2.- Theodora, maharajahuldekapurthala – ceea ce semnalati dvs. despre Piata Universitatii – atacuri impotriva protestatarilor si jurnalistilor; prezenta reprezentantilor Noii Drepte; bennere cu inscriptii: „PDL = USL” sau „fara partide si politicieni” – reprezinta diversiuni menite sa lase fara urmari politice miscarea protestatara. Pentru ca solutiile la problemele pe care le ridica oamenii nu pot fi decat politice.

3.- emigrantul – va straduiti, in zadar, sa demonstrati o teza falsa – ca toate schimbarile din tarile Europei Centrale s-ar fi desfasurat din initiativa si sub controlul rusilor (respectiv URSS) – inclusiv desemnarea noilor conduceri politice din aceste tari. Ba, chiar afirmati ca „fara interventii externe (rusesti), in Europa de Est a anului 1989, s-ar fi instalat guverne si viziuni din cele mai variate”.

Chiar asa a si fost ! In ciuda multor similitudini – nu pot fi ignorate deosebirile firesti, tinand de conditiile specifice fiecarei tari, in desfasurarea proceselor de transformari politice din Polonia, Cehoslovacia, RDG, Ungaria, Bulgaria, din anul 1989; ca sa nu mai vorbim de particularitatea acestor procese in Romania – singura tara in care revolta populatiei s-a soldat cu sacrificii umane. Aceasta a si imprimat o nota mai radicala Revolutiei Romane din Decembrie 1989. Deasemeni, daca in celelalte tari, schimbarile produse au impus la guvernare grupari politice cu orientari de dreapta, in Romania, FSN-ul care a castigat alegerile din mai 1990 cu un scor impunator, era o grupare cu orientare de stanga, social-democrata.

In ce priveste analiza miscarilor protestatare din aceste zile – aveti dreptate – „singura solutie rezonabila o reprezinta alegerile anticipate”.

4.- mariusmioc – Nicolae Militaru s-a alaturat Consiliului Militar Superior,  practic, din ziua de 23 decembrie 1989.

5.- Ionel Vlad – Ceea ce semnalati a fost criticat si de mass-media si de reprezentantii opozitiei – efectuarea de perchezitii pe strada si molestarea cetatenilor de catre jandarmi – este intradevar inadmisibil !

6.- fragmentariumpolitic  – constatarea dvs. coincide cu ceea ce au afirmat si reprezentantii opozitiei (USL), in sesiunea extraordinara a Parlamentului din 23 ianuarie si anume ca „guvernantii nu-si dau seama de ceea ce se intampla in jurul lor, de vartejul evenimentelor in care au intrat, de faptul ca oamenii nu mai accepta sa fie condusi ca o turma”…, si ca singura solutie rezonabila pentru scurtarea crizei politice ar fi alegerile anticipate.

7.- popalumi – legat de afirmatia mea ca „Basescu, din proprie initiativa, nu-si va da demisia niciodata” va intrebati – si ce-i de facut ?!! ramanem cu el pe cap ?!!

NU ! Presiunea strazii este raspunsul populatiei si ea constituie un factor important care sa-l determine sa ia decizia necesara in vederea evitarii de evolutii periculoase, chiar si pentru el.

Un prim semn, din partea lui, ar fi determinarea demisiei guvernului, formarea unui guvern de tehnicieni si organizarea de alegeri aniticipate.

Noul Parlament va fi in masura, cu mijloace constitutionale, sa-l determine pe presedinte sa-si dea demisia, sau sa fie suspendat.

Desigur ca nu-i convin aceste perspective, dar este clar ca tara nu-l mai suporta ! si ar trebui sa inteleaga acest lucru. Inclusiv interesul lui.

8.- Ovidiu – Ai dreptate, aceasta este calea: „sa ne unim impotriva dictaturii pdl-iste”!

9.- fragmentariumpolitic  – analiza dvs. este corecta. In acest spirit s-au exprimat si reprezentantii USL in sesiunea parlamentara extraordinara din 23 ianuarie.

Aceste atitudini totalitare s-au manifestat chiar din debutul primului mandat al lui Traian Băsescu, şi ele au justificat suspendarea sa din 2007. Nu a înţeles semnificaţia acelui avertisment. Mai mult, a început să se răzbune pe Parlament, ca principală instituţie a democraţiei. A construit la Cotroceni un guvern paralel, care, după numirea lui Emil Boc în fruntea guvernului, a devenit principala sursă de legi cu impact decisiv asupra societăţii româneşti. Amintesc doar Legea Educaţiei şi Legea Sănătăţii, aceasta din urmă fiind declanşatorul revoltelor din stradă, din ultimele zile.

Preşedintele-jucător a fost principala sursă de conflict din societate. El a asmuţit oamenii unii împotriva altora, îi demonizează pe angajaţii statului, a încercat să destructureze partidele de opoziţie şi acele organizaţii ale societăţii civile care se împotrivesc modului său de a acţiona si sunt critice faţă de acţiunile sale anti-constituţionale.

Din poziţia de preşedinte-jucător Traian Băsescu a distrus toate punţile de dialog cu societatea, şi nu-şi mai poate îndeplini în niciun fel funcţia constituţională de mediator. Tăcerea sa de după izbucnirea revoltelor sociale este explicabilă: nu are cui se adresa, şi chiar dacă ar face acest lucru, cine l-ar mai asculta? Ce ar mai avea de spus unor oameni pe care i-a umilit cu felul său de a fi, pe care i-a jignit şi faţă de care simte doar ură şi dispreţ?

Demonstraţiile românilor nemulţumiţi sunt şi o expresie a respingerii acestui mod de a face politică al preşedintelui Traian Băsescu. Oricât de diverse ar fi revendicările străzii, ele ne spun un lucru: că în sânul societăţii există un puternic consens în legătură cu trei revendicări. Ele privesc demisia Preşedintelui, a guvernului pe care, de fapt, tot Traian Băsescu îl conduce, şi organizarea alegerilor anticipate. Dacă Preşedintele s-ar fi situat strict în limitele Constituţiei, acum am fi avut un arbitru onest şi un factor de detensionare a situaţiei din ţară. Cum nu mai avem aşa ceva, întoarcerea la popor este singura soluţie democratică. Restul nu pot face parte decât din arsenalul regimurilor totalitare.

În încercarea de a limita pagubele de imagine şi electorale, actuala putere practică un joc extrem de periculos, încercând să acrediteze ideea că nu există alternativă la PDL, că toate partidele sunt la fel. Nu dă nimănui de gândit faptul că niciodată după 1989 încrederea în partidele politice nu a fost atât de jos ca după 2009? Sila de politică a fost programată, pentru că a convenit preşedintelui-jucător.

Trebuie să fim oneşti, şi să spunem oamenilor, chiar cu riscul de a merge acum contra sentimentului general, că democraţia nu poate exista fără partide politice şi fără politicieni. Da, partidele post-decembriste, toate, au avut şi au probleme cu recrutarea, pregătirea şi promovarea elitelor. S-a spus că sistemul de vot uni-nominal va schimba lucrurile.Nu doar că nu le-a schimbat, le-a agravat. Pentru că singurul criteriu de selecţie a fost capacitatea candidatului de a susţine costurile procesului electoral. A fost o contra-selecţie. De aici şi slaba calitate a legiferării, şi absenteismul parlamentarilor, şi slaba rezistenţă a parlamentarilor faţă de comportamentul abuziv al guvernării.

Am ajuns în periculoasa situaţie în care Preşedintele României se substituie guvernului, şi împreună cu acesta, cenzurează Parlamentul, când singurul cenzor legitim al Executivului este Parlamentul.

Ce este de făcut? Societatea civilă trebuie să mărească presiunea asupra partidelor, pentru a face o mai bună selecţie a celor pe care îi propun să le reprezinte, ca primari, preşedinţi de consilii judeţene, consilieri, parlamentari. Se pot imagina noi criterii de selecţie. Dar nu avem dreptul să acredităm ideea că în România nu există alternativă la PDL. Există ! Dar ea trebuie să se comporte ca atare şi să fie mai convingătoare.

Prin pluralitatea sa, prin diversitatea cererilor, dar şi a soluţiilor propuse, mişcarea populară de protest este o dovadă că democraţia în România este o realitate, fragilă, ezitantă, dar cât se poate de concretă. Este datoria noastră cetăţenească s-o sprijinim, şi să cerem celor care ne guvernează să ne respecte, să respecte angajamentele ţării, luate la momentul aderării la UE şi la NATO, dar mai ales contractul social asumat prin adoptarea prin Referendum a Constituţiei.

Remarc iniţiativa filialei Dâmboviţa a PSD, care a dat publicităţii „Declaraţia de la Târgovişte”, ce face o radiografie a stării actuale a României. Este genul de document care are impact asupra cetăţenilor, pentru că este în acord cu aşteptările lor. Este o formă de mobilizare a membrilor şi simpatizanţilor partidului nostru, care trebuie să fie pregătiţi pentru bătălia electorală ce urmează. Miza este foarte mare: viitorul democratic al României, păstrarea statului social, a unor servicii publice accesibile tuturor românilor, salarii şi pensii decente, refacerea după criză a economiei, dezvoltarea capitalului autohton, reluarea creşterii economice, pentru reducerea decalajelor de dezvoltare, şi nu în ultimul rând, revenirea la o bună guvernare.

Nu trebuie să lăsăm să fim guvernaţi din nou de frică. Am făcut o revoluţie pentru a fi liberi, înfrângându-ne frica. Acum trebuie să păstrăm ceea ce am câştigat în decembrie 1989. Şi nu o putem face decât sancţionând la urne pe cei care au guvernat doar în interesul lor, şi care acum vor să se permanentizeze la putere, apelând din nou la frică.

- Consiliul Militar Superior – subordonat Consiliului Frontului Salvarii Nationale – la care face referire Comunicatul catre Tara din noaptea de 22 decembrie 1989, era compus, in primul rand, din membri militari ai CFSN – nominalizati la finalul Comunicatului, si anume : general Stefan Gusa (sef al Marelui Stat Major), general Victor Stanculescu (prim adjunct al ministrului) si general Voinea (seful garnizoanei Bucuresti), la care s-a adaugat apoi general Nicolae Militaru (devenit ministru al apararii). Subordonat acestui Consiliu, era Marele Stat Major – care conducea intreaga actiune militara a armatei.

 2.- emigrantul– a) este incorecta afirmatia dvs. ca Platforma-Program a CFSN, in 10 puncte, enuntata in Comunicatul catre Tara, ar fi fost similara cu viziunea lui Gorbaciov.

Este suficient sa cititi primul punct al Programului ca sa vedeti deosebirea fundamentala : “Abandonarea rolului conducator al unui singur partid si statornicirea unui sistem democratic pluralist de guvernamint.”. Acest principiu s-a si concretizat prin adoptarea si publicarea la 31 decembrie 1989 a Decretului-Lege privind inregistrarea si functionarea partidelor si a organizatiilor obstesti din Romania, ceea ce a facut posibila aparitia, inca in cursul lunii ianuarie, a 30 de partide; iar la alegerile din mai 1990 si-au prezentat candidati peste 80 de partide.

Gorbaciov nu a renuntat la ideea rolului de partid conducator al PCUS, pana in august 1991, dupa puciul fortelor conservatoare, cand si-a dat si demisia din functia de secretar general al acestuia si apoi, in decembrie, si din cea de presedinte al URSS.

Daca am mai lua si celelalte puncte ale Comunicatului veti constata si alte deosebiri fundamentale, care vorbesc de caracterul fundamental, de ruptura cu vechiul sistem, al Revolutiei Romane (total diferit de perestroika lui Gorbaciov)  : “Separarea puterilor legislativa, executiva si judecatoreasca in stat si alegerea tuturor conducatorilor politici pentru unu sau, cel mult, doua mandate” (principii ale statului de drept); “Restructurarea intregii economii nationale pe baza criteriilor rentabilitatii si eficientei. Eliminarea metodelor administrativ-birocratice de conducere economica centralizata si promovarea liberei initiative si a competentei in conducerea tuturor sectoarelor economice”...(trecerea spre economia de piata); “Eliminarea dogmelor ideologice”…etc, etc.

b) Degeaba incercati sa rastalmaciti diverse afirmatii privind relatiile mele cu Gorbaciov. Singurul lucru real si adevarat este ca nu am avut niciun prilej de a ma intalni cu Gorbaciov inainte de 1990. Nu ne cunosteam inainte. Declaratiile ambasadorului Tiajelnikov la sfarsitul lunii decembrie 1989 si aprecierile transmise din partea lui Gorbaciov trebuie receptate ca formule de politete, obisnuite in asemenea prilejuri.

3.- justias – aveti dreptate in legatura cu aparitia “ca ciupercile dupa ploaie” a “anticomunistilor vehementi” – care insa nu s-au manifestat in niciun fel si “n-au suflat in front” inainte de 1989.

Deasemenea, sunt intr-adevar aberante incercarile unora de a specula  pe marginea vreunui presupus rol al unor straini (inclusiv turisti – sovietici sau de alta origine) in Revolutia Romana. ( Intr-un fel sunt tributarii aberatiilor emise de Ceausescu pe aceasta tema). Este nedemn si antipatriotic un asemenea demers, lipsit de respect fata de jertfa romanilor si fata de cei ce au infaptuit Revolutia Romana din 1989.

Emisiunea, realizata de reputata jurnalista Sorina Matei, va ocaziona nu numai o retrospectiva a anului trecut ci si opinii, ganduri si aprecieri la inceputul de an 2012.

Ce doresc pentru concetatenii nostri la inceput de an ? Să trecem cu succes de momentele grele pe care le cunoaște țara, atât în domeniu economic, dar mai ales în domeniul social.

Personal, pentru că si eu sunt un Ion, multumesc prietenilor blogeri si celor ce mi-au transmis urari de suflet prin foarte multe scrisori, telefoane şi sms-uri.

La multi ani!

Tot ce va este benefic sa se realizeze si nimic sa nu va innoureze cerul senin al vietii!

 UN AN NOU FERICIT !

Sarbatorile de iarna sa-si reverse harul asupra voastra si a celor dragi voua, sa va aduca linistea sufletului si a mintii si sa sporeasca sanatatea si belsugul, sa implineasca gandurile si sperantele de mai bine.

LA MULTI ANI!

Asociatia a fost fondata de aceia care s-au aflat in noaptea de 21 decembrie 1989 la Baricada de la Intercontinental. Teodor Maries nu a fost la Baricada ! Nu prea se stie unde se afla, in general, in acel timp. Originar din Caransebes, unde era portar, dupa informatia data de el, la o obscura echipa de fotbal, nu se stie prin ce imprejurari a ajuns la Bucuresti. Nu se stie daca are vreo calificare si…unde a lucrat. Prima sa aparitie „remarcata” a fost in grupul de huligani, care au devastat cladirea Guvernului in ziua de 18 februarie 1990. Apoi a aparut in grupul provocatorilor la violentele din Piata Universitatii.

Cu ce autoritate poate vorbi acest individ in numele revolutionarilor ?

Prezenta sa este compromitatoare intotdeauna.

Conducerea Parlamentului se face vinovata de invitarea sa la Adunarea Omagiala consacrata Revolutiei Romane din Decembrie 1989.

2.-  mariusmioc  - Comandamentul Militar Unic este mentionat in „Comunicatul catre Tara” al CFSN din noaptea de 22 decembrie 1989, si care era reprezentat de membri militari ai CFSN-ului – generalii Stanculescu, Guse si Voinea (comandantul garnizoanei Bucuresti||), iar in mod efectiv,  Marele Stat Major  indeplinea aceasta functie.

Simpozionului Omagial consacrat Revoluţiei Române din decembrie 1989 organizat de “Institutul Revolutiei Romane din Decembrie 1989″

Casa Titulescu – 20 decembrie 2011

Ziua de 20 decembrie are semnificaţia ei. A fost ziua primei victorii înregistrate de revolta populară de la Timişoara când, prin ieşirea masivă în stradă a muncitorilor din întreprinderile industriale şi, apoi, practic, a întregii populaţii, s-a pus capăt încercărilor de reprimare a mişcării din zilele anterioare – 17-18 decembrie, prin intervenţia armatei. Armata a fost obligată să se retragă în cazărmi – s-a constituit Frontul Democratic, care a proclamat oraşul liber – Timişoara. Propun să păstrăm un moment de reculegere în memoria eroilor Timişoarei, ca şi a tuturor eroilor Revoluţiei Române din decembrie 1989.

Coincidenţa face ca, in urma cu putin timp, să fi încetat din viaţă Vaclav Havel, fostul preşedinte al Cehoslovaciei şi al Republicii Cehia. A fost, fără îndoială, figura proeminentă nu numai a revoluţiei săvârşite de poporul cehoslovac – pe care el a denumit-o “Revoluţia de Catifea”, ci şi figură de prim plan a anului revoluţionar 1989, care a marcat nu doar istoria ţărilor noastre, prin prăbuşirea sistemului comunist, ci întreaga evoluţie a lumii contemporane.

Îi aducem, şi cu acest prilej, omagiul nostru, însoţit de sentimentele de prietenie care au unit, de-a lungul istoriei, popoarele noastre.

Vă rog să-mi permiteţi câteva consideraţiuni legate de acest moment aniversar.

Se desfăşoară în întreaga ţară manifestări de omagiere a acestui moment de istorie naţională şi de cinstire a eroilor Revoluţiei Române.

În acelaşi timp, trebuie să constatăm cu tristeţe, pe de o parte, dar şi cu indignare, că unii, inclusiv unele publicaţii – precum “Adevărul”, “România Liberă” sau “Evenimentul zilei” – îşi permit o veritabilă campanie negativă, de contestare a revoluţiei, de denigrare şi calomniere a celor ce şi-au asumat atunci şi riscuri şi răspunderi.

 Din nou se vehiculează tot felul de aberaţii şi false dileme: dacă a fost revoluţie sau lovitură de stat – vădind, bineînţeles, şi lipsă de cultură, pentru că, cele două concepte nu sunt substituibile. O revoluţie poate fi declanşată şi de o lovitură de stat, dar nu i se poate substitui. O revoluţie nu presupune neapărat violenţă. Pe bună dreptate, V. Havel a vorbit despre o “revoluţie de catifea”. Importantă este natura schimbării şi nu modul de înfăptuire a ei. Revoluţia înseamnă o schimbare radicală a relaţiilor politice din societate. Asta s-a petrecut în 1989 în toate ţările din zonă – trecerea de la dictatură la democraţie, de la sistemul de monopol politic – partid-stat, spre pluralism politic, alegeri libere şi libertate de exprimare şi manifestare. Particularitatea Revoluţiei Române a constatat în imposibilitatea acestor transformări pe cale paşnică, aşa cum s-a întâmplat în celelalte ţări, datorită caracterului dur al dictaturii instaurate de Ceauşescu, care a apelat la reprimarea sângeroasă a mişcărilor de contestare. Aceasta a determinat, însă, caracterul radical al mişcării populare, care a dus la răsturnarea lui Ceauşescu.

Semnificativă este încercarea denigratorilor revoluţiei, de a pune în discuţie legitimitatea noii structuri de putere apărute după fuga dictatorului, respectiv a Consiliului Frontului Salvării Naţionale. Precum se ştie, acesta s-a transformat în CPUN, la începutul lunii februarie, prin atragerea reprezentanţilor partidelor – care au apărut în cursul lunii ianuarie, în contextul creat de Decretul-Lege adoptat de CFSN la 31 decembrie 1989, privind cadrul legal a constituirii de partide.

 Legitimarea rezultatelor revoluţiei şi a partidelor apărute între timp a fost asigurată prin scrutinul popular din timpul alegerilor libere din mai 1990.

Cea mai condamnabila acţiune este încercarea denigratorilor de a pune pe seama celor ce şi-au asumat răspunderea preluării puterii, în condiţiile dramatice ale nopţii de 22 decembrie 1989, a victimelor diversiunii armate declanşate în seara zilei respective, tocmai pentru a împiedica constituirea noii structuri de putere! Se încearcă acreditarea ideii că diversiunea teroristă ar fi fost inventată de cei ce ne-am constituit în Consiliul Frontului Salvarii Nationale, care ar fi fost pregătiţi şi organizaţi dinainte. Ceea ce, din păcate, nu a fost adevărat. Ar fi fost un avantaj dacă ar fi existat posibilitatea organizării din timp a unei asemenea acţiuni a unei structuri pregătitoare. Dar, acest lucru nu a fost posibil şi nu s-a produs. De aici, caracterul improvizat al acestei apariţii, ca şi al izbucnirii revoltei populare.

Iar corolarul tuturor acestor născociri – revoluţia ar fi fost de inspiraţie străină, KGB-ul ar fi dirijat-o; un autor formulând chiar cea mai aberantă formulă: “În 22 decembrie ne-am întors sub cizmă sovietică”.

Ce argumente pot susţine asemenea aberaţii!?

Nu contează  - logica oricărei calomnii este de a fi fără logică. Cu cât aberaţia este mai mare, cu atât mai bine. Important este să se repete la infinit!

O alta manevra propagandistica o constituie specularea nemulţumirilor populare, legate de înrăutăţirea condiţiilor de viaţă, pentru a contesta Revoluţia Română, mergând chiar până la “reabilitarea” ceauşismului – şi menţinerea actualei guvernări.

Nu am de gând să intru în polemică, acum, pe seama acestor campanii!

 Cred, însă, că, indiferent de intenţiile susţinătorilor lor (cu un scop evident politic), ele capătă, în esenţă, un caracter antinaţional.

Rămâne perfect actuală constatarea făcută cu ani în urmă de ziaristul maghiar (originar din Cluj) – Gaspar Miklos Tamas – cu care ne-am întâlnit în primăvara acestui an, în această sala şi care spunea, la adresa celor ce susţineau aceeaşi campanie la începutul anilor ’90: “Voi, cărora nu v-au convenit consecinţele politice ale revoluţiei, aţi convins o lume întreagă că ea, de fapt, nici nu a avut loc… reuşind să escamotaţi cea mai mare faptă istorică a poporului român !”.

El constată, cu acest prilej, că “autonegarea românească a făcut şcoală”.

Iată că această şcoală continuă să producă noi specimene!

Pentru a-l parafraza pe un “clasic” în viaţă, am putea spune: “Să vă fie ruşine, domnilor!”