EXPUNERE – FUNDAŢIA TITULESCU

Joi, 2 aprilie 2009, am prezentat la « Fundatia Titulescu”, prezidata de domnul Adrian Nastase, o expunere pe care am intitulat-o:

“După 20 de ani” 

 

imag2013

 

Prezint ideile de baza ale axpunerii :

imag203

Titlul nu se referă doar la trecerea a 20 de ani de la Revoluţia din decembrie (pentru noi) – de la evenimentul major al sfârşitului de secol XX – prăbuşirea sistemului comunist (de fapt, al unui sistem de capitalism de stat – cu ambalaj politic fals socialist) în ţările din centrul Europei şi destrămarea URSS.

– Nu se referă nici la previziunea lui Brucan – privind ce s-a petrecut în România în aceşti 20 de ani;

– Îmi propun, mai ales, o paralelă privind două procese majore petrecute la distanţă de 20 de ani  – cu implicaţii generale, de fond, în istoria lumii contemporane. 

1. Prăbuşirea de sistem – care s-a declanşat în cursul anului 1989 – a avut mai multe cauze.

În esenţă, în plan politic, sistemul s-a compromis, pentru că, în locul promisiunilor pentru o democraţie de tip superior, de esenţă populară, participativă, în care suprastructura politică a statului să se afle sub control popular, am asistat la instaurarea unor regimuri totalitare, în care suprastructura politică, reprezentata de partide unice, deţinând monopolul asupra puterii politice în stat, şi-a asigurat controlul total asupra societăţii, recurgând la măsuri extreme de coerciţie, mergând până la crime de stat.

În al doilea rând, în plan economic, cea mai mare eroare a fost ignorarea pieţei şi substituirea ei cu acţiunea arbitrară, subiectivă, a statului ca unic gestionar al economiei, cu un sistem greoi, birocratic, de planificare unică şi de administrare a economiei, ceea ce a dus la rezultate catastrofale în ce priveşte eficienţa, mai ales în condiţiile unei dinamici fără precedent a progresului tehnologic care a dominat şi a determinat dezvoltarea economică în a doua jumătate a secolului XX.

În aceste condiţii, s-a dovedit că sistemele rigide, ierarhice, piramidale, sunt ineficiente, incapabile să se adapteze la schimbările radicale, rapide, din mediul economic şi social. Asemenea sisteme au fost viabile în stadii incipiente ale civilizaţiei, când ritmul dezvoltării şi al schimbării era lent. Ele sunt, de asemenea, valabile pentru anumite subsisteme (spre exemplu, în Armată). Dar, în condiţiile unei economii dinamice a sfârşitului de secol XX, aceste sisteme de tip mecanic s-au dovedit blocante. În schimb, sistemul economiei de piaţă constituie un sistem cibernetic, de relaţii tip reţea, cu o mai mare flexibilitate şi capacitate de adaptare la schimbările rapide, accelerate de dinamica dezvoltării tehnologice.

Aceasta a fost cauza de fond a prăbuşirii de sistem din 1989. Încercările lui Gorbaciov – prin lansarea, în 1985, a programului său privind “perestroica şi glasnosti” – erau paliative, bazate pe iluzia posibilităţii reformării sistemului şi adaptării sale la realităţile dinamice pe care le cunoştea societatea. El nu concepea nici renunţarea la formula de partid unic şi nici la dizolvarea URSS.

De aceea, poetul Evtuşenko, în cursul unei dezbateri de la Torino din 2005, constata că perestroika lui Gorbaciov nu a putut salva URSS, dar a avut meritul de a pune capăt “războiului rece” şi de a salva pacea lumii.

 

2. După 20 de ani ne aflăm în faţa unui nou proces de mare amplitudine – criza declanşată anul trecut în SUA şi care afectează tot mai puternic întreaga economie mondială. Această criză evidenţiază eşecul unei alte abordări extreme: fetişul pieţei (esenţa teoriilor neo-liberale promovate de şcoala de la Chicago a lui Milton Friedman şi care au inspirat politicile economice promovate de Reagan şi M. Thatcher).

 

S-au făcut numeroase aprecieri privind esenţa acestei crize şi cauzele ei. Prima reacţie, atât în SUA, cât şi în statele europene, a fost apelul la ajutorul statului (statul atât de mult hulit de exponenţii neoliberalismului şi ai dreptei politice).

 

– Primul a fost chiar preşedintele Bush, adept al liberalismului economic şi al dereglementărilor, care a propus un prim ajutor masiv din partea statului – măsură consolidată de Obama;

 

 Măsuri similare au luat statele europene (Marea Britanie, Germania, Franţa);

 

– Se cunosc aprecierile radicale ale lui Sarkozy – om de dreapta – care a vorbit de falimentul „mâinii invizibile” a pieţei şi nevoia de intervenţie a statului.

           

Acum, Reuniunea de la Londra a celor mai bogate douăzeci de ţări din lume – G 20 – caută punerea de acord a unor măsuri la scară globală care să atenueze efectele crizei şi să asigure depăşirea ei în viitorul apropiat.

 

3. Aş puncta câteva aprecieri şi constatări din partea unor experţi recunoscuţi.

 

A) Joseph Stiglitz (Premiul Nobel pentru economie, fost consilier economic al preşedintelui Clinton, apoi vicepreşedinte al Băncii Mondiale, acum consilier al preşedintelui Obama) constata, de curând, patru motive fundamentale care au generat criza economico-financiară:

 

a. Numirea, în 1987, a lui Alan Greenspan în funcţia de preşedinte al Rezervei Federale (Banca Centrală a SUA) şi care, la solicitarea preşedintelui R. Reagan, a deschis “robinetul” politicii monetare, fără a pune în mişcare cea de a doua funcţie a Băncii Centrale – cea de reglementare-supraveghere.

 

Aceasta a generat două bule financiare: cea din domeniul IT, în anii ’90, şi cea imobiliară, care a explodat după 2007.

 

b. Promovarea filozofiei dereglementării (fetişul pieţei!), concretizată prin:

 

– Abrogarea, în 1999, a unei legi promovate din 1933 (sub administraţia preşedintelui Roosevelt), care separa competenţele băncilor de investiţii de ale celor comerciale; drept urmare, s-a permis băncilor comerciale să facă investiţii cu grad ridicat de risc, periclitând stabilitatea lor şi a depozitelor persoanelor fizice şi juridice;

 

– Acordarea posibilităţii contabilizării activelor neperformante (toxice) în afara bilanţurilor instituţiilor de credit şi asigurări, având ca efect final decapitalizarea acestora;

 

– Refuzul autorităţilor americane de a reglementa produsele financiare derivate;

 

– Promovarea autoreglementării în sistemul financiar, permiţând băncilor de investiţii să-şi calculeze singure cerinţele de capital. A fost dat exemplul băncii Goldman Sachs (condusă de Henry Paulson, viitor secretar al Trezoreriei SUA) care a trecut la datoria publică cca. 1000 mld dolari, costul activelor neperformante, ca şi stabilirea unor niveluri subevaluate ale capitalului propriu şi contractarea unor împrumuturi peste limitele prudenţei financiare. Un raport recent sublinia că industria financiară din SUA a promovat consecvent dereglementarea şi o slabă supraveghere a instituţiilor financiare.

 

c. Administraţia Bush jr. a efectuat celebra “reducere a impozitelor pentru cei bogaţi” care, coroborată cu deschiderea robinetului cu bani de către FED, a accentuat tendinţa “traiului pe credit”.  (de aceea Bush era încântat de exemplul cotei unice adoptate de România – măsură de dreapta care i-a favorizat pe cei cu venituri mari şi a contribuit la adâncirea polarizării sociale din ţară).

 

d.  Practicile incomplete ale agenţiilor de rating şi ale societăţilor de audit au permis amplificarea riscurilor în sectorul financiar şi ale companiilor, îngreunând  “nota de plată” pentru contribuabili (un exemplu: pierderi de cca 25% ale participanţilor la sistemul privat de pensii).

           

Practic, crearea artificială de bani în circulaţie prin amplificarea necontrolată a instrumentelor financiare derivate (menţionate) a oferit suportul pentru acordarea de credite către companii şi populaţie, supradimensionate faţă de fundamentele economice! (stimularea necontrolată a  creditelor a condus la crearea bulei imobiliare; în prezent se formează altă bulă, în domeniul cărţilor de credit).

           

În concluzie: lăcomia investitorilor, în dorinţa obţinerii de profituri tot mai mari cu capitaluri constituite din bani proprii tot mai puţini a creat criza financiară şi apoi economică în SUA, care s-a extins, datorită globalizării, în întreaga lume.

 

B) Sociologul american, Immanuel Wallenstein, consideră că actuala criză nu este una obişnuită. Prin efectele ei, el consideră că e chiar mai severă decât cea din anii 1929-1933 (care a dus, în ultimă instanţă, la al doilea război mondial). El consideră că este criza de final al sistemului capitalist, care a dominat istoria civilizaţiei umane în ultimii 500 de ani şi care va duce, în final, s pre o nouă etapă în evoluţia societăţii – de esenţă post-capitalistă (care se va contura, probabil, în următoarele 4-5 decenii).

           

Aceasta nu înseamnă însă dispariţia pieţei. Piaţa a existat cu mult înainte de apariţia capitalismului şi îi va supravieţui. De asemenea, nu poate fi vorba de substituirea ei de către stat (experimentul “socialismului de stat” s-a compromis definitiv).

 

*   *   *

 

 

Adevărul este, undeva, la mijloc (între cele două extreme);

 

– Capătă, de aceea, actualitate abordarea teoretică şi practică a raportului: dintre piaţă şi stat; dintre sectorul public şi cel privat; dintre eficienţa economică şi echilibrul şi echitatea socială.

 

*   *   *

 

4. În Europa s-a născut conceptul de “economie socială de piaţă” promovat de socialiştii suedezi – veniţi la putere în anii ’30 – stând la guvernare 40 de ani. Ei au realizat modelul social suedez – căutând să diminueze polarizarea socială, discrepanţele uriaşe dintre cei cu venituri mari şi cei mai săraci.

           

Ei au apelat la două pârghii:

  pârghia fiscală (impozitarea progresivă)

pârghia socială – programe sociale (inclusiv introducerea modelului de şcoală cu program  prelungit, pentru promovarea de şanse egale pentru copii).

 

Nu au făcut naţionalizări, nu au stingherit funcţionarea liberă a pieţei, din contră.

 

Modelul suedez s-a extins în întreaga Europă Occidentală (după război, s-a născut ”modelul social european“).

 

Problemele se complică, în condiţiile globalizării.

 

Nu există echivalentul factorului stat (de la nivel naţional, sau chiar la nivel regional – în cazul Uniunii Europene) – la nivel global. ONU şi instituţiile sale specializate nu dispun de pârghii şi nu au atribuţiuni în acest sens.  Aceste probleme au fost dezbătute şi la summiturile organizate de ONU la Monterrey (Mexic, consacrat combaterii sărăciei) şi la Johannesburg, (consacrat dezvoltării durabile) în 2002. Cu acel prilej, preşedintele Franţei, Jacques Chirac, a propus, spre exemplu, în cadrul reformei ONU, constituirea unui Consiliu de Securitate Economico-Socială. Eu am sugerat creşterea atribuţiunilor ECOSOC, în acelaşi scop.

 

Aceasta este marea problemă pe care o abordează şi Summitul G20 şi care va rămâne pe agenda anilor următori: Ce înseamnă reglementări şi corective necesare ale funcţionării pieţelor la nivel global şi cine să le promoveze?

 

În orice caz: într-o lume tot mai bogată şi în condiţiile extinderii democraţiei devine insuportabilă prăpastia uriaşă care, în loc să se reducă, se adânceşte – între bogaţi şi săraci (noi trăim o experienţă similară perioadei acumulării primitive de capital, prin polarizarea stridentă apărută în aceşti ani de tranziţie), ca şi între statele dezvoltate şi cele slab dezvoltate (sau în curs de dezvoltare). Piaţa nu este capabilă să rezolve această problemă; ea a generat-o şi a exacerbat-o. Se impun, deci, măsuri de corectare a efectelor pieţei, mai ales a celor sociale, atât la nivel naţional, cât şi internaţional.

 

De aceea, la nivel mondial, s-a dezvoltat conceptul de dezvoltare durabilă – definit la Summitul ONU – de la Johannesburg, din 2002, vizând 3 componente:

           

– raportul societăţii cu mediul (exploatarea raţională a resurselor naturale; eliminarea risipei, reciclarea, recircularea şi eliminarea surselor de poluare a apei, aerului şi solului. Cea mai gravă problemă actuală – încălzirea globală şi schimbările climaterice);

 

 dezvoltarea economică echilibrată; măsuri în sprijinul ţărilor slab dezvoltate;

dezvoltarea socială echilibrată; asigurarea de şanse egale pentru toţi şi a conceptului de echitate socială;

 

– UNESCO a adăugat a 4-a componentă a conceptului: protejarea diversităţii culturale (inclusiv a “culturilor minore” sau ale ţărilor sărace), componente ale patrimoniului comun al umanităţii.

 

5. Avertismente în legătură cu efectele acţiunii oarbe a pieţei libere şi cu pericolul privind perspectivele civilizaţiei au apărut continuu! Mă rezum doar la câteva:

 

A. Lester Brown, cercetător cunoscut în abordarea problemelor globale şi ale dezvoltării globale, creatorul Institutelor “World Watch” şi “Earth Policy” din Washington, a abordat asemenea probleme, în lucrarea sa “Planul B2″ (2006) – “Salvarea unei planete sub presiune şi a unei civilizaţii în impas”

 

Vorbind despre dezvoltarea spectaculoasă a Chinei şi a Indiei, ajungea la următoarea concluzie:

 

– Modelul economic vestic nu va funcţiona pentru China. Nu va funcţiona nici pentru India, care, până în 2031, se estimează că va depăşi populaţia Chinei, nici pentru celelalte 3 miliarde de oameni din ţările în curs de dezvoltare. Şi într-o economie mondială din ce în ce mai integrată, modelul existent nu va funcţiona nici pentru ţările industriale.

 

El propunea în planul său şi un buget anual, cu două componente:

 

– obiective sociale de bază (generalizarea educaţiei primare; eradicarea analfabetismului pentru adulţi; asigurarea mesei de prânz pentru şcolari în 44 cele mai sărace ţări, ca şi asistenţa pentru copii preşcolari şi mame însărcinate; sănătatea reproducerii şi planificarea familială; generalizarea serviciilor medicale de bază – însumând 68 mld. dolari;

           

obiective pentru refacerea Pământului – (reîmpăduriri, protejarea humusului; refacerea terenurilor de păşunat; regenerarea resurselor naturale de peşte, protejarea biodiversităţii;  stabilizarea nivelului pânzei freatice) – însumând 93 mld. dolari.

 

Deci, împreună, cca. 160 mld dolari, în timp ce bugetele de înarmare ale statelor însumau, în 2006, 975 mld dolari (din care SUA – 50%). Deci, ar exista şi resursele necesare pentru un asemenea efort, în vederea stopării degradării planetei şi reducerii sărăciei în lume!

 

B. Raportul anual al World Watch Institut pe 2008 include, de asemenea, câteva concluzii interesante.

 

“Lumea este diferită, din punct de vedere fizic şi filozofic, de cea cunoscută de Adam Smith, David Ricardo şi alţi economişti din trecut – ceea ce face ca economia convenţională să devină nefuncţională pentru secolul XXI. Toate dimensiunile activităţii economice s–au schimbat atât de mult, în ultimii 20 de ani, încât ele semnalează finalul unei ere economice şi nevoia adaptarii la noile conditii istorice (se poate constata similitudinea abordarii cu cea a lui Wallenstein).

 

Aceste circumstanţe impun reconsiderarea unor noţiuni economice fundamentale:

 

1. Odată cu Revoluţia Industrială – fabricile, maşinile, capitalul financiar şi alte forme de capital creat au înlocuit pământul, ca principal factor al producerii de bogăţie. Fabricile şi capitalul financiar rămân importante, dar sărăcia de resurse a modificat viziunea asupra importanţei “capitalului natural” în viaţa economică.

 

2. Un principiu consacrat considera creşterea ca fiind principalul scop al unei economii. Fără a contesta importanţa ei, însă, creşterea nu este întotdeauna concordanţă cu dezvoltarea. Creşterea de cca 5 ori a produsului mondial global per capita, în perioada 1900-2000, a fost însoţită de mari degradări ale mediului şi a coincis cu o stridentă persistenţă a sărăciei de masă.

 

3. A treia axiomă a gândirii economice convenţionale este că piaţa este totdeauna superioară cheltuielilor şi politicilor guvernamentale ca instrument economic. Piaţa stimulează producţia de bunuri în cantităţi tot mai mari. Dar nu întotdeauna ele au valoare socială, iar piaţa joacă un rol mai puţin important în promovarea serviciilor publice. În acelaşi timp, definiţia eficienţei conţine în sine acceptarea inegalităţilor. “În economie, eficienţa înseamnă alocarea oricărei resurse la cel mai înalt nivel de valoare de întrebuinţare, unde valoarea este definită în special prin putere de cumpărare; ori, o piaţă lucrează eficient când bogatul îşi însuşeşte cât mai mult din ceea ce doreşte, în timp ce săracul – doar atât cât poate să plătească”. Piaţa, deci, face puţin pentru a asigura o justă distribuţie a bunurilor.

 

4.  Oamenii diferă ei înşişi fundamental de “omul economic” avut în vedere de vechii economişti. “Mâna invizibilă” – menţionată de Adam Smith conducea acţiunile individuale spre rezultate colective pozitive. A fost o idee importantă; dar ea a subestimat importanţa egală a dimensiunii comunitare a societăţii umane. Oamenii sunt motivaţi nu doar de interese personale, ci şi de dorinţa de a participa în comunitate, cu muncă voluntară sau ca răspuns la dezastre locale sau naţionale.

 

Riscurile economiei moderne subminează stabilitatea economică. Autorii subliniază trei asemenea efecte:

 

schimbările climatice

– degradarea ecosistemelor

– inegalităţile economice

 

În privinţa acestora din urmă, autorii subliniază că, în ciuda creşterii bogăţiei la nivel global, în cursul secolului trecut, 40% din populaţia globului trăieşte cu mai puţin de 2 dolari pe zi. Prăpastia dintre cei mai bogaţi şi cei mai săraci este de neînţeles astăzi. PNUD informează în 2006 că veniturile combinate ale celor mai bogaţi 500 de oameni din lume sunt aproximativ egale cu ale celor mai săraci 416 milioane. Totodată, un studiu al Universităţii Naţiunilor Unite, în acelaşi an 2006, arată că 2% din adulţii de pe glob stăpânesc peste jumătate din averea imobiliară la nivel mondial, în timp ce 50% cei mai săraci controlează doar 1% din acestea.

 

Autorii prezintă 7 mari idei privind reforma conceptuală în economie, pentru a o îndrepta spre o direcţie sustenabilă:

 

1. Adaptarea economiei la dimensiunile permise de ecosistem.

 

2. Trecerea de la creştere la dezvoltare. Dezvoltarea înseamnă îmbunătăţirea bunăstării oamenilor. Aceasta poate presupune creştere, dar nu se rezumă la aceasta. Îmbunătăţirea bunăstării înseamnă, înainte de toate, îmbunătăţirea vieţii celor săraci. Bunăstarea îi vizează şi pe cei bogaţi, în sensul că, de la un anumit punct, bogăţia nu duce la creşterea fericirii. Când creşterea economică nu mai face oamenii fericiţi, aceasta înseamnă că ea devine autodistructivă”. A promova bunăstarea înseamnă, înainte de toate, creşterea nivelului educaţional, reducerea sărăciei, concomitent cu prezervarea mediului ambiant al ţării şi tradiţiile culturale.

 

3. Preţurile  să reflecte realitatea ecologică.

 

4. Luarea în calcul a contribuţiei factorilor naturali.

 

5. Folosirea principiului precauţional  – “mai bine să previi, decât să plângi” (în 1991, Tratatul de la Maastricht adoptat de UE constituie un principiu orientativ pentru politica în domeniul mediului).

 

6. Revitalizarea managementului comunitar. Contrapunerea proprietăţii private controlului guvernamental este fără sens. Privatizarea nu este o garanţie împotriva managementului prost sau a abuzului. În plus, există resurse vitale, accesibile tuturor (atmosferă, cursuri de apă şi acvifere, pescuit oceanic etc.), ca şi proprietatea intelectuală care impun o abordare diferită.

 

7. Aprecierea femeilor. Un raport ONU din 1994 menţiona că “oamenii cei mai săraci sunt femeile, iar cele mai multe femei sunt sărace”.

 

C. În 2004 a fost tradusă în limba română cartea lui J. F. Richard – vicepreşedinte al Băncii Mondiale pentru Europa, intitulată “Al doisprezecelea ceas“. 20 probleme globale şi 20 de ani pentru a le rezolva.

 

Autorul evidenţiază trei factori care se intercondiţionează şi constituie sursa marilor sfidări ale începutului de secol XXI (surse de tensiuni ca şi de oportunităţi).

 

Primul factor îl constituie explozia demografică (menţinerea creşterii demografice, în special în lumea slab dezvoltată, care accentuează penuria resurselor naturale şi deteriorarea lor calitativă).

 

Al doilea factor – noua economie mondială – determinată de revoluţia economică (în ultimii 20 de ani, numărul celor ce trăiesc în economia de piaţă a crescut de la 1 1/2 mld la 6 mld, problema care se pune este îmbinarea rolului pieţei şi diversele modalităţi de reglementare şi de protecţie socială) pe de o parte, şi de revoluţia tehnologică, pe de altă parte, care “transformă timpul şi distanţa, penetrând în profunzime ţesutul social şi plasând cunoştinţele şi creativitatea în fruntea factorilor de producţie, cu mult înainte ca importanţă faţă de capital, muncă şi materii prime.

 

– Al treilea factor – cel instituţional, cel mai inerţial. Instituţiile umane (cele statale, la nivel naţional, ca şi cele internaţionale, bazate pe structuri ierarhice, verticale) sunt tot mai puţin adecvate pentru gestionarea unor procese transnaţionale şi cu orizonturi temporale de decenii; “Nu reuşesc să se adapteze atât de uşor pe cât este necesar la noile sfidări cărora trebuie să le facă faţă”.

   grafic-blog3

Grafic privind discrepanţa dintre dinamica dezvoltării demografice şi a noii economii, în comparaţie cu lentoarea evoluţiei instituţiilor

 

 

“Nici ştiinţa economică nu a progresat suficient pentru a oferi modele şi teorii capabile să descrie noile realităţi, să permită predicţii cu grad ridicat de fiabilitate şi să gestioneze complexitatea interdependenţelor de o manieră satisfăcătoare”.

 

Autorul a propus proiectarea unor reţele de tratare a problemelor globale, având un caracter reticular al formelor emergente de guvernare şi cu o componentă tripartită, incluzând sectorul public, sectorul privat şi societatea civilă.

 

În legătură cu urgenţa soluţionării unor probleme, autorul menţionează 20 astfel de probleme – imperios necesar a fi soluţionate în următorii 20 de ani, grupate în 3 categorii:

 

I. Probleme legate de patrimoniul comun al planetei:

 

 încălzirea atmosferei;

– diminuarea biodiversităţii şi degradarea ecosistemelor;

– epuizarea resurselor piscicole;

– despăduririle;

– penuria de apă potabilă;

– poluarea şi securitatea mărilor.

 

II. Probleme care implică o acţiune globală

– mobilizarea masivă împotriva sărăciei;

– menţinerea păcii, prevenirea conflictelor şi lipta împotriva terorismului;

– educaţie pentru toţi;

– lupta împotriva marilor epidemii;

– reducerea fracţiunii digitale;

– prevenirea şi atenuarea catastrofelor naturale.

 

III. Asigurarea unui cadru juridic global

– redefinirea normelor fiscale pentru secolul XXI;

– reglementarea biotehnologiilor;

– arhitectura financiară mondială;

– lupta împotriva traficului de stupefiante;

– norme în materie de comerţ, investiţii şi concurenţă;

– protecţia proprietăţii intelectuale;

– reglementarea comerţului electronic;

– norme internaţionale în materie de muncă şi circulaţie a forţei de muncă.

 

În legătură cu noua economie mondială, autorul subliniază atât noile oportunităţi, dar şi noile tensiuni pe care aceasta le creează.

           

Printre oportunităţi, autorul subliniază 5 categorii:

a) Generarea de noi produse, noi pieţe, noi practici şi procedee care transformă radical modalităţile de lucru;

b) Declinul inflaţiei. Hipercompetitivitatea devine un mijloc de reducere a preţurilor. În plus, se va extinde deplasarea producţiei de bunuri şi chiar servicii spre locuri cu costuri mici;

c) În noua economie mondială va creşte ponderea serviciilor;

d) Majorarea ratei de creştere a productivităţii. Vechea economie era bazată pe un feed-back negativ, legat de constrângerile ofertei şi cererii; noua economie informaţională se va dezvolta tot mai mult ca o economie de feed-back pozitiv. Aceasta este legată atât de impactul noilor tehnologii, cât şi de flexibilitatea sporită a pieţei muncii, pieţei capitalului şi pieţei de produse.

e) Noua economie mondială oferă ţărilor în curs de dezvoltare posibilităţi fără precedent de reducere a decalajelor. Oportunităţi apar, în acest sens, prin extinderea învăţământului la distanţă, prin intermediul Internetului, atât pentru ţări mai puţin dezvoltate, ca şi pentru comunităţile săteşti.

 

În ce priveşte tensiunile, autorul relevă 4 tipuri:

 

a) Tensiuni legate de necesitatea adaptării la noile reguli de joc din noua economie mondială; aceasta impune agilitate pentru adaptarea la viteza schimbărilor; conexiunea la reţele internaţionale; nevoia reînnoirii permanente a cunoştinţelor şi lupta pentru excelenţă, în condiţiile hipercompatibilităţii.

Deci, la decalajele între bogaţi şi săraci se adaugă diferenţele între cei lenţi şi cei rapizi; conectare sau nu la reţea, între cei preocupaţi să înveţe şi cei leneşi-statici; capacitatea de excelenţă sau autoexcluderea şi rămânere în afara jocului.

 

b) În al doilea rând, ţinând seama de trăsăturile menţionate, noua economie tinde să mărească disparităţile între state, marginalizând ţările care nu cultivă aceste calităţi şi recompensându-i pe cei ce le pot pune în valoare.

 

Acelaşi lucru este valabil şi în interiorul statelor. Este o subliniere de maximă importantă pentru noi, ca ţară.

 

c) A treia categorie de tensiuni – creşterea gradului de turbulenţă şi fragilitate în noua economie mondială; turbulenţa pieţelor financiare este una dintre ele (ceea ce s-a şi manifestat în ultimul timp). Accelerarea ritmului schimbării indusă în noua economie mondială se adaugă la turbulenţa pieţelor financiare; aceasta creează probleme investitorilor, legat de eficienţă, în contextul unor schimbări rapide în plan tehnologic sau comercial; creează probleme băncilor centrale; apar probleme în mecanismele de plată, de compensare şi depozitare a titlurilor etc. Folosirea Internetului este o facilitate, dar poate deveni şi sursă de perturbări (inclusiv prin acţiunile bancherilor).

 

d) A patra categorie de tensiuni priveşte încrederea excesivă în piaţă (actuala criză tocmai a subminat această încredere). Însă, autorul previne: “lăsată în voia ei, piaţa va continua să acţioneze şi să producă, fără să gândească. Miopia care rezultă e periculoasă din două motive:

 

tensiunile sociale vor rămâne netratate; noua economie sporeşte precaritatea locurilor de muncă; asigurarea pensiilor; asistenţa necesară pentru salarii minim garantate; alte elemente de dezechilibre sociale – nu pot fi rezolvate automat de piaţă;

 

– oricât de eficace ar fi, pe termen scurt, expansiunea necugetată a pieţei va determina propriile sale probleme pe termen lung, legate şi de limitele fizice ale resurselor planetare şi de presiunea creşterii demografice.

 

Noua economie mondială ignoră aceste limite, ca şi mulţi gânditori şi oameni politic, de altfel.

 

Iată una din sursele discuţiilor şi disensiunilor care vor agita secolul XXI.

 

Autorul îl citează pe J.M. Keynes: “Dezbaterea asupra viitorului omenirii va sfârşi prin a se concentra în special asupra acestui punct: limita care poate fi stabilită pentru “dragostea instinctivă de bani şi pentru setea instinctivă de îmbogăţire, ca principala forţă motrice a mecanismului economic”.

 

Sunt aprecieri care rămân valabile şi devin actuale acum, în contextul analizei actualei crize mondiale şi al dezbaterilor privind evoluţia economiei mondiale în cursul sec. XXI.

 

imag169

 

 

Advertisements

20 Responses to “EXPUNERE – FUNDAŢIA TITULESCU”

  1. krudus Says:

    Umila mea parere este ca o astfel de expunere ampla, bine documentata si aprofundata, demult nu mi-a mai fost dat sa citesc.

    Mi-ar place, ca si mass-media, sa preia si sa ofere si publicului larg acest material consistent.

    Succes in toate actiunile dvs.

    p.s- astfel de manifestari inseamna sa muncesti pentru oameni, pentru tara.Tot respectul !

  2. Mihnea Georgescu Says:

    Mulţumim pentru postarea sintezei, îmi pare sincer rău că nu am fost prezent, dar, cum am scris şi la AN pe blog: PRIMUM VIVERE, DEINDE PHILOSOPHARI…

  3. emigrantul Says:

    Ion Iliescu nu intelege ca este mai important pentru bunastarea oamenilor sa aiba un loc de munca si o locuinta decit sa posede ultimele produse electronice scoase pe piata

    Ceea ce s-a intimplat cu Romania in cei aproape 20 ani care au trecut din 1989 arata ca alinierea la cerintele pietei duce la scaderea nivelului de trai al populatiei si nicidecum la cresterea sa

    — Afirmatii, apartinind lui Ion Iliescu, comentate —

    1) Sistemului Comunist a fost un sistem de capitalism de stat cu ambalaj politic fals socialist.
    RASPUNS
    Inainte de 22 Dec. 1989 fiecare om avea un loc de munca si o locuinta, adica un viitor. Conditiile de trai erau mai bune ca acum si nimeni nu avea impresia ca ar fi fost exploatat cumva. Termenul de capitalism are sens in masura in care exista o clasa bogata a proprietarilor de antreprize, lucru inexistent inainte de Revolutie. Drept urmare formularea “capitalism de stat cu ambalaj politic fals socialist” este un nonsens.

    2) Prăbuşirea de sistem – care s-a declanşat în cursul anului 1989 – a avut mai multe cauze.
    I) In plan politic, sistemul s-a compromis, pentru că, în locul promisiunilor pentru o democraţie de tip superior, de esenţă populară, participativă, în care suprastructura politică a statului să se afle sub control popular, am asistat la instaurarea unor regimuri totalitare.
    RASPUNS
    Democratie de esenta populara socialista inseamna dictatura clasei muncitoare, prin intermediul unui reprezentant al ei, impotriva oricarei tendinte de imbogatire a membrilor societatii.

    II) In plan economic, cea mai mare eroare a fost ignorarea pieţei şi substituirea ei cu acţiunea arbitrară, subiectivă, a statului ca unic gestionar al economiei.
    RASPUNS
    Piata este generata de reclame. Daca ii zici omului ca trebuie neaparat sa-si ia cuptor cu microunde isi ia, daca ii spui sa-si cumpere casetofon isi cumpara si in final dupa ani de zile constata ca s-a ales cu doua bunuri care nu-i ridica in nici un fel nivelul de trai si pe care le-a folosit de citeva ori. Ion Iliescu nu intelege ca este mai important pentru bunastarea oamenilor sa aiba un loc de munca si o locuinta decit sa posede ultimele produse electronice scoase pe piata. De cite ori o realizare tehnologica s-a dovedit a avea utilitate deosebita comunistii au asimilat-o imediat. S-au facut fabrici de televizoare, aparate de radio, automobile, deci nu se ignora piata, doar ca era directionata intr-un sens pozitiv, spre cresterea nu diminuarea nivelului de trai.
    Ceea ce s-a intimplat cu Romania in cei aproape 20 ani care au trecut din 1989 arata ca alinierea la cerintele pietei duce la scaderea nivelului de trai al populatiei si nicidecum la cresterea sa.

  4. cirlovacristian Says:

    @emigrantul

    Dle,esti “un rau” necesar-ASA NU.
    Don’t ignore the U turn.For you is compulsory.Is the best thing wich you can do on the level crossing.You don’t have any chance and anyway you don’t need second chance,is late for you.
    Acum ai inteles?

  5. mihaiebi Says:

    Cîndva am auzit un zvon cum că la Tîrgovişte nu a fost executat Ceauşescu ci o sosie de-a lui iar fostul dictator este “bine mersi” sau cum se zice acum “ie ochei”, emigrat pe undeva pe unde-şi trăieşte liniştit traiul cheltuind fără grijă din conturile grase puse de-o parte de către securitate. Atunci nu am crezut acel zvon şi aproape mi-a ieşit din minte. Pînă acum, recent, cînd am început să mă întreb dacă nu cumva “emigrantul” e chiar Ceauşescu în persoană?! Dacă nu aş fi citit nişte interviuri luate lui Kemenici, care a povestit nişte succesiuni de evenimente ce mie mi se par foarte plauzibile, cred că astăzi ideea cu emigrarea “executatului” mi s-ar fi părut mult mai plauzibilă. Dar poate de fapt “emigrantul” este fosta sosie a lui Ceauşescu. De fapt este evident o sosie mentală a acestuia. Dacă nu cumva este un medium (despre care nu cred că există, dar parcă acum..?..??) care ne menţine în dialog permanent cu cel plecat de la Tîrgovişte direct “dincolo”. Adevărul e că deabia acum “văd” clar cum gîndea Ceauşescu.

  6. Cezar Pesclevei Says:

    M-am săturat de (neo)comunism
    By Cezar Pesclevei

    Motto: poezia Deşteaptă-te române

    Seria evenimentelor ce marchează acum Republica Moldova nu e lipsită de logică, de lipsă de precedent sau de substanţă. Orice situaţie sau incident este o consecinţă a ceea ce a fost… Moldovenii, atât cei din ţară cât şi cei din diaspora, s-au săturat de Voronin şi de filosofia sa politică. Ajunge prezenţa lichelei în mediul cotidian, social şi societal cu implicaţii nefavorabile în mediul intrapersonal. Românii din partea de răsărit a Prutului s-au săturat de comunism, de teroare, de încremenirea în proiect (cum bine o spune Gabriel Liiceanu), de conducere defectuoasă a unei ţări, conducere ce nu poate constitui zestrea oferită de mama sau soacra distinsului în urma începerii mariajului său cu noua postură. Manifestările violente ale tinerilor moldoveni la adresa preşedenţiei şi parlamentului moldovean l-au lăsat probabil, perplex, pe Vladimir Voronin. Mai nocive au fost, totuşi, „manifestările violente” ale instituţiilor supreme făcute pe seama demnităţii şi libertăţii umane ale cetăţenilor, de subminare a acestor atribute fundamentale… Când liderul unui stat se consideră şef pe propria moşie, revolta este mai mult decât necesară. În absenţa valorilor iudeo-creştine, îndrăznesc să scriu că lichidarea, asasinarea (la propriu) a acestui tiranozaur reprezintă obiectivul fundamental necesar încercării depăşirii regimului nefast.

    Realitatea dinspre apus de Prut poate fi un sumum de date factuale apriorice unei crize sociale asemănătoare celei din Republica Moldova. Nu m-ar mira dacă, aposteriori, la sfârşitul anului 2009, realitatea socio-economică antagonică expresiei „să trăiţi bine” şi autorului ei, să degenereze într-un nou decembrie 1989 autohton cu al lui coloană sonoră a cărei amintire ne solicită încă timpanul amintirii. Otrava negândului, de care vorbeşte Cristian Tudor Popescu, îşi pierde, pe zi ce trece, pe fondul realităţii ce a ajuns să zgârie stomacul flămânzit, efectul. Începutul pierderii lui a fost în 1989. Oare când fiv-a pierdut de tot? Când ne vom însănătoşi? Nu poţi să păcăleşti la nesfârşit poporul cu televizorul. Durerea datorată de cuţitul ajuns la os, (re)simţită în fiecare celulă a fiinţei, destramă orice încercare politică de cosmetizare a negrului ce se vrea a fi alb. Politica cu filon bolşevic îşi pierde adulanţii. Cu fiecare alegere electorală din România, prezenţa la vot scade într-un raport proporţional cu trecerea anilor. Alianţa guvernamentală curentă îmi întăreşte ipoteza a cărei confirmare nu întârzie să apară zi de zi. Anume, că prezenţa curentă a sorgintei comuniste în mentalitatea, praxis-ul şi urmele suspuşilor ne conduce înspre dezastru. La alegerile prezindenţiale ale acestui an, alegerea unui tehnocrat este imperioasă. Asta fiindcă nu votăm la fel de des precum ne schimbăm ciorapii sau încălţămintea. Amatorismul cu feluritele sale forme şi culori este plăcut în parcuri şi păduri, în medii de promenadă unde alegerile greşite nu afectează preponderent decât singularitatea. Ar fi bine să ne trezim din euforia negândului şi a sechelelor din trecut. Avem nevoie de cineva care să ne reprezinte interesele văduvite de atenţie. Nu cunosc cine ar putea fi acea persoană. Oricum, ea trebuie căutată. Şi găsită. Nu după discurs, ci după identificarea a ceea ce se ascunde în spatele discursului, în motivaţia şi determinarea acţiunilor sale ulterioare; nu după marca costumului plăcut privirilor ci după identitatea trecută şi prezentă. Asemeni, persoana aceasta nu trebuie aleasă după criteriul prozelitismului politic, ci după cel al competenţei, profesionalismului, al relevanţei, al considerentelor ce transced politicul şi se intersectează, chiar se identifică cu existenţa potenţialului necesar exercitării eficiente a funcţiei nr. 1 în stat. Zăhărelul majorării salariului în cazul profesorilor nu ar mai trebui înghiţit şi spre finele anului 2009, chiar dacă va fi prezentat într-o nouă formă cu o nouă aromă. EL TREBUIE SCUIPAT AFARĂ! Altfel, va da un (nou) gust amar ce se va perpetua pentru încă cinci ani cu coordonate şi perspective fataliste.

    Trăiesc cu speranţa că primăvara de la Chişinău va fi, în sfârşit, toamna regimului nedorit şi în cealaltă parte a României pierdute, iar toamna românească a acestui an să fie primăvara noului, a unui început politic, social şi economic diferit. Amin.

  7. Ovidiu Says:

    Vrei sa te prapadesti de ras ?. Da click!

    http://stirea.wordpress.com/2009/04/09/gigi-becali-2/

  8. cirlovacristian Says:

    Ceea ce a incercat fostul presedinte al URSS-ului daca nu ma insel a incercat si fostul presedinte(dictator) Roman,adica a incercat un soi de privatizare pe/prin metoda cooperativelor.Problemele nu incetau sa apara iar pentru rezolvarea lor s-a apelat la “pile,cunostinte,relatii”.Acest fenomen era generalizat,incepind de la cei mai mici(de la baza) si continuind pina la cei mari(la virf).
    Daca coruptia exista(si sincer exista si exista) nu tine cont de organizare sau/si generatie si nici de timp si/sau spatiu,iar fenomenul capata amplitudine datorita faptului ca se asocieaza cu dorinte egoiste si functioneaza in “cascada”-prin “acumulare de energie” mai ales in domeniul politic.
    Coruptia poate fi privita ca un buboi plin de puroi care acumuleaza si acumuleaza si sunt sanse foarte mari sa se si moara din asa ceva.

  9. Sibilla Says:

    Domnule Preşedinte,
    Am ” răcut ”, pentru că, vă citim ! Suntem aici însă, mereu vom fi în căutarea şi apropierea Echilibrului. Mărturisesc, eucând tac, iau notiţe, am de unde şi e o bucurie imensă.
    Şi colegii au opinii interesante, unele chiar de notat şi meditat, e o mulţumire sufletească să intri pe acest blog, ai ce învăţa .
    stimă şi deosebită consideraţie,
    Sibilla

  10. George Serban Says:

    Imi cer scuze pentru abaterea de la subiect. Am citit si apreciez expunerea dumneavoastra. De altfel, va cunosc interesul pentru acest gen de teme. Mi-a atras atentia, insa, o declaratie la care nici un partid nu a reactionat. Iesind “ravasita” de la o intalnire a coalitiei presedinta Camerei Deputatilor s-a referit printre altele la Ordonanta de Urgenta a Guvernului prin care se va aproba acordul cu FMI. Credeti, domnule presedinte, ca in situatia in care se afla tara, astazi, din punct de vedere politic, economic si social este normal sa fie ocolit parlamentul intr-o astfel de problema? Se poate invoca urgenta. Acordul cu FMI nu este atat de stufos cum este bugetul, deci se poate organiza o dezbatere in regim de urgenta si cu program prelungit, nu credeti?

  11. SorinPLATON Says:

    Exceptionalele peiorative realitati ale momentului reclama masuri si schimbari in acelasi diapazon exceptionalist. Lumea a experimentat si verificat in vivo limitele si excesele sistemului capitalist, precum si a variantei “interpretate” a comunismului si de aceea consider ca tensiunile din societatea globala nu vor putea fi solutionate prin scheme deja verificate (revenirea la unul sau altul din respectivele sisteme) si uzate moral.

    Probabil ca viitorul va apartine unei simbioze politice hibrid intre dezvoltarea sustenabila ecologista si o varianta adaptata a comunismului utopic. O parere argumentabila cand si daca va fi cazul…

    Cu stima,
    SorinPLATON

  12. Mihnea Georgescu Says:

    CHAG PESACH SAMEACH!

    http://mihneageorgescu.wordpress.com/2009/04/10/chag-pesach-sameach-happy-passover/

  13. Viski Says:

    reciteam zilele astea 1984 a lui orwell… mai apoi se facea ca deschideam televizorul si vedeam nebunia si debandada de pe scena publica romaneasca… asta chiar ca numai democratie se poate numi!

    am numeroase frustrari si intrebari si cuvinte de zis. e greu sa comprimi toata revolta interioara pe care o simti ca tanar… speri sa schimbi ceva, la fel ca prostii aia de la chisinau… realizezi dupa un timp ca toti se manaca intre ei si ca viata e o lupta pentru supravietuire… ajungi prins in malaxorul nemiscat (si totusi miscandu-se) al unei lumi lipsita de morala si dand pe-afara de atata morala. iti iubesti tara, insa mai mult ar trebui sa te iubesti pe tine. te consideri inteligent si te revolti cand vezi ca oameni mai inteligenti ca tine (zic-se: patapievici, liiceanu) sunt slugi pentru un pumn de bani si parca nu vad adevarul. de fapt, refuza sa-l vada. nu intelegi cum argumente aberante si lipsa totala a spiritului critic pot avea asa succes la un public elitist si totusi lipsit de valoare. intelegi atunci ca maiorescu a fost de fapt geniul acestui popor, nu caragiale, caci cel dintai a vorbit despre forme fara fond. forme schizofrenice, care nu fac nici umbra, caci nu sunt lichide sau solide: sunt plasma gazoasa, o forma la fel de aberanta ca gandirea celor care populeaza fauna romaniei contemporane. incerci sa te pozitionezi si esti atacat. ajungi undeva la mijloc, in care realizezi lipsa de valori a acestui neam. merita sa scuipi pe tutea, elide sau cioran, caci a scrie bine nu te scuteste de judecata istoriei si de fantomele trecutului. iti zici ca paulescu nu a luat nobel pentru ca era in romania, iar palade a murit anul trecut ignorat de romani. iti mai imaginezi o serie de patriarhi si mitropoliti avizi dupa putere care de cele mai multe ori pierd sensul religiei. sens pe care nici oamenii simpli nu-l au, caci pentru ei religia si divinitatea inseamna pedepsirea pacatului, nicidecum iubirea pacatosilor si iertarea celor care au gresit. te radiografiezi pe tine si vezi ca acest cancer numit romanism s-a raspandit in tot corpul tau si nu mai ai mult de trait. caci devii vid.

  14. Ovidiu Says:

    Superba Natalia Barbu – Ingerul meu ! Solidaritate cu fratii nostri de peste Prut.
    DA CLICK !!!!

    http://stirea.wordpress.com/

  15. emigrantul Says:

    Citat Viski:
    “ajungi undeva la mijloc, in care realizezi lipsa de valori a acestui neam. …
    te radiografiezi pe tine si vezi ca acest cancer numit romanism s-a raspandit in tot corpul tau si nu mai ai mult de trait.

    Acestia sunt “marii intelectuali” ai tarii, asa gindesc.

  16. Mihnea Georgescu Says:

    Dragă Emigrantul,

    Viski este un patriot, îşi iubeşte Ţara! Mă îndoiesc că el a făcut afirmaţiile pe care i le atribui, dar, chiar dacă le-a făcut, ele trebuie analizate în contextul lor specific.
    Tehnica citatelor trunchiate, pe care ţi-ai însuşit-o, este o tactică tipică de diversiune şi dezinformare. Nu insist aici într-o polemică sterilă, ţi-ai dovedit impermeabilitatea la argumente logice în repetate rânduri.

  17. Sibilla Says:

    Domnule Preşedinte,
    Vă felicit pentru poziţia adoptată cu privire la recentele evenimente din Republica Moldova şi cu referire la declaraţiile făcute de Voronin. Din nou, Echilibru şi Înţelepciune !
    http://sfinx777.wordpress.com/2009/04/11/%e2%80%9d-basarabie-cu-jale-%e2%80%9d/
    stimă şi deosebită consideraţie,
    Sibilla

  18. cirlovacristian Says:

    dlui @Ion Iliescu
    “…..Este o maniera specifica unei anumite mentalitati de a baga Romania in mijlocul acestui conflict. Sa nu ne lasam provocati si sa existe si retinere si responsabilitate……”
    “……Este nevoie de actiuni responsabile nu doar din partea structurilor si institutiilor statului, ci si din partea societatii romanesti……..”

    Greu,foarte greu sa existe si retinere si responsabilitate caci…..cu n ani in urma a inceput sa se acorde cetatenie romana(pe buna dreptate).De aceasta cetatenie au beneficiat si “niste” tineri care ulterior au calatorit in spatiul ROMANESC si occidental,ba mai mult unii s-au oprit pentru studii si/sau sa se “stabileasca” intr-o altfel de lume(probabil mult mai buna decit a fost/este/va fi in Rep.Moldova).
    Practic fara sa vrem(am fost bagati cu forta) ne-am “implicat” in “cocina” si tot fara sa vrem ne maninca si porcii.
    Iar declaratiile lui voronel sau vermorel cum se “cheama iel” nu cred ca sunt normale iar daca domnia sa crede ca asa se “propaga” normalitatea inseamna ca si noi cetatenii ROMANIEI putem sa spunem ca “iel cu aparatul lui administrativ-moldovean si transnistrean,adica armata a 9 a” sunt un focar de iEBOLA care trebuie “ieradicat”(valabilitate in conditiile in care chiar ca nu au fost implicate “agenturi romanesti”).

    Din punctul meu de vedere(cari nu ieste important)normal ar fi fost sa ne delimitam de la inceput(adica chiar sa inchidem granita-tehnic-cu Rep.Moldova)si deci probabil ca asa nu ar fi avut ocazia sa arunce cu rahat impotriva vintului nici o “ientitate”.Nu ar fi fost o masura democratica dar ……”in oala acoperita…….”

    Va multumesc

  19. Ovidiu Says:

    SENZATIONAL, vedeti de ce Gigi Becali a fost arestat ! nu e gluma!

    http://stirea.wordpress.com/2009/04/11/gigi-becali-4/

  20. Sibilla Says:

    O Duminică de Florii Senină, cu bucurii şi împliniri de suflet, vă doresc, Domnule Preşedinte !
    http://sfinx777.wordpress.com/2009/04/12/corina-cretu-romania-europeana-lansare-volum/
    Sărbători În Lumină, tuturor colegilor din blogosferă !
    respecte şi stimă,
    Sibilla

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: