INTERVENTII (2)

 

 Mihnea Stoica ( mihneablog.wordpress.com)

 

Apreciaza sustinerea dezbaterilor in legatura cu ecologia si protectia mediului.

 

La Galati am avut prilejul sa particip la doua manifestari

:

 PIC00087     PIC00104          

  • una, la Universitatea  “Danubius” – unde, Senatul a hotarat sa-mi confere titlul de “Doctor Honoris Causa”, in cadrul “Simpozionului privind dezvoltarea durabila, schimbari climatice si energie”.

PIC00100 PIC00099

 

Simpozionul a fost pentru mine un prilej pentru prezentarea in fata studentilor si cadrelor didactice, a principalelor probleme ale conceptului de dezvoltarea durabila si ale protectiei mediului, in special procesul de incalzire globala si de schimbari climatice – cu referire la filmul lui Al Gore (care a si fost prezentat audientei)  si la ultimul volum al “Planului B,3” al lui Lester Brown, aflat in faza finala de traducere si editare in limba romana. Voi prezenta si pe blog textul “cuvantului introductiv” la acest volum.

 

  • A doua, a fost Reuniunea Departamentului pentru Protectia Mediului, de pe langa Consiliul National al PSD -la care au participat reprezentanti din toate judetele tarii – cca.300 persoane – si la care am prezentat interventii, atat eu cat si Mircea Geoana si Adrian Nastase.

PIC00110

Coordonatorul departamentului, dl. Doru Laurian Badulescu a prezentat o informare sintetica interesanta in legatura cu neimplinirile si ramanerile in urma in acest domeniu, in ultimii trei ani, inclusiv in legatura cu neaccesarea fondurilor oferite de Uniunea Europeana in acest domeniu.

 

  emigrantul

 

semnaleaza faptul ca la Ministerul Transporturilor s-ar lucra la un proiect sau o Hotarare de Guvern pentru reluarea lucrarilor la asa-zisul “Canal Dunare-Bucuresti” si il citeaza pe Directorul General al “Companiei de Administrare a Canalelor Navigabile” de la Constanta, dl.Cupsa- care ar manifesta interes pentru aceasta lucrare, pe care o estimeaza la o valoare de 450 mil.euro si care ar urma sa fie data in exploatare in 14 ani.In argumentatia sa el spune ca “prin realizarea acestui canal” Bucurestiul ar obtine o legatura directa cu principalele orase europene situate de-a lungul Dunarii”

 

Vreau sa subliniez ca aceste argumente au fost folosite si in anii 1980 cand s-a prezentat proiectul acestei lucrari de catre MTTC,  la solicitarea expresa a lui Nicolae Ceausescu. In plus, un argument al celor de la MTTC era acela ca se asigura un nou front de lucru pentru oamenii si utilajele care lucrasera la Canalul Dunare-Bucuresti, aflat in faza finala.

 

Numai ca toate aceste argumente ignorau o realitate – despre care am amintit anterior pe blog:

 

Eu spuneam ca “decat sa irosim de pomana resurse pentru o lucrare costisitoare si inutila – amenajarea pentru navigatie a cursului inferior al Argesului ( un asa-zis canal  de cca.60 km. care nu ar putea fi niciodata functional) mai bine s-ar gandi masuri pentru relansarea  navigatiei pe Dunare (“canal natural”, oferit gratuit de natura, de cca. 1000 km.si care este neutilizat). Toate porturile dunarene sunt “moarte” nu se efectueaza nici transport de marfuri si nici de pasageri. De aceea si Canalul Dunare-Marea Neagra, lucrare necesara si utila, prin scurtarea drumului pe apa spre si de la Constanta cu cca.300 km.- nu este utilizat la capacitate, exploatarea sa fiind ineficienta. La asa ceva ar trebui sa gandeasca dl.Cupsa si alti specialisti din Ministerul Transporturilor!

 

Despre legatura pe apa a Bucurestiului cu alte orase europene – asta inseamna tocmai folosirea caii navigabile a Dunarii. Pentru asa-ceva nu e nevoie de asa-zisul “Canal Dunare-Bucuresti” ci, pur si simplu folosirea si activizarea celor doua porturi de la Dunare – Giurgiu si Oltenita (la nevoie si Calarasi) care au legaturi cu Bucurestiul atat pe sosele cat si pe calea ferata. Modernizarea acestor conexiuni si amenajarea celor doua porturi ar fi incomparabil mai ieftina si mai eficienta, decat irosirea banilor intr-o lucrare hidrotehnica nenecesara si fara sanse de a fi functionala. Numai colmatarea inevitabila a biefurilor amenajate, pe parcursul celor 14 ani de executie a lucrarilor cum estimeaza  dl.Cupsa – ar face-o inutilizabila, inainte de a fi data in exploatare !

 

Nu mai revin asupra tuturor argumentelor pe tema obiectivului strategic al reducerii decalajelor  dintre tarile dezvoltate ale Uniunii Europene.

 

emigrantul

 

este obsedat de tema si persista in calcule inutile.

 

Ideile fixe nu pot fi combatute cu argumente !

 

Important este sa asiguram tarii, pe termen lung, ritmuri de crestere net superioare mediei europene a produsului intern brut (noi am zis, cel putin duble fata de media tarilor membre). In fapt, in ultimii 7 ani (2001-2007)  s-a obtinut un ritm de cca.3 ori mai mare (media a fost de cca.6% a cresterii anuale a PIB, in timp ce media UE a fost de cca.2%). Numai ca aceasta a fost o perioada favorabila,  din acest punct de vedere, pentru noi. Prognoza luata in calcul, avea in vedere o perioada de 2-3 decenii, timp in care conjuncturile se pot schimba, intervenind factori care nu se afla sub controlul nostru – atat pe plan intern cat si european si la nivel global. De aceea din calculul celor 2 variante ( cea minimala cu o medie multianuala de 5,5%  si cea mai optimista de 6,7% reflectau o abordare realista, prudenta).

 

Aprecieri de genul “poporul roman e prostit”  si ca “s-ar folosi” ( de catre cine?) “cifre psihologice care ascund realitatea”  sunt de-a dreptul stupide! Strategia dezvoltarii durabile “Romania 2025” – nu era un program electoral, nu era un program de guvernare, si cu atat mai putin de decizie ci proiectarea pe termen lung  a unor prognoze cat mai realiste, in vederea unui obiectiv de interes national – pentru noi si pentru generatiile care vin – cum sa reducem decalajele economice si sociale pe care ni le-a lasat istoria, fata de tarile occidentale si fata  de media europeana.

 

Aceasta este esenta problemei ! Restul sunt discutii inutile!   

 

 

Anca

 

Are dreptate in aprecierile sale privind absurdul abordarilor si vehicularilor de cifre de catre un anumit intervenient pe blog.

 

Acelasi care persevereaza in sustinerea unei campanii “primitive” promovata in toti anii de dupa 1989 de adversarii mei politici – ca am fost “ adeptul ideii de perestroica a lui Gorbaciov “ sau ca as fi fost “ instrument al lui Gorbaciov pentru a impune in Romania un regim-copie a celui din URSS” s.a.m.d.! (Filozofia acestei campanii este….”perseverarae diabolicum est” ).

 

Este suficient sa comparati programul Revolutiei Romane, sintetizat in cele 10 puncte programatice, pentru a vedea deosebirile fundamentale intre programul lui Gorbaciov – al perestroicii, care nu concepea disparitia sistemului partidului unic si a rolului sau conducator si nici disparitia URSS si programul CFSN – care stipula in mod expres trecerea de la dictatura la democratie, de la sistemul partidului unic la pluralism politic si pluripartitism, introducerea sistemului alegerilor libere si la construirea unui stat democratic cu separarea puterilor in stat, etc.

Chiar si poetul Eftusenko, prieten al lui Gorbaciov, spunea la un Forum de dezbateri de la Torino din primavara anului 2005, dupa 20 de ani de la lansarea programului  lui Gorbaciov – ca “ Gorbaciov si-a facut o iluzie ca poate salva URSS prin perestroica si glasnosti. El constata ca acest lucru nu a reusit: dar meritul lui Gorbaciov ramane acela de a fi salvat pacea lumii prin incetarea razboiului rece “.

 

Citatele pe care le tot repeta “intervenientul pe blog” din convorbirile lui Gorbaciov nu au nicio legatura cu afirmatiile aberante despre “legaturi obscure” ale mele cu Gorbaciov , si nu reflecta decat preocuparea politicienilor respectivi, care intelegeau necesitatea unor schimbari radicale de sistem, apreciind modul realist in care noi, Romania, ne straduim sa dam viata, in conditiile dificile de dupa Revolutia din decembrie, unor schimbari democratice in societate, promovand inclusiv dialogul cu opozitia politica de atunci. Ce are aceasta in comun cu ideea absurda “ ca Iliescu ar fi fost un exponent al lui Gorbaciov ?!!”. Ca si fabulatiile despre “legaturile mele din tinerete cu Gorbaciov” (raspandite si inainte de 1989) fara temei in realitate. Prima data m-am intalnit cu Gorbaciov , asa cum am mai spus, in iunie 1990 la Moscova, la ultima intalnire a Consiliului Pactului de la Warsowia, in care am si discutat despre nevoia desfiintarii acestui Tratat, fapt realizat anul urmator, in iunie 1991 la Praga, unde am si semnat documentul de desfintare (reuniune la care Gorbaciov nu a participat, din partea URSS semnand vicepresedintele de atunci, Ianaev).

 

          

 vbabiciu

 

Are dreptate cand aminteste ca inainte de 1989, Gorbaciov era privit in intreaga lume cu interes pentru incercarile sale de inovare a sistemului sovietic si pentru deschiderile catre occident. In comparatie cu el, oameni ca Nicolae Ceausescu , Honecker sau Todor Jivkov  erau priviti, pe buna dreptate, ca exponenti ai inchistarii si aparatori ai unui sistem compromis si falimentar.

 

 

emigrantul

 

Este socat de unele aprecieri din presa americana, care nu este in stare sa scrie corect numele lui Basescu sau al orasului Constanta. Nu cred ca trebuie sa ne facem mari probleme din asemenea fapte, ca si aceea ca unii nu stiu care e capitala Romaniei, ca deseori confunda Bucurestiul cu Budapesta. Aceasta reflecta limitele cunostintelor de cultura generala ale unor oameni. La aceste constatari, un american, in replica, imi spunea ca nu stie daca nu sunt multi europeni, nu doar romani, care sa stie care sunt statele componente ale SUA  si mai ales care sunt capitatlele acestora. Ca foarte multi confunda, spre exemplu statul Washington (cu capitala la Seattle) cu   Washington DC – capitala Statelor Unite, sa nu exageram pe marginea unor asemenea detalii.

Deasemenea, nu cred ca rolul Bucurestiului se rezuma, in legatura cu organizarea Summitului NATO, doar la a fi “un hotel de 5 stele”. Nici alte aprecieri pe aceasta tema, vehiculate in media nu cred ca sunt binevenite. Summitul in sine este un eveniment politic de mare importanta si prilej de mare vizibilitate pentru Romania, indiferent de cine se afla la guvernare, iar organizarea lui la Bucuresti este rezultatul unei realitati – a schimbarii statutului international al Romaniei, in acesti ultimi 18 ani. Acesta este lucrul esential, care trebuie sa ne sporeasca raspunderea, pentru anii ce vin, de a ne consolida acest statut.        

 

 

 

 

 

 

Advertisements

17 Responses to “INTERVENTII (2)”

  1. emigrantul Says:

    NU CRED CA GEORGE PRUTEANU A REPREZENTAT O ADEVARATA SOLUTIE PENTRU ROMANIA. Nu cred ca un liber schimbist poate fi considerat un politician serios.

    Citind blogul lui Mihnea Stoica (mihneablog.wordpress.com) aflu cu surprindere ca George Pruteanu ar fi fost una din adevaratele solutii pentru Romania. Refuz sa cred asa ceva. Pruteanu este tocmai tipul de personalitate care nu trebuie sa se amestece in Politica pentru ca mai mult incurca. Nu i se contesta calitatile sale de critic literar, scriitor, om de litere insa in ceea ce priveste politica, prezenta sa mai mult a incomodat pe toata lumea si nu ma refer la o incomodare pozitiva in sensul unei persoane care spune lucrurilor pe nume ci la ceva pur negativ. Vorbind despre George Pruteanu, o pagina de internet scrisa in engleza spune:

    “In 1996, he was elected to the Romanian Senate as a Constanţa County Senator on a National Peasants’ Party ticket, but resigned in 1998 and in 2000 he was elected once again, this time in Bistriţa-Năsăud County as a member of the Social Democratic Party (PSD). In 2003, he resigned from PSD and joined the Greater Romania Party, running for the Senate in Suceava County in 2004.”

    Ce credibilitate poate avea un “politician” care se comporta atit de bizar intrind si iesind din entitati politice cu cele mai diverse orientari. Daca Romania ar fi avut in perioada postdecembrista partide tip comunist si nazist, reprezentate in parlament, aproape sigur ca George Pruteanu ar fi fost turist si pe la ele, cite un an la fiecare.

    Citat: Mihnea Stoica
    //”De ce dam atata importanta cuvintelor unui politician care compromite si bruma de democratie din Romania, si nu alocam destul timp marilor “voci” ale Romaniei? Adevaratelor “voci”! Celor care sa indrepte cocoasa Romaniei, tara garbovita de la revolutie incoace de nesimtire si incompetenta!

    E momentul sa intelegem ce ni se intampla! M-am saturat (si cred ca nu sunt singurul) de falsi idoli, care se dovedesc a fi peste noapte impostori, hoti la drumul mare! Sa lasam adevaratele voci (care nu se autointituleaza salvatori ai natiunii, dar care asta SUNT in realitate) sa vorbeasca!

    Odihneasca-se in pace George Pruteanu si toti cei care au reprezentat adevarate solutii pentru Romania!”//

  2. emigrantul Says:

    Domnule Presedinte,

    1) In primul rind va multumesc pentru raspunsuri.

    2) Referitor la Canalul Dunare – Bucuresti, realizarea sa in momentul actual nu se justifica. Aici va dau dreptate. Orice investitie cu rezultate incerte in materie de rentabilitate trebuie oprita pentru ca nu face altceva decit sa dea lovitura la bugetul statului, cu alte cuvinte sa participe la saracirea oamenilor. Sistemele capitaliste sunt arhicunoscute in materie de ineficienta a folosirii banilor pentru atingerea obiectivului initial, pericolul deturnarii fiind urias. Traim intr-o societate in care conducerea statala este dusmanul poporului si ca urmare orice forte care tin cit de cit cu oamenii si au cumva o autoritate la nivel national, trebuie sa se opuna aruncarii a sute de milioane pe apa simbetei.

    3) Supararea dumneavoastra cu privire la calculele prezentate de mine, referitoare la PIB-ul Romaniei este in opinia mea nejustificata. A spune despre niste socoteli corecte ca sunt – obsesii, calcule inutile, idei fixe care nu pot fi combatute cu argumente – este nedrept. Daca nici formulele si logica matematica simpla nu mai sunt argumente pentru dumneavoastra, atunci cum sa se poata purta o discutie constructiva.
    Pornind de la datele furnizate chiar de dvs. am demonstrat clar ca nu se poate atinge acel obiectiv minimal si anume: PIBrom = 67% din PIBmedUE in anul 2025. Adica 5.5% crestere economica medie nu duce la 67% ci 60.5% in 2025.

    Constat ca acum vorbiti de un 6% crestere medie pe intervalul 2001-2007 care ar conduce la PIBrom2025=66%*PIBue2025 adica foarte apropiat de previziunea de 67%. Totusi, este evident ca ritmul cresterii minimale pe care trebuie sa-l mentinem ani de zile nu este suficient sa fie 5.5% ci trebuie crescut la 6%. Cu alte cuvinte varianta pesimista a Strategiei dezvoltarii durabile “Romania 2025” nu are cum sa fie pragul 5.5% ci un coeficient al cresterii cu 0.5% mai mare, lucru care reprezinta o diferenta semnificativa. Deci: “strategia dezvoltarii durabile 2025” scirtiie.

  3. Mihnea Georgescu Says:

    Domnule Preşedinte,

    Este păcat şi o ruşine că puţinele parcuri ale Capitalei sunt distruse de Mafia Imobiliarelor!

    Vă semnalez şi cazul Parcului Favorit din cartierul bucureştean Drumul Taberei, supranumit şi Bordei II, din cauza destinului similare.

    Ieri, duminică 30 martie a avut loc un protest spontan al locuitorilor din zonă, la care au participat şi membri PSD. Puteţi urmări relatarea pe blogul meu.

  4. vbabiciu Says:

    Mie mi se pare mult mai bizara atitudinea celui cu idei putine dar fixe de a comenta pe blogul Presedintelui posturile altor bloggeri ca si cum Presedintele Iliescu este raspunzator pentru acestea.

    Desi Presedintele Iliescu a precizat foarte clar parerea Domniei sale referitor la ceea ce a reprezentat regretatul George Pruteanu pentru romani, citez :

    “NE-A PARASIT UN INTELECTUAL DE CALITATE, militant activ pentru pastrarea si cultivarea limbii romane, expresie fundamentala a fiintei noastre nationale, pentru civism si comportament civilizat. Era un temperament viu, dinamic, care impunea prin daruirea si insufletirea cu care isi apara convingerile.”

    se gaseste cate unul, asa cum spuneam, cu idei putine, dar fixe, care in dorinta sa de a-l contrazice pe Presedinte cu orice pret, nici macar nu se chinuie sa inteleaga ceea ce a subliniat Domnia sa in postul respectiv.
    Repet, Presedintele Iliescu a subliniat din punctul sau de vedere care au fost calitatile OMULUI George Pruteanu si ce a reprezentat pentru noi, romanii.

    Personal, consider ca cel care face o asa zisa evaluare a celui ce a fost printre altele si omul politic George Pruteanu ,are un caracter mizerabil daca in ziua in care acesta a fost ingropat poate posta un asemenea comentariu rautacios.

  5. vbabiciu Says:

    Domnule Presedinte, citeam un articol in care se spunea ca britanicii se supun programului de colectare de deseuri reciclabile datorita faptului ca se tem de amenzi. La aceasta concluzie s-a ajuns in urma unui sondaj. Sigur nu ar fi de neglijat nici infrastructura, respectiv pubelele impartite pe categorii de deseuri care au fost puse la dispozitia cetatenilor de catre primarii.
    Exista vreo astfel de initiativa de lege in Parlament?
    Cred ca reciclarea deseurilor va deveni cat de curand o afacere extrem de profitabila. Cred de asemenea ca UE este gata sa aloce bani de la bugetul comunitar pentru aceasta activitate. Dar mai cred si ca adevaratii “rechini” nu or sa piarda startul si ca iarasi banii se vor duce in anumite buzunare fara ca rezultatul sa fie pe masura investitiilor.

  6. emigrantul Says:

    M-AM LAMURIT! OVIDIU CUPSA ESTE UN SIMPLU INFRACTOR CE INCEARCA SA DETURNEZE BANI DIN BUGETUL STATULUI PENTRU SPORIREA AVERII SALE PERSONALE.

    Tot investigind problema canalului Dunare Bucuresti si Dunare Marea Neagra am dat de numeroase articole in care Ovidiu Cupsa promoveaza investitii valorind zeci – sute milioane euro pentru lucrari la cele doua cai navigabile. Insistenta cu care face reclama atitor constructii cu grad mic de utilitate sau simplu, nerentabile a inceput sa ma puna pe ginduri si iata ca azi gasesc un articol scris de el in August 2004, cind Ion Iliescu mai era inca presedinte, in care Ovidiu Cupsa isi exprima clar frustrarea considerindu-se marginalizat si exclus de la impartirea bogatiei tarii.

    Sugestiile sale potrivit carora trebuiesc taiate ajutoarele sociale ale oamenilor de la tara pentru ca acestia sa fie obligati sa traiasca din pamint sunt simple gogomanii. Ovidiu Cupsa habar nu are ca intr-un an agricol prost se pot recolta de pe un hectar aproximativ 2 saci de stiuleti atrofiati, adica vreo doua caldari cu boabe. Cheltuiesti o multime de bani si te trezesti ca ai pierdut tot.

    Ovidiu Cupsa are o gindire specifica stapinitorilor de sclavi sugerind printre altele taierea oricarei forme de ajutor social catre populatie pentru ca oamenii sa fie nevoiti sa se angajeze la patroni, nu spune insa pe ce salarii!
    Taie ma Cupsa toate ajutoarele si o sa vezi cum vine lumea la tine dar nu pentru a munci ci pentru a-ti taia capul.

    Voi nu intelegeti ma capitalisti nenorociti ca decit sa muncim pentru voi mai bine ne traim zilele pe social si ne pregatim psihologic pentru ziua cind va vom casapi pe toti cu un glont in ceafa.
    Moarte Capitalismului si tuturor colaborationistilor sai.

    //”CULTUL SARACIEI RELIGIE – NATIONALA
    Autor: Ovidiu Sorin CUPSA
    13 08 2004

    In Romania Saracia este un adevarat cult, ridicat la rang de religie nationala. Acest cult a fost intretinut pana in zilele noastre de generatiile de comunisti pentru care termeni ca “avere personala” si “bogatie” se pronunta inca in soapta. Si asta nu pentru ca nu i-ar agrea sau nu fac tot ceea ce e posibil – legal sau ilegal – pentru a-i atinge, ci pentru ca asta ar insemna sa recunoasca in fata a milioane de cetateni cu drept de vot ca nu mai sunt atat de “saraci si cinstiti” cum vor sa para.

    Cultul Saraciei este intretinut de acesti oameni atunci cand impovareaza cu taxe si impozite pe cei carora ar trebui sa le creeze un mediu economic propice. Aceste taxe nu fac decat sa ii determine pe toti cei ce se straduiesc sa faca “avere” in mod cinstit sa se plece sub jugul lor – amintindu-le ca in orice clipa “tatucul” stat ii poate readuce in saracie si mizerie.

    Cultul Saraciei ii determina pe cei care – atat de bogati si fatarnici! – se ascund in spatele dezinformarii masive, sa dea cate “un os de ros” prin acel ajutor social care a distrus societatea romaneasca. “Ajutoare” acordate fara discernamant in scopul colectarii de voturi, care doar nu-i lasa sa moara pe cei care beneficiaza de ele, dar au darul de a-i amagi ca au din ce trai si a le reduce orice motivatie de a munci. (Nu ma refer la cei cu handicapuri fizice sau boli incurabile ci la populatii intregi din sate ale Romaniei de astazi care in loc sa traiasca din rodul pamantului prefera sa astepte “ajutorul” lunar.)

    Astfel se pastreaza inca in Romania o puternica “masa de manevra”. Daca acesti bani ar avea ca scop ameliorarea mediului economic, atunci intreprinzatorii ar duce-o mai bine, ar crea mult mai multe locuri de munca, cei care n-ar mai primi aceste “ajutoare” ar fi nevoiti sa se angajeze in aceste locuri… etc, etc.

    Rezultatul? – O economie de piata normala si o societate prospera. Si atunci cum ar putea politicianul care n-a deschis macar usa unui “butic” pe a carei vanzatoare sa o plateasca el (adica nu a fost in viata lui intreprinzator) sa mai detina averi fabuloase? N-ar mai putea, stimati colegi, caci oamenii prosperi sunt in general si informati si stiu sa sanctioneze “apucaturile” comuniste, caci tin la bunastarea lor.

    Iata de ce, atat timp cat comunistii vor fi la putere in Romania, Cultul Saraciei va fi intretinut. pentru ca peste cadavrele celor saraci ei sa paseasca triumfatori. Se bucura de “averi personale” si “bogatie”, protejati de garzi de corp si minciuni, cu complicitatea acolitilor lor din mas-media de stat, a unui imens aparat birocratic, platit din aceiasi bani ce ar trebui sa aduca prosperitatea tuturor.

    Un singur lucru au invatat din istoria anticei Rome: “Ca sa poti sa mananci linistit, hraneste-ti mai intai cainii!””//

    Sursa: http://www.pnl.ro/index.php?id=comm3093

  7. Bibliotecaru Says:

    Nu-mi pot reprima o curiozitate, roba o luaţi acasă sau e doar de împrumut?

  8. bogdanra Says:

    Stimate Domnule Presedinte,

    Sunteti prima persoana pe care am auzit-o combatand pe cei care acuza vesticii sau americanii de lipsa cunostinteleor generale privind tara noastra cu ideile conform carora nici noi (inclusiv eu) nu cunoastem toate statele amercii si capitalele lor. va felicit; aceasta idee eu o am din 1990 si nu am avut nicaieri succes cu ea. In general m-a declarat intotdeauna contra interventiei americanilor in viata noastra de zi cu zi, dar nu am putut sa nu recunosc faptul ca nu au nicio vina sa nu stie lucruri legate de tara noastra, mai ales atata vreme cat nici macar noi nu putem spune ca stim diferenta, asa cum spuneati, dintre Washington si Washington DC (ca o metafora).

    Legat acum de comunismul de care sunteti acuzat (eu nu va acuz, dar este inerent sa fiti legat de miscarea de stanga atata vreme cat viata Dvs a fost legata de ea) as avea si eu o intrebare si poate imi veti raspunde. Poate, nu va pot obliga pentru ca tne de resursele Dvs interne de a dori sa spuneti ceva pe aceasta tema.

    In general v-am dat dreptate chiar si atunci cand ati spus “Animalule” unui okm care in mod vizibil va agresa. Pe de alta parte pozitia Dvs in politica trebuia s afie (si a fost d emulte ori) una de moderatie si echilibru. Stiu ca nu v-ati imbogatit, din acest punct de vedere fiind un adept veritabil al politicii care ati dus-o (spre diferenta de, sa zicem, alti socialisti care se imbuiba si stau numai in masini extrem de scumpe – nu vreau sa dau nume si ma intelegeti de ce).
    Intrebarea mea se leaga acum de teoreticile implicari ale Dvs, ca Presedinte al Tarii sau al partidului (FSN, FDSN, PDSR, PSD), in care persoane importante au fost aparate de Dvs, desi erau clar adepte ale unui stil de viata politica contrar celor afirmate… Averi fabuloase, accidente ascunse de organele de ordine, etc… hiar daca nu ati aparut pe sticla sau pe hartie luandu-le apararea, totusi se stie ca numele Dvs a contat mult…

    Intrebarea la obiect este (si nu trebuie sa detaliati decat daca vreti): considerati ca vreodata ati avut de ales intre ceea ce propovaduiati si ceea ce ati facut? Ati facut vreodata compromisuri majore in ceea ce priveste oameni din anturajul largit al Dvs pentru a pastra uniunea politica? Credeti, daca ati avea vreo balanta la indemana, ca ati facut mai mult bine sau mai mult rau prin actiunile si/sau inactiunile Dvs? si, mai ales… daca ar fi sa retraiti viata ati retrai-o la fel, sau ati mai schimba pe aici pe acolo cate ceva?

    va multumesc anticipat

  9. Gabriela Savitsky Says:

    Am auzit si eu la RRA (care, in treacat fie spus, e ridicol de “portocaliu”) o discutie pe tema viabilizarii Canalului Dunare – Bucuresti. Si m-am gandit la Canalul Bega al carui potential e inutilizat si inutilizabil din cauza costurilor – ceva mai mici decat pentru proiectul inutil si fantezist. Desi costurile de transport sunt cred, cele mai scazute pe apa. Suntem intr-o perioada sterila in proiecte de dezvoltare, desi firesc ar fi sa ne “europenizam”. Ne lipseste shfuncul, zvacnetul. Ne lipseste entuziasmul si credinta ca ne mai putem dezvolta. Plutim intr-un perpetuu amatorism politic, de-o vreme incoace, fara “barbati de stat” la conducerea tarii, oar cu niste palide ebose.

  10. Mihnea Stoica Says:

    Domnule Presedinte,

    Va multumesc pentru raspuns si astept cu mult interes noi discutii referitoare la “ecologie si dezvoltare durabila”!

    Referitor la summitul NATO care se apropie cu pasi repezi, ce parere aveti despre manifestatiile pe care le anunta organizatiile anarhiste?
    Cum credeti ca ar trebui ca autoritatile romane sa rezolve situatia celor care vor cu orice pret sa-si arate nemultumirea fata de actiunile pe care le intreprinde NATO?

    Am vazut cu totii faptul ca acest subiect a aprins diverse discutii despre temeiul opririi anarhistilor la granita.
    Care credeti ca este cea mai buna solutie in a estompa efectele neplacute pe care actiunile anarhiste le-ar putea avea?

    Va multumesc.

  11. vbabiciu Says:

    Presedintele Iliescu a fost marginalizat de regimul Ceausescu, scos din structurile politice ale statului comunist tocmai datorita opozitiei Domniei sale fata de modul in care conducerea intelegea sa aplice politici de stanga in Romania. In 1989 ne intrebam cu totii : cine s-a opus regimului ? Raspunsul a venit repede : Ion Iliescu cunoscut pt pozitia sa chiar si in cercurile de interese de peste hotare. Atunci a fost bun. Atunci, a fost printre putinii recunoscuti de majoritatea romanilor ca opozant al regimului comunist. Acum il acuzam de comunism. Basescu ce era? Cu ce se ocupa el la Anvers? Cu combaterea comunismului????

    Intre timp au aparut “adevaratii” anti comunisti : Doamna “Dana” Musca, domnul Tariceanu fiul adoptiv al regretatului Dan Amedeo Lazarescu care sa fiu iertat dar a colaborat cu Securitatea, Presedintele in exercitiu care a “condamnat” comunismul la Anvers si exemplele ar putea continua.

    Faptul ca Ion Iliescu a crezut intr-o ideologie care se vroia de stanga este clar, domnia sa militand in acest sens chiar si in struccturile fostului PCR. Insa in mommentul in care a realizat ca punerea in practica a ideologiei este abuziva si nu respecta principiile de baza ale unei adevarate politici de stannga, nu numai ca s-a dat la o parte cum ar fi facut un om mai slab dar a criticat deschis politica dusa la vremea respectiva.

    Despre ce vorbim aici? Asa zisele acuze la adresa lui Ion Iliescu cum ca Domnia sa ar fi comunist sunt diversiuni ale puterii actuale depsre care in cel mai bun caz se poate spune ca este reprezentata de oameni care si-au dovedit lasitatea la vremea respectiva, neavand nici pe departe curajul lui Ion Iliescu care a fost singurul care a criticat deschis politica dusa la acea vreme.

    Am ajuns sa promovam oamenii meschini in detrimentul celor cu coloana vertebrala.

    Unii considera ca Ion Iliescu a inchis ochii atunci cand a observat derapajele unor membri PSD care una spuneau si alta fumau. Chiar crede cineva ca este usor sa convingi o tara intreaga sa nu mai fure, sa nu se mai gandeasca doar la propria imbogatire? Il dai pe unul afara care fura si imediat vine altul care va fura si mai mult. Ma contrazice cineva? Am sa dau aici un citat din Lev Tolstoy:

    “Fiecare se gandeste sa schimbe lumea dar nimeni nu se gandeste sa se schimbe el insusi”

    Ceea ce a facut Presedintele Iliescu a fost sa militeze pt principii sa incerce pe cat posibil sa-i faca pe oameni sa gandeasca si sa actioneze pe baza acestor principii.

    Superman nu este. Cat a reusit si ce a reusit va spune probabil istoria. Dar macar a incercat. Cei care pun astfel de intrebari au incercat vreodata sa militeze pt principii ????

  12. Mihnea Stoica Says:

    @emigrantul:

    Nu ma refeream neaparat la faptul ca George Pruteanu ar fi reprezentat o solutie in plan POLITIC pentru Romania.
    Insa spiritul sau polemic, dorinta acerba de a indrepta cat mai sever atitudini si puterea sa de a critica intr-o maniera cat mai obiectiva caractere si moravuri, toate acestea m-au facut sa afirm ca a fost un punct de reper pentru societatea romaneasca.

    Ar trebui sa ne bucuram si sa fim recunoscatori de faptul ca inca mai avem astfel de valori:
    precum domnul Ion ILIESCU si domnul Adrian PAUNESCU, personalitati pe care Romania inca poate conta!

  13. emigrantul Says:

    1) INAINTE DE 1989 GORBACIOV ERA PRIVIT CU INTERES DEOARECE EXISTA SPERANTA CA ACTIUNILE SALE VOR DUCE LA DISTRUGEREA COMUNISMULUI SI SLABIREA RUSIEI CA PUTERE MILITARA SI ECONOMICA

    2) Nicolae Ceausescu, Jivkov, Honecker erau priviti, ca exponenti ai inchistarii si ai unui sistem compromis, de catre dizidenti de tipul presedintelui Iliescu care era si este convins ca aproapa toata lumea ii impartasea ideile. Complet fals!

    Politica lui Mihail Gorbaciov era interesanta pentru marile puteri capitaliste deoarece acestea notasera ca actiunile ultimului presedinte URSS conduceau la o situatie tot mai haotica ce avea in final drept rezultat slabirea Rusiei atit economic cit si militar. Statele Vestice nu erau interesate de reformele in sine decit in masura in care acestea induceau raul. Idealul era ca intreg URSS-ul sa se fi divizat intr-o multime de statulete care sa poata fi dirijate din exterior prin impunerea de guverne marioneta ce aveau ca unic scop servirea intereselor americane dupa modelul monarhiilor petroliere absolutiste din Peninsula Araba.
    In buna masura s-a reusit asemenea lucru, state strategice foste sovietice fiind conduse in prezent de guverne marioneta pro americane.

    In ceea ce priveste modul cum erau priviti: Nicolae Ceausescu, Jivkov, Honecker, asta nu putem stii deoarece Statele Unite de ex., au incurajat si chiar impus o serie de regimuri care in acceptiune contemporana sunt catalogate ca dictaturi.

    Actiunile destabilizatoare din prima jumatate a anului 1990 ce au culminat cu Piata Universitatii (fenomen repetat de altfel in Yugoslavia, Ucraina, Georgia) ma fac sa cred ca Americanii nu il agreau efectiv pe Ion Iliescu considerindu-l o marioneta in mina Rusiei. S-a incercat atunci, cu ajutorul partidelor istorice, impunerea in Romania a unei conduceri pur pro Americane, pro Vestice care sa actioneze la ordin venit direct din Casa Alba.

    In situatia stricta a Romaniei, indiferent de comunicatele oficiale date, nu cred ca Statele Unite au dorit inlaturarea lui Nicolae Ceausescu de la putere, atunci in 1989. In orice caz un lucru este sigur: Ion Iliescu nu le-a fost pe plac, pentru ca altfel Piata Universitatii nu ar mai fi existat.

    Citat Ion Iliescu:
    “inainte de 1989, Gorbaciov era privit in intreaga lume cu interes pentru incercarile sale de inovare a sistemului sovietic si pentru deschiderile catre occident. In comparatie cu el, oameni ca Nicolae Ceausescu , Honecker sau Todor Jivkov erau priviti, pe buna dreptate, ca exponenti ai inchistarii si aparatori ai unui sistem compromis si falimentar.”

  14. emigrantul Says:

    ================================================
    Referitor la ortografierea “VASESQUE” in loc de “Basescu”

    ESTE CA SI CUM ROMANII AR FI SCRIS INTR-UN DOCUMENT OFICIAL:

    PRESEDINTELE – “GIORGI DABLIU BUS” – vine la Bucuresti in Aprilie 2008
    ================================================

    Intr-unul din comentariile mele precedente (a se vedea mai jos) imi declaram dezamagirea oarecum fata de neglijenta si pina la urma lipsa de respect pentru Romania a administratiei americane atunci cind a ortografiat, intr-un comunicat, “VASESQUE” in loc de “Basescu”.

    Pe de alta parte, am justificat (a se vedea mai jos) care sunt motivele ce au dus la ortografierea “VASESQUE”.
    Daca un american obisnuit, de pe strada, ar fi scris Vasesque dupa auzirea numelui presedintelui roman pe la televizor, lucrurile sunt complet justificabile. Asa li se pare englezilor ca ar trebui scris numele.

    Totusi, asemenea ortografiere intr-un comunicat despre un miting asa important dovedeste faptul ca Americanii nu dau doi bani pe Romania iar efortul de a cauta cu Google, folosind cuvintele cheie “President of Romania” pentru a afla ortografierea corecta a numelui, a fost considerat prea mare.

    Citat emigrantul:
    //”REFERITOR LA “VASESQUE” SI “CONSTANDT”
    Daca pronuntati in fata unui vorbitor nativ de engleza cuvintele Basescu si Constanta dupa care il puneti sa repete, cel mai probabil va spune “BASESC” si “CONSTAND”. De asemenea, daca il puneti sa citeasca cuvintele respective cam tot asa le va pronunta. Veti remarca si tendinta de a inlocui pe B cu V. Totusi, data fiind importanta reuniunii de la Bucuresti, cel putin in comunicatele scrise, americanii se puteau informa asupra ortografierii corecte a celor doua nume.”//

  15. troco Says:

    O propunere, o idee si o melodie frumoasa!
    http://dantudorache.blogspot.com

  16. radualexandrupsd3 Says:

    Am participat vineri la Galati la Reuniunea Departamentului de Mediu al PSD .
    Am fost impresionat de modul in care dezbaterile teoretice au fost imbinate cu exemple concrete aduse de specialistii in domeniu din teritoriu.
    Protectia mediului la nivel guvernamental consta intr-o serie de actiuni haotice disipate intr-o multitudine de institutii cu responsabilitati similare care se incurca unele pe altele . Eficient este doar modul in care sunt tocate fondurile pe diverse studii de fezabilitate .
    Chiar daca se poate elaboara un program de protectia mediului acesta este din start sortit esecului fara o reforma institutionala in domeniu.
    Alocutiunea d-lui presedinte PSD Mircea Goana a fost centrata pe aspectele teoretice ale surselor de energie folosite de economia nationala.
    Avem un sistem energetic ineficient si poluant iar solutia este trecerea la energia regenerabila nepoluanta . Un avantaj suplimentar al acestei tranzitii sunt locurile de munca bine platite generate in proces.
    Presedintele Consiliului National PSD Adrian Nastase a evaluat rezolvarea problemelor de mediu la 30mld E in urmatorii ani.
    Pimul pas a fost facut in perioada guvernarii PSD prin cresterea ponderii energiei nucleare ca urmare a investitiilor de 1,8 mld $ de la Cernavoda.
    D-l Presedintele Ion Iliescu a dezvoltat aspectele sociale ale problematicii.
    Datorita unor factori de mediu din anii 90 s-a inregistrat o stopare a productiei agricole la nivel mondial insa populatia lumii a continuat sa creasca . Mai mult productia de bioenergie a pus o presiune suplimentara pe resursele de hrana . In acest sens se pune intrebarea cum se vor hrani cei 2mld de saraci ai lumii.
    Apoi poluarea prezenta este in primul rand produsul statelor deja dezvoltate care incearca impunerea unor restrictii statelor in curs de dezvoltare .
    Solutia este economia sociala de piata care introduce corectiile necesare in functionarea pietii.
    M-a frapat afirmatia d-nei Georgeta Barabas potrivit careia proiectul Rosia Montana produce mai multe ingrijorari la Budapesta decat la Bucuresti .
    Am ramas totusi cu intrebarea legata de modul in care aspectele teoretice se transforma in programe politice si mai departe cum putem transforma aceste programe in actiuni eficiente ?

  17. anca Says:

    Apropos de mediu, de grija fata de pastrarea sa,de conservarea sa…ce frumoasa capitala avem in ultimile zile si ce curata a devenit, o adevarata placere – flori plantate peste tot, pomi infloriti deja, plantati prin mai toate parcurile, bancile schimbate sau proaspat vopsite ..deci:
    1…problema mizeriei si gunoaielor din capitala se cunoaste si de catre cei care ar trebui sa aiba ca unic scop patrarea si imbunatatirea vietii cetatenilor (iar nu show-uri politice televizate) – pana acum credeam va nu stiu de aceasta problema! 2. …nu numai ca se cunoaste dar se pot lua si masuri ca ea sa fie minimizata cat mai mult!! 3. …se poate! si mai mult – se si poate rezolva !

    Extrapoland aceasta rezolvare a autoritatilor locale (fascinant de rapida) sa putem trage o concluzie ca si in tara, se poate face si se pot rezova multe, numai dorinta sa fie!!?? cum ar fi cazul cetatii dacice de la Sarmisegetusa Regia – dau acest exemplu pentru ca imaginea acelui buldozer in mijlocul vestigiilor dacice, (varf al culturii antice dacice, ceasul lor, templele si insemnele dacice care facscineaza si astazi) este de neuitat pt mine.

    Summit placut!

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: