Archive for February 18th, 2008

DESPRE DEZVOLTAREA DURABILA

18/02/2008

 1.- Conceptul de dezvoltarea durabila a evoluat in timp. Prima definire a lui s-a referit la raporturile societatii cu mediul. Primul raport al Clubului de la Roma intitulat „Limitele cresterii” a aparut la inceputul anilor ’70, a fost primul S.O.S. – cu mare ecou in lumea stiintifica si in cea politica, privind conflictul dintre societate si mediu. Un element pozitiv – cresterea in ritm inalt a economiei mondiale pe parcursul secolului XX , a relevat doua efecte negative majore : 

a)    epuizarea resurselor naturale ( de energie, de materii prime si de hrana), si 

b)    poluarea si degradarea factorilor de mediu ( apa, aer, sol). 

Al 4-lea Raport al Clubului de la Roma intitulat „ Sa iesim din epoca risipei – scotea in evidenta caracterul nociv al  „societatii de consum”  care incurajeaza risipa de resurse. In aceeasi perioada, un autor american – profesorul Barry Commoner – considerat unul din parintii ecologiei ca stiinta – a scris o carte Cercul care se inchidecare a aparut si in limba romana – in care sublinia nevoia de a invata din comportamentul naturii. 

 In natura se produce un circuit complet al materiei – trecerea de la materie vie la materie moarta, de la materie organica la materie neorganica, iar totul se face fara „deseuri” – totul se recicleaza , nimic nu se pierde, nimic nu se castiga! „In timp ce in ecosfera fiecare efect este totodata o cauza – reziduurile biologice ale unui animal devin hrana pentru materiile din sol, excretiile bacteriene hranesc lumea vegetala, iar animalele mananca plantele – in natura neexistand deseuri. Experienta umana, in epoca tehnicii intrerupe aceste cicluri ecologice. Noi am distrus circuitul vietii, transformand nenumaratele lui cicluri in fenomene lineare, artificiale, create de om…” 

De aici a aparut una din primele definitii ale conceptului de dezvoltare durabila (sustenabila) – care sa nu duca la epuizarea resurselor neregenerabile sau care sa asigure ritmul necesar de refacere a celor regenerabile. Lester Brown, initiatorul unui grup de cercetari, in 1975 – „World Watch Institute” care din 1984 a inceput publicarea de Rapoarte anuale intitulate „State of the World” („Starea lumii”) – definea astfel acest concept :

„ Durabilitatea ( sustainability ) este un concept ecologic cu consecinte economice. El recunoaste dependenta cresterii economice si a bunastarii oamenilor de resursele naturale, pe care le sprijina toate sistemele vii. Tot ea este cea care modeleaza sistemul economic si social  astfel incat resursele naturale si sistemele de suport ale vietii sa fie sustinute…”

O alta mentiune : …” economia mondiala s-a dezvoltat pe o cale care este nesustenabila….Componentele esentiale ale unei strategii pentru o dezvoltare durabila sunt clare. Ele includ stabilizarea populatiei, reducerea dependentei de petrol, dezvoltarea resurselor de energie regenerabila, conservarea solului, protejarea sistemelor biologice ale pamantului, reciclarea materialelor. „

2.- Primul Summit Mondial organizat de ONU in 1972, la Stockholm a inregistrat o reactie puternica  a reprezentantilor tarilor slab dezvoltate la concluziile primului Raport, care recomanda stoparea cresterii economice – considerand-o o „teza neoimperialista” care ar fi urmarit impiedicarea dezvoltarii tarilor sarace”. Un delegat a exprimat in mod sugestiv ca cea mai grea forma de poluare este saracia (!) si ca eforturile conjugate ale comunitatii mondiale vor trebui indreptate spre eradicarea acestui flagel.

Al doilea Summit, de la Rio de Janeiro  din 1992 a cautat sa imbine tematica protectiei mediului cu cea a combaterii saraciei. In anul 2002, al 3-lea Summit de la Johanesburg  a definit conceptul de dezvoltare durabila prin trei factori :

–       factorii de mediu si asigurarea sustenabilitatii din punct de vedere ambiental;

          cresterea economica echilibrata, prin reducerea decalajelor de dezvoltare intre tarile bogate si cele sarace;

          echilibrul social prin eradicarea saraciei  pe Planeta. 

La acesti trei piloni ai conceptului de dezvoltare durabila s-a adaugat un al 4-lea, propus de Congresul Francofoniei,  din decembrie 2004 de la Ouagadoogoo ( Burkina Faso) preluat si de UNESCO – care a adoptat o Conventie pentru asigurarea si protejarea diversitatii culturale – ca patrimoniu comun al umanitatii.

 3.- Pentru noi aceste probleme sunt de maxima actualitate . Pornind de la dezbaterile pe plan mondial si luand in considerare elaborarea de catre Uniunea Europeana a  unei strategii proprii pentru dezvoltarea durabila, in anii 2003-2004,  am organizat in calitate de Sef sl Statului o actiune la nivel national,  coordonata de o Comisie condusa de Presedintele tarii, secondat de Primul Ministru, Guvernatorul Bancii Nationale, la care au participat ministrii, secretari de stat, reprezentanti ai cercetarii academice si universitare, ai autoritatilor locale, ai sindicatelor si patronatelor. Scopul acestei comisii a fost : elaborarea unei strategii nationale pe termen lung ( pana in anul 2025) privind dezvoltarea durabila. 

 Obiectivul strategic esential a fost elaborarea unor masuri care sa asigure reducerea decalajelor istorice de natura economica, sociala si tehnologica care  ne separa de tarile europene dezvoltate si asigurarea pe aceasta baza,  a convergentei Romaniei cu Uniunea Europeana. In vederea infaptuirii acestui obiectiv (tinand seama de expresia sintetica a acestor decalaje – valoarea PIB pe cap de locuitor fata de media europeana) esential este sa se asigure cresteri anuale ale PIB cel putin duble fata de media europeana, pe un termen indelungat.

 Timp de 2 ani s-au desfasurat dezbateri asupra capitolelor componente ale strategiei ( modernizarea infrastructurilor – transporturi, gospodarirea apelor, energie, telecomunicatii ; cai de refacere si adaptare a potentialului industrial, promovarea noilor tehnologii, agricultura si mediul rural,  serviciile publice, potentialul demografic, folosirea  si adaptare fortei de munca,etc.

 Am publicat in Pagini  BROSURA – DEZVOLTARE DURABILA – ROMANIA ORIZONT 2025, din 4 noiembrie 2004. Este un material valabil, in liniile sale generale, ca fir calauzitor pentru activitatea pe termen lung de coordonare a eforturilor nationale folosind inclusiv oportunitatile oferite de calitatea de membru al UE, pe care am capatat-o din ianuarie 2007.

 4.- Am scris acest text, si unele comentarii tematice ale unor interlocutori pe blog. Beranger , spre exemplu are dreptate cand subliniaza ca actualul model economic este nesustenabil la scara globala.

 Pe langa cele scrise la primul punct, sunt relevante concluziile prezentate de Lester Brown in ultima sa carte – «  Planul B »  , aparut anul trecut si in limba romana –  care evidentiaza agravarea in ultimii ani atat a tendintelor de epuizare a resurselor naturale traditionale, cat si a proceselor de deteriorare calitativa a factorilor de mediu. El releva efectele pe acest plan, a aparitiei unor “noi competitori” precum China si India – care reprezinta impreuna o treime din populatia Planetei si cunosc ritmuri inalte de dezvoltare. « Modelul economic  occidental nu poate functiona pentru China – scrie el – dar el nu va functiona nici pentru India care pana in 2031 se estimeaza ca va ajunge la o populatie inca si mai mare decat cea a Chinei, nici pentru celelalte 3 miliarde de oameni din tarile in curs de dezvoltare ce aspira si ei la « visul american ». Si intr-o economie mondiala din ce in ce mai integrata,  in care toate tarile intra in competitie pentru acelasi petrol, pentru aceleasi cereale si pentru aceleasi resurse minerale, modelul economic existent nu va functiona nici pentru tarile industriale « .

 5.- ALTE INTREBARI CE MI-AU FOST ADRESATE

Intrarea in UE a fost o necesitate si o oportunitate. 

 Alternativa ar fi fost izolarea noastra si modelul ceausist de dezvoltare autarhica . Insa acest statut  inseamna si obligatii, adaptarea la regulile si legislatia comunitara. Compatibilizarea noastra cu o comunitate de state dezvoltate, ridicarea competitivitatii economice pe o piata cu exigente superioare inseamna si invatarea regulilor si practicilor unei birocratii ( mult mai sofisticate). Aceasta presupune perfectionarea si profesionalizarea aparatului nostru de stat si al agentilor economici.Din pacate, practica noastra de a schimba aparatul administrativ, cu fiecare schimbare politica – in conditiile alternantei la guvernare –  pentru plasarea clientelei politice, are efecte daunatoare, inclusiv in relatiile cu Uniunea Europeana.In relatiile noastre cu structurile Uniunii Europeana trebuie sa ne comportam nu doar ca “elevi constiinciosi” pentru ca avem ce invata dar trebuie sa stim sa ne si aparam interesele intr-o lume concurentiala. 

La intrebarea daca in UE avem o mai mare independenta decat in CAER 

As spune ca: DIN CONTRA, fiind vorba de o structura mult mai sofisticata si mai organizata. Dar…aceasta este viata ! Trebuie sa avem capacitatea necesara de adaptare. 

Despre teoriile privind « entropia proceselor economice », fara indoiala ca gasesc, pe deplin, confirmarea  in zilele noastre. 

Despre descresterea sustenabila pentru tarile dezvoltate ca preocupare legata de  toata problematica privind limitele resurselor – in general, devine tot mai actuala, corectarea legilor care imping societatea spre un comportament “consumist” printr-o abordare mult mai rationala a notiunii de economisire a resurselor, de reducere a consumurilor diferite.”Sa iesim din epoca risipei” cum indemnau autorii celui de-al 4 -lea Raport al Clubului de la Roma.Un cercetator german a scris o carte intitulata “Factor 4” – foarte instructiva pentru tari ca a noastra – cu nivele modeste de productivitate si cu consumuri mari. Dublarea productivitatii muncii concomitent cu reducerea la jumatate a tuturor consumurilor ( a celor in exces, bineinteles si a pierderilor, nu a consumurilor necesare ) poate duce, intr-un segment de timp, la quadruplarea PIB-ului tarii. ! 

Axioma falsa ca statul este un prost admninistrator, ca si blamarea  in general, a sectorului public – ceeace ar face obligatorie privatizarea a fost combatuta chiar de un economist american remarcabil – J.K. Galbraight , care critica la inceputul anilor ’90 aceasta tendinta din fostele tari comuniste,  unde a aparut ca un fel de religie, spunea el si anume privatizarea ca scop in sine, precum si ca « solutie miracol » la rezolvarea tuturor problemelor reformarilor necesare a economiilor nationale. Lucrarea lui “The Good Society”, tradusa impropriu ca «  Societatea perfecta » este de reala actualitate.