PETRU POPESCU

 

 

Am avut, recent, un dialog, deosebit de placut, cu scriitorul Petru Popescu, care s-a stabilit de mai multi ani ( anii ’70) in SUA (California)  si care se afla in tara (impreuna cu sotia, scenarista şi jurnalista Iris Friedman si fiica sa de 19 ani, care studiază în prezent la Roma) pentru cateva zile.

 

 

 

(Foto Jurnalul National)

 

Ma cunosc cu Petru Popescu din anul 1968. Au trecut, deci, de atunci – 40 de ani. Era, la acea vreme, membru in biroul organizatiei de tineret (UTC), de pe langa Uniunea Scriitorilor alaturi de alti tineri scriitori, deveniti nume cunoscute – Adrian Paunescu, Aurel Dragos Munteanu, Mihai Ungheanu si Sanziana Pop.

 

Tinerii din organizatia lor erau nemultumiti ca nu aveau acces la revistele literare si in presa, in general, ca reuseau, cu greu,  sa-si publice lucrarile, ca Uniunea Scriitorilor nu ii sprijinea   in demersurile lor.

 

Eu devenisem, de putin timp, ministru pentru problemele tineretului si prim-secretar al UTC. Mi s-au adresat, solicitand sa ii sprijin. I-am ascultat si am convenit sa particip la o adunare generala a organizatiei lor. La adunare au participat peste 100 de  persoane, inclusiv conducerea Uniunii Scriitorilor, in frunte cu Zaharia Stancu, ca si Eugen Jebeleanu, Marin Preda, Nicolae Breban si multi altii. Pe baza unui referat prezentat de Adrian Paunescu, discutia la care au luat parte aproape toti cei prezenti, s-a prelungit de la ora 16,00 dupaamiaza, pana dupa miezul noptii. Au vorbit, pe langa cei mentionati mai sus –  Alexandru Ivasiuc, Leonid Dimov, C.Ivanceanu, Dumitru Tepeneag ( asa-zisul grup al „oniricilor”),  Ion Alexandru,  Ana Blandiana si multi altii.

 

A fost ca o rabufnire a nemultumirilor acumulate. Eu i-am ascultat cu rabdare pe toti si in concluzie am subliniat cateva lucruri, inclusiv promisiunea ca, in limita atributiunilor mele, impreuna cu conducerea Uniunii Scriitorilor sa incerc sa-i ajut. Ne-am despartit prieteni.

 

In perioada urmatoare au primit cu satisfactie adoptarea unor masuri care mergeau in intampinarea doleantelor lor : schimbarea conducerilor si colegiilor redactionale de la revista „Luceafarul” si „Romania Literara”, cu cuprinderea unora dintre ei , masuri de deschidere din partea unor edituri si redactii de ziare. La festivalul de la Sofia din august 1968 am inclus in delegatie cativa dintre reprezentantii tinerilor scriitori  (printre care poetii Adrian Paunescu si Gheorghe Pitut).

 

Ne-am reamintit cu placere, dupa 40 de ani, impreuna cu Petru Popescu, acest episod trait impreuna .

 

El s-a afirmat de tanar ca un prozator de talent. Romanul sau  „Prins  – inspirat dintr-o drama personala – moartea de cancer, la o varsta frageda, a fratelui sau geaman – a avut un ecou imediat, ca si  romanul care l-a consacrat  Dulce ca mierea e glonţul patriei”.

 

Ne-am mai intalnit dupa 1989,  de cateva ori –  atat la Bucuresti, cat si la Washington.  Mi-a daruit romanele sale – „Amazon Beaming” – inspirat dintr-o calatorie efectuata in jungla Amazoniana, care i-a prilejuit si un scenariu de film, ca si  The Return (Reintoarcerea) – tradus si in limba romana.

Acum intentioneaza sa scrie un roman inspirat din tineretea sa si anii petrecuti in tara inainte de a pleca in SUA.

5 Responses to “PETRU POPESCU”

  1. Maria Barbu Says:

    @Domnule Presedinte,

    m-a emotionat extraordinar acest articol pentru ca, printre cei pe care ii mentionati ca fiind tinerii scriitori ai acelui moment, se afla si un om care a reprezentat pentru mine un om extrem de important, un maestru, de la care am deprins, desi eram o pustoaica, pasiunea pentru sfera politica si pentru paradoxurile jocurilor politice la scara globala. Stiti la cine ma refer, pentru ca este omul prin intermediul caruia am ajuns sa va gasesc si care mi-a dezvaluit modelul dv de lider politic: este vorba despre scriitorul Aurel-Dragos Munteanu! O personalitate interesanta, o minte stralucitoare.
    Cat despre Petru Popescu, nimeni nu ma va face sa uit acel extrem de inspirat si incitant titlu de roman “Dulce ca mierea e glontul patriei”!
    Ma simt cumva infiorata de o emotie deosebita pt ca imi dau seama cum s-a facut acest transfer de generatie, prin miracolul cuvantului scris, si, daca va aduceti aminte de una dintre discutiile noastre despre cuvintele mari, de puterea miraculoasa pe care o contin cuvintele, care nu doar par ci chiar continua sa aiba ceva din gratia logosului Divin!

  2. Maria Barbu Says:

    @Domnule Presedinte,

    cred ca se intampla lucruri nedemne, monstruoase si insuportabile in politica romaneasca a acestui moment si ma tem ca daca nu vom actiona cu toata determinarea pentru a stopa aceste derapaje…. mai tarziu va fi prea tarziu!
    http://mariabarbu.wordpress.com/2008/05/27/este-presedintele-basescu-un-zeu/

  3. sfinx667 Says:

    Domnule Presedinte Ion Iliescu,
    O mana calda intinsa la timp, un zambet, o sansa oferita, e o binecuvantare intotdeauna, iata, dumneavoastra personal, aveti o mare bucurie si satisfactie, multumire sufleteasca si recunostinta, dupa 40 de ani…:)
    Lucruri cu adevarat de nepretuit in viata, muguri de Lumina, sunteti unul din putinii oameni care, ati oferit sansa unuor zboruri, ati picurat omenie, bunatate, un strop de sansa pe aripile ce se doreau innaltate….va felicit din toata inima!
    Romanii nostrii sunt cunoscuti in lume, si ma bucur enorm de mult, prin scrieri alese, arta, stiinta…atat de multe altele…e o gura de aer benefic, dupa atat de multe mizerii scoase in evidenta in ultimul timp…
    Recunostinta si pretuire sincera domnule Ion Iliescu si, succes tuturor romanilor nostri de isprava, oriunde s-ar afla !
    stima si deosebita consideratie,
    Sibilla

  4. Mihnea Georgescu nu răspunde la comandă politică « Mihnea Georgescu Says:

    […] 2. Sunt un discipol al lui Ion ILIESCU. […]

  5. Victor Says:

    Domnule Presedinte,

    Exact despre asta este vorba. Despre modul in care dumneavoastra spre deosebire de altii care beau, mancau, fumau la Anvers, ati luptat pentru pricipii in perioada comunista. Inteleg ca trebuie sa certifice romani plecati in Statele Unite aceste lucruri, pentru ca astia de acasa nu stiu decat sa va denigreze. Va spun comunist de parca ei sau parintii lor au fost capitalisti. Numai cine nu era primit in PCR nu era membru de partid. Daca ar fi fost dupa mintea celor care traiau acele vremuri cred ca am fi devenit o tara numai cu membrii PCR. Iar acum au tupeul ordinar de a va acuza.

    Apoi se leaga de faptul ca ati facut parte din conducere pentru o scurta perioada de timp. Dar iata ce ati facut atunci cand ati fost la conducere : ati luptat pentru principii. Ati fost OM. Nu o spun eu, o spune Petru Popescu. Cand principiile dumneavoastra si lupta pentru apararea lor a devenit o amenintare pentru Ceausescu v-a marginalizat pana cand v-a scos definitiv din viata politica.

    Dar dumneavoastra sunteti etichetat malitios “comunist” in timp ce un Basescu beneficiar si numai beneficiar al sistemului ca si multi altii sunt vajnici luptatori impotriva comunismului. In ce tara traim Domnule Presedinte???

    Inainte de ’89 am trait intr-o tara de lasi, de delatori. Iar lucrurile nu s-au schimbat prea mult. Astia sunt cei care va acuza astazi sau parintii lor. Aproape toti “binganeau” la Securitate sau la partid. Acum toti sunt curajosi pentru ca datorita catorva care au fost cu adevarat curajosi si au ales sa-si dea viata pentru libertate si datorita dumneavoastra care ati asigurat tranzitia spre democratie au posibilitatea sa fie nesimtiti. Au si ei posibilitatea sa mimeze curajul si interesul pentru tara…

    Le-ati stat ca un ghimpe in coasta si asa le stati si acum. Au aruncat cu vorbe proaste asa cum arunca si acum. Nu va pot ierta pentru ca le-ati stat in cale si nu si-au putut face jocurile meschine. Ati asigurat toate premizele unei democratii autentice. Pluripartitism, Parlament, Presa libera, Constitutie. Cand poporul a zis ca il vrea pe Constantinescu presedinte v-ati dat la o parte. Cand Constitutia a zis ca nu puteti avea decat doua mandate de Presedinte v-ati dat la o parte. Cand ipochimenii tradatori si lasi din pesede au zis ca le stati in calea fericirii v-ati dat la o parte.

    Cine a vegheat la respectarea Constitutiei asa cum Basescu nu o face acum? A existat o alternanta la putere? A existat. Numai dumneavoastra sunteti acuzat pentru ce nu merge bine in tara asta. De guvernarea CDR-ista s-a uitat. Aia de ne-au dus in pragul falimentului nu ii mai judecam. Ca dovada i-am mai ales odata. Nici acum nu sunt judecati. Lumea este probabil multumita ca Romania a devenit contributor la bugetul UE fara sa ia un euro pentru dezvoltare. Sa vedem cat o sa mai tina si economia asta ale carei baze le-a pus Guvernul Nastase ca la cum trag astia de ea si la contextul international eu prevad ani grei pentru veselii romani care se simt bine ca Basescu isi vede de problemele sale cu “ala mic cu capul mare”.

    Asa cum arunca acum Basescu cu vorbele proaste exact asa au aruncat si atunci in ’90 unii adversari ai dumneavoastra. Slugoii din presa careia dumneavoastra i-ati asigurat libertate, au preluat atunci ce au spus adversarii politici si astazi situatia se repeta. Ce au spus si ce spun? Prostii. Va acuza pentru actele minerilor fara sa tina cont de premizele venirii lor, fara sa tina cont ca dumneavoastra nu ati facut decat sa faceti un apel la cetatenii care vor SA-SI apere proaspetele cuceriri ale democratiei. Ca de ce le-ati multumit. Pai cum naiba mai scapati de ei de aici din Bucuresti ca aia erau o masa de manevra extrem de periculoasa ca dovada ca la scurt timp s-au intors impotriva dumneavoastra atacand Cotroceniul. Ce trebuia sa le spuneti? Haide ma gata, carati-va ca si asa ati facut numai prostii pe aici!??? Trebuia diplomatie si foarte multa grija.

    Asadar ce au astia Domnule Presedinte de va tot acuza???

    Ma rog, am sa inchei. M-am ambalat putin. :)

Leave a reply to sfinx667 Cancel reply