RASPUNS LA COMENTARIU

In legatura cu vizita la Oltenita.

 Popateapa - Imi pare rau, insa spusele dumneavoastra nu par a fi intrutotul obiective :

1.- In primul rand, domnul Tone nu a fost prezent. Mi s-a spus ca lipsea din tara de mai multe zile. Deci, nu el s-a ocupat de invitarea celor prezenti.

2.- In al doilea rand – nu am vazut, la sosirea la Primarie, nici in strada, nici la sala, vreun dispozitiv de paza, care sa fi impiedicat pe cineva sa intre sau sa ma contacteze cand am sosit. (am stat mai multe minute in strada, la sosire, de vorba cu cei ce se aflau in fata Primariei). Nici la plecare. Apoi, am facut o vizita la Dunare, la fostul santier naval si in port; am fost in zona garii, unde m-am intretinut cu cetatenii din cartier. Am luat masa la restaurant in centru, m-am salutat cu mai multi cetateni.

3.- Desigur, eu nu am posibilitatea sa cunosc diverse aspecte cu care se confrunta oamenii. Am vazut ca orasul este in mare suferinta, dupa disparitia unitatilor economice unde lucrau multe mii de oameni, ceea ce se poate vedea in multe alte localitati. Este problema majora cu care se confrunta tara : cum sa incurajam intreprinzatorii locali, cum sa atragem investitorii straini pentru a crea locuri de munca. Din pacate, actuala guvernare nu se dovedeste capabila sa abordeze efectiv aceasta problema.

4.- In legatura cu desfiintarea CAP-urilor, stiti foarte bine ca eu am facut efortul sa le protejez. Din pacate, valul demolator promovat de forte interesate in anii aceia, a dus la desfiintarea lor (ceea ce nu s-a petrecut in Ungaria, Cehoslovacia sau Germania), lucru ce a agravat situatia economica a tarii, in special a agriculturii si a satului romanesc.

EDITORIAL

Aparut in publicatia “PUTEREA” din 31 octombrie 2011

NEVOIA DE NORMALITATE

 Ion Iliescu

            România se află în faţa unei noi crize, care se suprapune cu cea care zguduie lumea de patru ani de zile: este o criză a încrederii. Încrederea în democraţie este mai redusă ca oricând, statul este slăbit, guvernarea, incapabilă să ofere soluţii problemelor economiei şi societăţii româneşti. Încrederea în instituţii, fie că este vorba despre preşedinte, de guvern, de Parlament, dar şi încrederea în biserică şi armată, scade continuu. Politica este pusă pe banca acuzării, fiind ţapul ispăşitor pentru toate relele din România.

            Deşi este în mare parte ne-adevărată, afirmaţia că tot ceea ce este rău în ţară pleacă de la politicieni are susţinere în multe dintre acţiunile actualilor guvernanţi. Politizarea iraţională a tuturor instituţiilor, inclusiv a unei mari părţi a funcţiei publice, apolitică prin definiţie, folosirea aceleiaşi funcţii publice pentru a da recompense clientelei partidelor de la putere, corupţia ajunsă la un nivel inimaginabil, toate astea au îndepărtat cetăţenii de politică. Retragerea lor din spaţiul public a permis celor care guvernează, în frunte cu Preşedintele României, să se comporte ca şi când sunt proprietarii statului, dispunând discreţionar de el şi de banii publici.

            Opoziţia este ignorată, cetăţenii sunt excluşi de la luarea unor decizii fundamentale, care privesc viitorul lor, serviciile publice au ajuns ţinta unor interese private, slujite în mod făţiş de actualii guvernanţi. Dialogul social nu mai există, sindicatele au fost reduse la tăcere. Frica a devenit instrumentul preferat de guvernare.

            România anului 2011 este un exemplu de ce se poate întâmpla când nu există un sistem eficient de contra-puteri, şi, în ultimă instanţă, de efectele demisiei societăţii civile de la datoriile ei.

            Societatea românească are nevoie acută de normalitate, pentru a se putea concentra pe ceea ce este important: unirea eforturilor ei, în scopul depăşirii crizei şi revenirii la creşterea economică, pentru reducerea decalajelor de dezvoltare, a sărăciei şi a polarizării sociale.

            Normalitate înseamnă o guvernare profesionistă şi onestă, transparentă, folosirea eficientă a banului public, de-politizarea statului şi a instituţiilor sale, construirea unei reale meritocraţii, revenirea la o democraţie funcţională, în care vocile opoziţiei şi ale societăţii civile să fie ascultate şi înţelese, interesele minorităţii protejate.

            Normalitate înseamnă ca votul să nu mai poată fi cumpărat şi vândut, ca o banală marfă, Constituţia să fie respectată, legile ţării, la fel, normalitate înseamnă ca politicianul să fie în slujba cetăţeanului, şi nu invers.

            Putem reveni la normalitate? Da, dacă vrem, şi simţim nevoia să o facem. Avem la îndemână instrumentul schimbării: votul. Să-l folosim inteligent şi responsabil. Pentru binele personal, şi în folosul naţiunii.  

STIREA ZILEI

In aceasta seara – 27.10.2011, ora 20.00- voi participa impreuna cu Adrian Nastase, presedintele Consiliului National al PSD la emisiunea Gabrielei Vranceanu-Firea -”Stirea Zilei”, de la ANTENA3.

UPDATE :  

Transcriptul  emisiunii din 27 octombrie – a.c. este postat in PAGINI

 

DREPT LA REPLICĂ

În revista “Historia” nr. 116 din august 2011, consacrat puciului de la Moscova din august 1991 – au apărut, un articol semnat de redactorul-şef dl. Ion M. Ioniţă, consacrat semnării tratatului cu URSS , în aprilie 1991 şi un articol semnat de dl. Petre Roman, consacrat puciului din august de la Moscova– ambele conţinând aprecieri şi puncte de vedere cu care nu sunt de acord.

În legătură cu acestea am trimis revistei “Historia” (d-lui redactor-şef Ion M. Ioniţă) un text-replică.  Spre surprinderea mea, revista a publicat din textul trimis de mine, doar un fragment din care nu se inţelege nimic – fiind eliminate tocmai replicile de fond la textele incriminate.
Este o nerespectare elementară a regulilor deontologiei gazetăreşti – aceea de a acorda drept la replică,  respectând întocmai textul autorului.

În revistă,  la finalul fragmentului publicat se face menţiunea că , “punctul de vedere integral al lui Ion Iliescu” apare in site-ul “historia.ro”,  ceeace oricum este contrar regulilor – ca replica să apară în aceleaşi condiţii ca şi textul comentat.

Ţinând seamă de această împrejurare,  prezint în continuare, pe blog – textul trimis revistei “Historia”.

“Domnule Ioniţă,

Vă scriu în legătură cu opiniile exprimate de dumneavoastră în revista „Historia”, numărul din august a.c. dedicat puciului de la Moscova, de acum două decenii, care a dus la destrămarea URSS.

În editorialul pe care îl semnaţi spuneţi: „„Ion Iliescu poate găsi explicaţii pentru multe dintre deciziile sale controversate din timpul Revoluţiei sau de la începutul anilor ’90. Dar semnarea tratatului cu URSS, în aprilie 1991, rămâne un gest politic de neexplicat.

Într-un moment în care Polonia, Cehoslovacia, Ungaria scăpau de trupele sovietice de pe teritoriul lor, când Germania se reunea, iar Pactul de la Varşovia îşi dădea duhul, Ion Iliescu găsea de cuviinţă să semneze cu URSS un tratat prin care vecinul de la Răsărit urma să decidă asupra alianţelor României.

Şi-a plătit atunci Iliescu o datorie către Gorbaciov? Se poate spune. Cert este că momentul istoric anula chiar şi o posibilă astfel de „datorie“. La momentul semnării tratatului, 5 aprilie 1991, la Moscova era evident că URSS îşi trăia ultimele clipe. Patria poporului sovietic, mama comunismului, era supusă unor tensiuni interne de o asemenea intensitate, încât se punea problema nu dacă va crăpa coşmelia, ci cât de repede se va întâmpla acest lucru.”

De la bun început precizez că nu am avut şi nu am nicio obligaţie faţă de preşedintele Gorbaciov! Trebuie să vă dezamăgesc, atât pe dumneavoastră, cât şi pe cei care au compus şi susţinut tot felul de scenarii pe această temă: nu l-am cunoscut pe Mihail Gorbaciov înainte de 1989. Ne-am întâlnit prima oară la Moscova, în iunie 1990, cu ocazia ultimei reuniuni a Consiliului Consultativ al Tratatului de la Varşovia, unde erau prezenţi şefii de stat sau de guvern din ţările membre. Iar în al doilea rând Revoluţia Română nu a fost o lovitură de stat montată de KGB, CIA, Mossad sau alte asemenea structuri. Nu le datorez nimic nici preşedintelui Gorbaciov, nici fostei URSS. Insinuările dumneavoastră sunt gratuite şi fără temei.

Îmi pare rău să constat că şi dumneavoastră citiţi şi prezentaţi de o manieră total deformată Tratatul cu URSS, semnat la Moscova, în aprilie 1991. Ideea de fond a Tratatului era dezideologizarea relaţiilor cu URSS, ideologizare care stătea la baza vechiului Tratat. Noul Tratat avea la bază principiile dreptului internaţional, reflectând noile realităţi de pe continent, după încetarea Războiului Rece. Aceste principii se regăsesc în toate Tratatele semnate de România, după 1989, atât cu vecinii, cât şi cu ţările din Occident.

Noul Tratat consfinţea, de asemenea, libertatea stabilirii de relaţii directe cu republicile unionale, componente ale URSS, conform cu noile principii din politica URSS, lucru care ne interesa în mod special, având în vedere dorinţa noastră de a avea astfel de relaţii cu Republica Moldova, fără a mai trece pe la Moscova.

Faptul că eu am semnat Tratatul decurgea din atribuţiile mele în acel moment. Decizia a fost una colectivă, care a implicat Guvernul, Ministerul de Externe, alte instituţii ale statului, inclusiv Parlamentul.

În al treilea rând este falsă afirmaţia dumneavoastră că Tratatul oferea drept de veto URSS în ceea ce priveşte alianţele noastre. S-a interpretat abuziv şi deformat o prevedere din Tratat, şi anume că „cele două părţi se angajează să nu participe la alianţe îndreptate împotriva celeilalte părţi”. Nu este firească o asemenea prevedere într-un tratat de prietenie şi de bună vecinătate dintre două state?

Se spune că această prevedere ar fi echivalat cu împiedicarea României să adere la NATO. Este fals! Partenerii noştri din NATO, spre deosebire de unii comentatori politici români, abordau acele prevederi mai raţional şi mai realist. În 1992 secretarul general al NATO, Manfred Woerner, a făcut o vizită oficială la Bucureşti, unde am inaugurat împreună „Casa NATO”, în fosta locuinţă a lui Nicolae Ceauşescu. În acelaşi an, cu prilejul vizitei mele la sediul NATO din Bruxelles, răspunzând unei întrebări pusă de o jurnalistă română, în cadrul conferinţei comune de presă, acelaşi Manfred Woerner preciza că „NATO nu mai tratează Rusia ca pe un adversar, ci ca pe un potenţial partener”, lucru concretizat ulterior în parteneriatul special NATO-Rusia.

Dacă nu analizaţi lucrurile în contextul concret al situaţiilor de atunci şi al evoluţiilor vieţii internaţionale, nu veţi înţelege nimic din ceea ce se întâmpla atunci  şi nici esenţa deciziilor adoptate.

În legătură cu puciul de la Moscova mă văd nevoit să aduc o serie de precizări, în special în legătură cu cu unele dintre afirmaţiile domnului Petre Roman, făcute în interviul publicat de revista dumneavoastră în acelaşi număr din luna august.

În dimineaţa zilei de 19 august 1991, la aflarea ştirilor despre lovitura de stat de la Moscova, prima decizie pe care am luat-o a fost convocarea CSAT, invitându-i la şedinţă şi pe cei doi preşedinţi ai Camerelor Parlamentului. În cadrul şedinţei a fost discutat şi aprobat, printre altele, un Comunicat al CSAT, care a fost prima poziţie publică a unui stat, în timp ce alte cancelarii europene, inclusiv cele ale marilor puteri, se abţineau de la orice comentarii, iar premierul maghiar se grăbea să transmită un mesaj de felicitare lui Ianaev.

Premierul Petre Roman nu se afla în acel moment în ţară, fiind plecat în concediu în Spania. În cursul dimineţii premierul m-a sunat de la Madrid, întrebându-mă dacă este cazul să se întoarcă la Bucureşti. I-am replicat că nici măcar nu trebuie să-şi pună această problemă, şi i-am cerut să se urce în primul avion spre Bucureşti. N-am înţeles afirmaţiile sale referitoare la faptul că „avionul oficial” nu era disponibil, insinuând că cineva i-ar fi făcut o şicană, şi că a apelat la ministrul Transporturilor, să-i trimită un avion al Tarom.

Domnul Roman uită să spună că, atunci când a ajuns la Cotroceni, prima sugestie pe care a ţinut să mi-o facă a fost aceea de a lua legătura telefonic cu noul preşedinte auto-proclamat al URSS, Ianaev, şeful aşa zis-ului Comitet de Stat pentru Starea Excepţională. Pe Ianaev îl întâlnisem cu două luni în urmă la Praga, cu prilejul semnării documentului care consfinţea desfiinţarea Tratatului de la Varşovia.  Era vice-preşedinte al URSS, şi îi ţinea locul la ceremonie preşedintelui Gorbaciov.

În schimb continuă jocul nedemn al insinuărilor, afirmând că el ar fi avut o poziţie mai radicală, care contrasta cu poziţiile celor din CSAT, de la şedinţa căruia lipsise. Eu aş fi fost mai rezervat; este total ne-relevantă încercarea sa de a compara textele Declaraţiei CSAT din 19 august şi cea a guvernului, din 20 august. Ce iarăşi uită să spună este faptul că citise textul Declaraţiei CSAT şi nu avusese nicio obiecţie. Faptul că ajunsese după adoptarea ei nu are relevanţă, se putea modifica pe loc.

Domnul Roman uită să menţioneze declaraţia mea din ziua următoare, 20 august, când apărea şi declaraţia Guvernului, declaraţie în care se exprima explicit încrederea în continuarea procesului de democratizare a URSS şi se condamna, odată în plus, acţiunea puciştilor; dar nu le menţionează nici pe cele ale preşedintelui Senatului, Alexandru Bârlădeanu(într-un fel chiar mai „radicală” decât cea a Guvernului) şi ale preşedintelui Camerei Deputaţilor, Dan Marţian. O ignoră şi pe aceea făcută de mine la Televiziunea Publică, pe 21 august 1991, după discuţiile telefonice avute cu preşedintele Republicii Moldova, Mircea Snegur, cu preşedintele Federaţiei Ruse, Boris Eltîn şi cu preşedintele Republicii Franceze, Francois Mitterand.

Nu înţeleg şi nici nu pot accepta, moral vorbind, încercările domnului Petre Roman, la două decenii de la evenimentele în discuţie,  de delimitare de mine şi de alte personalităţi ale României din acele zile, un demers în care încearcă să se pună pe sine în poziţia de unic „radical pro-occidental”, în contrast cu „conservatorii” din conducerea ţării. Este o manifestare de egocentrism şi de narcisism, care nu i-au făcut şi nu-i fac bine. Lucrurile nu pot fi înţelese dacă sunt prezentate de pe acest tip de poziţii, blochează orice dezbatere şi deformează grav realitatea.

Cea mai hazardată afirmaţie a lui Petre Roman este aceea care face, forţat şi fără niciun temei, legătura dintre puciul de la Moscova şi tensiunile sociale din toamna anului 1991, din luna septembrie, care au culminat cu venirea minerilor la Bucureşti. Reamintesc faptul că acele tensiuni sociale s-au calmat odată cu depunerea mandatului de premier de către Petre Roman. Acel gest politic nu poate fi echivalat nici cu un puci, nici cu o lovitură de stat. A fost un gest firesc şi normal într-o democraţie, şi el nu a schimbat nimic din natura democratică, pluralistă, a regimului politic românesc de la acea dată.

Acuzele domnului Roman se îndreaptă cu virulenţă spre Alexandru Bârlădeanu, preşedintele Senatului, care a anunţat în Biroul Senatului demisia premierului. De altminteri domnul Roman glosează pe marginea deosebirii dintre „demisie” şi „depunere de mandat”, ignorând fondul: demisia asta înseamnă, depunerea mandatului! Teoria „loviturii de stat din septembrie 1991” este o exagerare fără temei în realitate. Dar să nu uităm că minerii veniţi la Bucureşti în septembrie 1991 sunt cei primiţi cu aplauze de participanţii la Congresul PNŢ-CD şi invitaţi de Ion Raţiu să vină la Cotroceni şi să îmi ceară mie demisia.

Domnul Roman omite un lucru elementar: dacă eu aş fi dorit demiterea sa, nu aveam de ce apela la tot felul de artificii. În textul Legii Electorale din 1990, care conţinea şi prevederi de ordin constituţional privindu-l pe preşedintele ales atunci, exista o prevedere privitoare la dreptul preşedintelui de a numi şi de a demite premierul. Nu era foarte complicat să o fac, dacă doream debarcarea domniei sale. Fără mişcări de stradă şi violenţe.

Reamintesc, iarăşi, contextul în care au avut loc evenimentele de atunci: la sfârşitul lunii iunie, după o perioadă de tensiuni sociale extreme, cu greve în valuri, inclusiv greva mecanicilor de locomotivă, care a blocat transportul feroviar timp de o săptămână, domnul Petre Roman a venit la mine, exprimându-şi intenţia de a-şi prezenta demisia din funcţia de prim-ministru, urmând să se concentreze asupra muncii de partid în cadrul FSN. Poate că finalizarea acelei intenţii atunci, la sfârşitul lunii iunie, ar fi dezamorsat tensiunile sociale, provocate de scăderea dramatică a nivelului de trai în primăvara aceluiaşi an, şi nu am mai fi asistat la venirea minerilor la Bucureşti.

Aşa cum am condamnat ca fiind inacceptabile violenţele minerilor din iunie 1990, deşi nu ei au dat tonul violenţelor, aşa am condamnat şi violenţele lor din septembrie 1991. Dar ele nu pot fi prezentate drept o lovitură de stat. Pentru că nu au fost aşa ceva. Asta ar însemna că ori de câte ori politicul alege să facă schimbări în guverne, pentru a reduce tensiunile sociale şi a calma violenţele, el dă „lovituri de stat”, ceea ce este absurd şi abuziv ca interpretare.

În septembrie 1991 s-a schimbat un guvern monocolor cu unul de coaliţie, fiind cooptaţi la guvernare şi liberali, un gest care dorea să dea un semnal de deschidere către toate componentele naţiunii. Acest gest a permis continuarea democratizării ţării şi implementarea reformelor economice.

Mă rezum la aceste consideraţii, pe care vă rog să le inseraţi în următorul număr al revistei dumneavoastră.

Cu stimă, 

Ion Iliescu  “

INTERVENTIA LA Consiliul Naţional PSD – 21 octombrie 2011 -

            Dragi prieteni,

Aş dori să spun câteva lucruri la încheierea primei zile a dezbaterilor noastre.

Acest Consiliu Naţional reprezintă un moment important în pregătirea anului electoral 2012. Cred că s-a procedat bine, alocând un timp mai lung pentru dezbateri, pentru că permitem mai multor membri ai partidului să-şi spună punctul de vedere, cu atât mai mult cu cât temele puse în discuţie cred că trebuie să reprezinte coloana vertebrală a campaniei noastre electorale pentru alegerile de anul viitor. Da, statul social responsabil şi întărirea democraţiei nu sunt doar teme şi exigenţe ale stângii. Ele trebuie să fie în atenţia întregii clase politice, indiferent de ideologie. Sunt principiile proclamate in Programul Revolutiei Romane din decembrie 1989 si inscrise in Constitutia Romaniei.

Ceea ce se întâmplă în actuala guvernare ne îndreptăţeşte să constatăm că între democraţie şi bună guvernare există o legătură directă. O democraţie funcţională produce bună guvernare, pentru că sistemul de contra-puteri permite societăţii să impună agenda publică şi să urmărească realizarea ei. O democraţie de faţadă, cum este cea de acum, permite unui grup de indivizi, a cărui legitimitate este tot mai contestată, să guverneze în dispreţul interesului şi agendei publice, să folosească discreţionar banul public, pentru a se perpetua la guvernare.

România a ajuns într-un moment critic al existenţei sale. Alegerile din anul viitor trebuie să determine o schimbare de guvern, care să aducă o schimbare radicală de proiect economic şi social. Nu mai putem continua aşa, ca acum. Pentru că aceasta ar însemna să ratăm viitorul, cum s-a întâmplat în anii 80 ai secolului trecut, când Ceauşescu a forţat plata datoriei externe. Şi acum avem o problemă cu datoria externă, mai gravă ca aceea din anii 80. Şi acum soluţia aleasă de guvern este reducerea drastică a consumului populaţiei şi al celui guvernamental. Atunci reducerea consumului s-a făcut prin organizarea penuriei de bunuri şi servicii, acum se face prin reducerea puterii de cumpărare a salariilor şi pensiilor şi prin scăderea volumului şi calităţii serviciilor publice. Iar vârful rambursărilor datoriilor externe va veni în următorii doi-trei ani.

Aşa se face că proiectul de viitor al României a ajuns să se confunde cu ţinta de deficit bugetar. Cu consecinţe imediate: ruperea radicală a legăturii dintre cetăţeni şi politicieni, degradarea democraţiei, tendinţe autoritariste, creşterea neliniştii sociale, întărirea atitudinilor radicale şi extremiste.

La fel ca şi în anii 80 criza datoriilor, dar şi proasta guvernare, au consecinţe în ceea ce priveşte aparatul productiv al ţării. Atunci statul n-a mai investit în progresul tehnologic, în creşterea productivităţii muncii, în noi capacităţi de producţie, acum investitorii români şi străini pleacă dinţară, sau nu mai investesc. Investiţiile străine au fost, în luna august, de doar 25 de milioane de euro. Capacităţile de producţie se reduc, ca în cazul plecării Nokia, alţii, precum Mittal, se gândesc la plecare, Ford îşi amână unele investiţii şi începerea producţiei unui nou model. Sunt doar câteva exemple. Dar şi mai gravă este starea IMM, care nu au acces la finanţare, nu se pot retehnologiza, nu pot înnoi produsele, nu pot concura pe piaţă cu produsele de import.

Vreau să spun că politicile economice ale actualului guvern, modul iresponsabil în care a angajat credite externe şi le-a folosit, incapacitatea de a gestiona datoria externă, risipa, folosirea banilor în mod discreţionar, incapacitatea de a atrage bani europeni nu vor face decât să prelungească actuala criză, chiar s-o agraveze şi s-o prelungească. De ce? Pentru că, deşi starea economiei este tot mai gravă, actualul guvern dovedeşte incapacitate de acţune.

România nu mai are, practic, politici economice, şi nici politici sociale. Dacă nu înţelegem că, pentru a ieşi din criză şi pentru a relansa economia, trebuie să facem mai mult decât să forţăm cu orice preţ încadrarea într-o ţintă de deficit, rezultatul va putea fi o explozie socială de proporţii. Austeritatea nu este o măsură anti-criză, ci pro-criză, îngustând piaţa prin reducerea puterii de cumpărare. Ea este, totodată, o expresie a neputinţei actualei puteri: neputinţa de a oferi soluţii, neputinţa de a gestiona economia, neputinţa de a guverna, în ultimă instanţă.

Este ridicol să afirmi, precum face premierul Emil Boc, că ai întocmit Bugetul de Stat, dar aştepta să-i spună Comisia europeană, respectiv FMI, ţintele de creştere economică şi de deficit. Păi sunt cele mai importante date macroeconomice, de la care porneşte construcţia Bugetului.

Amatorismul actualei guvernări ne costă şi ne va costa. Trebuie să fim conştienţi de ceea ce ne aşteaptă când vom reveni la guvernare. Anul 2013 va fi un an de vârf pentru plata datoriei externe.

ai mult decât nivelul datoriei publice, care aproape s-a triplat în aceşti trei ani de guvernare a PDL, trebuie să ne uităm la capacitatea de rambursare a datoriei publice, care depinde esenţial de structura aparatului productiv, de capacitatea lui de a produce resurse pentru rambursarea datoriei. Acum, în 2011, capacitatea productivă a ţării s-a redus la jumătate faţă de 2008. Asta ne obligă la o prudenţă crescută în abordarea problemelor economice şi sociale.

Este important să ne stabilim cu atenţie obiectivele de politici economice şi sociale. Trebuie să venim în faţa alegătorilor cu un program economic clar, cu priorităţile privitoare la cheltuirea banilor publici, de la investiţii la protecţie socială, de la educaţie la sănătate. Ele trebuie însoţite de mecanisme clare de control al cheltuirii lor, de deplină transparenţă în orice investiţie. În România se risipesc prea mulţi bani, sunt prea multe investiţii inutile şi făcute doar cu gândul la urna de vot.

Ceea ce facem noi în această dezbatere este să stabilim coordonatele unui nou contract social. Actuala guvernare a rupt vechiul contract social, nu pentru că ar fi fost depăşit, ci pentru că astfel a eliberat nişte resurse pentru clientela ei politică şi economică.

Statul social nu este un moft, şi anunţul morţii lui este o farsă politică de prost gust. Criza actuală nu a fost provocată de existenţa statului social, ci de sectorul financiar privat, care a reuşit să impună statelor să naţionalizeze pierderile lui. Atacul asupra statului social este doar o perdea de fum, o căutare de ţapi ispăşitori.

Creşterea inegalităţilor, polarizarea socială extremă sunt cele mai mari pericole în viitor. Sărăcia este o ruşine şi un scandal pentru secolul 21. Şi cu toate progresele făcute de civilizaţia materială, sărăcia se întinde, devenind un pericol pentru democraţie.

Destructurarea clasei de mijloc, peste tot în lume, este unul dintre efectele cu ample consecinţe ale crizei, şi cei care au acceptat, în numele unor dogme economice, acest proces, şi-au asumat un risc enorm. Mişcarea „Ocupaţi Wall Street” exprimă angoasele acestei clase, în primul rând. Şi nu trebuie ignorată: în occident clasa de mijloc reprezintă circa 60%-70% din populaţie, ea a fost coloana vertebrală a democraţiei şi a stabilităţii sociale. Fără ea nici democraţia nu mai este decât o formă fără fond

Romaniei ii lipseste o clasa de mijloc extinsa. Ea a inceput sa se afirme după anul 2000, odată cu revenirea României, în timpul guvernării PSD, la creştere economică. Ea nu a avut timp să se consolideze, să se afirme în plan politic. Atât PSD, cât şi USL, au obligaţia de a crea condiţiile economice şi sociale necesare întăririi acestei clase, încurajării ei să-şi asume un rol mai activ în politică şi în societate.

Spun aceste lucruri, pentru că văd că aşa-zisa „modernizare a statului” pe care ne-o serveşte actuala putere se referă doar la măsuri care produc mai multă polarizare socială, mai multă sărăcie, mai multă excludere socială, şi care, în loc să extindă clasa de mijloc, o distruge, prin măsuri economice şi sociale aberante.

Modernizarea statului, în viziunea PDL, nu înseamnă decât o încercare disperată de a rămâne la putere, indiferent prin ce mijloace.

Nu putem fi de acord cu privatizarea serviciilor publice, fie că este vorba despre educaţie, sănătate, transport sau altele. Incompetenţa guvernanţilor le face „ineficiente”. Ele pot răspunde nevoilor cetăţenilor, dacă vor fi conduse de oameni competenti si corecti.

PDL a capturat statul, l-a dat pe mâna clientelei sale politice şi economice, care-l jefuieşte în totală imunitate şi impunitate. Din când în când ni se mai serveşte, de către DNA, capul câte unui Moţoc de mâna a treia, care funcţionează pe post de calmant social. După ce se uită povestea, Moţocul de serviciu este avansat în PDL.

În viziunea noastră modernizare înseamnă europenizarea statului, nu fanariotizarea lui.

Nici acum, la patru ani de la aderarea la UE, România nu are o politică europeană. Am avut un singur obiectiv de politică externă: aderareala Spaţiul Schengen, şi l-am ratat cu brio. Relaţiile cu principalele state europene sunt practic îngheţate. Nici relaţiile cu vecinii nu sunt chiar strălucite.  Practic, ne-am auto-izolat în sânul UE, pentru că nu ne-am îndeplinit angajamentele asumate.

Nu reuşim să atragem fonduri europene, nu doar pentru că nu sunt resurse pentru co-finanţare, sau procedurile sunt lungi şi birocratice. Nu atragem fonduri europene pentru că nu ne-am făcut din asta un proiect naţional.

PSD, respectiv USL, trebuie să schimbe radical această situaţie. Să ne aducem aminte care a fost principalul nostru obiectiv strategic, în procesul de aderare la UE: reducerea decalajelor istorice de dezvoltare faţă de statele din Europa Occidentală. Ce constatăm acum? Că există toate şansele ca decalajele să se adâncească, nu să se reducă. Şi asta din vina noastră. Pentru că lăsăm oportunităţile să treacă pe lângă noi.

Într-un recent articol dedicat moştenirii lui Milton Friedman, Dani Rodrik, profesor de economie internaţională la Universitatea Harvardconstata că viziunea neo-liberală este prea simplistă pentru a fi şi eficientă. Adepţii acestei viziuni „ignoră – spune el – sau se fac că nu înţeleg că pieţele necesare economiilor moderne nu apar din nimic, nu se reglează şi nu se stabilizează de la sine, şi că simpla lor existenţă nu le conferă legitimitate. Statul trebuie să investească în infrastructurile necesare pentru a asigura transporturile şi telecomunicaţiile, trebuie să compenseze dezechilibrele care vin din asimetria de informaţie şi din inegalitatea de putere între părţi în timpul negocierilor(cu referire la angajaţi şi angajatori), trebuie să reacţioneze la problemele generate de delocalizarea producţiei de bunuri şi servicii, să intervină pentru a evita panica produsă de problemele din sistemul financiar şi pentru ieşirea din recesiuni, să răspundă cererilor în favoarea unui sistem eficace de protecţie socială.” Analizând situaţia economiei chineze, în contextul actualei crize, prof. Rodrik constată că, de fapt, cel mai bine au rezistat la criză economiile mixte, care au ştiut să păstreze un echilibru între stat şi piaţă, între mâna invizibilă şi intervenţionism, şi concluzionează că, atunci când este vorba despre o miză importantă, intervenţioniştii au succes.

Reflectând la cele spuse de prof. Rodnik, dar nu numai – putem constata că, în ultimii 20 de ani, am asistat la falimentul unor abordări extreme, la fel de nerealiste. În 1989 s-a prăbuşit un sistem economic care a ignorat un factor obiectiv esenţial, care a însoţit întreaga istorie a civilizaţiei – PIAŢA – încercând să-l substituie cu un factor subiectiv: birocraţia de stat. Acum, criza financiară şi economică în curs de desfăşurare a fost provocată de o altă abordare extremă – fetişul mâinii invizibile a pieţei şi respingerea unor factori de corectare a efectelor negative ale pieţei – respectiv a statului – prin promovarea teoriei neo-liberale a aşa-zisului “stat minimal” – teorie care a tulburat gândirea multor oameni şi de la noi.

România are nevoie de politici de stat în industrie, pentru a-şi reface aparatul productiv, în agricultură, pentru a-şi asigura siguranţa alimentară, în infrastructuri, în energie. Aceasta nu înseamnă să ne întoarcem la practicile arbitrare ale statului totalitar.

Dacă e să abordăm unul dintre cele mai sensibile subiecte: problema locurilor de muncă în România, de unde vine această problemă? Ce se întâmplă cu România? De ce nu suntem atractivi? De ce avem peste două milioane de români care muncesc în străinătate? De ce flexibilizarea forţei de muncă, salariile foarte mici, tot felul de ajutoare de stat date investitorilor nu-i mai atrag?

Trebuie să ne răspundem împreună la aceste întrebări care afecteaza mai ales soarta tinerilor. Nu putem explica totul prin existenţa crizei. Este ceva fundamental care ne lipseşte: o viziune coerentă despre viitor, suntem impredictibili, nu ştim ce vrem. Oamenii nu vor să se arunce în necunoscut. De aici neîncrederea în România. Noi trebuie să reconstruim încrederea în capacitatea României de a fi un stat normal şi funcţional, predictibil, eficient.

Dragi prieteni,

Ne aşteaptă un an greu, un an determinant pentru viitorul României. PSD, împreună cu aliaţii săi din USL, trebuie să câştige alegerile locale şi pe cele parlamentare din 2012şi să ofere alternativa pe care o aşteaptă românii la actuala guvernare păguboasă.

În legătură cu unele speculaţii vehiculate de unii oameni şi cercuri interesate, vreau să fac o precizare explicită: personal, nu am alt obiectiv şi alt interes decât sprijinirea, cu experienţa mea, a actualei conduceri a partidului. Nu am agende personale.

L-am sprijinit şi îl sprijin pe Victor Ponta, în calitatea sa de preşedinte al partidului. A fost ales democratic şi are responsabilitatea de a conduce partidul în actuala bătălie politică. O bătălie în care avem nevoie de toţi oamenii ataşaţi partidului, din toate generaţiile, din toate organizaţiile. Cei care încearcă să speculeze unele dintre declaraţiile mele ca deziceri de Victor Ponta, o fac cu rea intenţie. Nu am de gând să fac jocul acestora.

Unele reflecţii ale mele, ale unui om cu o anumită experienţă de viaţă, sunt făcute cu bune intenţii. Eu am trecut prin tinereţe şi ştiu să apreciez atât avantajele, cât şi dezavantajele, precum şi provocările ei.

Eu cred că Victor Ponta are toate atuurile pentru răspunderile pe care şi le-a asumat şi doreşte să şi le asume. A dovedit dorinţă şi capacitate de învăţare. Altii nu stiu s-o faca ! Şi aceasta e esenţial. Se maturizează rapid. Am toată încrederea în capacitatea sa. Trebuie să-l sprijinim cu toţii în acest efort, pentru că aceasta este în interesul partidului.

Fac apel si la alţi militanţi – mai vechi şi mai noi – ai partidului. Să treacă peste orice resentimente şi să sprijine efortul de consolidare a unităţii de acţiune a partidului în această perioadă decisivă pentru scoaterea ţării dintr-o situaţie grea, în care a împins-o actuala guvernare.

Trebuie să întărim partidul, inclusiv la baza lui. Ştiu că oamenilor noştri nu le este uşor, că sunt supuşi şantajului şi presiunilor actualei puteri. Banul public şi instituţiile statului sunt folosite de partidul-stat PDL pentru a de-structura partidele din opoziţie. Oamenii noştri din teritoriu trebuie sprijiniţi prin orice mijloace constituţionale şi legale. La nevoie trebuie să internaţionalizăm problema, pentru că nu este doar problema noastră, este problema ansamblului din care face parte România. O Românie nedemocratică este neadecvată pentru un spaţiu al democraţiei, libertăţii şi drepturilor omului.

De asta este atât de important Consiliul Naţional de azi. Dincolo de orice alt considerent, trebuie să fim conştienţi că alegerile de anul viitor nu vor fi câştigate nici cu punga(chiar dacă episodul alegerilor parţiale din Neamţ pare să spună altceva), nici pe un vot negativ. Ele vor fi câştigate cu un proiect politic şi social extrem de concret, care să se adreseze nevoilor şi aşteptărilor oamenilor. Un proiect care nu va conta, în ochii lor, că este de stânga sau de dreapta ci sa raspunda nevoilor fundamentale ale cetatenilor.

Va conta dacă reuşim să-i convingem că suntem decişi să punem capăt jafului banului public, iar cei vinovaţi de asta vor trebui sa raspunda, va conta dacă reuşim să-i convingem că putem să creăm locuri de muncă, să creştem puterea de cumpărare a salariilor şi pensiilor, să redăm statului şi instituţiilor sale autoritatea şi demnitatea terfelite de actuala putere. Oamenii vor să nu se mai teamă pentru viaţa lor, pe stradă sau în casă, că nu vor mai muri în faţa spitalelor închise de o reformă ineptă, că fiii şi fiicele lor vor avea o şansă în viaţă graţie unui sistem de educaţie de bună calitate, şi nu vor îngroşa rândurile şomerilor.

Putem genera un astfel de program? Eu cred că da! Am făcut acest lucru în 2000, putem să-l facem şi acum. PSD a dovedit că are capacitatea de a genera o bună guvernare, că are oameni capabili şi dedicaţi servirii binelui public.

Nu spun că în România competiţia dintre stânga şi dreapta şi-a pierdut relevanţa. Spun doar că ea nu contează în acest caz particular, cu atât mai mult cu cât adevăratele partide de stânga, PSD, şi de dreapta, PNL, au făcut o alianţă pentru a oferi României o şansă de a ieşi din criză şi un viitor în familia europeană. Eticheta de partid de dreapta, pe care şi-o asumă PDL este mai puţin relevantă. Este vorba de fapt de un partid populist şi oportunist, care nu vrea decât un singur lucru: acces nelimitat la banul public pentru un grup de interese economice. La fel de abuzivă este eticheta de partid de stânga revendicată de UNPR, o construcţie oportunistă şi imorală din toate punctele de vedere, care s-a înhămat la căruţa unei guvernări de toatăjena.

Românii au nevoie acum de politici bune: în domeniul industrial, energetic, în agricultură, în infrastructuri, în materie de mediu, în educaţie şi sănătate, în protecţia socială, în funcţionarea statului. Iar USL le poate oferi românilor buna guvernare de care au nevoie.

Încă ceva: alegerile ce vin nu vor fi câştigate la televizor, ci în stradă. Şi când spun în stradă mă gândesc la dialogul permanent şi nemijlocit cu oamenii. Primarii noştri, aleşii locali şi judeţeni, liderii de filiale au datoria de a merge între oameni, de a asculta nevoile şi speranţele lor, de a le explica intenţiile noastre. Fără acest tip de activism, care este, până la urmă esenţa jocului democratic, partidele îşi pierd sprijinul şi relevanţa. Este nevoie de multă muncă, de un efort colectiv pentru întărirea organizaţiilor, pentru mobilizarea lor, pentru atragerea alături de noi a celor care-şi doresc schimbarea în România.

Alianţa cu PNL şi PC trebuie să devină cât mai repede cu putinţă funcţională. Ştiu, este un efort de acomodare nu tocmai uşor: sunt în ecuaţie şi animozităţi, şi istorii personale care se reflectă în relaţiile dintre organizaţii, şi orgolii, şi interese si ambiţii. Deasupra lor trebuie să fie interesul comun al alianţei, care trece dincolo de câştigarea alegerilor: prezervarea democraţiei şi relansarea economiei, o viaţă decentă pentru români. Dialogul între partide trebuie să funcţioneze permanent. Este nevoie de un cadru coerent de funcţionare şi de mecanisme efective de coordonare a acţiunilor USL.

Personal, cred că PSD, împreună cu USL şi PC,  trebuie să elaboreze un proiect dedicat special agriculturii şi satului românesc. Nu cred că trebuie să explic de ce. Trebuie să mobilizăm potenţialul de creştere economică oferit de agricultură, şi mai ales trebuie să stabilizăm forţa de muncă tânără în zona rurală. În curând nu vom mai avea cu cine lucra în agricultură. Iar satul românesc trebuie să beneficieze şi el de servicii publice de educaţie, de sănătate, de infrastructuri. Nu ne putem permite să neglijăm satul românesc şi agricultura – una dintre marile şanse ale României.

Trebuie să ne gândim bine ce vom face în economie. Povara datoriei externe nu ne va da prea multă libertate, când este vorba de relansarea creşterii economice. Dar să nu ezităm şi să facem tot ceea ce putem din prima zi de guvernare. În economie sunt politici bune şi politici proaste, care se judecă, în primul rând, prin eficienţă – inclusiv în plan social.

Suntem întrebaţi tot mai insistent ce vom face dacă actuala guvernare continuă practicile nedemocratice şi va impune regionalizarea, comasarea alegerilor, votul prin corespondenţă, schimbarea modului de vot. Noi credem că ele nu au altă menire decât fraudarea alegerilor şi prin urmare va trebui sa mergem până la retragerea din Parlament. România trebuie să rămână un stat de drept, şi nu putem fi părtaşi la distrugerea lui. La fel cum nu putem accepta legi precum cea a Asistenţei Sociale, care vrea să consfinţească lichidarea statului social.

De aceea este nevoie de un efort organizatoric, de cooperarea cu societatea civilă, pentru a împiedica fraudarea alegerilor. Nu avem nicio scuză dacă se întâmplă şi de data asta aşa ceva.

Închei remarcând modul în care a fost organizat acest Consiliu Naţional, calitatea dezbaterilor, interesul pentru temele supuse dezbaterii. Este un semn că oamenii au reflectat la ceea ce se întâmplă înţară, că au căutat soluţii, şi mai ales că le pasă. Îi felicit pe toţi cei implicaţi în acest efort organizatoric, dar şi intelectual. Este un semn bun, un motiv de optimism pentru viitor. PSD este un organism viu, care gândeşte şi acţionează.

Trebuie sa insuflam militantilor nostril credinta în victoria noastră în alegeri, si in puterea de a reda României demnitatea şi speranţa.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

CLUBUL DE LA BUCURESTI

Domnul Presedinte Ion Iliescu va invita marti, 11 oct.2011 ora 16.00 la cea de-a 8-a reuniune a “Clubului de la Bucuresti”, in Aula Magna a Universitatii “Titu Maiorescu”(Calea Vacaresti nr.189).

Temele principale ale dezbaterii : “Criza continua! Ce e de facut?” vor fi sustinute de economistii : prof.dr.Florin Georgescu, Daniel Daianu, membru corespondent al Academiei, prof.dr. Liviu Voinea

Marti 4 octombrie 2011 – TVR3

Marti, 4 octombrie, de la ora 19.00, voi fi invitatul realizatorului Claudiu Lucaci la prima editie din aceasta toamna a emisiunii : “Spatiul deciziilor”, pe TVR 3.

UPDATE

Pentru cei ce nu au reusit sa vizioneze emisiunea redau o sinteza a celor discutate.

Cultivarea nostalgiilor fata de regimul comunist este incorecta. Revolta populara a fost justificata.

Pe fond, avem de a face cu o criza de sistem, sau una de final de sistem care a dominat societatea timp de 500 de ani.. Vorbim si de incapacitatea guvernarii noastre sa rezolve problemele societatii dincolo de criza. In istoria post-decembrista, Romania a avut urcusuri si coborasuri, nu se poate spune ca toate guvernele au fost o apa si un pamant. S-au facut totusi multe greseli, sub presiuni la care nu s-a putut face fata. Desfiintarea CAP-urilor a fost o greseala.  Au fost presiuni ale unor oameni dinantru si din afara, de a pune mana pe pamanturi. Guvernarea nu se descurca cu problemele proprii, nici cu efectele crizei, se lucreaza prin masuri pompieristice. Masurile de austeritatea nu sunt anti-criza ci pro-criza. Masurile de reducere brutala a veniturilor reprezinta ingustarea consumului.

Presedintele trebuie sa fie un factor care sa coaguleze. Actualului presedinte ii lipseste dialogul. Nici in conditiile cele mai aspre nu am evitat dialogul politic. Presedintele este cel care trebuie sa il initieze. Parlamentul trebuie sa fie o institutie activa din punctul de vedere al dialogului intre putere si opozitie.

USL este o alternativa politica, dar programul aliantei nu poate ignora problemele economico-sociale. Cu acest program se pregateste sa vina la guvernare, cu solutii cat mai realiste. Guvernarile care s-au succedat releva faptul ca Romania a avut crestere economica pe perioada guvernarilor de stanga. Perioada guvernarii PSD a insemnat crestere economica, reducerea inflatiei, echilibre macro-economice. In timpul guvernarii Tariceanu a continuat cresterea economica dar s-au accentuat dezechilibrele macro-economice, care s-au agaravat sub guvernarea PDL.

Convocarea CN al PSD este statutara, nu este grabita. Partidul trebuie sa vina cu propriile masuri pentru alegeri, dupa definitivarea masurilor comune ale USL.

Guvernarea incearca sa inventeze tot felul de instrumente de a frauda alegerile de aceea avem nevoie de masuri pentru a contracara aceste eforturi, pentru a pregati armata de militanti.

Avem un  partid neconsitutional (UNPR), care nu respecta regulile alegerilor. Alegatorul este inselat. Este corect sa adoptam o lege care sa interzica traseismul politic.

Spargerea USL nu este singura conditie in care opozitia va pierde alegerile.  Daca USL nu va lucra cum trebuie, daca oamenii nu se vor mobiliza, poate sa piarda alegerile. Sunt multi factori care pot determina pierderea alegerilor de catre USL. Candidatul prioritar pentru USL trebuie sa castige increderea cetatenilor, sa fie capabil si cunoscut ca fiind capabil, sa fie corect si perceput ca atare. Este posbil ca un candidat USL sa nu faca parte din cele doua formatiuni care alcatuiesc alianta, un exemplu este Sorin Oprescu.

Stimualrea actiunilor de tipul Miscarea Populara sunt diversiuni pentru a smulge voturi in defavoarea USL..Miscarile de invalurile, diversiunile din ultima perioada sunt facute pentru a capta electoratul USL. Trebuie sa urmarim atent aceste miscari.

Sunt n relatii bune cu Victor Ponta si Crin Antonescu. Nu sunt implicat in activitatea executiva dar particip la reuniunile BPN. Nu-i trag de urechi, se schimba generatiile. A avea o atitudine arogata fata de generatiile care vin este neintelept.

Am refuzat sa dau calificative liderilor USL, la indemnul moderatorului. Sper sa fie castigatoare aceasta formula – USL.

PSD are in spate o intreaga istorie, cele doua echipe trebuie sa lucreze armonios, in  ciuda istoriei de adversari.

2.- Reflectarea in presa a emisiunii :

 USL poate să piardă alegerile chiar nespârgându-se, dacă nu lucrează cum trebuie

Bucureşti, 4 oct /Agerpres/ – Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, marţi, la TVR 3, că Uniunea Social Liberală reprezintă o alternativă politică pentru actuala guvernare, însă a afirmat că această Uniunea poate pierde alegerile din 2012 dacă nu colaborează ‘aşa cum trebuie’.

Întrebat dacă împărtăşeşte afirmaţiile liderului PSD, Victor Ponta, potrivit cărora singura situaţie în care USL poate să piardă alegerile din 2012 este ca alianţa să se destrame, Iliescu a afirmat că mai există şi alte variante care pot împiedica Uniunea să fie victorioasă în scrutinul de anul viitor.

‘Nu e singura, pot fi şi altele, chiar nespărgându-se, dacă nu lucrează cum trebuie, dacă nu ţine seama de toate măsurile pe care le vor lua şi dacă tot activul politic al celor două partide nu va lucra cum trebuie. Poate să piardă. Eu sper să nu predomine o asemenea mentalitate şi de aceea PSD îşi mobilizează oamenii, îşi pregătesc şi Consiliul acesta naţional’, a afirmat liderul de onoare al PSD.

În acest context, fostul preşedinte a afirmat că şedinţa Consiliului Naţional din 21 şi 22 octombrie are valoare de conferinţă naţională, desfăşurându-se cu un an înainte de viitoarele alegeri.

‘Deci, este chiar foarte urgentă această dezbatere la nivelul acestui forum după ce s-au dezbătut inclusiv toate acţiunile concrete şi proiectele concrete ale alianţei cu liberalii sau conservatorii şi s-a elaborat şi un program propriu de guvernare al alianţei. Dar partidul trebuie să vină cu propriile sale măsuri, inclusiv cu măsuri legate de pregătirea oamenilor, a candidaţilor pentru tot şirul de alegeri care urmează locale şi parlamentare’, a spus Ion Iliescu.

În ceea ce priveşte nominalizarea candidaţilor USL pentru alegerile locale, Ion Iliescu a precizat că, fiind vorba de trei partide, va fi mai complicată procedura, amintind în acest context de ‘influenţe şi autorităţi ale unora sau ale altora’.

‘Sunt structurile locale şi sunt structurile centrale. Este complicat, chiar pentru un singur partid să facă alegere ca lumea, pentru că sunt tot felul de influenţe şi de autorităţi ale unora şi ale altora şi interese, chiar dacă sunt exprimate sau nu şi se poate greşi din acest punct de vedere’, a mai spus Ion Iliescu.

Din punctul său de vedere, candidaţii prioritari sunt cei care au ştiut să câştige încrederea cetăţenilor, să fie capabili, cinstiţi, corecţi şi cunoscuţi ca atare şi, ‘de regulă, membri de partid’.

‘Este o alianţă şi fiecare îşi promovează militanţii proprii, dar pot fi şi situaţii în care să se ajungă la concluzia unui om cu autoritate deosebită, cu calitate deosebită.  Sorin Oprescu s-a declarat independent, a câştigat poziţia de primar al Capitalei ca independent, deşi a plecat de la PSD. Şi acum a fost o discuţie şi au fost şi păreri contrarii. PC a avut opinie diferită şi a vrut să meargă contra curentului, dar până la urmă să-a ajuns la această concluzie – că primarul general al Capitalei, care este în funcţiune şi care este cunoscut ca atare, să fie candidatul USL’, a mai spus Ion Iliescu.

Claudia Nicolae-Toma) Redactori: /ctv/kat

Trebuie luate în serios aceste mişcări de învăluire şi diversiunea DD, UNPR şi mişcările populare

Bucureşti, 4 oct /Agerpres/ – Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, marţi, la TVR 3, că, din punctul său de vedere, Uniunea Social Liberală trebuie să ia în serios ‘mişcările de învăluire – diversiunea DD (Dan Diaconescu – n.r.) şi diversiunea UNPR şi mişcările populare’.

‘E şi un pericol ca să consideri aşa – domnule, vrem, nu vrem, ne străduim, nu ne străduim, suntem condamnaţi să câştigăm. E periculoasă o asemenea abordare, se poate şi pierde printr-o asemenea abordare. De aceea, trebuie luat în serios totul, inclusiv toate aceste măsuri care apar în ultima vreme şi toate aceste mişcări de învăluire şi diversiunea DD şi diversiunea UNPR şi mişcările acestea populare. Sunt făcute ca să capteze electorat – diversiuni, în sensul acesta, pentru a capta electoratul. Nu este numai bătălia directă cu PDL, ci apar tot felul de asemenea lucruri care adaugă elemente în plus în viitoarea bătălie electorală’, a afirmat fostul preşedinte.

El a apreciat că genul de ‘actori’ care au apărut în ultima vreme pe scena politică românească pot juca un anumit rol şi pot ‘sustrage o parte din electoratul USL şi să schimbe datele problemei’.

‘De aceea, trebuie urmărit cu atenţie tot acest element care apare în plus şi toată această mişcare şi gândite toate măsurile corespunzătoare. Adică e o bătălie mai complexă, pregătită bine’, a spus Ion Iliescu.

Liderul de onoare al PSD a adăugat că, din punctul său de vedere, tot ceea ce face PDL acum este să inventeze tot felul de instrumente pentru a câştiga alegerile din 2012, precum comasarea alegerilor, votul prin corespondenţă, revederea împărţirii teritoriale, revederea circumscripţiilor în care se alege.

‘PDL a pierdut mult în faţa electoratului şi ei caută tot felul de măsuri pentru a câştiga teren şi pentru a suplini această pierdere de teren proprie ca partid prin tot felul de alte mişcări printre care stimularea acestor acţiuni în ultima vreme cu mişcări populare în ultima vreme, într-un fel sau altul. Deci, se creează aşa o diversiune generală pentru a smulge mai ales voturi posibile, potenţiale, în favoarea USL’, a menţionat Ion Iliescu

(Claudia Nicolae-Toma) Redactori: /ctv/kat

Ion Iliescu despre relaţia cu Regele Mihai I: Au fost stângăcii de ambele părţi

Bucureşti, 4 oct /Agerpres/ – Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a afirmat marţi, la TVR 3, că în relaţia cu Regele Mihai I au existat stângăcii de ambele părţi, adăugând că s-a ajuns, totuşi, la normalizarea relaţiilor şi chiar la un dialog între cele două părţi.
Potrivit fostului şef de stat, ‘şi regele a greşit atunci când a venit inopinat pe Aeroportul Băneasa’.

‘Cred că şi regele a greşit atunci când a venit inopinat şi a apărut cu avionul pe Aeroportul Băneasa, a fost o reacţie nefirească. (…) Regele a venit inopinat atunci când a fost returnat. Se putea trece dacă era mai multă înţelepciune. (…) Mi-am exprimat acest lucru, el este cetăţean român, putea să revină, se găsea formula cuvenită, dar era perioada aceea în general încordată. S-au manifestat stângăcii de ambele părţi, comportamente nefireşti. Le-am corectat între între timp şi am avut un dialog între timp prin intermediari. Şi apoi am ajuns la o înţelegere care a dus la normalizarea acestor relaţii. Asta nu înseamnă ca am devenit monarhist’, a detaliat liderul de onoare al PSD.

Ion Iliescu a subliniat, în context, că una este poziţia de republican şi alta este recunoaşterea unei poziţii unui om care a fost şef al statului.

Cătălina Matei/Claudia Nicolae-Toma)

Ar trebui să ne propunem pentru guvernările imediate mărirea salariului minim spre 1.000 de lei

Bucureşti, 4 oct /Agerpres/ – Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, marţi, la TVR 3, că, din punctul său de vedere, guvernele viitoare imediate ar trebui să ia în calcul posibilitatea măririi salariului minim spre valoarea de 1.000 de lei.
‘Cred că ar trebui să ne propunem din acest punct de vedere pentru guvernările imediate, o să discut cu ai noştri de la USL, să propunem ca program într-o perioadă cât mai scurtă pe măsură ce redresăm situaţia, să mărim salariul minin spre 1.000 de lei să fim măcar într-un raport cât de cât mai apropiat ( cu ţările din Europa – n.r.)’, a afirmat fostul preşedinte.

Ion Iliescu a subliniat faptul că România se confruntă, pe lângă problemele generate de criza mondială, cu ‘problemele guvernării, care nu se descurcă cu problemele proprii, inclusiv efectele crizei’.

‘Noi, din păcate, nu privim lucrurile cu o viziune mai clară asupra proceselor care afectează societatea noastră şi, deci, se lucreză cu măsuri pompieristice. Măsurile de austeritate adoptate nu sunt măsuri anti-criză, sunt pro-criză’, a afirmat Ion Iliescu.

Preşedintele de onoare al PSD a menţionat că săptămâna viitoare va avea loc o şedinţă a Clubului de la Bucureşti cu tema ‘Criza continuă. Ce este de făcut?’ la care vor participa analişti economici şi economişti între aceştia fiind Daniel Daianu, Liviu Voinea şi Florin Georgescu.