A DOUA ZI LA ROMA (I)

În cursul după-amiezii de vineri, 12 iunie, a avut loc sesiunea Academiei Europene pentru Relaţii Economice şi Culturale (AEREC) din Roma, într-o sală de reuniuni amplasata in clădirea Parlamentului Italian.

Au participat peste 100 de personalităţi.

DSCN1377

În prima parte a avut loc o dezbatere pe tema “imigrării şi integrării”. Au luat cuvântul 10 vorbitori (preşedintele AEREC – dl.prof.Ernesto Carpintieri, reprezentanţi ai administraţiei centrale şi teritoriale, secretari de stat, responsabili pe problemele imigraţiei în comisiile regionale, reprezentanţi ai mediului universitar şi academic, precum şi doamna Ramona Bădescu – reprezentanta comunităţii româneşti pe lângă Primăria Romei, ambasadorul roman in Italia – dl. Răzvan Victor RUSU şi subsemnatul.

Nota generală a intervenţiilor a fost constructivă, subliniind atât complexitatea problemelor , cât şi nevoia conlucrării tuturor factorilor – de stat , societatea civilă, opinia publică – pentru susţinerea procesului necesar de integrare. Au fost menţionate bunele relaţii bilaterale româno – italiene şi aprecierile pozitive ale majorităţii populaţiei italiene faţă comunităţile de români , aflaţi la muncă în Italia.

Cuvântarea mea (publicata in continuare) a fost urmărită cu atenţie şi primită cu aplauze şi aprecieri.

Distinşi participanţi,Doamnelor şi Domnilor,

Sunt onorat de amabila dumneavoastră invitaţie şi de oportunitatea de a prezenta un punct de vedere despre relaţiile dintre români şi italieni, în context european. AEREC reprezintă un proiect al societăţii civile, care încearcă să ofere răspunsuri unor probleme care nu sunt doar problemele economiei şi societăţii italiene. În contextul procesului de integrare europeană, pe de o parte, şi al globalizării, pe de altă parte, aceste probleme reverberează la o scară mult mai mare, şi implică mult mai mulţi actori şi decidenţi politici, economici şi sociali. Plecând de la aceeaşi nevoie de a găsi soluţii la unele dintre aceste probleme, am iniţiat de curând un proiect asemănător în România, „Clubul de la Bucureşti”, care îşi propune dezbaterea publică a problemelor dezvoltării durabile a României în context european şi global.

Când vorbim despre globalizare şi despre consecinţele ei, despre modelul dominant al globalizării, despre valori şi mecanisme, despre acceptarea sau respingerea consecinţelor procesului, nu strică să ne întoarcem şi la istorie. Procesul globalizării are antecedente în istorie, bineînţeles în alt context. Un asemenea moment poate fi considerat şi cel reprezentat de crearea şi creşterea Imperiului Roman. El a făcut din Mediterana o mare interioară, a structurat spaţiul ocupat în funcţie de nişte reguli clare şi simple, a creat infrastructuri, a facilitat comunicarea, graţie limbii latine, a răspândit un sistem de valori morale şi politice. În acest proces de expansiune, căci şi globalizarea este un proces expansiv, Roma s-a folosit atât de forţa sa militară, acea „hard power” de care  vorbeşte Joseph Nye, dar şi de atractivitatea modelului său civilizaţional, adică „soft power”. A fi cetăţean roman era visul multor dintre cei care intrau în contact cu Imperiul.

Şi acum ne amintim mai mult de civilizaţia romană, de cultura sa materială şi spirituală, şi mai puţin de bătăliile purtate de romani. Un alt merit al romanilor a fost acela că au avut înţelepciunea să adopte şi zeii celorlalte popoare. Era un mod de a acomoda culturi şi civilizaţii diverse, de a reduce riscul de conflict, de a ajuta la integrarea celorlalţi în imperiu.

Sigur, nu judecăm acele vremuri cu valorile de acum. Dar acea formă de toleranţă, care n-a fost doar religioasă, explică succesul imperiului şi dăinuirea lui în timp. Iar Imperiul Roman s-a intersectat nu o dată cu strămoşii românilor, din această întâlnire născându-se limba română şi poporul român. Cucerirea Daciei a fost o necesitate economică pentru Roma. Dar relaţiile Romei cu Dacia erau de lungă durată, şi nu tocmai line. Dar existau schimburi comerciale, culturale, dacii erau atraşi de Roma. Exista, se pare, un element care facilita aceste relaţii: relativa similitudine a limbilor. În toate reprezentările din epocă, pe basoreliefurile care au rămas în diversele provincii ale Imperiului între conducătorii romani şi căpeteniile popoarelor cu care intrau în contact se afla un al treilea personaj: interpretul. Pe Columna lui Traian, de la Roma, între căpeteniile dacilor şi ale romanilor nu apare interpretul.

Faptul că Dacia a fost colonie romană e un amănunt istoric. Consecinţele sunt importante pentru noi, la fel cum este Galia romanizată pentru Franţa. Peste secole, romanitatea a devenit factorul structurant al identităţii naţionale a românilor. Găsim şi alte similitudini în istoria noastră. Constituirea statului modern român, ca şi cea a statului modern italian, prin re-unificare, este aproape concomitentă în epocă, şi se face în siajul revoluţiei de la 1848, adică pe baza unui set de valori şi principii care au fost în epocă ceea ce acum sunt valorile şi principiile construcţiei europene.

România şi Italia sunt legate de un trecut comun, şi au un viitor comun. Viitorul comun este reprezentat de construcţia europeană. Sigur, proiectul european pare a fi acum în pană, nu mai stârneşte entuziasm, cetăţenii îl privesc cu neîncredere şi cu teamă, a devenit ţap ispăşitor pentru problemele cu care ei se confruntă. Acest lucru s-a văzut în campania pentru alegerile europene şi în rezultatul lor, în prezenţa la vot.

Extinderea spre est a UE şi primirea a 12 noi ţări membre a născut temeri şi tensiuni în vestul Europei. Ele sunt de înţeles. Dar, primirea noilor membri a oferit o oportunitate UE să se afirme ca un actor politic  major în plan global, cât şi în plan economic. Aderarea noilor membri are un cost, dar el nu este atât de mare pe cât s-a spus de către eurosceptici, ba, mai mult, avantajele aderării depăşesc cu mult costurile.

Un cost îl reprezintă şi problemele sociale determinate de migraţia forţei de muncă din estul în vestul Europei. Ea a născut o serie de reacţii de respingere, motivate economic, dar şi civilizaţional. Integrarea muncitorilor din est nu este uşoară. Dar nici atât de grea pe cât lasă de înţeles unii politicieni populişti, aflaţi pe val, care explică unele dificultăţi prin venirea celor din est.

Italia este o ţară care a cunoscut, imediat după război, şi cel puţin două decenii după, un fenomen cu care se confruntă acum şi România: emigraţia motivată economic. Italienii au plecat masiv la muncă, în Elveţia, în Germania, în Belgia. Au avut aceleaşi probleme pe care le au acum românii care vin să muncească în Italia. Eu cred că Italia are toate datele să înţeleagă acest fenomen şi să răspundă adecvat problemelor pe care le ridică prezenţa cetăţenilor români care s-au stabilit în peninsulă, în virtutea drepturilor care derivă din calitatea României de membru al UE.

Românii au ales Italia din motive sentimentale, de compatibilitate de limbă şi de valori. Imaginea Italiei în România a fost una foarte bună. Italia este atractivă pentru români. Românii din Italia contribuie, printre altele, la formarea PIB cu 1%. Ei s-au integrat bine, şi sunt respectaţi acolo unde muncesc şi trăiesc.

Sigur, există şi excepţii, şi ele sunt deranjante. Dar cred că Italia are toate instrumentele legale şi mijloacele de a impune legea acolo unde ea este încălcată. România a cooperat cu bună credinţă cu autorităţile italiene. A trimis poliţişti, a oferit toate datele necesare părţii italiene. Manipularea mediatică a unor cazuri tragice a generat manifestări xenofobe şi rasiste. S-a aruncat oprobiul asupra unei întregi etnii, românii, a fost adusă atingere demnităţii lor naţionale şi umane.

Acum lucrurile s-au calmat, dar orice eveniment nefericit poate reaprinde sentimentele şi manifestările anti-româneşti. De aceea trebuie să medităm împreună la ce este de făcut pentru a preveni viitoare manifestări xenofobe. Se pune întrebarea: de ce sunt folosiţi românii drept argument şi obiect al urii colective? Cel mai adesea din cauza rromilor. În ceea ce-i priveşte pe rromi, aceştia sunt foarte vizibili, sâcâitori, modul lor de viaţă este total opus celui al italienilor, ca şi la românilor, de altminteri. Deşi au trecut mai bine de 600 de ani de la venirea lor în Europa, unii nu au reuşit să se integreze nici astăzi, ca mod de viaţă.

Şi confuzia între denumirea de rromi şi români a fost speculată iresponsabil.

Nu spun că etnicii români nu comit infracţiuni în Italia. Dar dacă nu ar fi confuzia cu rromii şi reacţia italienilor faţă de rromi, faptele lor ar fi unele banale, în sensul că ar face parte din fenomenul infracţional obişnuit. Şi nu ar stârni mai multă emoţie ca de obicei.

Problema integrării rromilor este una europeană, şi necesită o abordare specială, la nivel european. Noi, în România, am desfăşurat o serie de programe de integrare. Unele au avut succes, altele, mai puţin. Dar ceea ce ne-au cerut unii, restrângerea dreptului lor la liberă circulaţie, spre exemplu, este o non-soluţie, pentru că aduce atingere unui drept esenţial, dreptul la liberă circulaţie, şi România nu se poate întoarce în timp.

Lucrurile sunt periculoase şi din alt punct de vedere: nemulţumirea socială, generată de criza economică şi de consecinţele amplificării fenomenului imigraţiei ilegale a fost canalizată, prin campanii de manipulare prin presă, asupra unui ţap ispăşitor, rromii, pe care mulţi în vestul Europei îi identifică acum cu românii.  Deformarea mediatica si poziţiile politice extremiste nu rezolvă nimic.

Italia, ca şi celelalte ţări europene, inclusiv România, traversează o criză a democraţiei reprezentative. Care nu se solutioneaza nici cu incitarea la violenţă împotriva imigranţilor(deşi românii NU pot fi trataţi ca imigranţi, ei sunt azi cetăţeni europeni), nici cu politizarea luptei împotriva corupţiei, care duce la destructurarea partidelor,  nici cu armata pe străzi, nici cu gărzi civice. Iar criza economică este cu atât mai puţin susceptibilă de a se rezolva cu astfel de măsuri.

Criza democraţiei reprezentative este însoţită de criza cetăţeniei, criza valorilor morale şi politice. O succesiune de crize, cărora politicieni şi cetăţeni deopotrivă trebuie să le facem faţă.

Împreună trebuie să găsim soluţiile de a ne adresa mai mult opiniei publice italiene direct, şi nu doar factorilor politici. Opinia publică trebuie convinsă că românii sunt oameni normali, cu probleme normale, cu drepturi şi obligaţii egale, în calitatea lor de cetăţeni europeni.

Răspunsul la aceste crize este consolidarea Uniunii Europene, amplificarea şi adâncirea integrării, solidaritate şi întărirea spiritului civic, construirea identităţii europene. Şi mai ales revigorarea modelului social european. Pacea socială are un cost, dar ea este indispensabilă pentru revenirea la creşterea economică. Oamenii au nevoie de certitudini şi de repere, de modele exemplare, de utopii fondatoare, de proiecte în care să creadă.

Împreună putem depăşi aceste probleme şi putem face din relaţiile româno italiene un model pentru o Europă tolerantă şi multiculturală, care respectă diferenţa şi favorizează integrarea, solidaritatea umană şi respinge orice formă de discriminare. Unitatea în diversitate trebuie să fie deviza Europei unite.

Vă mulţumesc pentru atenţie!

Advertisements

3 Responses to “A DOUA ZI LA ROMA (I)”

  1. Mihnea Georgescu Says:

    Interesant argument privind similitudinea limbilor dacilor şi romanilor! Mă refer la lipsa interpretului din reprezentări…

  2. emigrantul Says:

    relaţiile Romei cu Dacia erau de lungă durată, şi nu tocmai line. Dar existau schimburi comerciale, culturale, dacii erau atraşi de Roma. Exista, se pare, un element care facilita aceste relaţii: relativa similitudine a limbilor. În toate reprezentările din epocă, pe basoreliefurile care au rămas în diversele provincii ale Imperiului între conducătorii romani şi căpeteniile popoarelor cu care intrau în contact se afla un al treilea personaj: interpretul. Pe Columna lui Traian, de la Roma, între căpeteniile dacilor şi ale romanilor nu apare interpretul.

    Domnule Ion Iliescu,

    Va descalificati cu asemenea afirmatii. Din faptul ca apareti in fotografii alaturi de oameni politici straini, fara ca interpretul sa fie vizibil in cadru, sa tragem concluzia ca Limba Romana este asemanatoare celei vorbite de politicienii care s-au pozat alaturi de dvs.?!

    Pe de alta parte, unde exista un studiu amanuntit care catalogheaza toate basoreliefurile infatisind discutii intre romani si straini? Fara asemenea lucrare, nu putem cunoaste cu certitudine daca lipsa interpretului pe Columna este un fapt unicat sau mai exista situatii asemanatoare in care, desi limbia vorbita de cei cu care romanii discutau, era total diferita de latina, totusi, traducatorul lipseste.

  3. SorinPLATON Says:

    Poate nu ar fi rau explorarea unui sprijin partenerial direct si concret pentru “Clubul de la Bucuresti”, din partea “Clubului de la Roma”.. Eventual putem aglutina o schita de strategie in aceasta directie..

    Mult succes in continuarea periplului din Italia d-le pres. Iliescu!

    Cu stima,
    SorinPLATON

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: