INTERVENTIE

INTERVENTIE LA PRIMA MANIFESTARE PUBLICA A „CLUBULUI DE LA BUCURESTI”

27 mai 2009

SFIDĂRILE ÎNCEPUTULUI DE SECOL XXI

Onorată asistenţă,

Mulţi dintre cei prezenţi aici am trecut, parţial, prin încercările secolului 20, caracterizat de istoricul britanic Eric Hobsbawm drept un „secol scurt”,  pe care el îl vede începând, de fapt,  odată cu Primul Război Mondial(perioada de până în 1914 fiind un soi de prelungire a secolului 19) şi s-a încheiat odată cu prăbuşirea sistemului „comunist” din Europa, în 1989 şi destrămarea URSS.

A fost un secol violent, dominat de cele două Războaie Mondiale, care au produs mai multe distrugeri şi sacrificii umane decât toate războaiele precedente din istoria umanităţii, dar şi dispariţia unor imperii şi afirmarea unor ample mişcări de eliberare naţională peste tot în spaţiul organizat şi dominat de imperiile occidentale şi orientale. Aceste mişcări de eliberare naţională, şi dispariţia imperiilor clasice au dat naştere unor noi state naţionale după Primul Război Mondial, inclusiv statului unitar naţional român, şi, mai ales după cel de-al Doilea Război Mondial, noilor state independente din Asia, Africa şi parţial în America Centrală şi de Sud, după prăbuşirea ultimelor puteri coloniale.

Secolul 20 a fost şi secolul afirmării agresive a unor ideologii şi guvernări totalitare, indeosebi fascismul şi stalinismul. Ele au provocat mari traumatisme colective; naţiunile europene se resimt şi acum de pe urma celor două totalitarisme. Iar răspunsul lor la sfidările totalitarismelor a fost, după 1945, proiectul Europei unite.

Secolul 20 nu a fost insa doar secolul violenţelor şi al conflictelor militare globale, al Războiului Rece şi al ameninţării anihilării umanităţii în holocaustul nuclear. El a fost şi secolul unor progrese fără precedent în dezvoltarea economică şi socială, secolul celei mai mari creşteri demografice(populaţia crescând în acest interval de timp de un secol – de la 1,5 miliarde de locuitori la circa 6 miliarde, graţie şi progreselor în medicină şi în tehnologiile agrare), dar şi al celei mai rapide creşteri a Produsului Mondial Global, de 17 ori, în valoare absolută(care se traduce printr-o creştere de cinci ori a indicatorului valoare PMG pe cap de locuitor al planetei).

Un fapt remarcabil l-a constituit „revoluţia Verde”, declanşată în anii 50 ai secolului trecut, bazată pe promovarea noilor tehnologii în agricultură, extinderea irigaţiilor, a folosirii îngrăşămintelor artificiale şi a combaterii chimice a dăunătorilor, dar mai ales a rezultatelor ingineriei genetice. Ea a permis asigurarea hranei necesare susţinerii acestei creşteri fără precedent a populaţiei la nivel global, care a amplificat creşterea economică, dar care a generat şi o serie de mari probleme de natură economică şi ecologică, dar şi de natură politică şi de securitate.

Secolul 20 a fost şi secolul unor mari descoperiri în ştiinţă, îndeosebi în fizică şi chimie, şi al unor progrese spectaculoase în plan tehnologic. Mit sau realitate, circulă o povestioară cu tâlc. La sfârşitul secolului 19, se spune, directorul Biroului de Brevete al SUA ar fi propus desfiinţarea instituţiei pe care o conducea, întrucât era încredinţat că tot ceea ce era de descoperit fusese descoperit şi ceea ce era de inventat se inventase.  Este adevărat că secolul 19 fusese secolul unor mari salturi în cunoaştere, sub impulsul „revoluţiei industriale”. Însă bilanţul secolului 20 arată că descoperirile şi invenţiile realizate în acest secol depăşesc 90% din tot ce s-a descoperit şi s-a inventat în întreaga istorie a civilizaţiei.

În ciuda acestor progrese şi transformări revoluţionare, bilanţul secolului nu este favorabil în ce priveşte efectul lor social. Sărăcia în lume nu s-a diminuat substanţial, iar decalajele între ţările dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare, ca şi între bogaţii şi săracii lumii, în general, nu numai că nu s-au redus, dar chiar s-au accentuat şi se accentuează; odată cu extinderea societăţii informaţionale şi a cunoaşterii, pe lângă diferenţa între cei ce au şi cei ce n-au, accentuându-se diferenţa între cei ce ştiu şi cei ce nu ştiu.

Este efectul pervers, nefavorabil al logicii economiei de piaţă capitalistă!

La ce ne putem aştepta la acest început de secol? Cum pot fi evitate efectele negative ale evoluţiei anterioare şi promovată o dezvoltare durabilă, echilibrată în plan social a lumii aflate într-un proces tot mai dinamic de globalizare? Pentru că nu orice creştere economică înseamnă dezvoltare şi nu orice dezvoltare este sănătoasă, durabilă, dacă ignoră efectele sociale. Cum pot fi diminuate marile decalaje între state şi între indivizi şi asigurată o dezvoltare benefică tuturor? Aceasta este una din întrebările cruciale care se află în centrul dezbaterilor şi al confruntărilor de idei, în lume, în zilele noastre.

Este problema care ne interesează şi pe noi, care, în procesul tranziţiei cunoaştem acelaşi proces al accentuarii decalajelor sociale care amintesc, cumva, de experienţa perioadei de început, a acumulării primitive de capital prin care au trecut ţările capitaliste. Aceste probleme trebuie să se afle în centrul oricărei strategii naţionale vizând dezvoltarea viitoare a ţării, al cărei obiectiv major trebuie să fie reducerea decalajelor care ne despart de ţările dezvoltate – pe de o parte – şi a decalajelor existente în nivelul de viaţă al cetăţenilor – pe de altă parte.

Pentru aceasta nu putem găsi soluţii în trecut.

Pe de o parte, sistemul care s-a prăbuşit în 1989 s-a prăbuşit datorită lipsei de performanţă. În plan economic, sistemul „socialismului de stat” a săvârşit o gravă eroare, ignorând piaţa şi încercând substituirea ei cu acţiunea arbitrară, subiectivă a statului ca unic gestionar al economiei, cu un sistem greoi, birocratic de planificare şi gestiune, ceea ce a dus la rezultate catastrofale în privinţa eficienţei, mai ales în condiţiile dinamicii fără precedent a progresului tehnologic., Aceasta a şi fost principala cauză a prăbuşiri de sistem. Deci, etatismul ca soluţie pentru viitor iese din discuţie, deşi va trebui reconsiderată, în mod serios, problema locului şi rolului statului în economie.

Actuala criză, declanşată în SUA şi extinsă, la nivel global, la 20 de ani după prăbuşirea sistemului comunist în Europa – evidenţiază eşecul unei alte abordări extreme: fetişul pieţei (esenţa teoriilor neo-liberale promovate de şcoala de la Chicago a lui Milton Friedman, care au inspirat politicile economice promovate de preşedintele Ronald Reagan şi premierul Margaret Thatcher şi s-au impus în plan internaţional, inclusiv prin acţiunea instituţiilor internaţionale, în special a FMI). Deci, nici din această direcţie nu trebuie aşteptate soluţii pentru viitor. Mai mult, adepţii acestor orientări – care excludeau statul din economie, au apelat la el pentru a salva băncile falimentare!

Atunci, pe ce se poate întemeia proiectarea viitoarei economii?

Cele două elemente fundamentale de la care ar trebui începută construirea unui nou model economic şi social sunt economia de piaţă şi democraţia. Nici una, nici cealaltă nu sunt perfecte, dar – cu mecanisme inteligente de reglaj – pot funcţiona satisfăcător şi pot minimiza consecinţele crizelor care, în istoria capitalismului, au avut şi rolul de autoreglaj al sistemului economic.

În continuare, doresc să evidenţiez trei dintre marile probleme şi sfidări care domină preocuparea tuturor, ca şi dezbaterile publice, cu impact asupra viitorului.

Prima este criza de sistem la care asistăm în prezent. Pentru că actuala criză, după aprecierile specialiştilor, nu este una obişnuită, ciclică, ci una fundamentală, care pune în discuţie existenţa economiei capitaliste, în forma cunoscută. Sociologul american Immanel Wallerstein consideră că asistăm la criza de final a sistemului capitalist, care a dominat istoria civilizaţiei umane în ultimii 500 de ani şi care va deschide o nouă etapă în evoluţia societăţii, de esenţă post-capitalistă (care se va contura, probabil, în următoarele 4-5 decenii).

Etapa post-capitalistă nu va duce, însă, la dispariţia pieţei. Piaţa a existat cu mult înainte de apariţia capitalismului şi îi va supravieţui. De asemenea, nu poate fi vorba de substituirea ei de către stat (experimentul „socialismului de stat” s-a compromis definitiv!).

Modelul economic al viitorului trebuie căutat undeva la mijloc – între cele două extreme: planificarea centralizată, pe de o parte, sau piaţa total dereglementată, pe de altă parte.

Capătă, de aceea, o nouă actualitate abordarea teoretică şi practică a raporturilor: dintre piaţă şi stat (respectiv, instituţii de reglementare la nivel global), dintre sectorul public şi cel privat, dintre eficienţa economică şi echilibrul şi echitatea socială.

În orice caz, în lumea de azi, a unei economii globalizate, dispunând de un potenţial fără precedent, pe de o parte, şi în condiţiile expansiunii democraţiei şi a principiilor democratice în organizarea statelor şi a relaţiilor internaţionale, pe de altă parte – devin insuportabile şi inacceptabile actualele decalaje dintre stat sau, în interiorul statelor, între bogaţi şi săraci!

Asigurarea unei dezvoltări durabile a civilizaţiei umane trebuie să vizeze, în mod obligatoriu, şi asigurarea acelor instrumente de reglaj al funcţionării pieţei, care să asigure o redistribuire echitabilă a veniturilor şi a beneficiilor, în interesul tuturor cetăţenilor.

Un punct de reper în abordarea acestei probleme poate fi experienţa europeană, extinderea conceptului de economie socială de piaţă (lansat de socialiştii suedezi, în anii 1930 preluat, după război, şi de alte state europene, inclusiv de creştin-democraţii vest-germani, pe vremea lui Adenauer şi Erhard şi inclus în programul politic al C.D.U.), ca şi a modelului social european, devenit acquis comunitar, vizând reducerea decalajelor sociale.

O a doua mare problemă şi sfidare, la acest început de secol, priveşte relaţiile noastre, ale societăţii umane cu mediul înconjurător. Încă în 1971, primul raport al Clubului de la Roma semnala conflictul care se acutiza între societatea industrială şi mediul înconjurător. El semnala că activitatea economică se baza pe o premisă falsă: aceea că resursele naturale ar fi nelimitate, iar societatea se comportă ca o societate a risipei, generând două efecte: în plan cantitativ – epuizarea unor resurse naturale de bază, iar în plan calitativ – deteriorarea şi poluarea factorilor de mediu – apă, aer, sol.

Am prefaţat recent traducerea Raportului Institutului World Watch din Washington, intitulat „Starea lumii 2009”, care urmează a apărut astazi la Editura Tehnică şi care abordează cel mai grav fenomen – încălzirea globală şi schimbările climatice, tema abordata, acum 2 ani si de fostul vicepresedinte al SUA – Al.Gore, in cartea si filmul sau – „Un adevar incomod”. Concluzia autorilor de la WWI este că evoluţia fenomenelor este foarte gravă, fapt demonstrat şi în Raportul de evaluare a Comisiei Interguvernamentale a ONU privind schimbările climatice (IPCC), care constată că „încălzirea sistemului climatic este inechivocă, după cum rezultă din observaţiile privind creşterea temperaturii globale medii a aerului şi oceanelor, extinderea topirii zăpezii şi a gheţii şi creşterea nivelului mediu al oceanului planetar”. Din observaţiile desfăşurate în ultimii 150 de ani, rezultă clar că, spre exemplu, 11 din ultimii 12 ani se situează printre cei mai calzi 12 ani înregistraţi până acum privind temperatura globală a suprafeţei Terrei.

Raportul „Starea lumii 2009” subliniază urgenţa acţiunilor convenite în Protocolul de la Kyoto în 1997 şi în Declaraţia de la Bali din 2007, vizând reducerea emisiilor de gaze de seră pentru a evita impactul cel mai grav asupra schimbărilor climatice. La finele anului urmează un nou summit mondial pe aceste teme, la Copenhaga. Secretarul general ONU – Ban-Ki-Moon – a definit schimbările climatice ca „sfidarea definitorie a erei noastre”. Aceste schimbări dramatice afectează întreaga planetă, dar ele vor avea efecte deosebit de grave în zonele sărace, în zona umedă a tropicelor, în megadettele asiatice, cu mari aglomerări umane, în zonele de coastă şi în insulele cu cote joase.

Nici noi nu suntem ocoliţi de efecte. Un efect al schimbărilor climatice este deplasarea spre nord a unor caracteristici climatice – zona noastră temperată căpătând tot mai multe influenţe caracteristice zonelor subtropicale. În special agricultura va fi în mod direct afectată de aceste modificări, ceea ce va impune gândirea unor schimbări radicale a structurilor de organizare a exploataţiilor şi a tehnologiilor utilizate.

Probleme deosebite se pun în domeniul energeticii – atât pe linia conservării şi economiei de energie, cât şi a promovării utilizării de resurse regenerabile. ( Reciclarea materialelor, după unele aprecieri, va deveni una din industriile dominante ale secolului 21. Noi cunoaştem o puternică rămânere în urmă în acest domeniu, cu aspecte deplorabile în privinţa poluării mediului cu deşeuri menajere şi de alt ordin. Este, pe de o parte, o risipă şi, pe de altă parte, neutilizarea unor resurse a căror introducere în circuitul economic ar fi benefice în plan economic şi social.

O a treia problemă, la acest început de secol, o reprezintă marile conflicte civilizaţionale, exacerbate de diverse forme de fundamentalism – extremism ideologic şi religios, fanatism religios, politic şi social. Aceasta impune gândirea şi promovarea unui nou cadru pentru dialogul între culturi şi civilizaţii, pentru o conlucrare activă, la nivel internaţional, între state, culte religioase, oameni de ştiinţă şi cultură, reprezentanţii societăţii civile. Este vorba de a asigura, prin eforturi conjugate, apărarea patrimoniului comun, evitarea unor conflicte neraţionale, cu efecte catastrofale pentru ţările implicate şi pentru securitatea internaţională.

*  *  *

Pe langa cele trei provocari mentionate, este de aşteptat ca secolul 21 să fie marcat de o nouă dinamică a unor noi progrese nu mai putin spectaculoase decat in sec.20 în planul descoperirilor ştiinţifice şi al creaţiei şi înnoirilor tehnologice care pot oferi inclusiv mijloace de contracarare a efectelor negative ale proceselor mentionate si de promovare a unei dezvoltari durabile a economiei globalizate si a societatii, in ansamblu.

Probabil că secolul 21 va fi martorul unei noi revoluţii în domeniul energiei. Prof. Jeremy Rifkin consideră că hidrogenul va fi noua surse inepuizabilă de energie şi că economia bazată pe hidrogen va constitui marea revoluţie tehnologică a secolului, cu efecte multiple, atât în privinţa dezvoltării durabile, cât şi a consolidării relaţiilor democratice din societate.

Biotehnologiile şi nanotehnologiile se anunţă, de asemenea, ca domenii de mare impact pentru dezvoltarea tehnologică şi pentru ameliorarea condiţiilor de viaţă şi de sănătate a oamenilor.

Noile evoluţii spectaculoase ale tehnologiei informaţiei vor facilita accesul amplu la educaţie, la cunoştinţe, la surse de informaţie a tuturor, democratizarea şi ridicarea standardelor de educaţie, de instrucţie şi de formare profesională a tinerilor.

Comandamentul major al secolului 21 este acţiunea conjugată a tuturorstat şi organisme internaţionale, comunitatea ştiinţifică şi de afaceri, societate civilă, pentru promovarea cu forţe unite a conceptului de dezvoltare durabilă – cu cei patru piloni ai săi:

1. dezvoltarea echilibrată – în raport cu factorii de mediu si o actiune energica pentru protecţia mediului înconjurător;

2. dezvoltarea echilibrată din punct de vedere economicreducerea decalajelor dintre ţările dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare;

3.dezvoltare echilibrată din punct de vedere socialreducerea decalajelor dintre bogaţi şi săraci; eradicarea sărăciei extreme şi a analfabetismului;

4.protecţia diversităţii culturale, promovarea ideii de unitate în diversitate.

*   *  *

Toate aceste semnale şi premise trebuie să stea la baza oricăror elaborări ale proiectelor strategice de dezvoltare a ţării noastre, folosind inclusiv oportunităţile oferite de calitatea de membru al Uniunii Europene. Este o oportunitate şi o necesitate, dincolo de diferenţele de viziuni şi opţiuni politice, să realizăm o amplă platformă naţională de unire a tuturor inteligenţelor şi capacităţilor creatoare de care dispunem pentru elaborarea unui asemenea proiect de viitor al modernizării şi dezvoltării durabile a ţării – în beneficiul tuturor cetăţenilor săi.

16 Responses to “INTERVENTIE”

  1. SorinPLATON Says:

    La sugestia unor interlocutori, imi permit sa va propun cateva studii de logo si slogan, aferente “Clubului de la Bucuresti”: http://sorinplaton.wordpress.com/2009/05/28/in-ecuatie-mai-conteaza-si-aparentele-nu-doar-fondul/

    Cu stima,
    1=

  2. cirlovacristian Says:

    @Ion Iliescu

    Un mic comentariu-de pe margine:
    Citi inteleg si citi dintre acei ce inteleg pun in aplicare “în beneficiul tuturor cetăţenilor săi”?

    Va multumesc
    PS
    Observ ca “deveniti” foarte,dar foarte “interesant”.Pacat ca acei ce au fost linga dv nu au avut capacitatea de a asimila “invatamintele” sau poate ca “iei” au spus atit de multe idiotenii si timpenii incit nu mai pot fi “creditati”.

  3. emigrantul Says:

    Citat Ion Iliescu:
    Modelul economic al viitorului trebuie căutat undeva la mijloc – între cele două extreme: planificarea centralizată, pe de o parte, sau piaţa total dereglementată, pe de altă parte.

    Acest model economic “al viitorului” undeva la mijloc intre economia centralizata (comunista-socialista) si cea dereglementata (capitalista) este Perestroika, un concept filozofico nerealist dovedit, in ultimii 20 ani, ca total nefunctional. Atit Mihail Gorbaciov (cind era la putere) cit si Ion Iliescu (indeosebi in perioada 1990-1996) au incercat sa-l puna in practica cu rezultate dezastroase. Sub conducerea ambilor presedinti tarile lor au evoluat rapid de la economia comunista centralizata la capitalismul in cea mai pura forma a sa.

  4. emigrantul Says:

    Cit de interesante vi se par subiectele abordate de Ion Iliescu pe situl sau?

    Sondaj: http://www.sondaje.php0h.com/blogiliescu.php

  5. emigrantul Says:

    Pentru mine, dupa citirea vreme de peste un an si jumatate a blogului lui Ion Iliescu, nu mai exista nici o indoiala asupra existentei unui plan, bine pus la punct, de inlaturare a lui Nicolae Ceausescu din fruntea tarii, plan elaborat in URSS la ordinul lui Mihail Gorbaciov si de existenta caruia Ion Iliescu a avut cunostiinta inainte de 22 Dec. 1989. In acea zi am asistat la rasturnarea regimului politic din Romania de catre o putere straina care a beneficiat de sprijinul unui numar restrins de romani, o mana de oameni, printre care si Ion Iliescu alesul direct a lui Gorbaciov pentru a il inlocui pe Nicolae Ceausescu.

  6. Sibilla Says:

    Cu alte cuvinte, să găsim o direcţie comună, necesare fiindu-ne resursele, o viziune de ansamblu a tot ceea ce presupune alternative, strategii pe termen mediu şi lung mai ales, disponibilitate să existe şi asumarea în modul cel mai serios al responsabilităţii de-a pune ” angrenajul ” pe picioare şi-n mişcare…
    Într-adevăr, o provocare extrem de… provocator de ” fascinantă ”. Motivaţia există, mobilizarea e sau nu condiţionată de… ” umbre ”, de ” cei din umbră” ? Globaliştii ce-ar mai avea de zis ?
    În ” Globalizare şi universalitate ”, Ed. Bizantină, Bucureşti, 2002, p. 10, G Mantzaridis, : ” Globalizarea duce la transformarea popoarelor în mase de indivizi, la nivelarea culturilor, la amestecul religiilor, la omogenizarea înfăţişării şi a comportamentului oamenilor, la americanizarea modului de viaţă ” . De acord.
    S-au purtat numeroase discuţii inclusiv pe acest blog în ce priveşte ” afinitatea ” unora dintre noi la tot ceea ce presupune fenomenul globalizării. Personal am tot punctat că sunt pentru păstrarea identităţii, că mondializarea/globalizarea nu-mi inspiră încredere şi nu convinge, dovadă rezultatele : teoriile frumos ambalate, nimic de zis, sau dovedit în cele din urmă impasuri nu doar greu ci aproape imposibil de depăşit, fie că ne referim la eradicarea sărăciei, egalitate de şanse, ” echitatea ” distribuirii beneficiilor între ţările bogate şi cele sărace, sau… ” eradicarea ” terorismului… Toată această răsturnare a valorilor s-a petrecut în timp, toate par să se fi înrăutăţit, nimic ameliorat iar decalajele pe toate liniile, sub toate aspectele au adâncit şi mai mult prăpastia între bogaţi şi săraci.
    Se doreşte oare să se înceteze la nivel planetar cu acest ” joc ” ? Că se impune regândirea priorităţilor e limpede, dar, se doreşte, suficient de mult încât să … ??
    Şi-apoi să nu ne ascundem după degete, în România la această oră practica promovării non-valorilor, incompetenţa ridicată la rang de virtute e ” lege ”, şi, cu toată sinceritatea, nu vreau să supăr pe nimeni, dar aş da dovadă de ipocrizie să nu o spun în felul meu direct : Jioana îmi inspiră aceeaşi ” încredere ” ca şi zăusul, poate dacă s-ar impune un Prim Ministru care să-i pună botniţă, căci oricum latră aiurea rupt de realitate… sărmanul de el, tot nu realizează că echipa Oamenilor Credibili din ce-a fost PSD îl mai ţine la suprafaţă, căci el… ierte-mă Tatăl, mama mea cu 7 clase râde amar de aberaţiile şi încă fanfaronada lui…
    Ar trebui să vă pupe tălpile, Domnule Preşedinte, să vă viseze noaptea, să se ţină scai de domnia dumneavoastră, dacă… Să nu mai amintesc de faptul că de nu se delimitează de baronetul din teritoriu, în plus în peisaj, din care, parte însă mai poate fi, să zicem remodelată… de mai marginalizează Oamenii din partid, unicii cu care poate construi… zic să se sinucidă, altfel, riscă să-l ” sinucidă ” cei ” proşti da mulţi ”, cu tăt cu bufonul vangheleonsky. Dară să-l pună şăf de ” galerie ”, şambelan, organizator de turniruri şi sindrofi, nu ceea ce afirmă netotul cum că vizează şefia partidului… să ne ferească Sfinţii Părinţi din Ceruri de-asemenea blasfemie la adresa social-democraţiei autentice…
    Îmi menţin părerea, nu cu Jioana&co întrezăresc vreun firişor Luminos, căci nu e capabil să se debaraseze de … să le zic numai derapaje ?
    Cât despre ceva baştani din teritoriu, mie una mi-e deja greu şi da, nu-mi stă-n putinţă să le ” iau beregheata ”, căci nu-i mai poate nimeni delimita de apucăturile pedelacheilor, vorba sârbilor ” tiri ăia, tiri ceilalţi, tot un drac şi-un cazan ”. Sincer, nădăjduim şi nu ne pierdem speranţa cât mai există Oameni, Politicieni, rara avis… dar merg mai departe şi întreb : oare cum ar fi fost fără Ion Iliescu, Năstase, Severin, Corina Creţu, etc… ? Nu vreau să-mi închipui asemenea coşmar, ” apocalipsă ”…
    Va trebui să recitesc şi aprofundez Intervenţia aceasta, şi să-mi temperez unele porniri, însă concluzionez, Echipa e cheia, după umila mea părere.
    stimă şi deosebită consideraţie,
    Sibilla

  7. Sibilla Says:

    @emigrantul,
    Cu tot respectul, domnule, se impune puţină seriozitate, zău aşa… adunaţi-vă de pe mirişti, nu de alta dar vă stă-n putinţă, că nu vreţi, posibil să existe un MOTIV…
    Argumentele dumneavoastră constau în : ” dupa citirea vreme de peste un an si jumatate a blogului lui Ion Iliescu… ”… sună băsescian , sincer, ce naiba.
    Sibilla
    P.S. .. aţi omis wikipedia ;)

  8. Mihnea Georgescu Says:

    Dragă Emigrantul,

    Presupunând că ar fi existat un astfel de plan diabolic, crezi că e rău că am scăpat de Cizmar? Acum, pe bune… ca între intelectuali… ;)

  9. SorinPLATON Says:

    Poate nu ar strica, ca cei de buna credinta sa contra-argumenteze civilizat la articole depreciative de acest gen: http://victor-roncea.blogspot.com/2009/05/ion-iliescu-coleg-de-dezvolatre.html

    1=

  10. aviaxis Says:

    Eu nu cred ca sistemul capitalist si-a dovedit limitele prin actuala criza. Parerea mea este ca a clacat din cauza unor abordari mai degraba comuniste in urma carora unele banci au primit ajutor de la Stat. In cazul unei politici liberale pure ele si-ar fi declarat falimentul cu riscul unui somaj de 50% dar din ruine lor s-ar fi ridicat asociatii noi, oameni cu o viziune noua, cu un nou tip de initialiva si mult mai rezistenti la rigorile concurentei din noua piata. Ajutorul de stat n-a facut decat sa consfinteasca un putregai care a mancat sistemul pe dinauntru vreme de cativa ani.

    Si daca teoriile liberale si-au dovedit limitele, asa dupa cum sustineti, cum se face ca SUA sunt si acum capitaliste si liberale, asa cum au fost mereu si tot asa cum au dominat lumea din punct de vedere financiar in ultima suta de ani. Si cum se face ca SUA capitalista a cam depasit criza iar Europa socialista e mai mult decat in convulsii… e in fibrilatii as spune.

    Echilibrul nu e o regula daca nu o cere piata. Piata face regulile. Punct!

  11. Iliescu si criza Says:

    […] Cam asta spune Ion Iliescu aici. […]

  12. Bibliotecaru Says:

    Dar soluţiile?

  13. emigrantul Says:

    Citat Ion Iliescu:
    Bilanţul secolului 20 arată că descoperirile şi invenţiile realizate în acest secol depăşesc 90% din tot ce s-a descoperit şi s-a inventat în întreaga istorie a civilizaţiei

    ABSOLUT FALS

    Domnule Ion Iliescu,

    Aveti la dispozitie internetul, verificati informatiile pe care le cititi in cartile unor autori favoriti, care vad ca v-au influentat puternic gindirea desi ideile vehiculate de acestia au un inalt grad de subiectivism, multe din ele fiind concepte eronate.

    Este suficient sa ne uitam la urmatoarea pagina de Wikipedia,
    http://en.wikipedia.org/wiki/Timeline_of_invention
    care contine o lista detaliata a descoperirilor si inventiilor din fiecare secol, pentru a constata ca bilantul perioadei 1800-1899 este asemanator cu cel al intervalului 1900-1999.
    De asemenea, din studierea paginii Wikipedia, mai sus citata, se constata ca in secolul XIX se produce o crestere spectaculoasa a numarului descoperirilor si inventiilor fata de secolul XVII.
    In consecinta, marele salt tehnologic si stiintific s-a produs in anii 1800 – 1899 si acest secol va ramine in istorie inaintea celui recent incheiat.

    Realizari ale secolului al 19-lea.
    Bateria Electrica, Electroliza, Tabelul periodic al Elementelor, Locomotiva, Elicea de propulsie, Vaporul, Aragazul, Becul electric, Bicicleta, Motorul Electric, Electromagnetii, Telegraful, Telefonul, Radioul, Chibritul, Cimentul, Fotografia, Frigiderul, Pusca mitraliera, Dinamita, Motorul cu explozie, Motorul cu reactie, Masina de cusut, Tractorul, Aspiratorul, Automobilul, Cauciucul pentru roti, Ingresemintul chimic, Masina de scris, Anestezia, Hirtia din lemn, Liftul, Microbii, Pasteorizarea, Tramvaiul, Difuzorul, Fonograful, Carburatorul, Cinematograful, Seismograful, Linoleumul, Lama de ras, Motocicleta, Ventilatorul, Stiloul, Masina de spalat, Rulmentul, Radioactivitatea.

  14. Mihnea Georgescu Says:

    “Realizări are secolului al 19-lea. … Microbii…” MICROBII?!?! Mare realizare, monşer!

    Nici cu “pasteorizarea” nu mi-e ruşine…

  15. emigrantul Says:

    Citat Mihnea Georgescu:
    “Realizări are secolului al 19-lea. … Microbii…” MICROBII?!?! Mare realizare, monşer! Nici cu “pasteorizarea” nu mi-e ruşine…

    Daca te referi la exprimarea mea, oarecum improprie, referitoare strict la “microbi” sau la eroarea de ortografie privitoare la cuvintul “pasteurizare”, comentariul tau are ceva sens.
    Daca iei insa in deridere importanta nemaipomenita pentru medicina a descoperirii microbilor ca responsabili de probucerea atitor boli, daca minimizezi beneficiile pasteurizarii, un procedeu de reducere a cantitatii de microorganisme daunatoare din hrana
    ( vezi: http://en.wikipedia.org/wiki/Pasteurization ) atunci inseamna ca iar ai efectuat un comentariu de mica valoare practica ca majoritatea dizertatiilor tale.

  16. globetrotter58 Says:

    Domnule Iliescu,
    am o intrebare directa : “Membrii clubului au luat in calcul varianta (care mie mi se pare tot mai probabila) a unui conflict mondial (sa nu uitam ca economia mondiala de secole este O ECONOMIE DE RAZBOI! – principalele descoperiri stiintifice au avut initial scop militar! – diminuarea bugetelor militare dupa 1989 a atras si impasul in care ne aflam, apoi in ultimii 3 ani TOATE MARILE PUTERI ECONOMICE au reinceput inarmarile – USA, GB, Franta – a revenit in NATO cu trupe! – tarile emergente Rusia, China India, alti aliati ai acestora – Iran, Coreea de Nord, Venezuela, Israel etc. si pun aceasta intrebare avand in vedere ca la precedentele doua conflagratii Romania nu a fost pregatita deloc ceia ce a consemnat pierderi uriase pentru ea in ambele cazuri …
    exista specialisti militari ori ai serviciilor secrete printre membrii clubului ce parere au ei?
    Lucrurile seamana ca doua picaturi de apa cu zorii lui 1914 … care a insemnat sfarsitul primei tentative de globalizarea economica, acum se pare ca a doua tentativa se indreapta spre un sfarsit similar …
    Dar as vrea sa amintesc aici pe marii castigatori (HEDGE FOUND) ai actualei crize :
    1. John Paulson – profit 3,7 miliarde USD(care a pariat pe prabusirea pietei imprumuturilor subprime din domeniul imobiliarelor).
    2. George Soros – profit 2,9 miliarde USD
    Ken Griffin, James Simons, Warren Buffett.
    si inclin sa cred ca a inceput sa se umfle puternic urmatorul “bubble” care va fi mult mai nimicitor decat actualul … cred in prabusirea bondurilor chinezesti in maxim 10 ani.
    Multumesc

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: