VIZITA IN CHINA – detalii (2)

Urmatoarele doua zile leam petrecut in orasul Yichang (care cuprinde teritoriul a 7 “judete”, insumand o populatie de peste 4 mil.locuitori) – pe cursul mijlociu al fluviului Yang-Tze. Obiectivul vizitei l-a constituit marele complex hidroenergetic “Cele Trei Defilee” – aflat in faza de finalizare.

Picture 151 

Este vorba de o zona montana, strabatuta de marele fluviu chinez – care cunoaste (ca si la noi la “Portile de Fier”) trei incorsetari, care provocau dificultati navigatiei in periodele de ape mici.

Picture 258             Fluviul cunoaste un regim foarte variat al debitelor, in cursul anului, mergand de la debite minime de cca.3000 m3/sec.- la peste 100.000 m3/sec. De regula, o data la cca.10 ani, aveau loc inundatii de mari proportii (ultima avut loc in anul 1999) . Lucrarea de baza este un baraj “de greutate”, din beton, de mari dimensiuni – care are o inaltime totala, de la fundatie la coronament de 170 m. realizand o cadere de apa (diferenta de nivel dintre suprafata lacului de acumulare, din amonte si nivelul biefului inferior, de dupa baraj) – de peste 100 m. 26 agregate (turbine tip Francis) – insumeaza o putere instalata de 18.200 MW. Sunt in functiune 25 de agregate, ultimul aflandu-se in faza de finalizare – pana la sfarsitul anului. Se afla in curs de executie – spre extremitatea barajului – doua centrale subterane, prevazute cu 6 agregate (patru spre un mal si doua spre cel opus) – care vor ridica puterea instalata a hidrocentralei “Celor Trei Defilee” la 22.400 MW , devenind cea mai mare hidrocentrala din lume. Pana acum, cea mai mare este  centrala de la Itaipu – de la granita Braziliei cu Paraguai – avand o putere instalata de 11.500 MW , iar urmatoarea – cea de pe raul Caroni, din Venezuela cu o putere instalata de 10.000 MW.  Centrala noastra, de la Portile de Fier are 2.000 MW (cate 1.000 de fiecare parte – Romania si Serbia).

Picture 121

Nodul hidroenergetic al “Celor Trei Defilee” are o tripla functiune : cea  energetica – asa cum am prezentat-o; a doua – deosebit de importanta este atenuarea viiturilor , deci aproape eliminarea inundatiilor : barajul ridica nivelul apei in amonte, realizand un lac de acumulare de mari dimensiuni, care se intinde in amonte pe o lungime  de 600 km, cu un volum de apa la nivelul maxim de 39 mld.m3, din care 22 mld.m3 – volum util, destinat atenuarii viiturilor si suplimentarii debitelor in aval, in perioadele secetoase. O a treia functie, la fel de importanta, este imbunatatirea navigatiei, prin ridicarea nivelelor in zona “celor trei defilee” care incorseteaza albia (functie pe care o realizeaza si acumularea de la  “Portile de Fier” in zona “Cazanelor”). Pentru navigatie s-au realizat doua ecluze (cu cinci trepte de ecluzare, de cate 20 m. fiecare) si este in curs de executie un lift pentru nave.

Picture 241

In vederea realizarii acestui complex a fost necesara evacuarea  a peste un milion de locuitori din zona. Pentru o mare parte din ei s-au construit locuinte chiar in zona adiacenta complexului – dezvoltandu-se  noi orase, atat in zona amonte, cat si in aval. Au aparut si constructii de-alungul lacului de acumulare. Odata cu aparitia complexului hidroenergetic si de navigatie – turismul in zona a cunoscut o crestere spectaculoasa (din informatiile gazdelor de la Zichang – peste 10 milioane turisti intr-un an).

Picture 216

Am aflat cu acest prilej ca in localitatea Yichang (situata in aval de noul complex hidrotehnic la cca.40 km.) – tot pe fluviul Yang-Tze exista o hidrocentrala, construita in anii 1970, cu o putere instalata de 2600 MW (deci, ceva mai mare decat cea de la  “Portile de Fier”) – care la randul ei amelioreaza navigatia pe fluviu eliminand o incorsetare a albiei, de catre un defileu, aflat chiar in zona orasului.

La Compania care exploateaza complexul hidroenergetic ni s-a prezentat un proiect de realizare in zona amonte (spre vestul tarii) a fluviului Yang -Tze a inca patru trepte de amenajare hidroenergetica, care vor insuma, in final, o putere instalata de cca.30.000MW.

Picture 192

Sunt proiecte indraznete, pe care China isi  permite sa le promoveze, ca urmare a dinamismului cresterii sale economice. Si in ce privesc echipamentele hidromecanice si electrice  – o mare parte au fost livrate de companii europene cunoscute (Alsthom, Siemens, ABB) – dar, pe parcurs, industria chineza le-a asimilat, asigurand livrari pentru fazele finale, la timp si de calitate similara.

Picture 251

Urmare a celor doua mari proiecte hidroenergetice, orasul  Yichang si zona adiacenta au cunoscut o dezvoltare dinamica. Dintr-un mic centru raional, Yichang a ajuns un puternic centru zonal. Populatia orasului a depasit un milion, iar zona adiacenta (districtul) insumeaza o populatie de cca. 4,5 mil.locuitori (pe o suprafata egala cu trei judete de dimensiunea judetelor Iasi, Botosani si Vaslui). Orasul s-a dezvoltat ca un centru industrial important, cu o industrie diversificata : industrie chimica (bazata pe fosfor), industrie farmaceutica, industrie prelucratoare diversa, industria confectiilor, s.a.

S-au dezvoltat santierele navale si activitatea portuara, care se va extinde, urmare a realizarii nodului hidrotehnic al “Celor Trei Defilee” – ceea ce va facilita extinderea transportului pe fluviul Yang -Tze spre vest. 

Picture 158

    

Advertisements

3 Responses to “VIZITA IN CHINA – detalii (2)”

  1. emigrantul Says:

    Referitor la Partidul Comunist Chinez

    INTREBARE:
    Un cetatean chinez din Beijing, de exemplu, are voie sa fie membru al Partidului Comunist Chinez si in acelasi timp patron de fabrica sau proprietar de hoteluri, adica om de afaceri?

    Daca asa stau lucrurile atunci organizatia conducatoare a celui mai mare stat asiatic ar trebui sa se denumeasca Partidul Capitalist Chinez.

    Este PCC-ul actual o entitate politica echivalenta sumei tuturor partidelor capitaliste din Romania anului 2008, mai precis, reuneste el tot felul de afaceristi, unii cu averi de zeci, sute de milioane euro, declarate legal?

  2. emigrantul Says:

    APROBA ION ILIESCU CONSTRUCTIA BARAJULUI CELOR TREI DEFILEE DACA AR FI FOST UN INALT RESPONSABIL CHINEZ (director la ape in R.P.C., sa spunem)

    Intr-un mesaj adresat Primului Ministru, Calin Popescu Tariceanu, in data de 25. Aug. 2008, Ion Iliescu, criticind unele idei de reluare a lucrarilor la Canalul Dunare-Bucuresti, aduce, printre altele, urmatoarele argumente impotriva finalizarii acestei cai navigabile:

    Citat Ion Iliescu:
    /“Argesul are un regim hidrologic foarte variabil, mergand de la debite minime, la varsarea in Dunare de 10 metri cubi pe secunda (la ape mici) – pana la 2000 metri cubi pe secunda, debit de viitura inregistrat in anul 1941, cand Oltenita a fost inundata, prin escaladarea digurilor de protectie, de o viitura a Argesului. In 1979, pe raul Doamnei, afluient al Argesului, s-a format o viitura de 1000 mc/sec. care a provocat mari pagube (inclusiv blocarea cu “plutitori” a prizei de apa a Combinatului Petrochimic Pitesti, care si-a incetat activitatea aproape o saptamana; iar o draga aflata la coada lacului de acumulare Prundu a fost smulsa de viitura si distrusa de pilele barajului. Aceasta ar fi soarta barjelor preconizate a efectua transport pe “canal” – in conditii de viituri, pe Arges sau pe Neajlov).”/
    Sursa: https://ioniliescu.wordpress.com/page/2/

    De mentionat ca, si in timpul regimului communist, Ion Iliescu a fost la fel de anti-canal motiv pentru care a pierdut functia de director al Apelor Romane, refuzind sa aprobe constructia caii navigabile si drept urmare fiind schimbat.

    Pe de alta parte vorbind despre marele complex hidroenergetic situat pe fluviul Yang-Tze, obiectiv care i-a trezit admiratia fostului presedinte al Romaniei, Ion Iliescu spune:
    Citat Ion Iliescu:
    /“Fluviul cunoaste un regim foarte variat al debitelor, in cursul anului, mergand de la debite minime de cca.3000 m3/sec.- la peste 100.000 m3/sec. De regula, o data la cca.10 ani, aveau loc inundatii de mari proportii (ultima avut loc in anul 1999) .”/

    Desi, argumentatii si justificari de natura fizica, prin care pozitia presedintelui Iliescu, anti Canal Dunare-Bucuresti dar totodata admirativa relativ la barajul chinezesc, ar putea fi gasite, totusi variabilitatea debitelor celor doua cursuri de apa, Yang-Tze si Arges, despre care vorbeste Ion Iliescu, nu poate sa nu trezeasca unele semne de intrebare, mai precis: “De ce barajul chinezesc care pe linga rolul sau energetic are si functia de a imbunatati navigatia pe fluviu, este bun si nu exista pericolul inundatiilor catastrofale prin escaladarea sa sau de spargera a lui de catre nave trintite in el, in conditii de viitura mare iar barajele de pe canalul Dunare Bucuresti nu erau bune?”

    Mai precis, neintelegerile dintre Ion Iliescu si Nicolae Ceausescu, pe tema rutei navigabile dintre Capitala si Dunare, nu aveau cumva si o puternica nota politica fara sa se poata stabili cu precizie cine avea intr-adevar dreptate”

  3. Victor Says:

    Domnule Presedinte,

    Si eu sunt curios care sunt solutiile tehnice pe care vi le-au prezentat chinezii ca reprezentand solutii pentru problema sedimentelor. Cred ca am vazut ceva intr-un documentar, o solutie fiind evacuarea controlata a unor suvoaie naturale de apa venite din amonte. Este corect? Ati vazut ceva in acest sens?

    De asemnea informatiile legate de rezistenta la cutremure a barajului pe care le-am gasit pana acum nu sunt foarte exacte. Unii vorbesc despre o rezistenta la 5.5 grade magnitudine pe scara Richter altii la 7 grade. Aveti o informatie precisa in acest sens?

    In discutiile cu Globe pe blogul meu, acesta mi-a atras atentia asupra unui alt aspect si anume faptul ca rezervoarele barajelor (lacurile de acumulare) emit metan provenit din putrezirea plantelor si animalelor la fundul apei ceea ce ar provoca efectul de sera si deci ar contribui la incalzirea globala. Se gandesc chinezii la captarea si folosirea acestui gaz in scopul obtinerii de energie ?

    Imi cer scuze daca termenii de specialitate folositi de mine sunt eronati dar intelegeti dumneavoastra ce vreau sa spun.

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: