Archive for February 19th, 2008

RASPUNS LA COMENTARII

19/02/2008

Bibliotecaru

         La nivelul chiar al unei vieţi de om – al generaţiei noastre – sunt, fără îndoială, schimbări vizibile: în primul rând, ciclicitatea şi caracteristicile anotimpurilor – în copilăria şi tinereţea noastră, iarna debuta încă de prin noiembrie, iar zăpada nu dispărea până pe la începutul lui martie. Nu exista Crăciun şi An Nou fără zăpadă, ca acum.

         Pentru regimul râurilor noastre erau caracteristice viiturile de primăvară, provocate de suprapunerile topirilor de zăpadă cu ploile de primăvară. În anii ’70-’75, ca şi în anii următori, acestea s-au deplasat spre începutul verii (luna iunie). Şi pot fi şi alte exemple.

          De asemenea, efectele societăţii de consum şi-au croit drum şi la noi. S-au amplificat cantităţile de deşeuri, gunoaie menajere – la care sistemul de gospodărie comunală nu mai face faţă. Sunt pline câmpurile de materiale plastice (plase şi sticle).

          Creşterea numărului de maşini în Bucureşti şi în marile oraşe a făcut tot mai dificilă circulaţia, iar efectele poluării atmosferice – tot mai vizibile!

          Şi ar fi încă multe de spus: dispariţia de spaţii verzi, defrişări masive de păduri, etc. Aşa încât, realmente, secolul al XX-lea a adus, pe acest plan,schimbări radicale în viaţa societăţii – în primul rând o dinamică a progresului tehnologic fără precedent, cu efecte benefice, dar şi efecte “secundare”, care afectează calitatea vieţii.

           Încălzirea chiar cu numai un grad a atmosferei terestre nu e de ignorat! Aceasta înseamnă mai multă energie în atmosferă, care accentuează fenomenele extreme!

radualexandrupsd3

           Remarcile lui sunt pertinente şi adaugă un fapt bine cunoscut: pentru noi, anul 2007 a fost anul record în ce priveşte temperaturile din timpul verii, concretizate şi prin efecte asupra producţiilor agricole (Al Gore menţiona anul 2005 ca anul cel mai cald, pe un grafic al încălzirii înregistrate în ultimii 15-20 de ani). Este evident că efectele încălzirii globale şi ale deteriorării mediului afectează cel mai puternic ţările slab dezvoltate.

cirlovacristian

         Observaţiile sunt pertinente.

         O problemă de mare acuitate este, spre exemplu, cea a asigurării hranei unei populaţii, în continuă creştere, a planetei.

          În perioada anilor 1950-1990, s-a produs ceea ce a fost numită “Revoluţia verde”, care a asigurat creşteri spectaculoase ale producţiei agricole, îndeosebi de cereale, superioare cerinţelor crescânde de hrană (în condiţiile unei creşteri demografice rapide). Această creştere s-a datorat concurenţei a patru factori :

            –  extinderea agriculturii intensive;

            –  extinderea suprafeţelor irigate;

            –  utilizarea chimicalelor – erbicide, insecticide şi îngrăşăminte;

            – cercetările genetice – lansarea unor soiuri de hibrizi, care au ridicat producţiile la hectar.

            Din anii ’90 se constată o tendinţă de plafonare şi chiar de reducere a producţiei mondiale de cereale, ca şi a rezervelor care asigură legătura între doi ani agricoli. Şi aceasta, ca urmare a faptului că cei 4 factori şi-au pierdut efectul benefic şi au efecte chiar contrarii:

             – agricultura intensivă a accentuat fenomenele de eroziune a solului;

             – pentru irigaţii nu mai sunt suficiente surse de apă.

            Statele Unite au fost obligate să ia măsuri de raţionalizare strictă a normelor de udare. O sursă importantă de apă subterană din zona centrală a marcat semne de epuizare; fluviul Colorado din California rămâne deseori fără apă. Fenomene similare se înregistrează în China şi India. Datorită irigaţiilor cu apă din fluviile Amu-Daria şi Sâr-Daria – este pe cale de dispariţie Marea Aral.

            – folosirea chimicalelor ridică altfel de probleme – şi s-a luat in calcul eliminarea lor;

            – cercetările genetice nu au mai creat nimic spectaculos, comparabil cu hibrizii creaţi în anii 1950 şi 1960.

            Lester Brown a scris o carte – studiu de caz: “Cine va hrăni China în secolul XXI” – în care semnalează un fapt: până în anii ’90, China era una dintre marile exportatoare de cereale. Din anii ’90, a devenit un mare importator (al doilea după Japonia). Creşterea demografică , pe de o parte, dar, mai ales, creşterea economică spectaculoasă a Chinei în ultimele trei decenii, a ridicat substanţial consumul de alimente; aşa încât, producţia internă nu mai face faţă. Pentru China nu este o problemă – dispune de suficiente resurse financiare pentru a putea importa. Numai că aceasta măreşte presiunea asupra pieţei mondiale a cerealelor, influenţând creşterea preţurilor! Iar aceasta afectează, în ultimă instanţă, tot ţările sărace – soarta flămânzilor de pe planetă!