VALENTIN GHEORGHIU – 80

Maestrul Valentin Gheorghiu, probabil cel mai mare pianist in viata al Romaniei, a implinit recent 80 de ani.

Muzician de elita, pianist si compozitor,Valentin Gheorghiu, s-a născut la Galaţi, în 21 martie 1928 si a început să cânte de la vârsta de cinci ani. La 15 ani a debutat la Ateneul Român, sub bagheta marelui dirijor George Georgescu.

Este demn de mentionat faptul ca la primul Festival şi Concurs Internaţional „George Enescu”, Valentin Gheorghiu a fost distins, împreună cu fratele său, violonistul Ştefan Gheorghiu, cu premiul I pentru interpretarea Sonatei nr. 3 în la minor, „în caracter popular românesc” de George Enescu, versiune rămasă neegalată până astăzi.

Impresionant sa cariera solistică si-a capatat afirmarea pe scene prestigioase ale lumii, în compania unor mari dirijori: Rafael Kubelik, Kurt Masur, Antal Dorati, Eric Leisdorf, Simon Rattle, John Pritchard, Georges Prêtre, Kiril Kondrashin, Ferdinand Leitner, Lawrence Foster, Seiji Ozawa, Constantin Silvestri, Sergiu Comissiona.

Cu prilejul aniversarii, artistul a sustinut cateva concerte la Ateneul Roman, iar astazi, duminica 6 aprilie – a sustinut un concert la Sala Radio a Radiodifuziunii Romane impreuna cu Orchestra de Camera a institutiei gazda condusa de dirijorul Ovidiu Bălan, avand in program doua concerte pentru doua piane si orchestra – unul de J. S. Bach, impreuna cu fata sa – Valentina, de 22 de ani, studenta la Conservator, si altul de W. A. Mozart – alaturi de sotia sa, Roxana, cu care a mai interpretat o compozitie proprie la 4 maiini (la acelasi pian).

La 80 de ani, Valentin Gheorghiu arata bine si fizic – o silueta neschimbata, conservandu-si intreaga sa pasiune pentru muzica si talentul care l-a consacrat.

A fost un concert de inalta tinuta artistica, apreciat ca atare de numerosul public meloman venit sa-l asculte si sa-l felicite cu prilejul aniversarii sale.

Universul familiar al lui Valentin Gheorghiu este acela al unei familii unite : tata, mama si fiica, toti trei fiind animati de aceeasi pasiune – muzica si, indeosebi pianul. Intersant este faptul ca si fratele lui Valentin, Stefan Gheorghiu, cu doi ani mai in varsta, este un maestru al viorii. A fost considerat cel mai bun profesor de vioara al Conservatorului din Bucuresti. A format generatii intregi de interpreti.

LA MULTI ANI VALENTIN GHEORGHIU !

Advertisements

14 Responses to “VALENTIN GHEORGHIU – 80”

  1. Bibliotecaru Says:

    OFFTOPIC
    Eu anunţ de pe acum, dacă va candida Miron Mitrea la capitală, nu-l voi vota.

  2. Mihnea Georgescu Says:

    VOCEA MAJORITĂŢII ESTE MAI IMPORTANTĂ CHIAR DECÂT VOCEA PREŞEDINTELUI ILIESCU

    Acest panseu democratic îi aparţine lui Marian Vanghelie, care vrea cu orice preţ să ajungă primarul Bucureştilor. PSD-ul se află într-un mare pericol în momentul de faţă, acela de a-şi pierde reperele de stânga, care stau la baza partidului şi a impactului său în societatea românească. Nesocotirea unor personaje cum ar fi Ion Iliescu sau Adrian Năstase va duce la pieirea PSD ca reprezentant al stângii autentice româneşti. Nu! Majoritatea nu poate decide în chestiuni esenţiale, ci vocea celor cu experienţă trebuie ascultată…

  3. Bibliotecaru Says:

    Am postat şi eu câteva informaţii despre VALENTIN GHEORGHIU, plus câteva înregistrări cu domnia sa.
    giconet.blogspot.com/2008/04/valentin-gheorghiu.html

  4. Bibliotecaru Says:

    V-am văzut cum eraţi negru de supărare pentru că reporterii vă cereau o replică la ce a zis Daniel. Domnule Iliescu, merită să vă periclitaţi viaţa cu asemenea prostii, lăsaţi copiii în pace să facă ce vor. Mai bine aţi relua munca de convingere pe lângă intelectualii partidului să readucă ideologia social-democrată în munca de partid. România are astăzi partide fără o doctrină adevărată. Pe vremuri doctrina PCR însemna un întreg corp de bibliotecă. Doctrinele de astăzi sunt două pagini scrise lăbărţat. Avem nevoie de doctrine la partide. Dacă PSD îşi va face un document interesant care să reprezintă o doctrină argumentată social-democrată, poate că şi celelalte partide se vor alinia la noile nevoi de partid şi îşi vor face şi ele o doctrină argumentată. Poate că astfel se va termina cu debandada asta din politică şi cu mecanismele de cumetrie şi nepotism.

  5. ancaf Says:

    Felicitari si un sincer LA MULTI ANI! si din partea mea. Un pianist de exceptie, un demn reprezentant al scolii romanesti de muzica!
    Aceleasi urari si pentru Stefan Gheorghiu care si in prezent indruma pasii tinerilor violonisti, fiind la fel de tanar in spirit ca si fratele sau.
    La multi ani inca o data!
    PS
    un gand bun si pentru domnia voastra!

  6. emigrantul Says:

    Citat Bibliotecarul:
    “Pe vremuri doctrina PCR însemna un întreg corp de bibliotecă. Doctrinele de astăzi sunt două pagini scrise lăbărţat.”

    Propun un concurs de doctrine chiar pe forumul presedintelui Iliescu.
    Doua pagini cu o platforma program, chiar marunt redactata, nu cred ca reprezinta un efort prea mare pentru majoritatea celor care scriu pe blog. Cu ocazia asta sunt mari sanse ca discutiile sa se mai dinamizeze si noi useri sa fie atrasi pe situl lui Ion Iliescu.

  7. Mihnea Georgescu Says:

    @emigrantul

    Vremea doctrinelor s-a dus, acum este momentul să acţionăm. Deşi mă provoci peste tot, nu am pică pe tine! Tu îţi faci doar datoria pentru care eşti plătit…

  8. Bibliotecaru Says:

    @ emigrantul
    Păi şi liderii de partid confundă doctrina tot cu platforma program… :)
    Probabil că puţin ştiu că nu doctrina reiese din program ci programul din doctrină. Doctrina reprezintă, sau ar trebui să reprezinte, o structură filosofică care răspunde la principalele întrebări filosofice şi care stabileşte un model social ideal, adică societate plus individ social. Programul politic reprezintă un opis de principii propuse de partid care are (adică opisul) drept obiectiv înaintarea societăţii spre acel model social (societate plus individ).
    Un document care are fraze de tipul “Partidul nostru consideră că…” este o declaraţie politică, nici măcar un program politic. Partidele parlamentare de astăzi ar putea face măcar efortul, atunci când vorbesc despre măriri de pensii, de salariu, sau construcţii de autostrăzi… să vine cu un plan de buget. Eu aş aprecia ca măcar candidaţii la primăria Bucureştilor să vină cu un plan de buget şi cu termene atunci când propun un proiect. Parcă văd că va urma o campanie electorală cu fraze de tipul… curăţenia oraşului este un punct sensibil, de aceea voi acorda o atenţie deosebită… Aş vrea să văd un plan care să schiţeze o programare în parametrii bani+timp.

  9. emigrantul Says:

    Pentru Bibliotecarul:

    platforma = program, expunere de principii ale unui partid politic, ale unei grupări oarecare, bază teoretică.

    doctrina=totalitatea principiilor unui sistem politic, ştiinţific, religios etc.

    sursa: (www.dexonline.ro)
    =================================================

    Pentru Mihnea Georgescu

    Citat Mihnea G.:
    “Vremea doctrinelor s-a dus, acum este momentul să acţionăm.”

    Si cum actionezi asa fara nici un plan? Tu gindesti cind postezi pe forum sau te uiti pe scrierile lui Caragiale si copiezi de acolo cite o idee dupa care schimbi putin cuvintele si o dai ca filizofie proprie de mare valoare.

  10. Bibliotecaru Says:

    @ emigrantul
    Mulţumesc că întărit ceea ce spuneam cu doctrina.

  11. Bibliotecaru Says:

    *că ai

  12. Mihnea Georgescu Says:

    @emigrantul

    Unii sunt oameni ai doctrinelor, alţii oameni ai acţiunii. Tu faci parte din prima categorie, eu din cea de-a doua. Cele două categorii sunt complementare.

  13. Bibliotecaru Says:

    Văd că am fost uitat în moderare, mă repet:
    # Bibliotecaru Says: Your comment is awaiting moderation.
    April 7, 2008 at 11:58 pm
    @ emigrantul
    Mulţumesc că întărit ceea ce spuneam cu doctrina.
    # Bibliotecaru Says: Your comment is awaiting moderation.
    April 7, 2008 at 11:59 pm
    *că ai

  14. dyona2006 Says:

    Domnule Preşedinte Iliescu, PSD are acum şansa să căştige Primăria Municipiului Bucureşti prin persoana senatorului Sorin Oprescu. Dacă această şansă se iroseşte la şedinţa Comitetului Executiv pentru interesele altora , cred că nu are rost să mai mergem la vot. Să votăm ce??????????Un agramat? O altă persoană vulnerabilă in campanie din cauza dosarelor penale? Pe zi ce trece devine din ce in ce mai evident că Preşedintele partidului şi cel al PSD Bucureşti au dat deja mâna cu Băsescu pentru pierderea Primăriei Capitalei. Altfel nu se explică de ce se caută cu înfrigurare candidaţi fără şanse.
    Cu deosebită consideraţie

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: