UNELE COMENTARII

 

 

emigrantul – Nu este nicio contradictie intre procesul de globalizare si actiuni de nationalizare la care asistam atat in SUA, Anglia si alte tari europene (chiar daca prin simple cumparari de actiuni pentru a salva banci sau unitati industriale de la faliment).

 

Cand m-am referit la exemplul Obama, nu m-am referit la “omul de culoare” , ci la procedura de competitie interna organizata, care, in SUA a generat aparitia candidatului Obama , devenit apoi presedinte.

 


 

 

Ioanastefan – va inteleg si de aceea mi-am exprimat opinia in legatura cu irationalitatea unor astfel de masuri. Nutresc speranta ca guvernul sa-si corecteze abordarile.

 


 


Monicastanciu – ma bucur ca aveti asemenea preocupari si va impartasesc opinia ca PSD, atat la nivel central cat si la nivelul organizatiilor locale ar trebui sa stimuleze studiul, pregatirea teoretica a membrilor sai si organizarea sistematica a unor dezbateri pe teme politice si ideologice de actualitate.

Precum se vede, in contextul declansarii crizei economice, are loc o puternica reanimare a unor dezbateri pe probleme fundamentale ale lumii de azi si asupra perspectivelor civilizatiei contemporane.

Temele propuse de dvs.pot, ele insele, constitui obiect al unor dezbateri. Incerc sa va raspund telegrafic la intrebari :

a.- Ideologia este produsul derivat al conditiilor de viata ale oamenilor si ale starii in care se afla societatea, dar ea poate juca si joaca un rol activ, deseori determinant, in zdruncinarea si schimbarea starilor de lucruri din societate .

b.- Ideea de egalitate este desigur un produs istoric, care a insufletit dintotdeauna, gandirea si sperantele oamenilor. Atunci cand Hristos a emis ideea ca oamenii sunt egali – macar in fata lui Dumnezeu, deci dincolo de moarte – aceasta era considerata o blasfemie de societatea sclavagista, deoarece contravenea starilor de lucruri ale vremii. De aceea a fost rastignit.

c.- schimbarea ideilor este determinata de schimbarea pe de-o parte a cadrului istoric de viata a oamenilor, dar si de largirea continua a orizontului de cunoastere.

d.- preponderenţa ideilor claselor dominante într-o anumită societate se realizeaza prin punerea in miscare a intregului arsenal de mijloace (materiale, spirituale, media, legi, institutii) pe care le au la indemana.

e.- relativa independenţă a ideilor faţă de baza materială a societăţii este un proces care a evoluat odata cu evolutia societatii, a extinderii mijloacelor de informare si formare a oamenilor, a nivelului general de cultura. Este calitatea activitatii mentale, intelectuale a umanitatii – atat ca proces de investigare a realitatii cat si pe planul creatiei – de a se desprinde de conditia de viata materiala, cu care intra insa in interactiune si interconditionare.

f.- ideea de progres, cred ca include in sine evolutia ideii de drepturi naturale (« un minimum de libertate, un minimum de egalitate, un minimum de legalitate »).

g.- Daca este nevoie, într-un viitor previzibil, de schimbări radicale în organizarea socială şi internaţională a lumii ? Fara indoiala ! Este si concluzia fundamentala care se dezbate, in zilele noastre, ca actuala criza economica va conduce la schimbari esentiale in viata societatii la scara globala.

h.- Conceptul actual de proprietate privată asupra mijloacelor de producţie trebuie înlocuit prin concepte mai universale de folosire şi administrare a mijloacelor de producţie? – Probabil !

i.- Aveti dreptate. Este o teza dominanta in dezbaterile din ultima vreme.

j.- Aceasta distincţie este mereu prezenta. Ea constituie esenta luptei ideologice dintre fortele conservatoare care vor sa perpetueze starile de fapt existente si si cele ce militeaza pentru schimbare, innoire si progres.

ioanastefan – are dreptate în legătură cu modul simplist în care au fost abordate problemele cadrelor trecute în rezervă din armată, la vârste relativ tinere, şi care sunt utili în diferite domenii. Vor trebui regândite cu atenţie asemenea măsuri.

Cred că promulgarea Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945—22 decembrie 1989 (publicata in M. Of. nr. 63 / 3 feb. 2009), în ciuda rezervelor preşedintelui, va stopa acţiunile arbitrare din ultimii ani, de evacuare din case a unor oameni în vârstă, nevinovaţi. Nu se pot îndrepta unele nedreptăţi prin generarea altora. Mai ales că persoanele îndreptăţite la revendicări şi-au depus cereri până în anul 2000 şi lucrurile erau pe cale de finalizare. Pachetul de legi promovat de Alianţa D.A.(prin ministrul justitiei Monica Macovei), bazat pe principiul “restitutio in integrum” a redeschis o acţiune virulentă a unor afacerişti (inclusiv avocaţi şi notari), care s-au îmbogăţit prin confecţionarea de acte false, pe care nici instanţele, nici autorităţile locale nu le-au verificat.


bciprianmp – care se prezintă cu modestie “profesor de istorie la ţară” – surprinde esenţa fenomenelor legate de criza actuală, expresia abordărilor neoliberale care pornesc de la fetişul pieţei şi, deci, bazate pe încurajarea unui “consumism sălbatic”!

Putem constata că, în ultima jumătate de secol, istoria a infirmat cele două abordări extremiste:

a) Ignorarea pieţei şi încercarea de substituire a ei cu rolul statului de manager economic – cauza determinantă a falimentului sistemului de tip sovietic (deci, inclusiv în ţara noastră).

b) Fetişul pieţei (a “mâinii sale invizibile”, cum o numea Adam Smith). În primul rând, nu trebuie confundată piaţa cu capitalismul! Piaţa a apărut la începuturile civilizaţiei, odată cu apariţia primei diviziuni sociale a muncii (a agriculturii), care a generat schimbul de produse. Capitalismul a realizat extinderea pieţei la scara întregii societăţi.

Trebuie remarcat faptul că rolul pieţei în capitalism a fost determinant pentru progresul fără precedent pe care l-a cunoscut societatea (creşterea economică, demografia, progresul tehnologic etc.).


Au rămas însă probleme fundamentale la care capitalismul nu a reuşit să dea răspuns. Ele sunt sursa unor dezechilibre şi convulsii periculoase pentru stabilitatea societăţii, adancind marile decalaje dintre ţările bogate şi cele sărace, perpetuand sărăcia în lume, în ciuda creşterii bogăţiei şi, în fine, agravand conflictele dintre societate şi mediul ambiant!


Acestea sunt problemele care îşi aşteaptă soluţionarea prin noile schimbări structurale pe care societatea trebuie să le cunoască pe parcursul sec. XXI, care va fi, probabil, secolul marilor schimbări cu caracter într-adevăr revoluţionar şi care să ducă la o societate mai bună, mai echitabilă, în favoarea tuturor.

 

Advertisements

16 Responses to “UNELE COMENTARII”

  1. Mihnea Georgescu Says:

    “Atunci cand Hristos a emis ideea ca oamenii sunt egali – macar in fata lui Dumnezeu, deci dincolo de moarte – aceasta era considerata o blasfemie de societatea sclavagista, deoarece contravenea starilor de lucruri ale vremii. De aceea a fost rastignit.”

    Frumoase cuvinte, Domnule Preşedinte! De fapt, Iisus Hristos a fost un revoluţionar de stânga, asta nu înţeleg reacţionarii de ieri şi de azi! Cel puţin aşa îl înţelege Teologia Eliberării, atât de în vogă în America Latină…

  2. Mihnea Georgescu Says:

    Domnule Preşedinte,

    Poate ne explicaţi, în câteva rânduri, în ce constă Noua Ordine Mondială pe care o propovăduiţi…

  3. emigrantul Says:

    Poate sa nu existe contradictie intre Globalizare si unele actiuni particulare de nationalizare insa pe cazul general exista o mare contradictie

    Daca o tara isi nationalizeaza minele de carbune, aflate pe teritoriul sau, constituind o companie carbonifera de stat, nu apare contradictie insa daca un stat, notat S, se hotaraste sa etatizeze niste firme cu sediul pe teritoriul sau si posesoare de mine in mai multe tari, atunci avem o mare contradictie deoarece dintr-o data numeroase exploatatii intra in posesia unei anumite puteri desi nu se afla pe teritoriul ei. Statele unde se gasesc resursele respective nu au ce etatiza deoarece s-a intimplat sa nu detina vreun cetatean actionar la mine.
    Daca cumva tarile pe teritoiul carora exista exploatatiile se hotarasc, ulterior nationalizarii din statul S, sa treaca minele in proprietatea lor, asta nu mai este etatizare ci confiscarea bunurilor unui stat strain actiune ce poate declansa un conflict armat.

    Cu alte cuvinte, nationalizarea intr-o economie globalizata isi pierde in general sensul, adesea ajungindu-se la situatii cum este cea descrisa mai sus care s-ar putea numi nu etatizare ci ocuparea unor teritorii de catre o putere straina, contrazicindu-se astfel definitia din dictionar pentru nationalizare.

    Citat Ion Iliescu
    “emigrantul – Nu este nici-o contradictie intre procesul de globalizare si actiuni de nationalizare la care asistam atat in SUA, Anglia si alte tari europene (chiar daca prin simple cumparari de actiuni pentru a salva banci sau unitati industriale de la faliment).”

  4. bciprianmp Says:

    Vă mulţumesc D-le Preşedinte, pentru faptul că m-aţi menţionat între persoanele care au încercat să-şi exprime opinia cu privire la cauzele crizei economice. Desigur, fără a putea avea suficiente informaţii, fără a avea timpul necesar de a citi lucrări prea numeroase şi relevante de teorie şi istorie a economiei, mă consider a fi un semidoct în această privinţă.
    Într-o postare pe blogul meu, intitulată “Teoria conspiraţiei şi noua ordine mondială”, am pornit de la afirmaţia unui profesor de-al meu din Universitatea din Oradea, Dl. Mihai Drecin, fost parlamentar, care ne-a spus, evident neoficial, că “Lumea de astăzi este condusă de serviciile secrete şi de marile grupuri financiare”.
    Am încercat să fac o legătură între politică, servicii şi grupurile financiare, care chiar dacă nu este foarte transparentă, această legătură există. Am încercat chiar să aduc în discuţie şi rolul Masoneriei în noua ordine mondială, şi îmi puneam întrebarea: “Cum se împacă viziunea masonică şi politica unor state, în cazul în care acea viziune a masonilor nu respectă politica statelor respective, iar în strucutrile de conducere este foarte probabil să se fi “infiltrat” unii membri ai Masoneriei?”
    Totuşi, în condiţiile actuale ale crizei, consider că noua ordine mondială este dictată de interesele unor state, şi de reacţia de “feed-back” a acestora în faţa Globalizării. Poate că este doar o etapă, o reacţie în faţa crizei economice, o reaşezare a resurselor în graniţele naţionale. Poate într-un viitor (sperăm) cât mai apropiat, aceste resurse financiare vor fi îndreptate spre acele domenii care vor genera dezvoltare. După părerea mea soluţia imediată, cu efecte pe termen lung, este investiţia în resursa umană, nu atât în salarii- aşa cum pare la o primă vedere- ci în formarea profesională şi culturală, în accesul la informaţie şi la acordarea EGALITĂŢII ŞANSELOR.

  5. monicastanciu Says:

    Stimate Domnule Preşedinte Ion Iliescu,

    Cu recunoştinţa cuvenită şi mii de mulţumiri, permiteţi-mi să vă mărturisesc că răspunsul dvs prompt, venit de la un om atât de important pentru istoria statului român, m-a surprins în mod deosebit şi m-a făcut să îmi recapăt entuaziasmul, mai ales că preocupările mele au găsit ecou şi răspuns din partea dvs.
    Totodată, sunt foarte bucuroasă că aţi considerat că este necesar ca, în cadrul organizaţiilor PSD şi la nivel central să aibă loc dezbateri ideologice şi politice. Încercasem să iniţiez astfel de discuţii cu colegii mei tineri din TSD, dar nu am avut succes.
    Împărtăşesc în totalitate ideile şi interpretările cuprinse în răspunsurile dvs:
    – Într-adevăr, şi eu consider că rolul ideologiei nu este determinant în viaţa colectivităţilor umane, ci mediat de natura raporturilor dintre baza şi suprastructura societăţii, de tradiţiile culturale proprii ale fiecărei ţări.
    – Deasemenea, apreciez „ideile” drept un „produs istoric”, pentru apariţia cărora au fost necesare anumite condiţii.
    – De acord, ideea de egalitate, aşa cum exemplificau Marx şi Engels, atât în forma ei burgheză, cât şi în forma proletară, este, ea însăşi, un produs istoric – „este deci orice, numai un adevăr etern nu”.
    – În mod sigur, ideea de progres ar trebui să includă ideea drepturilor naturale, dar, în societatea actuală, statuarea progresului nu este o problemă simplă, impunând abordarea interdisciplinară pentru a cuprinde cele mai diverse aspecte ale sale, profund contradictorii şi chiar antagoniste.
    – Evoluţia societăţii româneşti din ultimii 8 ani, chiar în condiţiile creşterii economice realizate, uitându-mă în jurul meu mă determină să concluzionez că aceasta nu poate satisface, pentru toţi membrii societăţii noastre, nici cele mai elementare necesităţi (alimentaţie, locuinţa, educaţie, sănătate etc.) şi că prin menţinerea sistemului actual de repartiţie a veniturilor, eventuala creştere economică ar întârzia, în cel mai bun caz, cu cel puţin două generaţii satisfacerea nevoilor elementare pentru cvasi-totalitatea populaţiei. Concluzia: Este nevoie de alt model de societate.
    – Personal, văd proprietatea privată la fel ca J.J. Rousseau care o denunţă ca o crimă: „Primul om care, împrejmuind un teren, s-a încumetat să spună acesta este al meu şi care a găsit oameni destul de proşti ca să-l creadă a fost adevăratul întemeietor al societăţii civile. De câte crime, războaie, omoruri, de câte mizerii şi orori ar fi scutit omenirea cel care, scoţând ţăruşii sau astupând şanţul, ar fi strigat semenilor săi: Feriţi-vă să-l ascultaţi pe acest impostor! Sunteţi pierduţi dacă uitaţi că roadele sunt ale tuturor şi că pământul nu este al nimănui!” În acelaşi timp, instinctul de proprietate e caracteristic diverselor specii de animale care îşi marchează şi delimitează cu încrâncenare teritoriul. Evoluţia de până acum a societăţii omeneşti se datorează acestor instincte. De la Cain şi Abel, povestea se repetă cu variaţii pe aceeaşi temă.
    – Suntem într-un moment de manifestare intensă a tuturor contrariilor. Creaţia omenească se întoarce împotriva creatorului şi nu cred că ne putem permite să nu analizăm lucid, de la rădăcină, aceste fenomene. Vom fi capabili să renunţăm la propriile noastre arme care se întorc împotriva noastră?
    – Dată fiind situaţia actuală, mi-aş dori ca societatea românească şi, în special, membrii noştri de partid să treacă peste reflexul pavlovian de repulsie în faţa cuvintelor „proletariat”, „luptă de clasă”, „comunism”, „proprietate de stat”, pentru a putea evalua în mod ştiinţific evoluţia societăţii omeneşti. Pentru a construi, e nevoie de o fundaţie.
    Vă mulţumesc pentru timpul acordat şi îmi cer scuze dacă am abuzat continuînd acest dialog, dar, tânără fiind, îmi doresc să fiu pregătită pentru societatea în care vom trăi în următorii 50 de ani. Cred că trebuie să acţionăm şi să nu ne acceptăm destinul în mod implacabil.
    Cu mulţumiri sincere pentru înţelegere şi ascultare!

  6. ioanastefan Says:

    Domule Presedinte,

    Va multumesc din suflet pentru raspuns. Stiu ca sunteti foarte ocupat si ma bucura sa vad ca sunteti atat de activ in viata politica si sociala a Romaniei. Ati fost si ati ramas punctul de echilibru si demnitate al PSD. Ar fi bine daca si in alte partide ar fi o personalitate ca dumneavoastra!

    Suntem multi salariati si pensionari din armata si alte domenii speciale care care asteapta, cu nerabdare si teama pentru ziua de maine, sa vada modificarile ce vor urma! Speram ca, de data aceasta, guvernul sa ia in calcul toate datele reale ale beneficiarilor legilor speciale si sa prevada nedreptatile pe care le-ar putea provoca!

    De asemenea, speram ca noile reglementari sa nu incalce si alte legi! IN ASTFEL DE VREMURI AVEM NEVOIE DE STABILITATE SI DE SIGURANTA CA STATUL VEGHEAZA LA RESPECTAREA LEGILOR TARII! NU SA VEDEM CA….DIN PREA MARE GRABA….STATUL ESTE PRIMUL CARE LE INCALCA!

    Din pacate, cum am mai spus in mesajul anterior – adresat dumneavoastra- noi nu avem (prin statut) dreptul la un sindicat care sa ne apere drepturile si sa fie un partener de discutii pentru guvern!
    Ne ramane speranta si multumirea ca sunt alaturi de noi personalitati ca dumneavoastra: competenti, echilibrati, morali si de buna credinta!

    Cu deosebit respect,
    Ioana Stefan

  7. mihaiebi Says:

    Citez pe monicastanciu
    <>
    Cîtă naivitate. Aveam o părere mai bună despre J.J.R. Istoria ne spune altceva. De exemplu, amerindienii, pînă la venirea europenilor nu cunoşteau calul, roata şi….proprietatea privată asupra pămîntului. În schimb erau într-un război intertribal permanent unii cu alţii. Starea lor firească era războiul. În pieţe se vindeau, pe lîngă porumb şi cartofi şi mîini şi picioare de om, cele mai scumpe fiind cele de copil, desigur. La fel era în lumea musulmană pînă în secolul 19, doar că nu vindeau carnea adversarilor învinşi, ce doar îi deposedau de bunuri, că de fapt erau ale tuturor, nu?!..adică ale celui mai tare.

  8. mihaiebi Says:

    citatul era: Personal, văd proprietatea privată la fel ca J.J. Rousseau care o denunţă ca o crimă: „Primul om care, împrejmuind un teren, …. De câte crime, războaie, omoruri, de câte mizerii şi orori ar fi scutit omenirea cel care, scoţând ţăruşii…. ar fi strigat …. că pământul nu este al nimănui!”

  9. bciprianmp Says:

    Domnule Preşedinte. Îmi permit să revin cu un nou comentariu, deoarece mă simt dator Domniei Voastre şi cititorilor acestui Blog, cu unele precizări.
    I. Expresia “consumism sălbatic” pe care am utilizat-o în acel comentariu, este cel puţin o formulă nefericită, dar am avut în vedere următoarele realităţi geopolitice şi economice:
    a. Cea mai mare parte a capitalurilor şi a fluxurilor de capital se concentrează actualmente, în special în trei regiuni geografice: America de Nord, Europa Occidentală şi Asia de Sud-Est; areale geografice destul de întinse, dar unde se concentrează după cunoştinţele mele doar 1/3 din populaţia Globului, iar ponderea capitalurilor este undeva în jurul a 80% din totalul capitalurilor existente în economia mondială.
    b. Aceste regiuni geografice sunt şi cele mai mari consumatoare de resurse, dar şi cele mai mari furnizoare de bunuri şi servicii, de economia acestor state depinzând într-o foarte mare măsură, reglarea pieţelor internaţionale
    c. Referindu-mă strict la Economia S.U.A., aş sublinia că viziunea “neoliberală”, pe care aţi invocat-o şi Domnia Voastră, nu este un “rău” pentru economia americană sau mondială. Totuşi, piaţa internă a S.U.A., este dependentă, într-o măsură destul de semnificativă, de materii prime importate din alte ţări. Nu este mai puţin adevărat, că S.U.A. este şi o mare producătoare de bunuri precum: alimente, produse metalurgice (maşini, utilaje, electronice, armament), şi o mare exportatoare de “mărci înregistrate” (de la cunoscutele răcoritoare, la producţii cinematografice şi de show-biz, şi tehnologii IT). Piaţa internă americană are însă o mare “hibă”: statul american nu reglementează deloc mecanismele pieţei, ci se rezumă la a fi un bun “încasator de taxe şi impozite”. În acest caz, produsele financiare “păguboase”, pentru cetăţenii americani, au dus la prăbuşirea pieţelor de capital din S.U.A, şi la mari pierderi în economia americană şi în economiile cetăţenilor acestei ţări. Intervenţia statului în economia americană, cred că nu este doar o decize politică “de campanie” a administraţiei americane, ci chiar o necesitate pentru relansarea economică a S.U.A.
    II. În ceea ce priveşte problema rolului statului în economie, acesastă problemă este ceva mai veche. În sec. al XVIII-lea, în statele unde exista un “absolutism luminat” (Franţa, Austria, Prusia), specialiştii discută despre existenţa ideii de “stat providenţial”. În a doua jumătate a sec. al XIX-lea, partidele conservatoare din Europa, au formulat ideea de “stat paternalist”, ca o reacţie, dar şi datorită influenţei ideilor socialiste. În secolul al XX-lea, regimurile politice totalitare sau autoritare, indiferent dacă au fost de stânga sau de dreapta, au căutat formule de a implica statul în economie. În perzent există mai multe formule economice, în care statul îşi păstrează un rol preponderent în economie:
    a. Modelul chinez. S-a dovedit până în prezent cel mai viabil, şi presupune liberalizarea pieţei interne, încurajarea iniţiativei private, şi microinterprinderile, care sunt un segment important al economiei chineze. Şi să nu uităm că pe fiecare produs fabricat acolo, găsim inscripţia: “Made in China”.
    b. Modelul statelor ex-sovietice. Se bazează pe menţinerea unui control al statului pe resursele existente, şi îndreptarea acestor resurse către pieţele de consum, în condiţii de aparentă economie de piaţă.
    c. Modelul latino- american. Este mai degrabă o reacţie ideologică, cu scopul emancipării faţă de economia S.U.A.
    d. Modelul izolaţionist, cunoscut şi nouă din anii ’80, practicat fiind de regimul Ceauşescu, şi astăzi de Coreea de Nord.
    Mai există, desigur şi alte modele (cel arab de pildă), dar unde graniţa între public şi privat este destul de greu de trasat.
    Evident, cele afirmate mai sus, sunt într-o oarecare măsură rodul unei temeinice documentări, dar unele dintre consideraţii reprezintă doar o sinteză a informaţiilor pe care le-am recepţionat zilnic prin mass-media sau pe internet, deci nu reprezintă neapărat adevăruri absolute, ci doar… păreri personale.

  10. emigrantul Says:

    Privitor la Globalizare si Banci

    Citesc in ziarul Gandul ca ar cam fi posibil sa raminem fara banii depusi pe la diverse banci din Romania.

    Citat din ziarul Gandul | 4 Feb. 09
    Una dintre cele mai mari temeri ale unor economişti este ca, din cauza lichidităţilor scăzute şi a neîncrederii în România, băncile-mamă din Europa să îşi lase fiicele de la noi din ţară cu mai puţini bani decât ar trebui.
    Sursa: http://www.gandul.info/economia/oficial-bnr-bancile-straine-nu-vor-lasa-fiicele-din-romania-fara-bani-video.html?3936;3857448

  11. bluelove23 Says:

    coplata in sistemul sanitar este specifica partidelor de dreapta.partidele de stanga militeaza pentru sanatate si invatamant gratuite.cabinetele medicale particulare isi primesc majoritatea cheltuielilro pentru asistenta medicala acordate pacientilor de la Casele judetene de sanatate.

    va doresc numai”succesuri”,Domnule Iliescu

  12. krudus Says:

    Domnule Presedinte,

    de ce oare, nici acum dupa 19 ani de la Revolutie, oamenii din toate mediile sociale, nu se inclina in fata dumneavoastra?

    -ani de zile, ne-ati spus despre rolul statului si al institutiilor care nu trebuie pericilitat si slabit.Ati spus ca anuminte segmente din industrie si economie, nu trebuiesc privatizte si lasate pe mana altora.

    Ati avut perfecta dreptate !

    Iata, ca ne-am bucurat mai putin de cateva ore de succesul nostru, la Haga.

    Marele capitalist Patriciu, ne-a mai ucis inca odata, si asta in plina Criza Mondiala.

    Dansul, ofera burse care ii poarta numele, de ce oare?..vor fi soldatii lui credinciosi in urmatorii ani?

    Ce se mai intampla cu procesele acestui cetatean?….in ce stadiu se afla?

    Nu vreau raspunsuri de la dumneavostra, dar vreau sa va multumesc pentru ati rezistat si tinut piept atatia ani, acestor corbi hulpavi care ne-au faramitat tara.Romania nu este doar a celor bogati, este si a mea, chiar daca stau la bloc.

    Daca toti politicienii, ar fi acumlat avere cata aveti dumneavoastra ,Romania nici macar nu ar fi sesizat acesta Criza prin care trecem.

    Cei care au strigat dupa “90 ca ” nu ne vindem tara”, au stiut ca asa se va intampla.Au fost etichetati drept comunisti si bolsevici.

    Acum, eu cum sa ii etichetez pe acesti escroci notorii?

  13. Paul Octavian Grigoraş Says:

    Isus Hristos (Iahuşua Maşia, în limba ebraică) nu a fost răstignit pentru că a spus că toţi oamenii sunt egali în faţa Lui Dumnezeu, El a fost omorât fiindcă pretindea faptul că El este Fiul Lui Dumnezeu, Cel vestit prin prooroci, şi fiindcă îşi manifestase clar opoziţia faţă de numeroasele abateri de la Legea Lui Dumnezeu a evreilor (şi a criticat în special pe aceia care formau clasa conducătoare, preoţimea şi “învăţătorii” Legii), pentru că, la fel ca în ziua de astăzi, din cauza interpretărilor greşite ale Cuvintelor Lui Dumnezeu s-au creeat diferite datini, care se substituie adevăratelor porunci ale Lui Dumnezeu, cum există astăzi interpretarea ortodoxă, interpretarea catolică, interpretări protestante şi neoprotestante. Un exemplu de substituire al poruncilor Lui Dumnezeu prin datini în religia ortodoxă este acela că se închină la icoane, despre care pretind că sunt reprezentări ale Lui Isus. Dar Dumnezeu a spus clar că El este Duh, iar despre trupul pe care L-a luat spune că nu este folositor la nimic, în sensul că nu el este cel care dă viaţă, ci Duhul Lui Dumnezeu este Cel Care poate face asta (Ioan cap. 6: 63).

    În al doilea rând toţi evreii erau egali în faţa Lui Dumnezeu, chiar şi sclavii evrei, care erau trataţi, aşa cum porunceşte Dumnezeu, ca nişte zilieri, nu se putea pune muncă grea asupra lor, se puteau răscumpăra, sau puteau fi răscumpăraţi de altcineva în orice moment, iar în al şaptelea an ieşeau singuri din robie! La fel se întâmpla cu pămîntul, care putea fi vândut doar pe o anumită perioadă de timp de 50 de ani, adică era concesionat, iar după această perioadă revenea deţinătorului iniţial- de fapt cel mai probabil moştenitorilor lui! Pământul iarăşi putea fi răscumpărat în orice moment de către proprietarul lui. Acest lucru era modalitatea principală de asigurare a mijloacelor de trai, a mijloacelor de producţie. Comunismul, prin contrast, a luat dreptul oamenilor de a deţine mijloace proprii de producţie, a luat dreptul la proprietate (aşa cum arătaţi şi dumneavoastră), drept natural, care poate fi întâlnit la aproape orice fiinţă, susţinînd că astfel se face dreptate. Istoricii şi cei care studiază dreptul şi evoluţia lui, dar şi evoluţia societăţii umane, trec cu vederea aceste prevederi ale Legii Lui Dumnezeu, sau dau dovadă de ignoranţă totală faţă de acestea, deşi ele întrec cu mult produsul oricărei alte civilizaţii din acele timpuri, dar şi de mai târziu, până chiar în vremurile noastre.

    Vorbind despre competiţia internă care a dus la alegerea unui om ca Obama pentru candidatura la preşedinţie, şi apoi ca preşedinte, aici se observă puterea şi substanţa sistemului american de vot, care este centrat pe calităţile şi abilităţile omului! Din păcate România a avut până acum (şi mai continuă să aibe un sistem de votare semi-uninominal) un sistem de vot bazat pe alegerea grupului, al partidului- o mulţime neclară!, încurajat din păcate tocmai de dumneavoastră, dar şi de lipsa altor politicieni care să fie capabili de a expune şi alte puncte de vedere! Românii nu au putut înţelege decât de curând importanţa alegerii persoanei dintr-un grup, pe baza propriilor capacităţi! Bineînţeles că acest tip de vot are şi părţi mai puţin bune, dar pe ansamblu, beneficiile lui nu pot fi egalate de niciun alt tip de vot! Sper că societatea românească să evolueze spre mai bine, sper ca acolo unde un om are anumite lipsuri să poată veni un altul care să poată să le acopere, şi în acest fel să prosperăm împreună, fiindcă de aceea s-au organizat oamenii în grupuri, pentru a-şi fi de ajutor unii altora şi pentru a trece mai uşor peste greutăţi!

  14. reformacj Says:

    De buna seama ca-i nevoie! Numai asa putem schimba conducerea statului,din stat parlamentar, intr-un STAT PREZIDENTIAL.
    Cine va fi oare la timona? Se trage de la Cluj? DC nu se fac numirile pe deconcentrate? Doresc numirea , indestularea clientelei politice, ne inregimentata politic, doar angrenata, si responsabila de acest dezastru din Tara? Doresc sa controleze investitiile din teritoriu/(Vezi numirile de la Apele Romane) Au dosare penale, acesti clienti, pretendenti la posturile de conducere din aceste companii nationale, cu filiale si in Cluj, ce tin de ministerul mediului?
    Raspuns:DAAAAAAAAAAAA………AAAA! Sa stiti ca nu suntem orbi si consideram ca trebuie ceva facut de aceea trebuie atitudine clara, cum at–ti mai luat. Att. la numirile din teritoriu, unde Grofi conduc si vor conduce daca le veti permite prin intermediul acestor penali ce vor fi numiti. Sper sa putem sa-i determinam sa renunte, spre binele majoritar si nu in ultimul rand pt. binele lor

  15. rhorvath Says:

    DOMNULE PRESEDINTE
    VA TRIMIT UN ARTICOL IMPORTANT. BASESCU ORGANIZEAZA UN ATAC INPOTRIVA PRESEI ROMANE AMERICANE LA NEW YORK.

    VICTOR NICOLAE
    ORDIN DE RESTRICTIE
    New York Magazin > Nr. 606 > Editorial
        Avem de recucerit o demnitate romaneasca, avem o cultura reprezentativa valoroasa! Cum le facem cunoscute? Intelectualii puterii au un institut cultural, ce fac cu el? Romanii au o tara si o diaspora din ce in ce mai numeroasa. Seful statului a avut, ca prim marinar, o mandra flota: ce-a facut cu ea? Ce face acum cu Romania? Cand Iliestii si Basestii aveau flota, era revolutie. Cand au o intreaga tara la picioare, e criza si intram in recesiune… dar despre astea nu se mai vorbeste in presa bucuresteana,
    unde si recentele tulburari din centrul Parisului au trecut sub o dubioasa tacere, in vreme ce toate fortele de ordine au primit ordinul secret de intensificare maxima a antrenamentelor privind lupta de strada.

    FRAUDE INTELECTUALE
        Si Plesu are o revista, atinsa de incremenirea in proiect. DILEMA lui VECHE – Nr. 258 publica opiniile directoarei Institutului Cultural Roman de la New York, care se credea a fi o ‘biata femeie’ in CATAVENCU. Dilematic, s-a razgandit: “Nu, nu cred ca sint o biata femeie si eu!” Acum, ea revendica “un fel de obsesie a lucrului facut bine si in folosul celorlalti”. Leo o intreaba in serviciu comandat: “Unde a disparut troublemaker-ul de serviciu – Robert Horvath?! (Cel care a orchestrat campania anti-ICR provocata de expozitia ‘Freedom for Lazy People’.) Desi stiu ca obtinusesi un ‘restraining order’ – individul nu avea voie sa se apropie de tine la mai putin de o suta de metri…”
        Ce ‘restraining order’? Ce ordin de restrictie emis impotriva unuia care n-ar avea voie sa se apropie de Corina Suteu? Nu s-a obtinut in justitie niciun astfel de act, de care ar fi trebuit sa stie si cel restrictionat, ca de aceea este pronuntata interdictia. Biata-nebiata femeie Corina consimte la dezinformare si adauga: “Domnul Horvath n-a disparut (…) am fost foarte surprinsa ca fusese invitat la Ziua Nationala a Romaniei, organizata de consulatul din NY. A venit, a relansat foarte agresiv tot felul de injurii la adresa mea si a ICR (…) Mi-am spus opinia, in scris, catre MAE (…) cei care il tolereaza si incurajeaza pe Robert Horvath in continuare au o atitudine cel putin ambigua fata de tocmai principiile demnitatii diplomatice si a valorilor patriotice pe care pretind ca le apara.”
        Ce-a facut MAE instiintat in scris? Discretie. Normal, sefii Corinei ar fi retras-o imediat, presati de principiile demnitatii diplomatice si valorilor patriotice ce se cer aparate cu deosebita fermitate, nu-i asa? Nu-ti periclitezi inaltul functionar obligat sa intretina amiabile relatii cu publicul in conditiile in care acesta necesita un ‘restraining order’, fiind sistematic atacat… prin intermediul fortelor de ordine. Corina recunoaste telefonic inexistenta unui ‘restraining order’, cand ‘troublemaker’-ul o intreaba politicos despre minciuna din interviu. Leo mai mediteaza persuasiv: “Stau sa ma-ntreb: ce se poate face cu asemenea ‘cazuri’ de (clara!) hartuire, sa-i zicem institutionala? Mi se pare anormal ca astfel de indivizi sa beneficieze de un fel de ‘impunitate’ pe motiv ca, vezi Doamne, sint ‘dusi’: adica, ei cheama (degeaba) politia, voi de ce nu puteti sa-i dati in judecata?!”
        Cum, chiar avem de-a face cu un caz de clara hartuire institutionala prin apel politienesc?! Leo, dezmeticeste-te! Politia americana a patruns repetat, dupa ora 21, in cladirea reprezentantelor romane de la New York, spatiu aparat printr-o imunitate diplomatica inexpugnabila. Situatia devine chiar ‘dusa’, impinsa pana aici de cei ce cunosc adevarul, dar mistificarea roz, minciuna comoda si iresponsabilitatea cronica i-au impotentat temporar.

    LIBERTATEA DE EXPRESIE
        In 1 decembrie 2008, de Ziua Nationala a Romaniei, organizata de Consulatul din New York, este invitat la festivitate chiar ‘troublemaker’-ul Robert Horvath. Corina nu va pierde prilejul de a-l vedea in catuse pe hartuitorul ei, numai sa intre in perimetrul celor o suta de metri restrictivi si paranoici. Ceea ce Robert face de cum intra pe usa. Este atat de ‘dus’, dupa parerea lui Leo, incat se crede intr-o tara foarte libera, unde dreptul lui inalienabil de cetatean ii ofera la discretie toate oportunitatile comunicative. Deci, intreaba despre cum se cheltuiesc dolarii la ICR sau despre expozitia terorista a puturosilor din vara, aceea antiromaneasca, anticrestina si antisemita. Nimeni nu-i raspunde, de parca le-a luat mutu’ graiul. Directoarea ICR si subalterna ei zambesc cu subinteles, iar consulul… isi asuma intreaga responsabilitate. Apare politia, asta americana. “Dracu’ te-a luat, mai, asta,  perturbatorule, vom scapa de tine, ti-am copt-o!”
    Daca ar fi navalit gradatii ordinii noastre, Robert ar fi zburat in strada si si-ar fi rupt oasele de caldaram. In cazul adunarilor protocolare si politia newyorkeza are un consemn special – se poarta fara pic de menajament, pana ce agresorul e complet imobilizat. Si acum, atentie, vine scena cea mai tare, patentata sub slogan publicitar…
       
    ONLY in NEW YORK! 
        Politistul american cu privire de erete si obraz masliniu il localizeaza printre invitati pe reclamat, se apropie profesional si, cand toata lumea din jur se asteapta sa-l umfle… ofiterul isi pune haina-n cap! Isi ascunde fata-n veston si cauta s-o stearga repede din zona. Superiorul lui, la fel. Incredibil, dar adevarat. ‘Troublemaker’-ul lui Leo, hartuitorul institutional Robert, tine in mana un aparat de filmat si poarta-n piept ecusonul presei, verificat temeinic, trimestrial, de NYPD. Pretinsa lui agresiune cade sub incidenta Primului Amendament la Constitutia USA, care impiedica ingradirea libertatii de constiinta, a libertatii de exprimare si a libertatii presei. Cine sunt hartuitorii si incalcatorii acestui faimos amendament? Directoarea ICR-NY si subalterna ei. In loc sa raspunda civilizat reporterului cu ecuson verificat de politie, ele i-au pus pumnul in gura: furioase, au astupat cu palma, golaneste, obiectivul camerei si au chemat
    conspirativ ofiterii. Aceasta este tot o parte dintr-o expozitie icerista, suteista, patapieviciana, antiromaneasca, una a mentalitatii diplomatice basesciene, dedata ‘live’, in inima celui mai democrat oras al lumii, chiar la Public Library.
        Avem diplomati lipsiti de diplomatie! Ce faceti cu ei?
        Saltati-i, inlocuiti-i urgent cu altii, mai civilizati, mai conectati la realitatea internationala, pana ce nu-i prea tarziu… Imaginea Romaniei arata datorita si lor ca in caricaturile sponsorizate pe ban public, romanesc, la MoMA, muzeul unde se poate latra grafic pe un perete intreg fara a ramane acolo nici macar urma unei muscaturi autentice.

    The court gave the defender a restraining order!
        Minciunile jalnice ale ‘Dilemei vechi’ si ale altor reviste inrudite se inscriu intr-o denigrare mai ampla, bine coordonata. Ca si pe vremea securistilor scoliti, neoactivistii reinventeaza stari de conflict intre romani. Intelectualii lui Basescu ii discrediteaza metodic pe cei aflati in America, etichetati fara incetare ca mitocani de azbest, ca national-comunisti agresivi, ca golani tricolori, ca ramasite legionare, extremisti, negationisti, criminali, mancatori de sarmale, straromano-americani, kitscho-dependenti, provinciali, spioni sau hartuitori de joasa speta. Nu sunt crutati nici cei din tara: animale, gaozari, tiganci imputite, patrioti de tramvai, turma, stigmatizati cu fier rosu, corupti, degenerati, ingamfati, prosti, rai, manelisti, prostituati pe linii de centura, fecalici, mafioti, putori, omuleti patibulari, vulgari, agramati, bolovanosi, tocmai buni ca dupa spanzurare sa fie si urinati corosiv…
        Criza globala va trezi insa curand in acesti patibulari stigmatizati o furie revolutionara adormita, dar bine sedimentata decembrist, si atunci… presedintele tarii, primul lui ministru si acolitii lor iresponsabili isi vor dori cu disperare un ‘restraining order’ impotriva romanilor de pretutindeni.
     
       

  16. mardeleano Says:

    Colectivul Grădiniţei P.P. Nr. 4 Lugoj, vă roagă să fiţi alături de BIANCA MURARIU, din grupa pregătitoare „A”. Ea are nevoie urgent de sprijinul nostru financiar.
    Până mai ieri, micuţa Bianca era un copil vesel şi sănătos. Astăzi, Bianca este un copil trist, bolnav, imobilizat la pat. O boală foarte rară, numită HIDROMIELIE la C7 —
    CHIST INTRADULAR EXTRAMEDULAR ANTERIOR T3 – T5,
    ANOMALIE CONGENITALĂ VERTEBRALĂ, încearcă săi răpească copilăria fericită. Bianca trebuie operată urgent în străinătate, fiind programată pentru data de 19. 02.2009. Costul operaţiei este de 16.000 Euro. Cei care doresc s-o ajute pe Bianca pot face acest lucru donând orice sumă de bani în următoarele conturi:
    Cont lei: RO 32 BRDE 360 SV 16383373600
    Cont euro: RO 13 BRDE 360 SV 80137003600
    Pentru relatii suplimentare poate fi contactat tatal fetitei MURARIU IONUT la tel : 0727011726
    De fiecare dintre noi depinde viaţa acestui copil!
    Contăm pe sprijinul dumneavoastră!
    Cu stima un PSDist din Lugoj
    Orice ajutor cat de mic CONTEAZA!!!

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: