“ÎNVATAMINTE DIN ACTUALA CRIZA”

Marti, 14 aprilie, a avut loc in aula Academiei Romane, o dezbatere consacrata crizei economice mondiale (lectiile care se pot desprinde din aceasta criza).

049

Moderata de Presedintele Academiei, profesor Ionel Haiduc, in prima parte a sesiunii au luat cuvantul : Guvernatorul Bancii Nationale – Mugur Isarescu, dr. Aurelian Dochia si dr.Mircea Ciumara., precum si fostii presedinti ai Romaniei – Ion Iliescu si Emil Constantinescu.

In a doua parte, s-a desfasurat un panel moderat de academicianul Tudorel Postolache, in care au luat cuvantul, printre altii : acad.Mircea Malita, si prof. Ilie Badescu, sef al catedrei de Sociologie a Universitatii din Bucuresti, director al Institutului de Sociologie al Academiei Romane.

Prezint in continuare textul expunerii pe care am sustinut-o :

Expunere la Academia Româna, în cadrul dezbaterii: “Învataminte posibile din actuala criza

Onorata asistenta,

Doresc, în primul rând, sa apreciez initiativa Academiei de a organiza aceasta dezbatere pe o tema de maxima actualitate care va domina, în perioada urmatoare, preocuparile cercurilor stiintifice si politice din întreaga lume.

0472

Eu vorbesc din afara breslei economistilor, dar viata, indatoririle de stat si preocuparile de mai bine de patruzeci de ani în domenii precum: mecanismele globalizarii si problemele dezvoltarii durabile m-au apropiat de  fenomenele care formeaza tema dezbaterii noastre.

M-as rezuma la câteva remarci:

1. În primul rând, as dori sa subliniez un fapt care mi se pare semnificativ. Generatia noastra a avut sansa, pe parcursul a doua decenii, sa fie martora si partasa la doua momente si procese cruciale pentru istoria contemporana.

a) Acum douazeci de ani s-a prabusit un sistem, sistemul comunist din tarile est-europene, inclusiv URSS, care a fost, de fapt, un sistem sui-generis de capitalism de stat, cu un ambalaj politic pseudo-socialist.

Privind retrospectiv, cauza fundamentala a acestei prabusiri a fost ignorarea pietei si încercarea de substituire a ei cu actiunea arbitrara a birocratiei de stat, ca unic gestionar al economiei. Mai ales în conditiile dinamismului fara precedent al progresului tehnologic din a doua jumatate a secolului XX aceasta practica s-a dovedit catastrofala. Sistemele rigide, piramidale, se dovedesc ineficiente, incapabile de adaptare la conditiile aflate într-o continua schimbare si transformare.

b) Asistam acum, dupa 20 de ani de la prabusirea comunismului, la un alt proces, de mare complexitate, generat de criza financiara declansata în SUA anul trecut, criza care afecteaza tot mai puternic întreaga economie mondiala.

Aceasta criza releva esecul unei alte abordari extreme: piata este totul, în afara pietei nu exista nimic. Fetisul pietei, promovat de teoriile neoliberale ale scolii de la Chicago a lui Milton Friedman, teorii care au inspirat politicile economice conservatoare ai caror exponenti au fost presedintele Ronald Reagan si premierul Margaret Thatcher, este pus acum între paranteze de realitatile economiei globale, care sufera o contractie fara precedent, cu o viteza pe care nimeni nu o putea anticipa.

2. Cele 3 expuneri introductive: a domnului Mugur Isarescu, referitoare la cele 9 lectii sau repere privind evaluarea crizei si cai de abordare a ei, a domnului Aurelian Dochia, o sistematizare concludenta a istoriei crizelor de-a lungul timpului si sublinierile domnului Mircea Ciumara, privind experiente primei mari crize de sistem din 1929 si importanta teoriilor lui Keynes privind necesitatea interventiilor statului, au oferit repere importante de întelegere si prilej de reflectii necesare.

Din perspectiva unei abordari ingineresti, eu as spune ca, de-a lungul istoriei economiei capitaliste, crizele au aparut ca o componenta fireasca a economiei de piata, ele jucând rolul de supape de siguranta (factor de autoreglare) într-un sistem lipsit de reglementari. Acest mecanism, natural, sa-i spunem, si costisitor, pentru ca distrugator de valoare, a fost valabil pâna la declansarea marii crize din 1929-1933, care a zguduit puternic economia mondiala, fiind factorul decisiv al izbucnirii celui de-al Doilea Razboi Mondial. Acum multi situeaza finalul crizei din 1929-1933 în SUA în anul 1943. Spre exemplu, SUA, odata cu intrarea în razboi, a absorbit rapid cele 14 milioane de someri, pe care New Dealul nu reusise sa-i readuca pe piata muncii. În aceasta conjunctura, aparitia teoriilor lui Keynes privind necesitatea interventiei statului pentru a salva piata si economia zdruncinata de criza a constituit o cotitura radicala în gândirea si practica economica. De atunci s-a declansat si marea disputa teoretica între adeptii si adversarii implicarii statului, ai masurilor de reglementare – supraveghere sau ai liberului arbitru al pietei.

3. În legatura cu cauzele declansarii actualei crize financiare, la început în SUA, si extinderea ei la nivelul economiei  mondiale, as dori sa punctez aprecierile câtorva specialisti recunoscuti.

A. Joseph Stiglitz (premiat Nobel pentru economie, fost vicepresedinte al Bancii Mondiale, consilier al presedintelui Clinton si, acum, al presedintelui Obama) mentiona, de curând, patru motive fundamentale care au generat aceasta criza:

a) Masurile de relaxare a politicii monetare si eliminarea functiilor de reglementare-supraveghere din partea Rezervei Federale (FED – Banca Centrala a SUA) de catre Alan Greenspan, numit în 1987 director al FED de catre presedintele Reagan.

b) Promovarea filozofiei dereglementarii, concretizate prin masuri ca: eliminarea, în 1999, a unei legi promovate de administratia Roosevelt în 1933, care separa competentele bancilor de investitii de ale celor comerciale; contabilizarea activelor neperformante (toxice) în afara bilanturilor institutiilor de credite si asigurari, refuzul autoritatilor de a reglementa produsele financiare derivate etc.

c) Reducerea impozitelor pentru cei bogati – promovata de administratia Bush Jr., care a accentuat tendinta “traiului pe credite”.

d) Crearea artificiala de bani în circulatie, prin amplificarea necontrolata a instrumentelor financiare derivate, ceea ce a stimulat amplificarea creditelor catre campanii si populatie, supradimensionate fata de fundamentele economice.

B. Despre dimensiunea crizei financiare vorbeste si Jacques Attali, care considera ca sistemul bancar mondial este falit. El da câteva cifre semnificative:

– ansamblul activelor toxice în lume reprezinta 14000 miliarde de dolari, din care 3800 fara valoare (1/2 în SUA; ½ în Europa);

totalul creditelor bancare la nivel mondial: 80000 miliarde de dolari (ceea ce ar aparea acoperitor);

fondurile proprii ale bancilor însumeaza doar 2000 miliarde de dolari!

Aceasta amplificare a circulatiei unor valori virtuale, fara acoperire în economia reala si în suportul financiar al bancilor (si altor sisteme de credite) seamana cu mecanismul bine cunoscut al unor jocuri piramidale.

De aceea, bancile au sistat creditele si cauta sa-si refaca fondurile proprii. Rezultatul a fost declansarea unei spirale infernale

lipsa creditelor bancare

stoparea investitiilor

reducerea activitatilor productive

cresterea somajului

reducerea puterii de cumparare si a activitatilor comerciale

Aceasta a facut ca procesul declansat ca o criza în sistemul financiar sa se transforme într-o depresiune mondiala, comparabila cu aceea din 1929-1933.

Jacques Attali subliniaza dificultatea reglarii acestei probleme, în conditiile actuale ale unei economii globalizate. El considera necesara, în perspectiva, reechilibrarea, la nivel mondial, a puterii pietelor cu cea a democratiei. Numai ca puterea politica este fragmentata la nivelul statelor, în timp ce pietele, prin natura lor, sunt planetare.

În plus, exista o disparitate între democratie si piete:

Prima este o inventie umana, creata pentru a pacifica relatiile dintre oameni.

A doua este expresia spontana a modului în care specia noastra îsi rezolva problemele în stare de salbaticie, când toti se razboiau împotriva tuturor.

De asemenea, slabiciunea democratiilor s-a manifestat prin incapacitatea de a extinde principiile democratice în domeniile economiei si finantelor.

Echilibrul în universul concurentei se asigura doar în conditiile unui control strict. Orice slabire a controlului duce la eliminarea celor slabi de catre cei puternici, care-si împart sferele de dominatie pentru a-si impune conditiile.

În legatura cu masurile luate pâna acum de guverne, Attali considera ca acestea au urmarit doar salvarea bancilor, eludând amploarea crizei si a consecintelor ei. Injectarea de resurse financiare în banci nu afecteaza cu nimic puterea si libertatea lor.

Concluzia sa? Acum este imposibil de a pune finantele în serviciul economiei reale, a industriei si a oamenilor. “Lumea noastra este lipsita de etica si toate planurile de salvare nu cauta decât sa salveze bancile vinovate, adaugând la datoria privata umflarea datoriei publice!”.

Attali abordeaza si perspectiva adoptarii unei monede unice mondiale, care, daca ar fi creata si adoptata, ar duce la slabirea influentei SUA în favoarea marilor tari asiatice. Numai ca el considera aceasta initiativa drept o utopie mondialista.

De asemenea, constata ca Europa sufera mai mult din cauza crizei decât SUA, întrucât “constructia europeana a urmarit slabirea puterii statelor în favoarea gestiunii autoreglate a pietelor financiare“.

O moneda unica nu poate functiona eficace, constata el, decât într-o zona economica omogena. Altminteri, rezultatele ei sunt chiar divergente în diferite tari. Este dificil acest lucru în Europa, relativ omogena, desi dupa primirea noilor state din Est omogenitatea a scazut. Cum ar putea sa se realizeze acest lucru într-un spatiu mai larg?

C. Sociologul american Immanuel Wallenstein considera ca actuala criza nu este una obisnuita ci, prin efectele ei, este chiar mai severa decât cea din 1929-1933. El o considera ca o criza de final al sistemului capitalist, care a dominat istoria civilizatiei, în ultimii 500 de ani. Probabil ca, în urma ei, se va contura (pe parcursul urmatoarelor 4-5 decenii) o noua structura, de esenta post-capitalista. Aceasta nu înseamna, însa, disparitia pietei care a precedat capitalismul si îi va supravietui. Nu poate fi vorba nici de substituirea ei de catre stat sau de structuri suprastatale; experienta economiilor etatizate le-a compromis definitiv.

Opiniile lui Wallenstein nu sunt singulare, ele îsi gasesc expresii similare si în aprecierile altor specialisti.

D. Lester Brown, cunoscut cercetator în domeniul problemelor globale si al dezvoltarii durabile, în lucrarea sa “Planul B 0/2 pentru salvarea unei planete sub presiune si a unei civilizatii în impas” (aparuta si în limba româna în 2006), mentionând  dezvoltarea spectaculoasa a Chinei si a Indiei ajungea la urmatoarea concluzie: “Modelul economic occidental nu poate functiona pentru China, nici pentru India, dar nici pentru celelalte 3 miliarde de oameni din tarile occidentale. Iar într-o economie mondiala din ce în ce mai integrata, modelul existent nu va mai functiona nici pentru tarile industriale.

E. Raportul anual pe 2008 al Institutului World Watch din Washington (aparut si în limba româna) contine, de asemenea, câteva concluzii interesante, printre care:

“Lumea este diferita, din punct de vedere fizic si filozofic, de cea cunoscuta de Adam Smith, David Ricardo si alti economisti din trecut, ceea ce face ca economia conventionala sa devina nefunctionala pentru secolul XXI. Toate dimensiunile activitatii economice s-au schimbat atât de mult în ultimii 20 de ani, încât ele semnaleaza finalul unei ere economice si nevoia adaptarii la noile conditii istorice“.

Autorii subliniaza, în acest context, nevoia reconsiderarii unor notiuni economice fundamentale si a promovarii unor idei privind reforma conceptuala în economia.

Printre altele, ei considera ca, pe lânga principiul cresterii economice, considerat ca principal scop al unei economii trebuie trecut spre obiectivul dezvoltarii, care nu se limiteaza la crestere. Dezvoltarea înseamna îmbunatatirea bunastarii oamenilor, iar aceasta presupune, înainte de toate, îmbunatatirea vietii celor saraci. “A promova bunastarea înseamna, mai ales, cresterea nivelului educational, reducerea saraciei concomitent cu prezervarea mediului ambiant al tarii si traditiile culturale”.

F. În 2004 a fost tradusa si în limba româna cartea lui J.F. Ricard, vicepresedinte al Bancii Mondiale, “Al doisprezecelea ceas. 20 de probleme globale si 20 de ani pentru a le rezolva”.

Autorul evidentiaza trei factori care se interconditioneaza si constituie sursa marilor sfidari, la început de secol XXI (surse de tensiuni si de oportunitati):

– Primul factor îl constituie presiunea demografica, continuarea cresterii populatiei pâna spre 9 miliarde de persoane, la nivel planetar, ceea ce accentueaza penuria resurselor naturale si deteriorarea lor calitativa;

– Al doilea factor, noua economie mondiala, determinata de revolutia economica (în ultimii 20 de ani, numarul celor ce traiesc în economia de piata a crescut de la 1,5 miliarde, la circa 6 miliarde, ceea ce accentueaza nevoia îmbinarii rolului pietei cu modalitati de reglementare si protectie sociala) si de cea tehnologica, care plaseaza cunostintele si creativitatea în fruntea factorilor de productie, înainte de capital, munca si materii prime;

– Al treilea factor, cel institutional, este cel mai inertial. Institutiile umane (statale, nationale sau internationale) sunt tot mai putin adecvate pentru gestionarea unor procese transnationale si cu orizonturi temporale de decenii”. Nici stiinta economica nu a progresat suficient.

J. F. Richard propune proiectarea unor retele de tratare a problemelor globale , cu caracter reticular si cu o componenta tripartita, incluzând sectorul public, sectorul privat si societatea civila.

4. În conditiile actuale, capata din nou o tot mai mare importanta abordarea teoretica si practica a problemelor raporturilor dintre piata si stat, dintre sectorul public si sectorul privat, dintre eficienta economica si echitatea sociala.

În orice caz, în conditiile extinderii relatiilor democratice în lume, nu vor mai putea fi acceptate marile decalaje din societate dintre  bogati si saraci, dintre tarile dezvoltate si cele subdezvoltate, polarizarea sociala, ca efect derivat al economiei de piata.

Conceptul de economie sociala de piata, care s-a nascut în Europa (întâi în Suedia, extins, dupa razboi, în tarile occidentale) si modelul social european (devenit un acquis comunitar), care urmareste tocmai reducerea decalajelor sociale, pot fi surse de inspiratie pentru promovarea viitoarelor cai de evolutie a economiei mondiale.

În legatura cu aceste probleme si cu inexistenta unor structuri la nivel mondial care sa intervina ca factori corectori ai efectelor pietei (rol jucat pe plan national de stat), la Summitul de la Monterrey din 2002, consacrat problemelor finantarii actiunilor de combatere a saraciei în lume, presedintele francez Jacques Chirac a propus constituirea, în contextul reformei ONU, a unei noi structuri, a unui Consiliu de Securitate Economico – Sociala. Tinând seama de dificultatile promovarii unor asemenea modificari ale Chartei ONU, eu am sugerat folosirea structurilor existente: spre exemplu, extinderea rolului si atributiilor ECOSOC care, din organ consultativ, urma sa devina coordonatorul organismelor economico-financiare ale ONU (FMI, Banca Mondiala, Organizatia Mondiala a comertului, eventual cea a muncii) care sa îndeplineasca functiile unui forum unitar cu functii de corectare a efectelor pietei mondiale, în favoarea tarilor în curs de dezvoltare, pentru reducerea marilor decalaje economico-sociale din lume.

În contextul actualei crize, grupul de state G 20 a apelat la FMI pentru dirijarea unor fonduri în vederea reducerii efectelor crizei. Tinând seama de functiile statutare si misiunea ce-i revine, FMI nu poate îndeplini sarcinile de care vorbeam înainte.

În orice caz, în anii urmatori, acestea vor deveni probleme de tot mai mare acuitate. Devine tot mai presanta nevoia introducerii unor instrumente de control si corectare a efectelor pietei la nivel mondial, precum si cea de definire a cadrului institutional: cine si cum sa exercite asemenea functii, atât pentru asigurarea unui mai mare echilibru economic si social în lume, cât si pentru reducerea efectelor negative ale civilizatiei asupra mediului, prin epuizarea resurselor naturale sau deteriorarea calitativa a factorilor de mediu: apa, aer, sol si mai ales încalzirea globala si schimbarile climatice.

5. Pentru noi, ca tara, sunt esentiale solutiile atât pentru problemele pe termen scurt, privind iesirea din criza si relansarea economica, cât si cele pe termen mediu si lung, privind dezvoltarea durabila a tarii, folosirea cadrului oferit de integrarea europeana, asigurarea compatibilizarii si competitivitatii economiei românesti, convergenta cu UE, inclusiv pregatirea temeinica pentru adoptarea euro si reducerea decalajelor istorice fata de tarile dezvoltate – obiectiv strategic major pentru câteva generatii.

Pentru aceasta sunt necesare convergenta eforturilor fortelor politice, factorilor de decizie din stat, agentilor economici, cercetarii economice si nu numai, dezvoltarea creativitatii si abordarea calificata, profesionista, a tuturor deciziilor si a actiunilor practice. Este nevoie acuta de promovare a unor dialoguri active între toti factorii interesati. Este pacat ca dialogul a fost tot mai putin folosit în ultimii ani. În conditii mai dificile, din anii ’90, am realizat un cadru mai activ, atât de dialog al fortelor politice, cât si de conlucrare a factorilor de decizie si a cercetarii academice si universitare, ca si a reprezentantilor societatii civile în abordarea si elaborarea unor proiecte cu caracter strategic (strategia tranzitiei spre economia de piata; strategia integrarii în UE – etapa Snagov; strategia dezvoltarii durabile – România 2025).

051

Academia Româna a jucat un rol activ în toate aceste actiuni. Ea constituie cadrul propice pentru a coagula si pe viitor toti factorii interesati în actiuni similare.

Advertisements

9 Responses to ““ÎNVATAMINTE DIN ACTUALA CRIZA””

  1. Sibilla Says:

    Domnule Presedinte Ion Iliescu,
    Va doresc din tot sufletul sa aveti parte de Sarbatori in Lumina, bucurii si impliniri !!!
    Sarbatori in Lumina, voua tuturor colegilor din blogosfera !
    stima si respect,
    Sibilla

  2. emigrantul Says:

    Reducerea decalajelor fata de tarile dezvoltate este un fals obiectiv. Romania se afla deja inaintea unor state cum ar fi Canada

    De aproape 20 ani, incepind cu 22 Dec. 1989, romanii sunt mintiti zilnic. Mereu, pe toate canalele informationale se transmite la infinit urmatoarea idee: Citat Ion Iliescu:“reducerea decalajelor istorice faţă de ţările dezvoltate – obiectiv strategic major pentru câteva generaţii.”.
    Orice om care a stat in strainatate o perioada mai lunga de timp (nu turist) poate realiza ca asemenea decalaje, practic, nu exista, romanii avind tot ce poseda si occidentalii. Strazile oraselor noastre gem de masini noi de toate tipurile, casele sunt pline cu aparatura electronica si electrocasnica ultima generatie. Locuintele, construite de comunisti, sunt net superioare celor occidentale ( a se vedea adresa urmatoare pentru comparatie: http://www.geocities.com/casamede2005 ). Somajul in Romania este mare, apartamentele scumpe, majoritatea produselor de inalta tehnologie sunt fabricate in strainatate (China). O situatie identica se intilneste in cele mai dezvoltate state din lume, in acord cu clasamentele bunastarii intocmite de americani unde Canada ocupa o pozitie fruntase desi orice roman care a locuit in Tara Artarului isi poate da seama de raminerile evidente in urma, indeosebi in ceea ce priveste calitatea locuintelor canadiane.
    La ce vrem sa ne aliniem, ce decalaje dorim sa recuperam?

    Toata aceasta campanie mincinoasa, potrivit careia tarile din estul Europei (si multe altele) ar fi inapoiate comparativ cu occidentul, este promovata asiduu chiar de catre statele vestice.

    Motivul principal pentru care politicienii/oamenii de afaceri din tarile capitaliste, asa zis dezvoltate, se dedau la asemenea dezinformare a propriilor cetateni este unul singur: “protectia clasei bogatilor din care ei insisi fac parte”. Prin propaganda mincinoasa, stiri si reportaje inducatoare in eroare, canalele informationale vestice, aflate in mina celor avuti, nu pierd nici un prilej de a prezenta in culori cit mai negre tari foste comuniste, cum este Romania, pentru a-si speria cetatenii si a preintimpina eventuale revolte generate de viata grea din occident. Comunismul este ilustrat ca o societate organizata pe modelul lagarelor de munca din cel de-al doilea razboi mondial unde oamenii se joaca in piciore pentru o bucata de piine. Sigur ca in fata unei asemenea prezentari orice occidental, indiferent cit de amarit ar fi, isi zice: “Lasa ca este mai bine cu capitalistii decit cu comunistii”

    Pe de alta parte, oamenii politici/afaceristii romani, plecind tot de la acelasi scop primar“protectia clasei bogatilor din care ei insisi fac parte”, incearca sa induca idea ca statele occidentale ar fi mult avansate iar standardul vietii din Romania actuala net inferior comparativ cu cel vestic.

    Ce s-ar intimpla daca s-ar recunoaste adevarul: “Nivelul de trai al romanilor este aproape identic cu al occidentalilor si nu poate fi imbunatatit de o maniera semnificativa”?
    Oamenii ar face imediat comparatie intre acest standard actual si cel pe care il aveau in comunism cind o duceau mai bine si concluzia generala ar rezulta imediat: “Trebuie revenit la socialismul dinaintea lui 1989, trebuie lichidati bogatii pentru ca sunt aducatori de regres nu progres”

    De ce Ion Iliescu vorbeste de marele decalaj dintre Occident si Romania, ba mai mult apreciaza ca sunt necesare citeva generatii pentru a-l micsora, este un lucru pe care eu nu il inteleg deplin. Este posibil sa spuna asa, desi si-a dat seama de realitate, doar pentru ca a apucat sa sustina asemenea idee inca din 22 Dec. 1989 (cind romanii nu prea aveau experienta directa cu vestul) si nu doreste sa dea inapoi pentru a nu se discredita politic. Este, totusi, posibil sa fie total convins de existenta asa zisei ramineri in urma a tarii noastre (desi eu ma indoiesc) datorita unor viziuni economice filozofico-nerealiste si neclar definite pe care fostul presedinte le tot expune cu diverse ocazii (cum ar fi modelul suedez) si in care crede sincer.

  3. Mihnea Georgescu Says:

    Superb! Felicitări pentru conferinţa de înaltă ţinută academică şi morală!

  4. instalatorul Says:

    Domnule Iliescu, Paste fericit si luminos!

  5. anca Says:

    Putini sunt cei care inteleg adevaratele cauze ale crizei, si mai putini cei care trag invataminte de la desfasurarea sa…
    Multi, foarte multi se vor multumi cu “putin” si anume sa iasa sanatosi din aceasta perioada de …restriste, fara sa ii intereseze cum si de ce s-a ajuns aici – “au gresit calculele bogatii lumii”, adica cei care conduc, mai la vedere sau mai putin, finantele si comertul mondial.
    Academia? Academia Romana? da, ca for elevat de discutii si dezbateri teoretice, dar…din pacate, atat deciziile cat si actiunile sunt dirijate si decise in alte locuri – si nu de catre oamenii de stiinta (sau de acest tip de stiinta!)

    Invataminte pentru noi? Ca este bine sa fii ponderat in actiuni si sa economisesti cand poti – cum se spune “sa pui deoparte bani albi, pentru zile negre” – deci cumpatare, ratiune, modestie – ceea ce incearca sa ne invete, de doua mii de ani, prin povete si indemnuri, si cea mai cunoscuta dintre Povestile lumii, al carei final il vom celebra in scurt timp …

    Dati-mi voie sa va urez, Dv. si Doamnei Iliescu, cu ocazia acestor sarbatori de Paste care se apropie, liniste sufleteasca, dragoste, intelegere si armonie, multa sanatate, multa putere de a merge mai departe si rezistenta de a trece peste piedici.

    si voua, tuturor, va doresc o primavara cat mai frumoasa si calda si luminoasa, cu dragoste si intelegere!

    Sarbatori fericite!

  6. mircu Says:

    o recenzie teoretica a orientarilor de stanga excelenta!
    dar noi cetatenii ce putem face? sa strangem cureaua si sa achitam megaimprumutul pentru salvarea bancilor straine…

  7. Mihnea Georgescu Says:

    Ce se întâmplă, Domnule Preşedinte, nu mai postaţi ceva nou? Cum comentaţi cutremurul de ieri (25 aprilie, ziua în care am împlinit 30 de ani… LOL)…
    Poate ne povestiţi cum a fost la Cutremurul din ’77… Eraţi la Iaşi?

  8. Victor Says:

    La multi ani, Mihnea.

  9. Mihnea Georgescu Says:

    Dragă Victor,

    Mulţumesc, vecine.

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: