Fostul preşedinte al Romaniei Ion Iliescu a acordat un interviu Jurnalului Naţional in care răspunde acuzaţiilor preşedintelui Traian Băsescu şi face o analiză a situaţiei politice actuale.
Jurnalul Naţional: In prima sa ieşire publică pe tema protestelor, preşedintele Băsescu a avut un atac dur la adresa dvs. Spunea că mesajele dvs, ale lui Crin Antonescu şi ale lui Victor Ponta sunt similare cu cele ale fostului preşedinte al R. Moldova, Vladimir Voronin. Cum comentaţi?
Ion Iliescu: Nu comentez ieşirea, în sine, pentru că nu este nimic de comentat. Pur şi simplu domnul Traian Băsescu nu mai are ce spune românilor, şi, în lipsă de mesaj, de proiect, pentru că “modernizarea României” este doar o petardă populistă, nu un proiect, inventează “duşmani ai poporului”. După 22 de ani în politica românească post-decembristă, în care am fost atacat în fel şi chip, cuvintele domnului Băsescu nu mă mai impresionează. Ceea ce se poate constata, însă, este ca domnia sa nu a răspuns, fie şi în stilul caracteristic, la reproşurile mele, privind eşecul politicii sale de “preşedinte-jucător”, care a dus la multe blocaje politice, dintre care cel mai grav este cel de acum. Eşecul rămâne, vorbele sale se duc. Şi trebuie să dea o explicaţie, nu mie, ci românilor, în legătură cu acest eşec şi cu suferinţele provocate de el cetăţenilor. Poate nu-şi dă seama, dar poartă o imensă responsabilitate pentru ultimii patru ani de criză. Să fim înţeleşi: criza nu avea cum să ne ocolească. Dar ea a fost agravată de proasta guvernare a unui Executiv al cărui premier de facto a fost Traian Băsescu. Asta este realitatea împotriva căreia s-au ridicat cei care protestează, şi care aşteptau altceva dela Preşedintele României.
De ce credeţi că a ales să compare mesajele dvs şi ale domnului Ponta, cu cele ale lui Vladimir Voronin?
O penibilă încercare de manipulare a realităţii, de etichetare a adversarilor PDL drept “comunişti”. Creadă cine ce vrea, dar gândirea totalitară are cel mai demn reprezentant în România în persoana lui Traian Băsescu. Din serialul său cu “mogulii”, şi cu alte bazaconii, a mai rămas doar această sechelă jalnică. Care nu face onoare unui înalt demnitar al unui stat european. A coborât mult prea jos lupta politică, a trivializat-o.
După lansarea acestui atac, şeful statului, premierul Boc şi liderii PDL au devenit mai impăciuitori, dandu-le dreptate romanilor care protestează. Credeţi că este un mesaj sincer sau le este frică?
Mă îndoiesc de sinceritatea “regretelor” exprimate. Judecând după felul în care se comportă, după lentoarea cu care au reacţionat, după insultele cu care i-au împroşcat, în primele zile pe manifestanţi, nu le pasă nici de aceştia, nici de români, nu-i interesează cu adevărat soarta lor. Nu au decât un gând: cum să rămână la putere, indiferent de mijloace. Dacă se cere pentru asta şi mimarea scuzelor, ei bine, asta vor face.
Da, se simte panica în rândul celor de la putere. Nu ştiu dacă ea s-a transformat în frică. Dar panică este. Normal, nemulţumirile se îndreaptă către Emil Boc. Care, dacă ar mai avea ceva luciditate, ar demisiona şi ar deschide calea alegerilor anticipate. PDL avea, desigur, alt scenariu, cel al comasării alegerilor, în noiembrie anul acesta. Acum sunt descoperiţi si derutaţi, iar Traian Băsescu nu le mai poate oferi un colac de salvare. Pentru că el însuşi este principala tinta – şi pe bună dreptate –, a nemulţumirilor.
In mesajele lor publice transmise pe parcursul protestelor, atât premierul, cat şi preşedintele Băsescu au afirmat că nu au avut alternativă, că au făcut ce trebuia. Au făcut intr-adevăr ce trebuia?
Alternative la politicile economice şi sociale promovate de actuala guvernare existau. Ca să mă exprim politicos: a spune că tu deţii adevărul absolut, că nu există decât o singură soluţie, este semn de rupere de realitate. Autosuficienţa nu e, niciodată, de bun augur. În fond, guvernanţii s-au limitat să ia bani şi un program, simplist şi costisitor economic şi social, dela FMI, care li s-au livrat la pachet, împreună cu un premier “economic”, Jeffrey Franks, după care, pentru a se încadra în parametri, s-au apucat să reducă veniturile celor pe care îi puteau prinde la înghesuială: bugetarii şi pensionarii. Timp de trei ani n-au avut dureri de cap, acum nu mai ştiu ce calmant să ia. Deşi soluţia problemelor lor e simplă: demisia şi alegerile anticipate. Alternativele aplicabile în 2009 nu mai sunt aceleaşi cu soluţiile care trebuie aplicate acum. Lucrurile s-u complicat, economia românească iese slăbită din criză, trebuie imaginat altceva. USL a formulat unele soluţii, dar lucrurile sunt în rapidă schimbare. Cert este un lucru: România are nevoie de politici publice clare, de schimbarea priorităţilor în cheltuirea banului public, de un alt mod de a guverna.
Se anunţă şi alte măsuri nesăbuite, periculoase pentru economia naţională, cum este intenţia de privatizare a companiei “Hidroelectrica”. Noi am greşit când am admis destructurarea sistemului energetic naţional, punând în concurenţă unităţile producătoare (hidro, termo si nuclear). Nu aceasta este calea pentru funcţionarea eficientă a sistemului energetic naţional, ci, din contră, refacerea unităţii lui, ca sistem naţional integrat. Exemplul Franţei este edificator în aceasta privinţă. Nici scindarea CFR-ului nu a fost mai fericită. Iar considerarea privatizării ca soluţie miracol şi ca scop în sine este o gândire simplistă, care s-a dovedit păguboasă!
Cum comentaţi reacţiile şi măsurile Puterii (amânarea taxei auto, a liberalizarii preţului la gaze, majorarea salariilor şi pensiilor, demiterea lui Baconschi, repunerea in functie a lui Raed Arafat) la protestele din stradă? Sunt corecte, sunt lucrurile de care romanii au nevoie in acest moment sau sunt un mod de a le cumpăra tăcerea?
Unele măsuri reprezintă reculuri tactice, sub presiunea străzii. Despre majorare de salarii si pensii nu prea se poate vorbi (ar trebui, de fapt, restituite veniturile retezate in mod arbitrar, prin decizia preşedintelui). Iar episoadele Baconschi şi Arafat sunt periferice în raport cu cererile protestatarilor. Există un consens în legătură cu principalele cereri: demisia lui Traian Băsescu, demisia Guvernului, alegeri anticipate. Nu, protestatarilor nu li s-a făcut nicio concesie, iar Puterea dă semne ca nu face concesii nimănui, excepţie făcând clientela sa politică; dar aceasta nu se afla în Piaţă. Nemulţumirea este foarte profundă în societate. Faptul că nu s-a manifestat până acum în stradă nu înseamnă că ea nu mocnea, chiar daca guvernanţii o ignorau. Nu cred că se mai poate cumpăra tăcerea nimănui. Mai mult, acum, astfel de gesturi ar putea să aibă efecte contrare, să toarne gaz peste focul nemulţumirii.
Nevoile românilor sunt foarte multe şi greu de satisfăcut în contextul actual. Dar dacă se dă atenţie sănătăţii, educaţiei, protecţiei sociale, dacă se pune capăt risipei banilor publici, tensiunea socială poate scădea la nivele gestionabile. Dar nu face aşa ceva actuala Putere, care are alte intenţii cu sănătatea, de pildă, s-o dea pe mâna unora care altfel nu ar ajunge la banii publici.
Cum comentaţi etichetele puse protestatarilor din Piaţa Universităţii de către reprezentanţii actualei puteri: viermi, mahala, cimpalaci, nevrotici?
Înainte de a comenta, trebuie să spun că în astfel de situaţii tot ce spui poate, şi va fi folosit, împotriva ta. Iar Piaţa Universităţii este un fenomen care trebuie înţeles chiar sş în condiţiile perioadei imediat următoare prăbuşirii comunismului. Fenomen faţă de care eu nu am resentimente, deşi, atunci, Piaţa Universităţii reprezenta principala tribună electorală a opoziţiei, care mă contesta. Remarca mea, legată de “golani”, nu privea Piaţa, în ansamblul său, ci un grup de indivizi care s-au comportat violent faţă de forţele de ordine. Am regretat-o, pentru că a îngreunat dialogul nostru cu Piaţa. Dar noi am avut, totuşi, dialog cu cei din Piaţă, pe diverse căi. Iar cerinţe ale Pieţei se vor regăsi în construcţia instituţională care a urmat alegerilor din 20 mai, în prevederi ale Constituţiei. Pentru că şi eu, şi ceilalţi politicieni, dincolo de reacţiile de moment, am ascultat vocea oamenilor de acolo şi am căutat să ţinem seama de cererile lor. Mă tem că actuala guvernare nu vrea să dialogheze cu Piaţa, nu vrea să răspundă cererilor ei rezonabile, iar potopul de invective revărsat de lideri importanţi ai PDL asupra protestatarilor denotă dispreţ faţă de oameni şi faţă de democraţie.
Sunteţi de acord ca Pieţei Universităţii să i se confere statutul de agora civică?
Nu cred că există motive întemeiate pentru a respinge o astfel de iniţiativă, deşi înţeleg că a fost deja respinsă de consilierii municipali ai PDL. Mi se pare o aroganţă impardonabilă. Eu îi încurajez pe cei din PSD ca, dacă USL va avea majoritatea în Consiliul General, să reia votul imediat după alegeri şi să facă acest gest reparator.
Ca fost presedinte, dacă aţi fi fost pus in situaţia se află acum Traian Băsescu, ce aţi fi făcut?
M-aş fi asigurat că rolul de arbitru în societate este funcţional. Aş fi consultat partidele politice, guvernul, societatea civilă, aş fi discutat cu reprezentanţi ai Pieţei. Şi dacă din discuţii ar fi rezultat un posibil consens pe o serie de soluţii, aş fi avut grijă ca acest consens să se concretizeze în decizii ale Guvernului, în acte legislative, la nevoie. În orice caz nu m-aş fi aşezat pe poziţii de confruntare cu nimeni, aş fi lăsat deschise toate canalele de comunicare şi toate opţiunile.
La Bruxelles, liderii USL au susţinut că democratia din Romania a fost suspendată. Care sunt primele trei lucruri ce trebuie făcute pentru revenirea la democratie?
Preşedintele să renunţe la pretenţia de a fi “jucător”, preşedintele şi Guvernul să lase Parlamentul să funcţioneze, respectând separaţia puterilor în stat, prin renunţarea la angajarea răspunderii şi interzicerea traseismului politic, aflat la originea crizei politice.
USL a intrat in greva parlamentară pe termen nelimitat. Credeţi că va da roade aceasta forma de protest?
Cred că, iniţial, s-a ales un termen nefericit pentru a descrie acţiunea parlamentară de protest. Nu despre o grevă parlamentară este vorba. În fond, ce se cere în protestele oamenilor? Demisia Guvernului şi alegeri anticipate. Parlamentarii celor trei partide demonstrează Guvernului că a pierdut majoritatea în cel puţin o Cameră, în Senat, că nu-şi mai poate trece legile, că este blocat, iar soluţia se ştie: alegerile anticipate.
La ce alte instrumente ar putea recurge USL pentru a obţine alegeri anticipate? Sunteţi adeptul unor negocieri cu UDMR pentru alegeri anticipate? Dvs, personal, ce sanşe daţi organizarii de alegeri anticipate?
Sincer, până când Traian Băsescu nu se convinge că alegerile anticipate sunt soluţia, nu se va întâmpla nimic. Iar acum domnul Băsescu are un singur obiectiv: supravieţuirea sa, până la capătul mandatului. Deocamdată este foarte ocupat să se desprindă de PDL şi de clasa politică, împotriva căreia a dezlănţuit o canonadă de critici, unele mai virulente decât altele. Singurul politician curat este domnia sa, restul merită doar oprobiul public. Probabil că va veni vremea sacrificării PDL. Dar îmi este imposibil să spun când va face asta. UDMR, cu spiritul său pragmatic, încă ezită, nu este convins de utilitatea alegerilor anticipate. Insă, de astă dată, cred că riscă să piardă şi s-ar putea ca, până la urmă, să înţeleagă că e şi în interesul lor să adere la această singură soluţie realistă. USL poate pune presiune pe guvernanţi doar într-un singur fel: demonstrând că nu mai pot guverna, pentru că nu mai au o majoritate parlamentară.
In ce măsură credeţi că presiunea străzii va contribui la declanşarea alegerilor anticipate? Credeţi intr-o iarnă sau o primăvară la Bucureşti?
Nu întotdeauna presiunea străzii, oricât de raţională şi de legitimă ar fi ea, dă roadele aşteptate, iar într-o democraţie strada este un mod de exprimare a nemulţumirilor, soluţiile vin tot din spaţiul politic. Vocea străzii poate fi invocată de opoziţie, dar nu ar fi de dorit o schimbare determinată doar de stradă. Asta ar însemna eşecul democraţiei, al clasei politice, le-ar de-legitima. Nu cred că vrea cineva aşa ceva. Ar fi raţional să răspundem acum cerinţelor oamenilor şi să negociem o soluţie politică, pe care să o oferim cetăţenilor nemulţumiţi. Nu aş face analogii cu cele întâmplate în Egipt sau în Tunisia, deşi ar trebui să ne dea de gândit că multe dintre cauzele care au dus la revoltele din aceste ţări se regăsesc şi la noi, în economie, în societate, chiar şi în politică. Încă mai putem acţiona asupra cauzelor, pentru a nu ajunge la o explozie socială.
Care este cel mai mare pericol care ameninta Romania prin mentinerea situatiei actuale?
Cel mai mare pericol, în viziunea mea, vine din ignorarea unor procese care se petrec acum în Europa şi care ne vor afecta viitorul infinit mai dureros decât actualele probleme cu care ne confruntăm. Mă refer la noul Tratat de consolidare a disciplinei bugetare, care conţine prevederi ce pot grefa grav dezvoltarea economiei şi multe suferinţe sociale. Nu trebuie să ne grăbim să-l adoptăm, doar pentru că aşa vrea Traian Băsescu. Este nevoie de expertiza economiştilor, de o dezbatere publică responsabilă, în care cei ce vor fi împotriva tratatului să nu se transforme în duşmani ai poporului. Reamintesc că motivul strategic al aderării noastrela UEa fost acela că doar aşa puteam accelera reducerea decalajelor istorice de dezvoltare. Şi acum ce facem? Acceptăm accentuarea lor? Ne tăiem singuri craca de sub picioare?
Dacă USL va caştiga alegerile vedeţi posibilă o posibilă coabitare cu Traian Băsescu preşedinte? Dacă nu, care ar fi soluţia? Suspendarea?
Coabitarea este posibilă în România, chiar şi cu Traian Băsescu. Dacă se va mulţumi cu rolul pe care i-l acordă constituţia. Altminteri, nimeni nu vrea neapărat suspendarea Preşedintelui României. Revine Uniunii Social Liberale, dacă va câştiga alegerile, să decidă ce va face dacă Traian Băsescu îşi depăşeşte atribuţiile. Dar sper că va reveni la raţiune, că nu va dori să-şi termine astfel mandatul. Doar Traian Băsescu poate decide care va fi soarta sa.
Dacă ar fi să-i daţi un sfat preşedintelui Băsescu, premierului Boc si PDL care ar fi acela? Dar USL, ce sfat i-aţi da?
Tuturor le reamintesc câteva lucruri: societăţile consensuale sunt mai bogate, mai prospere, mai eficiente şi mai paşnice decât societăţile în care confruntarea este mijlocul privilegiat de guvernare. Consensul presupune dialog şi respect reciproc, protejarea minorităţii şi respectul deosebirilor. Sfaturi nu dau. Pentru că, şi după atâţia ani de politică, nu am convingerea că pot da sfaturi altora.