MODIFICAREA CONSTITUTIEI?

ESTE NECESARA MODIFICAREA CONSTITUTIEI?

Institutul de Studii Social Democrate (ISSD) in colaborare cu Fundaţia “Friederich Ebert”(Germania) şi Universitatea “Dimitrie Cantemir” au organizat, vineri 6 februarie, o dezbatere pe tema: “Constituţia Romaniei – o modificare necesara ?”.

Dezbaterea a pornit de la considerentele invocate in Raportul Comisiei Prezidentiale de Analiza a regimului politic si constitutional al Romaniei “pentru consolidarea statului de drept”.

 Organizatorii au pus in discutie cateva probleme:

Daca este oportuna o dezbatere pe tema revizuirii Constitutiei, in conditiile crizei economice mondiale care afecteaza si Romania;

 Cui foloseste lansarea unei astfel de dezbateri intr-un an electoral ?;

  Reflecta propunerile Comisiei Prezidentiale necesitatile societatii romanesti si ale sistemului sau politic?;

 Este concentrarea puterii o solutie pentru o buna guvernare?;

 – Cum asiguram echilibrul si controlul reciproc al puterilor in stat?

 Au participat oameni politici, reprezentantii societatii civile, ai cercetarii juridice, ai vietii universitare, studenti.

 Au luat cuvantul : fostul presedinte Emil Constantinescu, Adrian Nastase, Marko Bela, Teodor Melescanu , Renate Weber, Norica Nicolai, Valer Dorneanu (fost presedinte al Camerei Deputatilor si al Comisiei pentru Revizuirea Constitutiei in anul 2003), Cristian Preda (consilier prezidential si membru al comisiei prezidentiale mentionate), prof. Alexandru Radu, prof. Florin Vasilescu (fost membru in Comisia de elaborare a Constitutiei, in anii 1990-1991 de pe langa Adunarea Constituanta), Viorica Costiniu (presedinte de onoare a Asociatiei Magistratilor), Cristian Parvulescu (presedintele Asociatiei Pro-Democratia).

Dezbaterea a fost moderata de Adrian Severin, directorul Institutului de Studii Social Democrate.

 Majoritatea vorbitorilor, cu argumente si nuantari diferite, s-au pronuntat impotriva unei revizuiri a Constitutiei in conditiile actuale si au resprins idea cresterii atributiunilor sefului statului si a tendintelor de concentrare a puterii.

 In schimb, s-au pronuntat pentru respectarea literei si spirituluiConstitutiei, pentru buna functionare a institutiilor si a relatiilor dintre ele, pentru asigurarea echilibrului si a controlului reciproc. Cristian Parvulescu a subliniat chiar ca “schimbarea radicala a Constitutiei ar duce, in esenta la schimbarea regimului politic”

Renate Weber, care a dat o apreciere negativa actualei Constitutii, a introdus in discutie tema legitimitatii, credibilitatii si oportunitatii unui asemenea demers.

 Valer Dorneanu a dezaprobat unele tendinte partizane de evaluare negativa a Constitutiei Romaniei, apreciind ca “nu Constitutia este de vina, daca nu e respectata”. Statul de drept inseamna inainte de toate, respectarea legilor si autoritatilor.

Florin Vasilescu s-a intrebat “de ce atata graba in promovarea unei noi revizuiri dupa numai 5 ani de zile”.

In interventia mea, am subliniat faptul ca trebuie pornit de la o chestiune de fond – Constitutia este Legea Fundamentala a statului. Din ea decurg toate celelalte legi, intregul sistem legislativ al tarii; deci orice modificare a Constitutiei duce inevitabil la o reactie in lant, de modificare a intregii legislatii; deasemeni aceasta provoaca perturbari in functionarea institutiilor .

Deci, este pusa in pericol stabilitatea statului si institutiilor statului. Exista vreo motivatie rationala pentru o noua modificare a Constitutiei? Cred ca NU!

Aprecierile la adresa actualei Constitutii au, in mod firesc, o mare parte de subiectivism. Altminteri, ca orice produs uman, are si ea si va avea intotdeauna si imperfectiuni. Dar aceasta nu poate motiva interventiile frecvente asupra textului Constitutiei.

Cele mai stabile state democratice, in special Anglia si Statele Unite au si cele mai vechi texte constitutionale si totusi nu si-au pus problema “modernizarii”, sau “actualizarii” unor texte din sec.XIX sau chiar mai vechi.

Nici alte state europene nu-si schimba Constitutiile cu fiecare schimbare de guvern sau de sef de stat.

Schimbari s-au produs doar atunci cand s-a modificat regimul politic.

 Aprecierea despre Constitutia adoptata in 1991, precum ca “ar fi fost elaborata in graba” este incorecta.

In raport cu toate celelalte state din zona, noi am cunoscut procesul cel mai asezat si complex de elaborare a Constitutiei :

     In 22 decembrie 1989, in Comunicatul catre Tara al CFSN, printre cele 10 puncte programatice, a figurat si obiectivul elaborarii unei noi Constitutii democratice – subliniind si pricipalele principii :pluralismul politic, abandonarea rolului conducator al unui partid, alegeri libere, separarea puterilor in stat, alegerea sefului statului pentru cel mult doua mandate si constituirea imediata a unei Comisii pentru redactarea noii Constitutii. Ceea ce s-a si realizat prin nominalizarea domnului Mazilu (prim vicepresedinte CFSN ca presedinte al Comisiei Constitutionale.

     La inceputul lunii ianuarie 1990, profesorul Robert Badinter – presedintele Consiliului Constitutional al Frantei, care ne-a vizitat tara, ne-a sfatuit sa nu ne grabim. Constitutia este un document mult prea serios pentru a-l “expedia” in timp scurt si elaborarea lui comporta o mare responsabilitate politica. Ne-a sfatuit sa ne inspiram din experienta istorica a Revolutiei Franceze – sa alegem o Adunare Constituanta pentru elaborarea noii Constitutii. Biroul CFSN a fost de acord cu aceasta propunere.

      Comisia Constitutionala s-a transformat in Comisia Juridica a CFSN si apoi a CPUN, care a elaborat sute de proiecte de Decrete-Legi ,inclusiv cel privind Legea Electorala pentru alegerile din luna mai, definind ce urmeaza a fi ales : Parlament, avand rolul de Constituanta si alegerea Presedintelui tarii, prin vot popular.

 Adunarea Constituanta a fost aleasa pe un teremen limitat, de doi ani de zile, pentru a elabora noua Constitutie. Este de apreciat modul in care a abordat aceasta misiune. A ales o Comisie, formata din membri Adunarii Constituante, reprezentand toate partidele si specialistii (juristi din domeniul dreptului constitutional).Primele doua luni, aceasta Comisie a intreprins o actiune de documentare proprie privind istoria Constitutiilor Romaniei, ca si Constitutiile altor tari europene.

 In luna octombrie a avut loc la Bucuresti, in organizarea Parlamentului Romaniei cu sprijinul Consiliului Europei, o dezbatere cu specialisti in domeniu, pe tema “Tendinte actuale in domeniul dreptului constitutional”.

Abia dupa aceea Comisia a trecut la elaborarea primului text de proiect de Constitutie, care a fost dat publicitatii in decembrie 1990, fiind trimis spre consultare la Consiliul Europei, inclusiv la Comisia de specialitate de la Venetia , prezidata de profesorul La Pergola.

Dupa doua luni de dezbateri publice (in presa, radio si televiziuni) Adunarea Constituanta a trecut la dezbaterea textului, pe parcursul sesiunii de primavara (februarie-iunie 1991). S-au colectat peste 1000 de amendamente.

In cursul verii, Comisia a refacut textul introducand propunerile de amendamente. Noul text a fost supus, din nou, dezbaterii Adunarii Constituante – in lunile septembrie-octombrie, iar textul definitivat a fost supus votului, in noiembrie 1991, iar apoi a fost supus referendumului, in ziua de 8 decembrie 1991.

 Deci, precum se vede, a avut loc un proces indelungat, laborios, de lucru.

De aceea sunt fara temei aprecierile privind elaborarea “sub presiunea timpului”.

 La vremea lor, atat Consiliul Europei cat si specialisti recunoscuti au apreciat Constitutia Romaniei, caracterul sau modern, European, cat si modul deschis si democratic de elaborare a ei.

 In 2003, la 12 ani dupa adoptare, a aparut o noua situatie : intrarea Romaniei in NATO si faza finala a negocierilor pentru primirea tarii in Uniunea Europeana.

Acest nou statut international al Romaniei, impunea reflectarea corespunzatoare in Legea Fundamentala a Tarii. In plus, s-au adunat o serie de concluzii din experienta aplicarii Constitutiei, care deasemenea au constituit obiectul unor propuneri de amendare la textul Constitutiei din 1991.

In acest scop s-a constituit o Comisie, prezidata de Presedintele Camerei Deputatilor, domnul Valer Dorneanu , iar ca vicepresedinte – deputatul Emil Boc, de la PD, comisie care a lucrat la elaborarea acestor modificari, supuse apoi aprobarii prin Referendumul National din octombrie 2003.

 In acest context, ce ratiuni si ce motivatii pot sta la baza unei noi modificari a Constitutiei dupa numai 5 ani?

Iar pe fond, tendinta dominanta prezenta in textul Raportului Comisiei Prezidentiale de accentuare a rolului si atributiunilor Presedintelui, inclusiv dreptul de a demite Parlamentul, este contrara spiritului vremii, esentei regimurilor politice si constitutionale europene si ar constitui un pas inapoi fata de intreaga evolutie a societatii romanesti postrevolutionare.

Esential, pentru noi astazi, ar trebui sa fie preocuparea pentru consolidarea stabilitatii statului si a societatii romanesti.

 In acest scop, nu modificarea Constitutiei, ci respectarea si aplicarea ei de catre toate institutiile statului si de catre cetateni ar trebui sa fie preocuparea fundamentala.

Advertisements

25 Responses to “MODIFICAREA CONSTITUTIEI?”

  1. Mihnea Georgescu Says:

    Acum ne trebuie o Constituţie după chipul şi asemănarea Cezarului Băse, care să îi dea mână liberă, să fie un Lider Autoritar, care să ne scoată din Criză, să conducă Ţara cu o mână de fier… Nu?

  2. presedinti Says:

    Domnule presedinte,
    Exista vreo legatura intre scandalurile “Ciorogarla” si ” Casa de schimb de la Brasov” si aceasta noua teza a lui Basescu privind necesitatea modificarii Constitutiei?

    Credeti ca actualul presedinte s-ar putea folosi sau/si creea evenimente care vor oripila opinia publica si astfel romanii sa ceara in corpore schimbarea Legii Fundamentale?

    Va multumim!

  3. privitortv Says:

    1.ati vazut, unde ar duce, acum, revizuirea constitutiei, cu “faimosul” decalog?
    daca vrem stat unitar conf. Constitutie “ARTICOLUL 1(1) România este stat national, suveran si independent, unitar si indivizibil”, lasati judetele asa cum sunt- sunt ceva specific tarii noastre. numai necunoscatorii(n. dupa ’50) nu stiu sau nu vor sa stie ca in anii ’50-’60 am trecut prin experienta regiunilor si raioanelor. dezavantajul acelor regiuni a fost ca numai in resedinta regiunii, unde era grosul administratiei, se investea , construia, sistematiza, dezvolta. astfel, in fosta regiune banat (actualele judete timis, arad, caras-severin) totul se intimpla numai in capitala regiunii- timisoara, in fosta regiune hunedoara( actualele judete hd si alba) totul se intimpla numai in capitala
    regiunii Deva-Hunedoara,tot asa in regiunile oltenia, dobrogea, galati, etc., celelalte orase de rangul 2,3, ca de ex: aradul,alba-iulia, resita, pitestiul, slobozia, slatina, vasluiul, tulcea, braila, sa, (pot confirma cei care au trait sau trecut prin ele pe vremea aceea), erau ramase mult in urma (fata de capitalele de regiune), erau niste “locuri unde nu se intimpla nimic”.
    odata cu renuntarea la regiuni si organizarea pe judete (anul ’68) s-a echilibrat dezvoltarea tuturor districtellor, oraselor si comunelor tarii. in plus, populatia tarii s-a omogenizat.
    altfel, “unexpected fatal error !”
    vezi si ****://www.gardianul.ro/index.php?date=1231970400
    o solutie pt.accesarea fondurilor ue pe regiuni ar fi: inserarea in arborele organizational administrativ local/central a unui strat supra judetean-“regiunea”, care va fi reuniunea formala de citeva judete(actuale) in jurul unui judet pivot, cu pastrarea bazei actualei organizari pe judete. in capitala judetului pivot vor fi citiva functionari publici care vor face link-ul, cu celelate judete din regiune, pt. anumite proiecte punctuale(sistem care este implementat in prezent si poate fi perfectionat).

    2.pt. a da de lucru ceva strategic cj,infiintatarea de companii judetene pt mari investitii sub coordonareapresedintii cj, care au tot intersul si putinta sa realizeze tronsonul de autostrada, devine targetul lor politic-vezi soseaua de centura pitesti realizata cu forte proprii.vor sta calare pe lucrari pina se vor
    realiza, ca pe vremuri prim-secretarii. nu tot asta clameaza toti: descentralizare!. intii cu munca in judet! in prezent, e bine ca desi platim valuta forte,care n-o avem, atit pt. proiectare(cind inainte aveam IPTANA), executie(cind inainte aveam CCCF,ACCFDP, sa), receptie(cind inainte aveam dirigintii de santeier ai beneficiarului), prin diferite chichite avocatesti executantii straini bat pasul pe loc? presedintii cj se vor lua la intrecere care vor finaliza primii.in plus, constructoriilocali vor putea utiliza si alte lucrari mari ca: sere, porturi, aeroporturi, canale de irigatii, blocuri de locuit,izolarea blocurilor e inceputa
    deja de cetateni,etc. absorbind forta de munca disponibilizata si alti tineri fara servici, care se vor educa astfel prin munca, nu prin alba-neagra sau k1.

  4. emigrantul Says:

    Am alcatuit un grupaj de intrebari tip sondaj online privitoare la modificarea Constitutiei Romaniei.

    Cine doreste, poate sa acceseze adresa de mai jos si sa raspunda la chestionare. Nu este important ce parere are un politician sau altul, un partid sau altul despre modificarea legii fundamentale a statului. Ceea ce conteaza este opinia unui numar cit mai mare de cetateni.

    SONDAJE: http://www.geocities.com/sondajeopinie

  5. privitortv Says:

    ●satul arde…..
    In actualele conditii de criza, in ce tarisoara, similara ca istorie,spatiu geografic, cultura,economie, etc. mai auziti de asemenea teme lansate chiar de cel care pesonalizeaza art.80 din Constitutia Romaniei si care e pus sa vegheze la respectarea ei?vezi, “ARTICOLUL 80
    (1) Presedintele României reprezinta statul român si este garantul independentei nationale, al unitatii si al integritatii teritoriale a tarii.
    (2) Presedintele României v e g h e a z a la r e s p e c t a r e a Constitutiei si la buna functionare a autoritatilor publice. În acest scop, Presedintele exercita functia de mediere
    între puterile statului, precum si între stat si societate.”
    pt. noi romanii, parca este un destin malefic in ultimii 70 de ani, de a asista la asemenea exacerbari. nu mai mult, acum 20 de ani abia am scapat de un asemenea derapaj, cu ajutor istoric determinant, de care acum, cit sintem de slabiti,s-ar putea sa nu mai beneficiem! aceeasi regie, pe fondul slabirii cu buna stiinta a valorii, si celor multi si a virfurilor autentice, din clasa politica, impinsa dinadins in fata-bazata pe inconstienta si cabotinaj, vine corul de laudatori profesionisti(din cultura) , lucru ce ne aminteste de sloganurile din “epoca de aur”(atunci laudele se bazau si pe oarecare realizari, acum pe nimic), aceasta avindu-si o cauza ,la timpul sau- originea in perioada nefasta, impusa noua, de ultima conflagtratie mondiala.
    acum, desi nu ne doare, vrem sa ne legam singuri la cap.acei laudatori sunt nimic fata de cei de acum.ex. revista 22/20ian09 , aceasta transfera atribute ale: ursului, cerbului de pe meleagurile noastre unor pesonaje contemporane, extrapolind problemele compexe de arie si adincime istorica mult superioare, ale surselor acestor atribute, la care face referire.[vezi, ****://vvv.revista22.ro/un-de-gaulle-carpatin-5442.html, sa]. decadenta, cabotina, sinecurista, oportunista, sunt atributele unei parti ale intelectualitatii de azi, ca si a celei dinainte ’89.

    ●efectul de scara.
    mai e o chestiune: comparatia tarisoarei noastre cu superputeri, foste imperii, chiar si coloniale nu este fezabila din cauza “efectului de scara” cunoscut in inginerie si teoria sistemelor. noi trebuie sa ne comparam cu tari similare noua ca istorie politica, spatiu geografic, cultura, economie,sa.
    altfel, apar mari erori de sistem, inclusiv management politic.una, doua, vorbim de franta, germania ,USA, sa.

    ●principiul lui peter
    daca am avea istorie, economie, dimensiuni geografice, de cultura si de populatie asemanatoare, am putea sa facem analogii cu statele respective.dar nu avem.
    oameni obisnuiti(n. inainte de ‘ 50) considera aberanta gogotita noua-revizuirea constitutiei! cum credeti ca pot sa judece corect 22 de mil. oameni stresati de inceputul crizei? apoi, aceasta revizuire ar fi ca o operatie a unui om pe creer, in
    coma de inima!. oricum, referendurile si revizuirile denota criza de credibilitate si autoritate, apropierea de principiul lui peter din management….”intr-o ierarhie, orice salariat, tinde spre nivelul sau de incompetenta”.

    parlamentul ar trebui sa se ocupe cu:
    ●agenda actuala: criza economica, constructiile capitale, agricultura,educatia, sanatatea,justitia,sa.
    important pt noi, acum, ar fi sa redescoperim secvente de dezvoltare(cultura) tehnologica pe obiectivele dinainte de ’89, care astazi nu ne ies de nici o culoare.ex. autostrazile, poduri peste dunare, baraje, canale, docuri uscate, constructii de locuinte ieftine, agricultura, etc. cum atunci, fara a fi asa ocosi
    fara acoperire ca acum, “prin forte proprii”, lozinca care o clameaza, in prezent, pe hirtie, si 2 partide politice care se dau cu orientare de dreapta si care nu au reusit decit 5km de autostrada in 5 ani si acestia supra evaluati in valuta forte, de
    care ducem lipsa, intr-o perioada zic ei de cea mai mare crestere economica? pt. proiectarea autostrazilor, unde sunt institutele noastre de cercetari si proiectari ca IPTANA si alti subproiectanti? pt. executie, unde sunt marii antrepenori: CCCF,
    ACCFDM, IFLGS, etc? pt. receptie, unde sunt dirigintii nostri de samnteir, IGSIC, sa.? daca nu se renunta la actualul sitem de incredintare a unor lucrari unor straini care-i interesaza mai mult cheltuirea fondurilor noastre in valuta forte(care nu le
    avem) si trecerea la o reforma generala a managementului nostru strategic in constructii,la unul “prin noi insine”, ne apuca anul 3000. vom fi datori vinduti si tot nu terminam autostrazile. posibil ca in anul acela,generatiei de atunci, sa-i trebuiasca mai multe aeroporturi sau heliporturi, decit autostrazi si in ritmul acesta, sa nu ne mai apartina!. oricum, trebuie oprit dezmatul(subst.la moda) cu valuta forte in investitiile capitale din ziua de astazi! si daca e sa facem un bilant economic dupa 20 de ani(“vingt ans apres”): atunci aveam cash un surplus de 2mld $+alte creante, acum avem o datorie externa de 60mld euro, dupa ce s-a vindut si retrocedat 70-80% din industrie, agricultura atomizata care produce abia 20% din necesar alimente si produse agricole( inainte, alimentele ajungeau,in plus, se si exportau).aceste lucruri grave trebuie tratate cu seriozitate, nu cu autobascalie, care denota pina la urma prostia, de pe mai toate canalele media.sa nu ajungem sa inventam o noua disciplina: arhitectura tehnologica romana! si mai grav, sa nu o inventeze altii, pe terenurile noastre de acum….

  6. emigrantul Says:

    Legile romanesti sunt bine concepute dar incorect aplicate sau incorect concepute si bine aplicate?

    Citat Ion Iliescu:
    1. Valer Dorneanu a dezaprobat unele tendinte partizane de evaluare negativa a Constitutiei Romaniei, apreciind ca “nu Constitutia este de vina, daca nu e respectata”. Statul de drept inseamna inainte de toate, respectarea legilor si autoritatilor.

    Ba este de vina!
    O lege care nu este respectata de majoritatea cetatenilor inseamna ca nu a fost bine gindita.
    In momentul cind proiectezi o lege trebuie sa o concepi astfel incit litera ei sa poata fi urmata in majoritatea cazurilor de catre majoritatea oamenilor.

    De ce sa plecam de la premiza ca legile sunt bine concepute dar prost aplicate cind foarte bine ar putea fi prost concepute si bine sau rau aplicate (nu mai conteaza cum pui in practica o lege defectuoasa – rezultatul va fi negativ).

    Un lucru este sigur, populatia Romaniei doreste schimbarea Constitutiei si nu are nici cea mai mica incredere in parlament. Legea fundamentala a statului, asa cum este ea azi, si camerele senatorilor, deputatilor sunt entitati care nu reprezinta masele.

    Avem nevoie de o schimbare de regim! Asa nu se mai poate.
    Chiar si o dictatura de extrema dreapta, tot ar fi un pas inainte pentru ca ar inrai masele si le-ar determina sa accelereze drumul Romaniei inapoi catre comunism. Pe 22 Dec. 1989, am parasit soseaua asfaltata si acum ratacim undeva prin boschetii de la marginea ei. Trebuie sa ne intoarcem la drum, inainte nu se vede decit maracinis.

    Considerati ca s-ar impune modificarea Constitutiei Romaniei pentru a asigura stabilitatea si functionarea corecta a institutiilor statului?
    Categoric DA – 53.87 %
    DA cu unele precizari – 21.13 %
    Categoric NU – 20.07 %
    Sunt indecis – 2.46 %
    Alte raspunsuri – 2.46 %
    Numar voturi: 284

    Sursa: http://www.sondaje.php0h.com/constitutie.php

    Apreciati ca alesii in parlament, din colegiile uninominale de care apartineti, va reprezinta interesele?
    Categoric DA – 2.70 %
    In buna masura DA – 5.41 %
    Intr-o oarecare masura DA – 11.71 %
    Categoric NU – 63.06 %
    Nu stiu – 3.60 %
    Ramine de vazut – 11.71 %
    Alte raspunsuri – 1.80 %
    Numar voturi: 111

    Sursa: http://www.sondaje.php0h.com/vareprezinta.php

  7. Sibilla Says:

    Modificarea Constituţiei NU este necesară la acest moment, este însă , se pare, de fapt e limpede ca lumina zilei, stringentă şi necesară Zăusului Supremus Absolutus – băsea ! Singura motivaţie este instalarea dictaturii, a cenzurii sub toate formele,deţinerea controlului absolut de către mariner, punct.
    Sibilla

  8. emigrantul Says:

    De ce se opun multi politicieni schimbarii Constitutiei?

    Intrucit isi vad fotoliile amenintate. Pentru Poporul Roman, concentrarea puterii in cit mai putine miini, la limita una singura, este un mare avantaj deoarece vor dispare clanurile si grupurile de interese grupate in ceea ce numim “partide politice capitaliste”, in fapt simple organizatii infractionale dedicate satisfacerii intereselor personale ale membrilor lor.

    Nu este adevarat ca progresul si dezvoltarea au fost aduse de capitalism.
    Am un contraexemplu, Canada, o tara in care apartamentele sunt net inferioare celor romanesti si care nu produce mai nimic in domeniul high tech., toate magazinele fiind pline de marfuri chinezesti.

    Singurul lucru de mare importanta manufacturat local in Tara Artarului sunt locuintele, net inferioare blocurilor comuniste. Masini, televizoare, calculatoare, telefoane, etc. se aduc de peste granite si asa a fost intotdeauna.
    S-au facut mai multe progrese in Romania anilor 1945-1989 decit in Canada aceleiasi perioade.

  9. presedinti Says:

    @privitortv

    Ar trebui sa accepti ideea ca Base vrea sa-si faca dictatura.
    Restul e can-can.

    Si daca, in istoria asta, post decembrista, era vreun lider care putea sa faca lucrul asta, dar nu a facut-o, ba din contra a refuzat implicarea institutiei prezidentiala in orice situatie, acesta a fost Ion Iliescu.

    Sa invatati din asta.

    Un sfat, nu trebuie sa-l convingeti pe Ion Iliescu de spusele lui.

    Trebuie sa duceti mai departe mesajul.

    http://www.presedinti.wordpress.com

  10. Mihnea Georgescu Says:

    MÂNTUIREA LUI BĂSESCU

    Nu am mai prea avut vreme să comentez în ultima vreme actualitatea politică românească. Am fost deosebit de ocupat, în afară de modestele mele afaceri care nu îmi dau linişte, am fost şi sunt prins în sesiune la Drept… Încercaţi să citiţi un Curs de Drept Penal şi veţi înţelege la ce mă refer… Aceasta nu înseamnă că nu am citit cu mare interes blogurile Celor Doi Mari ai blogosferei, i-am numit pe Ion Iliescu şi pe Adrian Năstase. Am impresia că este o luptă pe viaţă şi pe moarte între Traian Băsescu şi ultimii reprezentanţi ai normalităţii şi democraţiei, care sunt Ion Iliescu şi Adrian Năstase.

    Eu înţeleg drama interioară a Omului Traian Băsescu şi, până la un punct, i-o împărtăşesc. Băiat modest de la Basarabi, sau Murfatlar (Valea Seacă), de lângă Constanţa mea natală el poartă o pălărie prea mare pentru originile sale modeste… Ajuns în lumea bună, în Bucureşti, nu a încetat să linguşească şi apoi să trădeze pe toată lumea, pentru a se căţăra pe treptele Puterii, călcând pe cadavre: Ion Iliescu, Petre Roman, Theodor Stolojan, mâine Emil Boc, Mircea Geoană etc. Blestemat să fie cine are încredere în el!

    Tipul nu îmi inspiră nici atâta încredere încât să-i dau pe mână cheile unui W.C. public… Totuşi, adevărata problemă a lui Traian Băsescu este un psihologică, pentru a nu spune chiar psihică. El este un complexat. El nu a înţeles esenţa democraţiei… Fiind de origine tătărească, asiatică, precum l-a demascat distinsul nostru parlamentar Adrian Severin, el are o percepţie orientală asupra conducerii despotice a Statului. Este un Gingis-Han modern. Oare care va Omul care îl va lumina pe Băsescu, care îl va învăţa măcar acum, în al 13-lea ceas, A.B.C.-ul democraţiei?

    Alde Pătrăşconiu, Sever Voinescu şi alţi mari jurnalişti tocmiţi de SOV nu sunt în stare să aibă demnitatea să îi spună în faţă: “Maiestate, aici greşiţi!” Trebuie să îşi ia un consilier de taină, care să aibă acces la ambele lumi: şi aceea a constănţenilor veniţi în Bucureşti să se realizeze ca Oameni, dar şi aceea a Artelor şi Culturii, a Adevăratelor Valori ale Frumosului, întruchipate în mod exemplar de un Adrian Năstase, acest Mecena dâmboviţean al Artelor Frumoase… domeniu care îi rămâne eminamente străin lui Băsescu, acesta fiind incult, beţiv şi grobian. Îndrăznesc să mă propun pentru această grea misie, pe care mi-o asum nu pentru modeste avantaje materiale, sunt dispus să o fac pro bono, ci mânat de dragoste pentru Ţărişoară.

    Dacă mă ascultă şi se cizelează, Băsescu are are şanse să devină un om politic normal, să îşi asume Crucea Democraţiei, să îşi răstignească eul său păcătos, să fie eliberat de problemele psihice care îl chinuie şi îl macină interior, să redevină un Om liber, normal şi fericit!

  11. SorinPLATON Says:

    Logic si democratic ar fi sa nu punem “boii” in fata carului si sa lasam initiativele majore din mediul politic sa vina ca o reactie de raspuns feed-back la o asteptare a maselor, ori nu stiu ca la aceasta ora masele sa fi avand vreo “necesitate stringenta” in directia schimbarii constitutiei… Stiu in schimb ca masele traiesc din nou sub spectrul damoclesian al foamei, in plina epoca a formelor fara fond, a exceselor de orice fel, inclusiv cele ale consumului…

    Cu stima,
    SorinPLATON

  12. anca Says:

    Tentatia dictaturii, a “adevarului suprem” pe care numai Unul singur il stie, credinta, falsa, in “destinul maret” la care este chemat , de Mesia – este destul de “greu” de purtat – mai ales cand alaturi, exista, un grup de laudatori si/sau cand datele personale, de caracter, au multe lacune de dezvoltare si maturizare.
    Daca aceasta tentatie a dictaturii este influentata (stimulata!) de date “externe” persoanei, aroganta si infatuarea sunt date personale intrinseci…

    Parca marele Napoleon Bonaparte insusi spunea ca “fiecare soldat are in ranita bastonul de maresal”….Se poate aplica acest “principiu” si la structurile de partid, adica orice membru de partid, membru simplu, fara functie, asa, neimportant si nesemnificativ pentru unii, poate deveni (ajunge) presedinte de partid?

    avem exemple ca, fara a fi membru, poti ajunge presedinte….ar putea fi mai dificil “parcursul” pentru un membru?

  13. pogeal Says:

    Si pentru ca am gasit “Locul ratării” ce este prezentat de AUGUSTIN BUZURA in editorialul din ultimul număr al Revistei Cultura, cred ca trebuie sa facem ceva pentru a prezenta poporului manifestul unui nou presedinte al Romaniei. Cine subscrie la numele lui AUGUSTIN BUZURA are o sansa pentru viitor !

    “Nu am nici o îndoiala ca mesterul Manole a bântuit sub diferite pseudonime prin toti Balcanii ca, pâna la urma, sa-si ia cetatenie româneasca si sa se stabileasca definitiv la noi, unde tragedia lui nu constituie exceptia, ci regula. „Trebuie sa-ti alegi locul unde vrei sa-ti ratezi viata“, spunea Cioran, iar aici e locul cel mai potrivit. În afara de începuturi, de lucruri neduse niciodata la bun sfârsit, de linsaje mediatice, ne mai reusesc, am spus-o deseori, înmormântarile. Si, mai ales, cele ale valorilor pe care le-am ignorat pe când erau în viata. La moartea lor: salve, militari, decoratii postume, cuvântari patetice urmate, în buna traditie daco-getica, de firestile petreceri. De vreo doua mii de ani încoace, Zalmoxe n-a avut încotro, se vede, a fost nevoit sa se obisnuiasca nu numai cu mirosul de vin, ci si cu cel de mici si sarmale. Si sa descopere si el, precum întristata adunare, ce mari valori i-au ajuns la sân. Acum ne aflam înaintea altui început. Nu ma gândesc la noul guvern – nou, partial, dar foarte vechi prin maniere –, ci la faptul ca lumea a trebuit sa înteleaga, în sfârsit, ca situatia este mult mai grava decât pare, ca bogati si saraci, specialisti sau ignoranti sunt obligati sa-si puna, cu neliniste, câteva întrebari despre soarta noastra, despre ce se va întâmpla mâine. Sau, cum aud tot mai frecvent: ce se va alege de noi? În ultimele zile, si nu chiar din întâmplare, mi-am amintit o întrebare rostita cu toata duritatea de Emil Cioran într-o carte de tinerete, Schimbarea la fata a României: „Doamne! Ce vom fi facut o mie de ani?! Toata viata noastra, de un secol încoace nu este decât procesul prin care am ajuns sa ne dam seama ca n-am facut nimic…“ Sigur, despre cele ce ni s-au întâmplat în cele doua milenii, nu este locul si momentul sa discutam. Trecutul a fost cum a fost, cu înaltari si caderi, dar cele ce se petrec în aceste zile ne fac sa ne întrebam cu spaima: „Doamne, ce am facut în ultimii douazeci de ani?“ Si, iarasi, fiindca nu avem de ales, trebuie sa ne amintim raspunsul filosofului, si anume, ca „nu avem nimic înapoi pentru a avea regrete“. Din nefericire, totul trebuie început iarasi, dar din alt punct. Fireste, daca vrem sa existam. De la mizeria comunista la cea capitalista, drumul a fost neasteptat de scurt, mai ales ca nu s-a facut absolut nimic pentru a ne determina sa o uitam pe cea dintâi. Cât despre cauze…, sunt convins ca, oricât ar parea de ciudat, analfabetismul ne-a ajutat sa ramânem o insula latina într-o mare slava, dar a-l întretine în continuare, mi se pare înspaimântator. De doua decenii, nu facem decât sa ne cultivam cu îndaratnicie defectele. Învatamîntul, ignorat, supus unor neîncetate reforme, terorizat de politica si de subfinantare, este într-o situatie disperatã. Cartea nu mai intereseaza nici macar în vorbe. Demagogii au omis-o demult din promisiunile lor. Foamea si saracia nu au nicio legatura cu instructia si cu libertatea. De aceea, mai grava decât brutala criza economica, mi se pare criza morala. Nimeni nu mai raspunde de nimic, toti striga, ameninta si se urmaresc unii pe altii zi si noapte. De doua decenii, mahalaua s-a întins peste tot ca o pedeapsa. Politicienii de azi nu au fost capabili sa faca ceva pentru tara sau sa respecte legile pe care ei însisi le-au facut, ci se lupta pentru ocuparea micilor ecrane pe care nu-si mai au loc actorii si valorile adevarate.
    De „pe sticla“ s-a condus si se conduce tara, de acolo s-a pronuntat justitia, acolo s-au frânt destine, s-au conturat biografii false, valori false, tara ajungând un rai al neispravitilor si haitasilor. Un trist fight club. Sau, pentru a ne mentine în limitele spatiului nostru spiritual, mi se pare mult mai convingatoare explicatia data de compozitorului german Flechtenmaher regelui Carol I, care a dorit sa afle de ce autorul Imnului intentiona sa paraseasca definitiv România: „Prea mult p…mo-tii, Majestate!“ Astazi, cred ca doar înjuratura ne mai apartine, caci în rest, s-a vândut tot si nu s-a pus nimic în loc. A disparut, cum încerca sa glumeasca cineva, chiar si praful de pe toba! E adevarat, am trait atâtia ani în minciuna si fals încât nu e de mirare ca adevarul nu mai este luat în serios si nu are asupra oamenilor efectul pe care ar trebui sa-l aiba. Criza începe sa ne deschida ochii, facându-ne sa întelegem ca eterna întrebare „Doamne ce se întâmpla cu noi?“ îsi asteapta raspunsul. Exista, fireste, un scepticism al lasilor, o imbecila lene intelectuala, dar si o teama a celor mai multi de a înfrunta realitatea. Ma urmareste înca imensa iresponsabilitate a celor peste 73% dintre inconstientii sau disperatii, mai degraba, care-si doresc un conducator puternic. Si asta, dupa numai doua decenii de la împuscarea celuilalt. Sigur, toate sunt bipolare: plus si minus. Poate ca de dragul echilibrului în lume, noua, celor din Est, ni s-au dat mai ales raul, suferinta, orbirea. Si pentru ca l-am citat pe Cioran, nu pot sa trec cu vederea unul din avertismentele sale: „Tiranii sunt mari cunoscatori ai oamenilor. Nu sunt cretini. Ei stiu cum poti manipula oamenii, pâna unde poti merge. Un tiran imbecil, asa ceva nu exista. Tiranii sunt oameni care vor sa faca experiente, care înainteaza tot timpul, merg pâna la capat, pâna la momentul când totul se duce de râpa. Istoria e pe trei sferturi istoria tiraniilor, a sclavajului omenesc.“ În loc sa învete din experienta altora, politicienii nostri izolati de lume repeta idei si momente asupra carora istoria si-a dat verdictul. Dupa dorinta de sânge proaspat, dupa lupta cu batrânii si cu bautorii de cafea, ar mai ramâne în arsenalul politic expirat înca un vis al Raposatului, care s-a îndeplinit abia dupa moartea lui: omul nou. Pentru cunoscatorii realitatii românesti, nu este un secret ca acesta a aparut abia dupa Revolutie. Si, mai mult, el ne conduce spre cele mai înalte culmi ale… capitalismului! Este la îndemâna oricui sa-l recunoasca: incult, agresiv, nesatul, mitocan, demagog, versatil.”

    Astept opinii…. si acum sa-i vedem pe intelectuali…

    Stimate Domnule Presedinte,
    Nu intimplator am ales “situl” dumneavoastra stiu ca este citit si cred ca nu va suparati, nu de un “Obama” are nevoie Romania, vedeti ce fac alde “Obama” in Ungaria si nu numai, avem nevoie de un Augustin BUZURA si a venit timpul sa-l prezentam tarii, chiar daca Prostanacul va spune ca nu este un nume romanesc.
    Cu deosebit respect, al dumneavoastra.
    Po.Ge.Al

  14. Gabriela Savitsky Says:

    Evident că nu. Pentru oamenii cu bun simţ şi simţul măsurii, nu legea este aceea care îţi poate umple golurile comportamentale. Legea trebuie interpretată cu bunăcredinţă. Dacă am aduce modificări peste modificări Constituţiei încât personajul acesta beat de putere să scrie decizii şi pentru angajarea camionagiilor de firmele private, tot n-ar fi de-ajuns. Pentru că tentaţia lui de a avea din ce în ce mai multă putere este una patologică. Este preşedinte, conduce Serviciile Secrete, Ministerul de Externe, Guvernul, care nu îndrăzneşte să numească de la secretar de stat la director de deconcentrată fără ştirea lui, conduce Procuratura Generală, ministerul Justiţiei şi DNA-ul. Ce mai vrea omul ăsta? Şi cu ce ar vrea, ce vrea să facă?
    Este evident pentru orice om întreg la minte că tovarăşul Băsescu Traian vrea gâlceavă şi motiv de scandal în campania pentru prezidenţiale. I-a dat PD-ul şi guvern şi nu tace. Cât l-o mai răbda şi ei… că s-au cam săturat.

  15. stef36 Says:

    Domnule Presedinte Iliescu !
    Cu mult respect, va rog sa ma intelegeti, nu pricep, nu fac proces de intentie nimanui ! Dar oare, nu vede nimeni ca tot mai greu o duc oamenii de rind ? Cei care au muncit mult, f. mult in timpuri grele, fara sa se gindeasca la fel si chip de stimulente? Va intreb pe D-voastra pentruca nu stiu, nu pot pricepe de ce PSD -ul care era ultima speranta a celor multi si necajiti, se vad acum ca nu au decit dorinta de a nu fi iar si iar umiliti ca sunt pensionari ! Oare au uitat cei de la cirma TARII ca sunt pe lume si oameni care nu au stiut decit sa munceasca, sa-si faca datoria pentru banii primiti drept in timpuri uitate de multi! Astazi,
    dupa mult timp, va scriu din nou ! Un necaz in familie, un fel de amortire
    sufleteasca, atunci cind nu vrei sa mai speri la nimic, ma fac sa gindesc cu parere de rau, ca nu am posibilitate sa plec departe de toate aceste
    locuri dragi mie si multora ca si mine ! Nu este posibil ca D-nul Geoana
    si ceilalti in care noi am vazut viitorul Tarii, sa procedeze si sa se asocieze in idei cu D-nul Boc < nu cred, nu pot sa cred ca 19 ani am fost
    alaturi de un partid care acum este departe de idealurile celor multi!
    Va doresc sanatate, Domnule Presedinte, trezitii la realitate! stef36

  16. radualexandrupsd3 Says:

    Incercarea abuziva de a schimba constitutia dupa interesul de moment al unor conducatori este in mod evident un abuz .
    Nu putem schimba regulile jocului pentru a furniza victorii facile unor participanti la joc .
    Totusi sunt mirat ca nimeni nu vorbeste despre cauza principala din care au izvorat aceste probleme .
    Din punctul meu de vedere decalarea alegerilor parlamentare de cele prezidentiale , fapt care da din start un atu presedintelui in fata parlamentului este principala cauza a permanentei instabilitati a mediului politic .
    Ideea ca a fost croit un costum bun dar care trebuia purtat de alticineva a avut si un risc ascuns care a fost asumat cu buna stiinta iar acum cand lucrurile au iesit tocmai pe dos nimeni nu mai vorbeste de acest fapt .
    Privite lucrurile din alt punct de vedere modificarea constitutiei nu mi se pare cel mai surprinzator lucru din ultimul timp , realizarea noii aliante eclipsand de la distanta orice alt fapt .
    Implicarea d-lui Adrian Severin in aceasta dezbatere este de bun augur si tine cont de calitatile remarcabile ale domniei sale .
    Am participat la unele din conferintele sale si am ramas surprins de nivelul sau de pregatire in problematica abordata , insa nu stiu daca un anumit exces de zel este benefic in acest moment .
    Imi manifest speranta in acel echilibru manifestat de D-stra in fiecare moment important al dezbaterii politice .

  17. bciprianmp Says:

    Modificarea Constituţiei ESTE NECESARĂ. Şi nu pentru a face jocul unei persoane sau alteia, ci PENTRU A NU MAI LĂSA LOC DE INTERPRETĂRI, PENTRU A OFERI O REALĂ STABILITATE ŞI FUNCŢIONALITATE INSTITUŢIILOR STATULUI. Dar, aşa cum aţi subliniat şi Dvs. D-le Preşedinte, sunt necesare mai multe etape, chiar să se înceapă cu o dezbatere publică, în care să fie angrenate cât mai multe categorii de cetăţeni, şi cât mai mulţi specialişti în domeniu.
    Mă tem că dezbaterea lansată de Preş. Băsescu, se înscrie mai degrabă într-o tendinţă de campanie electorală. Procesul elaborării, după părerea mea, ar trebui să se întindă undeva între 2 şi 5 ani, fără ca alegătorii să fie puşi în faţa faptului împlinit, ca în 2003. Mai este necesară şi o campanie foarte susţinută de informare, care costă… bani. Resursele necesare ar trebui atrase şi din fonduri private, atâta timp cât şi mediul de afaceri va beneficia de unele modificări.

  18. Victor Says:

    Interpretarile le face Basescu si datorita conflictelor inedite pe care le-a provocat intre polii de putere ai statului si a presiunii pe care a pus-o pe judecatorii ne-am ales cu perceptia gresita ca ar fi o problema de Constitutie. Este o problema cu Basescu nu cu Constitutia. Pana in 2004 nu am mai avut probleme de interpretare dar asa este cand alegi un betiv ahtiat de bani in fruntea statului. As fi in stare sa pun pariu ca este parte in combinatia cu resursele din Marea Neagra impreuna cu megainfractorul Patriciu iar ceilalti doi, adica Voiculescu si Vantu au ramas pe dinafara si de aia tipa sclavii aia la televiziunile cu pricina. Oricum o sa ia si prietenul Vantu ce a mai ramas. Cat despre Voiculescu asta cred ca o sa ramana pe dinafara la faza asta. Un tun de 50 de miliarde in Romania asta este ceva ce nu se poate face de doua ori.

    O gasca de derbedei. Uitati-va ce purtator de cuvant vor sa-si puna. Un betiv la fel ca seful statului care umbla noaptea prin cluburi. Europarlamentar… in loc sa studieze, umbla prin cluburi si se mai si explica ca prostul pe blogul lui cum ca nu este de vina, ca o sa faca si o sa dreaga. Oamenii care au raspunderi, nu umbla prin cluburi. Dar astia nu au nici o raspundere. Si totul se datoreaza prostilor care ii voteaza!

  19. Victor Says:

    Erata : a presiunii pe care a pus-o pe judecatorii CC.
    Uitasem sa specific despre ce judecatori este vorba.

  20. alexandruvoinicu Says:

    Domnule Ion Iliescu,
    Ref: După douăzeci de ani

    Vă informez că vă scrie un om, care nu are în prezent notorietate plublică, dar care, în momentele de răzbunare şi decădere morală (22 decembrie 1989), când instinctul animalic se manifesta în om la fel ca la fiarele de la circ scăpate din cuscă, a reuşit, datorită prestigiului de care se bucura atunci în oraşul Slobozia (Ialomita), să impună mulţimii înfierbântate, în primul consiliu al FSN, doi oameni despre care avea convingerea că pot să asigure, cât de cât, ordinea în oraş, pentru diminuarea pierderilor de vieţi omeneşti şi materiale:
     Constantin Sava, atunci maior MAPN, ajuns senator etc.
     Teodor Amza, atunci maior MI, ajuns general etc.
    După aceea, am fost delegat din partea FSN Ialomiţa la prima şedinţă de transformare a acestuia în partid politic.
    Din acel moment, constatând dorinţa de revanşă, precum şi nivelul intelectual şi moral deosebit de scăzut al delegaţilor prezenţi din celelalte judeţe, am renunţat la viaţa politică.
    Un singur lucru am cerut în acea şedinţă să nu cumva ca, din numele dvs, să se facă un port stindard al partidului, cum se întâmplase cu Nicolae Ceauşescu. Erau prezenţi în sală, printre alţii, Dan Iosif (Dumnezeu să-l ierte), Ion Vasile (Buzău) şi ziaristul Octavian Ştireanu.
    În prezent, toţi cei de atunci şi apropiaţi de-ai lor sunt „mari oameni politici” şi super-bogaţi, dar eu sunt mândru că nu am fost părtaş la jaful generalizat practicat cu averea întregului popor, din care în prezent nu a mai rămas aproape nimic, o avere construită cu sudoare, sacrificii şi renunţări din partea fiecărui cetăţean român în perioada 1944-1989.
    Din păcate, reprezentanţii celorlaltor partide ajunse la putere au fost şi mai nepregătiţi şi mai dornici de înavuţire.
    Fabricile, uzinele, tot ce s-a vândut şi vandalizat nu fusese construit nici de Ceauşescu, nici de Patriciu, Vântu, Vereştoi şi nu ştiu câţi alţi …eşti. Ei se lăfăie doar după ce ne-au transformat munca în cadavrul pe care să-l calce în drumul către ultimul tip de maşină de lux… al prinţişorilor plini de „succesuri” politice, mondene ş.a.m.d.
    Timpul a trecut şi toate evenimentele ulterioare, inclusiv această criză devastatoare pentru poporul român, mi-au demonstrat că alegerea mea a fost bună.

    Domnule Preşedinte,
    Dacă mă adresez dvs. în aceste clipe, acest lucru se datorează faptului că poporul român este nevoit să treacă prin greutăţi pe care nu le-a mai cunoscut de 60 de ani încoace şi, fiind singurul om politic nepătat, prin înţelepciune şi experienţă, puteţi concentra în jurul dvs. adevăratele valori ale naţiunii române, care să găsească acele căi necesare pentru depăşirea acestei situaţii şi să traseze liniile directoare pentru evoluţia viitoare a societăţii româneşti.
    Istoria vă oferă şansa de a vă revanşa în faţa poporului român! Nu pregetaţi şi nu uitaţi că, după evenimentele din decembrie 1989, trebuia construit în România un „socialism cu faţă umană” şi nicidecum să sprijiniţi contrarevoluţia anticipată a capitalismului monopolist, care, în acest mod, şi-a amânat, cu 20 de ani, criza actuală. Noi ne-am vândut ieftin şi am reprezentat gura de oxigen necesară prelungirii agoniei sistemului capitalist, alături de celelalte ţări din Estul Europei, inclusiv Rusia şi China. Nu am fost decât o piaţă de desfacere care a ajuns prea repede la saturaţie şi nişte furnizori de mână de lucru ieftină. Acum suntem încă şi mai rău decât atunci pentru că nu mai prezentăm nici potenţialul unui loc de pe urma căruia se poate profita. Cu alte cuvinte, ne-am vândut tot (inclusiv ce nu aveam şi aveam şanse să recuperăm – culmea … ironiei/ impertinenţei/prostiei!!!) şi ne-am ales cu … praful de pe tobă (cu miliarde de Euro amanetat viitorul nepoţilor şi strănepoţilor noştri).

    P.S. V-aş ruga să vă consultaţi cu adevăraţii specialişti în domeniul economic! Aplicarea planului prezentat de Primul Ministru va înrăutăţi şi mai mult situaţia economico-financiară a ţării.
    Oricând se poate demonstra că niciuna dintre cele 23 de măsuri nu va avea nicio influenţă benefică asupra economiei româneşti.
    În rest, vă doresc… mintea românului de pe urmă!

    Voinicu Alexandru
    (coleg cu Mugur Isărescu, Puiu Paşcu şi alţii, oameni care au beneficiat de o adevărată şcoală economică în perioada 67 – 71)

  21. exasperat Says:

    Oarecum offtopic, dar poate aveti timp de o privire si aici: http://exasperat.wordpress.com/

    Petrut

  22. ciprian blidaru Says:

    Dacă în PSD ar exista oameni de acţiune, cu adevărat de stânga, aceştia s-ar fi putut rupe de partidul mamut si-n scurt timp ar fi putut ajunge la o popularitate mare. Ganditi-va cat de mare e masa de absenteisti a tarii, mai mult de jumatate din populatia votanta. La cat de compromise si uzate sunt actualele formule politice, o formatiune proaspata cu oameni fara pete(pe unde or fi aia?) ar putea absorbi cu repeziciune un bazin electoral mare.

  23. Maria Barbu Says:

    Domnule Presedinte,

    permiteti-mi sa postez aici un mic fragment din cartea mea “Postmodernismul, liderii si crizele”, care se refera tocmai la asemenea situatii cum este cea de la noi, din momentul actual!

    “Unele dintre simptomele puterii paranoice se regăsesc la liderii care nu suportă existenţa opoziţiei şi care pregătesc minuţios „execuţia” politică a adversarilor, ori la liderii care suferă de o megalomanie împinsă până la limite inacceptabil. Liderul politic care mizează pe strategii de criză se poate simţi în competiţie cu puterea economică naţională ori cu lideri ai altor importante instituţii ale statului, ceea ce poate declanşa imediat mecanisme de represiune ori de răzbunare, mascate abil sub aparente crize.

    Într-un stat democratic, legea fundamentală a statului, care este Constituţia, este cea care reglementează aria de acţiune a puterilor statului, astfel încât acestea să se limiteze reciproc, pentru a nu pune în pericol democraţia, această limitare reciprocă permiţându-le însă o funcţionare echilibrată. Ceea ce îşi doresc liderii care adoptă strategii de criză este de cele mai multe ori tocmai o revizuire a Constituţiei, pentru a-şi putea impune dominaţia, pentru a-şi atribui prerogative suplimentare, care să le susţină dorinţa exacerbată de putere, şi pentru a face ca puterea unui lider politic de top, de tipul preşedintelui de exemplu, să îşi impună voinţa în detrimentul celorlalte puteri ale statului, fie că este vorba despre puterea executivă, legislativă ori judecătorească. ”

    P.S. Nu-i asa ca seamana enorm aceasta descriere cu ceea ce se petrece in Romania de azi?

  24. Sibilla Says:

    Din nefericire, politica de stat în stat funcţionează bine mersi , se încalcă Legiîn vigoare, se încalcă Drepturile Omului, se încalcă Drepturile Copilului, se încalcă orice, mai mult în şedinţeleConsiliilor Judeţene se votează, semnează precum primarii,Hotărâri aberante destinate protejării funcţiilor, imaginii instituţiilor, protejării oricui şi a orice, numai a ceea ce ar trebui NU !
    Vă supun la modul cel mai serios tuturor colegilor din blogosferă cazul de la Covasna, copii cu vârste între 8-9 ani, abuzaţi sexual de tineri de 17-20 de ani ! Cum s-a ajuns aici ? Păi eu una sunt dintre puţinele voci care încercăm din răsputeri să atragem atenţia societăţii civile, a instituţiilor statului, autorităţilor asupra unor grave nereguli, disfuncţionalităţi din sistemul de protecţie a copilului din România, denunţându-le, totuşi acele instituţii abilitate nu se autosesizează … !!!
    http://sfinx777.wordpress.com/2009/02/12/din-nou-despre-nereguli-grave-in-protectia-copilului-din-romania/
    La fel şi cu modificarea Constituţiei, paravan pentru nemernicii, găselniţe folositoare unor ticăloşi ! Ruşine să-i fie băsescului pentru tothaosul creeat în ţară, niciodată nua fost în România asemenea devandadă, niciodată !!!
    Sibilla

  25. privitortv Says:

    separarea puterilor in stat.
    nu trebuie inteleasa mecanic.
    echilibrul puterilor , cite 2, poate fi considerat de tip recesiv, dinamic.din cei 2 factori, in echilibru recesiv, unul este dominant si unul recesiv, desi mai slab, are semnificatie mai inalta.in timp, acesti factori, pot bascula: cel dominant devine recesiv si invers. exemple de factori recesivi: Inn-Iang,putere-opozitie,
    parlament-autoritate judecatoreasca, parlament-guvern,monolog-dialog,crestere-recesiune,sa….
    ***Conceptul de recesivitate “invedereaza o disimetrie profunda in structura lumii.Disimetria consta in imprejurarea universala ca existenta este structurata de termeni antiteci sau polari,in care unul sta inainte,iar celalalt este recesiv(desi mai slab, are semnificatie mai inalta,nn),vine din urma,fara ca aceasta pozitie
    subalterna, termenul recesiv sa fie degradat”.in continuare,”in genere,factorul secundar,recesiv,utilizeaza factorul primar, dominant, se ridica pe umerii lui si de aceea unii se inseala asupra rolului sau…spiritul se reazema pe corp si ajunge sa
    exercite o functie de dominare..omul se ridica pe pidestalul animalitatii,cum animalitatea se reazema pe fundamentul vegetatiei..insa nici spiritul, nici omul,nici viata,in genere,nu domina, ci domina materia zisa moarta, cu toata superioritatea de valoare a spiritului,a omului,a animalului,a plantei,pe scurt a vietii asupra materiei”[b1]
    analizind dualismul recesiv, se observa caracterul implicit al acestuia(ex.sigla Inn-Iang).astfel,ne este greu,momentan, sa evidentiem in totalitate spiritul ca factor recesiv, din materie ca factor dominant,fara a face apel la abstractizare, cind ne putem imagina chiar si rezervoare(surse) de spirit sau materie.exemplu pt. implicitatea celor 2 factori: sigla Iang-Inn, respectiv explicitate sigla de pe lucrarea “Poarta sarutului” a lui Brancusi.
    in cursul lucrarii sale, MF, evidentiaza bascularea(n.n) in timp a factorilor recesivi: cel dominant devine recesiv si invers.de ex. referitor la dualismul recesiv materie-spirit,se stie din biblie ca “la inceput a fost Cuvintul”-Spiritul (Informatia).Momentan, asistam la dominarea materiei, cu tendinte de basculare iarasi
    spre siprit(informatie,informatizare,lege,etc).sinusoida din modelul Iang-Inn, indica bascularea factorilor recesivi, rezultind ca aceasta sigla este completa.***
    la fel ca la sigla Inn-Iang, la dualismul recesiv al puterilor in stat se observa caracterul implicit al acestora.astfel,de ex. desi in ARTICOLUL 61 (1) se arata ca Parlamentul ….este “u n i c a autoritate l e g i u i t o a r e a tarii.”[b2]. totusi, legi-ordonante de urgente poate emite si guvernul.tot asa, desi principala
    sarcina a autoritatii judecatoresti este se judece, constitutia permite si parlamentului sa facaoperatiuni similare, in anumite cazuri punctuale, clar definite de constitutie, ca cel al subiectului acestui articol.pt.asta s-a inventat contenciosul administrativ.asadar, puterile din stat nu sunt perfect disjuncte, nu se pot separa perfect mecanic.quod erat demonstrandum!
    cu acesata metoda, se pot studia si alte caracteristici ale echilbrului recesiv ale puterilor in stat.
    [b1]Mircea Florian-Recesivitatea ca structura a lumii, ed.eminescu, buc 1983.
    [b2]Constitutia Romaniei

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: