vor continua să se îmbunătăţească. În fond, nu există probleme bilaterale care nu pot fi rezolvate prin dialog şi negociere.

România crede că locul Turciei este în UE şi a sprijinit candidatura ei, mai mult, cred că Turcia poate beneficia de experienţa noastră în procesul de negociere a aderării. Mai cred că Turcia în UE va face din zona Mării Negre un punct de atracţie pentru investiţiile străine, şi va da UE un instrument de influenţare a situaţiei din Orientul Mijlociu.

Acestea ar trebui să facă din zona Mării Negre un punct de maxim interes în Europa şi în Eurasia, şi nu conflictele îngheţate, care, din păcate, nu şi-au găsit nici acum o rezolvare. Există însă mari speranţe şi perspectiva soluţionării lor, odată cu extinderea spre Est a influenţei UE.

In incheiere, doresc sa multumesc profesorului doctor Horst Mahr pentru initiativa sa, pentru continuitate, pentru actualitatea temelor si pentru buna desfasurare a lucrarilor seminarului.

Vă mulţumesc pentru atenţie !

11 Responses to “DIRECT – DE LA MUNCHEN”

  1. SorinPLATON Says:

    Prin faptul ca starneste cel putin simpozioane, ca sa nu mai vorbim de asocieri semantice gen lac turcesc, rusesc, ori mai stiu eu de ce fel, pe fond dovedeste ca Regiunea Marii Negre preocupa sfere inalte de putere si interes din politica internationala. Ori in acest caz nu putem reduce totul numai la un contract asociativ de buna vecinatate… Cu alte cuvinte riveranii au un cuvant minor de sustinut la nivel macro.

    In economia acestui joc Romania reprezinta in cel mai bun caz un procentaj egal cu procentul deschiderii geografice la aceasta mare, eventual ceva in plus, daca va reusi in viitor sa devina purtatorul de cuvant zonal NATO si/sau UE, ceea ce este foarte putin probabil, datorita marilor noastre carente diplomatice, economice, de prestanta si de alta natura.

    Cele bune sa se adune!,
    SorinPLATON

  2. Gabriela Savitsky Says:

    Pentru susţinerea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană şi pentru “a exporta” experienţa noastră de negociere Turciei, ar trebui să fiinţăm ca vector politic în Uniune, în Europa. În acest ultim an însă, izolarea noastră politică este tot mai evidentă şi tot mai dăunătoare. O ţară care nu e capabilă să producă stabilitate este puţin probabil să inspire dorinţa de colaborare cuiva. O ţară cu decidenţi politici aflaţi într-un veşnic conflict intern, care nu reuşeşte să se stabilizeze politic şi să coaguleze un proiect de redresare economică, nu poate decât să devină marginală.
    Sper să curmăm cât mai curând acest mod de a exista politic prin scandaluri. Sper într-o responsabilizare a electoratului care să facă posibilă revenirea noastră între naţiunile civilizate şi democratice ale Europei.

  3. cirlovacristian Says:

    Dle @Ion Iliescu

    Ion Antonescu
    Gheorghe Gheorghiu Dej
    Nicolae Ceausescu

    au fost singurii(conducatori) ROMANI,restul….dupa caz.
    Bineinteles ca aceasta este (doar) parerea mea si sunt destul de sigur ca acei cetateni romani care sunt “vaccinati” realizeaza ca acesta este adevarul.Maresalul Antonescu a intors armele,Dej a reusit sa “destabilizeze” cominternul si inclusiv “pa unghiurasi si evrei care …..” iar dictatorul a “reusit” ca Romania sa fie privita ca stat ostil in tratatul de la Varsovia.

    Sa-mi iertati neobrazarea dar dv ati fost…..destul de previzibil in politica(si cea interna dar si cea externa).Oare de ce?
    Sunt tari in Europa dar si in lume care ….respecta conducatorul/presedintele si sunt tari ……destul de DEMOCRATICE.
    In Romania problema a fost “rezolvata” de catre niste comisii,adunari,intruniri,cluburi,grupuri parlamentare,etc…..mai exact Romania a fost “ingropata pina la git” de catre toata clasa politica,bineinteles pe baza intereselor individuale sau apartenentelor la niste “aginturi”,etc…Solutia de a iesi din aceasta criza eterna(20 ani) nu se afla in/la mina politicienilor(?!?!) ci in/la mina populatiei si aici nu este vorba de vot deoarece votul este o “arma” democratica iar in Romania NU ESTE DEMOCRATIE.
    Romania este inconjurata si prinsa intr-o situatie fara posibilitati prea multe iar ca “razboiul sa fie echilibrat” ar trebui folosite aceleasi tipuri de “arme si metode”.
    Dv vorbiti de importanta faptului ca ne invecinam cu Marea Neagra.In anumite conditii da este foarte importanta aceasta vecinatate dar in conditiile actuale(care sunt…….)este ca si cum nu avem aceasta vecinatate.

  4. George Serban Says:

    Felicitari, domnule Presedinte Iliescu! Imi amintesc cu placere recenta intalnire a Clubului de la Bucuresti, ca de o insula a normalitatii. O insula de atmosfera si comportament civilizat, de respect al oamenilor, unii fata de ceilalti.
    “Profesorul” nostru, local, ne-a dovedit, in aceasta seara, ca in cadrul celei mai inalte forme de invatamant absolvite, si-a platit “profesoara” … cu ora. Declaratia a fost primita cu entuziasm si hohote de ras de o sala plina de cadre didactice.

    Sper sa zambiti! Cu amaraciune …

  5. geotax Says:

    Agenda publică se piaptănă singură când e vorba de campania pentru prezidenţiale. E ocupată cu acei candidaţi eligibili care îşi trag săgeţi reciproce prin intermediul presei. Care presă e aservită adevărului, până la interesele patronatului. Între timp, la oficiul braţelor de muncă, se fac rezervări până după alegeri, pentru luarea în evidenţă…În rest, canci.

  6. dorucoarna Says:

    Un mare om politic se recunoaste prin faptul ca reuseste sa exprime in mod coerent ceea ce oamenii obisnuiti abia spera sa gandeasca sau sa inteleaga. Felicitari, Dle Ion Iliescu, sunteti mult peste asteptari, recunosc faptul ca nu s-ar putea atinge mai delicat sau mai pragmatic problematica Marii Negre, ce diferenta intre aceasta abordare si ‘lacul rusesc’ , BRAVO!

  7. danbaltatu Says:

    D-le Presedinte,

    Imi primul rand tin sa va multumesc pentru invitatia, de a participa la conferinta Clubului de la Bucuresti. Am fost onorat si extrem de impresionat de aceasta manifestare.

    Am avut placerea de a cunoaste si membri ai comitetului de organizare al Clubului de la Bucuresti, si am putut sa schimbam cateva opinii legate de potentialul pe care l-ar avea si modalitatiile de a implica cat mai multe organisme si organizatii care promoveaza dezvoltarea, de orice fel.

    Acum trebuie sa va marturisesc ca dupa lecturile mele despre media si procesul de comunicare din cartiile lui Marshall Mcluhan, eram destul de analitic privind pozitionarea mea in aceasta conferinta ca si blogger, un statut nou in orice organizatie, o forma de sindicalism mai academic, daca pot sa spun asa.

    Personal, am fost membru unui organizatii de studenti economisti, vro 4 ani de zile, si am colaborat cu multe altele ca si consultant extern. Trebuie sa remarc ca mi-au sarit in ochi cateva imbunatatiri legat de modul de organizare, si ca in orice activitate este loc de mai bine.

    Clubul de la Bucuresti este o initiativa buna, pentru ca exista un decalaj foarte puternic intre societate si factorii de decizie, si asta ar mai atenua din aceasta ruptura si ar crea un mediu unde cultura si civismul se vor intalni. Am fost in Milano recent si am observat ca organizatia studentilor socialisti din Universitatea de Economie din Milano este foarte puternica si creaza o puternica miscare studenteasca.

    Eu ca si membru al AIESEC, care este asociatia internationala a studentilor in economie si management organizeaza foarte multe conferinte cu scopul de a dezvoltat lideri care sa isi puna amprenta asupra mediului local, regional, national si international.

    Dupa participarea timp de cativa ani in aceasta organizatie mi-am dat seama ca incet incet acesta este viitorul, al egalitatii de sanse, pentru ca la aceste conferinte participau studenti din toata lumea si practic intre noi nu existau nici un fel de diferenta. Foarte interesant discursul domnului Malita de la deschiderea oficiala al Clubului de la Bucuresti, cu distributia execrabila a bunurilor in lume.

    Au existat foarte multe initiative, proiecte cu tarile din jurul Marii Negre, care au avut un imact pozitiv, si acum imi amintesc energia si entuziasmul studentilor turci. Eu cred ca regionalismul ca si viziune energizeaza cel mai bine orice initiativa, si creaza cum ati spus “spatii de articulare”.

    Recitind articolul pe care l-am scris legat de posibilitatiile ca Turcia sa faca parte din UE, ca si comentariu la alocutiunea dumneavoastra din Turcia, trebuie sa recunosc ca am fost destul de categoric, fara o viziune de ansamblu, nu a UE, ci a intregului glob.

    Cu stima, Dan

  8. geoberti Says:

    D-le Presedinte Iliescu eu nu inteleg asa bine problemele politice si economice ale lumii sau macar ale Romaniei incat sa comentez ce spuneti. Pur si simplu imi insusesc ideile dv., pentru ca am incredere in dv. De exemplu, dl. Geoana nu ma convinge, dar daca spuneti ca merita sa-l sustineti, am sa-l votez fiindca dv. stiti mai mult si mai bine ca mine. Am citit parerea dv. in privinta aderarii Turciei la UE si va “copiez” gandirea, desi pana sa aflu parerea dv. as fi crezut ca nu e o idee buna.
    Fara sa anulez posibilitatea oricarei persoane de a avea o gandire proprie de succes in orice domeniu, eu stiu ca in general oamenii nu au timp si dedicatie pentru a studia in detaliu diverse probleme si a-si forma o opinie corecta. Nu putem fi toti politicieni. De aceea cred ca e bine sa ascult opinia unui om in care am incredere. Cred ca toti ar trebui sa facem asa, intocmai cum ascultam opinia doctorului, desi putem si noi citi despre o boala si stabili singuri tratamentul. Ar fi gresit pentru ca ne pot scapa din vedere informatii, pe care doctorul le stie, din experienta lui mult mai bogata ca a noastra.
    Va scriu pentru a va multumi pentru activitatea dv. si fiindca vreau sa combat ambianta in care traim, in care “toti stim totul” si criticam in continuu, mergand in mare viteza pe aceasta cale, incat nu ne mai oprim nici o clipa sa vedem si ce e bun si sa spunem un Multumesc.

    Cu stima si recunostinta,
    Geo Berti

  9. Ovidiu Says:

    LE FIGARO -a publicat un articol despre revolutie
    http://www.lefigaro.fr/international/2009/11/13/01003-20091113ARTFIG00016-la-memoire-refoulee-de-la-roumanie-.php

  10. dancbadea Says:

    Bravo Ioane! Asta ti-e grija? Mai avem putin si vom sarbatori impreuna castigarea campaniei prezidentiale de catre Mircea Geoana. Dupa aceea, iata ce vom avea de facut:

    Trebuie sa iesim din criza!

    Ajunge cu improvizatiile, care au durat 20 de ani!

    Problema actuala si acuta, care ar trebui abordată în întreaga societatea românească, este restructurarea relaţiilor dintre societatea civilă, cultură, ştiinţă, administraţia și morala publică. Actualul cadru al acestor relaţii este puternic perturbat şi are efecte negative asupra comunităţii culturale, ştiinţifice şi a societăţii civile, cu impact de mare risc asupra dezvoltării societăţii româneşti în ansamblul ei. Soluţionarea acestei probleme se poate face numai cu aportul societăţii civile, ţinând cont de dezideratele acesteia şi anume consolidarea democraţiei şi participarea la circulaţia ideilor, în beneficiul dezvoltării pe termen lung a României. În contextul tranziţiei către capitalismul democratic, societăţii româneşti nu i-a fost încă propusă o viziune integratoare şi de perspectivă implicând dezvoltarea prin cultură, ştiinţă şi tehnologie, care să facă obiectul unui acord social. Acest acord ar putea reprezenta un „acord social al culturii şi ştiinţei”. Existenţa acordului ar putea sugera tratamentul privilegiat acordat comunităţii culturale şi ştiinţifice de către guvern. Ca bun public de consum, cultura şi ştiinţa sunt investiţii pe termen lung. Dar, pe seama ideologiei guvernamentale şi a fondurilor drastic diminuate ale culturii şi ştiinţei, constatăm că acestea nu sunt considerate bunuri productive. O caracteristică majoră a acordului social al culturii şi ştiinţei ar fi existenţa mecanismelor speciale, care să asigure echilibrul responsabilităţilor, dintre guvern, cultură şi ştiinţă. Acest echilibru are în vedere atât valorile responsabilităţii guvernamentale, cât şi pe cele ale autonomiei asociate unei comunităţi profesionale independente. Semnificaţia acordului social descrie şi relaţiile din interiorul comunităţilor culturale şi ştiinţifice. Pe această dimensiune, acordul social al culturii şi ştiinţei ar putea fi perceput şi ca un acord în cadrul căruia oamenii de cultură şi cercetătorii consimt să se supună unor reguli implicite, în producţia culturii şi a cunoaşterii, reguli cum sunt: acurateţea, adevărul rapoartelor asupra rezultatelor, respectarea axiologiei, îndatorirea recunoaşterii ideilor altora etc. Astfel, apartenenţa la comunitatea culturală şi ştiinţifică îl lasă pe fiecare liber, dar obligă, în acelaşi timp, la devoţiunea idealurilor muncii culturale şi ştiinţifice. Ideea acordului social pentru oamenii de cultură şi cercetători ar fi justificarea normelor privind comportamentul profesional şi suportul fundamental al auto – reglementării. Nerezolvarea acestei probleme strategice va conduce la lipsa unei viziuni de ansamblu necesare fundamentării politice a dezvoltării prin cultură şi ştiinţă, la dereglarea procesului democratic, la dezvoltarea corupţiei în cultură, ştiinţă şi în administraţia publică, la scăderea în continuare a competitivităţii culturii şi a cercetării ştiinţifice, cu efecte pe termen lung catastrofale asupra dezvoltării economice şi sociale a României. Obiectivele generale ale politicii dezvoltării ale guvernărilor postdecembriste au fost creşterea competitivtăţii, sporirea rolului culturii şi al cercetării, îmbunatăţirea pregătirii profesionale şi ocuparea forţei de muncă. Aceste obiective nu sunt îndeplinite, în economia naţională şi în societatea românească existând încă multe puncte slabe, dintre care se pot menţiona:
    – nivel redus al activităţii culturale, al cercetării-dezvoltării si al inovării şi legatură fragilă cu economia şi societatea;

    – cultură antreprenorială slab dezvoltată;

    – capacitate administrativă insuficient dezvoltată.

    România nu a adoptat o politică publică bazată pe un model de dezvoltare prin cultură, ştiinţă şi tehnologie, prin realizarea unei reale reforme a culturii şi cercetării, în scopul racordării acestora la cerinţele economiei şi societăţii. Factorul guvernamental a facut greşeala politică de a subordona cercetarea domeniului educaţiei, când logic şi firesc ar fi fost ca aceasta să fie parte componentă a domeniului economic. În acelaşi timp, cultura a fost marginalizată constant. Bâlbâielile autorităţilor în a fundamenta Planul Naţional de Cercetare, Dezvoltare, Inovare, Programele Operaţionale şi Programele din cultură au condus la incapacitatea de a subvenţiona dezvoltarea infrastructurii culturale şi de cercetare şi la obţinerea de rezultate ale demersului cultural şi ale cercetării nesemnificative pentru societatea românească.

  11. nae8888 Says:

    Ar fi bine ca odata cu Republica Moldova sa se integreze in structurile europene si Ucraina. S-ar rezolva astfel multe din problemele mostenite de Ucraina de la URSS cu Romania, Republica Moldova, Polonia, Slovacia, etc, ca si unele probleme la Marea Neagra. Politica lui TB despre Marea Neagra “lac rusesc” nu a ajutat in acest sens. Ce folos o fi vazut in asa ceva, ca eu oricat ma uit, nu vad niciunul.

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: