Miercuri 5 decembrie 2007

Dimineata. Ma pregateam sa merg  la Senat. Era programata Sedinta de plen. Era si un eveniment important – aniversarea Presedintelui Senatului, Nicolae Vacaroiu. Doream sa-I transmit inca odata intreaga mea apreciere alaturi de traditionalul LA MULTI ANI!  

Brusc, sunetul telefonului mi-a creat presentimentul unei vesti rele.

A MURIT DAN IOSIF !

S-a luptat cu discreţie, curaj si speranta pentru a răzbi boala cu care se lupta de mai bine de doi ani. A avut un spirit dinamic şi apropiat de oameni. A fost mereu un luptător . Astazi a suferit prima infrangere in lupta sa pentru viata !  Vei ramane vesnic in amintirea noastra, Dane! 

                                                                   

In aceasta seara, de la ora 22,00 particip la emisiunea postului TV “Antena 3” – “Stirea zilei”, realizata de Mihai Gadea.

Advertisements

15 Responses to “Miercuri 5 decembrie 2007”

  1. Bibliotecaru Says:

    Domnule Ion Iliescu, nu vi se pare cam multe aceste morţi importante pentru români? Încep să cred că se întâmplă ceva. Se duce cam o personalitate a României în fiecare săptămână. Prea mult. De doi ani încoace naţia română se stinge.

  2. dorinspoaller Says:

    Desi nu va agreez persoana politica , cat si prezenta in blogosfera , trebuie sa fiu solidar cu regretele aduse de moartea unui om care a luptat pentru libertatea in care imi exprim parerile azi…

    Dumnezeu sa-l odihneasca in pace !

  3. africakorps Says:

    Dan Iosif a fost un om bun, cu calitatile si defectele aferente reusea sa aduca un zambet pe buzele interlocutorilor chiar si atunci cand situatia parea catrastofala, un om cu simtul ratiunii si unul dintre cei mai fideli membri de partid, a iubit libertatea, fie ca Dumnezeu sa ii usureze sufletul in ceruri si sa ii ierte pacatele.

  4. Gabriela Savitsky Says:

    Domnul Gadea n-a realizat nicio emisiune seara acesta, ne-a spus doar ca a fost la Londra si a tipat ca nu se poate circula in Bucuresti. Sigur, pare egoist, dar nu ma intereseaza circulatia din Bucuresti, ma interesa ce ar fi avut de spus – daca ar fi avut loc de Gadea si Videanu – Ion Iliescu, despre situatia nefireasca a PSD-ului, intr-o tara atat de saraca cum e Romania la ora aceasta, cu un presedinte care vasleste spre dictatura si cu certuri politico-guvernamentale fara sfarsit.
    Asteptam sa va vedem la o emisiune unde moderatorul nu e isteric.

  5. Gabriela Savitsky Says:

    Moartea neasteptata a lui Dan Iosif, un om sincer si idealist pe care l-am admirat fara rezervele adaugate de timp si conjuncturi, mi-a redesteptat amintiri vechi din 1989.

    Bineinteles ca in anul acela rabdarea tututor ajunsese pe buza prapastiei. Cozile la carti (ale lui Paunescu, Pamantul deocamdata, de exemplu, (circulau pe sub mana, ca si Cel mai iubit dintre pamanteni a lui Preda), cozile umilitoare la vata, alimentele obtinute pe “sub mana”, burghezia rosie care se instapanise prin toate cartierele, programul la televiziune redus la 2 ore, parca, seara, program care se rezuma la prezentarea Celui mai iubit fiu al poporului, doua tabere Excelsior (tabere nationale de literatura) la care participasem, unde ii cunoscusem pe Bogdan Lefter, Mircea Nedelciu, Petre Cimpoesu, Mircea Cartarescu, scriitori care ne dezvelisera putin un colt de adevar si ne-au lasat sa ne imaginam restul, (intr-o excursie la Bistrita Nasaud am baut coniac Ovidiu, vreo 9 poeti, eram, cu picioarele in fantana arteziana si am cantat Desteapta-te romane!, ne-a luat militia si a trebuit sa vina directorul taberei, Lupulescu, sa ne scoata de-acolo), ultimul congres al PCR cand am urmarit cu sufletul la gura daca Ceausescu renunta la putere si il lasa pe Nicusor – fiind cunoscuta deschiderea acestuia spre innoire – toate acestea au culminat in decembrie.

    Cum nu exista si nici nu se intrezarea niciun debuseu al sistemului – desi in Uniunea sovietica incepuse Perestroika, eu, probabil ca si altii, mocneam o revolta neagra. Ascultam in fiecare seara Europa libera – nu mai intereseaza acum cine a tradat si de ce, dar atunci Europa libera era o gura de aer ametitor in haznaua imputita cu geamurile ferecate care era societatea romaneasca. Mircea Dinescu cu scrisorile lui, Serban Orascu, altii, altii, ne intretineau speranta ca exista si un alt fel de a trai in lume si ca el nu era, deocamdata, accesibil. Incepand cu seara lui 16 decembrie cand au fost trimise in eter tipetele acelei femei, impreuna cu comentariile ca la Timisoara situatia se precipita, am simtit, am intuit ca incepe sfarsitul regimului comunist, de fapt, sfarsitul dictaturii personale a lui Nicolae Ceausescu. In zilele urmatoare, m-am intalnit cu cei cativa prieteni buni pe care ii aveam, si am comentat, cu frica, evenimentul. Masurile luate de Ceausescu, condamnarea “huliganilor” de la Timisoara m-au indignat si mai mult. Bulgarele incepuse sa se rostogoleasca la vale, prinzand viteza si consistenta. Era o frica si o tacere aproape concrete, le puteau pipai, in oraselul meu natal din Bucovina. In seara de 20 decembrie, s-a anuntat pentru a doua zi un miting in Capitala, De condamnare a “agenturilor”, unde urma ca tuturor sa li se promita O SUTA DE LEI in plus la salariu. M-am dus in oras, am cumparat 6 coli de carton mari A3, carioci, m-am inapoiat acasa si, ascunsa in camera mea, am scris : Nu va lasati cumparati cu o suta de lei! Cetateni ai Romaniei! La Timisoara mor oameni! Azi in Timisoara, maine-n toata tara! si alte nazbatii, nu-mi mai amintesc ce puteam eu sa gandesc la 19 ani, cati aveam atunci. Nimeni din casa nu banuia ce faceam, aveam grija sa ma feresc cand intra mama in camera. S-a inserat (daca va amintiti, circulatia era restrictionata, oamenii nu aveau voie sa umble in grupuri, erau patrule ale Garzilor patriotice peste tot, si patrule ale Militiei), am strans afisele sul, am luat o cutie de aracet si am plecat in oras, desi mama a vrut sa ma opreasca. Aveam o prietena foarte buna, Narcisa Hulubas, poeta si ea si o minune de fata curajoasa. M-am dus la ea acasa, i-am povestit ce vreau sa fac si mi-a zis ca vine cu mine sa lipim afisele. Ne-am dus la capul orasului, la spitalul municipal. De acolo, am venit spre liceul nostru, Eudoxiu Hurmuzachi. Erau patrule peste tot, dar noi eram doua tinere care povesteam vesele despre niste colegi sotioshi, in gura mare, salutam politicoase patrulele cu sangele inghetat in vene, cu capul plesnind de tensiune, sub paltonul Narcisei erau afisele, in buzunarul meu, sticla de aracet. Ne-am dus la Casa de Cultura, am lipit si acolo unul; ne zvacneau tamplele si nu mai aveam voce de frica. Stiam ce insemna sa fim prinse. Stiam exact ca ne astepta Securitatea, bataile, chinurile parintilor si cine mai stie ce. Am ajuns in Centru, putina lume, am lipit unul la avizierul orasului si apoi, ultimele doua, la Piata noua – avea niste geamuri exterioare de sticla groasa, se potriveau perfect – hartia lipita cu aracet nu se poate desprinde. Fericite ca am reusit, ne-am dus acasa la ea, exaltate, apoi, pe ulite laturalnice, m-am dus si eu acasa la mine.
    Am tremurat toata noaptea, asteptand, din clipa in clipa, sa bata securitatea la poarta. Orice zgomot se amplifica de parca ricosa in niste talgere uriase. Dimineata, cand era programat mitingul de la Bucuresti, in 21 decembrie, m-am dus la Narcisa si, impreuna, ca orice criminal, ne-am dus la locul crimei. Era vinerea, in Radauti e zi de targ. La piata, trei militieni facusera cordon si doi razuiau afisele noastre de pe sticla. Ne-am dus acasa sa vedem ce se intampla la mitingul de la Bucuresti. Incepuse Revolutia. Am strigat, am urlat, am sarit pana in tavanul casutei mele. “Liberi! Santem liberi! URAAAA!!!”. Tata, venise acasa de la fabrica, m-a privit mirat si mi-a spus “Schimbarea domnilor, bucuria nebunilor! Taci din gura, nu mai tipa, saracii tot saraci or sa fie”.
    Am plecat in oras, promitandu-le parintilor, dupa ce le-am povestit de afise – mi-au zis ca nu stiau ca sunt nebuna – ca o sa fiu cuminte. Lume, vanzoleala, “prostime, targoveti” -vorba lui Matei Caragiale, ca la urs, unii tineau discursuri, altii spargeau vitrine si furau din magazine, la Militie, intrasera unii si dadusera foc, furasera covoarele, alergau cu televizoare in brate, cu casetofoane, era un vandalism de nedescris. Atunci m-a durut prima data acest fel de libertate defecta. Am vrut sa plec la Bucuresti dar, cum nu aveam bani si trebuia sa-i cer tatei, el mi-a zis ca ma inchide in beci daca nu poate sa aiba incredere in mine. “Te-am crescut pana acum numai noi stim cum, si tu vrei sa mergi la moarte?”. Cred ca i-am si jignit atunci, le-am zis “comunisti”, “ati tacut ca niste lasi atata timp” si ei ma priveau cu intelegere. In 25 decembrie, de Craciun, am primit a doua lovitura in credinta mea ca libertatea este eleganta, normala, sacra. Impuscarea lui Nicolae Ceausescu si a Elenei m-au umplut de durere. Cum poti sa ucizi un om ca pe un caine, m-am intrebat? Ce natie e asta? Oare nu se putea altfel?
    Au trecut zilele, a inceput anul 1990, am scos impreuna cu niste prieteni un ziar, Bucovina libera, si am devenit, in cateva luni, mai batrana si mai inteleapta – asa zic eu – decat as fi devenit daca nu s-ar fi intampat nimic. Astazi, tata nu mai este, dar ii dau dreptate, sunt nevoita sa-i dau dreptate si, cand ma intreaba fiul meu de ce unii oameni sunt prosti si rai si de ce nu suntem tot timpul buni, gasesc cu greu raspunsurile potrivite, care sa nu-l descurajeze si sa il linisteasca. Bineinteles ca m-am raliat Frontului Salvarii Nationale atunci, in ‘90 am fost intr-o sectie de votare delegat la primele alegeri libere si cand numaram, noaptea, voturile, obosisem sa tot spun “Iliescu” si ziceam numai “-escu, -escu , -escu, -escu” – numaram buletinele de vot in trei, pentru control. Spre dimineata, am sigilat pachetele cu buletine de vot, am scris procesele verbale si am plecat sa ne bucuram.
    Apoi, singura mea legatura cu politica a fost ca am suportat, multi ani, efectele ei.
    Sigur, se putea si altfel. Daca am fi fost, vorba fiului meu, buni ca ingerii. Se putea face un inventar la sange si se putea cladi o noua cale pentru Romania, eu asa am crezut, la inceput, ca o sa se intample. Dar Romania este si poporul roman. Poporul a inteles in felul lui libertatea. Unii, mai instruiti si mai abili, s-au constituit in “noua burghezie” a democratiei. E rau si e bine. E rau, pentru ca trei sferturi din popor este sarac. E bine, pentru ca acest mod de capitalizare, pare sa fie calea spre neoliberalism (Keynes, parca?). Din Romania pe care am visat-o eu, la 19 ani, riscandu-mi la propriu, libertatea – si cei mai in varsta inteleg exact sensul cuvintelor – s-a ales praful. Tot astept sa ne venim in fire, sa terminam de furat – nu mai e mare lucru – si sa construim un stat demn, drept, eficient, sa nu ne mai fie rusine ca suntem romani, sa nu mai fim slugile cetatenilor din vest, sa nu mai votam cu viscerele ci cu constiinta … dar astea sunt utopii.

    Am scris aceste cuvinte nu ca sa ma laud. Am scris aceste cuvinte pentru memoria lui Dan Iosif. El a fost expresia inconstientei idealismului din decembrie 1989. Memoriei lui ii spun ca nu e singurul nebun frumos. Au mai fost si altii, in orasele obscure ale Romaniei. Credinta mea, pana la sacrificiu in valorile libertatii ma legitimeaza, domnul Adrian Nastase, sa va cer sa redati social – democratiei romanesti autentica deschidere spre cei multi. Sa lasati orgoliile asa cum isi leapada sarpele pielea. Sa lasati meschinariile si urile, ranchiunile si interesele personale si sa gasiti o cale spre acest popor care merita o soarta mult mai buna.

    Sa ne uitam cu atentie la viata lui Dan Iosif, la atitudinea lui, in ea vom vedea, ca in oglinda istoriei, nazuinta tuturor cetatenilor, nazuinta spre o lume NORMALA, fara ticalosii, fara strambatati, fara umbre.

    Sa pastram un lung moment de reculegere timp in care sa ne reconsideram atitudinea. Ce ziceti?

  6. mariusn Says:

    In memoriam Dan Iosif

    Mi-au scos porecle, m-au minjit pe nume
    m-au deferit miniei tuturor,
    dar n-am sa ma supun vointei lor,
    eu numai tara mea o am pe lume.

    M-au dat la birfitori, sa ma consume,
    privirile din jurul meu ma dor,
    dar nu e vinovat acest popor,
    el ma va stii intreg de la postume.

    Industria minciunii ma omoara,
    cu creier stins abia mai pot vorbii,
    din negru si din alb se naste gri,
    dar nici nu vreau sa stiu ce e afara,

    si eu ramin aici, cu tine, tara,
    si-asa cum te-am, iubit te voi iubi.

    Adrian Paunescu 1985

  7. Gabriela Savitsky Says:

    Domnule Ion Iliescu,

    am postat la mine pe blog o scrisoare pe care – formulata altfel – v-am trimis-o mai demult, cred, pe e-mail. Am incercat sa postez cu copy si paste aici, dar nu merge. Va doresc sa aveti puterea de a o lua, cu aceeasi energie debordanta, de la capat, daca trebuie.
    Cu statornicie,
    G.S.

  8. praf Says:

    desi nu l-am agreeat persoana Dan Iosif,din momentul in care “Asa Vor Muschii Mei ” cand a fost intreabat de ziaristi ca de ce nu se renunta la vot’ul la mai multe mainii,imi pare rau ca se duc toti oamnii care au luptat pe aceasta tara de a scapa de comuniti .
    Desi pana la urma ce a fost comunismu asa e si acuma . Daca ma contraziceti va astept opiniile

  9. radutokyo Says:

    Dumnezeu sa-l ierte!
    57 de ani, cam devreme…

  10. Maria Barbu Says:

    Lui Dan Iosif ii voi pastra mereu imaginea, tipul de silueta, figura parca pictata de un cubist, gura taiata larg ca pentru un ras perpetuu. A fost si va ramane un model interesant de “smart of the street” cum ar spune Donald Trump. Presedintele Ion Iliescu a facut posibil ca Dan iosif sa devina si model politic, statornicindu-l pe acest rebel, non-conformist, nebun in sensul bun.
    Dumnezeu sa il ierte si sa ii lase memoria nepatata!

  11. cristimarius Says:

    Dumnezeu sa-l ierte!

  12. Gabriela Savitsky Says:

    Multumesc. E o dovada ca nu ma pricep la computere…
    Aseara, la Realitatea, Adrian Paunescu l-a “amutit” pe Turcescu. A fost magistral. Adrian Paunescu este, dincolo de unele si altele, un om de valoare care nu este “utilizat” la capacitate. Sper ca Turcescu se va tine de cuvant si il va mai invita. Adrian Paunescu “nu s-a putut abtine”, totuisi, sa nu cada in capcana doamnei Saftoiu, cea cu scrisoarea adresata presedintelui. O epoca istorica nu poate fi judecata prin prisma unor copii, oricat de destepti ar fi ei, care nu-si amintesc mare lucru. Am 40 de ani, in mod “natural” ar trebui sa detest aceasta epoca istorica si totusi, dupa ce am gustat din “deliciile” democratiei de la noi, m-am intors si m-am uitat cu atentie la ce am trait. Cred ca blogul dumneavoastra, si al lui A. Nastase, “fireste” mi-au dat posibilitatea sa ma exprim, si pentru asta va multumesc. Marturisesc ca am de mult timp in minte o epura de carte, “Romania personala” si , iata, am inceput, datorita dumneavoastra, primele schite.

  13. calypso222 Says:

    Domnule Iliescu astept cu nerabdare analiza dvs cu privire la scrutinul si referendumul din 25.nov.pentru a va putea transmite citeva ginduri din sud vestul Ardealului.

  14. lupascu Says:

    L AM URMARIT SI EU , CHIAR DACA NU DE LA INCEPUT PE A.PAUNESCU LA TURCESCU!!! ,, LOCOTENENTUL DE SECURITATE” TURCESCU A FOST DEGRADAT DE MAESTRU LA GRADUL REAL– CEL DE TINE CAL, ORDONANTA , ADICA TZUCALAR , AL STAPANULUI SAU , T.B.. BINE ,TZUCALAR E O FUNCTIE , NU UN GRAD, PENTRU EL SI SOLDAT NEINSTRUIT AR FI PREA MARE!! ORICUM,LA NESIMTIRE SI LINS CU.UL BASESCULUI E GENERAL DEJA[ CE GRAD ARE IN REALITATE, NU POT STI.

  15. gabrielciotoran Says:

    Va rog sa primiti sincere condoleante datorita pierderii lui Dan Iosif. Dumnezeu sa-l odihneasca. Gabriel Ciotoran

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: