PENTRU CORECTITUDINE

Citesc in presa de astazi “relatarea exclusivista” a unui asa-zis “INCIDENT” petrecut la Sighet, cu ocazia vizitei mele.

M-am obisnuit de mult cu arsenalul celor ce vor, cu orice pret, sa ma denigreze: “interpretarile calomnioase”, “trunchieri” si “dezinformari”- nu mai sunt o noutate. Dar, din respect pentru maramureseni, voi publica stirea corecta, aparuta astazi (12.06.08) in cotidianul local “Informatia zilei”:

Eveniment
Ion Iliescu a mers la Sighet să o susţină pe Eugenia Godja în turul II al alegerilor locale
* Azi, preşedintele de onoare al PSD vizitează localităţile de pe Văile Izei şi Vişeului
Vizita electorală de sprijinire a candidaţilor PSD în turul doi al campaniei electorale a preşedintelui de onoare al PSD, Ion Iliescu, a debutat ieri, în faţa Primăriei Sighetu Marmaţiei. Anunţată din timp pe toate căile mass-media, populaţia municipiului s-a îmbulzit cu mic cu mare, la “orele 12:30 fix”, fiind prezente peste 1.000 de persoane (după estimările jandarmilor). Discursurile au fost înflăcărate, în care temele generale ale campaniei electorale cu accent pe alianţele încheiate după primul tur de scrutin s-au împletit cu remarci subtile la adresa contracandidatului la Primăria Sighet.
A urmat apoi discursul primarului Eugenia Godja şi o rafală de ploaie torenţială care a durat mai bine de 15 minute. Asta nu i-a împiedicat pe sigheteni să iasă din locurile unde s-au adăpostit şi să asculte discursul lui Ion Iliescu. Printre altele, acesta a spus că investitorii, mai ales cei străini, nu au venit în ţară datorită permanentelor neînţelegeri dintre cele două palate din Capitală. Sighetul, în opinia lui, are nevoie de celebrul pod istoric peste Tisa, dar România are nevoie urgentă în această zonă de o cale de comunicare trainică, un pod rutier modern, care să contribuie la creşterea schimburilor comerciale dintre Uniunea Europeană şi Ucraina.
A urmat un scurt program artistic de muzică şi dansuri populare maramureşene. Apoi, suita de oficialităţi PSD judeţene, cărora li s-au alăturat PNL-iştii locali, s-a deplasat pe jos la piaţa Bazar, unde Ion Iliescu s-a întâlnit cu alegătorii. În partea a doua a programului, preşedintele de onoare al PSD a susţinut o emisiune în direct cu ascultătorii la postul teritorial Radio Sighet, după care a urmat vizitarea mult controversatului Pod Istoric de peste Tisa.

Un pedelist înfocat a vrut să sară la gâtul lui Iliescu

Vizita lui Ion Iliescu, preşedinte de onoare al PSD în municipiu Sighetu Marmaţiei, nu a fost lipsită de incidente. La intrarea în Bazarul din zona fostului combinat de prelucrare a lemnului, liderul social-democrat s-a oprit câteva momente să stea de vorbă cu un grup de vârstnici. După ce a făcut câţiva paşi în direcţia bazarului, de după o tarabă, un bărbat îmbrăcat într-un tricou portocaliu şi cu o şepcuţă inscripţionată “PDL” a început să strige la fostul preşedinte: “Ce, mă, teroristule, ai venit după voturi în Sighet? Nu ţi-e ruşine, după ce ai distrus ţara?”. Individul s-a apropiat ameninţător de Ion Iliescu, dar jandarmii au intervenit prompt şi l-au evacuat pe tulburent. Senatorul Iliescu nu a părut a fi prea afectat de incident, continuând să stea de vorbă cu cetăţenii şi să se intereseze de situaţia din municipiu.
Ziua s-a încheiat cu o conferinţă de presă. Astăzi, programul de lucru al lui Ion Iliescu cuprinde vizite în localităţile Bârsana, Strâmtura, Rozavlea, Şieu, Borşa, Vişeu de Jos, Petrova, Rona de Sus, Bocicoiu Mare, după care mâine, 13 iunie, se va deplasa spre Cluj-Napoca.

I.J. Popescu, G. Ciasca
Advertisements

28 Responses to “PENTRU CORECTITUDINE”

  1. Mihnea Stoica Says:

    Domnule Presedinte,

    Sunteti in Cluj-Napoca maine?
    V-as fi extrem de recunoscator daca ne-ati anunta cand si unde va putem intalni clujenii care va apreciem atat de mult…
    Va multumesc.

  2. Victor Says:

    Domnule Presedinte,

    Nu sunt specialist dar se pare ca ideea unui pod de lemn pe asemenea distanta nu a fost o idee chiar buna. Poate nici noi nu avem specialisti in astfel de constructii inspirate dupa modelul american in Vietnam dar una peste alta podul asta parca este blestemat.

    Imi amintesc ca desi podul era finalizat de o buna perioada de timp, foarte mult a durat pana s-au realizat cele doua puncte de frontiera. Podul a fost inaugurat de mai multe ori ca sa zic asa. Stiu ca in 2002 ati pasit pe pod impreuna cu Elie Wiesel, nascut chiar in Sighet, si mai stiu ca Guvernul Nastase a alocat fonduri pentru realizarea cladirilor necesare punctului de frontiera cu toate astea s-a mai produs o inaugurare de catre Traian Basescu si Iuscenko.

    Peste toate controversele despre cum s-au folosit banii alocati pentru studiul de fezabilitate, apoi pentru construirea efectiva a podului si in final a cladirilor necesare punctului de frontiera, inca odata, eu cred ca ideea unui pod de lemn a fost o greseala. Nu imi explic cum proiectantul a garantat podul 100 de ani si la cativa ani dupa realizare, acesta intra in reparatii capitale structura de rezistenta fiind serios afectata. Probabil si banii au fost putini dar raman la ideea ca un pod de lemn nu este o solutie data fiind distanta dintre cele doua maluri care leaga Sighet de Slatina si probabil lipsa experinetei in utilizarea lemnului pentru astfel de scopuri. Ne-am carpit cu un pod de lemn care se dovedeste inutilizabil.

    Acum alti bani alta distractie…

    Aveti grija la Cluj ca spre deosebire de individul de la Sighet care purta la vedere insemnele PDL, Dancu nu se imbraca in culoarea care il reprezinta.

  3. Maria Barbu Says:

    Domnule Presedinte,

    sunt din ce in ce mai convinsa ca aceste “incidente”, acum izolate, se vor inmulti catastrofal in perioada care urmeaza, pt ca in campania prezidentiala din 2009 Traian basescu sa poata declansa un adevarat razboi civil, sfasiind acest popor, numai si numai pentru a ramane la putere si pentru a evita sa fie judecat si trimis acolo unde trebuie sa ajunga dupa nenumaratele fapte imorale, ilegale si penale pe care le-a comis!

  4. stef36 Says:

    Domnule Presedinte Iliescu!

    Nu sunt mirata de atacurile din presa la adresa Dvs., ele au un singur nume ,, dorinta d-lui Basescu de a va umili, uita ca sunteti iubit si apreciat de oamenii acestei tari! Nu reuseste ca prin manevre mirsave sa va faca
    sa va simtiti umilit ! Nu cred ca Dvs., va lasati coplesit de aceste atacuri murdare! Un om platit sa va jigneasca, nu reprezinta nimic, cei multi , va iubim, va stimam vom fi mereu alaturi de Dvs.,
    Acest Presedinte Basescu, foloseste orice mijloc de a face discordie, de a
    dezbina oamenii pentru binele sau propriu!
    Va dorim sa aveti sanatate, sa nu va invinga aceste atacuri mizere la adresa Dvs. Sunteti un om demn, respectat si iubit! Probabil ca acest lucru nu va poate ierta marele Basescu! Cred ca acest om ar trebui izolat, sa fie
    singur prin salile palatului sau, asa se lauda mereu!
    Noi cei multi, va cunoastem comportamentul si realizarile in folosul nostru Va vom respecta mereu!, stefi

  5. agnosticus Says:

    Cetăţeanul Băşescu (scuzaţi, mai greşesc sedila) mai are 1 an de stat cocoţat în fotoliul pe care-l umple cu… numele lui. Parcă nici Constantinescu nu a fost atât de toxic.

  6. petrisorsocol Says:

    Domnule Ion Iliescu, ganditi-va ca mai mult de 50 % din toti ziaristi nu stiu care sunt cele 5 intrebari la care trebuie sa raspunda o stire, asa ca ce-ar fi sa nu-i bagam in seama.

  7. petrisorsocol Says:

    Domnule Ion Iliescu, ganditi-va ca mai mult de 50% din ziaristi nu stiu la cate intrebari trebuie sa raspunda o stire , asa ca haideti sa-i ignoram. Credeti ca ca va denigreaza? In niciun caz.

  8. Victor Says:

    Individul care i s-a adresat Presdintelui Iliescu la Sighet este un PDL-ist. Cu siguranta construit dupa chipul si asemanarea lui Basescu, dar nu era Basescu!!! Nu inteleg de ce discutam ca si cum insusi Basescu a fost cel in cauza. Sa incercam sa nu devenim penibili.

  9. agnosticus Says:

    Băşescu e icoana, e sfântul, îndrumătorul şi mentorul. Penibil e el, nu noi.

  10. anca Says:

    Doamna Godja este o femeie super, energica, muncitoare si care are o forta interioara de invidiat, pe care stie sa o canalizeze in discursuri uimitoare.
    Am ascultat-o de cateva ori vorbind, la diferite intalniri, dar si la radio, intr-un interviu si a reusit sa imi redestepte un optimism in care nu mai credeam nici eu. Pune atat suflet in ceea ce face si in ce spune incat cred ca, daca ar vrea si si-ar pune mintea, ar muta si muntii din loc. Dar inteligenta, domnia sa stie ca muntii stau bine unde stau si mai bine construim poduri intre ei si intre noi insine.

    (Restul: atacuri, marsavii, strigaturi….e vanare de vant! ai lor, ca brazii, cu …de-ale lor… hai sa-i ignoram. Or sa moara de plictiseala!)

  11. luciancomunistu Says:

    Proces pentru crimele comunismului?
    12 iunie 2008
    Preşedintele IICCR, Marius Oprea, consilier al premierului Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, miercuri, că face lobby în Parlamentul European pentru declararea crimelor regimului comunist drept crime împotriva omenirii, respectiv declararea imprescriptibilităţii juridice a acestora.

    “Facem lobby pe lângă parlamentarii europeni, în special pe lângă cei de dreapta, pentru ca Parlamentul European să adopte o rezoluţie cu caracter de recomandare, astfel încât să fie modificate codurile penale din statele europene prin introducerea declarării crimelor regimului comunist crime împotriva omenirii, respectiv declararea imprescriptibilităţii juridice a acestora”, a spus preşedintele Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului.

    Oprea a făcut această declaraţie la o dezbatere organizată de Asociaţia 21 Decembrie 1989, Grupul pentru Dialog Social şi Alianta Civică.

    Asta da stire, domnule fost presedinte !

  12. emigrantul Says:

    Alegeri Prezidentiale 2009

    Sa revenim cu picioarele pe pamint. Traian Basescu nu poate fi invins la urmatoarele alegeri prezidentiale, dupa cum o arata sondajul atasat. Faptul ca sunt unii care posteaza pe forumuri nenumarate mesaje anti-Basescu nu reprezinta nimic. Aparent, citind siturile de internet s-ar parea ca majoritatea userilor sunt impotriva actualului sef de stat si acesta va pierde aproape sigur viitoarele alegeri. Sondajele dezvaluie totusi un tablou radical diferit. Nu va faceti iluzii, Traian Basescu va continua sa conduca tara inca cinci ani din 2009.

    ================================================
    Pe cine veti vota la urmatoarele alegeri prezidentiale?

    Pe nici unul din cei de mai jos – 30.57 %
    Adrian Nastase – 22.49 %
    Mircea Geoana – 0.87 %
    Gigi Becali – 1.09 %
    Miron Cozma – 0.87 %
    *Traian Basescu – 37.55 %
    Corneliu Vadim Tudor – 6.55 %

    Numar voturi: 458
    SURSA: http://sondaje.php0h.com/prezidentiale.php
    ================================================

  13. luciancomunistu Says:

    Victima aproape intotdeauna iarta calaul.
    Este explicatia invitatiei primite de la regele Mihai catre Iliescu Ion.

  14. emigrantul Says:

    39% DIN ROMANII CARE NAVIGHEAZA PE INTERNET NU AR REGRETA PREA MULT REGIMUL ACTUAL DACA COMUNISMUL AR REVENI LA PUTERE!

    Unii vor zice despre cei care au votat “Putin” si “Deloc” ca sunt oameni virstnici, fosti nomenclaturisti, nostalgici comunisti, etc. Sondajul referitor la virsta arata ca lucrurile nu stau deloc asa iar din consultarea suplimentara a celui axat pe orientarea politica se poate concluziona ca singurii care ar regreta cu adevarat capitalismul actual din Romania sunt persoanele de dreapta, extrema dreapta si citiva apolitici.

    ================================================
    Cit de mult ati regreta regimul actual din Romania daca comunismul ar reveni la putere?

    Foarte mult – 44.38 %
    Mult – 10.39 %
    Putin – 13.20 %
    Deloc – 25.84 %
    Alte raspunsuri – 6.18 %

    Numar voturi: 356
    SURSA: http://www.sondaje.php0h.com/orientarepolitica.php
    ================================================
    Ce virsta aveti?

    Sub 15 ani – 0.00 %
    15 – 19 ani – 9.09 %
    20 – 24 ani – 20.45 %
    25 – 29 ani – 29.55 %
    30 – 34 ani – 13.64 %
    35 – 39 ani – 6.82 %
    40 – 44 ani – 2.27 %
    45 – 49 ani – 4.55 %
    50 – 54 ani – 6.82 %
    55 – 59 ani – 2.27 %
    60 – 64 ani – 2.27 %
    Peste 65 ani – 0.00 %

    SURSA: http://www.sondaje.php0h.com/virsta.php
    ================================================
    Ce orientare politica aveti?

    De Extrema Dreapta – 5.15 %
    De Dreapta – 46.78 %
    Social Democrata – 20.60 %
    Socialista – 4.72 %
    Comunista – 4.29 %
    Sunt Apolitic – 14.59 %
    Alte raspunsuri – 3.86 %

    SURSA: http://www.sondaje.php0h.com/orientarepolitica.php
    ================================================

  15. Victor Says:

    Duminica este sau ar trebui sa fie o zi importanta in viata bucurestenilor. Nu stiu daca votandu-l pe Sorin Oprescu o sa avem o viata mai buna dar cel putin avem o speranta.

    Votandu-l pe Blaga cu siguranta se vor continua “proiectele” demarate de actualul presedinte si de tipul cu bordurile. Votand Blaga vom avea inca 4 ani in Bucuresti similari cu ultimii 4 si cu cei 4 de dinainte si in general cu ultimii 18 ani cand la conducerea Primariei a fost numai dreapta politica. Daca asta se doreste inseamna ca bucurestenii sunt inconstienti si isi merita soarta.

    Daca mergem pe logica legaturilor de tipul Oprescu=Iliescu si Blaga=Basescu inseamna ca ne gandim la Oprescu ca la un om precum Ion Iliescu care in viata sa nu a profitat de pozitiile pe care le-a detinut pentru avantaje materiale. Si inseamna ca ne gandim la Blaga, un fost vames, ca la un posibil infractor capabil sa faca manareli de tipul Flota. Asadar, atentie cu cine votati. Chiar daca ati crezut in povestea cu mineriadele, problema acum nu este a mineriadelor. Problema reala este ca trebuie sa stopam furtul din banul public si trebuie sa stopam dezinteresul fata de cetatean.

    Cei care nu voteaza intr-o vreme in care Bucurestii sunt intr-o situatie dramatica din toate punctele de vedere dovedesc iresponsabilitate. Nu este vorba despre altceva decat de mesajul periculos pe care il transmitem politicienilor daca nu votam si anume : nu conteaza, faceti ce vreti, pe noi nu ne intereseaza oricum. Astfel, acestia, politicienii, se vor obisnui sa nu se mai gandeasca la noi decat ca la un factor neglijabil. Ei nu vor mai face decat sa isi urmareasca interesele, interese care nu vor mai avea nici o legatura cu comunitatea.

    Nepasarea la vot merge mana in mana cu nepasarea fata de viitoarele decizii ale Consiliului General care ar trebui sa reprezinte interesele noastre si nu pe cele personale sau ale diverselor grupuri de influenta. Dar de ce sa isi mai doreasca consilierii sa ne reprezinte interesele daca oricum noi suntem multumiti de ei? Bucurestenii au votat un Consiliu dominat de PD in ultimii 4 ani. Si? A fost bine? Acum iarasi PD-ul detine cele mai multe mandate. Macar Primarul trebuie sa fie un om care la o adica sa nu permita ca afacerile tip “bordura” sa mearga ca unse pentru baietii care se dau in masini de lux pe Dorobanti.

    Daca iarasi mergem pe logica luati si functia de Primar, luati si Consiliul, nimic nu se va schimba. Nepasarea la vot inseamna practic un gir dat celor care ne-au administrat Bucurestii pana acum. Inseamna ca suntem multumiti de modul cum s-a realizat administrarea Bucurestilor. Inseamna o sansa mai mica pentru copiii nostri de a beneficia de un oras modern, un oras civilizat.

    Orasul trebuie tratat. Si pentru asta avem nevoie de un Doctor.

  16. indignatul Says:

    Domnule Iliescu,
    Sunt un cetatean al Resitei, consternat de ceea ce se intampla aici.
    De o luna de zile, cei din PSD parca au inebunit. In Organizatia Municipala PSD exista niste “elemente” diabolice pe nume Chisalita I, Nicula T, Crina,etc., care si-au batut joc de aceasta organizatie si care “fac jocurile” dupa bunul lor plac. Din cauza lor au plecat oameni de mare caracter din acest partid si este mare pacat ca s-a permis sa se ajunga aici.
    Culmea tupeului a fost cand intr-o conferinta de presa s-a facut public faptul ca PSD a batut palma cu PD-L pt a sustine candidatul PD-L-ului la Primarie in defavoarea unui candidat independent, plecat de 2 sau 3 ani din PSD datorita acestor parsonaje. Este revoltator ca nici d-nul Mocioalca, presedintele Organizatiei judetene nu s-a opus, fapt ce a scandalizat membrii de bunacredinta din acest partid. Oare d-nul Geoana are cunostinta despre toate acestea ? Mi-ar placea sa cred ca nu.
    Va rog in numele meu si al mai multor membrii PSD, faceti ceva pt a salva
    ce mai poate fi salvat din aceste 2 organizatii. Daca nu va cer prea mult, as vrea sa aflu care este opinia dumneavoastra si totodata va cer scuze pt faptul ca de aceasta data am scris sub anonimat.
    Cu respect si multa apreciere

  17. dtucra Says:

    Exista o vizita organizata la Cluj-Napoca sau doar o trecere aeroportuara? De la sediul judetean nu au putut confirma nimic. Ceea ce nu e semnificativ :)

  18. reformacj Says:

    Domnule presedinte poate ca ar fi bine o intalnire cu simpatizantii chiar si la aeroport, asat deoarece sunt destui care ar dori sa va intalneasca chiar si din psd cluj. Ar fi utila o intalnire constructiva chiar, in contextul confirmarii social democratiei aici la cluj, spre nemultumirea altora, de la cluj.Sper ca si dl Opaschi sa intelega acest lucru si sa ne acordati aceasta gura de oxigen necesara reconstructiei psd cluj si trecerea la o politica social democrata veritabila si nu la o proasta mimare a iei cum au facut acest grup de la cluj si acest pseudo strateg Dancu.

  19. Gabriela Savitsky Says:

    indignatule,

    hei, mai există oameni vii în PSD Reşiţa? Credeam că au murit cu toţii sau s-au bejenit. Nu e nici o mirare că organizaţia s-a aliat pe faţă cu Pd-ul. Ea ESTE condusă de la alegerea lui Mocioalcă de către PD. Cei cărora le faci onoare de a-i nominaliza pe acest blog (te asigur că nu merită) sunt nişte executanţi. Dacă stăm să ne gândim bine, e prima dată când toate forţele din Caraş s-au unit sub un singur sceptru. Dacă direcţia de dezvoltare e cea bună, e extraordinar. Tare mă tem că se va continua însă cu tăiatul tuturor pădurilor (din elicopter se văd decupaje în toate pădurile, doar la marginea drumurilor mai sunt copaci) cu vânzarea pe nimic a ce-a mai rămas. Dacă preşedintele PD n-ar fi înconjurat de atâtea spinări încovoiate, ar vedea şi feţele care rânjesc. În fine, fiecare îşi alege colaboratorii după cum îi e firea. Cui îi place să fie lins, îşi caută lingăi.
    Stepanescu are deasupra capului umbrela lui Talpeş, chiar dacă a provenit din PSD. Alţii umblă fără umbrele… E un băiat dinamic şi întreprinzător, e adevărat; depinde cine va ţine frâiele, zăbala e instalată demult.
    Când mă uit la entuziasmul meu de mai demult în ce priveşte politica şi dorinţa de a face pentru oameni Binele, uneori cu forţa, mă apucă râsul.
    În Caraş-Severin nu mai există PSD.
    Declicul s-a petrecut în 2003.
    Încet dar sigur, PD-ul a avut inteligenţa şi a găsit trădătorii şi muhaielele care să macine organizaţia.
    Ca să poţi construi ceva durabil trebuie să dărâmi până la temelie. Organizaţia trebuie dizolvată şi refăcută. Cei care sunt ai PD-ului să se ducă la PD. În primul rând creaturile de care ai făcut vorbire. Aş avea o satisfacţie sadică să văd cum vor fi traţi acolo. Trădătorii de trădare vor pieri.

  20. SorinPLATON Says:

    Vis-a-vis de noul acces de autoritarism a presedintelui Basescu (lista de “ziaristi neaveniti” publicata in Cotidianul) un mic comentariu… http://sorinplaton.wordpress.com/2008/06/13/spre-autocratie-in-romania/

  21. alimdul Says:

    Pentru ca vorbim de “corectitudine”…
    Oare dv. “mult stimate si iubite” presedinte de onoare al PSD stiti despre josnicia unor membri locali ai partidului care in schimbul participarii la vot au promis tinerilor bilete la Costinesti, sponsorizate de “verticalul” partid ?
    Rusine! Dupa o alta promisiune neonorata credeti ca acei tineri pe care i-ati pacalit acum vor mai crede in minciunile care se coc pana la toamna ? Nu mai pica para malaiata in gura la natafleata, nici o grija ! Si stiti de ce ? Pentru ca avem dintii inclestati !

  22. sfinx667 Says:

    @Gabi Savitsky, mare adevar, in Caras-Severin nu exista PSD, doar niste neica nimeni, oameni de afaceri, prieteni, tradatori, farisei, fatarnici…. care si-au oferit serviciile in slujba altora, care sunt mai portocalii decat portocalii….trist dar adevarat, si trebuie spus lucrurilor pe nume…aceasta organizatie trebuie recladita si adevaratii pesedisti , sa-si gaseasca locul neintinat…
    Am atras atentia si domnului Adrian Nastase, am subliniat ca exista o multime de oameni care ar sprijini, si-ar aduce contributia, dar cum sa te inscrii intr-un partid care in Caras-Severin nu exista… cum sa taci si sa nu iei atitudine cand stii ca au fost ani in care PSD Caras-Severin era o forta, ca oamenii sub conducerea carora PSD era foarte activ exista si au fost inlaturati cu stirea si obladuirea Bucurestiului, fara explicatii, fara noima… poate se trezeste cineva in al 13 ceas si se va adopta o abordare serioasa, e oare normal ca organizatia PSD Caras_severin sa fie un satelit al PDL ?
    Oamenii de mare caracter care au fost inlaturati din PSD sunt aici, cine nu-i doreste sa spuna, si sincer, tare as dori sa aud un raspuns si de la domnul Geoana si de la domnul Nastase.
    Bine zici Gabi ” tradatorii de tradare vor pieri ” ! Nu va ingadui Dumnezeu la nesfarsit nemernicia….
    @Indignatul, ce sa se mai salveze din acele asa zis organizatii, poate oameni ca dumneavoastra, cei din conducere sa mearga unde le e locul, vorba Gabrielei, in PDL. Cu toata sinceritatea, noi resitenii in mare majoritate nu vom vota duminica, pentru ca nu avem pe cine, si e mare pacat ca s-a ajuns aici iar vina o gasim inclusiv in ograda Bucurestiului care, din nu stiu care motiv tace si tace….
    Am mai spus, ma repet, mi-e dor de un Antonie Iorgovan, mi-e dor de un Enache Barbu, mi-e dor de anii cand PSD exista…
    Inca se poate face ceva, intrebarea mea e daca se doreste, sa speram ca Bucurestiul ne aude , iar daca nu se aude, atunci e o mare dilema, ma feresesc sa zic problema grava, vorba inteleapta, ” speranta moare ultima …” .
    respecte,
    Sibilla

  23. petrisorsocol Says:

    Oameni buni, maine, dumninica este o zi foarte, foarte importanta, poate una dintre cele mai importante zile de dupa 1989. Asa ca trebuie sa fim atenti. Oprescu primar

  24. danieltoma84 Says:

    Inainte de toate eu spun sa votati aceasta fotografie cu zece stelute, merita si in plus e mult mai placut decat alt gen de voturi :). Multumesc mult! http://vinul.ro/concurs/2008/05/toma-daniel/

  25. Mineriada de fier vs. Mineriada de catifea « cezarpesclevei’s Weblog Says:

    […] ora asta? Mai precis, ce a făcut zilele acestea? Vă daţi seama unde bat, nu? Evident! Regizorul Ion Iliescu nu doarme. Foloseşte fel de fel de strategii pentru a atenua efectul amintirii „Mineriadei de […]

  26. Cezar Pesclevei Says:

    Dle Iliescu, cum rămâne cu Mineriada? Dar cu asta de Catifea cum a fost denumită de cei de la Pro Tv?

  27. Incearcare de fraudare a alegerilor la nivelul sectorului 3 Says:

    […] atentia: corina cretu, anca alexandrescu, cristina postolache, ion iliescu, adrian nastase, victor ciutacu, cristi sutu, sorin platon, moshe mordechai, adrian boioglu, ludovic […]

  28. SorinPLATON Says:

    Greul pentru dr.Oprescu abia acum incepe pentru ca orizontul de asteptare si gradul de frustrare al bucurestenilor sunt uriase. Trebuie sa ne oferim cu totii (societatea civila de stanga…virtualizata) sprijinul si competenta daca dansul ne-o va cere, ca avem o posibilitate reala de penetrare a sistemului politic inchis, obtuz si corupt prin strategia”calului troian”, ca mai apoi sa-l manevram (sistemul politic) in directia curateniei generale si modernizarii.
    Nu spun vorbe mari si avizatii isi dau seama ce trend starter-setter reprezinta “brandul Oprescu”, daca se va dori pana in final acest lucru…

    Avem de lucru doamnelor si domnilor!…

    1=

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: