18 ANI DE LA REVOLUŢIA DIN DECEMBRIE

Dincolo de evocarea evenimentelor care au condus la infaptuirea si victoria Revolutiei din decembrie si cinstirea memoriei celor ce si-au sacrificat viata, fara indoiala ca vor persista doua mari intrebari:
– Daca 18 ani reprezinta si o concretizare a maturitatii societatii romanesti, urmare a transformarilor profunde pe care le-au cunoscut relatiile politice, economice si sociale ca si institutiile statului si societatea civila. Cred ca raspunsurile sunt ambivalente.
Si a doua,
– Cine sunt profitorii si cine sunt perdantii acestor transformari ?
Din pacate – profitorii reprezinta o minoritate, in timp ce majoritatea cetatenilor au motive reale de insatisfactii. Poate ca marii perdanti sunt muncitorii industriali care au constituit forta motrice principala si a caror iesire masiva in strada – pe 20 decembrie la Timisoara si pe 22 decembrie la Bucuresti a decis victoria Revolutiei.
Am scris două cărţi – “Revoluţie şi reformă” şi “Revoluţia română” – care au inclus şi stenograma discuţiei mele cu comisia senatorială.
Am spus de fiecare dată: revoluţia este un proces care are loc în anumite condiţiuni de loc şi de timp, indiferent sub ce formă şi cum este declanşată, determinând schimbări de esenţă în societate, modificând în special structurile politice din societate !
– Poate nega cineva aceste schimbări produse în România, urmare a mişcării populare din decembrie 1989. Aceste schimbări au avut loc pe un areal mai larg, provocând căderea unui sistem politic care domina viaţa unui grup mare de ţări – Uniunea Sovietică şi ţările membre CAER. Toată lumea vorbeşte de anul 1989 ca an revoluţionar, care a schimbat nu doar fizionomia societăţii din ţările implicate, dar care a schimbat întreaga viaţă internaţională – a pus capăt “războiului rece”.
La o dezbatere internaţională de la Torino, din primăvara anului 2005, poetul rus Evtuşenko a făcut o apreciere corectă: Gorbaciov îşi făcea iluzia că, prin “perestroika” şi “glasnosti”, va salva Uniunea Sovietică. Nu a reuşit; dar, în schimb, această mişcare a salvat pacea mondială !
Toate încercările de a contesta sau denigra revoluţia română sunt, deci, nu doar incorecte, dar şi antinaţionale! In ce sens?
Toţi vorbesc de revoluţia din 1989 – cehii o denumesc “revoluţie de catifea”; polonezii au decis schimbarea la o “masă rotundă” cu reprezentanţii puterii (gen. Jaruzelski şi membri ai guvernului) şi ai opoziţiei; în Bulgaria, o plenară a Comitetului Central a decis destituirea lui Jivkov şi au deschis, astfel, calea schimbării.
La noi, din păcate, nu a fost posibil aşa ceva, datorită caracterului represiv al dictaturii lui Ceauşescu! De aceea, revoluţia română, declanşată de o revoltă populară la Timişoara şi terminată cu fuga lui Ceauşescu, sub presiunea maselor populare din Bucureşti, a avut un caracter violent şi a provocat victime umane! În acest context, să negi existenţa revoluţiei este lipsă de respect faţă de propriul popor şi faţă de cei ce s-au jertfit,ca şi negarea unui fapt obiectiv.
– A vorbi de “lovitură de stat” sau de “confiscarea revoluţiei” este aberant!
– Dacă ar fi putut avea loc o lovitură de stat, înainte, care să-l fi scos din joc pe Ceauşescu, ar fi fost un lucru de apreciat; făptuitorii ei ar fi fost eroi naţionali, pentru că ar fi evitat jertfele de sânge din decembrie. Din păcate, nu a fost să fie !
Am vorbit nu o dată despre “rolul meu”. Din 1971, de când am fost înlăturat din conducerea politică a PCR, în ciuda unor responsabilităţi marginale, am devenit o persoană suspectată şi supravegheată strict. Din 1984 nu mai aveam nicio calitate şi răspundere pe plan politic. Am fost director al Editurii Tehnice. Eram însă cunoscut pe plan naţional, pentru că, peste tot pe unde am lucrat (la studenţi, la tineret, la Timişoara, la Iaşi, la Consiliul Naţional al Apelor) am avut relaţii deschise cu oamenii, le-am luat apărarea, m-am străduit să fac bine sau măcar să-i protejez pe oameni.
Aceasta a fost, cred, cauza care a făcut să fiu primit imediat cu mare simpatie de cei ce s-au ridicat împotriva regimului şi acceptat ca lider al revoluţiei – al Consiliului Frontului Salvării Naţional, creat în noaptea de
22 decembrie !
Am mai spus că, după mişcarea de protest a braşovenilor din 15 noiembrie 1987, supravegherea mea a căpătat un caracter deschis; trei echipaje de filaj (3 Dacii) mă urmăreau 24 de ore din 24 – două mergând permanent după mine, una supraveghindu-mi casa şi soţia. Această urmărire s-a efectuat până la ora 11 dimineaţa, a zilei de 22 decembrie, când au dispărut din parcarea din faţa Casei Scânteii, până unde mă “escortaseră” în dimineaţa respectivă; lucru observat şi de colaboratorii mei din Editura Tehnică, de la etajul VII al Casei Scânteii.
O mare injustete este încercarea de a atribui diversiunea “teroriştilor” şi, deci, victimele din zilele 22-26 decembrie celor ce au luat puterea – Consiliul FSN! Tin sa amintesc că acţiunile acestora au început în seara zilei de 22 decembrie, în sediul Comitetului Central, şi că s-a tras asupra biroului de la etajul II în care un grup de 10-15 persoane începusera redactarea unui text care a devenit Comunicatul către ţară al CFSN (programul revoluţiei române). Am fost obligaţi să întrerupem, am continuat redactarea şi finalizarea lui, spre sfârşitul zilei, la etajul XI al sediului Televiziunii Române; l-am prezentat, pe la miezul nopţii, din Studioul 4 al Televiziunii. Tot timpul, până la prezentare şi după, ne-am aflat în stare de asediu. Toată noaptea s-a tras asupra Televiziunii şi, îndeosebi, asupra etajelor superioare, unde ne aflam noi.
Noi, cei care ne-am asumat răspunderea şi riscurile de a constitui o structură provizorie a noi puteri – după fuga lui Ceauşescu -, am fost prima ţintă a celor ce au provocat diversiunea “teroriştilor”, ca căror denumire era pe deplin meritată…. pentru că au acţionat metodic, profesionist, încercând să împiedice instaurarea noii puteri. Starea de anarhie instaurată atunci şi suspiciunea generală generată de această acţiune diversionistă, probabil şi complicitatea unor profesionişti – a împiedicat depistarea făptuitorilor.
Mulţi condamnă decizia privind organizarea, în condiţii improvizate, a procesului lui Ceauşescu. Şi eu am avut mari reţineri atunci. Dar s-a dovedit corectă această decizie. Imediat după execuţia cuplului Ceauşescu au încetat atacurile teroriste ! Ceea ce înseamnă că aceasta era miza celor ce au iniţiat-o – să menţină o stare de teroare pentru a împiedica instaurarea şi activitatea noii puteri (cu speranţa iraţională că s-ar mai putea întoarce Ceauşescu). De altfel, au reuşit să blocheze constituirea noilor structuri aproape o săptămână! Abia pe 27 decembrie 1989 ne-am putut reuni toţi cei 39 membri ai CFSN şi am început să ne structurăm, inclusiv prin numirea noului guvern.
Dacă nu ar fi fost această acţiune diversionistă, altul ar fi fost şi climatul în care ar fi început să lucreze noile structuri provizorii. Pe lângă victime şi distrugeri, diversiunea a reuşit un lucru mai grav pentru ţară: a alimentat o stare de suspiciune, care s-a amplificat odată cu apariţia partidelor politice, mai ales cu declanşarea campaniei electorale !

Vineri, 21 decembrie 2007, Institutul Revolutiei Romane organizeaza ceremonia de marcare a 18 ani de la Revolutie, la Palatul Parlamentului, sala Drepturilor Omului cu incepere de la orele 11,00.

Advertisements

56 Responses to “18 ANI DE LA REVOLUŢIA DIN DECEMBRIE”

  1. mihneageorgescu Says:

    Domnule Iliescu,
    cine poate participa la ceremonia respectivă?
    Accesul este permis publicului larg?

  2. comentatorul Says:

    1. Revolutiile din Europa de Est au fost puse la cale de Mihail Gorbaciov. In Romania, Gorbaciov l-a gasit aliat pe Ion Iliescu, in alte tari pe altii. Chiar daca dumneavoastra nu existati, aparea altcineva si astazi tot aici am fi fost.

    2. CITAT Ion Iliescu: “Din 1971, de când am fost înlăturat din conducerea politică a PCR … am devenit o persoană suspectată şi supravegheată strict.”

    Domnule Presedinte
    Pai este si normal sa fi fost supravegheat strict atita vreme cit doreati schimbarea regimul comunist cu unul capitalist. Conducerea statului a actionat CORECT! Liderul de atunci al Romaniei a prevazut ca ideile dumneavoastra sunt complet gresite si vor conduce la reinstaurarea regimului burghezo – mosieresc, lucru care s-a si intimplat. Cam asta avem in Romania de azi!

    La final imi permit sa pun, tuturor celor care citesc blogul, urmatoarea intrebare:

    CINE A GESTIONAT MAI EFICIENT ECONOMIA ROMANIEI?
    Raspunsul il puteti da aici:
    http://www.sondaj.php0h.com/economiatarii.php

  3. gmarga Says:

    Traiasca SSMD (Societate Socialista Multilateral Dezvoltata)! Traiasca Securitatea Romana si privatizatii ei exponenti! Traiasca Tov. Ion ILIESCU tatucul poporului! Traiasca intoarcerea cu 50 de ani in urma! Traiasca 99% din capitalistii romani, puii de lele, cei mai iubitori exponenti ai Securitatii Romane, “care a luptat pentru integritatea si prosperitatea romana”… Traiasca cei 18 ani de inutilitate, de sperante pierdute, de emigrari dezlantuite… Somnul natiunii naste monstri… Alo, boboru’ roman, SE AUDE? “Box Populi, Box Dei”… Nea Iancu, a murit degeaba la Berlin!

  4. gmarga Says:

    Nu-mi fac iluzii ca dl sau tov Iliescu va accepta un asemenea afront. Traiasca cenzura!

  5. beranger Says:

    Si cand mi-amintesc cum imi spunea Titi Tudorancea prin 1993 ca “schimbarea stapanilor, bucuria nebunilor”… cam fatalist omu’.

    Raman la parerea ca toti am fost usor “ajutati” (provocati) si “manipulati” atunci. Tot este bine ca pana la urma a iesit cu bine. In alt context, Iugoslavia a fost “ajutata” sa se destrame — si din pacate a reusit.

    Nu cred ca majoritatea ne amintim cu adevarat cat de multe lucruri (ni) s-au intamplat in acesti optsprezece ani! In ciuda tuturor tulburarilor, evenimentelor si patimilor, a fost o perioada de imense posibilitati, de transformari extraordinar de radicale (nu, nu in moralitatea oamenilor politici, ci in societate), si din pacate multe oportunitati au fost ratate, si ele nu se mai intorc. Astazi, societatea romaneasca este foarte conformista — este si asta un fel de integrare in Occident, daca mi-este permis.

    La 18 ani de la Revolutie: ce bine ca a reusit, ce pacat ca s-a terminat! Romantismul, adica.

  6. olimpiu65 Says:

    ca unul care a participat activ la revolutia romana si nu a cerut nimic nici macar brevet de luptator , constat cu amaraciune cum sunt denigrati cei din acele zile cum se arunca fara o baza teoria loviturii de stat.nu neg implicarea serviciilor secrete straine, dar rolul determinant l-a avut acea minoritate a cetatenilor care a crezut in libertate.mi-as dori ca acum dupa atat amar de vreme sa fim din nou impreuna ca atunci sa recunoastem ca am gresit grav in 90 cand ne-am despartit si urat unii pe ceilalti si sa fim solidari unii cu altii.ar fi un bun exemplu pt cei care au dormit bine merci si acum sunt specialisti in a comenta si da verdicte

  7. beranger Says:

    @gmarga: propozitia “Nea Iancu, a murit degeaba la Berlin!” cuprinde o virgula intre subiect si predicat.

  8. cristimarius Says:

    pentru istorie, evenimentul din decembrie 1989 va fi revolutie. dl Iliescu a gestionat corect situatia de la acea vreme, fapt incontestabil. comentariile ulterioare nu-si au rostul. pierdere de vreme. istoria o fac oamenii si o scriu invingatorii… azi e basescu, maine altul… politica frate. cat despre gorbaciov, a fost doar un instrument , o marioneta in mainile unor papusari destepti.

  9. beranger Says:

    @cristimarius: “cat despre gorbaciov, a fost doar un instrument, o marioneta in mainile unor papusari destepti.”

    Nu cred asta. Gorbaciov parea un om sincer, si cred ca este. Din pacate, situatia i-a scapat de sub control. Poate vrei sa spui ca Eltin a fost o marioneta, nu? (Las’ca au invatat chinezii cum sa nu le scape de sub control ceea ce conteaza…)

  10. radutokyo Says:

    Nu se stie exact ce s-a intamplat si cum s-a intamplat Revolutia din 1989.
    Sincer sa fiu fara un sprijin “tehnico-tactic”, logistic, nu cred ca ar fi fost sanse de reusita. Sistemul comunist de aparare, securitatea si militia, erau destul de bine pregatite si organizate.

    Perdanti si profitori, asta este viata, asa se intampla oriunde in lume. Chiar daca traim intr-o societate organizata, legea, “Cel mai puternic supravietuieste”, primeaza.

    Ce observ in Romania este ca, sunt foarte multi oameni nesimtiti, badarani, lipsiti de bunavointa, aroganti, invidiosi si rau intentionati. Oamenii au uitat ce inseamna un zambet, un multumesc, o zi buna. Dezumanizare.
    Toti alearga dupa aparente, spiritual sunt intr-un gol imens. Sistemul de valori nu mai exista si asta este grav.

    Daca fiecare din noi am face ceva pentru societate, cat de putin, Romania si-ar reveni surprinzator.

  11. gmarga Says:

    Errare humanum est, perseverare diabolicum! Graba strica treaba, insa “tupeu Iliescu” imi ridica tensiunea la 200. Deci, remarca pseudo-ului BERANGER este corecta! Dar doar din punct de vedere gramatical
    Toate astea nu schimba cu nimic convingerea (si suferinta) ca anii Iliescu au insemnat retardarea Romaniei, desincronizarea ei vis-à-vis de trendul european. Si asta doar ca un lider politic n-a fost in stare sa propuna decat sloganul “sarac, dar cinstit” lansandu-le “liderilor” PSD posibilitatea de a jefui Romania conforma directivelor de la Partid si de la Secu.
    Iar aberatii “Gorbaciov parea un om sincer, si cred ca este” sunt iesite din gandirea tipic iliesciana.
    Sa mai pun mesajul “poate scapam si de data asta de cenzura” ca sa vad mesajul postat?

  12. andron Says:

    Am gasit urmatoarea stire:
    Iliescu vrea limpezirea apelor, Geoana se viseaza premier in 2008

    20/12/2007 17.44
    Presedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, isi doreste “limpezire in partid” pentru anul ceva urma, in timp de liderul Mircea Geoana viseaza ca urmatoarele sarbatori il vor prinde la Palatul Victoria, informeaza NewsIn.

    “Imi doresc limpezire in partid. Urmeaza un an politic foarte greu si partidul trebuie sa traga niste concluzii din confruntarile politice ale acestui an si sa se pregateasca cu forta, cu mai multa combativitate, cu angajament politic, sa ridice suflul organizatiilor locale si activului de baza al partidului”, a spus Ion Iliescu.

    Potrivit fostului presedinte, partidul are nevoie de o analiza serioasa la Consiliul National din ianuarie. “Partidul trebuie sa recapete suflul si eu sper ca va fi asa”, a explicat Iliescu.

    Pe de alta parte, liderul social-democrat Mircea Geoana spera ca anul viitor va fi mai bun ca cel care e pe cale sa se incheie si inca viseaza ca va deveni premier.

    “In 2009, ne propunem sa facem trei petreceri, una la Kiseleff, una la Palatul Victoria si una la Cotroceni”, a afirmat Geoana, adaugand ca si-ar dori de la Mos Craciun peste 30 de procente, dar nici mai multe nu l-ar deranja. “Daca or fi 40, nu ne suparam”, a glumit liderul PSD.

    Subiectul este mai mult decat incitant, nu credeti ca ar fi util o dezbatere pe blog ?

  13. comentatorul Says:

    1. EXISTENTA MAI MULTOR PARTIDE CONDUCE AUTOMAT LA CAPITALISM!

    Domnule Ion Iliescu, spuneti ca nu doreati “schimbarea regimului comunist cu unul capitalist ci o dezvoltare firească a României, în context democratic.”

    Din ceea ce scrieti rezulta ca nu v-ati dat seama ca aici se va ajunge adica la capitalismul de dinainte de 1945! Nu ati realizat ca revolutia din 1989 va aduce la putere niste oameni de afaceri al caror unic scop este inavutirea si care nu dau doi bani pe cetatenii obisnuiti. Acumularile acelea primitive ale capitalului de care tot vorbiti ca fiind un fel de rau necesar dar pina la urma benefice pentru Poporul Roman, in realitate sunt profitabile doar pentru patroni si asa vor ramine. Daca acum 25-30 ani cu banii cistigati in 5-6 ani se putea cumpara un apartament, acum muncind la patroni ne trebuie vreo 30-40 ani sa platim acelasi apartament ajuns deja vechi. Pai ce beneficii rezulta de aici pentru mine ca om obisnuit.

    2. PLURI-PARTITISMUL ESTE TERENUL PE CARE CEI BOGATI SE BAT PENTRU SUPREMATIE!

    Existenta mai multor partide nu este nici pe departe in favoarea omului obisnuit ci impotriva lui. Toate partidele prezente in Romania sunt de dreapta si au obiective identice. De fapt, avem de-a face cu un mare Partid Capitalist divizat in clanuri (actualele partide) care se succed la putere din simplul motiv ca nu este loc la conducerea statului pentru atitia afaceristi odata. Cind un clan isi pierde credibilitatea membrii sai se redistribuie pe la celelalte sau concep o alta titulatura a entitatii compromise. Toate aceste organizatii infractionale au nevoie bineinteles de niste oameni cu care sa iasa in fata, de niste postere in spatele carora sa se ascunda. Fatadele sunt nimeni altcineva decit politicienii pe care ii vedem la televizor (unii de buna credinta si sinceri cum ar fi ION ILIESCU).

    COMUNISMUL ITI ASIGURA UN LOC DE MUNCA SI O LOCUINTA ADICA UN VIITOR. CAPITALISMUL NU ESTE CAPABIL DE ASA CEVA.

    Stimati romani: Cit de mult ati regreta regimul capitalist din Romania contemporana daca comunistii ar reveni la putere?
    Puteti raspunde la sondajul de aici:
    http://www.sondaj.php0h.com/schimbare.php

  14. curent01 Says:

    @gmarga

    In afara de lozinci, nu spuneti nimic concret. “Traiasca…”. Tipic pentru o anumita mentalitate. Acuzatii, fara substanta. Ca progresam mai incet este cred o vina a societatii romanesti care nu este in stare sa actioneze unita pentru obiective concrete si importante, legate acum de integrarea in UE.
    Atata timp cat avem politicieni gen Basescu, pentru care datul din gura,dosarelele sunt mai importante decat jobul adevarat al politicianului, anume proiecte de dezvoltare a societatii, spitale, autostrazi, educatie .., nu o sa ajungem nicaieri. Atata timp cat modelul smecherului, datul de pomana din gura, este de mare pret in societatea romaneasca nu cred ca vom progresa asa cum toti ne dorim.

  15. beranger Says:

    @comentatorul:

    Foarte maniheista alternativa: ori “comunistii la putere”, ori “capitalismul plutocrat generat de pluripartitism”. Nu exista nici o alta posibilitate pentru Dvs.?!

    In schimb, gama de sentimente care pot fi resimtite este mult mai mare, vreo 20!

    Chiar poate crede cineva ca sondajul propus are vreun sens?

    @gmarga: [Iar aberatii “Gorbaciov parea un om sincer, si cred ca este” sunt iesite din gandirea tipic iliesciana.]

    O afirmatie interesanta. Nu l-am votat niciodata pe Ion Iliescu. Si nu, nu este o gandire “tipic iliesciana”, pentru ca eu sunt in anumite privinte oarecum anarhist, ceea ce domnul presedinte n-are cum sa fie.

  16. cirlovacristian Says:

    Buna seara.
    ”Consficarea Revolutiei”…..?
    ”Lovitura de stat”………..?
    Unde au fost in Decembrie 1989 Basescu,Videanu,Boc,Stoica,Stolojan,Vanghelie,Rus,Nastase,Dan Voiculescu,Herebenciuc,Udrea,Cocosel,Berceanu,etc….?
    Sub pat si stateau nepasatori.
    De ce?
    Va rog sa-i intrebati personal deoarece va vor da raspusuri strict personale.
    Eu am fost unul dintre participantii activi ale acestor evenimente,nu ca altii(vezi pers. enmerate mai sus).
    Cei ce cred ca nu a existat Revolutie i Romania ii rog sa analizeze probele din dosarele Revolutiei.

  17. chinezu Says:

    off topic:
    “…dau leapşa mai departe şi eu către copiii care se ascund în spatele încruntaţilor, ocupaţilor, oamenilor mari şi foarte mari Adrian Năstase, Ion Iliescu, Mircea Geoană, Vasile Dâncu, Dan Mihalache şi Andrei Chiliman. Nu ştiu câţi o să vrea să răspundă şi să îşi aducă aminte de copilărie. Nu ştiu câţi dintre ei mai ştiu, măcar câteodată, să fie copii. Ştiu însă că atâta vreme cât nu ai uitat cum e să fii ţânc, în faţa mea ai întotdeauna o şansă. Chiar două…”

  18. smro Says:

    Domnule Ion Iliescu va rog mult sa cititi un comentriu al meu mai amplu, atunci cind veti avea ocazia. Este scris pe blogul meu la aceasta adresa: http://blog.s-m.ro Titlul este: Un nou partid ca e nevoie ! Am sa va rog sa comentati ceea ce spun eu acolo, bineinteles daca nu va deranjeaza prea tare. Aveti dreptul de a prelua acel material si de a-l pune aici pe blog, daca doriti. Cit despre regulile blogurilor vad ca le-ati inteles si le respectati (treaba cu linkul la sursa).
    Va multumesc si va urez La Multi Ani !

    Raspuns

    Marian Stavaroiu http:/blog.s-m.ro/

    In principiu sunt de acord cu aprecierile d-voastra. Revolutia Romana a fost opera intregului popor roman. Aveti dreptate ca nu numai cei ce au fost in strada au contribuit la victoria revolutiei,ci si cei care ,la fel ca dumneavoastra ,lucrand in diferite sectoare de servicii publice ,au asigurat buna functionare a acestora [energie,telefonie,alimentare cu apa, productie de paine, transporturi, etc ] Fara a subestima eroismul celor ce s-au situat in primele randuri ,mergand pana la sacrificiul suprem ,asa cum am mai spus,victoria revolutiei, atat la Timisoara ,pe 20 decembrie, cat si la Bucuresti, pe 22 decembrie a fost determinata de iesirea masiva in strada a populatiei, in primul rand a muncitorilor de pe platformele industriale. Aceasta a permis Timisorenilor sa proclame orasul lor –primul oras liber de dictatura, iar la Bucuresti, aceasta l-a obligat pe Ceausescu sa fuga cu helicopterul de pe sediul Comitetului Central –imagine devenita simbol al caderii regimului si al victoriei Revolutiei. Insa, nici concluzia dumneavoastra nu este corecta. Denumirea de “partid al celor ce au pus DATORIA mai presus de orice” este incorecta si nedreapta la adresa celor ce au considerat datoria lor tocmai de a iesi in strada, pana la inlaturarea dictatorului! In asemenea probleme delicate si complexe nu este niciodata recomandabila o pozitie unilaterala si cu atat mai mult –extremista! Altminteri,va multumesc pentru comentariul dumneavoastra .

  19. chrismar03 Says:

    D-le Iliescu
    Conform dictionarelor intr-adevar in decembrie 1989 a fost o revolutie. S-a schimbat radical societatea romaneasca. Acum tineti foarte mult la acest termen pentru ca va “ajuta” din multe puncte de vedere. Dvs. insa, atunci in 1989 si in lunile imediat urmatoare n-ati dorit sa fie o revolutie adevarata. Doreati doar o “remaniere” a “societatii socialiste multilateral dezvoltate”, doreati o “imbunatatire” a acestei societati falimentare. Acest lucru s-a vazut foarte usor din toate pozitiile publice pe care le-ati avut in acea perioada. V-am urmarit foarte atent. Aveati niste cuvinte tabu: capitalism, societate privata, somaj, greva etc., etc, pe care nu le pronuntati niciodata. Asfel ati incetinit cat ati putut dezvoltarea postcomunista a Romaniei. Ati facut foarte mult rau acestei tari tocmai prin “balbaielile”, populismele de tot felul, intrigile, dorinta enorma de a pastra puterea cu pretul “lasarii” fostilor securisti si activisti sa se imbogateasca prin “transferul fraudulos” al bunurilor statului (de care faceati atata caz) in propriul buzunar. Rezultatul se vede acum cu ochiul liber. Stiu ca nu veti recunoaste niciodata aceste lucruri.

  20. penuulmeni Says:

    liniste……….!

  21. penuulmeni Says:

    @cirlovacristian,

    pe acest tip de individ au mizat “ei”. naivul, cel iesit din colivie si cu creierasul spalat, naivul perfect.
    somn usor!…..chiar daca imnul te indeamna sa te trezesti…o sti el ceva, imnul.

  22. romarta Says:

    D-le Iliescu,

    Не бойтесь, diversele teorii ale “loviturii de stat” devin din ce in ce mai rizibile, mai mult sau mai putin aproape de teorii fantasmagorice ale conspiratiei, dar oricum in aceeasi categorie. Eu cred ca a avut loc intr-adevar o revolutie populara in 1989, iar ceea ce refuza deocamdata sa recunoasca ori sa sublinieze atit dreapta romaneasca, cit, din pacate, si stinga parlamentara (recte PSD), este ca principala forta revolutionara nu au fost “tinerii” ori “studentii”, ci muncitorii din orasele industriale, de la Cugir si Galati la Bucuresti, Brasov si Cluj.
    De aceea ramine de stabilit daca revolutia populara nu a fost intr-adevar “confiscata” ulterior, nu de catre un grup de interese ascuns in FSN ori apoi PSDR, ci prin adoptarea grabita, in toate gruparile parlamentare influente, cu atit mai mult cele de dreapta, a retoricii unui Jeffrey Sachs, a “tranzitiei catre economia de piata”, si a orientarii exclusive catre Occident, Statele Unite si Europa – fascinatie fetisista care a dat nastere astazi rasismului ce domina sfera culturala si ignoranta generalizata cu privire la tot ce e la Est de Romania – si in primul rind spatiul fostei Uniuni Sovietice.
    Iata intrebarile mele, m-as bucura daca ati raspunde punctual:
    1) Muncitorii, forta revolutionara, sint principalii perdanti ai tranzitiei: nu este necesara atunci revizitarea unor categorii precum cea de “clasa” pentru stinga de azi?
    2) la 1 febr 2006, de ziua sa (75 ani), Yeltsin a dat un interviu pe russia piervii in care a recunoscut ca la vremea respectiva … nu prea intelegea ce facea. Sprijinul puternic pt ideile terapiei de soc si a capitalizarii fortate nu se baza pe cunoasterea realitatii capitalismului si a naturii reformei, ci pe unica certitudine negativa, anume ca vseo, se terminase cu comunistii, nu mai era cale de intoarcere. Cu ce se deosebeste/ s-a deosebit cazul dvs?
    3) de ce ati abandonat sfera culturala in anii ’90? Alaturi de muncitori, intelectualii si jurnalistii sint de asemenea perdanti ai revolutiei. Astazi sfera publica e intru totul ideologizata intru fiinta “occidentului” si a “civilizatiei”. Astfel se pierd intelectualii de stinga, mai noi sau mai vechi, care fie au fost cenzurati dupa 1990, fie nu au mai gasit o scena in care sa se exprime – iar politicienii de stinga i-au ignorat complet. In acelasi sens, nationalismul cu care a cochetat PSDR nu a fost un raspuns adecvat la occidentalizarea fortata, favorizind mai degraba sinergii de gasca decit autonomia in gindire, iar acesta a fost inca un factor ce a cauzat alienarea posibililor intelectuali simpatizanti. Nu a fost aceasta una din principalele dvs greseli, subestimarea fortei sectorului cultural?
    merci pt raspunsuri.

  23. emigrantul Says:

    Ceea ce nu se intelege este ca nivelul de trai in Occident este aproape identic cu cel din Romania. Uriasa masina de propaganda Nord Americana si Vest Europeana a reusit sa creeze in mintea est europenilor imaginea unui occident cu 50 ani inaintea noastra. Nu este deloc asa.

    Cine nu crede este invitat sa vizioneze situl acesta:
    http://www.geocities.com/casamede2005
    Are poze si explicatii. Pot da personal lamuriri in legatura cu fiecare afirmatie sau imagine pe care o gasiti pe sit.

  24. curent01 Says:

    @chrismar03

    nu faceti decat procese de intentie nebazate pe fapte. Ilescu a fost un factor de echilibru si asta a fost important in acea perioada. Din cate am perceput eu singurul criteri a lui Iliescu a fost ca totul sa fie facut cu cap si cu participarea tuturor care se pricep. A fost dusmanul dogmatismului si a vorbelor goale pe care tocmai le-ati pronuntat: capitalism etc… Daca stau sa cuantific de cate ori un politician vorbeste de capitalism, etc… nu pot trage nici o concluzie. Vorbe goale! Ori de asta nu duce lipsa societatea romaneasca. Smecherul roman gen Basescu este bun in vorbe goale. Politicianism de parada! Politicianul trebuie sa propuna proiecte societatii romanesti: educatie, spitale, strazi, mediu, economie. Proiecte concrete si nu vorbe goale. daca cuvintele sunt criteriile pe care le apreciati…! Daca ne gandim, am avut numai prim ministri super reformisti, Roman, Stolojan, Ciorbea, Tariceanu etc….
    Iliescu si-a sustinut toti prim-ministrii cu care a colaborat. Cat despre o vina, ar trebui sa vorbim despre o vina a societatii romanesti pe ansamblu in a nu reusi sa actioneze impreuna pentru adevaratele prioritati ale tarii.
    Sa ne amintim cum opozitia a minat dupa 1990 orice colaborare, constructie si a fost adepta permanenta a NU si JOS!

  25. Bibliotecaru Says:

    Domnule Ion Iliescu, am o întrebare simplă. Din 22 decembrie până la 31 decembrie cei ce au condus România au făcut ceva care ulterior s-a dovedit o greşeală; ar fi putut Istoria României să aibă un alt curs, mai favorabil, şi am trecut pe lângă această şansă?

  26. Ovidiu Says:

    Stimate Presedinte Ion Iliescu,,

    daca aveti ceva timp liber va rog sa cititi un articol interesant.

    “Ultimul Revelion 1989 ?” mai departe cititi aici>>>

    Va urez sarbatori fericite !
    Anticipat,
    Ovidiu. PS , CREZUSEM CA VOI PRIMI MACAR UN RASPUNS, DIN PACATE NU MI-ATI RASPUNS.

  27. radu popa Says:

  28. radu popa Says:

    Pe cei care conjuga verbe descaltate despre decembrie 89, nici nu merita sa’i considerati. Cel putin ptr memoria tinerilor care si’au lasat singele pe drumul Romaniei spre democratiei, cel putin pentru lacrimile mamelor care isi plang in fiecare zi durerea, cel putin pentru libertatea de a spune NU! pe care ne’a adus’o decembrie, cel putin pentru toate astea, ar trebui sa avem minima condescendenta si sa ne muscam mainile cand vrem sa’l injurma pe Iliescu, pe Roman si pe ceilalti care au avut nebunia sa plece de acasa si sa se lupte, cand noi inganam, de sub fuste, un “jos ceausescu!”

  29. luciancomunistu Says:

    —>>> for the censure he or she: i still love you…by STING

    Dragi tovarasi,

    Pe 25 decembrie sa tinem un moment de reculegere pentru tov. Ceausescu N.

    Si sa incercam sa comunicam in acest ECHILIBRU….Adica sa mai fie si idei distonante fata de cele exprimate numai de o anumita parte de comentatori de stinga >>> vezi PSD <<< pentru ca la final domnule fost presedinte aveti parte numai de o imagine asa cum va dat-o Guzganu rosu tot timpu’ cind era intr-o anumita functie…

    In rest numai urari de sanatate ca e mai buna decit orice !!!

  30. luciancomunistu Says:

    in loc de moderation

  31. luciancomunistu Says:

    puneti CENZURA !!!

  32. cirlovacristian Says:

    Pentru ”blog-erul” penuulmeni
    Citat:
    -pe acest tip de individ au mizat “ei”. naivul, cel iesit din colivie si cu creierasul spalat, naivul perfect.
    somn usor!…..chiar daca imnul te indeamna sa te trezesti…o sti el ceva, imnul.

    Buna seara.
    Aceste inscrisuri va apartin(dv.le-ati gindit) sau ”cineva”va ajuta?
    Cit de naiv sunt eu?
    Cit de spalat am creierul?
    Cit de somnoros sunt eu?

    Unde va aflati in perioada 17-26 Decembrie 1989?
    Ce virsta aveati atunci?

    Printre altele raspunsul meu este:
    Eu am iesit din colivie,voi(cei ce-ti impartasesc ”ideile”)inca mai ciocaniti la coaja oului(daca nu sunteti inca la ”faza” de celula).Dupa ce iesiti din ou probabil o sa discutam(bineinteles daca am timp).

    Va multumesc

  33. ancaf Says:

    Va urez de pe acum Craciun Fericit, multa sanatate si astept, inca de la inceputul anului 2008, actiuni hotarate si decisive din partea Dumneavoastra pentru readucerea alegatorilor PSD la… PSD!

  34. Gabriela Savitsky Says:

    Craciun Fericit, alaturi de cei devotati, sa va bucurati de sarbatorirea ritualica a Nasterii Mantuitorului si, daca este posibil, sa va ganditi la renasterea partidului oamenilor curati si simpli, al celor nestiuti de nimeni si uitati, cei care cu adevarat au nevoie de o voce … renascuta.
    Fericire, sanatate si sporirea aurei, va doresc!
    Gabriela Savitsky

  35. pogeal Says:

    Stimate domnule Presedinte Ion Iliescu cu ocazia Sfintelor Sarbatori de Iarna si a Anului Nou 2008, va urez cele mai sincere felicitari insotite de urari de sanatate si depline realizari.
    La Multi Ani!

  36. Gabriela Savitsky Says:

    luciancomunistu,

    unii dintre semenii nostri nu au altceva decat o inima mica-mica si plina de ura. nu cauta raspunsuri la intrebarile lor ci vor “anumite” raspunsuri. Vreau sa-ti spun ca asemenea indivizi nu creeaza interes ci, mai degraba, mila.
    Craciun Fericit si tie si lumina Nasterii sa-ti mature mintea chinuita!

  37. Gabriela Savitsky Says:

    multumim pentru … promptitudine; daca dragostea noastra imensa si increderea si mai mare pe care le avem inseamna ceva, nu putem fi decat fericiti.

  38. flavia2oana Says:

    Doar 18 ani? Parca ar fi trecut o vesnicie, si tot degeaba.. Oare pe cand si adevarul? In atare situatiune, orice realizare devine nula la un moment dat. Va asumati acest risc? Va multumesc pt intelegere! Un an nou plin de intelepciune!
    http://oana.genom.ro

  39. luciancomunistu Says:

    Draga Gabriela Savitsky,

    Nu vreau sa intru in polemica pentru ca sint de fapt pentru tot ce vrei si tu ca un om simplu… Dar in spatele acestor vorbe se ascund toti cei care in subconstient se solidarizeaza cu domnu fost presedinte.

    Problema de fapt este alta: de ce atunci cind a fost presedinte Iliescu nu a luptat pentru oamenii simpli si a lasat pe toti cei care l-au inconjurat sa fure ?

    Iar mintea mea este chinuita de bataia de joc instaurata in anii 90 de toate guvernele respective inclusiv cel instaurat de Constantinescu si iata continuata cu si mai mult elan de catre guvernnul lui Basescu. ASTA TREBUIE SA TE CHINUIE IN FIECARE ZI !!!

    Acum nesimtirea este total de neconceput ca sa nu o ai in cazul in care esti intr-o mica functie de conducere.

    CRED CU TARIE CA ACEASTA ESTE VINA LUI ILIESCU CHIAR SI ACUM LA 18 ANI DE LA REVOLTA NOASTRA, A MICILOR OAMENI SIMPLI SI MARUNTI.

  40. luciancomunistu Says:

    CRACIUN FERICIT SI LA MULTI ANI PENTRU TOTI ACEI OAMENI SIMPLI !!!

  41. emigrantul Says:

    In 1989 trebuia schimbat presedintele Nicolae Ceausescu si atit!

    Nu era necesara renuntarea la comunism. Ion Iliescu (din cite citesc pe forum) habar nu a avut cum vor evolua lucrurile. Mai precis atunci in 1989 si in anii care au urmat Ion Iliescu nu era constient ca pe 22 Dec. 89 prin renuntarea la rolul conducator al unui singur partid a deschis calea spre regimul puternic de dreapta pe care il avem azi. Practic, in momentul de fata, tara este condusa de o mina de infractori care dispretuiesc tot ceea ce nu este om de afaceri. Aceasta organizatie mafiota care se afla la cirma Romaniei si-a votat legi si drepturi in favoarea sa devenind astfel extrem de puternica.

    Asa suntem condamnati sa traim zeci de ani de acum incolo. Mereu mafia care ne oprimeaza ne va spune ca trebuie sa facem eforturi pentru ajungerea din urma a statelor “dezvoltate”. Ma intreb ce ar zice Poporul Roman daca guvernantii ar fi sinceri si ar recunoaste ca am ajuns deja la standardele vestice si ca imbunatatiri semnificative nu mai sunt posibile.

  42. krudus Says:

    Cred ca am mai spus aceste lucruri si cu alte ocazii, imi cer scuze daca repet.In 1989 imi satisfaceam stagiul militar ca soldat in termen.Dupa mitingul lui Ceausescu,pe care tot plutonul din care si eu faceam parte l-a urmarit la tv in dormitorul companiei, am fost inarmati pana-n dinti cu cate o mitraliera si doua incarcatoare.Imediat ce a decolat elicopterul cu Ceausescu, sau format grupe de cate 4 soldati si fara absolut nicio instruire(si asa eram la pamant cu instructia de lupta) am fost postati in diferite puncte ale cazarmei de paza,precizez.Primisem ordin clar citez” in cazul in care cineva se apropie de unitate sa tragem fara somatie”.Vreau sa va spun ca nu ne-a trebuit mult.Am tras ca de Revelion sau ca la nuntile musulmane,totul a fost ca o joaca stupida a unor adolescenti neinstruiti, dar super-excitati cand se aflau mitraliera in mana.Cand uitam arma cuplata pe foc automat,ne speriam chiar si noi de cate gloante poate scoate in cateva secunde pe teava.Jur, ca este cat se poate de adevarat si din respect pentru cei care si-au sacrificat viata in acele zile nu as indrazni acum, sa debitez minciuni.Faptul ca majoritatea soldatilor erau mai mult beti pentru a rezista frigului si pentru a avea “curaj” a constituit dupa umila mea parere, cauza principala a existentei atator victime nevinovate.Restul sunt scenarii greu de pus in practica datorita vitezei cu care se desfasurau evenimentele.Nu am inteles de ce toata lumea l-a acuzat de-a lungul vremii pe dl. Ion Iliescu, de moartea acelor oameni.Domnia sa, nu a stat in post, nu a fost in patrule cu noi si nici nu ne-a dat ordin sa tragem.Dimpotriva,stiu ca ne indemna privindu-l la tv. la calm,ratiune,echilbru si trebuie sa recunosc faptul ca il vedeam ca pe un Zeu salvator,venit sa ne ajute.Spun asta deoarece comandantii nostri erau total dezorientati.Tov. maior Badea, comandantul unitatii se baricadase in biroul sau de frica.Ceilalti ofiteri si subofiteri se ascundeau si ei ca si noi in spatele paharelor de vin si tuica.Din punctul meu vedere in Romania a fost Revolutie.Nu cred totusi ca Gorbacoiv, l-a trimis pe Dinescu la televiziune, sau pe Dan Iosif la Inter.Ma enerva in schimb tipul in varsta, cu ochelari,prezentator la tv, care ne tot panica cu measje de genul < apa e otravita, teroristi au pusti cu luneta,elicoptere invizibile,etc.Eram paralizati de spaima cand intrerupea omul acesta cate o emisiune si venea cu astfel de mesaje.Din pacate asa sau petrecut lucrurile la Revolutia mea.Acesta este doar adevarul trait de mine si nu am pretentia ca asa s-a intamplat in toata Romania.Mai stiu si imi aduc aminte perfect ca am semnat de primirea a 60 de cartuse, in data de 22 decembrie, iar pe 30 ianuarie 1990, le-am predat tot contra semnatura, aceluiasi plutonier de companie.Colegii mei de pluton,care aveau cartuse lipsa le-au platit din solda si un bonus de cateva palme dupa ceafa, pt. ca nu si-au justificat suficient de bine modul in le-au tras.Cele de mai sus sunt perfect reale si sau petrecut la Caracal in cadrul scolii de soferi.

  43. Gabriela Savitsky Says:

    luciancomunistu,

    nu i-a indemnat Ion Iliescu, dupa ce i-a adus la putere, nici sa fure, cu spatele la popor, nici sa uite de unde au plecat;
    nu stiu daca iti amintesti, de cateva ori a incercat sa le spuna ca au transformat politica intr-un sistem de “cumetrii”.
    un singur om nu paote sa faca nimic; suntem ca America anilor 30; depinde si de noi, din pacate, noi acceptam sa traim asa…

  44. beranger Says:

    Emigrantule, exagerezi. Romania putea sa ajunga departe dupa moartea lui Ceausescu, asa e, dar dumneata exagerezi. E mai complicat de-atat.

    Desi, privind prin prisma celor intamplate in acesti 18 ani in Romania, putem deja sa le plangem de mila cubanezilor pentru ce vor trai post-Castro: in primul rand vor crapa de foame, caci nu-si vor putea permite ingrozitoarea scadere a puterii de cumparare care va urma.

    In Romania trebuiau insa facute o serie de schimbari profunde, chiar daca din pacate prea putine au mers asa cum am crezut noi in primele zile de “libertate”.

    Am apreciat discursul lui Ion Iliescu de la Sala Radio. De pilda, partea cu polarizarea averilor, si referirea la faptul paradoxal ca tocmai muncitorimea — a carei implicare a fost decisiva pentru rasturnarea regimului — a avut cel mai mult de suferit, prin disparitia locurilor de munca. Vreun comentariu?

    La 18 ani: revoluţia inutilă (roman-foileton)

    http://beranger.org/index.php?page=diary&2007/12/23/09/46/55-la-18-ani

  45. emigrantul Says:

    Afirmatia “Romania Putea sa ajunga departe dupa moartea lui Nicolae Ceausescu este gratuita si neargumentata”

    In momentul de fata avem toate atributele unei societati capitaliste clasice: gasim in magazine orice, importam aproape totul, fabricam extrem de putin, somajul este mare, apartamentele extrem de scumpe. Am atins nivelul de dezvoltare al Vestului! Cu ce este mai prejos Romania decit Canada de exemplu ( a se vedea imaginile de aici http://www.geocities.com/casamede2005 )? Cu nimic! am repetat-o in numeroase ocazii pe forum. Romanii nu cunosc nivelul de dezvoltare mediu al occidentului, au o parare extrem de distorsionata despre capitalism.

  46. instalatorul Says:

    Cum de nu am participat eu la evenimentele din 1989: Cu citeva saptamini inainte de revolutie, in institutul in care lucram s-a format un grup de patru oameni care propagau deschis articolele din ziarul Moldova Socialista, iar securistii din institut, inclusiv cei oficiali, se faceau ca ploua. Apoi, pe 22 decembrie, o dama a zbierat ca armata a tras in muncitori la Big Berceni, ceea ce evident nu era adevarat. Ulterior aveam sa-mi dau seama de un lucru: toate cele cinci persoane erau intr-un fel sau altul legate de URSS; fie cu rude, fie cu studii acolo. Pe 22 decembrie, vreo citiva derbedei din institut au sarit sa o bata pe secretara de partid, o femeie demna de altfel de toata stima si care nu merita un asa tratament. Si altii si eu am dorit, intr-un elan tineresc, sa mergem alaturi de revolutionari, dar seful nostru – ulterior expert prezidential al dlui Iliescu – ne-a zis: baieti, faceti cum vreti, dar nu uitati ca pe 27 avem predarea lucrarilor si, revolutie-nerevolutie, daca nu le predam nu ne luam salariile. Asa ca am continuat sa lucram. In seara lui 22, am avut un nou elan si m-am imbracat sa plec sa sprijin ceea ce unii numesc revolutie. Cind sa ies pe usa, am auzit la radio stirea ca teroristii erau imbracati in canadiene negre. Canadiana mea din acea vreme era neagra, iar alta nu mai aveam, asa ca m-am intors ca sa nu fiu tinta. Dupa aceea m-am uitat in jur si citeva lucruri mi s-au parut nefiresti, asta fiindca in stagiul militar fusesem considerat bun la tactica: tactica teroristilor era complet ilogica, iar militarii care apareau prin cartierul meu erau pozitionati aiurea, in cele mai proaste pozitii cu putinta, numai buni de impuscat de catre niste oameni seriosi. Senzatia ca nu era ceva in regula mi-a fost intarita de comunicatele care anuntau deplasarile trupelor. Traseele deplasarilor trupelor, mai ales ale tancurilor, nu erau in concordanta cu sirul evenimentelor ‘revolutionare’ descris de stiri. Pina la urma mi-am zis ca daca tot eram considerat rezervist clasa intii, adica eram din aia cu teancul de bilete de transport la sfirsitul livretului, armata va sfirsi prin a ma anunta daca va avea nevoie de mine, asa ca oricit s-ar zbiera la radio si televiziuni, pot sa-mi vad de viata mea pina la un eventual apel telefonic. Ceea ce am si facut in continuare. Tatal meu in schimb, Dumnezeu sa-l ierte, avind o canadiana de o alta culoare decit neagra si avind si experienta transeelor facute in ’49 la frontiera iugoslava, s-a dus la televiziune sa vada revolutia pe viu, evident pe sest ca sa nu se prinda mama. O ruda de-a mea, colonel in rezerva, mi-a povestit dupa citeva zile ca l-a vazut pe tata plimbindu-se cu miinile la spate prin fata sirului de tancuri pozitionat peste drum de blocul rusnacilor, in timp ce soldatii strigau la el mosule da-te la o parte ca se trage, iar tata, ti-ai gasit, se plimba mai departe cu miinile la spate. Tata n-a recunoscut niciodata asta, dar mi-a spus ca a fost martor la trimiterea unui proiectil de tanc drept pe un geam al blocului rusnacilor, ceea ce m-a bucurat foarte tare, totusi i-am zis: mai tata, n-ai fost si tu inspirat sa te treci pe o lista, daca tot te-ai dus. Citeva zile mai tirziu am continuat sa particip la un curs pe care il incepusem , curs la care participa, printre noi – cursantii – si un securist deschis, adica in uniforma. Plecind impreuna de la curs si mergind pe jos o bucata de drum, omul s-a uitat la un moment dat la niste fereste ale unui bloc si mi-a zis: saracul colegul meu, cum i-au facut casa. Ceea ce m-a lamurit pe deplin cum a fost cu asa-zisa revolutie. Fie vorba intre noi, daca este sa consideram evenimentele ca revolutionare, numele mai potrivit ar fi acela de contrarevolutie, fiindca ne-am intors la o formula de societate existenta anterior, capitalismul.
    Craciun Fericit si La Multi Ani domnului Ion Iliescu. Sa aiba un an 2008 bun si fericit. Oricum l-am lua – dumnealui mi-a facut indirect rau, evident fara sa stie, in traseul meu de tinar militant politic liberal din anii ’92-’96, ceea ce m-a scos in afara politicii pina la urma – domnul Ion Iliescu a fost cel mai important politician de dupa 1989. Singurul politician care a meritat denumirea de om politic in aceasta perioada. Si, din pacate, inca mai este, ceea ce arata saracia in valori a zonei noastre politice.

  47. cirlovacristian Says:

    Emigrantul

    Buna seara.
    Romania este mult mai prejos decit Canada,din mai multe motive.
    De exemplu:
    -cine ”conduce” Canada
    -pozitia geografica(vecinii)
    -istoria
    -persoanele care formeaza populatia statului Canadian
    -moneda catre care accede
    -etc……
    Nu se poate face o analiza in sensul pe care-l prezentati.

    Referitor la ”nivelul de dezvoltare mediu” va rog sa va uitati la :
    Romanii sunt buni la toate si peste tot(se pricep la orice) dar nu sunt specialisti in nimic.Va rog sa ma credeti ca Noi,Romanii,nu avem nici o specialitate.Din cind in cind mai”ridicam” si noi ochii,in rest……nici nu vrem sa recunoastem si sa ne recunoastem trecutul(vezi Basescu,Patriciu,Geoana,Tariceanu,Stolojan,Herebenciuc,Videanu,Dan Voiculescu,Dinescu,Plesu……….),sunt cele mai bune exemple ”trecute” de altfel.

    Romania este Romania si nu poate fi ”reconceputa,reconfigurata,etc…..”.
    In Canada nu a fost tranzitie.In Romania inca este.

    Va multumesc.

  48. Bibliotecaru Says:

    Domnule Ion Iliescu, Crăciun Fericit! Nu mai puneţi la inimă lucrurile mărunte pentru că obturează fericirea! Să aveţi un an nou copios în bucurii!

  49. Mihnea Georgescu Says:

    Sărbători fericite, domnule Ion Iliescu, alături de cei dragi.
    Vă doresc un an 2008 plin de realizări pentru dumneavoastră şi pentru Ţară!
    La mulţi ani!

  50. beranger Says:

    > Romanii nu cunosc nivelul de dezvoltare mediu al occidentului

    Canada nu reprezinta intreg Occidentul. In ciuda diverselor ocazii in care mizeria occidentului seamana izbitor de mult cu Romania de astazi, si cu toate ca intr-adevar, omul mediu din occident (uvrierul, nu patronul) nu-si permite cine stie ce, este inglodat in rate pentru casa si masina, exista cateva diferente fundamentale:
    1. Strazile sunt TOTUSI mai curate la ei decat la noi, in general. Da, am vazut si dump-uri, dar totusi.
    2. Birocratia occidentului european este in genere mai eficienta decat la noi.
    3. Agresivitatea omului mediu din occidentul european este totusi mai mica decat la noi. Se poate spune acelasi lucru si despre nesimtire.

    M-am simtit mult mai bine in cele 6 saptamani in care am locuit si lucrat in Hamburg in 2000, si mai am scurte experiente de viata in Limerick si Dublin in 2000, Salt Lake City (de fapt, Draper si Sandy) in 2005, ca sa nu pun strict vizitele turistice.

    Cateva zile de vizita turistica in regiunea Bruxelleza merita totusi o comparatie: Béranger chez les Belges. Bruxelles-ul pare foarte romanesc pe alocuri, DAR viata in Romania este mult mai stressanta!

    Da-o naibii de Canada.

  51. Poporul si sitemul.. Says:

    […] va spun ce vad eu dupa 18 ani de “capitalism”. Am citit zilele astea un comentariu la unul din articolele de pe blogul domnului Iliescu. In mod normal am invatat sa ignor orice cometariu bine sau rau intentionat de pe blogurile […]

  52. andreadeea23 Says:

    nu prea stiu ce a fost cu revolutia,nu am luat parte la ea asa ca nu prea sufar…eu astazi 29_12_2007 implinesc 18 ani si ma doare ca nu are cine sami spuna LA MULTI ANI…asa ca imi vad de viata mea trista in continuare,incerc sa lupt cu viata grea si plina de suferinte…asta e revolutia noastra a multor tineri din ziua de azi…daca nu am suferit atunci..suferim acum pt momentele de fericire ptr ca fiecare clipa fericita e acoperita se una nefericita…asta e viata noastra,oare cand ne va fi mai bine????

  53. gliron Says:

    La multi ani!

    Ma bag si eu cu un “comentariu” care sper sa va provoace un zambet…

    Balada traseistului politic

    Salut popor! Mă aflu pe traseu
    În slujba ta, luptâd ca militant.
    Aşa am fost, aşa voi fi mereu
    Şi nu partidul este important!

    În vremea de anţărţ de 89
    Când doar ciocan era şi secere,
    Ca să vă fie cât mai bine vouă
    Am fost un vajnic stâlp al PCR.

    Dupa Crăciun, avui o viziune:
    -Serviciile secrete ştiu de ce-
    Am alergat la televiziune
    Şi m-am înscris degrabă-n FSN.

    Aici am început să fac avere,
    Dar nu aşa cum mi-ar fi fost pe plac
    Căci Iliescu a-nceput a-mi cere
    Să fiu cinstit şi – daca pot – sărac.

    Atunci am căutat un grup de tineri
    Dinamici si vânjoşi capitalişti,
    Ne-am construit platformă şi-ntr-o vineri
    Ne-am tansformat pe dată in PD-işti.

    Cum mă certam întruna cu Basescu
    Şi să-l suport mereu era un chin,
    Când a ajuns pe cai Constantinescu
    M-am botezat şi m-am facut creştin.

    Am fost părtaş o vreme-n Acţiune
    La lupta lui cu morile de vânt
    Dar nu poţi transforma o naţiune
    Cu 2 la sută: mi-am luat avânt

    Şi-am revenit la vechii mei amici.
    Veţi zice că am lins unde-am scuipat,
    Dar nu pot suporta procente mici
    Încât, vedeţi, sunt iarăşi democrat.

    Am să rămân vreo câţiva ani acolo:
    Se pare că-i partid de viitor,
    Deşi mă cam incomodează Stolo
    Cu faţa lui lipsită de umor.

    Să ştii popor că te slujesc din greu,
    Iar când va fi la uninominale,
    Ştampila s-o apeşi pe chipul meu
    Să-mi fie bine mie (şi matale).

  54. smro Says:

    Gliron, esti beton !!! Mai scrie omule, mai scrie ! Am voie sa preiau si eu versurile acestea ? Intrebare atit pentru autor cit si pentru gazda.

  55. gliron Says:

    Cu mare placere. Da ca sursa http://www.gardaioan.info

  56. 18 ANI DE LA REVOLUŢIA DIN DECEMBRIE Says:

    […] Citeste Aici mai multe detalii pe sursa originala a artricolului… […]

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: