RASPUNSURI

danielvinca –  nu exista nici o incompatibilitate intre relatiile oficiale interstatale si relatiile personale, inclusiv cele ale unor personalitati politice. In lumea democratica pe langa relatiile de stat, interguvernamentale, cunosc o mare extensiune relatiile in plan academic, universitar, cultural, intre ONG-uri iar prezenta unor personalitati cunoscute care nu mai au functii active publice este foarte apreciata.

 poponeaid –  ai dreptate, aceste relatii interpersonale, dupa cum am mai spus, sunt foarte importante. In toate tarile, fostele personalitati sunt active intr+un mod sau altul, in viata publica, atat in plan intern cat si international. Contactele interumane, la nivel de demnitari si fosti demnitari sunt totdeauna binevenite si utile.

mariusmihoc  nu vreau sa comentez o decizie a unei instante. Insa, am incredere ca Emil Cuteanu isi va dovedi nevinovatia la recurs. Din declaratiile sale rezulta clar ca nu si-a insusit niciun ban. A fost incriminat pentru ca a primit sub forma de ajutor de la stat (ca si alte asociatii, dealtfel) pentru plata chiriei restante la sediul Asociatiei  “Club 22”, al carui presedinte este.

emigrantul  – observatiile privind “lipsa interpretului din cadru” la intrevederile cu parteneri straini, nu-mi apartin. Acest fapt a fost remarcat de catre cercetatori atunci cand au fost aduse la Bucuresti copii de pe basoreliefurile existente pe Columna lui Traian.

 Una este o fotografie care surprinde un moment spontan de contact, de ambianta, in general si altceva un  basorelief – o opera compusa cu toata grija de autor, care gandeste semnificatia fiecarei figuri prezente, ca si dispozitia lor in spatiu.

 SorinPLATON  – am stablit aceasta legatura directa a Clubului de la Bucuresti cu AEREC, care este o structura, asa cum am constatat la Roma, foarte activa. “Clubul de la Roma”, in ultima vreme, este mai putin vizibil.

Maria Barbu – iti impartasesc aprecierile despre activitatea Academiei di Romania de la Roma.

Giuseppedevastato  – sunt impresionat de reactia prompta pe blogul meu. Ma bucur ca il urmariti. Si delegatiei noastre concertul pe care l-ati sustinut a oferit o reala satisfactie artistica. Va urez succes la Cluj .  

10 Responses to “RASPUNSURI”

  1. ioanastefan Says:

    Domnule Presedinte,
    Cercetarea MOARE iar armata nu mai are oameni…..!!!!!

    Armata si personalul civil din armata, nu au mai trecut prin astfel de momente de foarte multa vreme! Urmarim cu foarte mare grija ce se intampla cu legea interzicerii cumularii pensiei cu salariul, cu diminuarea ”promisa” a pensiilor, cu diminuarea ‘’simtita” a salariilor!
    Se pare ca, la una din comisiile din senat..(condusa de d-na Olguta Vasilescu!!! membra PSD), legea interzicerii cumularii pensiei cu salariul a devenit si mai dura…in sensul adaugarii unui amendament care cere interzicerea cumularii daca acest cumul (pensie +salariul) depaseste 3400 lei (adica 2 salarii medii pe economie)….Si nu stim ce ne mai asteapta pana ce va trece si de comisia de munca! Si asa…armata ca si cercetarea au fost desconsiderate de ultimele guvernari! In armata nu s-au mai marit salariile de f f multa vreme, iar militarii nu au voie, prin statut, sa detina prin actiuni sau integral – societati private, nu au voie sa cumuleze solda cu alt venit salarial, etc.

    In acelasi timp, daca legea unica a salarizarii va cuprinde si Institutele Nationale de cercetare dezvoltare…care se autofinanteaza…neprimind nici un ban de la bugetul de stat se face o alta mare nedreptate!
    Aceste INCD-uri se sustin prin proiecte internationale sau nationale. Daca nu se de blocheaza mai repede competitiile pe Programe ce cercetare – dezvoltare -inovare…acestea vor muri!

    Asteptam sa scapam mai repede de aceasta perioada in care incompetenta a ajuns la rang de virtute!
    Ioana Stefan

  2. emigrantul Says:

    Citat Ion Iliescu:
    emigrantul – observatiile privind “lipsa interpretului din cadru” la intrevederile cu parteneri straini, nu-mi apartin. Acest fapt a fost remarcat de catre cercetatori atunci cand au fost aduse la Bucuresti copii de pe basoreliefurile existente pe Columna lui Traian.

    Domnule Ion Iliescu,

    Se pot gasi explicatii mult mai plauzibile privitoare la lipsa interpretului, una din ele fiind cunoasterea de catre o parte din capeteniile dacilor a Limbii Latine. La vremea respectiva (anii 101-106 e.n.) Dunarea forma, de multa vreme, granita de nord a Imperiului Roman si este de asteptat ca unele persoane cu rang inalt in ierarhia dacilor sa fi invatat limba latina deoarece, fiind la asa mica departare de romani, avindu-i vecini peste fluviu, vrind nevrind trebuia vorbit cu ei.

    Din ce scrie poetul Ovidius rezulta ca getii (dacii) nu intelegeau latina.
    ===============================================
    O v i d i u, Scrisori din Pont,
    Izvoare privind istoria României, I,
    de la Hesiod la itinerariul lui Antonius,
    Editura Academiei Republicii Populare Române,
    Bucureşti, 1964, pp. 337, 339.

    Publius Ovidius Naso

    Tristele, V, 10, 35-39 si Scrisori din Pont, III, 2, 40, IV, 13, 17-24, 33-40

    Ei (getii) vorbesc intre ei o limba pe care o inteleg;
    dar eu trebuie sa ma inteleg prin semne.
    Eu sunt aici barbarul, caci nu sunt inteles de nimeni;
    cand aud cuvinte latinesti, getii rad prosteste;
    cu siguranta ca deseori vorbesc rau despre mine pe fata;
    …………………………………………………………………………………………….
    caci am invatat sa vorbesc limba getica si sarmatica,
    …………………………………………………………………………………………….
    Nu trebuie sa te miri daca versurile mele sunt cumva rele:
    eu care le scriu am devenit aproape un poet get.
    Ah ! Mi-e rusine: am scris o cartulie in limba getica,
    in care cuvintele barbare au fost asezate dupa ritmul versurilor noastre.
    Le-au placut – felicita-ma – si am inceput sa am
    faima de poet printre neomenosii geti barbari.
    Ma intrebi de subiect? Am adus laude imparatului.
    …………………………………………………………………………………………….
    Cand am terminat de citit aceste versuri inspirate de o muza straina,
    cand sfarsitul volumului a trecut printre degetele mele,
    toti au dat din cap si si-au miscat tolbele pline:
    un murmur lung s-a auzit din gura getilor.
    Iar unul din ei spuse: “Deoarece scrii astfel de lucruri despre imparat,
    ar fi trebuit sa fii trimis inapoi sub stapanirea imparatului”.
    El a grait intocmai; dar iata, o, Carus, pe mine acum
    a sasea iarna ma gaseste sub polul acoperit de zapada.

    Sursa: http://www.gk.ro/sarmizegetusa/izvoare/ovidiu.htm

  3. Mihnea Georgescu Says:

    Da, jos pălăria, neinfectate, e tare argumentul tău… eu sunt tomitan… am crescut lângă Statuia lui Ovidiu. Noi la Tomis eram la Sud de Dunăre, unde era zona de influenţă greacă… Mereu Dobrogea a fost în zona de influenţă elenistică.

    Dar cei din Dacia Traiană, din Ardealul de azi, au fost mai aproape de Occident, de Roma. Aşa că tot Iliescu are dreptate, oricât te-ai strofoca.

  4. Mihnea Georgescu Says:

    Ca amuzament, că tot veni vorba de OVIDIVS… Mi-am adus aminte de glumă a tatălui meu, de prin tinereţile sale revoluţionare, din Constanţa anilor ’50…

    Când au venit comuniştii au demolat clădirea din faţa Primăriei Vechi din Piaţa Ovidiu şi au întors statuia lui Ovidiu cu faţa spre Mare, că avea vedere directă prin spaţiul gol astfel creat, şi, deci, au poziţionat statuia cu spatele la Primărie. De unde următorul dialog fictiv:

    – De ce te-ai întors cu spatele la Primărie, Ovidiu, eşti supărat pe ei?
    – Da, pentru că nu mi-au dat casă şi m-a prins iarna-n sandale!

  5. Mihnea Georgescu Says:

    Răspunsul era pentru Emigrant, nu pentru Neinfectat, deşi, cu clonele astea, cine mai ştie cu cine stă de vorbă…

  6. Ion Iliescu despre cazul Cutean « Blogul lui Marius Mioc Says:

    […] Dumnealui mi-a dat următorul răspuns: […]

  7. Sibilla Says:

    @Mihnea Georgescu,
    Guştere, adicătelea, nu vrusăşi dar te… ” scăpă ” :))
    Mare mulţămită, kameleonsky, pă traba aista ne-auzim ” dincolo ” şi mă ” scapă ” vreo două, sper să-ţi fie cu folos ;)
    no, servus machidoane
    Sibilla
    P.S. ” Prin Pannonia secolului III d. Hr, existau traducatori de limba daca, unul din acestia fiind un asa-numit Marcus Ulpius Celerinus (de ii retinui bine numele), ce pe placa sa funerara a scris , printre altele, si numele meseriei sale : INTERPREX DACORUM. ”… dar,tăcere, oare de ce ?

    @neinfectatule…
    Dacă ” exişti ” pe-acilea, pe aiurea… deh, suntem toleranţi, uneori, rogu-te transmite Depeşă zăusului tălică, musai, căci pe priceput la tăti cele şi de plictis mare s-a mutat săracu la Boc, să-i ţie de urât de iele şi de deochi în Şedinţe… no aşe :
    http://sfinx777.wordpress.com/2009/06/17/ce-ziceti-domnule-basescu-va-incumetati/
    Care-i mai ascuţit/ă… Sabia ori Cuvântul, bre …. şi-ţi zisăi de mii de ori, nu-i indicat să mânii sibilinele ;)
    Sibilla

  8. Ovidiu Says:

    NU RATA ! ARTICOLUL SECOLULUI !!!!

    http://stirea.wordpress.com/2009/06/18/nati-meir-oana-zavoranu-monica-columbeanu/

  9. Mihnea Georgescu Says:

    TOADER ŞI “BLAZONUL CACARISIT” AL PALEOLOGILOR

    Ieri, la BookFest, băiatu’ lu’ Conu Alecu a făcut o declaraţie mare: “Prin distrugerile provocate clădirilor de valoare din Capitală, blazonul naţional este cacarisit.”

    Nu mă voi intriga cu acribie ardelenească precum Mihai Morar, cum că ar fi un cuvânt nou. Ca grec din Constanţa, cuvântul îmi este foarte cunoscut, este vechi, bizantin – a cacarisi înseamnă a se strica, a se deprecia…

    Mai grav mi se pare că fiul cacariseşte blazonul ideologic al tatălui liberal, printr-o prostituţie neserioasă în slujba omului providenţial Băsescu. Aceasta este o cacarisire care doare, pentru un iubitor de Cultură ca mine, cel puţin ca ruşinea pe care am resimţit-o pentru Profesorul meu Gabriel Liiceanu, umilit de Matroz tot la BookFest. Mi-a fost ruşine de ruşinea lui – a lui Liiceanu – dar şi de a lui Toader, intelectuali distinşi totuşi, dar care în numele unei ideologii reacţionare, chipurile anti-comuniste, girează un incult şi un rasist precum Băsescu.

    Blazonul lui Conu’ Alecu este cacarisit prin acest descendent nedemn.

    Sunt un idealist. Pentru mine politica presupune moralitate elementară, intrinsecă, aici sunt dator dascălilor mei de la Facultatea de Filosofie, care m-au înăţat respectul faţă de norma etică. Politiceşte vorbind, a fi în politică, pentru mine, înseamnă a fi în slujba celor mulţi. De aceea privesc cu indignare clasa intelectualilor de dreapta care se poziţionează singuri în slujba unei ideologii paseiste, a unor nostalgii interbelice, ale unei epoci a exploatării crunte a Poporului, a antisemitismului scelerat de care ar trebui să ne căim.

  10. emigrantul Says:

    Este clar, limbile Daca si Latina erau diferite

    In cartea:

    Interpreters as diplomats: a diplomatic history of the role of interpreters in world politics
    By Ruth A. Roland

    http://books.google.ca/books?id=xJ__Arpje0UC

    la pagina 22 se gaseste o fotografie si un text care demonstreaza ca Marcus Ulpius Celerinus era interpret de limba Daca (a se vedea imaginea de aici: Sarcofagul lui Marcus Ulpius Celerinus )

    Inscriptia de pe sarcofag este:
    Marcus Ulpius Celerinus salariarius legionis I. adiutricis piae fidelis interprex Dacorum

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: